1.

Etapele de efectuare ale spalaturii auriculare

Definitie Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului

auditiv extern prin introducerea unui curent de lichid.
Scop terapeutic
- îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen)
- îndepărtarea corpilor străini ajunşi în urechea externă accidental
sau voluntar
- tratamentul otitelor cronice
Pregatire materiale -  şorţuri de cauciuc sau material plastic
- seringă Guyon, vată
- lichidul de spălătură la 37°C
- soluţia medicamentoasă prescrisă
 - soluţie de bicarbonat de sodiu 1‰
- masă de tratamente
- tăviţă renală
- scaun
Pregatire pacient psihic:
-se anunţă pacientul
-i se explică scopul tehnicii
fizic:
- în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în
conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na
în glicerină 1/20
-în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1
% în ulei de vaselină
- în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se
instilează alcool
- în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselin, glicerină
sau se aplică un tampon cu alcool cu efect narcotizant
-pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun
-se protejează cu prosopul şi şorţul
-se aşează tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul
înclinat spre tăviţă
-asistenta se spală pe mâini
-verifică temperatura lichidului de spălătura (37° C) şi încarcă
seringa Guyon
-cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi
conţinutul patologic se îndepărtează mai uşor)
-trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu
Tehnica dreapta injectează lichidul de spălătură spre peretele postero-
superior şi aşteaptă evacuarea
-operaţia se repetă la nevoie
-se usucă conductul auditiv extern
- medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
-se introduce un tampon de vată în conduct
-se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1 oră
-se examinează lichidul de spălătură
Accidente • vărsături,
• ameţeli,
• lipotimie,
• dureri,
• traumatizarea timpanului datorate presiunii prea mari
Reorganizare,notare in     se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi
FO etc.)

2.Tehnica efectuă rii examenului hemocultură

Hemocultura este o metoda de diagnostic care se foloseste atunci cand exista suspiciunea unei
infecţii bacteriene generalizate.
Hemocultura are urmatoarele scopuri:
• cultivarea
• izolarea
• identificarea speciilor patogene din sânge.

Hemocultura este indicata în urmatoarele situatii clinice:

• febră de etiologie neprecizata
• septicemie
• endocardita
• boli transmisibile specifice: febra tifoida, bruceloasa, pesta, etc.
• bacteriemie ocazionala cauzata de: plagi septice, abcese, infectii biliare, flegmoane, pneumonie,
meningită, otită, furuncule etc.

Hemocultura are urmatoarele avantaje:

• permite stabilirea diagnosticului etiologic prin izolarea agentului patogen
• identificarea este destul de rapida - 2 - 5 zile
• se poate studia sensibilitatea la antibiotice a agentului patogen respectiv
• se pot studia caracteristici complexe ale agentului patogen
Tehnica
- Pentru a evita eventuale incidente/accidente este necesar respectarea urmatoarelor indicatii:
- Dupa verificarea indicatiei medicale pentru recoltarea hemoculturii si a identitatii pacientului,
cadrul medical care va efectua recoltarea se va spala pe maini, va pregati materialele necesare, va
imbraca manusile de protectie,
 - Pacientul va fi informat pentru o buna cooperare
- Antiseptizarea tegumentelor cu Betadina (sau Cloramina)
- Prin punctie venoasa periferica se vor recolta 20 ml de sange
- La sfarsitul manevrei se va face antiseptizarea locului de punctie si hemostaza locala
(compresiunea locului de electie).
- Dupa recoltare se va introduce sangele venos in flacoanele de hemocultura respectand etapele :
- Este necesar sa se schimbe acul de recoltare cu unul steril la fiecare manipulare pentru a
preveni contaminarea
- Capacul flaconului cu mediu de cultura se dezinfecteaza cu betadina inainte de introducerea
celor 10 ml sange venos.
- Pentru omogenizarea probei, flaconul se va roti usor,
- Evidenta instrumentarului si a materialelor folosite,
- Cadrul medical dezbraca manusile folosite, se spala pe maini si le va usca
- Probele biologice recoltate se vor eticheta corespunzator si vor fi trimise la laboratorul de
microbiologie, iar in buletinul care insoteste aceste probe se vor preciza datele generale ale
pacientului, diagnosticul medical prezumptiv, zona de electie a punctiei, temperatura cutanata in
momentul recoltariii, antibioticoterapia (medicamentul, doza si durata tratamentului), medicul
curant al pacientului si asistentul medical care a efectuat recoltarea.
- Dupa recoltare. hemoculturile vor fi trimise la laborator, flacoanele sunt insamantate si pastrate
la 36.5 - 37 grade Celsius.

3-7 PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE FRACTURI

HUMERUS, TIBIE SI PERONEU, FEMUR, CLAVICULA,
COSTALA- VOLET COSTAL, RADIUS SI CUBITUS

 DEFINIŢIE: Prin fractură se înţelege întreruperea continuităţii unui os.

•       Semne şi simptome

Semne de probabilitate
•         Durerea
•         Deformarea regiunii
•         Impotenţa funcţională
•         Scurtarea membrului
•         Vânătaia - echimoza
 Semne sigure
Semnele de certitudine, daca este identificat macar unul dintre ele, pun diagnosticul sigur de
fractura.
             
1. Mobilitatea anormala 
2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus fracturat de capatul
sau proximal (de dincoace de fractura). 
3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea osului. La un
moment dat se poate sesiza discontinuitatea si la nivelul pielii se poate remarca chiar o mica
depresiune.
4. Crepitatiile osoase – zgomote specifice (ca sunet, asemanatoare zgomotului produs la calcarea
pe zapada inghetata) care apar la palparea fracturii si care sunt cauzate de frecarea intre ele a
capetelor fracturate.
5. Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor
doua capete fracturate.
6. Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor acesteia.
 PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE FRACTURI
•         Scop: Prevenirea complicaţiilor şi leziunilor ulterioare şi să diminueze durerea şi umflarea
zonei
Reguli generale:
 CE NU TREBUIE FĂCUT !?!
•         Nu se acţionează brutal
•         Nu se impun victimei mişcări inutile
•         Nu se face reducerea fracturii
•         Nu se ridică victima în picioare
•         Nu se transportă victima înainte de imobilizarea fracturii
CE TREBUIE FĂCUT !?!
•         Primul ajutor se acordă la locul accidentului şi constă în imobilizarea fracturii (cu ajutorul
atelelor)
•         Diminuarea durerii prin administrarea unui calmant şi asigurarea unui confort termic
•         În caz de fractură deschisă: oprirea hemoragiei, pansarea rănii şi apoi imobilizarea
•         Transportul victimei numai după realizarea imobilizării
•         Condiţia de imobilizare corectă: orice imobilizare trebuie să cuprindă două articulaţii
(încheieturi) – cea de deasupra şi cea de dedesubtul focarului (proximal şi distal).
•                            Atelele, fie că sunt confecţionate special fie că sunt improvizate (bastoane,
umbrele, bucăţi de scândură sau placa, cozi de mătură, şipci paturi etc), trebuie să îndeplinească
 trei condiţii:
•                            - să fie uşoare
•                            - să fie rigide
•                            - să fie suficient de lungi, să cuprindă articulaţia de desubtul şi deasupra focarului
de fractură.

Ratiunile imobilizarii fracturilor

•         diminuarea durerii
•         scăderea hematomului perifracturar
•         facilitarea mobilizării pacientului
•         prevenirea complicaţiilor provenite din mobilitatea anormală a fragmentelor fracturate,
(compresiunea / dilacerarea axelor vasculare sau nervoase)
•         Se efectueaza in cadrul examinarii secundare
•         Trebuie efectuata inaintea mobilizarii pacientului
•         Atela sa cuprinda ariculatiile de deasupra si sub focarul de fractura/luxatie
•         Dupa aplicarea atelei se verifica pulsul distal
•         Degetele se lasa afara
•         Fractura deschisa se imobilizeaza in pozitia gasita dupa pansarea plagii
Atelele pneumatice nu se aplica pe haine
Scopul imobilizarii fracturilor
•         împiedica mişcările active şi pasive - repaus
•         menţine axarea corectă a membrului
•         diminuează durerea
•         evita complicaţiile provocate de  mişcarea în focar a unui fragment osos
•         amelirează tulburări funcţionale date de compresiunea unor vase sau nervi
•         impiedicarea miscarilor fragmentelor osoase fracturate
•         evitarea complicatiilor ce pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos
•         scaderea durerii
•         poate reduce sangerarea
•         reduce probablitatea transformarii unei fracturi inchise in deschisa
•         permite transportul pacientului si manipularea lui
Principiile unei bune imobilizari
•         doar după stabilizarea funcţiilor vitale
•         să realizeze axarea relativă a segmentului de imobilizat
•         să cuprindă articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură
•         să fie adaptată segmentului afectat
•         să fie simplă,necompresivă
•         în poziţia fiziologică a membrului
•         să nu determine durere
•         să permită vizibilitate asupra segmentului distal de fractură
IMOBILIZAREA
•         Traumatism mana - atela palmara+esarfa
•         Traumatism antebrat - atela+esarfa
•         Traumatism cot - bandaj+esarfa
•         Traumatism humerus - atela+esarfa
•         Dislocarea anterioara a umarului - esarfa
•         Traumatism glezna - atela pneumatica
•         Traumatism femur – atela de tractiune (extensie)

Fracturile membrului superior:

• Fracturile humerusului (brațului) se produc mai frecvent prin traumatism direct.
• La imobilizarea fracturii drept atelă putem folosi chiar toracele
de care se fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eșarfe.
• Fracturile antebrațului se produc mai frecvent prin traumatism direct.
• Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atelă specială sau folosind atele
improvizate din lemn, carti reviste.
• Fracturile oaselor mâinii
• Se imobilizează pe fața palmară de la cot la degete.
•  
Fracturile membrului inferior:
• Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect.
• pentru imobilizare se folosesc două atele inegale. 
• Atela mai lungă se aplică pe fața laterală externă a membrului inferior și se întinde de
deasupra oaselor bazinului până la călcâi.
• Atela mai scurtă se aplică pe partea internă și se întinde de la regiunea inghinală până la
călcâi.
• Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului, imobilizarea se poate realiza
folosind o singură atelă trecută prin partea din spate a membrului din regiunea fesieră
până la călcâi.
• Fracturile gambei sunt foarte frecvente,  
 • Imobilizarea poate fi făcută
-cu doua atele asezate lateral sau
- cu o atela asezata posterior.  
• Fractura de rotulă  se produce prin cădere în genunchi,
- se imobilizează în atele posterioare.
Fracturile costale 
• NU se imobilizează, 
• Excepție situația voletului costal. Voletul costal este minimum dubla fractură la două coaste
învecinate.Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective, împiedicând astfel
mișcările segmentelor la acest nivel. Semnele și simptomele constau în dificultatea
respirației, mișcarea paradoxală a segmentului (în inspir când toracele se destinde
fragmentul se înfundă; la expir când toracele se micșorează fragmentul se deplasează spre
exterior), durere, cianoză.
VOLETUL COSTAL
• Apare dacă sunt fracturate 2 coaste în 2 sau mai multe locuri
• Constă dintr-o arie “cu mişcări libere” a peretelui toracic şi mişcări respiratorii
paradoxale a acesteia, contribuind la instalarea insuficienţei respiratorii
• Contuzia pulmonară subiacentă este adesea prezentă
• Foarte rar este necesară terapia chirurgicală
• Adesea se poate trata “conservativ” prin fixarea marginală a segmentului flotant cu comprese
sterile şi benzi late de leucoplast,
oxigen, restricţie de fluide, aspiraţie, bloc intercostal
• Se va lua în considerare tratamentul precoce cu intubaţie endotraheală, ventilaţie
mecanică +/- PEEP dacă:
» vârsta > 65 ani
» alte leziuni majore prezente
» pCO2 crescut (>44 mm Hg)
» pO2 scazut (< 60 la 40 % O2 pe mască facială)
» detresă respiratorie sau frecvenţa respiratorie crescută
» BPOC preexistent

Fracturile bazinului
• In fracturile de bazin pacientul rămâne nemișcat,
• NU se mai permite mobilizarea lui și
• se ține pe un plan dur în poziție culcat pe spate
 8. Tehnica mă sură rii şi notă rii temperaturii

Temperatura corporala - se defineste ca fiind echilibrul intre procesele

de termogeneza (producerea de caldura de catre organism) sitermoliza (cedarea de catre
organism , inspre mediul inconjurator a excesului de caldura).
Febra = Hipertermia = Pirexie = cresterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru varsta,
sex si status hormonal.
Subfebrilitate - temperatura peste 37,5 - 37,8oC.
Febra - temperatura centrala peste 38 grade Celsius.
Hiperpirexie -T > 39oC.
Scop: evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
Locuri de masurare
- cavităţi semiînchise:
• axila,
• plica inghinală,
• cavitatea bucală;
- cavităţi închise:
• rect,
• vagin.
Materiale necesare:
• termometru maximal,lectronic,auricular
• casoleta cu tampoane de vată şi comprese sterile,
• recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %),
• tăviţa renală,
• flacon cu alcool medicinal,
• ceas,
• foaie de observaţie,
• pix de culoare negru
• carnetel individual.
Interventiile asistentei
- pregatirea materialelor langa pacient
- pregatirea psihica a pacientului
- spalarea pe maini
- se sterge cu o compresa cu alcool, se scutura
• pentru masurarea in axila
- se asaza pacientul in DD sau in pozitie sezand
- se ridica bratul pacientului
- se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
- se aseaza termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei, paralel cu toracele
- se apropie bratul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafata anterioara a toracelui
- daca pacientul este slabit, agitat, precum si la copii, bratul va fi mentinut in aceasta pozitie de
catre asistenta
- termometrul se mentine timp de 10 min-pentru termometrul maximal
- temperatura axilara reprezinta temperatura externa a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad
mai joasa decat cea centrala
• pentru masurarea in cavitatea bucala
- se introduce termometrul in cavitatea bucala, sub limba sau pe latura externa a arcadei dentare
- pacientul este rugat sa inchida gura si sa respire pe nas
- se mentine termometrul timp de 5 min
- masurarea temperaturii in cavitatea bucala este contraindicata la: copii, pacienti agitati, la cei cu
afectiuni in cavitatea bucala;
- pacientul nu va consuma lichide reci sau calde si nici nu va fuma cu cel putin 10 min inainte de
determinarea temperaturii
• pentru masurarea rectala
- se lubrefiaza termometrul
- se aseaza pacientul in DL, cu membrele inferioare in semiflexie, asigurandu-i intimitatea
- se introduce bulbul termometrului in rect, prin miscari de rotatie si inaintare
- termometrul va fi tinut cu mana tot timpul masurarii
- se mentine termometrul 3 min
- copiii mici sunt asezati in DD, cu picioarele ridicate sau in DV
- temperatura masurata rectal este mai mare decat cea masurata axilar cu 0,4-0,5 grade
- masurarea temperaturii in rect este contraindicata la pacientii agitati si la cei cu afectiuni rectale

Se noteaza valoarea obtinuta pe foaia de temperatura:

- notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind, pentru fiecare
linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad
- se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice
 - in alte documente medicale se noteaza cifric
- interpretarea curbei termice
- in mod curent temperatura se masoara dimineata intre orele 7-8 si dupa-amiaza intre orele 18-
19
- pentru masurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate si termometre
electronice
- temperatura prezinta oscilatii fiziologice:
- in timpul zilei de 0,5 -1 grd C; temp ↓ dimineata intre orele 4-5 ; si ↑intre orele 9-10 a.m. si
seara 16-20
- la tineri seara este mai ridicata
- in sarcina, in prima jumatate a menstrei este crescuta temperatura
- in timpul desfasurarii unor activitati; efort fizic, digestie etc
- temperatura  prezinta oscilatii patologice: hipotermie , hipertermie
valori normale
n.n. şi copil mic                                  36,1-37,8 ºC
adult                                                  36-37 ºC   în axilă
vârstnic                                              35-36 ºC
temp. < 36 ºC  : hipotermie
37-38 ºC  subfebrilitate
38-39 ºC  febră moderată
39-40 ºC  febră ridicată
Peste 40 ºC  hiperpirexie

9.Tehnica mă sură rii şi notă rii tensiunii arteriale

TENSIUNEA ARTERIALA: - reprezinta presiunea exercitata de sangele circulant asupra

peretilor   arteriale. Tensiunea scade de la centru spre periferie.

-     Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie asupra inimii
şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
-          Tensiunea arterială sistolică (cea maximă)
-          Tensiunea arterială diastolică ( cea minimă).
Materiale necesare:
-          Aparat pt măsurarea tensiunii arteriale: cel cu mercur, cel cu manometru, oscilometru
 PACHON
-          Stetoscop biaurecular
-          Tampon de vată
-          Alcool
-          Creion sau pix cu mină roşie.
Metodă de determinare:
-          Palpatorie şi auscultatorie.
Intervenţiile asistentei pentru metoda auscultatorie:
-          Pregatirea psihică a pacientului.
-          Asigurarea repaosului psihic şi fizic timp de 15 minute
-          Spălarea pe mâini
-          Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi întins (în
extensie).
-          Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei.
-          Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
-          Se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia
zgomotelor pulsative.
-          Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se percepe
primul zgomot arterial, aceasta reprezentând valoarea tensiunii arteriale maxime.
-          Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau a manometrului pentru a fi consemnată.
-          Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
-          Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului. În momentul în
care zgomotele dispar, această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.
-          Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie. Considerăm pentru fiecare linie a foii de temperatură o unitate a coloanei de mercur. Se
unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte documente
medicale se înregistrează cifric.
-          Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana de alcool.
Pentru metoda palpatorie:
-          Determinarea se face prin palparea arterei radiale.
-          Nu se foloseşte stetoscopul
-          Etapele sunt identice, urmărim pulsul.
-          Dezavantajul: obţinerea unei valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind
posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
De reţinut:      -     Manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului
-          Manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea.
-          Măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului.
-          În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe braţul pacientului.
-          Se pot face măsurători comparative la ambele braţe.
 Valori normale
• Adulti: 115-140 / 70-80 mmHg
• Copii: 91-110 / 60-65 mmHg
• Nou-nascuti: 65-80 / 40-50 mmHg
• Valori peste cele normale - hipertensiune.HTA
• Valori sub cele normale - hipotensiune. hTA
10. Rolul as.med. la efectuarea puncţiei rahidiene
Punctia rahidiana
Patrunderea cu un ac in spatiul subrahnoidian, printre vertebre reprezinta punctia rahidiana. Spre
deosebire de celelalte tipuri de punctii care au doar scop explorator si terapeutic, punctia
rahidiana are si un scop anestezic ce consta in introducerea substantelor anestezice
(rahianestezie).

 "spate de pisica" - in decubit dorsal

in pat, 
cu spatele la marginea patului,
coapsele flectate pe abdomen, 
barbia atingand pieptul.

Locul punctiei
In functie de tipul de punctie locul de executie difera astfel:

• punctia lombara - T12-L1 sau L4-L5

• punctia dorsala - T6-T7
• punctia suboccipitala - intre protuberanta occipitala externa si apofiza axisului, pe linia
mediana
Numerotarea vertebrelor coloanei vertebrale

Pregatirea punctiei
Sunt necesare materiale de protectiei a mesei/patului si pentru dezinfectie tip III a pielii.
Materialele se aleg in fuctie de scopul punctiei.
- instrumente si materiale sterile - ace lungi cu diametrul 1-1.5 mm cu mandren, seringi (si pentru
anestezie), campuri chirurgicale, comprese, tampoane, manusi de cauciuc, pense hemostatice,
pense anatomice, eprubete, lampa de spirt, tavita renala, manopetru Claude
- in cazul rahianesteziei sunt necesare anestezice locale, antibiotice, citostatice, seruri imune,
preparate cortizonice
- se informeaza pacientul, se incurajeaza si i se explica pozitia in care va sta, in fuctie de locul
punctiei si starea acestuia.
- Atentie ! Pentru a putea fi executata punctia, pacientul trebuie sa fie "pe nemancate" (a jeun)
- pacientul poate sta in doua pozitii:
1. "spate de pisica" - in decubit dorsal in pat, cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe
abdomen, barbia atingand pieptul
2. pozitia semisezand pe masa de tratament/operatie cu mainile pe coapse, capul in hiperflexie.

Pozitia semisezand pe masa de tratament/operatie,

cu mainile pe coapse, capul in hiperflexie

Executia punctiei
- Se face de către medic, ajutat de 1-2 asistenti medicali si se desfasoara în sala de tratamente,
salon sau în sala de operatie în cazul rahianesteziei.
- Medicul si asistentii medicali îşi spală si dezinfectează mâinile;
- Asistentii medicali dezbraca pacientul, protejeaza patul/masa de punctie cu musama, aleza;
- Medicul stabileste locul punctiei iar Asistentul II asaza pacientul în pozitia corespunzatoare în
functie de locul punctiei si starea pacientului;
- Asistentul I pregateste locul punctiei prin dezinfectie tip III si daca e cazul serveste seringa cu
anestezic iar medicul face anestezia locala (aceasta etapa este valabila pentru punctia anestezica);
- Medicul primeste manusile chirurgicale, câmpul chirurgical pe care îl asaza sub locul punctiei;
- Asistentul I dezinfecteaza locul punctiei si serveste acul cu mandren iar medicul executa
punctia.Pozitia pacientului este mentinuta de asistentul II, sustinandu-i ceafa cu o mana, iar cu
ceala impingand usor regiunea epigastrica;
- După executia punctiei, medicul scoate mandrenul, asistentul I mentine eprubetele pentru
recoltarea lichidului.Apoi serveste manometrul Claude pentru masurarea tensiunii LCR;
- Asistentul I serveste seringa cu solutiile medicamentoase, iar dupa administrarea acestora,
medicul retrage acul de punctie;
- Asistentul I dezinfecteaza si comprima cu o compresa sterila locul punctiei, aplica pansament
uscat fixat cu romplast, apoi asaza pacientul în pat în pozitie decubit dorsal, fara perna si este
necesar sa îşi pastreze aceasta pozitie timp de 24 de ore
După şase ore, pacientul poate fi hidradat şi hranit la pat, se vor verifica în permanenta semnele
vitale - tensiune arteriala, respiratie, puls iar in cazul în care apar manifestari precum varsaturi,
greturi sau cefalee este informat medicul.
Lichidul cefalorahidian pate fi imediat examinat macroscopic, apreciindu-se culoarea, aspectul,
presiunea acestuia care în conditii normale este limpede, se scurge picatură cu picatură.
In stări patologice, lichdul poate fi hemoragic, purulent, de culoare galbenă (xantocrom) iar
viteza de scurgere poate creşte.
In cazul unui examen citologic, biochimic sau bacteriologic produsul recoltat este trimis la
laborator

Atentie ! 
In timpul executiei punctiei rahidiene pot aparea accidente
- sindrom postpunctional, manifestat prin ameteli, cefalee, varsaturi, rahialgii din cauza
hipotensiunii lichidiene provocate de punctie
- pacientul poate acuza dureri violente în membrele inferioare determinate de atingerea
ramificatiilor maduvei spinarii, cu vârful acului de punctie.
- chiar dacă este foarte rar, poate apare şocul reflex ce duce la sincope mortale, dar se vor pregăti
mijloace obişnuite de reanimare.
11. Rahianestezia

Rahianestezia - Anestezie regionala a abdomenului si membrelor inferioare  prin injectarea unui

anestezic in canalul rahidian.
Rahianestezia este utilizata în chirurgia aparatului urinar jos (vezica), a aparatului genital
feminin, a anusului si a membrelor inferioare. Rahianestezia are un efect mult mai rapid decat
anestezia peridurala, dar, spre deosebire de ea, nu poate fi practicata pentru operatii cu durata mai
mare 2,5 ore.
Principiu - Se injecteaza un anestezic local în lichidul cefalorahidian, la înălţimea rădăcinilor
nervoase ale cozii de cal. Dupa cateva minute se instaleaza un blocaj senzitiv şi motor complet al
partii de jos a corpului, întinzându-se pe o regiune mai mare sau mai mica, neurcând mai sus de
 partea inferioara a abdomenului.

Desfăşurare - Rahianestezia este realizată după instituirea unei perfuzii intravenoase. Bolnavul

este aşezat pe marginea mesei de operatie sau culcat pe o parte. După introducerea prin
piele, între doua vertebre lombare, a unui trocar (ac gos tubular destinat săghideze traiectul)
se înfige uşor prin trocar un ac fin până când lichidul cefalorahidian refluează, apoi se
injectează anestezicul prin acul fin cu ajutorul unei seringi.

Efecte nedorite - Acestea sunt foarte rare şi pot surveni în timpul anesteziei sau în orele
urmatoare: greţuri şi vărsături, scăderea tensiunii arteriale, retenţia pasageră a urinei, dureri de
cap.
12 TRAUMATISMUL ABDOMINAL ÎNCHIS/DESCHIS
Definitie: Toate leziunile anatomoclinice - functionale, locale sau sistemice produse de actiunea
unui agent traumatic asupra structurilor abdominale sau structurilor de vecinatate, cu rasunet
abdominal.

Clasificarea traumatismelor abdominale

1.         Traumatisme inchise, sau contuzii abdominale si
2.         Traumatisme   deschise   sau   plagi   abdominale,   in   functie   de integritatea  tegumentului,  
 adica   tegumentul   este   intact   sau prezinta o solutie de continuitate.
Contuziile abdominale pot interesa:
-         numai peretele abdominal
-         peretele  si viscerele abdominale (contuzii parieto-viscerale)
-         numai    viscerele   abdominale;   in   acest   caz,    peretele prezinta leziuni minime

    Plagile abdominale pot fi :

-         penetrante - cu sau fara leziuni viscerale
-    nepenetrante, dupa cum intereseaza peritoneul.
 
Evaluarea pacientului traumatizat in urgenta:
^   Evaluarea functiilor vitale:
respiratie puls, tensiune arterială
^   Evaluarea nivelului constientei – Scorul GLASGOW
^  Anamneza, in cazul pacientilor constienti, ne poate conferi date despre accident si
mecanismul traumatismului, poate fi utila in presupunerea unor leziuni, si coroborata cu
 examenul clinic, poate sa conduca chiar la diagnosticul leziunii.Astfel, se va intreba: timpul scurs
de la accident natura si particularitatile fizice ale agentului traumatic si conditiile in care a
actionatdaca traumatizatul a prezentat hematemeza si/sau melena semn de leziune sigura a tubului
digestivdaca a prezentat rectoragie, semn de leziune colorectala, daca pacientul a mancat de
curand, daca isi aminteste cum a fost surprins peretele abdominal in momentul impactului,
contractat sau relaxat, pozitia corpului in momentul impactului, daca exista afectiuni abdominale
preexistente impactului, daca pacientul se afla intr-o stare fiziologica particulara- sarcina.
♦  Evaluarea tuturor segmentelor corpului, pentru un prim bilant al leziunilor
Examinarea clinica a pacientului. Trebuie sa fie completa, rapida, si sa releve:
1.          Prezenta / absenta socului
2.         Caracterul leziunilor (parietale, viscerale, daca e posibil si tipul viscerelor, parenchimatoase
sau cavitare)
3.         Existenta leziunilor asociate.
Elemente de prim ajutor:
1.    Linie venoasa pentru 1 -2 vene.
2.    Oxigenoterapie.
3.    Hemostaza si compensarea socului hemodinamic si tulburarilor hidroelectrolitice.
4.    Cateter urinar.
  Evaluarea la spital a pacientului
>   Anamneza
Circumstantele   accidentului   si   modul   de   actiune   a agentului traumatic.
Nivelul starii de constienta - daca au existat pierderi de cunostinta.
Daca pacientul a vomitat.
Daca pacientul a urinat sau nu.
Timpul scurs de la momentul accidentului pana cand a fost acordat primul ajutor.
Daca exista durere sau nu, si in caz afirmativ caracterele acesteia: localizare - intensitate -
caracter (acuta, difuza) - iradiere - durata - continua sau intermitenta. Stari patologice
preexistente traumei, cu semnificatie in acest caz.
>   Examenul clinic general
Se   face  cu   pacientul   dezbracat  complect,  in  pozitie decubit dorsal.
Se observa daca exista pozitie antalgica.
Se observa daca exista deformari asociate ale membrelor, coloanei vertebrale, toracelui,
pelvisului.
Se cauta prezenta durerii la nivelul crestelor iliace.
Se cauta prezenta crepitatiilor osoase sau a miscarilor anormale la nivelul oaselor.
>   Examenul local
Inspectia
Prezenta plagilor penetrante sau nepenetrante
Localizarea plagilor, in concordanta cu cele 9 regiuni ale abdomenului
Existenta orificiilor de intrare si iesire pentru plagile transfixiante
Se  noteaza  ce  se  exteriorizeaza prin  orificiul   plagii: epiploon, sange, anse intestinale, bila,
urina.
Prezenta    leziunilor    peretelui    abdominal:    escoriatii, echimoze, hematoame, plagi taiate sau
anfractuoase si se stabilesc si dimensiunile acestora.
Miscarile   abdomenului cu respiratia:prezenta si amplitudinea acestora.
Palparea
Se controleaza existenta colectiei Morrel - Lavalee.
Se controleaza existenta unui glob vezical.
Se   controleaza   prezenta   unei   hernii   sau   eventratii posttraumatice.
Se controleaza prezenta apararii musculare la palpare sau a contractorii musculare preexistente la
palpare.
Se controleaza existenta distensiei abdominale.
Percuti
a
Se verifica cresterea durerii la percutie repetata - semnul Mendel - semn de iritatie
peritoneala. Se verifica existenta clapotajului la percutia repetata a abdomenului cu urechea
langa peretele abdominal.

Sindromul de hemoragie interna

Debutul
1. rapid, brusc - ruptura:
splinei
ficatului
rinichiului
vaselor mezenterice mari,
2. progresiv:
contuzia splinei - smulgerea unor vase mezenterice mai mici fractura de pelvis.
Semne generale caracteristice: cresterea pulsului, intr-o prima etapa, apoi scaderea
lui, dupa   un  interval  de  timp,   cand  acest  mecanism  de compensare este depasit
scaderea tensiunii arteriale
polipnee
paloarea tegumentelor si mucoaselor
transpiratii reci
sincopa ortostatica
senzatie de sete

Semnele locale, abdominale, au valoare adjuvanta:

meteorism abdominal
sensibilitate locala a abdomenului
matitate locala

Sindromul de iritatie peritoneala

Debutul
1. brusc:
Perforatie   de   organ   cavitar   (stomac,   intestine)   sau parenchimatos (pancreas, rinichi)
Hemoragie retroperitoneala Plagi penetrante
2. progresiv:
Contuzii duodenale, pancreatice
Contuzie + hematom al intestinului subtire
Smulgeri de mezenter, urmate de necroza si perforarea
unor anse intestinale
Diagnosticul  se bazeaza pe:
Durere abdominala
Aparare sau contractura musculara abdominala
Anamneza
Plagi abdominale
Polipnee
Examenul clinic:
1.    Inspectie:
Semne traumatice abdominale sau toraco-
abdominale Diminuarea   sau   abolirea  miscarilor   abdominale   cu respiratia
2.  Palpare:
Aparare sau contractura musculara abdominala Abolirea reflexelor cutanate
3.   Percutie:
Pneumoperitoneu Exacerbarea durerii la percutie
4.   Auscultatie:
"Silentio abdominal'- abolire a zgomotelor intestinale, semn de ocluzie paralitica asociata.
Important!  in patologia traumatica abdominala, nu toti pacientii la care exista rupturi
traumatice de viscere cavitare pot dezvolta un sindrom clasic de iritatie peritoneala, din primele
ore de la actiunea traumei. Exista stiuatii in care epiplonul poate "acoperi' perforatia viscerului, si
in consecinta, fenomenele de iritatie peritoneala apar tardiv, urmate de o deteriorare rapida a
starii generale, cu fenomene de soc septic si exitus. Toti pacientii cu trauma abdominala
trebuieconsiderati posibili cu complicatii hemoragice si/sau rupturi viscerale, pana la infirmarea
categorica a acestora.

Pacientii cu politrauma severa

1.   Compensarea stopului cardio-respirator:
Curatirea cailor respiratorii
Ventilatie pe masca sau intubatie
Drenaj toracic al oricarei colectii lichidiene pleurale
Masaj cardiac extern daca e necesar
Abord venos pentru 1 -2 vene
Perfuzarea cu solutii macromoleculare, plasma, ionice
2.   Cateterizarea vezicii urinare
monitorizarea   diurezei  in  scopul   stabilirii  echilibrului lichidian al pacientului
3.   Montarea unei sonde nazo-gastrice
pentru golirea stomacului
pentru    evitarea    aspiratiei    in    caile    respiratorii    a
continutului gastric
in   caz   de   ocluzie   paralitica   intestinala,   pentru   a
decomprima stomacul
4.  Calmarea durerii
se   administreaza   produse   nonopiacee,    administrarea opiaceelor va modifica sau masca
tabloul clinic.

EVALUAREA PACIENTULUI CU TRAUMATISM ABDOMINAL

Inspecţie: eventuala creştere în volum a abdomenului, plăgi, echimoze
Palpare: apreciem sensibilitatea şi consistenţa abdomenului (dur = apărare musculară, contractură, ceea
ce traduce o iritaţie peritoneală, cauza fiind ori o hemoragie internă ori o perforaţie de organ)
Percuţie-posibilă matitate în flancuri (sânge în cavitatea abdominală)
!!! ruptura în doi timpi ale organelor parenchimatoase
în mediu rece un abdomen poate fi contractat şi fără leziuni
TRATAMENT
•Decubit dorsal
•Oxigen
•Abord venos periferic
•Evitarea analgeticelor majore (pot masca un adbomen chirurgical)
•Protecţie termică
•În caz de eviscerare pansament umed al viscerelor fără tentativă de reintroducere a lor

13. Rolul as.med.la efectuarea puncţiei abdominale

Punctia abdominala (Paracenteza)
Paracenteza (punctia abdominala) consta în traversarea peretelui
abdominal cu ajutorul unui trocar în diferite scopuri.In cavitatea peritoneala se poate acumula
lichid (ascita) care poate avea cauze multiple precum obstacole in circulatia portala (determina
hipertensiune in ramurile venei porte) sau inflamatie (în peritonita tuberculoasa).
Scopul explorator al punctiei abdominale
- punere în evidenta a prezentei lichidului peritoneal.
- recoltarea lichidului si examinarea sa în laborator pentru stabilirea naturii sale

Scopul terapeutic al punctiei abdominale

- evacuarea unei colectii libere de lichid în ascitele masive.
- efectuarea dializei peritoneale
Se recomanda paracenteza in cazul ascitelor masive care provoaca tulburari circulatorii si
respiratorii prin presiunea asupra diafragmului, venei cave inferioare, in ascitele care nu se
resorb prin metode obisnuite de tratament, in traumatisme inchise ale viscerelor abdominale,
atunci cand se banuieste hemoperitoneu

Atentie !
- Paracenteza nu este indicata in chisturi ovariene mari, hidronefroza, sarcina.
- La pacientii cu diateze hemoragice si in precoma acest tip de punctie se executa cu mare
prudenta

Locul punctiei
- pe linia Monroe  Richter, în fosa iliaca stanga, la punctul de unire a 1/3 medii cu cea mijlocie a
liniei ce uneste ombilicul cu spina iliaca anterioara superioara stanga.
- pe linia ombilico-pubiana, la mijlocul ei.
Pregatirea punctiei
Pentru executarea paracentezei sunt necesare materiale - de protectie a patului pe care se executa
punctia, pentru dezinfectia tegumentului tip III, instrumente sterile (trocar gros cu diamentrul de
3-4 mm cun un mandrin ascutit si unul bont de rezerva, seringi de 5 si 20 ml, ace 5-6 mm,
bisturiu, pense hemostatice, camp chirurgical, manusi chirurgicale, comprese, tuburi
prelungitoare.
- pentru recoltarea si colectarea lichidului  - eprubete, cilindru gradat, galeata gradata de 10 L
- pentru ingrijirea locului punctiei - cearsaf impaturit pe lungime, romplast
- substante medicamentoase - anestezice locale, tonice-cardiace
- paravan, tavita renala
Asistentul medical informeaza pacientul asupra necesitatii punctiei, si asigura securitatea si
intimitatea.
Pacientul este nevoit sa urineze (daca este cazul se face sondaj vezical), se dezbraca regiunea
abdominala. Asistentul medical asaza pacientul in pozitie decubit dorsal in pat, peste cearsaful
impaturit in lung, cu flancul stang la marginea patului si trunchiul usor ridicat, se masoara
circumferinta abdominala.

Executia punctiei
- se face de catre medic, ajutat de 1-2 asistenti medicali si se deruleaza in salon sau in sala de
tratamente. Inainte de executia punctiei, medicul si asistentul/asistentii isi spala mainile si le
dezinfecteaza.
- medicul alege locul punctiei iar asistentul pregateste patul cu musama, aleza, cearsaf, asaza
pacientul in pozitia corespunzatoare locului ales.
- asistentul medical pregateste locul punctiei, dezinfectie tip III, serveste seringa incarcata cu
anestezic iar medicul face anestezia locala.
- dupa anesteziere, medicul primeste manusile chirurgicale si campul chirurgical de la
asistent.Medicul protejeaza locul punctiei cu campul steril, timp in care asistentul medical
serveste bisturiul sau direct trocarul.
- medicul executa incizia sau direct punctia cu trocarul, scoate mandrinul iar asistentul medical
supravegheaza permanent faciesul (aspect caracteristic al fetei în cursul unei boli), respiratia,
starea bolnavului.
- asistentul medical recolteaza in eprubete lichidul de ascita, seveste tubul prelungitor al canulei
trocarului (pentru evacuare).
- medicul adapteaza tubul prelungitor iar asistentul/asistentii supravegheaza scurgerea lichidului
in vasul colector si totodata pacientul

Atentie !
Daca se intrerupe scurgerea lichidului pozitia pacientului trebuie schimbata
- medicul retrage trocarul, aplica agrafa Michel daca a folosit bisturiul pentru incizie, iar
asistentul medical dezinfecteaza locul punctiei, face o cuta a pielii, aplica pansament uscat
compresiv.Se strange cearsaful in jurul abdomenului, fixandu-se cu ace de siguranta.

Ingrijirea ulterioara a pacientului

- se asaza comod in pat, astfel ca locul punctiei sa fie cat mai sus pentru a evita presiunea asupra
orificului si scurgerea lichidului in continuare, se asigura o temparatura optima si liniste.
Dupa sase ore se indeparteaza cearsaful strans in jurul abdomenului, se masoara circumferinta
abdominala si se noteaza, se suplineste pacientul pentru satisfacerea nevoilor sale, se
monitorizeaza pulsul, tensiunea arteriala, se noteaza valorile inregistrate in primele 24 de ore,
pansamentul se schimba, respectand masurile de asepsie (sterilizare), agrafele se scot dupa 48-72
de ore

Pregatirea produsului pentru examinare

- Examenul macroscopic consta in masurarea cantitatiid de lichid evacuat, aprecierea aspectului
lui, determinarea densitatii.
- reactia Rivalta,
- Examenul citologic, bacteriologic, biochimic - eprubete cu lichid etichetate se trimit la
laborator

Notarea punctiei in foaia de observatie

- se noteaza cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat punctia,
circumferinta abdominala inainte si dupa evacuarea lichidului
Atentie !
- In timpul executiei punctiei abdominale pot aparea accidente precum - colaps vascular prin
comprimarea brusca a cavitatii abdominale, hemoragie difestiva manifestata prin hematemeza,
melena, perforarea intestinului subtire determina peritonita, persistenta orificiului de punctiei
prin care se executa punctia
- La prima punctie abdominala se evacueaza o cantitate de maximum 4-5 L iar la urmatoarele se
pot evacua 10 L de lichid ascitic
- Viteza de scurgere a lichidului este de 1 L la 15 minute.
14. Rolul as.med. la efectuarea puncţiei pleurale

Punctia pleurala – Toracocenteza Punctia pleurala sau toracocenteza reprezinta stabilirea unei
legaturi între cavitatea pleurala si mediul exteriror prin intermediul unui ac de punctie.
Scopul explorator al toracocentezei este de a pune în evidenta prezenta lichidului pleural si
recoltarea lichidului pentru examinarea sa cantitativa si calitativa.
Acest tip de punctie are si un scop terapeutic ce consta în evacuarea lichidului si administrarea
medicamentelor în cavitatea pleurala dupa spalarea cavitatii. Medicamentele pot fi antibiotice
sau citostatice.
Se recomanda toracocenteza în cazul bolilor inflamatorii, tumori pulmonare, insuficenta cardiaca
însotita de colectii lichidiene în cavitatea pleurala.
Se va face punctie pleurala atunci când cantitatea de lichid pleural depaseste un litru si jumatate
si exercita o presiune asupra inimii si plamanului, impiedicandu-le sa functioneze normal
Nu se recomanda toracocenteza atunci cand exista tulburari de coagulare a sangelui (hemofilie)
si cand pacientul tine un tratament cu anticoagulante.
Locul punctiei se alege în functie de situatia si cantitatea de lichid pleural.

• Daca lichidul este în stare libera, punctia se face in spatiul VII - VIII intercostal pe linia
axilara posterioara..
• Daca lichidul este închistat, punctia se face  în plina matitate, în zona stabilita prin
examen clinic
• In cazul colectiilor purelente si tuberculoase se punctioneaza cât mai aproape de nivelul
lor superior pentru a preîntâmpina fistulizarea lor.
• fistulizarea  - aparitia patologica sau crearea chirurgicala unei fistule, adica un
canal care pune in comunicatie directa doua viscere sau un viscer si pielea.
Pregatirea punctiei 
Pentru acest tip de punctie sunt necesare urmatoarele materiale: instrumente sterile (2-3 ace de
10 cm lungime cu diametrul de 1 mm, 2-3 seringi de 20-50 ml, seringa de 5 ml si ace pentru
anestezie, pense, manusi, camp chirurgical, tampoane, comprese), romplast, eprubete, lampa de
spirt, aparate aspiratoare (Dieulaloy sau Potain), recipiente pentru colectarea lichidului, tavita
renala

Totodata, se vor administra si medicamente precum cele tonice-cardiace, atropina, morfina,

solutiile anestezice.Pentru reactia Rivalta este necesar un pahar conic de 200 ml, 50 ml apa
distilata, solutie de acid acetic glacial, pipete.
Pacientului i se administreaza cu 30 minute inainte executie punctiei o fiola de atropina pentru a
preveni accidentele.Atropina scade excitabilitatea generala si a nervului pneumogastric.Apoi se
asaza in pozitie
sezand la marginea patului sau a mesei de examinare cu picioarele sprijinite pe un scaunel, cu
mana de partea bolnava ridicata peste cap pana la urechea opusa sau cu trunchiul usor aplecat in
fata, cu antebratele flecate pe brate, cu mainile la ceafa, coatele inainte.

Pacientii cu stare buna se asaza calare pe scaun cu spatar, antebratele fiind sprijinite pe spatarul
scaunului iar cei in stare grava se asaza in decubit laterak, pe partea sanatoasa, la marginea
patului.

Executia punctiei
- se face de catre medic, ajutat de 2 asistenti medicali si se desfasoara in salon sau in sala de
tratamente.
- asistentul 1 pregateste radiografia pacientului si isi spala si dezinfecteaza mainile, iar asistenul
2 adiminstreaza o fiola de atropina cu 30 de minute inaintea punctiei, asza musamaua si aleza pe
masa punctiei si dezbraca toracele pacientului
- medicul stabileste locul punctiei iar asistentul 2 asaza pacientul in pozitia corespunzatoare
locului ales.
- asitentul 1 pregateste locul punctiei, printr-o dezinfectie de tip II si serveste seringa cu anestezic
- medicul efectueaza anestezia iar cei doi asistenti servesc manusile chirurgicale, campul
chirurgical si supravegheaza pacientul si ii mentine pozitia corespunzatoare efectuarii punctiei.
- medicul asaza campul chirurgical in jurul toracelui sub locul punctiei
- asistentul 1 serveste acul de punctie adaptat la seringa si dezinfecteaza locul punctiei
- medicul executa punctia si aspira lichidul
- asistenul 1 preia seringa cu lichid si il introduce in eprubete,apoi serveste medicului aparatul
respirator
- in acest timp asistentul 2 mentine pacientul si il indruma sa-si retina tusea si este atent la
culoarea fetei si respiratie.
- medicul introduce solutiile medicamentoase iar asistentul 1 serveste seringa cu solutie
medicamentoasa in functiei de scopul punctiei.
- medicul retrage acul de punctiei iar asistentul 1 dezinfecteaza locul si il comprima cu un
tampon steril si aplica pansamen uscat fixat cu romplast.In acest timp asistentul mentine in
continuare pozitia corecta a pacientului si verifica culoarea pielii si respiratia.
- dupa executia punctiei, pacientul este ajutat de catre asistenti sa se aseze in pat, ii ridica
membrele inferioare, scoate aleza si musamaua, inveleste pacientul.

15. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE

DEFINIȚIE: Agresiunea electrică este urmată de manifestări locale și de manifestări

 sistemice și presupune trecerea nemijlocită a curentului electric prin țesuturi. Locul de
pătrundere și ieșire a curentului electric sunt totdeuna însoțite de leziuni specifice. Astfel, la locul
de intrare denumit și marcă de intrare se constată de obicei o escară profundă de întindere mică,
în timp ce la locul de ieșire a curentului electric pot fi văzute leziuni tisulare extinse. 
Gravitatea leziunilor produse este funcție de: intensitatea curentului, tensiunea, rezistența pe care
o opune tegumentul, natura curentului.
Efectele lectrocutării se manifestă prin:
- contractura mușchilor și rigiditatea întregului corp, care nu se poate elebera singur de sub
elementul electric atins, aflat sub tensiune,
- rigiditatea cutiei toracice împiedică mișcările respiratorii și apare sincopa respiratorie, urmată
de sincopa cardiacă.
CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN ELECTROCUTARE:
Siguranţa salvatorului
•         Întrerupeţi sursa de curent electric
•         Curentul de înaltă tensiune poate:
–       să producă arc electric
Arsuri electrice
Arsurile electrice produc leziuni la locul de intrare si la cel de iesire (marca electrica) dar
provoaca si leziuni profunde ale organelor (tulburari de ritm, leziuni neurologice, vasculare,
musculare) chiar si stop cardiac. 
In caz de electrocutare:
- se va indeparta sau opri sursa de curent electric inainte de a atinge victima, fie de la intrerupator
fie indepartand cablul electric cu un obiect nemetalic, din lemn, plastic, cauciuc sau folosind
manusi de cauciuc pentru autoprotectie
- nu se va atinge victima sau sursa de curent cu mainile neprotejate
- daca victima este in stop cardio-respirator se va face masaj cardiac si respiratie artificiala.
Orice victima care a suferit o electrotrauma trebuie transportata si internata in spital pentru
cateva zile, indiferent de starea victimei.
Ingrijirea ulterioara a pacientului
- se asigura repausul la pat pe o perioada prescrisa de medic
- se supravegheaza pulsul, tensiunea arteriala, respiratia, culoarea tegumentelor periodic
- se informeaza medicul imediat in cazul aparitiei cianozei (coloratie albastra cu nuanta cenusie
sau violacee a pielii si mucoaselor fara extravazare sanguina), dispneei, tahicardiei, secretiilor
bronhice.
Complicatii 
- pot aparea hemoragii interpleurale sau rupturi pleuropulmonare
 Atentie !
- cand apar accese de tuse determinate de iritatia pleureziei se intrerupe punctia
16. Primul ajutor in cazul arsurilor

CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN ARSURI

Notă: Trataţi în primul rând leziunile asociate - Nu  vă  focalizaţi numai asupra arsurii !!!
- Trataţi pacientul ars ca pe un traumatizat şi nu ca pe unul cu patologie dermatologică
- O arsură majoră cauzează disfuncţii multiorganice, nu numai o leziune a pielii!
INTERVENŢIILE PRIMARE LA LOCUL INCIDENTULUI
- Aspectul cel mai important: Să nu devii tu însuţi victimă!!!!!!!
- Se va întrerupe gazul / curentul, etc. dacă este posibil
- Se va îndepărta pacientul de sursa de caldură (cu un obiect izolant dacă este în contact cu o sursă
de curent)
- Se va îndepărta pacientul din zonă dacă există risc de explozie
- Se va evita fumul; se vor utiliza aparate de respiraţie dacă este posibil
- Se va stinge focul / hainele care ard (H2O sau stingător cu CO2)
Primul ajutor in arsurile termice

Arsura de gradul I si II
In cazul arsurilor usoare (gradul I si II) primul ajutor se limiteaza la expunerea zonei afectate sub
un jet de apa rece (20 minute) dupa care se panseaza cu comprese sterile. Se pot aplica eventual
spray-uri speciale pentru arsuri.

Arsura de gradul III si IV

In cazul arsurilor grave (gradul III si IV):
- in cazul arsurii cu flacara se va stinge cat mai rapid flacara, de preferat prin culcarea victimei la
pamant si acoperirea cu o patura sau o haina; se va impiedica victima sa alerge (aceasta fiind
reactia fireasca a unui om cuprins de flacari) deoarece curentii de aer intretin focul
- nu se va dezbraca victima daca hainele sunt lipide de pielea arsa
- se va stropi cu apa rece (sau cu zapada) si se vor aplica comprese cu apa rece pe zonele lezate
- se va transporta victima la spital cat mai rapid
- nu se vor sparge flictenele si nu se vor aplica creme sau alte substante pe leziuni.
REGULA LUI 9
 Capul - 9% adult (18% copii)
 Braţ - 9% fiecare
 Trunchi anterior - 18%
 Trunchi posterior - 18%
 Membru inferior - 18% fiecare (14% fiecare la copil)
 Organe genitale - 1%
PROFUNZIMEA ARSURII:
EXTINDEREA ARSURILOR:
 Determinarea iniţială a profunzimii nu este de obicei corectă (în special la copii)
 Pot fi necesare 2 săptămâni de observaţie până când profunzimea leziunii poate fi corect estimată
      Grad 1 - numai epidermul distrus – stratul extern
      Grad 2 – afectarea totală a epidermului
      Grad 2 - arsura se extinde la derm dar se poate vindeca prin refacerea celulelor din glandele
sudoripare şi foliculilor firului de păr
       Grad 3 - derm distrus în întregime; necesită grefă dacă afectarea depăşeşte 4 cm diametru
Grad I - similară arsurii solare
       Roşeaţă, durere, fără flictene
       Nu contează când se determină suprafaţa arsă în vederea administrării de lichide
       Se vindecă în 3 - 7 zile fără cicatrici
       Se internează numai pacienţii: pediatrici, deshidradaţi, hipertermici
       Tratament: creme, antiinflamatoare nesteroidiene
                          Steroizii nu şi-au dovedit utilitatea
Grad II
       De obicei tegumente roşii dar pot fi şi albe
       De obicei apare durere
       De obicei apar flictene
       Se vindecă în 7 - 28 zile
       Poate lăsa cicatrici
       Poate necesita grefe
 Grad III
       De obicei tegumente albe dar pot fi şi roşii
       Aspect de piele artificială
       Lipsa sensibilităţii sensibilitate
       De obicei fără flictene
       Vase subcutane trombozate
       Se vindeca dinspre margini dacă < 4 cm diametru (altfel necesită grefă tegumentară)
ŞOCUL COMBUSTIONAL:
 “Şocul combustional” se datorează pierderii barierei capilare la arsuri  > 25% suprafaţă corporală
 Pierdereă locală a barierei capilare apare în jurul arsurilor mai mici
 Şocul dureaza 18 - 48 ore după care se remite spontan
 Etiologia “şocului combustional” neprecizată, probabil cauzat de mediatori vasoactivi
LINIA IV LA ARŞI:
 Liniile periferice recomandate – rareori este nevoie de linii centrale
 Amplasarea canulei IV prin ţesut ars - permisă
 Liniile femurale - permise
 Linia arterială poate facilita monitorizarea
 Toate cateterele IV se schimbă la 48-72 ore

17. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ÎNEC

DEFINIȚIE: Înecul este un accident extrem de grav provocat de inundarea căilor aeriene cu
apă; asfixia (stopul respirator) este urmată de stopul cardiac. Se cunosc două mecanisme prin
care înecul generează moartea:
 - înecul propriu-zis prin submersie;
- hidrocutarea sau moartea subită la contactul cu apa (fără aspirație de lichid)
La acestea se mai pot adăuga: 
- traumatismele grave sub apă sau la suprafața apei (traumatisme craniene, toracice, abdominale
etc);
- accidente acute mortale survenite întâmplător în timpul înotului (IMA, AVC, criză epileptică
etc.)
Cauzele care pot provoca înecul pot fi:
·         trecerea bruscă de la temperatura ambiantă la temperatura scăzută a apei care poate crea o
stare de șoc numită „hidrocuție”;
·         căderea pe plex sau pe regiunea genitală după o săritură în apă de la înălțime mare;
·         inhibiția prin panică emotivă;
PRIMUL AJUTOR LA ÎNECAȚI:

1.    Evacuarea apei din plamani: Victima rasturnata cu fata in jos este prinsa de salvator pe la
spate de abdomen, cu mainile facute chinga, ridicata de la sol si scuturata pentru ca apa sa se
scurga in afara.
2.    Daca respira, victima este culcata apoi pe sol, cu abdomenul in jos si cu capul asezat pe o
parte
3.    Daca nu respira se aseaza in pozitia cunoscuta pentru efectuarea manevrelor de resuscitare. 
     Se va examina rapid:
 - dacă există respirație spontană
- dacă există puls al artera carotidă
Evaluare primară: A,B,C
Evaluare secundară: D,E
Se execută manevre de resuscitare cardiorespiratorie la nevoie.
Căile aeriene şi respiraţia
•         Precauţii:  posibila leziune a coloanei vertebrale
•         Administraţi oxigen 100% 
•         Nu încercati să “drenaţi plămânii”
•         Voma este un fenomen frecvent
•         Intubaţia precoce dacă pacientul este inconştient
Caile aeriene si respiratia
•         Ventilatia trebuie inceputa cat mai rapid posibil, in conditii de siguranta pentru salvator (in apa
de adancime mica sau la mal)
•         Se deschide calea aeriana si se administreaza ventilatii timp de 1 minut
•         Daca victima poate fi adusa la mal in mai putin de 5 min. se continua ventilatiile
•         Daca distanta este mai mare, se ventileaza inca 1 minut si se incearca aducerea cat mai rapida 
a victimei la mal
Circulaţia
•         Atenţie la bradicardia extremă
•         “Hipovolemie” provocată de înlăturarea presiunii hidrostatice exercitată de apă, asupra
organismului, în timpul imersiei
•         Fluide  intravenos
•         Sonda nazogastrică
•         Nu are importanţă dacă fenomenul s-a petrecut în apă dulce/sărată

18. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE INSOLATIE

DEFINIȚIE: Insolația este consecința expunerii prelungite sau necontrolate la soare.
Survine prin scțiunea directă a razelor solare asupra capului neprotejat.
Expunerea de durată la soare determină o congestie a vaselor meningeale și cerebrale, însoțită de
edem cerebral (hipertensiune intracraniană, cu semne meningiene) sau hemoragii cerebrale.
MANIFESTĂRI CLINICE:
 - cefalee. amețeli, fotofobie, adureri ale globilor oculari, congestia feței, neliniște;
 - grețuri, vărsături, inapetență, diaree
 - înroşirea pielii şi senzaţie de uscăciune,
- dificultăţi de respiraţie,
 - transpiraţie abundentă,
 - stări de confuzie, de nelinişte şi anxietate,
 - ritm cardiac accelerat,
 - convulsii,
- pierderea conştiinţei,

PRIMUL AJUTOR:
- Scoaterea victimei de sub influența razelor solare;
- Verificarea nivelului de conștiență;
- Evaluarea primară: A,B,C;
- Monitorizarea FV și vegetative;
- Se aplică comprese reci frunte/pachete de gheață (ajută la retrocedarea edemului
cerebral),abdomen, pe gât și in axile, locuri unde vasele de sânge mari se găsesc la suprafața
tegumentului. Se interzice introducerea pacientului întro-o baie de gheață;
- Oxigenoterapie;
- Hidratarea prin perfuzii: glucoză 5% sau ser fiziologic, în funcție de TA și patologie asociată;
- În caz de colap: administrăm la indicația medicului EFEDRINĂ, pentru combaterea hTA și a
bronhospasmului;
- Combaterea edemului cerebral prin diureză forțată cu manitol asociat cu furosemid;
- Combaterea acidozei, hipotensiunii, tulburărilor hidroelectrolitice;
- Tratarea arsurilor.

INJECȚ IILE

Tipul Scop Locul injectiei Solutii rezorbtie

injectie administra
Injectia Explorator: Regiuni lipsite de foliculi pilosi -izotone,usor -foarte lenta
id -intradermoreactia resorbabile,cu
la tuberculina, -fata anterioara  a antebratului densitate mica
diversi alergeni
Terapeutic -fata externa a bratului si a
-vaccinare BCG la coapsei
sugari
 -anestezie locala -orce regiune in scop anestezic
-desensibilizare in
cazul alergiilor
Injectia  terapeutic Regiuni bogate in testu celular -solutii izotone -incepe la 5-
lax,extensibil nedureroase- 10min de la
sc. -fata externa a bratului insulina administrare
-fata supero-externa a coapsei
-supra si subspinoasa omoplatului-histamina -dureaza in
-regiunea subclaviculara functie de
-flancurile peretelui abdominal cantitatea
administrata
Injectia terapeutic Muschi voluminosi,lipsiti de -solutii izotone -Incepe imediat
trunchiuri mari de vase si dupa
im nervi  -solutii uleioase administrare
-regiunea superoexterna a fesei -se termina in
-fata antero externa a -solutii 3-5min
coapsei,trimea mijlocie coloidale cu -mai lenta
Fata externa a bratului-muschiul densitate mare pentru
deltoid sol.uleioase
Inje ctia Explorator -v. De la plica cotului -sol izotone instantanee
iv -se administreaza -v.antebratului
substante de -v.de pe fata dorsala a mainii -sol.hipertone
contrast radiologic -v.maleolare interne
terapetic -v.epicraniene(copii)

50. INJECȚ IA INTRAMUSCULARĂ

Injectia intramusculara( im)Injectia intramusculara constituie introducerea unor solutii

izotonice,uleioase sau a unei substante coloidale in stratul muscular prin intermediul unui ac
atasat la seringa.
Scop –terapeutic
Solutii administrate: - sol izotone; sol uleioase ; sol coloidale cu densitate mare.
Resorbtia- incepe imediat dupa adm ; se termina in 3-5 min ; mai lenta ptr sol uleioase
Locul injectiei - muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si nervi :
-reg supero-externa a  fesei ;
-fata externa a coapsei in 1/3 mijlocie ;
-fata externa a bratului, in muschiul deltoid.

Locul injectei il constituie muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si nervi,a

caror lezare ar putea provoca accidente;in muschii fesieri se evita lezarea nervului sciatic:
-cadranul super extern fesier -rezulta din intretaierea unei linii orizontale ,care trece prin
marginea superioara  a marelui trohanter,pana deasupra santului interfesier ,cu alta verticala
perpendiculara pe mijlocul celei orizontale
-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra  si inapoia marelui trohanter;punctul Barthelmy este
situatla unirea treimii externe cu cele doua treimi interne  aunei linii care uneste splina
iliacaanteroposterioara cu extremitatea santului interfesier)
-cand pacientul este in pozitie sezand ,injectia se poate face in tota regiunea
fesiera,deasupraliniei de sprijin;

Pregatirea echipamentului
- se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei doze
- daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata,
scotand aerul din seringa.
- apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara
- daca medicamentul este in flacon sub forma de pulbere, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se
reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba  acul cu cel pentru
injectia intramusculara
- tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul
flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate
echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se
introduce aerul, se intoarce flaconul si  seringa se va umple singura cu cantitatea necesara
- alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija.

Administrarea:- se confirma identitatea pacientului

- se explica procedura pacientului
- se asigura intimitate
- se spala mainile, se pun manusile
- se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent injectii
intramusculare
- la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de administrare uzula
fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala a coapsei
- se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare
- se invita bolnavul sa-si relaxeze musculatura si sa stea linistit.
-  se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
- se lasa pielea sa se usuce
- se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi.
- se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa simta o
intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul
- se inteapa perpendicular pielea, patrunzand (4 – 7 cm) cu rapiditate si siguranta cu acul montata
la seringa.
- se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange.
- daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica
- daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa se
destinda si sa absoarga gradat medicatia
- dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost
introdus
- se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta distribuirea
medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la
administrarea de fier)
- se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele
sangerari sau reactii locale
- daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze
- se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii
- nu se va recapa acul
- se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare

Incidente si accidente Interventii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic sau :-retagerea acului,efectuarea injectiei in alta
a unor ramuri ale sale zona
-paralizia prin lezarea nervului sciatic -se evita prin respectarea zonelor de electie a
injectiei
-hematom prin lezarea  unui vas
-ruperea acului -extragerea manuala sau chirurgicala
-supuratie aseptica -se previne prin folosirea unor ace suficient de
lungi pentru a patrunde in masa
-supuratie septica-prin nerespectarea asepsiei musculara,respectarea asepsiei
 -embolie prin injectarea accidentala intr-un -se previne prin verificarea pozitiei acului
vas a solutiilor uleioase

51. INJECȚ IA INTRAVENOASĂ

Injectia intravenoasa (i.v.)
Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau hipertonice in
circulatia venoasa.
Scop
- terapeutic
- explorator -se administreaza  substante de contrast de contrast radiologic
Solutii administrate - sol izotone; sol hipertone.
Resorbtia este instantanee
calea intravenoasa este aleasa atunci cand trebuie sa obtinem efectul rapid al solutiilor
medicamentoase sau cand acestea pot provoca distructii tisulare;
Loc de electie
- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut rapid ca si pentru
corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o importanta deosebita in cadrul
diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala, iar cel central numai de catre
medic;
- alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de:
- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent ambele brate ale
pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a venelor;
evitam regiunile care prezinta ;
- procese recuperative;
- piadermite;
- eczeme;
- nevralgii;
- traumatism,etc.
 examinarea o efectuam in urmatoarea ordine:
- plica cotului;
- antebrat;
- fata dorsala a mainilor;
- vena maleolara interna;
- venele epicraniene la sugari si copii;
- la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se anastomozeaza dand nastere
venelor mediana cefalica si mediana bazilica.
Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor-aplicam garoul elastic si inclinam
bratul pacientului in jos, abductie si extensie maxima;
-solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida pumnul de mai
multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;
- masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;
-tapotam locul pentru punctie cu doua degete;
- incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin introducere in apa calda;
-efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;
Utilizarea garoului
-garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plica cotului la
nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;
-strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si controlam pulsul
radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt circulatia arteriala a bratului prin
comprimarea arterei;
Efectuarea injectiei

• injectia intravenoasa consta in

-punctia venoasa si
-injectarea medicamentului;
- injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului
- se spala mainile, se pun manusile- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;
-aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic si aplicam
garoul;
- alegem locul punctiei si il dezinfectam;
• interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
-   mentinem bratul pacientului inclinat in jos;
- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea
extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine;
-  patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;
-  dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de aspirare pentru a
verifica pozitia acului;
- desfacem garoul cu mana stanga.
 Injectarea substantei medicamentoase
-mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele seringii, iar cu
policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand pentru control la nevoie
cateterizarea corecta a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul ,cand injectarea s-a terminat
- la locul punctiei se aplica tamponul imbibat in alcool
Ingrijirea ulterioara-se mentine compresiune la locul injectiei cateva minute-se supravegheaza
in continuare starea generala
Consideratii speciale
-in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala
-vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24h ,de aceea nu se vor repeta
injectiile in acceasi vena la intervale scurte
-daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se repete ,punctiile se vor
face intotdeauna mai central fata de cele anterioare
-daca s-au revarsat,in tesutul perivenos,solutiile hipertone-va fi instiintat medicul pentru a
interveni,spre a se evita necrozarea tesuturilor.
-De evitat incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului,pentru ca acesta ,prin
volumul sau ,deplaseaza traiectul obisnuit al venei
- nu se administreaza solutii uleioase in vena
- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in cazuri de urgenta
majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile tromboembolice si septice;
-  pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal, Trendelenburg
150° cu capul intors contralateral;
-  tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena la locul de
incrucisare cu marginea externa a muschiului sternochidomastoidian;

-  abordul venos profund este realizat de catre medi in conditii tip protocol-operator:- vena
jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.
Incidente si accidente Interventii
-injectarea solutiei in tesutul perivenos -se incearca patrunderea in lumenul
,manifesta prin tumefierea tesuturilor,durere vasului,continuandu-se injectia sau se
incearca alt loc

-flebalgia produsa prin injectarea rapida a -injectarea lenta

solutiei sau a unor substante iritante

-valuri de caldura ,senzatie de uscaciune in -injectare lenta

faringe
-hematom prin strapungerea venei -se intrerupe injectia

-ameteli,lipotimie,colaps -se anunta medicul

-embolie gazoasa,uleioasa prin injectarea unei -evitarea greselilor-eliminarea aerului din

cantitati mari de aer brusc in sistemul vascular seringa
sau prin gresirea caiii de administrare a
solutiilor uleioase-se produce decesul -evitarea introducerii solutiilor uleioase iv
bolnavului
-punctionarea si injectarea unei artere-produce -se intrerupe de urgenta injectarea
necroza  totala a extremitatilor,durere
exacerbata,albirea mainii,degete cianotice

19. INJECȚ IA SUBCUTANATĂ (s.c.)

Scop -terapeutic
Locul injectiei-regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
-fata externa a bratului,
-fata supero-externa  a coapsei;
-fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
-reg subclaviculara;
-flancurile peretelui abdominal.

Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta felurite
leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de
coagulare.
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei, locurile
de adminstrare se vor alege prin rotatie.
 Solutii administrate: - sol izotone, nedureroase ; sol cristaline : insulina, cofeina,
histamina,anticoagulante
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie  de cantitatea de  substanta
administrata
Pregatirea echipamentului:
-verificarea medicatiei si dozelor prescrise
-se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze
-se spala mainile
-se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au un
aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
-se alege locul de injectare
-se verifica inca o data medicatia
-daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata, scotand
aerul din seringa.
-apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
-daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se
reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba  acul cu cel pentru
injectia subcutanata
-tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul
flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate
echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se
introduce aerul, se intoarce flaconul si  seringa se va umple singura cu cantitatea necesara
Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si pentru a-i reduce
anxietatea
- se asigura intimitate
- se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
- se pun manusile
- se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese spre
exterior prin miscari circulare
- se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat in
timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
- se indeparteaza capacul acului de la seringa
- cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut adipos
- se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
- se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi de 45 sau 90 de grade
- se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce substanta in tesutul sub compresie si a nu se
irita fibrele nervoas
- se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
- daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput
- nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la insulina, iar
la heparina poate produce hematom)
- se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul, printr-o singura miscare, sub
acelasi unghi sub care a fost introdus
- se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand bland, circular pentru a
facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina
sau heparina)
- se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau
echimoze
Consideratii speciale- locul indicat de adminstrare a heparinei este  in abdomenul inferior, sub
ombilic
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare in
cazul injectarii repetate in acelasi loc)
- nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
- dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se scoate.
Se va evita masarea zonei de injectare
- daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5 minute dupa
injectare si apoi se face compresie
- nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
- materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

20. INJECȚ IA INTRADERMICĂ

 Scop: -terapeutic- anestezie locala; desensibilizarea organismului in cazul alergiilor,BCG la nn

-explorator-intradermoreactiile la tuberculina , la diversi alergeni
Locul injectiei 
-regiuni lipsite de foliculi pilosi :
-fata anterioara a antebratului ;
- fata externa a bratului si   a coapsei ;
- orice regiune in scop de anestezie

Solutii administrate- sol. izotone usor resorbabile, cu densitate mica

Resorbtia- foarte lenta.

Pregatirea echipamentului:
- se verifica data de expirare a medicatiei
- se spala mainile
- se alege zona de injectare
- se verifica medicatia
- se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la farmacie ( de exemplu, in testele
alergenice trebuie facuta o dilutie corespunzatoare indicatiilor medicului, pentru a testa
sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)

Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
- se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu partea ventrala expusa
- se pun manusile
- se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba par, leziuni , edeme, echimoze
- se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
- se apuca antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea
- cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15 grade fata de
antebrat
- se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
- se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula  cu aspectul cojii de
portocala,diametru 5-6mm,inaltime de 1-2mm
- daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si se va relua
tehnica de la inceput
- dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus. Nu se maseaza locul
injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul testului
- se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se modifica
marginile semnului care trebuie citit
- pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va fi citit
- testul se citeste in cazul intradermoreactiilor la intervalul de timp stabilit in functie de substanta
injectata
- se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare specifice

Ingrijiri ulterioare:-este recomandat sa nu se spele pe antebrat,sa nu comprime locul injectiei-se

citeste reactia in cazul intradermareactiilor la intervalul de timp stabilit

Incidente:
-revarsarea solutiei la suprafata pielii ,avand drept cauza patrunderea partiala a bizoului acului
- lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocala ),cauza-patrunderea solutiei
subderm
-lipotimie ,stare de soc cauzata de substanta injectata
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei

Consideratii speciale:
-pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face soc anafilactic la administrare
de antigeni
-se evita dezinfectia cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina
-nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea

21. Etapele tehnice ale efectuă rii unei clisme

Definitie Clisma este o forma speciala a tubajului,prin care se introduce

diferite lichide in intestinul gros(prin anus,in rect si colon).
Scop •  evacuator
 • evacuarea continutului intestinului gros
• pregatirea pacientului pentru
examinare(rectoscopie,irigoscop
• interventii chirurgicale asupra rectului
2. terapeutic
• introducere de medicamente
• alimentarea sau hidratarea pacientului
Clasificare dupa efect clisme evacuatoare care pot fi :simple,inalte,prin
sifonaj,uleioase,purgative
• clisme terapeutice – medicamentoase cu efect
local,anestezice
• clisme alimentare – hidratante
• clisme baritate – cu scop explorator
Materiale necesare de protectie
paravan,
musama,
aleza,invelitoare
manusi
sterile :
canula rectala
comprese
para de cauciuc pentru copii
nesterile 
-stativ pentru irigator
-irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime si 10 mm 
diametru
-tavita renala,bazinet
-apa calda la 35-37 grade C (500-1000 ml pentru adulti,250 ml
pentru adolescenti,150 ml pentru copil,50-60 ml pentru sugari)
sare(1  lingurita la un litru de apa)
-ulei(4 linguri la un litru de apa)sau-glicerina(40g la500ml)- sapun(1
lingurita rasa la 1 li
-medicamente – solutii medicamentoase in cantitatea sau
concentratia ceruta de medic
substanta lubrifianta(vaselina)
Pregatirea pacientului psihic 
-se anunta si i se explica tehnica
-se respecta pudoarea
fizic
-se izoleaza patul cu paravanul si se protejeaza cu musamaua si 
aleza
-se aseaza pacientul in functie de starea generala in pozitie :
- decubit dorsal, cu membrele inferioare usor flectate
- decubit lateral stang cu membrul inferior stang intins  si dreptul
flectat
- genupectorala
-se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste pacientul cu 
invelitoare
Efectuare clisma evacuatoare simpla
-se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
-se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
-se umple irigatorul
-se evacueaza aerul si prima coloana de apa
-se fixeaza irigatorul pe stativ
-asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza ,manusi de protectie
-indeparteaza fesele pacientului cu mana stanga
-introduce canula prin anus in rect (cu mana dreapta) perpendicular
pe suprafata  subiacenta, cu varful indreptat inainte in directia
vezicii urinare.
-dupa ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridica extremitatea  
externa si se indreapta varful in axa  ampulei rectale.
-se introduce 10 – 12 cm
-se deschide robinetul sau pensa si se regleaza viteza de scurgere a
apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm de suprafata
patului pacientului.
-pacientul este rugat sa respire adanc, sa-si relaxeze musculatura
abdominala, sa retina solutia 10 – 15 min ute
-se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul
tubului de scurgere.
se indeparteaza canula si se aseaza un tavita renala
-pacientul este adus in pozitie de decubit lateral drept, apoi de cubit
dorsal pentru a usura patrunderea apei la o adancime mai mare.
-se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
clisma inalta  : 
- se practica pentru indepartarea mucozitatilor, puroiului exudatelor
sau toxinelor microbiene de pe suprafata mucoaselor
- in parezele intestinale, ocluzia intestinala
- se foloseste o canula retala (sonda) de 35-40 cm lungime si 1,5 cm
diametru, din cauciuc semirigid si prevazut cu orificii largi
-se adapteaza la tubul irigatorului o palnie de 1,5 l (in loc de
rezervor)
- se umple palnia cu apa calda la 35ْ C si se deschide robnetul sau
lasand sa iasa aierul
-se lubrifiaza canula si se introduce pana in colonul sigmoid
- se ridica pana la inaltime de 1 m si se da drumul apei
- inainte ca acesta sa se goleasca, se coboara sub nivelul colonului,
apa se va reintoarce in palnie
-se goleste palnia intr-un recipient
- se repeta operatia de 5 – 6 ori pana ce prin tub se evacueaza apa
curata
clisma uleioasa :
- se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, masline), incalzite  la
38 grade C in baia de apa
- introducerea in rect se face cu ajutorul unui irigator la care 
rezervorul este inlouit cu o palnie sau cu ajutorul unei seringi
- se introduce la presiune joasa
- aproximativ 200 ml  de ulei se introduc in 10 – 15 min
-se mentine in rect 6 – 12 ore (este bine sa se execute seara iar
pacientul va elimina dimineata  un scaun moale nedureros)
- se indica in constipatii cronice, fecalom
clisma purgativa  :
 - evacueaza colonul prin actiunea purgativa ( nu mecanica)
-se utilizeaza solutia concentrata de sulfat de magneziu (250 ml apa
cu 2 linguri Mg SO4), care prin mecanism osmotic produce o
transsudatie de lichid prin peretii intestinali in lumen, formand un
scaun lichid ambundent
-se mai poate folosi bila de bou ( un varf de cutit de bila pulbere la
250 ml apa) care are actiune stimultanta asupra peristaltismului
intestinal
Clisma terapeutica
• clisma terapeutica 
• se foloseste cand se doreste o actiune locala asupra mucoasei, 
cand calea orala nu este practicabila sau cand se doreste ocolirea
caii portale
• se pot administra medicamente ca : digitala, clorura de calciu,
tinctura de opiu, chinina care se absorb prin mucoasa rectala sau
cele cu efect local ( solutii izotonice) in microclisme picatura cu
picatura ( la o ora, 1 ½  h dupa clizma evacuatoare) cu un ritm
de 60 picaturi pe min
• microclisme
• substanta medicamentoasa se dizolva in 10 – 15 ml apa, ser
fiziologic sau solutie izotona de glucoza si se introduce cu ajutorul
unei seringi adaptate la canula rectala
• clisma picatura cu picatura 
-se pot introduce in organism 1-2 l  solutie medicamentoasa in 24 h
- pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor folosi
rezervoare termostat sau se inveleste irigatorul intr-un material
moale vata, perna electrica
- se foloseste in scop anestezic ( cand narcoza prin inhalatie este
contraindicata) eterul putand fi administrat sub forma unei clisme
picatura cu picatura
- pentru efectul local se utilizeaza clismele cu bicarbonate de Na,
infuzie de musetel, cortizon, vitamina A, decoct de usturoi

22. Perfuzia intravenoasă

Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
Scop:
- hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente;
-alimentarea pe cale parenterală
Materiale:
- dezinfectante: alcool iodat, mănuşi-pentru puncţia venoasă: garou, ac de puncţie/branulă,
perfuzor, soluţie de perfuzat,comprese sterile, 1-2 seringi, romplast.
Pregătirea pacientului:
- psihic: se informează pacientul asupra scopului puncţiei
- fizic: pentru puncţia de la venele braţului şi antebratului se informează pacientul asupras
copului puncţiei
-fizic: pentru puncţia de la venele braţului şi antebraţului
• Se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă atât pentru el cât şi pentru asistentă(decubit
dorsal)
• Se examinează calitatea şi starea venelor, se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi
extensie maximă.
Execuţia:  spălare pe mâini, îmbrăcare mănuşi sterile
-se pregăteşte soluţia de perfuzat: se desface perfuzorul şi se încheie prestubul, se montează la
soluţia de perfuzat şi se lasă lichidul să circule prin tub pentru îndepărtarea aerului.
- se alege vena, se aplică garoul, se dezinfectează locul de la centru în afară. Se introduce acul
sau branula în venă, se scoate garoul, se ataşează tuburile, se deschide prestubul şi se fixează rata
de flux la 60 picături/min (de obicei)
-administrarea unei perfuzii se termină când în pungă sau în flacon au mai rămas 10 ml soluţie.
-se menţine locul de perfuzie (branula) acoperindu-se cu comprese sterile.
Se schimbă pansamentul la 24 ore şi se inspectează zona pentru a depista o eventuală inflamaţie.
-la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu 1 tampon şi se retrage acul în direcţia
axului venei. Se aşează pacientul comod.
Accidente:
- hiperhidratarea se combate prin reducerea ritmului sau prin întreruperea perfuziei;
-embolia gazoază prin pătrunderea aerului în venă;
-revărsarea lichidului în ţesuturi perivenoase care pot da naştere la flebite sau necroza tesuturilor;
-coagularea sângelui pe ac sau canulă.

23. Tehnica transfuziei de sâ nge

TRANSFUZIA DE SÂNGE
Prin transfuzie se înțelege introducerea de sânge, plasmă sau globule roșii în sistemul
circulator al unui bolnav.
Indicaţii
Transfuzia are următoarele indicații importante:
- restabilirea masei sanguine și asigurarea numărului de globule roșii în caz de
hemoragii, anemii sau stări de șoc;
- stimularea hematopoiezei (transfuzii mici și repetate);
- mărirea capacității de coagulare a sângelui, prin introducerea în sângele primitorului a
noi cantități de elemente necesare procesu-lui de coagulare, în caz de hemofilie,
trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată;
- depurația organismului prin înlocuirea totală sau parțială a sângelui încărcat cu
substanțe toxice, cu sânge proaspăt.
Transfuzia se poate face:
- direct – cu sânge proaspăt;
- indirect – cu sânge conservat.
Transfuzia directă nu se mai practică, ci se folosește sângele conservat. Donatorii se verifică să
nu aibă eventuale infecții transmisibile cu virus hepatic C, HIV, VHB, lues, malarie sau alți
germeni. Condiția realizării transfuziei este cea de compatibilitate între sângele donatorului și cel
al primitorului. De aceea, în primul rând, se determină grupa sanguină și Rh-ul primitorului.
Trebuie să existe o identitate antigenică între sângele donatorului și cel al primitorului.
În sânge există aglutinogene care sunt fixate pe eritrocite și aglutinine. Cele mai importante
aglutinogene sunt: A, B și Rh. Grupele sanguine sunt: O(I), A(II), B(III) și AB (IV).
Pe eritrocite se mai găsește un aglutinogen numit „factorul Rhesus” sau Rh. Factorul Rh se
poate găsi pe eritrocite independent de aglutinogenele din sistemul ABO. Nu există
aglutinine naturale specifice față de factorul Rh. Ele pot apărea sub formă de anticorpi de
imunitate la persoanele Rh-negative, anticorpi provocați prin transfuzii repetate cu sânge
Rhpozitiv, conținând aglutinogenul Rh. Cu ocazia transfuziilor, trebuie să existe și o
compatibilitate în sistemul Rh. Incompatibilitatea de factor Rh poate produce accidente
posttransfuzionale, mergând uneori până la moarte. Determinarea factorului Rh se va face, în
mod special, la gravide.
Pungile cu sânge de transfuzat conțin de obicei 250, 350, 400 sau 450 ml sânge. Transportul
sângelui conservat de la stația de recoltare și conservare la punctul de transfuzie se face în
frigidere portabile sau valize izoterme în care se introduce un lichid de răcire la +4º, + 6ºC.
Sângele sosit de la punctul de transfuzie se utilizează imediat. În caz contrar, va fi păstrat la
frigider la +4, +6ºC. Sângele păstrat câteva ore la frigider cu punga suspendată, se
sedimentează în 3 straturi. Stratul inferior conține hematiile, următorul strat cuprinde
trombocitele și leucocitele, apoi urmează plasma. Înainte de a fi transfuzat, sângele va fi
omogenizat prin câteva mișcări fine, de răsturnare a pungii. Scuturarea pungilor este
interzisă.
Tehnica transfuziei de sânge
Prima dată se face determinarea grupei sanguine ABO și Rhesus a primitorului din 10 ml
sânge proaspăt, introdus în eprubete cu nume, prenume și data nașterii. Pentru transfuzia
preparatelor care conțin eritrocite trebuie ca sistemele ABO și Rhesus să fie compatibile.
Pentru plasma conservată și concentratul de trombocite, pe cât posibil se transfuzează
preparate compatibile în sistemul ABO și Rhesus. De regulă, pentru transfuzia de concentrate de
trombocite nu este necesar testul de compatibilitate directă.
Medicul controlează numele înscris pe flacoanele care trebuie transfuzate, numele
primitorului, grupa sângelui, data de expirare ca și calitatea flacoanelor (flacoane deteriorate,
modificarea culorii, hemoliza). După încălzirea flacoanelor la temperatura camerei, transfuzia se
face imediat. În transfuzii masive, transfuzii la nou-născuți, precum și în cazul prezenței
anticorpilor la rece se face încălzirea flacoanelor prin flux continuu, prin spirale speciale de
încălzit, până la 37ºC. Dacă temperatura depășeste 37ºC se denaturează proteinele.
Se folosește calea venoasă de acces, de calibru mare, folosind acul special de perfuzie
intravenoasă continuă, cel puțin numărul 17 G. Nu se adaugă medicamente. Pe calea
intravenoasă de acces nu este permis să se introducă decât soluție 0,9% de NaCl. Se
utilizează întotdeauna set de transfuzii cu filtru. Trusa pentru perfuzat sânge, ambalată și
sigilată, se folosește numai o dată apoi se aruncă.
Pregătirea bolnavului
- transfuzia de sânge se execută în salon la patul bolnavului;
- asistenta pregătește bolnavul; transfuzia se face pe nemâncate;
- în caz de urgență nu se va ține cont de starea de umplere a stomacului;
- bolnavul își va evacua vezica și intestinul gros;
- bonavul va fi așezat în decubit dorsal;
- brațul bolnavului poate fi imobilizat într-un jgheab special;
- pacientul va fi bine învelit pentru a evita frigul și frisoanele;
- se scoate aerul din punga cu sânge de transfuzat;
- se pune punga pe un stativ;
- se puncționează vena și se fixează acul și amboul tubului cu leucoplast;
- se controlează ritmul de scurgere de 10-15 picături/minut;
- se acoperă brațul bolnavului cu un câmp steril;
- numărul picăturilor se poate urmări la 30-60 minute.
Supravegherea bolnavului în cursul transfuziei
- pacientul nu va fi lăsat singur nici un minut;
- asistenta va supraveghea în permanență atât starea bolnavului cât și modul de
funcționare a aparatului;
- în caz de accidente posttransfuzionale se va anunța imediat medicul;
- dacă sângele nu se mai scurge, asistenta va verifica permeabilitatea tuburilor (să nu se
formeze un cheag) cât și poziția acului în venă
- dacă sângele va coagula pe ac se va schimba acul;
- după terminarea transfuziei se vor păstra 5-10 ml sânge pentru verificări ulterioare, în caz
că vor apărea accidente posttransfuzionale tardive;
- cantitatea de sânge administrată, precum și numele transfuzorului se notează pe foaia de
observație a pacientului;
- după transfuzie, pacientul va rămâne în pat, bine învelit;
- temperatura camerei va fi cea optimă, eventual cu 1-2ºC mai ridicată;
- imediat după terminarea transfuziei bolnavul poate bea lichide călduțe, iar după două ore se
poate alimenta.

24. Tehnica efectuă rii urografiei

Examen radiologic care studiaza morfologia si functionarea aparatului urinar

Indicatii si contraindicatii - urografia intravenoasa (U.l.V.), examenul radiologic clasic al

aparatului urinar. El este examenul cel mai indicat in numeroase boli urinare, in particular
infectia urinara, hematuria (prezenta de sange in urina), colicile nefretice si tulburarile
mictionale.
Tehnica si desfasurare - urografia intravenoasa consta in radiografierea cailor urinare, dupa
opacifierea acestora cu un produs de contrast iodat, care se injecteaza pe cale venoasa si se
elimina in urina. Ea dureaza aproximativ o ora si jumatate. Dupa examen, subiectul poate sa-si
reia imediat activitatile.
Pregătirea bolnavului pentru urografie. Umplerea cavităţilor renale în caz de urografie se face
pe cale descendentă, introducerea soluţiei de contrast făcându-se pe cale intravenoasă. Ca
substanţă de contrast se utilizează Odistonul care se găseşte în concentraţie de 30, 60 şi 75%.

Pregătirea bolnavului se începe prin evacuarea gazelor din intestin, aplicând acelaşi regim ca şi
în cazul pregătirii bolnavului pentru radiografie renală simplă, întrucât intensitatea imaginii
radiologice va fi în funcţie de concentraţia urinii în substanţă de contrast, pe lângă regimul
cunoscut se va restrânge şi cantitatea de lichide, iar înaintea examinării, bolnavul nu va mai
primi nimic de mâncat sau de băut. Prin aceasta se va reduce mult volumul urinii, obligând
rinichiul să concentreze cât mai mult urina excretată.
În preajma injectării substanţei de contrast se va face încă o clismă evacuatoare, apoi se va
executa proba de toleranţă faţă de iod, ca şi în cazul colecistografiei. Cantitatea de substanţă de
contrast necesară este de 20 ml din soluţie de 75%. La copii se va administra, în funcţie de vîrstă,
5-15 ml soluţie 75% pe cale intravenoasă. La nevoie, substanţa poate fi administrată şi
intramuscular, profund, în fesă până la cantitatea de 25 ml din soluţia de 60 % fracţionată în două
doze egale. Injectarea substanţei de contrast se face pe masa de radiografie, foarte încet, cu
precauţie, amestecând-o cu sângele bolnavului.

Injectarea substanţei opace poate să provoace o durere de-a lungul venei respective, care durează
numai până la terminarea injecţiei. Intensitatea ei este în funcţie de viteza cu care se face
introducerea substanţei opace. Unii bolnavi se plâng de ameţeli, greţuri sau dureri abdominale.
Asistenta va trebui să prevină bolnavul asupra acestor fenomene pentru ca în cursul administrării
substanţei să nu se sperie, arătându-i că aceste fenomene supărătoare dispar repede fără nici o
consecinţă.

În unele cazuri însă pot să apară fenomene severe de intoleranţa ca vărsături, urticarie, parestezii,
bolnavul ajungând repede în stare de şoc. În acest caz se va întrerupe imediat administrarea
substanţei de contrast şi se vor aplica măsurile terapeutice de urgenţă. Acest lucru trebuie să fie
prevăzut de asistentă când pregăteşte instrumentele şi materialele necesare pentru urografie.

Substanţa de contrast se elimină foarte repede prin rinichi. La 8-10 minute după efectuarea
injecţiei, ea apare în urină, şi atunci se face radiografia renală. Urografia poate fi asociată cu
compresia ureterelor, cu scopul de a ameliora imaginea calicelor şi bazinetelor. Compresia se
execută cu ajutorul unui balon de cauciuc.

Efecte secundare - urografia intravenoasa poate antrena o reactie de intoleranta la iod (greturi,
varsaturi, scaderea tensiunii arteriale), reactie care poate fi evitata printr-un tratament antialergic
prescris preventiv pacientilor.

Urografia este contraindicată în cazurile de insuficienţă renală şi hepatică, boală Basedow,

insuficienţă cardiacă decompensată, stări alergice, anemii hemolitice, precum şi în tuberculoza
pulmonară evolutivă.

25. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE EPISTAXIS

(sangerarea nazala)
Epistaxisul reprezintă o scurgere sangvinolentă de la nivelul foselor nazale (anterioară sau
posterioară), reprezentând uneori o urgenţă medico-chirurgicală.
Vindecare poate fi spontană, însă, prin repetare sau printr-o pierdere abundentă de sânge, poate
pune în pericol viaţa pacientului.

TABLOUL CLINIC AL EPISTAXISULUI:

- Bolnavul este agitat, speriat.
- Hemoragia este de obicei unilaterală.
- Hemoragie nazală abundentă, pe una din fosele cel mai adesea; rar pe ambele fose nazale.
Inundând faringele, sângele este eliminat și pe gură.
- Starea generală a bolnavului este alterată:
     - palid,
     - transpirații reci,
     - puls normal sau ușor accelerat,
     - tensiunea arterială este ormală, la hipertensivi ridicată sau scăzută.
- În cazul hemoragiilor mari:
     - sete,
     - TA prăbușită,
     - lipotimii
Observații: Acest tablou clinic dramatic este determinat de:
- epistaxisul grav al hipertensivilor (este epistaxisul salvator, cu rol de supapă de siguranță, care
evită hemoragia cerebrală),
- epistaxiul grav posttraumatic

ATITUDINEA DE URGENȚĂ:

- Stabilirea nivelului de conștiență;

- Asigurarea confortului fizic și pihic, explicarea necesității tehnicilor ce urmează a fi efectuate,
obținerea consimțământului pacientului asupra aplicării măsurilor de prim ajutor;
- Bolnavul va fi așezat în poziția ortopneică. Va fi eliberat de orice compresiune (guler, centură).
Se va îndepărta anturajul.

- Monitorizarea FV,calitatea și frecvența respirațiilor, pulsului, observăm culoarea tegumentelor,

temperatura, comportamentul;
- Se va încerca stabilirea cauzei locale și locul hemoragiei, putându-se alege atitudinea de
urgență;
- Hemostaza locală în hemoragiile simple se obține prin:
      - compresiunea digitală: se apasă aripa narinei care sângerează, cel puțin 10 minute. Aceasta
 se poate face și după ce au fost introduse:
      - tampoane narine;
      - aplicarea de comprese reci pe regiunea frontală-nazală. Dacă hemoragia continuă se
practică: 
      - tamponamentul anterior al fosei nazale. Tehnica: se degajează fosele nazale de cheagurile
de sânge, invitându-se bolnavul să sufle nasul, nară cu nară, într-o tăviță renală; se îmbibă meșa
cu substanță lubrefiantă sterilă (ulei de parafină, unguent cu tetraciclină), se introduce meșa în
nas, cu ajutorul unei pense, sub controlul vederii, astupând complet fosa nazală; se pune
bolnavului la nas un pansament sub formă de căpăstru sau praștie; tamponamentul anterior se
menține 24-48 de ore; demașarea se face cu multă atenție, înmuind continuu meșa cu apă
oxigenată, cu ajutorul unei seringi;
- Abord venos și instituirea unei perfuzii cu soluții cristaloide (ser fiziologic, soluție Ringer)
ținând cont de valorile tensionale și patologie;
- Oprirea hemoragiei si evitarea recidivelor se realizeaza prin măsuri generale, administrarea
hemostaticelor: fitomenadion, etamsilat;
- La pacienții cu hipotensiune arterială se aplică conduita de urgență din starea de șoc;
- Transportul se va face în poziție semișezândă sau culcat cu capul ușor ridicat. În caz de colaps
se va așeza bolnavul culcat în decubit lateral, cu capul decliv.
-Tratamentul etiopatogenetic: în caz de puseu hipertensiv se vor administra diuretice la indicația
medicului;
- La pacienții cu epistaxis posttraumatic, evaluarea leziunilor traumatice, la nevoie pansamente
locale în funcție de existenta plăgilor faciale, frontale etc.
- Supravegherea pacientului până la stabilizare, monitorizarea permanenta a FV.

26. Tehnica mă sură rii şi notă rii pulsului

Pulsul  reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi este
sincronă cu sistola ventriculară.
Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţe şi amplitudine. Locurile
unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan
osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.
Materiale necesare:
-          Ceas cu secundar
-          Creion sau pix cu mină albastru.
Intervenţiile asistentei la măsurarea pulsului.
-          Pregătirea pshihică a pacientului:
-           asigură repaos fizic şi psihic 10 – 15 minute.
-          Se spală pe mâini
-          Reperarea arterei
-          Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei.
-          Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.
-          Numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut.
-          Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că fiecare
linie orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea
anterioară cu o linie pentru obţinerea curbei.
-          Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului.
 Frecvenţa
• n.n.                                      130-140  p/m
• copil mic                              100-120  p/m
• la 10 ani                                90-100   p/m
• adult                                     60-100     p/m
• vârstnic                                 >80-90   p/m
Modificări de frecvenţă a pulsului
Tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului
Bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului
Celeritatea  reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile.
27. Tehnica mă sură rii şi notă rii respiraţiei

Definitie - A respira reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din mediul inconjurator,
necesar proceselor de oxidare din organism, si de a elimina dioxidul de carbon rezultat din
arderile celulare.
Are ca scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite complicaţii:
-          Tipul respiraţei
-          Amplitudinea miscărilor respiratorii
-          Ritmul şi frecvenţa.
Materiale necesare:
-          Ceas cu secundar
-          Foaie de observaţie
-          Creion sau pix de culoare verde
Intervenţiile asistentei:
-          Aşezăm pacientul în decubit dorsal (pe spate) şi nu-i explicăm tehnica ce urmează s-o
efectuăm.
-          Plasăm mâna cu faţa palmară pe torace şi numărăm inspiraţiile timp de un minut: ritmul,
aplitudinea. Se notează cu pix verde. Cum se notează pe foaia de temperatură: valoarea este
înscrisă pe fiecare linie orizontală.

Frecventa respiratiei
- reprezinta numarul de respiratii pe minut
- este influentata de varsta si sex
la nou-nascut 30-50 r/min
la 2 ani 25-35 r/min
la 12 ani 15-25 r/min
adult 16-18 r/min
varstnic 15-25 r/min
  
Interpretarea rezultatelor:
• Frecvenţa Mişcărilor respiratorii variază în funcţie de sex, vârstă, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn.
• în stare fiziologică, Curba Respiratorie merge paralel cu cea a Temperaturii şi a
Pulsului
• în stare patologică - Respiraţia Dificilă ( "Sete de aer" ):
1. dispnee cu Accelerarea Ritmului Rrespirator - Tahipnee ( POLIPNEE )
2. dispnee cu Rărirea Ritmului Respirator - Bradipnee (12-10-8 resp./min);
3. dispnee cu Perturbarea Ritmică şi Periodică a Respiraţiei:
• Dispnee Cheyne-Stokes=respiraţii cu amplitudini crescând până la apnee ce
durează 10-20 secunde.
• Dispnee Kusmaul=respiraţie în patru timpi a in spiraţiei profunde, urmată de o
apnee şi o expiraţie scurtă zgomotoasă, după care urmează o altă apnee.

28. Etapele de recoltare a exudatului faringian

             Exudatul faringian - lichid produs în procesul inflamator faringian.
 Recoltarea secretiilor faringiene se realizeaza în cazul anginelor (inflamatia faringelui si
amigdalelor) si în boli declansate de infectia faringiana (reumatism articular acut, nefrite, etc.).
Scopul recoltarii exudatului faringian este de a depista germenii patogeni la nivelul
faringelui, în vederea stabilirii tratamentului, precum si depistarii persoanelor sanatoase
purtatoare de germeni. 
Recomandari :
- este indicat ca bolnavul sa fie "a jeun" sau la câteva ore dupa masa.
Recoltarea se realizeaza înaintea administrarii antibioticelor.
Materiale necesare: tavita renala, spatula linguala sterilizata, eprubeta sterila prevazuta cu
port tampon cu vata (sterile), lampa de spirt, chibrituri.
Etape de lucru:
a) Pregatirea materialelor necesare :
Dupa pregatirea materialelor enumerate mai sus, acestea se transporta lânga pacient.
b) Pregatirea fizica si pshica a pacientului :
    - se anunta bolnavul si i se explica necesitatea analizei;
    - se recolteaza înaintea începerii unui tratament cu antibiotice sau cu sulfamida;
   - se anunta bolnavul ca înainte de recoltare sa nu manânce, sa nu bea apa sau alte
lichide, sa nu faca gargara, sa nu-si instileze picaturi în nas, iar daca este fumator sa nu fumeze;
    - se invita pacientul pe scaun, nefiind o pregatire fizica speciala a acestuia.
Tehnica:
    - spalarea pe mâini cu apa curata si sapun;
   - se aprinde lampa de spirt, se flambeaza gura eprubetei, fara sa scoatem port tamponul;
   - se invita pacientul, se deschida gura, cu spatula linguala sterila se apasa limba;
   - se scoate port - tamponul din eprubeta si se sterge depozitul de pe faringe si amigdale;
   - se flambeaza gura eprubetei fara port - tampon;
   - se introduc în eprubeta port-tamponul cu produsul recoltat;
   - se flambeaza din nou gura eprubetei;
    - se eticheteaza cu urmatoarele date: numele si prenumele pacientului, locul recoltarii,
data recoltarii;
  - se completeaza biletul de trimitere catre laborator, care se trimite imediat cu produsul
recoltat;
   - se spala mâinile cu apa si sapun.
          Reorganizarea locului de munca:
          Instrumentarul folosit se curata si se spala cu apa curenta si sapun, se introduce în
solutie dezinfectanta si se pregateste pentru sterilizare.
 Observatii:
         Înaintea recoltarii, se observa atent zona de unde urmeaza sa se faca recoltarea;
        În timpul recoltarii, tamponul nu trebuie sa se îmbibe cu saliva si nici sa atinga
dintii, care, având flora microbiana ar putea influenta rezultatul.

29. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE HEMATEMEZĂ

Hematemeza reprezinta vărsatura cu sânge asociată hemoragiei digestive superioare.

Aceasta din urmă poate fi localizată oriunde la nivelul tubului digestiv până la unghiul
duodenojejunal, iar manifestarile sale clinice cuprind:
-hematemeza;
-melena (scaunul cu sange).
Hematemeza este un tip de sangerare cu risc vital!
Sangele extravazat in cadrul hematemezei poate fi:
-rosu aprins, atunci cand varsatura se produce la scurt timp dupa debutul hemoragiei
digestive superioare, iar sangele este proaspat;
-maroniu-negru, cu aspect caracteristic in "zat de cafea", daca sangele este stocat o
perioada in stomac si sufera transformari prin contactul cu sucul gastric.
Caracteristic hematemezei este efortul de varsatura prin care se extravazeaza sangele
 SIMPTOMATOLOGIE:
- ameţeli, astenie, slăbiciune, palpitaţii, lipotimie, sete, senzaţie de gură uscată, scăderea
diurezei, care pot merge până la stare de şoc; 

- paloarea tegumentara si mucoasa, cauzata de anemie pe fondul hemoragiei importante;

- hipotensiune arterialăsi puls scazut, tot din cauza anemiei; uneori, în cazul pacienților în
șoc hemoragic puls tahicardic și hipotensiune;
- alte semne asociate patologiei gastrice sau sistemice;
- dureri în zona central-superioară a abdomenului, iradiate eventual în stânga, dreapta sau
posterior, în ulcer gastro-duodenal, arsuri retrosternale în refluxul gastro-esofagian, disfagie
(dificultăţi la înghiţire) în esofagite sau cancer esofagian, scădere în greutate şi inapetenţa în
tumori maligne, mărirea de volum a ficatului şi splinei, cu acumulare de lichid în abdomen
(ascita),edeme, semne asociate cirozei hepatice;
- vărsături sanguinolente cu aspect roșu aprins sau maroniu-negru cu aspect caracteristic in
"zat de cafea".

CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN HEMATEMEZA:

- asigurarea confortului fizic și psihic, poziția corespunzătoare (la pacienții cu hipotensiune
poziția Trendelemburg, la pacienții care prezintă vărsături poziția laterală de siguranță)
- susținem pacientul în timpul vărsăturilor, care vor fi colectate și prezentate medicului;
- se asigura permeabilitatea cailor respiratorii si se recurge la oxigenoterapie;
- se monitorizeaza cardio-vascular și respirator;
- puncționarea unei vene si instituirea unei perfuzii pentru reechilibrarea sanguină si pentru
evitarea instalarii șocului hemoragic;
- administrarea hemostaticelor(fitomenadion, etamsilat) ținând cont de valorile tensionale;
- analgezie-sedare administrată cu prudență la indicația medicului cu rol anxiolitic, liniștitor
pentru preîntâmpinarea șocului;
- daca pacientul prezintă valori tensionale scăzute pacientul va beneficia de conduita de urgență
din șocul hemoragic;
- supravegherea permanentă a pacientului, controlul FV, continuarea măsurilor deja instituite;
- în spital se va recurge la transfuzii de sange;
- endoscopia digestiva superioara poate avea si rol terapeutic in ligaturarea varicelor
esofagiene, injectii in leziunile ulcerate, cauterizare;
- sonda naso-gastrica este si ea utila in monitorizarea sangerarii;
- sondele cu balonas de tip Blakemore sunt utilizate in hemostaza varicelor esofagiene.

30. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE HEMOPTIZIE:

Hemoptizia se caracterizeaza pintr-o expectoratie care conține o cantitate variabilă de sânge

provenind din căile respiratorii.
Hemoptizia reprezintă o URGENȚĂ MEDICALĂ, care impune un diagnostic etiologic
rapid învederea elaborării unei conduite terapeutice adecvate!
MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ:
- Hemoragia este precedata de senzatie de caldura retrosternala si galgaitura laringiana, - - Se
insoteste de tuse iritativa, iar sangele expulzat este rosu, deschis, are aspect spumos-aerat si este
amestecat, de regula, cu sputa mucoasa sau purulenta.- Dispneea, cianoza, ralurile, sindromul
pleural, sindromul de condensare pulmonara, disfonia, uruitura diastolica mitrala;
- Hemoptizia poate fi fulgeratoare, cu exanguinare si asfixie consecutiva.
- Hemoptiziile mari si mijlocii determina paloare, anxietate, transpiratii, tahipnee, tahicardie,
scaderea tensiunii arteriale.Socul hipovolemic este rar.- De regula, inaintea aparitiei hemoptiziei
bolnavul are niste fenomene prodromale ca de exemplu senzatie de caldura, cefalee, ameteala,
jena respiratorie, tensiune toracica dureroasa, senzatie de iritatie in regiunea laringiana (senzatie
care duce la declansarea reflexului de tuse si aparitia hemoptiziei).
- Din punct de vedere clinic bolnavul prezinta paloare, anxietate, transpiratii reci, dispnee,
tahipnee, lipotimie (uneori), tahicardie, hipotensiune. Febra precede, coexista sau urmeaza
hemoptiziei.
Diagnostic diferential: hematemeza, epistaxisul, hemoragia de origine faringiana.
CONDUITA DE URGENȚĂ:
- Stabilirea nivelului de conștiență;
- Asigurarea confortului fizic și pihic, explicarea necesității tehnicilor ce urmează a fi efectuate,
obținerea consimțământului pacientului asupra aplicării măsurilor de prim ajutor;
- Repaus în pozitie de usoara ortopnee;
- Se interzice vorbitul cu voce tare;
- Monitorizarea FV,calitatea și frecvența pespirațiilor, pulsului, observăm culoarea tegumentelor,
temperatura, comportamentul;
- Oxigen administrat pe canulă nazală;
- Abord venos și instituirea unei perfuzii cu soluții cristaloide (ser fiziologic, soluție Ringer)
ținând cont de valorile tensionale și patologie;
- Oprirea hemoragiei si evitarea recidivelor se realizeaza prin măsuri generale , administrarea
hemostaticelor: fitomenadion, etamsilat;calmante ale tusei (imobilizare, dieta hidrica); Ingerare
de lichide reci, în cantitati mici si repetate, punga cu gheata aplicată pe regiunea sternală sau
asupra zonei presupus sângerânde.
- La pacienții cu hipotensiune arterială se aplică conduita de urgență din starea de șoc;
- In hemoptiziile mari este necesara transfuzia de sange sau de substituenti macromoleculari .
- Tratamentul general si cel hemostatic se completeaza cu tratament etiologic.
- Tratamentul chirurgical este indicat uneori de urgență: traumatisme toracopulmonare , eroziuni
arteriale, varice bronsice, chist hidatic, tuberculoza pulmonara, cancer bronsic.
- Terapia hemoptiziilor din sindroamele hemoragipare se face prin transfuzii de sange si mijloace
terapeutice etiopatogenetice.
- Spitalizarea este necesara în toate cazurile de hemoptizii medii si mari precum si în acelea în
care diagnosticul etiologic nu este precizat.
- In cazurile extreme este necesara toracotomia de urgenta pentru ligatura sau sutura vasului
lezat.
- Supravegherea permanentă a pacientului, continuarea măsurilor instituite
Administrarea tuberculostaticelor si a antibioticelor nu are caracter de urgenta.
31. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE METRORAGIE
Metroragia este termenul medical pentru sangerarile vaginale anormale, care se exteriorizează
prin căile genitale externe,în afar perioadei menstruale, provenite din uter.  Aceastea pot sa apara
dupa contactul sexual, la femeile in postmenopauza sau la femeile insarcinate.
TABLOUL CLINIC AL METRORAGIEI:
- Durerea, mai mult sau mai puțin accentuată (în funcție de etiologie
- Hemoragia poate fi redusă sau abundentă;
- Bolnava este agitată, speriată;
- Starea generală a bolnavei cu hemoragie abundentă este alterată:
     - palidă,
     - transpirații reci,
     - puls normal sau ușor accelerat,
     - tensiunea arterială este scăzută.
- În cazul hemoragiilor mari:
     - sete,
     - TA prăbușită,
     - lipotimii
- Febră în procese inflamatori
ATITUDINEA DE URGENȚĂ:
- Stabilirea nivelului de conștiență;
- Asigurarea confortului fizic și pihic, explicarea necesității tehnicilor ce urmează a fi efectuate,
obținerea consimțământului pacientei asupra aplicării măsurilor de prim ajutor;
- Bolnava va fi așezată în poziția confortabilă, se va efectua tamponament vaginal,  care constă în
introducerea în vagin a unor meșe care se așează în fundurile de sac vaginal, umplându-le
succesiv, strâns, acoperind orificiul extern al colului în așa fel încât tot vaginul să fie plin cu
meșe (hemostază provizorie)
- Monitorizarea FV,calitatea și frecvența respirațiilor, pulsului, observăm culoarea tegumentelor,
temperatura, comportamentul;
- Abord venos și instituirea unei perfuzii cu soluții cristaloide (seruri clorurate, soluție Ringer)
pentru combaterea tulburărilor hidroelectrilitice;
- Oprirea hemoragiei se realizează prin măsuri generale, administrarea hemostaticelor:
fitomenadion, etamsilat;
- La pacientele cu hipotensiune arterială se aplică conduita de urgență din starea de șoc;
- Supravegherea pacientului până la stabilizare, monitorizarea permanenta a FV.

32. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE TRAUMATISM

CRANIO-CEREBRAL

Prin TCC se înțelege totalitatea fenomenelor clinice și/sau paraclinice care apar ca urmare a
acțiunii unui agent traumatic asupra cutiei craniene și a conținutului acesteia
Cele mai grave sunt fracturile bazei craniului. Apar în urma traumatismelor craniene grave.
Conduita de urgență :
- Traumatizatul va fi întins la orizontală;
- Se face un examen riguros și rapid , controlându-se starea de conștiență, funcțiile vitale, se
inventariață leziunile;
- Asigurarea respirației prin control digital al permeabilității căilor respiratorii și îndepărtarea
corpilor străini din cavitatea buco-faringiană;
- Menținerea permeabilității căilor respiratorii la pacienții comatoși, prevenirea căderii limbii
prin introducerea sondei orofaringiene Guedel;
- Abord venos + instituirea perfuziei pentru menținerea/refacerea circulației (la indicația
medicului)
- Administrarea oxigenului prin sonda nazală sau canulă nazală
- Măsuri terapeutice ajutătoare (analgezice, antiemetizante, hemostatice etc);
- Se va supraveghea în permanenţă starea de conştienţă a victimei;
- Dacă prezintă plăgi ale scalpului cu sângerare, se va spăla plaga cu apă rece şi se va încerca
tamponarea zonei cu un pansament steril (curat) pentru a încerca oprirea hemoragiei.
Deosebit de important este să reţinem că un accidentat la care se presupune că este contuzionată
coloana vertebrală trebuie să rămână nemişcat până la sosire ajutorului calificat. O mare atenţie
trebuie avută la mobilizare, dar mai ales la mişcarea capului victimei. Deoarece coloana
cervicală este cel mai frecvent afectată, trebuie ca mobilizarea victimei să se facă cu tracţiunea în
ax a capului, gâtului şi toracelui.
Se va fixa capul într-o poziţie neutră care să nu permită flexia sau extensia şi nici mişcările de
lateralitate, prin sprijinirea sa cu mâinile salvatorului de-o parte şi de alta.
Dacă există posibilitatea tehnică se va aplica un guler special care fixează capul în axul median
al corpului împiedicând mobilizarea acestuia.
La persoanele la care se suspicionează fracturi ale coloanei cervicale nu se poate face
hiperextensia pentru dezobstrucţia căii aeriene superioare.
 Manevrele care se vor face dacă dezobstrucţia se impune sunt subluxaţia anterioară a mandibulei
şi introducerea sondei orofaringiene Guedel.
Transportul victimei se va face cu dispozitive de transport speciale, rigide şi menţinând tot
timpul victima coplet culcată în decubit dorsal cu o uşoară tracţiune pe coloană.

Atenţie !!! Deosebit de importantă pentru stabilirea gravităţii traumatismului este starea de
conştienţă a pacientului.

33. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE INTOXICATIE

ETANOLICA
Alcoolul este cel mai folosit drog.

Intoxicatia cu alcool apare la orice vârsta si are implicatii numeroase in mortalitatea de orice cauza:
crime, sinucideri, accidente rutiere etc.
• Afectiunile care se confunda usor cu abuzul de alcool sunt:
             - hipoglicemia,
         - coma diabetica,
             - traumatismele cerebrale,
             - socul traumatic  si alte intoxicatii.
• Abuzul de substante
• Nu spuneti :“alt  betiv’’sub aceasta halena se poate ascunde o afectiune grava
acest drog poate declansa el insusi o anumita patologie.
• Transportati pacientul cât mai repede la un spital, pentru a fi investigat de specialisti.
Simptomatologia intoxicatiilor cu alcool este asemanatoare, dar leziunile difera major in functie
de tipul de alcool ingerat.
• Abuzul de substante
Semne si simptome ale intoxicatiei cu alcool etilic:
ž · alterarea starii de constienta pâna la inconstienta
ž · tulburari de comportament de la agitatie la delir
ž · scaderea atentiei, a timpului de reactie
ž · tulburari de vorbire
ž · tulburari de echilibru
ž · varsaturi
ž · tulburari respiratorii prin scaderea amplitudinii si a frecventei respiratorii
ž · tahicardie
 CONDUITA DE URGENŢĂ:
  -  Evaluati scena,
  - Monitorizati semnele vitale,
  - Asigurati  resuscitarea cardiorespiratorie de baza daca este cazul,
  - Protejati victima de potentiale leziuni secundare, 
  - Daca persoana intoxicata este comatoasa se transporta in Pozitie laterala de siguranta.  
  - Administrati Oxigen,
  - Abord venos şi instituirea perfuziei cu soluţie de glucoză 10%,
  - Administrarea medicaţiei la indicaţia medicului ( vitamina B1, B6),  
  -Transportati victima de urgenta la  spital.
34. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE INTOXICATIE CU
CIUPERCI
In formularea diagnosticului de intoxicatie cu ciuperci necomestibile un important rol il are
recunoasterea de catre pacient (eventual de anturaj) ca a consumat ciuperci salbatice. 
Intoxicatiile se deosebesc dupa timpul aparitiei lor:
intoxicatiile „fulgeratoare” de la 15 minute pina la 2 ore dupa ingerare, si intoxicatii intarziate –
de la 5 pina la 72 ore.
 Semnele de intoxicatie cu ciuperci sunt:
         dilatatia vaselor fetei si la nivelul decolteului, ceea ce va determina inrosirea tegumentului
zonelor respective;
         greturi, varsaturi;
         dureri abdominale,

         diaree,

         sete si uscaciunea mucoaselor (perceptibila la nivelul mucoasei gurii - apare senzatia de gura

uscata sau salivatie abundenta

         cefalee (durere de cap);

         dureri abdominale;

         tulburari de vedere;

         furnicaturi ale membrelor (parestezii);

         agitatie psiho-motorie;

         diaforeza (transpiratie)

         slabiciune generala, ameteli

         intetirea respiratiei si pulsului, scaderea tensiunii arteriale,
         creșterea temperaturii corpului
         ingustarea pupilelor, dereglarea vederii.
In intoxicatiile puternice sunt posibile:
• dereglari de constiinta, halucinatii auditive si vizuale;
• convulsii, excitatie motorie, tremor
• pierderea cunostintei, colapsul, coma.
Masuri de prim ajutor in intoxicatia cu ciuperci:

• transport de urgenta la spital;

• monitorizarea si mentinerea functiilor vitale pe timpul transportului la unitatea medicala (se

urmaresc si eventual se sustin respiratia, pulsul, tensiunea arteriala);

• abord venos și instituirea unei perfuzii cu ser fiziologic pentru creșterea TA

• provocarea de varsaturi;

• administrarea de carbune medicinal (10-20 de comprimate odata);

• purgative saline (se administreaza sulfat de magneziu: 30 g in 300 ml. de apa);

• masuri de eliminare a toxicului efectuate doar in unitate spitaliceasca:

• efectuarea de spalatura gastrica cu apa abundenta sau cu apa si carbune medicinal.

• supravegherea permanentă a pacientului, reevaluarea FV și vegetative.

35 TRAUMATISMUL ABDOMINAL ÎNCHIS/DESCHIS
VEZI LA INCEPUT

36. PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA HIPOGLICEMICĂ

Hipoglicemia este definita ca fiind o scadere a concentratiei de glucoza din sange ( glicemie)
sub 60 mg/dl. In functie de severitatea hipoglicemiilor, ele se clasifica in:
- hipoglicemie usoara cand persoana in cauza reuseste sa si-o corecteze singura;
- hipoglicemie severa cand este nevoie de interventia anturajului;
- coma hipoglicemica, cea mai grava forma.
Cantitatea de glucoza din sange este reglata in principal, de trei hormoni:insulina, glucagonul
si adrenalina. Acestia controleaza productia de glucoza la nivel hepatic, precum si utilizarea ei
de catre tesuturile perifericeSimptomele hipoglice
1. Simptome centrale:
- rezulta din descarcari masive de catecolamine;
- transpirații excesive;
- asociaza un tremor al mainilor;
- are tahicardie cu senzatie de palpitatii;
- este palid si anxios;
- are o senzatie de foame imperioasa.

2. Simptome periferice:
- cuprind paresteziile peribucale (amorteli sau intepaturi in jurul buzelor);
- dificultati in vorbire si concentrare;
- tulburari de comportament (confuzie, agresivitate, limbaj incoerent);
- cefalee (durere de cap), diplopie;
- somnoloenta;
- convulsii tonic-clonice;
- slabiciune si senzatie de caldura.
Starea clinică:
- TA normală sau crescută;
- pupile dilatate;
- reflexe osteotendinoae accentuate;
- Babinski pozitiv bilateral.

Coma hipoglicemica este complicatia severa a hipoglicemiei. Ea este o coma vigila si se

produce prin privarea creierului de glucoza, principala sa sursa de energie. Ea se instaleaza brusc,
iar pacientul este agitat, de obicei.Diagnosticul de hipoglicemie
Cel mai simplu mod de a pune diagnosticul de hipoglicemie este de a masura glicemia care are
o valoare sub 60 mg/dl in acest caz.
- Stabilirea nivelului de conștiență;
- Evaluarea primară: A,B,C,D, la pacienții cu leziuni evaluăm și E;
 - Daca pacientul este constient, cel mai bun tratament este administrarea a 15-20g
glucide sub forma de sucuri indulcite sau 3-4 bomboane.
- Daca este un pacient comatos:
- Abord venos + 30-50 ml solutie glucoza 33% intravenos+instituirea perfuziei cu Glucoză 10-
20%;
- 1 mg glucagons subcutantat sau intramuscular.

Atenție! Frecventa relativ mare in populatie a hipoglicemiilor aparute in special in contextul

 verii si al eforturilor mari, a indus o falsa conceptie cum ca aceste stari pot fi normale.
Hipoglicemia poate fi insa varful de iceberg ce ascunde o afectiune cu mult mai serioasa ce
trebuie tratata!
37. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE INTOXICATIE CU
MONOXID DE CARBON
Monoxidul de carbon  (CO)

 Este un gaz inodor (fara miros), incolor  si insipid (fara gust) ce nu poate fi detectat cu simturile

noastre normale. Se gaseste in gazele de esapament, in mine si ia nastere atât in mediul industrial
in procesele tehnologice, cât si in cel casnic. In  locuinte ia nastere acolo unde sunt spatii inchise,
insuficient ventilate sau unde exista deficienta in evacuarea gazelor de ardere.

Una din cele mai frecvente cauze ale intoxicarii cu monoxid de carbon sunt instalatiile
de  incalzire cu  combustie,  insuficient  ventilate.  CO  este  prezent  in  fum.

Semne si simptome - intoxicatia cu co

 · dureri de cap (cefalee

 · ameteli, greturi, varsaturi

 · pacientul este dezorientat, obnubilat

 · tulburari de vedere

 · scaderea fortei musculare

 · pierderea constientei pâna la coma

 · tenta visinie a pielii

 Formele usoare ale intoxicatiei cu CO prezinta semne si simptome asemanatoare racelii sau
gripei.

 Daca gasiti mai multi pacienti ce prezinta toate aceste simptome (mai ales iarna) suspectati o
intoxicatie cu CO si scoateti-i afara din cladire sau vehicul.

Conduita de urmat:

 · scoaterea cât mai rapida a pacientului din mediul toxic,

 · evaluarea stării de conştienţă şi a functiilor vitale ale pacientului,

 · oxigenoterapie prin masca, debit mare,

 · monitorizarea  functiilor  vitale:  respiratii,  puls,  tensiunea  arteriala,  saturatia de oxigen si
urmarirea evolutiei lor,

- la nevoie abord venos şi instituire unei perfuzii pentru suport circulator,

 · transportul la o unitate spitaliceasca,

38. PRIMUL AJUTOR - TOXIINFECTIE ALIMENTARA

Toxiinfecţia alimentară poate fi provocată de ingerarea unor alimente care nu au fost păstrate

sau gătite corect, fapt care a prilejuit dezvoltarea microorganismelor în condiţii propice, deci
înmulţirea lor astfel încât să afecteze grav sănătatea consumatorului.

Tabloul clinic:
Principalele semne ale toxiinfecțiilor alimentare, cunoscute si sub numele de gastroenterocolite
acute, sunt dureri abdominale/disconfort abdominal , greata si starile de voma. In unele
cazuri, poate fi afectat si colonul, astfel ca pot aparea scaune diareice.
Uneori toxiinfectia are şi simptome deosebite, datorate bacteriilor sau paraziţilor cu care s-a
intrat în contact. Alte semne sunt febra, frisoanele, fatigabilitate, diplopie, crampe musculare,
paralizii la nivelul membrelor, pierderea cunostintei.
In cazul toxiinfectiilor alimentare, bolnavul pierde electroliti (sodiu-potasiu) si, astfel,
se deshidrateaza. Cu cat intoxicatia este mai grava, cu atat simptomele sunt mai accentuate. 
Riscul de gastroenterocolita acuta este crescut la urmatoarele categorii: copii, varstnici, persoane
care sufera de alte afectiuni si cele care au imunitatea scazuta. La un cardiac, spre exemplu,
boala se agraveaza mult mai repede din cauza efectelor secundare ale afectiunii majore.
Conduita de urgență:
- verificarea funcțiilor vitale și vegetative;
- abord venos cu instituirea unei perfuzii pentru reechilibrarea hidroelectrolotică;
- medicatia (la indicația medicului) este simptomatica, pentru vărsături - antiemetice, pentru
febra - antitermice, pentru colici abdominale sunt indicate antispasticele. 
- reevaluarea FV după intervenții,
- supravegherea pacientului.
39. PRIMUL AJUTOR - INTOXICAȚ IA CU
BARBITURICE
Barbituricele sunt medicamente ca: fenobarbital, ciclobarbital, amobarbital, etc. Intoxicatiile cu
barbiturile produc ameteli, cefalee, tulburari de
vorbire, depresie respiratorie, hipotensiune, tahicardie, hipotermie, coma. 

• fac parte din grupa somnifereler (hipnotice)

• sunt deprimante ale SNC
• induc somnul fiziologic
• se absorb la nivel gastric
• absorbtia este cu atat mai rapida cu cat: doza este mai mare, durata de actiune este mai mica, se
asociaza cu alcool etilic
• dozele terapeutice se absorb in max 30min-3 ore
• se fixeaza in cantitati mari in tesutul grasos si nervos de unde difuzeaza redistribuindu-se in alte
organe si tesuturi
• se metabolizeaza hepatic
• se elimina renal
• doza letala – de 10-15 ori mai mare decat doza terapeutica
Actiuni :
- deprimarea centrilor nervosi respiratori
- desincronizarea musculaturii respiratorii
- hipotonie musculara
- caderea posterioara a limbii
- incarcarea arborelui traheo-bronsic cu secretii
- deprimare cardiaca
- scaderea tonusului musculaturii gastro-intestinale
- scaderea absorbtiei intestinale
- scaderea metabolismului bazal
- hipotermie
- hipoglicemie
Tablou clinic :
 debut 10-60 min « betia barbiturica »
 perioada de stare 
– coma profunda , calma, flasca, 
– tulburari respiratorii + cardio-vasculare, 
– hipotermie, 
– alterari cutaneomusculare – leziuni buloase care apar la 24 de ore de la ingestie la nivelul
 zonelor de presiune, tumefiere musculara, edem tegumentar, crampe musculare la palpare,
impotenta musculara miocardica, diafragmatica 
– modificari EEG
Conduita de urgență:
- NU EXISTA ANTIDOT !
- Dezobstructie oro-faringiana
- Oxigenoterapie
- Mentinerea functiilor vitale - abord venos periferic – glucoza 5%
- Spalatura gastrica
- Diureza fortata/dializa extrarenala
- Asistenta neuropsihica
- Monitorizare permanentă EKG, puls, TA„
40. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE LUXAȚ IE TIBIO-
TARSIANĂ

DEFINIȚIE: Leziuni traumatice la nivel articular, datorate acţiunii unor forţe care produc
dislocarea capetelor osoase articulare (pierderea raporturilor normale dintre suprafeţele
intraarticulare)
TABLOU CLINIC:
- durere care se mărește cu tentativa de mișcare;
- impotență funcțională;
- tumefiere regiunii (edem) care se accentueaza rapid la nivelul piciorului, gleznei sau regiunii
inferioare a membrului inferior respectiv;
- hemartroze, echimoze subcutanate;
- scurtarea aventuală a segmentului unde s-a produs leziunea;
- uneori parestezii, paralizii, ușoară cianoză (datorită unor compresiuni nervoase și vasculare);
- incapacitatea continuarii activitatii sau mentinerii ortostatismului (pozitia in picioare);
- deformarea vizibila la locul traumatismului;

PRIMUL AJUTOR:
-       Ingrijirea imediata a luxatiilor acute de glezna inseamna controlul durerii si limitarea tumefierii
tesuturilor moi.
    Tratamentul de prim ajutor este rezumat in acronimul PRICE.
PRICE consta in:
-       Protection – protectia zonei lezate;
-       Rest - repausul partii traumatizate;
      -    Ice - gheata aplicata indirect pe piele;
      -    Compression - compresie cu un bandaj elastic, imobilizarea provizorie a segmentului
respectiv; folosirea unei atele;
      -    Elevation - ridicarea membrului afectat;
      -    Monitorizarea FV
      -    La nevoie abord venos + instituirea unei perfuzii
      -    Combaterea durerilor; 
      -    Limitarea edemului şi a hemoragiei; 
      -    Reevaluarea FV 
      -    Transportul la o secţie de ortopedie. 

41. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE LUXAȚ IE SCAPULO-

HUMERALĂ

•     DEFINITIE: suprafetele articulare ale oaselor care se intalnesc in mod normal in articuatie au
fost deplasate complet si nu mai au legatura una cu cealalta.
Luxatia este o afectiune traumatica, de gravitate mare, care consta in deplasarea permanenta a
extremitatilor articulare (suprafetele articulare isi pierd raporturile dintre ele).
LSH este una din urgentele cele mai frecvente intilnite in practica traumatologica.

Simptomatologie. Durerea vie, tumefactia si impotenta functionala totala a bratului,

deformarea si atitudinea vicioasa caracteristica: semnul epoletului (depresiune la nivelul
cavitatii glenoide a omoplatului), bombarea santului deltoido-pectoral,se poate palpa capul
humeral in axila,semnul Berger (bratul este in abductie ireductibila).

1. Durerea este extrem de vie, fiind determinata de excitatiile puternice care pornesc din
proprioceptorii existenti in capsule si ligamentele intinse sau rupte. Aceasta Durere nu cedeaza la
calmantele obisnuite. Singura solutie de a calma durerea este readucerea cât mai urgenta a
capetelor articulare in pozitie normala.
2. Impotenta functionala apare din cauza ca cele doua capete articulare nu mai sunt in pozitie
normala, iar miscarile specifice nu se mai pot executa.
3. Deformarea regiunii: relieful normal al regiunii articulare se schimba din cauza pozitiei
diferite a oaselor.
4. Atitudine vicioasa: modificarile de pozitie a capetelor articulare fac ca segmentul respectiv al
corpului sa ia si sa se mentina intr-o pozitie anormala, vicioasa.
5. Echimoza si hematom, mai mult sau mai putin importante.
6. Hemartroza si hidrartroza: este prezenta de lichid sanguinolent sau clar in articulatie.
7. Simptome date de compresiuni vasculare: astfel pot apare gangrene in teritoriul irigat de vasul
respectiv.
8. Simptome date de compresiuni sau distrugerea unui nerv important: pot aparea pareze sau
paralizii, cu insensibilitate in segmentul inervat (furnicaturi de-a lungul membrului superior) sau
tulburari neuro-simpatice (cianoza, edem, raceala, transpiratie).

 Conduita de urgență:

- Asigurarea funcțiilor vitale are prioritate față de manevra de imobilizare a umărului;

- Evaluarea primară - Monitorizarea funcțiilor vitale (repirație, circulație)și vegetative;

- Dacă FV sunt în parametri normali prioritate are imobilizarea umărului afectat;

- Imobilizarea se face fără să se încerce reducerea luxației. menținând membrul în poziția în care
a fost adus de traumatism;

           - Imobilizarea umărului se poate face cu mijloace improvizate sau cu materiale specifice:

imobilizarea prin bandaj moale sau atele. Când nu există la îndemână nici un obiect pentru
imobilizarea umărului poate fi folosit toracele bolnavului în chip de atelă de fixare;

          - Brațul și antebrațul pe partea bolnavă vor fi lipite de torace cu cotul îndoit în unghi drept;

          - Toracele împreună cu membrul superior lipit vor fi înfășurate cu o pânză tare;

          - Antebrațul membrului mobilizat va fi fixat cu o eșarfă trecută în jurul gâtului; 

          - Imobilizarea cu ajutorul unei bucați dreptunghiulare de tifon sau pânză este o metodă
practică de imobilizare a membrului superior la torace fie direct, fie ca mijloc suplimentar, după
ce s-a așezat o atelă de imobilizare;

- Luxațiile deschise vor fi pansate ca și plăgile fracturilor deschise cu respectarea riguroasă a

măsurilor de asepsie;

- Abord venos+ instituirea unei perfuzii, la nevoie (la indicația medicului);

- Administrarea calmantelor numai pe cale injectabilă. Este prudent să se evite administrarea

perorală, pentru a permite medicilor la nevoie, să execute tehnici de anestezie generală,neceare
pentru reducerea unor luxații, la sosirea traumatizaților în spital;

- Reevaluarea FV. și vegetative.

ATENȚIE! În cazul suspiciunii de asociere cu fracturi, leziuni nervoase sau vasculare.
acestea vor fi semnalate bolnavului înaintea executării oricăror manevre, pentru a nu plana
asupra cadrului mediu sau asupra medicului acuzația de a le fi provocat în timpul manevrelor
efectuate. De aceea ele vor fi consemnate în fișa bolnavului.
42.PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE FRACTURI
HUMERUS
VEZI LA INCEPUT – FRACTURI
43. PRIMUL AJUTOR ÎN CONVULSII LA COPIL

DEFINIȚIE: Convulsiile reprezinta contractii involuntare ale musculaturii corpului; ele

pot afecta intreaga musculatura - convulsii generalizate sau numai o parte din musculatura
- convulsii focale. Apar ca urmare a unor descarcari electrice bruste si anormale, excesive si
sincrone datorate depolarizarii neuronilor din sistemul nervos central (SNC).
Desi convulsiile sunt caracteristice epilepsiei, ele pot apare si in alte situatii:
- convulsiile febrile la copii in primii 3-5 ani, in contextul unor pusee febrile(hiperventilatie in
caz de febra mare)
- tulburari metabolice: hipoglicemie, tulburari hidroelectrolitice, encefalopatia hepatica sau
uremica
- traumatisme cerebrale, tumori cerebrale
- intoxicatii cu: stricnina, insecticide organofosforice, alcool, droguri, otrăvire etc.
- soc termic,soc electric
Convulsiile reprezintă descarcarea electrica 
Desi convulsiile au un aspect dramatic, ele provoaca rareori probleme prin ele insele. Acestea
sunt rezultatul loviturilor din cadere sau prin lovire de obiectele din jur.

TABLOU CLINIC:
Faza tonică:
- se instalează brusc,
- cu pierderea conștienței înainte sau concomitent  cu apariția contracturii tonice,
- faciesul devine palid, ochii plafonează,
- copilul devine rigid, muschii devin rigizi, dupa care apar miscari spastice si neregulate,
- cu capul în hiperextensie maxilarele sunt încleștate,
- membrele sunt înțepenite, antebrațele flectate, pumnii strânși, copsele și gambele în extensie,
- toracele este imobilizat,
- apar apneea și cianoza,
- dacă este surprins în ortostatism bolnavul cade,
- ochii se dau peste cap
- pot aparea pierderi necontrolate de urina sau scaun - dupa ce convulsiile iau sfarsit, bolnavul
devine somnoros si confuz. 
Faza clonică:
- capul se mișcă ritmic, lateral sau în extensie,
- musculatura feței se contractă ritmic,
- globii oculari execută mișcări în toate direcțiile, pleopele palpită, exită midriază,
- apar spume la gură care devin sanguinolente când limba este rănită
- membrele execută mișcări bruște de flexie și extensie,
- respirația este sacadată, neregulată, zgomotoasă,
- pulsul accelerat și slab, facies vuluos (față cianozată),
- uneori emisiune involuntară de urină și fecale
Faza de rezoluție:
- contracturile încetează,
- respirația devine normală,
- faciesul se recolorează.

CONDUITA DE URGENȚĂ:
- Împiedicarea autotraumatizării.  Daca bolnavul este gata sa cada, incercati sa-l prindeti si sa-l
așezați usor întins, pe jos. (poziție culcată, depărtare de surse de foc, de obiecte tari sau tăioase,
de sticle etc,; va fi supravegheat să nu cadă din pat)
Atenție! se va incerca evitarea producerii unui traumatism in cadere: se va incerca prinderea
victimei sau indepartarea unor obstacole de care s-ar putea lovi.
- Menținerea permeabilității căilor respiratorii:
- copilul va fi așezat în poziție de siguranță (decubit lateral, semipronație, astfel se evită căderea
limbii în hipofaringe, și pentru a preveni înecarea cu secreții, sange sau lichide de vomă.
- pipa Guedel,
- aspirarea secrețiilor,
- Verificarea funcțiilor vitale și vegetative,
- Daca respirația se opreste si nu se reia imediat dupa convulsii, mentinem calea aeriana
deschisă. Efectuăm respiratie artificiala dupa criza,
- Abord venos și instituirea unei perfuzii cu Glucoză 10 %, adminsitrarea medicației
aticonvulsivante la indicația medicului,
- Verificăm daca nu sunt si alte leziuni, ca sângerări, fracturi si luăm masurile necesare pentru a
le trata,
- Supravegherea pacientului și a FV.
44. SOCUL ANAFILACTIC
Anafilaxia este o reactie severa care afecteaza mai multe zone ale corpului. Severitatea reactiei
variaza de la o persoana la alta. Reactiile ulterioare declansarii acesteia sunt, de obicei, de acelasi
tip. Simptomele debuteaza rapid, iar reactiile sunt destul de severe.
Manifestarile unei reactii anafilactice pot sa apara in cateva secunde de la expunere, la 15-30 de
minute sau chiar o ora sau mai mult dupa expunere (reactia tipica la aspirina si la alte
medicamente similare). 
Primele simptome apar adesea la nivelul pielii si pot sa includa:
- inrosirea fetei;
- prurit (in zona abdomenului sau axile);
- urticarie. 

Manifestarile sunt adesea insotite de:

- sentiment iminent de sfarsit al lumii;
- anxietate;
- puls neregulat si rapid; 

Dupa aceste manifestari se declanseaza umflarea gatului, limbii, raguseala, dificultati de

inghitire si de respiratie. Pot sa apara simptome de rinita (febra fanului) sau astm bronsic,
provocand rinoree, stranut, respiratie suieratoare dar si dificultati de respiratie, crampe
stomacale si varsaturi. 
Aproximativ in 25% din cazuri, mediatorii care iriga vasele de sange declanseaza o deschidere
generalizata a capilarelor avand loc:
- scaderea tensiunii arteriale;
- ameteala; 
- pierderea constientei.
Aceste sunt caracteristicile tipice ale socului anafilactic.

Masuri de urgenta
- Sunati imediat la serviciul de urgenta.
- Daca pacientul dispune de un EpiPen, injectati imediat epinefrina. Aceasta poate fi injectata in
exteriorul coapsei si poate fi administrata printr-o tesatura usoara. Frecati locul pentru a
imbunatati absorbtia medicamentelor.
 - Incercati sa intindeti persoana si sa-i ridicati picioarele daca este posibil.
- Stati cu bolnavul pana cand soseste ajutorul.
- Daca sunteti instruiti, initiati masurile de prim ajutor specifice (tehnicile de resuscitare) in cazul
in care persoana nu mai respira sau nu are puls. 

Injectia cu epinefrina poate fi administrata print-o imbracaminte subtire, cum ar fi pantaloni,

fusta, ciorapi. Articolele groase de imbracaminte vor fi eliminate inainte de injectare. Se va
injecta epinefrina doar daca pacientul are un istoric de reactii anafilactice sau sub indrumarea
unui furnizor de asistenta medicala. Dupa 10-15 minute, in cazul in care simptomele sunt
semnificative, puteti administra o alta doza de epinefrina. Chiar daca reactia dispare, bolnavul
trebuie sa mearga de urgenta la o camera de garda. 

Alte tratamente care ar putea fi instituite sunt: administrarea de oxigen, de fluide, medicamente
pentru usurarea respiratiei si chiar epinefrina. Steroizii antihistaminici pot fi recomandati dar
acestia sunt utili in prima faza a anafilaxiei si nu vor putea inlocui epinefrina.

45. ŞOCUL HEMORAGIC

SOCUL HIPOVOLEMIC HEMORAGIC

Cauza cea mai frecventa a socului hemoragic sunt traumatismele, la care se adauga
hemoragiile digestive superioare, hemoragiile intraperitoneale din sarcina ectopica, hemoragiile
digestive inferioare, si alte cauze exceptionale.
Indiferent de cauza hemoragiei, pierderea de volum circulant este elementul patogenetic esential.
Pentru compensarea pierderilor intra in actiune 3 mecanisme fiziologice importante:
-          stimularea simpatico-adrenergica;
-          autoperfuzia tisulara;
-          acidoza metabolica lactica.

Scopul acestor mecanisme este de a mentine functia cerebrala cu orice pret. Pentru mentinerea in
functie a SNC, acesta are nevoie de energie si daca simplificam oarecum problema , cele trei
mecanisme au drept scop mentinerea aportului de oxigen si glucoza catre creier. Au rolul de a
mentine perfuzia cerebrala.

In concluzie , scaderea volemiei atrage o reducere semnificativa a patului vascular prin

 vasoconstrictie, cresterea debitului cardiac, cresterea oxigenarii sanguine, cresterea extractiei de
O2 in periferie,  si reducerea consumului de glucoza in periferie, asigurandu-se conditiile
necesare unei functii cerebrale normale.
Soc compensat: aceste mecanisme mentin functia cerebrala (agitatia si anxietatea sunt
expresia stimularii adrenergie si nu a hipoxiei), TA este cvasinormala – corespunde stadiului I, si
II.
Socului decompensat: Scaderea volemiei, dincolo de capacitatile de adaptare a
organismului va duce la scaderea perfuziei cerebrale si aparitia socului decompensat, care
corespunde stadiului III, si apoi IV .
Socul ireversibil
Intarzierea tratamentului eficient este responsabila de 20% din decese, respectiv de decesele
tardive.
TABLOUL CLINIC
Diagnosticul socului este pe cat de simplu pe atat de dificil. Este ceea ce se poate numi “impresie
artistica”, adica diagnosticul este aproape exclusiv clinic. Se bazeaza pe identificarea semnelor
clinice date de sistemele fiziologice care intervin in procesul compensarii pierderii de volum.

SOCUL COMPENSAT
Semne ale stimularii simpato-adrenergice
-          agitatie psihomotorie, nervozitate, hiperreactivitate, datorita actiunii adrenalinei asupra SNC;
-          tahicardie;
-          TA : normala sau usor scazuta; este necesara o pierdere de minim 30% din vol circulant ca sa
se produca o  scadere a TA.
-          Tegumente palide, reci , transpirate – efectul cutanat al adrenalinei;
-          Timpul de recolorare a patului unghial > 2 sec;
-          Oligurie / anurie – diureza orara < 0,5 ml/kg/ora;
-          Scaderea temperaturii .

Semne ale acidozei lactice

-          tahipnee > 16 respiratii / min.
-          Lactatul creste de 4-5 ori valoarea normala; tratamentul eficient normalizeaza valorile in 6-12
ore (T1/2 = 6 ore).

Semne ale tulburarilor de deplasare a apei

-          lipsa de raspuns la administrarea  de volum – NaCl 0,9% nu este expresia unui tratament
gresit condus ci numai expresia unui deficit mare de apa axtracelulara;
-          greata, senzatia de voma, pot fi expresia “hiprhidratarii intracelulare”;.

SOCUL DECOMPENSAT
            Pacientul devine confuz, obnubilat, dezorientat temporo-spatial, raspunde numai la
intrebari cu raspuns bine intiparit in memoire (nume, varsta, etc).
            Tensiunea arteriala este in scadere, asociat cu cresterea frecventei cardiace, scaderea
pulsului periferic, si accentuarea simptomelor de mai sus.
Important este sa diferentiem alterarea statusului mental data de hipoperfuzia cerebrala (cu TA
scazuta)  de cea data de edemul cerebral (TA normala).

TRATAMENT
Analiza fiziopatologiei socului dovedeste ca pierderea de volum in sine este mai importanta
decat pierderea de elemente figurate. Ca atare tratamentul trebuie sa se concentreze pe refacerea
volumului circulant, atat cel pierdut pina in momentul tratamentului, cat si sa compenseze
pierderile curente.
In al doilea rand tratamentul trebuie sa vizeze refacerea volumului extracelular; acesta este un
factor de prognostic extrem de important. Prezenta apei in spatiul extracelular asigura un transfer
optim al O2 din capilar in celula.
 Tratamentul trebuie sa fie prompt , sa reduca timpul de hipoperfuzie;cu cat este mai prompt,
cu atat repercursiunile sunt mai reduse.
Refacerea volumului circulant trebuie facuta in ritm rapid, dar fara a induce hipervolemie.
Daca hipovolemia este “daunatoare”, hipervolemia este letala, ea putand
induceEdem Pulmonar Acut. Daca hipovolemia este “fiziologica” (organismul nostru
“exoprimentand” aproape zilnic variatii de volum circulant: deshidratari de diverse cauze induc
variatii de pina al 10%), hipervolemia este strict iatrogena.
Astfel ca elementul cheie al refacerii volemice, substanta care indeplineste aceste conditii este
NaCl 0,9%.
1.        Se instaleaza doua linii venoase periferice , utilizand catetere cat mai groase si
scurte. Cateterele venoase centrale NU vor fi utilizate pentru resuscitarea volemica.Conform
legilor hidrodinamicii debitul care poate fi administrat pe cateter este proportional cu diametrul
si invers proportional cu lungimea cateterului. In plus montarea unui cateter central este asociata
cu riscuri crescute.
• Se administreaza NaCl 0,9%, pe doua linii venoase, cu debit maxim;
• Daca Ht scade sub 25% se incepe administrarea de sange;
In resuscitare avem la indemana o multime de alternative: sange si derivate de sange, plasma –
expanderi, cristaloide si solutii electrolitice.
                Plasma si Albumina umana. La prima vedere ar parea unul din substituientii de volum
ideali, fiind un produs “fiziologic”.
                Coloidele : substante care prin molecula mare care o contin atrag apa din spatiul
extracelular in spatiul intravascular , Dextran 40, Dextran 70, HAES (hidroxy ethil starch-
hidroxi etil amidon), si altele.
                Glocoza. Cel mai adesea se folosesc solutii de glucoza 5% sau 10%. Glucoza 5% care
e izotona poate parea ideala pentru refacerea volemica, si in plus poate oferi un substrat
energetic. Dar nu e cazul:organismul nu poate folosi aceasta glucoza din cauza “intolerantei la
glucoza” indusa de catecolamine; adaugarea de insulina (“glucoza tamponata”), este la fel de
inutila pentru ca nu e vorba de hipoinsulinemie, ca in DZ, ci de lipsa receprorilor membranari
pentru insulina. In plus adminsitrarea in exces de glocoza poate induce glicozurie si depletie de
volum. In final, administrarea de glucoza si insulina poate induce
hiperglicemie+hiperinsulinemie care va induce stocarea glucozei sub forma de glicogen, cu
consum de energie din proteoliza.

46. CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN Ș OCUL TRAUMATIC

DEFINIȚIE: 
Şocul este o stare patologică de amploare şi de durată, instalată ca urmare a unei agresiuni
şocogene asupra organismului.
Agentul agresor produce o leziune asupra organismului.
Ca să devină şocogeni, aceşti agenţi lezionali trebuie să aibă o anumită intensitate şi durată de
acţiune, pentru a putea atinge "pragul de şoc"
Înţelegerea actuală a noţiunii de şoc se bazează pe o concepţie unitară "neuro-endocrino-
vasculo-celulară" (Moore, Chiricuţă, Gelin, Laborit, Teodorescu-Exarcu, Mandache, Şuteu), în
sensul că şocul provoacă o reacţie sistemică atât de intensă încât produce o tulburare severă
hemodinamică şi metabolică.
Elementul ce caracterizează şocul este hipoxia tisulară. 
Factorul comun și elementul definitoriu al șocului, dereglează toate funcțiile organismului.
Obiectivul principal al tratamentului în șoc este restabilirea perfuziei sanguine a țesuturilor
la parametri fiziologici pentru combaterea HIPOXIEI CELULARE și
refacerea LEZIUNILOR CELULARE.
ȘOCUL ESTE FORMA CEA MAI GRAVĂ A INSUFICIENȚEI CARDIOVASCULARE
ACUTE.
MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ:
• Cardiovasculare: Hipotensiune, tahicardie, vene superficiale plate, puls slab
• Respiratorii: Polipnee scurtă şi angoasantă
• Cutanate: Tegumente reci, cianoza extremităţilor, transpiraţii reci sau "şoc cald" cu
vasoplegie periferică, fără răcirea extremităţilor
• Nervoase: Prostraţie, obnubilaţie, agitaţie, adesea comă mai mult sau mai puţin profundă
CONDUITA DE URGENȚĂ:

Atenție! În cadrul traumatismelor, din momentul agresiunii traumatice începe șocul traumatic cu
prima fază de șoc compensat, asimptomatic, nemanifestat clinic. Este faza în care, imediar
postagesiv, prin mecanisme de apărare și compensare, organismul menține o perioadă de timp
(de la 15 la 45 minute până la 2-3 ore și mai mult) un echilibru biologic care împiedică apariția
șocului decompensat.
În această fază de șoc compensat se încep însă primele măsuri de ajutor și pretratamentul șocului.
Măsuri de ordin general care trebuie întreprinse:
- Înlăturarea factorului șocogen: eliberarea victimei de sub acțiunea agentului traumatizant,
întreruperea curentului electric, înlăturarea agentului termic.
Atenție! Să nu se expună bolnavul la noi traumatisme; mortaliatatea în urma traumatismelor
scade 30 - 50 % dacă la locul accidentului și pe durata transportului se acordă asistență corectă.
- Aprecierea rapidă a funcțiilor vitale:
- stabilirea prezenței și eficienței mișcărilor respiratorii. Se va controla permeabilitatea căilor
aeriene, iar dacă este posibil, se va administra oxigen pe mască sau sondă nazofaringiană.
- stabilirea rapidă a existenței pulsului, FC, TA.
- Evaluarea rapidă a leziunilor, examinarea craniului, toracelui, abdomenului și membrelor. Se
va face hemostaza dacă este cazul.
- Bolnavul va fi menținut în poziția orizontală cu membrele inferioare ridicate la 30-45*
deasupra planului toracic, cu evitarea brutalizării și mișcărilor inutile și cu crearea unui confort
general și termic.
- Puncționarea unei vene cu un ac de calibru mare
- Refacerea volemiei constituie o indicație obligatorie și de prim ordin în cadrul măsurilor de
deșocare sau preîntâmpinare a decompensării șocului. Se administrează soluții perfuzabile
electrolitice cu: ser fiziologic, soliție Ringer
- Se combate durerea (care poate fi cauză importantă de decompensare) prin administrare de
analgetice. Vor fi administrate cu prudență la indicația medicului analgetice majore: mialgin,
fortral în asociere cu anxiolitice (diazepam) cu rol anxiolitic, liniștitor, decontracturant.
Terapia analgetică sedează bolnavul, înlătură frica și agitația, preîntâmpinând astfel
decompensarea șocului.
Vor fi urmărite foarte atent FV: TA, respirația, frecvența pulsului.
- După analgezie-sedare se completează pansamentele și imobilizările provizorii ale
focarelor de fractură.
- În timpul transportului bolnavului se continuă măsurile deja instituite (perfuzia, terapia
analgetică, urmărirea FV, oxigenoterapia)

47- 48 - 52 -53 Îngrijirea unei plă gi - pansamente şi

bandaje gamba, frunte, palma, antebrat

Pansamentul reprezinta totalitatea mijloacelor si metodelor care realizeaza protectia unui

tesut sau organ fata de actiunea agresiva a diversilor agenti.
Pansamentul chirurgical reprezinta actul prin care se realizeaza si se mentine asepsia unei
plagi, în scopul cicatrizarii ei.
Pansamentul este reprezentat de o bucata de tifon care se aplica pe o plaga, cu scopul de a
preveni contaminarea sau de a opri sangerarea. Ideal, pansamentul este realizat din tifon steril,
insa in lipsa acestuia se poate utiliza orice material textil, cu conditia sa fie curat.
Bandajul este fasa (in lipsa acesteia orice alt material) cu care se fixeaza pansamentul la nivelul
plagii.
Bandajul - Fasa reprezinta o banda de tifon, pânza sau tesatura elastica, de latime si lungime
diferita în functie de regiunea pe care o acopera si întinderea pansamentului. În general, latimea
unei fesi trebuie sa fie aproximativ egala cu diametrul regiunii pe care o înfasa (5-20 cm).
Inainte de aplicarea unui pansament, se face toaleta si dezinfectia tegumentelor din jurul plagii si
apoi a plagii; se vor indeparta corpii straini superficiali (nu si corpii straini penetranti). 
Obiective:
Conditiile unui bun pansament:
· sa fie facut în Conditii Aseptice;
· sa fie Absorbant;
· sa fie Protector;
· sa nu fie Dureros;
· sa fie Schimbat la timp.
Indicaţii
a. Indicatiile unui Pansament sunt:
· PANSAMENT PROTECTOR: pe plagi care nu secreta si nu sunt drenate
· PANSAMENT ABSORBANT: pe plagi drenate sau secretante 20
· PANSAMENT COMPRESIV:
• pe plagi sângerânde (scop hemostatic),
• pentru imobilizarea unei regiuni,
• pentru reducerea unei cavitati superficiale dupa punctionare;
• se realizeaza fixare cu fesi în cadrul unui bandaj;
· PANSAMENT OCLUZIV: pentru plagi însotite de leziuni osoase (acoperire a plagii cu
comprese si vata, peste care se aplica un aparat gipsat).
· PANSAMENT UMED (priessnitz alcoolizat, cloraminat).
b. Indicatii unui Bandaj sunt:
· fixare a pansamentului în regiuni în care plasturele adeziv nu îsi atinge scopul (extremitati,
regiune cefalica, plagi periarticulare);
· fixarea pansamentelor unor plagi situate în regiuni supuse traumatismelor în timpul
activitatii (mâna, picior);
· efectuarea unui pansament compresiv;
· imobilizare temporara a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxatii, fracturi).
Principii de Efectuare a unui BANDAJ:
· punctul de plecare si de terminare trebuie sa fie la distanta de plaga;
· la membre, înfasarea se începe de obicei de la extremitate spre radacina (în sensul circulatiei
de întoarcere); la mâna, picior se începe dinspre proximal spre distal (prin benzi de fixare);
· sa acopere în întregime pansamentul;
· sa fie elastica (sa nu jeneze circulatia) - pe traiectul vaselor mari se aseaza peste un strat de
vata;
· sa nu produca dureri (zonele iritate, nervii sa nu fie comprimate exagerat) · sa permita
miscarile articulatiilor peste care trece. 
Tehnica 
Materiale necesare:
1. Substante antiseptice - realizeaza curatirea si dezinfectia plagii si a tegumentelor din jur:
· alcool
· tinctura de iod
· apa oxigenata
· cloramina
· betadina
· acid boric 
2. Materiale care realizeaza protectia plagii – trebuie sa fie usoare, sa nu fie iritante pentru
tegumente, sa se poata steriliza, sa aiba putere absorbanta, sa se opuna patrunderii germenilor din
afara, sa realizeze o compresiune elastica a plagii:
· comprese din tifon (pânza rara de bumbac): capacitate de absorbtie mai mica decât a vatei;
· vata hidrofila (bumbac prelucrat si degresat)
3. Mijloace de fixare:
· galifix (mastisol) - solutie de colofoniu
· leucoplast (se aplica pe tegument ras si degresat; este impermeabil pentru aer);
· bandaj - realizeaza „înfasarea” chirurgicala
4. Instrumentar chirurgicale – pense, foarfece
5. Alte materiale:
· benzina, neofalina, acetona: realizeaza degresarea tegumentului (necesare pentru îndepartarea
galifix-ului de pe tegument);
· unguente: protectia tegumentelor din jurul unei plagi secretante – cutaden, dermazin, jecolan,
jecozinc, tetraciclina.
· mesa - banda sterila de tifon utilizata cel mai frecvent în scop hemostatic, dar si pentru a
permite eliminarea secretiilor dintr-o plaga sau cavitate în care este introdusa mesa;
· aleze - bucati mari de pânza, inextensibila, cu rol de a solidariza o regiune operatorii (plaga
operatorie abdominala mare la pacient obez) 
TIMPII DE EFECTUARE A UNUI PANSAMENT:
1) pregatirea medicului pentru pansament (manusi sterile, servire de catre asistenta cu
instrumentele necesare);
2) dezlipirea vechiului pansament, îndepartarea vechiului pansament (cu blândete, eventual
dupa umezire cu apa oxigenata, cloramina
3) curatirea si dezinfectarea tegumentelor din jurul plagii, centrifug cu un tampon de vata
sterila îmbibat cu alcool, iod
4) tratamentul plagii - în functie de natura sa si momentul evolutiei:
• - plagi operatorii cu evolutie aseptica: nu necesita tratament special, în afara de
scoaterea tuburilor de dren, a firelor sau agrafelor;
• - plagi secretante: necesita curatire (spalare cu solutie antiseptica, excizie a
tesuturilor mortificate),
• - evacuare a colectiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-2 fire sau
deschiderea plagii cu un stilet butonat sau o pensa
 • - colectii purulente:
• deschidere larga,
• spalarea si
• drenarea plagii
• - plagi accidentale:
• curatare de resturi vestimentare sau telurice,
• debridare,
• regularizare,
• lavaj antiseptic,
• eventual suturare;
5) protectia plagii: stratul de comprese trebuie sa depaseasca marginile plagii, iar grosimea sa
nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o buna capilaritate);
6) fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, fesi.
Tehnica efectuarii unui bandaj:
· membrul sau regiunea care urmeaza a fi bandajata se aseaza in pozitia care va trebui mentinuta
dupa pansament 
· rola de tifon se tine cu mana dreapta iar capatul liber cu mana stanga si se bandajeaza de la
stanga la dreapta (in sensul acelor de ceasornic) si de jos in sus, fara a se desfasura tifonul in
aer 
· se incepe bandajarea cu 2-3 ture de fasa suprapuse pentru fixare, iar apoi se vor aplica ture de
fasa de jos in sus, fiecare tura acoperind jumatatea de fasa anterioara 
· se termina tot prin 2-3 ture de fasa de fixare; fixarea se realizeaza astfel deasupra si dedesubtul
plagii, niciodata pe plaga; de asemenea legarea bandajului la final nu se face in dreptul plagii 
· daca nu este necesara realizarea hemostazei bandajul nu trebuie sa fie foarte strans.

Tipuri de bandaje:
1. BANDAJUL CIRCULAR:
- se aplica cateva ture de fasa circular, la nivelul zonei afectate;
- acest tip de bandaj se utilizeaza si la realizarea hemostazei
2. BANDAJUL INCRUCISAT sau in forma de "8":
- se aplica 1-2 ture circulare iar apoi urmatoarele ture de fasa se aplica oblic, in forma cifrei 8,
dand in final aspectul de "Spic de Grau";
- este utilizat pentru bandajarea articulatiilor, regiunii occipitale, gatului, antebratului, pieptului 
3. BANDAJUL IN FORMA DE SPIRALA:
- se incepe cu 2-3 ture de fixare apoi sub forma de spirala, cu acoperirea turei precedente la 2/3;
- se foloseste la traumatismele cutiei toracice, abdomenului, mainilor, picioarelor, degetelor.
4. PANSAMENTUL  CU CORNISOR:
- cornisorul este o bucata de fasa sau panza in forma triunghiulara, care se poate folosi si la
imobilizarea membrului superior in cazul fracturilor;
- se foloseste la bandajarea minilor, picioarelor, corpului
5. PANSAMENTUL TORACELUI SAU ABDOMENULUI:
- se aplica pe peretele abdominal sau toracic pansamente de dimensiuni mai mari decat plaga,
care se fixeaza cu ajutorul unor benzi de leucoplast pe patru laturi ca o rama de tablou;
- daca este vorba de o plaga toracica penetranta se va fixa doar cu pe trei laturi, a patra ramanand
nefixata pentru a functiona ca o supapa;
- in cazul plagilor abdominale eviscerate se va folosi pansament umed
6. CAPELINA:
- este bandajul clasic al capului, care se realizeaza cu fasa, incepand cu 2 ture circulare trecute pe
frunte, deasupra sprancenelor si pavilioanelor urechii, dupa care se trece succesiv dinspre
radacina nasului si spre ceafa, de mai multe ori, pana cand acopera tot capul;
- la sfarsit capetele feselor se fixeaza cu cateva ture circulare. 

7. PANSAMENT TIP "HIPOCRAT":

- se aplica o banda de tifon de aproximativ 1 m. pe cap, astfel incat capetele sa treaca inaintea
pavilioanelor urechilor si sunt tinute suspendate;
- cu un alt tifon se efectueaza 2-3 24 ture circulare de fixare fronto-occipitale;
- ajungand pana la banda 1 de tifon, tensionat se face o tura in jurul ei si se indreapta tifonul 2 la
regiunea opusa, pana cand se acopera uniform tot capul; capatul fasiei se fixeaza de banda de
tifon terminata, iar capetele tinute in jos, se leaga sub barbie. 

8. PANSAMENTUL DE TIP "CAPASTRU":

- se fac 2-3 ture de fixare in jurul capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea occipitala, si se fac
cateva ture mandibula-gat-occipital;
- de la mandibula se infasoara apoi in sus, vertical spre cap, pe linga ureche, regiunea parietala,
se trece tifonul peste cap si coboara in jos spre mandibula, trecand pe sub ea inapoi spre regiunea
occipitala, la spate;
- de la regiunea occipitala, pe la spatele urechii tifonul revine la cap, facand din nou 2-3 ture
orizontale de fixare pe frunte;
- toata procedura se repeta 2-3 ori, sau pana cand nu se termina tifonul
9. Aplicarea Pansamentului pe Nas, Barbie si toata Fata, de tip "PRASTIE":
- tifonul cu o lungime de 60-70 cm si o latime ce acopera toata suprafata necesara, se despica la
ambele capete, prin mijloc, astfel incat sa ramana la mijloc o bucata intreaga de 10-15 cm
lungime, care se va aplica pe locul lezat;
- pe plaga se aplica o fasa sterila, se acopera cu bucata netaiata de tifon si capetele de sus se
leaga la spate la ceafa, iar capetele de jos - la spate pe varful capului, in asa mod ca sa nu alunece
in jos
10. PANSAMENT PE OCHI:
- ochiul drept:
• se fac 2 ture de fixare in jurul capului, pe frunte, prin regiunile fronto-occipitala,
impotriva acelor de ceasornic (pentru ochiul drept);
• din spate se coboara tura in jos si se trece sub pavilionul urechii peste obraz si
ochiul drept;
• apoi iar se efectueaza o tura de sustinere in jurul capului si se repeta turul
precedent
- ochiul stang: in caz de aplicare pe ochiul stang directia turelor este inversa - dupa acele de
ceasornic
- ambii ochi: in caz de aplicare pe ambii ochi, se randuiesc turele de pansament mai intai pe
ochiul drept apoi pe cel stang.

49. PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE lipotimie (lesin)

LIPOTIMIA (lesinul) este o forma atenuata de sincopa, in care pierderea de cunostinta nu este
totala, iar functiile vitale nu sunt complet suprimate.Poate avea o durata mai lunga, fiind
intotdeauna reversibila. 
Lipotimiile nu reprezinta, in general, o stare grava prin sine, dar pot fi revelatoare pentru o
anumita boala care necesita terapie de urgenta(hemoragie, perforatie digestiva, infarct
miocardic, traumatisme cerebrale, dezechilibru hidroelectrolitic etc).
Diagnosticul diferential al lipotimiilor se face cu: epilepsia, vertijul, coma, starea de soc, isteria,
spasmofilia etc.
Pierdera cunostintei poate fi determinata de urmatoarele grupuri de afectiuni:
-boli cardiovasculare
-boli ale SNC (sistem nervos central)
-factori patologici cu actiune reflexa asupra SNC sau a inimii
-intoxicatii si tulburari metabolice
In general pierderea cunostintei este favorizata de :
- labilitate neuro-vegetativa, psihica, surmenaj, dereglari hormonale, anemii, HTA, ateroscleroza,
ortostatism, caldura, aglomeratie, mese abundente.
Examenul obiectiv:
-tegumente-plagi, hematoame(traumatisme), paloare(hemoragii) culoare roz (intox. cu CO2) etc.
-aparat respirator-tulburari respiratorii sub aspectul frecventei, amplitudinii(boli cardiace, leziuni
nervoase, embolie pulmonara), semne de condensatie pulmonara sau colectie
pleurala(pneumopatii acute, embolie pulmonara), pneumotorax.
-aparat cardiovascular-tahicardie, bradicardie(bloc a.v.), fibrilatie atriala, sufluri(stenoza aortica,
stenoza mitrala), hta, HTA, colectie pericardica(pericardita acuta), etc.
-abdomen-se pot releva semne ale hemoragiei interne, perforatie, ileus mecanic, pancreatita acuta
-aparat neurologic-tulburari ale reflexelor, semne de tumora cerebrala, AVC, traumatism,
encefalopatii.
Conduita de urgenta in lipsa unui diagnostic etiologic:
- Formarea unei impresii generale asupra cazului;  
Atenţie: SALVATORII MORŢI NU SALVEAZĂ VIEŢI!
- Asumarea responsabilităţii în legătură cu deciziile de a interveni; 
Atenţie: A NU AGRAVA STAREA PACIENTULUI!
- Verificarea stării de constienţă;
- La pacienţii conştienţi: asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului, explicarea necesităţii
tehnicilor, obţinerea consimţământului. 
- Evaluarea primară: 
- Deschiderea cailor aeriene, eliberarea căilor aeriene şi menţinerea căilor aeriene deschise, la
nevoie;
- Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative;
- Evaluarea statusului neurologic: SCOR GLASGOW 
- La nevoie abord venos + instituirea unei perfuzii
- Tratamentul etiologic-adresat bolii de baza;
- Evaluarea secundară: "Din cap până în picioare" - pentru a evidenţia plăgile, leziunile,
echimozele,contuziile, traumatismele produse în timpul căderilor;
- Dacă se impune efectuăm toaleta plăgilor, oprirea hemoragiilor etc.;
- La pacienţii traumatizaţi prin cădere, luăm măsuri de imobilizare a coloanei vertebrale (poziţia
capului în ax, dacă nu avem la îndemână guler cervical); 
- Reevaluarea FV. şi vegetative.
IMPORTANT!
- Daca pierderea de cunostienta a survenit intr-o imprejurare bine stabilita, fara ca bolnavul sa
prezinte semne de afectiune organica, internarea nu este necesara.
- Internarea este intotdeauna necesara daca este vorba de prima lipotimie cu tulburari grave, chiar
daca dupa criza nu se constata modificari patologice.Internarea mai poate fi impusa de boala
presupusa (infarct miocardic, embolie pulmonara, diabet zaharat, intoxicatii, tulburari paroxistice
de ritm, hipoglicemie, spasmofilie).
54. Etapele de efectuare a spă lă turii gastrice

Definitie Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea conţinutului stomacal şi

curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine
Scop terapeutic
-  evacuarea conţinutului stomacal toxic
Indicatii • intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
• stază gastrică însoţită de procese fermentative
• pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe
stomac
• pregătirea pentru examen gastroscopic
Contraindicatii • intoxicaţii cu substanţe caustice
• hepatite cronice; varice esofagiene
• îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate
• ulcer gastric în perioada dureroasă
• cancer gastric
Material e de protecţie:
- 2 şorţuri din material plastic
- muşama, traversă
-manusi
sterile
- sonda gastrică Faucher
- 2 seringi de 20 ml
- pensă hemostatică
nesterile
 - cană de sticlă sau de metal de 5 l
- pâlnie, apă caldă la 25-26°C
- recipient pentru captarea lichidului (găleată, lighean)
- scaun
medicamente
- cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
Pregatirea pacientului psihic:
- se anunţă şi se explică importanţa examenului şi a colaborării sale
fizic:
- se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul
gâtului
- se aşează şorţul de cauciuc
- se îndepărtează proteza dentară (când este cazul)
- i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie (pentru
captarea salivei şi pentru imobilizarea pacientului)
Executie - asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi sterile şi şorţul de
cauciuc
- umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul
între mână şi torace
- cere pacientului să deschidă gura, să respire adânc
- introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât
mai aproape de rădăcina limbii invitând pacientul să înghită
- prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de
împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară)
- la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul
toracelui pacientului
- se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia
- se ridică pâlnia deasupra capului pacientului
- înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub
nivelul epigastrului în poziţie verticală pentru a se aduna în ea
lichidul din stomac
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul collector
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi
alimentare sau substanţe străine
- se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după
 care se extrage cu atenţie, pentru a se împiedica scurgerea
conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient
pregătirea produsului • dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe
pentru examen de toxice ingerate accidental sau voluntar, tot ceea ce s-a
laborator evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către
medic, iar un eşantion va fi trimis la laborator
reorganizarea şi notarea în FO
Accidente • dacă apare senzaţia de greaţă şi vărsătură, se indică respiraţie
profundă sau se face anestezia faringelui cu soluţie de
cocaină 2%
• sonda poate ajunge în laringe, apare reflexul de tuse,
hiperemia feţei apoi cianoza - se retrage sonda
• sonda se poate înfunda cu resturi alimentare - se îndepărtează
prin insuflaţie de aer cu seringa
• se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie

55. INFARCTUL MIOCARDIC ACUT

I.M.A este o zona de necroza ischemica in miocard produsa prin alterarea unei ramuri
coronariene.
ETIOLOGIE:-90-95% cauza  este ateroscreloza coronariana.
FACTORI DECLANSATORI:-efort
                                                    -mese copioase
                                                    -stres
                                                    -infectii
                                                    -factori meteorologici
FACTORI FAVORIZANTI:-factori de risc:-varsta
                                                                         -sexul
                                                                         -H.T.A
                                                                         -diabet
                                                                         -colesterol
                                                                         -fumatul
                                                                         -obezitatea
                                                                         -stres
SEMNE:
A)durerea-acuta retrosternala sau pericardica
                 -senzatie de gheara
                 -dureaza aprox.30min pana la 48 ore
-anxietate
-teama
-panica
-senzatie de moarte iminenta
-greata si varsaturi
-mai rar diaree
-distonie abdominala
-senzatia de plenitudine epigastrica
-transpiratii reci
-ameteli
B)H.T.A-febra absenta la inceput
              -apare dupa 12-24 ore
              -semne obiective-paloare
                                         -tegumente reci si umede
                                         -puls rapid
CONDUITA DE URGENTA:
-asezarea bolnavului in decubit dorsal si interzicerea oricarei miscari
-linistirea pacientului
-monitorizarea functiilor vitale
-pozitionarea cat mai comoda
-la indicatia medicului se executa:    -sedarea durerii (Mialgin,Morfina)
                                                      -combaterea anxietatii (Diazepam)
                                                      -oxigenoterapie
                                                      -recoltarea produselor biologice
                                                      -administrarea trat.conform prescriptiilor

56. PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA DE ASTM BRONȘ IC

DEFINIȚIE: Astmul bronsic este o boala cronica caracterizata printr-o hiperreactivitate a cailor
respiratorii la diversi stimuli; in functie de mecanismul declansator poate fi astm bronsic
extrinsec (alergic) sau astm bronsic intrinsec (infectios). Bolnavii care sufera de astm bronsic pot
avea de la perioade complet asimptomatice pana la simptome severe zilnice.
O criza de astm bronsic se caracterizeaza prin:
- simptomele care anunta o criza: rinoree, stranut, cefalee, lacrimare, tuse seaca iritativa
- apare dispnee, tuse seaca iritativa, agitatie, transpiratii - care trezesc bolnavul din somn
- dispneea devine paroxistica, expirul suierator (whhezing), bolnavul sta in sezut sau in fata
geamului (nu sta culcat), este agitat, cianotic
- la sfasitul crizei tusea devine productiva cu expectoratie alba-vascoasa, aerata si apare poliurie
(urineaza mult).
- dureaza approximativ 1-2 ore.
SIMPTOMATOLOGIE: 
Crizele de astm bronşic sunt definite de crize paroxistice de dispnee bradipneică expiratorie,
însoţite de wheezing, mai mult sau mai puţin severe, care cedeză spontan sau medicamentos.
Tusea este chinuitoare, cu expectoraţie aderentă, perlată, greu de exprimat. 
Criza de astm bronşic alergic tipic:
- apare de obicei în a doua jumătate a nopţii, de obicei brutal, cu dispnee şi anxietate marcată; 
- alteori este anunţată de prodroame (strănut, rinoree, lăcrimare, prurit al pleoapelor, cefalee). 
Dispneea este bradipneică expiratorie, cu expir prelungit, respitraţie şuierătoare
(wheezig). Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influenţa tratamentului. 
Examenul fizic
- Bolnavul rămâne imobilizat la pat sau aleargă la fereastră, datorită lipsei de aer. De obicei stă în
poziţie şezândă (ortopnee), cu capul pe spate şi sprijinit în mâini, ochii injectaţi, nările
dilatate, jugulare turgescente, şi foloseşte muschii respiratori accesori. Faciesul exprimă sete de
aer: exoftalmie, gură întrededschisă;
- Tegument palid-cenuțiu, acoperit de transpirații reci;
- Hipersonoritate pulmonară: ralurin sibilante și ronflante;
În funcţie de severitatea crizei, se pot întâlni:
- polipnee bradipneică inspiratorie
- wheezing 
- anxietate cu sete de aer
- torace hiperinflat cu orizontalizarea coastelor, fixat în
inspir
- hipersonoritate la percuţie
- murmur vezicular diminuat şi expir prelungit
- raluri sibilante, disemintate pe ambele arii pulmonre
- +/- cianoză,
- bradicardie
Primul ajutor în criza de astm bronsic:
- verificarea stării de conștiență;
- eliminarea factorului declansator daca este vorba despre unul alergic;
- poziție șezând pentru a-i favoriza respirația;
- oxigenoterapie – oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 l/min;
- verificarea funcțiilor vitale (respirație, circulație);
- administrarea medicatiei antiasmatice, cu durata scurta de actiune (spray, aerosol);
- abord venos și instituire medicației: miofilin (bronhodilatator), HHC;
Bolnavii astmatici au un plan terapeutic stabilit impreuna cu medicul lor curant, care cuprinde
atat tratamentul de fond (administrat zilnic) cat si tratamentul necesar in timpul unei crize de
astm bronsic.
Daca criza dureaza mai mult de 1-2 ore, daca simptomele nu cedeaza la medicatia antiasmatica
sau daca starea bolnavului se agraveaza, apare bradicardie, hipotensiune, cianoza, astenie
marcata trebuie solicitat ajutor medical de urgenta.

57. PRIMUL AJUTOR ÎN COLICA RENALĂ

Definitie:este un sindrom dureros acut paroxistic provocat de un spasm al cailor urinare

superioare cu iradiere uretero-vezico-genital. 
Etiologie: Litiaza renala, Pielonefrita, tumori renale.
Manifestari cinice:
-durere intensa de tip colicativ localizata în regiunea lombara unilateral cu iradiere dea lungul
ureterului spre organele genitale externe si radacina coapsei; durerea e intensificata de miscare;
-tenesme vezicale (senzatia de a urina) polakiurie, hematurie, disurie până la anurie sau retentie
de urina;
-greturi si varsaturi pe cale reflexa datorita durerii, anxietate, neliniste, agitatie, transpiratii,
tahicardie, hTA pana la soc traumatic.
- durata colicii de la cateva min la 2-6ore
Conduita de urgenta:
- asigurarea confortului fizic şi psihic (se asigura repaus la pat);
- explicăm necesitatea efectuării tehnicilor şi obţinem consimţământul pacientului;
- monitorizarea FV;
- abord venos cu instituirea unei soluţii perfuzabile pentru combaterea şocului;
- se administreaza antispastice, analgezice, antiemetice si antitermice parenteral, la indicaţia
medicului;
- se aplica caldura pe zonele dureroase;
 - reevaluarea FV după administrarea medicaţiei.

58. COLICA BILIARĂ

Def. durere acuta, violenta, local in hipocondrul dr, cu iradiere pana in col vert, umarul si
omoplatul dr, survenita in cursul colecistitelor litiazice si nelitiazice (colecistita acuta si subacuta,
diskinezii veziculare si cistice, colecistoze, tumori biliare).
Cauze:
-prezenta calculilor in vezica biliara sau cai intra si extrahepatice;
-colecistita acuta - o inflamatie cu caracter acut a peretelui colecistic, de cele mai multe ori
survine din cauza obstructiei canalului cistic (litiaza cistica) si infectia peretilor veziculei biliare;
-angiocolite (inflam ale cailor biliare intra si extra-hepatice);
-colecistita cronica;
-diskinezii biliare (tulb ale motricitatii veziculei biliare);
-parazitoze intestinale (giardia).
Simptomatologie
1.                       Durerea - datorata unor contractii spastice reflexe ale vezicii sau ale cailor
biliare, urmate de cresteri ale presiunii din arborele biliar. Debuteaza in hipocondrul drept sau in
epigastru. Se accentueaza progresiv, atingand intensitatea max in cateva ore si cedeaza brusc sau
lent. Iradiaza sub rebordul costal drept sau in reg dorso-lombara, scapulara si umarul drept.
2.                       Greata si varsaturi - cu continut alimentar apoi biliar.
3.                       Icter - coloratie datorata unui edem, spasm reflex al sfincterului Oddi si se
poate instala fara sa existe un obstacol prin calcul pe coledoc.
4.                       Febra - apare in colecistitele acute si angiocolitele secundare infectiei cu
germeni microbieni.
5.                       Frisonul - apare in infectia cailor biliare;
-         Este urmat de transpiratii reci, abundente si stari de rau general.
6.               Semne locale - vezica biliara poate fi palpata, este foarte sensibila.
*CONDUITA DE URGENTA
I.               Colicile biliare de intensitate mica pot fi tratate la domiciliu prin repaus la pat,
regim alimentar, analgetice, antispastice (Scobutil, No Spa).
II.                      Colicile biliare insotite de varsaturi, cu tulb h-e, cu evolutie grava, necesita
internare in spital, se face trat de urgenta si se intervine chirurgical.
In spital:
 -ex paraclinice, rec de sg, echografii, ex de urina, repaus la pat, calmarea durerii, adm de
Analgetice - la recom dr, adm de antispastice, calmarea varsaturilor, combaterea febrei,
reechilibrarea h-r, adm de Sedative, daca trat ig-diet si medicamentos nu  are rezultatul scontat,
se intervine chirugical.

59. TEHNICI SPECIFICE DE PRIM AJUTOR ACORDATE

NOU-NASCUTULUI

- așezarea nou născutului  într-un prosop steril sau curat;

- aspirăm gura și narinele nou-născutului cu o pompiță de cauciuc, dacă nu există stergem
secrețiile cu o compresă;
- menținem legătura cu mama prin cordonul ombilical atât timp cât acesta pulsează, apoi
efectuăm clamparea  la aproximativ 10-2- cm de ombilicul fătului;
- uscăm și curățăm nou-năcutul cu un prosop curat;
- dacă nu respiră, încercăm din nou să aspirăm narinele și gura, stimulându-l prin lovirea tălpilor
cu degetul;
- notăm ora nașterii;
- ștergem bine și uscăm nou-născutul, apoi îl învelim în prosoape calde pentru a-l proteja de
pierderile de căldură.
-apreciem scorul APGAR:
   -  observăm culoarea tegumentelor, prezența mișcărilor memberelor;
   -  observăm dacă respiră - în mod normal după legarea cordonului ombilical în 90 secunde
începe să respire cu o rată de 40 pe minut și țipă;
   - verificăm pulsul la nivelul arterei brahiale - 100/minut, vizibil și prin pulsațiile cordonului
ombilical imediat după naștere (în mod normal între 160-180/min;
- dacă nu respiră la un minut de la naștere, așezăm nou-născutul cu capul ușor mai jos pentru ca
secrețiile să se scurgă din căile aeriene și aspirăm cu pompița de cauciuc din gură și narine.
Continuăm să-l stimulăm tactil prin lovirea ușoară la nivelul tălpilor sau prin ștergere cu un
prosop cald și uscat.
Atenție! Dacă nu se obține răspuns, se începe resuscitarea nou-născutului.

Suportul vital la nou-născut

Începeți suportul vital la nou-născut dacă evaluarea arată că bebelușul nu prezintă respirații
normale sau are o frecvență cardiacă mai mică de 100/min.    
 - Deschiderea căilor  aeriene  și aerarea plămânilor este de obicei tot ce e necesar. Astfel,
intervenții mai complexe vor fi zadarnice dacă acești doi pași au fost completați cu succes.
         -  Deschiderea căilor aeriene ale n.n. prin menținerea capului în poziție intermediară,
susținerea mandibulei și a bărbiei, asociată cu aspirarea lor cu pompița de cauciuc;
         -  Se începe respirația gură la gura și nasul născutului sau gură la mască, insuflând ușor
de două ori cantitatea de aer pe care o poți ține între oblaji. Verificați dacă a apărut respirația și
dacă nu continuați până la 5 insuflații.
         -  După 5 insuflații verificați respirația, dacă tot nu respiră continuați ventilația.
- Suportul circulatiei sangvine.
-  Verificați pulsul;
Suportul circulației sangvine se realizează eficient doar dacă plămânii au fost umpluți cu aer în
prealabil. Se recomandă compresiile toracice dacă alura ventriculară este mai mică de 60
batai/min, chiar în prezenta ventilațiilor adecvate.
-         Compresiile toracice
Cea mai eficientă tehnică pentru compresii toracice o reprezintă plasarea ambelor police, unul
lânga celălalt, peste 1/3 distală a sternului, imediat sub linia imaginară ce uneşte mameloanele,
mâinile cuprinzând toracele, iar cu celelalte degete susținând spatele.
Un alt mod de a găsi poziția corectă a policelor, este identificarea apendicelui xifoid şi plasarea
policelor pe stern, o lățime de deget mai sus decât punctul identificat. Prin compresie, sternul
trebuie să coboare cu aproximativ o treime din diametrul antero-posterior toracic, şi se
permite peretelui toracic să revină în poziția de relaxare între compresii.
Se foloseşte rata compresie-ventilație de 3:1, urmărind efectuarea a aproximativ 120 gesturi pe
minut- aproximativ 90 de compresii toracice si 30 de respirații. Verificați alura ventriculară
după primele 30 de secunde, şi, ulterior, periodic. Opriți compresiile toracice când alura
ventriculară spontană este mai mare de 60 de batai/minut.

60. Principalele substanţe antiseptice folosite în

îngrijirea plă gilor şi rolul lor în practica medicală
deosebesc numeroase substante: alcoolul, apa oxigenata, derivatii de amoniu cuaternar
Aceste substante trebuie sa indeplineasaca urmatoarele conditii:

·        sa distruga germenii si porii lor;

·        sa impiedice multiplicarea lor;sa menajeze tesuturile bolnavului.

Substantele antiseptice se inpart in doua categorii:

- substante antiseptice ciofilactice, care menajeaza tesuturile

- substante antiseptice citocaustice, care o data cu microbii distrug si tesuturile pe care au fost
aplicate.

- Antisepticele slabe cele mai cunoscute sunt reprezentante de sapunuri care in general contin
substante antiseptice. Gomenolul este o substanta antiseptica slaba care nu irita mucoasele.

Antisepticile de suprafata se folosesc brin badijonare sau ungere. Dintre acestea se mai
folosesc alcoolul si tinctura de iod.

- Alcoolul 70, patrunde prin derm in glandele sebace, glandele sudoripare, radacinele firelor de
par si distruge microbii prin dezitrtare.

Alcoolul in concentratie mai mare de 70 devine citocaustic, precipitand proteinele si realizand

pelicule protectoare care protejeaza microbii si permit inmultirea lor. Alcoolul se poate folosi
prin badijonare sau in comprese umede alcoolizare. 

- Tinctura de iod este de fapt o solutie alcoolizata care cuprinde iod 2% si iodura de potasiu 2%.
Aceasta solutie potenteaza penetratia alcoolului prin piele si este remanenta. Nu se aplica direct
pe plagi sau mucoase pentru ca astfel devine citocaustic. Nu se foloseste niciodata in
comprese umede pentru ca in contact cu apa iodul se transforma in acid iodhidric care este
irritant pentru tegumente si poate produce alergii imporatante. Din acelas motiv nu se va folosi in
regiunile paroase in axili, sau la perineu. Deoarece iodul care inpregneaza tegumentul este
absorbit in organism, se recomanda prudenta in folosirea lui prin badijonare pe zone mari ale
pielii mai ales la bolnavii care au suferinte tiroidiene.

- Septozolul este o solutie care contine nonilfenol +iod +alcool+apa distilata, care are o larg
utilizre in present pentru asepsia tegumentelor in vederea realizarii campului operator.

- Apa oxigenata actioneaza bactericid prin degajarea de vapori de oxygen in concentratie mare.

In plus prin spuma pe care o degaja curate plagile de puroi, corpi straini si resturi celulare
moarte. Apa oxigenata este hemostatica. In cazul plagilor sau colectiilor de puroi cu anaerobi
are un rol dezodorizant deosebit de active.

Apa oxigenata se prepara din perhidrol, in solutii de 30ml/litru, adica perhidrol 3%. Solutia

trebuie sa fie proaspata. Recunoastem acest lucru numai daca turnarea pe plaga produce
efervescenta (spuma). Daca

nu se produce efervescenta inseamna ca solutia nu este activa. 

- Cloramina, actioneaza prin degajarea de vapori de clor, cu miros caracteristic care omoara
microbii. In plus, dizolva resturile de tesuturi moarte (sfacelurile), motiv pentru care solutia de
hipoclorit de sodiu

      Cloramina se gaseste sub forma de tablete din care se  fac solutii de 0, 5%, care folosesc
pentru turnarea pe plagi si mucoase.

- Permanganatul de potasiu, este folosit in solutii de 1- 2- 4gr/% 0, cand  are o culoare roz. El

este un puternic oxidant si citofilactic, omorind microbii de pe mucoase si plagi. Se gaseste in
farmacii sub forma de

cristale violete din care se fac solutii concentrate numite „solutii mama”, care se dilueaza 1- 2
linguri/ 1 litru apa.

-  Substantele antiseptice colorante sunt numeroase, cele mai folosite fiind rivanolul, violetul

de gentiana si albastrul de metilen.

-  Rivanolul este un praf galben verzui care se dizolva in apa, realizand solutii de rivanol de 1-

2%. Este foarte puternic antiseptic, menajeaza tesuturile si mucoasele (citofilactic) si poate fi
folosit pentruspalarea plagilor si mucoaselor, dar si sub forma de coprese umede.

-  Violetul de gentiana, se foloseste in solutii de 0, 5- 2%, are o culoare violeta care pateaza

tegumentele si lenjeria. Este util in inflamatiile tegumentelor (dermite), erizipel, varice, flebite si
limfangite.

      Exista preparate antiseptice cu solutii mixte asa cum este metoseptul sau pansterina  (acid

salicylic + albastrul de metilen + tripaflavina +mentol + apa distilata).

-  Albastrul de metilen,  se foloseste in solutii de 2% prin badijonari, instilari si chiar per os

(administrat pe cale orala). Albastrul de metilen are o mare afinitate pentru tesuturile suppurate si
pentru puroi. Asfel,

este deosebit de util pentru descoperirea traiectelor fistuloase si colectiilor mici de puroi in

vederea extirparii lor. In ORL se foloseste prin badijonarea mucoaselor inflamate. 
- Pulberile sau prafurile antiseptice

        Aceste pulberi sunt deosebit de eficiente, motiv pentru care se gasesc in majoritatea
unitatilor sanitare.

-  Acidul boric este un praf cristalin alb care se poate folosi ca atare in plagile supurate (craterul
 unui furuncul, plagi cu sfaceluri, puroi de bacili piocianici, etc), avand proprietatea de a dizolva
sfacelurile si tesuturile supurate.
61. PREGATIREA PREOPERATORIE SI
INGRIJIREA POSTOPERATORIE
Pegatirea pacientului:

a. Cu cateva zile inainte:

- pregatirea psihica si obtinerea consimtamantului scris
- dus cu sapun dezinfectant
- masurarea functiilor vitale
- epilarea regiunii operatorii

b. Seara dinaintea operatiei:

- dus cu sapun dezinfectant
- inspectarea integritatii tegumentului
- badijonarea regiunii operatorii cu alcool iodat sau betadina
- clisma evacuatoare
- oprirea alimentatiei si hidratarii

c. In ziua operatiei:
- dus
- badijonarea regiunii operatoorii
- premedicatie in functie de indicatie
- schimbarea lenjeriei de corp
- masurarea functiilor vitale
- verificarea foii de observatie si insotirea la sala de operatie

1. Pregatirea generala preoperatorie.

Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica,
ingrijiri igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in
starea bolnavului si regimul dietetic preoperator.
A.   Examenul clinic
Acesta este efectuat de catre medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar si pune in evidenta
starea fiziologica a bolnavului dand totodata posibilitatea depistarii unor deficiente ale
organismului si ale unor boli insotitoare. El este completat de examinari paraclinice.
B.   Pregatirea psihica
Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si
i se cere consimtamantul.
Se fixeaza data aproximativa a interventiei.
Bolnavul este incanjurat cu solicitudine si atentie.
Se suprima tot ceea ce ar putea produce bolnavului starea de neliniste.
Balnavului i se creaza a stare de canfort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant placut.
I se asigura legatura cu apartinatorii.
C.   Ingrijiri igienice
Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus,
urmat de igiena cavitatii bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.
D.   Urmarirea functiilor vitale
  masurarea si notarea temperaturii;
  masurarea si notarea pulsului;
  observarea si notarea respiratiei (la indicatia medicului);
  masurarea si notarea T.A.;
  observarea diurezei;
  observarea scaunului.

2.Pregatirea din preziua operatiei

A. Pregatirea generala
  asigurarea repaosului fizic, psihic si intelectual;
  la prescriptia medicului, seara, se administreaza un calmant;
  asigurarea alimentatiei necesare normale, alimente usor digerabile;
  evacuarea intestinului, clisma (daca nu sunt contra indicatii);
  asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau dus pe regiuni la pat.
B. Pregatirea locala
  se curata pielea pe regiuni. Pielea paroasa se rade cu grija, evitandu-se sa se produca mici taieturi
(poarta de intrare pentru infectie, dureroasa la efectuarea dezinfectiei);
  se degreseaza pielea cu comprese sterile imbibate cu eter (cu grija sa nu se scurga eter pe
regiunea perianala);
  se dezinfecteaza pielea cu un antiseptic (alcool, tinctura de iod);
  se acopera campul operator la indicatia medicului.
Pregatirea din dimineata interventiei:
  se intrerupe alimentatia. Bolnavul nu mananca cel putin 12 ore inaintea interventiei chirurgicale;
  imbracarea se face cu camasa de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru barbati) si sosete in
 picioare.
  protezele dentare mobile vor fi scoase, invelite intr-o bucata de tifon si puse in noptiera
bolnavului;
  bijuteriile vor fi predate familiei sau administratiei spitalului;
  indepartarea lacului de pe unghii ca si a rujului de pe buze (prezenta lor face dificila depistarea
semnelor de anaxie manifestate prin cianoza la nivelul extremitatilor);
  golirea vezicei urinare. Bolnavul va avea o mictiune voluntara sau se efectueaza sondaj vezical;
  se va administra hipnotic opiaceu (morfina, mialgin) sau un barbituric (fenabarbital). Se
administreaza un vagolitic (atropina). Dozele si ora injectarii sunt indicate de medicul anestezist.
Pregatirea speciala a bolnavilor cu risc operator (tarati)
Ingrijirile acordate acestora, urmaresc sa corecteze deficientele organismului si sa
restabileasca echilibrul fiziologic pentru a suporta actul operator si pentru a evita complicatiile ce
se pot produce, atat in timpul interventiei cat si dupa aceasta.

3. Ingrijirile postoperatorii sunt:

Incep imediat dupa interventia chirurgicala si dureaza pana la vindecarea completa a
bolnavului. Ingrijirile postoperatorii se accorda pentru restabilirea functiilor
organismului, asigurarea cicatrizarii normale a plagii siprevenirea complicatiilor. Balnavul
operat sub anestezie generala, trebuie supravegheat cu toata atentia pana laaparitia
reflexelor (de deglutitie, tuse, faringian si cornean), pana la revenirea campleta a starii de
constienta cat si in orele care urmeaza, de altfel transportul din sala de aperatie se executa dupa
revenirea acestor reflexe.

Pozitia laterala de siguranta

- In urma unui accident, victimele inconstiente, fara leziuni ale coloanei vertebrale care respira si
care prezinta semne de circulatie sangvina vor fi aduse intr-o pozitie de siguranta, apropriata de
cea fiziologica.
- aceasta este o metoda de prim ajutor si trebuie cunoscuta de orice persoana, chiar daca nu are
pregatire medicala,
Scopurile pozitiei laterale de siguranta
- monotorizarea respiratiei
- mentinerea cailor respiratorii libere pentru a putea respira
- evitarea compresiunilor pe plachetele vasculo-nervoase
Atentie !
- pozitia laterala de siguranta creaza o compresie asupra unui brat, de aceea se recomanda
urmarirea circulatiei periferice a bratului si intalaturarea compresiei cat mai rapid.
 Pozitia laterala de siguranta

Tehnica- (EX pe partea stanga- salvatorul sta in dreapta in genunchi) – 7 pasi

- salvatorul ingenuncheaza lateral de victima ce se afla in decubit dorsal si are membrele pelvine
intinse,
1 - bratul stang al pacientului se ridica la 90 grade
2 – mana dreapta cu podul palmei in exterior se pozitioneaza pe obrazul stang
3- apucam din zona din spate a genunchiului drept (de langa salvator) ridicam genunchiul, tarand
calcaiul pana la nivelul genunchiului stang
4- salvatorul tinand mana dreapta pe genunchiul flectat si cu mana stanga mentinand dosul
mainii victimei pe obraz, roteste victima spre el in pozitia laterala pana cand genunchiul flectat
se sprijina pe sol – Conducem victima nu o lasam sa cada
5 – pozitionam lateral piciorul drept in unghi drept,
6 - usoara hiperextensie a capului- pt a usura respiratia si in caz ca varsa sa se prelinga
7- Se inveleste victima – sa nu intre in hipotermie
- la intervale regulate se verifica respiratia.
EVALUAREA  PRIMARĂ a pacientului
     După asigurarea zonei, locului incidentului, după asigurarea siguranţei voastre, pasul următor
este evaluarea iniţială a victimei. Evaluarea iniţială, primară, reprezintă evaluarea funcţiilor
vitale şi a leziunilor care pun viaţa în pericol. Evaluarea iniţială consta în realizarea unei evaluări
globale a stării victimei pentru a se determina gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de
acţiune.
Paşii evaluării primare:
1. Siguranţa salvatorului.
2. Stabilirea nivelului de conştientă → cel mai simplu realizat conform Scalei Glasgow               
(Glasgow Coma Score  sau GCS):
1. Deschiderea ochilor
•  spontan ………………………………………………………  4 puncte
•  la cerere ……………………………………………………..  3 puncte
•  la durere……………………………………………………..  2 puncte
•  nu deschide…………………………………………………. 1 punct
2. Cel mai bun răspuns motor
•  la ordin…………………………………………………………   6 puncte
•  localizează stimulii dureroşi………………………….   5 puncte
•  retrage la durere………………………………………….   4 puncte
•  flexie la durere……………………………………………..   3 puncte
•  extensie la durere…………………………………………   2 puncte
•  nici un răspuns…………………………………………….    1 punct
3. Cel mai bun răspuns verbal
•  orientat………………………………………………………   5 puncte
•  confuz ………………………………………………………..   4 puncte
•  cuvinte fără sens ………………………………………..   3 puncte
•  zgomote………………………………………………………   2 puncte
•  nici un răspuns……………………………………………   1 punct
Există versiuni detaliate pentru descrierea nivelului de răspuns (ref. versiune printabilă).
Pentru deschiderea ochilor:
0 = absenţa, chiar la presiune supraorbitală;
1=la durere (la presiune sternală, supraorbitală sau la nivelul membrelor),
2=răspuns nespecific la auzul cuvintelor (nu neapărat la comandă verbală,
3=spontană, ceea ce nu înseamnă obligatoriu prezenţa conştienţei (‚awareness’) ci doar a stării de
veghe (‚arousal’).
Pentru răspunsul motor:
1=absent la orice durere,
2=adducţia umărului şi rotaţia internă a umărului şi antebraţului,
3=răspuns de retragere sau postură hemiplegică,
4=retragerea braţului la stimului dureros, abducţia umărului,
5=acţiunea braţului de încercare a îndepărtării presiunii toracice sau supraorbitale, 6=urmarea
comenzilor simple.
Pentru răspunsul verbal:
1=făra răspuns,
2=sunete ce nu formează cuvinte,
3=cuvinte inteligibile, dar incoerente,
4=conversaţie confuză (răspunsuri sau încercări de răspunsuri la cuvintele recepţionate, dar
răspunsurile sunt greşite, neclare, iar pacientul dezorientat),
5=conversaţie fluentă, pacient orientat (ştie cine, unde, când; an, anotimp, lună).
3. Eliberarea şi asigurarea cailor aeriene
4. Verificarea respiraţiei → ascultare, simţire şi vedere timp de 10 sec.
5. Verificarea circulaţiei → timp de 10 secunde la nivelul arterei carotide. Nu se palpează
ambele artere carotide în acelaşi timp. La sugari se verifică la artera brahială. Dacă nu se
confirmă existenta pulsului se încep manvrele RCP.
Asepsia si antisepsia
 Asepsia şi antisepsia reprezintă elementele necesare şi neseparabile ale procesului de
dezinfecţie.

Dezinfecţia = totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice şi farmacologice care urmăresc

îndepărtarea, inactivarea sau   distrugerea germenilor patogeni din mediu

Dezinfectia

         1. profilactică prevenirea izbucnirii şi răspândirii bolilor cu punct  de plecare cunoscut

         2. curentă = la patul bolnavului pe toată perioada de spitalizare

         3. terminală = tuturor obiectelor folosite de bolnav, mobilierului, camerei

ASEPSIA ( gr a= fără, sepsis= putrefacţie ) reprezintă ansamblul de     măsuri prin care se împiedică
contactul dintre germeni şi plaga   operatorie sau accidentală. Deoarece se previne infecţia,
asepsia   este o metodă profilactică

ANTISEPSIA ( gr anti=  împotriva, sepsis= putrefacţie ) reprezintă   totalitatea mijloacelor prin

care se urmăreşte distrugerea   germenilor prezenţi într-o plagă, pe tegumente sau în
mediu. Ea   este o metodă curativă

ASEPSIA şi ANTISEPSIA se completează reciproc şi se folosesc simultan, alcătuind împreună

sterilizarea, care reprezintă forma cea mai completă de dezinfecţie. 

I. Asepsia foloseste urmatoarele metode fizice si chimice:

- mijloace mecanice: curatirea mecanica si spalarea (se adreseaza instrumentarului, materialului
moale, mâinilor si câmpului operator);

- caldura uscata (flambare, calcare, încalzire la rosu, sterilizare cu aer cald - Poupinel)  si  caldura
umeda (fierbere, autoclavare);
- pasteurizarea - aseptizarea unor lichide la temp. sub 100 °C, urmată de racire brusca. Se
utilizeaza pentru lapte, bere, medii de cultura. Asigură o distructie de 90-95% din germenii
patogeni. 

- sterilizare la rece: mijloace radiante (raze ultraviolete, raze gamma, ultrasunete), sterilizare
chimica (formol sub forma de vapori la rece sau la cald, etilenoxid).
II. Antisepsia foloseste o serie de mijloace chimice denumite antiseptice sau dezinfectante. Se
obisnuieste sa se denumeasca antiseptic substanta cu actiune bactericida sau bacteriostatica care
se aplica pe tesuturi vii, iar dezinfectant substanta folosita pentru distrugerea germenilor de pe
diverse obiecte, produse septice sau din mediul extern.

Pentru a putea fi folosita în conditii bune, o substanta antiseptica trebuie sa îndeplineasca

anumite conditii:

- sa aiba actiune rapida si durabila;

- sa distruga cât mai multi germeni în concentratii cât mai mici;

- sa nu actioneze toxic pe tesuturile pe care se aplica si sa nu tulbure mecanismele de aparare

favorizând astfel o infectie bacteriana;

- sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele care urmeaza sa fie dezinfectate;

- sa fie usor solubila în apa iar odata solvita sa dea un amestec stabil (sa nu-si modifice
proprietatile în timp);

- sa-si mentina proprietatile antiseptice în orice mediu.

Substantele chimice folosite ca antiseptice sunt reprezentate de:

1 - iod: tinctura de iod (solutie alcoolica de iodura de sodiu): Betadine, Septozol etc.); nu se pune în
contact cu o plaga sau cu mucoase deoarece coaguleaza proteinele;

2 - alcool 70%: nu se poate aplica direct pe plaga sau  pe zone fara stratul cornos, deoarece produce
deshidratare si denaturare celulara (coagulare a proteinelor); nu actioneaza asupra formelor
sporulate si a bacilului Koch; folosit în afectiuni inflamator-infectioase, în aplicatii scurte (5-10
minute), pentru efectul revulsiv (priessnitz alcoolizat);

3 - substante pe baza de clor: hipoclorit de sodiu, cloramine (actiune pe bacteriile G+ / G- si pe

bacilul Koch; solutia folosita pentru dezinfectia plagilor si mucoaselor se obtine prin dizolvarea
comprimatelor de cloramina B de 500 mg într-un litru de apa; solutiile folosite pentru dezinfectia
obiectelor sanitare ce vin în contact cu produse organice au concentratii mai mari), clorhexidine
(compus organic al clorului în solutie de alcool izopropilic, fara actiune asupra germenilor
sporulati si a micobacteriilor);

4 - substante care degaja oxigen: apa oxigenata (solutie apoasa ce contine 3% peroxid de oxigen [H2O2]
 folosita pentru antisepsia plagilor si a mucoaselor; pe lânga efectul antiseptic, în primul rând îndreptat
împotriva germenilor anaerobi, prezinta o tripla actiune: mecanica - de îndepartare a resturilor tisulare
sau corpilor straini din zonele profunde sau fundurile de sac ale plagilor delabrante prin efectul de
spumare efervescent al reactiei exoterme de eliberare a oxigenului, hemostatica - pe vasele mici
si citofilactica - favorizare a proliferarii si migrarii celulare cu aparitie a tesutului de granulatie; solutia
de apa oxigenata ce contine H2O2 3% se prepara din solutia de perhidrol ce contine H2O2 30% obtinuta
prin dizolvarea tabletelor de perogen ce contin 1 g H2O2 în apa si se pastreaza în sticle de culoare
închisa astupate cu dop rodat), permanganat de potasiu (KMnO4 se prezinta sub forma de cristale de
culoare violet si se foloseste sub forma de solutie 0.1-0.5% pentru dezinfectia mucoaselor vaginala,
vezicala sau bucala, ca si a plagilor infectate cu anaerobi; nu se asociaza cu alcool sau apa oxigenata);

5 - acizi si baze: acid boric (în chirurgia generala este folosit ca pulbere formata din cristale albe pentru
antisepsia plagilor, fiind activ si pe piocianic; în plus, actioneaza asupra sfacelurilor, tesuturilor
necrozate si crustelor, pe care le macereaza, facilitând astfel eliminarea lor si dezvoltarea tesutului de
granulatie prin care se realizeaza vindecarea plagilor; în oftalmologie si ORL se folosesc solutii 2-3%),
soda caustica (solutie 1-10% folosita numai la dezinfectia obiectelor de mobilier si a spatiilor
contaminate);

6 - derivati ai metalelor grele (mercur, argint): fenosept (borat fenilmercuric în solutie apoasa 2%o,
rar folosit pentru dezinfectia mâinilor, a plagilor si a instrumentarului),  nitrat de argint  (cristale
folosite  la cauterizarea  de tesuturi aberante,  solutie folosita pentru instilatii vezicale în
urologie) etc.;

7 - detergenti: anionici (folositi la spalarea lenjeriei), cationici (actiune bactericida, fungicida si virocida; cel
mai folosit în chirurgie este bromocetul [cetazolin] = solutie hidroalcoolica de bromura de
cetilpiridinium utilizata pentru aseptizarea unor plagi, arsuri si a tegumentelor, ca si pentru
dezinfectarea instrumentarului, lenjeriei, veselei, încaperilor), amfolitici (Tego = detergent amfoter cu
actiune bactericida);

8 - altii: formol (formalina = solutie de formaldehida 40%, întrebuintata ca dezinfectant si conservant

al tesuturilor; este bactericid si sporicid extrem de puternic, iritant însa pentru ochi si caile
respiratorii; utilizare spitaliceasca pentru dezinfectia periodica a încaperilor), fenol, acid fenic,
violet de gentiana (metilrozanilina = colorant derivat de trifenilmetan folosit ca antihelmintic în
oxiuriaza  si ca topic bactericid si antifungic în dermatologie), rivanol etc.

Dezinfectanti profesionali de nivel inalt 

 PLANURI INGRIJIRE
62. PNEUMONIA
            Manifestari de dependenta:
1.      Febra, frison
2.      Polipnee- CRESTEREA FRECV RESPIRATIEI
3.      Junghi toracic
4.      Tuse la inceput uscata, apoi cu expectoratie vaascoasa galben-ruginie
5.      Tahicardie- CRESTEREA FRECV PULSULUI
6.      Frecvent – herpes labial

Diagnostic de nursing:
1.      Alterarea functiei respiratorii
Obiectiv: pacientul sa respire fara dificultate
Interventii: aerisire, umidifIcare camera; la indicatia medicului administrare de oxigen
2.      Alterarea circulatiei din cauza dispneei manifestata prin tahicardie (puls peste 120 in efort)
Obiectiv: pacientul sa prezinte o buna circulatie
3.      Disconfort din cauza infectiei manifestata prin junghi toracic
Obiectiv: asigurarea confortului fizic si psihic
4.      Eliminare neadecvata din cauza infectiei, manifestata prin sputa galben-ruginie
Obiective: pacientul sa nu devina sursa de infectie
Interventii: sa scuipe, sa nu inghita sputa, foloseste batista de unica folosinta
Interventii:
         Igiena locala
         Folosirea doar a obiectelor personale

63. ANGINA PECTORALA

ANGINA PECTORALA
A.P este un sindrom clinic care tradeaza o suferinta miocardica datorita unui dezechilibru intre
necesitatea de oxigen a muschiului inimii si aportul coronarian.
SE CARACTERIZEAZA PRIN:
-crize dureroase paroxistice localizate de cele mai multe ori in spatele sternului cu iradieri in
cazuri tipice in umarul st.pana la ultimile 2 degete.
-criza dureroasa apare dupa:-efort ,
                                             -emotii
                                             -mese copioase
-dureaza 2-3 min ,pana la 10-15 min si dispare spontan sau la adm de Nitrogligerina sublingual
SIMPTOME:
-a)durerea
Caracteristici:-localizata retrosternal
                      -iradiaza in umarul st,bratul stang
                      -dureaza 2-3 min pana la 15 min
                      -proba terapeutica cu Nitroglicerina-daca durerea nu trece in 2-3 min este un semn
clinic major,nu trece =>INFARCT
                      -anxietate
                      -panica
                      -senzatia de moarte iminenta
CONDUITA DE URGENTA:
-repaos
-evitarea efortului
-adm de Nitroglicerina 0,5 ml sublingual
-ex.paraclinice-EKG
 -recoltarea probelor biologice
TRATAMENTUL DE DURATA:
-dieta cu evitarea alimentatiei grase
-reducerea consumului de alcool,tutun,cafea
-indepartarea stresului
-instituirea antidotului fizic
-adm medicatiei antianginoase conform recomandarii medicului
TRATAMENTUL MEDICAL:
-este o terapie de urgenta datorita durerii severe si posibilitatii evolutiei  crizei anginoase  catre
IMA impune caracterul de urgenta al afectiunii

64. INSUFICIENTA CARDIACA

            Reprezinta incapacitatea inimii de asigura volumul de sange necesar tesuturilor si

organismului.
             Cauze:
-          suprasolicitarea ventriculara
-          apare in stenoza aortica, pulmonara; modificari ale miocardului
-          miocardite, cardiopatii ischemice, restrictii de umplere a ventriculului din stenoza mitrala si
tulburari de ritm
Clasificare:
-          insuficienta cardiaca stanga, dreapta si cand e in ambele este globala
Insuficienta cardiaca stanga
Clinic:
-          dispnee de efort apoi de repaus
-          dipsnee paroxistica nocturna care apare brusc, la bolnavii care au avut dispnee de efort,
pacientul e trezit noaptea cu senzatiei de lipsa de aer, tuse seaza, ortopnee pentru a putea respire
-          tegumente palida (ischemie)
-          cianoza discrete
-          puls alternant (cand bate tare) slab
-          TA normala/scazuta
-          Inima e marita de volum
-          Socul apexian e coborat in spatiul 6 si in afara liniei medio-claviculare
-          Zgomote si sufluri cardiace modificate
Insuficienta cardiaca dreapta
-          Dispnee discrete
-          Cianoza fetei peri-oro-nazaa si extremitati
-          Turgenscente jugulara (dilatare+puls jugular)
-          Hepatomegalie – ascita
-          Edeme cardiace – dure, fara godeu, reci
-          Tegumente subicterice
-          Casexia in stadia avansate
Insuficienta globala
-          Asocierea celor doua (stanga+dreapta)
Investigatii:
-          Radiografie cardio pulmonara
-          EKG (afectiuni ventriculare)
-          Fonocardiograma (zgomote cardiace)
-          Capacitate vitala scazuta (intra aer putin)
-          R RIVALTA (daca e si ascita) – negativ, daca e pozitiv – ciroza
-          VSH normal sau scauzt
-          Disfunctii renale – creste urea, proteina din urina
Tratament:
-          Preventive: traterea corecta a afectiunilor cardiace si pulmonare
-          Curativ: reducerea activitatii cardiace prin repaus 1-3 sapt cu exercitii passive; evitarea emotiilor
(calmant); cresterea capacitatii de contractie a inimii (DIGITALA – medicam. ce stimuleaza
 contractia; DESLANOZID, DOPAMINA), diuretice de 2 ori/sapt, laxative daca e constipat.
-          Regim alimentar hiposodat 2-4gr sare / zi, cafea in cantitate mica, lichide 2-3 l/zi, regim
echilibrat privind glucide.
Prognostic:
-          Durata de viata aprox 8 ani

65. HIPERTENSIUNE ARTERIALA

Se caracterizeaza prin cresterea presiunii arteriale peste valori normale (139/89 mmHg).
Manifestari de dependenta:
• Cefalee occipitala, frecv diminieata caract pulsativș
• Ameteli
• Astenie oboseala;
• Tulburari de vedere;
• Tulburari de memorie si concentrare;
• Parestezii;
• Palpitatii;
• Dureri precordiale;
• Dispnee de efort;
• Hemoragii epistaxis, metroragii

Interventii:
• Asigurarea repaosului fizic si psihic;
• Combaterea factorilor de risc’
• Masurarea functiilor vitale;
• Administrarea trat medicamentos prescris;
• Efectuarea bilantului hidricasigurarea unei alimentatii echilibrate- hipocaloric,
hiposaodat, hipolipidic;
• Lichidele admin fractionat pt a evita cresterea brusca a TA
• Educatia pacientului regim de viata echilibrat; evitarea stresului; fara fumat;
alimentatie echilibrata; exercitii fizice, plimbari.

66. INFARCT MIOCARDIC ACUT

SEMNE:
A)durerea-acuta retrosternala sau pericardica
                 -senzatie de gheara
                 -dureaza aprox.30min pana la 48 ore
-anxietate
-teama
-panica
-senzatie de moarte iminenta
-greata si varsaturi
-mai rar diaree
-distonie abdominala
 -senzatia de plenitudine epigastrica
-transpiratii reci
-ameteli
B)H.T.A-febra absenta la inceput
              -apare dupa 12-24 ore
              -semne obiective-paloare
                                         -tegumente reci si umede
                                         -puls rapid
CONDUITA DE URGENTA:
-asezarea bolnavului in decubit dorsal si interzicerea oricarei miscari
-linistirea pacientului
-monitorizarea functiilor vitale
-pozitionarea cat mai comoda
-la indicatia medicului se executa:    -sedarea durerii (Mialgin,Morfina)
                                                      -combaterea anxietatii (Diazepam)
                                                      -oxigenoterapie
                                                      -recoltarea produselor biologice
                                                      -administrarea trat.conform prescriptiilor

66. GRIPA

Este o boala infectioasa acuta foarte contagioasa determinata de virusul gripal. Se

cunosc 3 tipuri distincte si anume A,B si C.
Este o viroza foarte importanta datorita izbucnirii epidemice care apar la 3-5 ani si care
la intervale de 20-40 ani se extind la intregul glob producand pandemii.
Boala are un caracter sezonier (februarie-martie).
Sursa de infectie este omul bolnav care elimina prin secretiile respiratorii o mare
cantitate de virusi in primele 3-5 zile.
Calea de transmitere este prin pacaturile Flugge si obiectele recent contaminate.
Receptivitatea este generala, toate grupele de varsta sunt afectate.
Dupa boala ramane o imunitate specifica numai pentru tipul care a produs boala.
Tablou clinic:
1.      Perioada de incubatie 11-36h
2.      Perioada de debut este brusc cu febra mare, cefalee, dureri musculare (mialgii), dureri in
globii oculari, astenie marcata.
3.      Perioada de stare a bolii 3-5 zile, este etapa dominata de simptome generale a bolii ce constau
din: febra inalta, faciesul bolnav congestionat cu conjunctive, ochii lacrimosi, cefalee
frontala, dureri in globii oculari, mialgii, astenie, adenamie, tulburari digestive constand
din greata, varsaturi cu posibilitatea aparitiei epistaxisului.
4.      Perioada de convalescenta consta in scaderea temperaturii, persista astenia, tuse
suparatoare, astenie.
Gripa poate da complicatii cum ar fi: laringita, encefalita, paralizii de nervi.
Tratamentul nu este etiologic, exista o profilaxie in vaccinarea antigripala.
 67. BPOC BRONHOPNEUMOPATIA CRONICA
OBSTRUCTIVA

BPOC este o boala respiratorie cronica ce afecteaza atât bronhiile (bronsita cronica) cât si
plamânii (emfizem) si se manifesta prin îngustarea progresiva si ireversibila a bronhiilor, ceea
ce se însoteste de o scadere progresiva a capacitatii respiratorii.

            Edem inflamator, hipersecretie, spasm bronsic.

            Manifestari de dependenta:
-          Dispnee cu polipnee
-          Bradipnee expiratorie
-          Cianoza, predomina la buze, unghii
-          Transpiratie profunda
-          Cefalee puternica
-          Pacient anxios sau somnolent
-          Stare confuzionala
-          Stare precomatoasa
-          Meteorism abdominal
-          Hepatomegalie
Diagnostic de nursing:
1.      Alterarea respiratiei, cauzata de obstructia cailor respiratorii, manifestata prin popilpnee,
bradipnee, spasm bronshic, hipersecretie
2.      Alterarea criculatiei
3.      Alterarea perfuziei tisulare, cauzata de……, manifestata prin cianoza
4.      Deficit de igiena
5.      Intoleranta la efort, cauzata de dispnee, manifestata de evitarea efortului
6.      Alterarea starii de constienta, cauzata de……, manifestata de starea comatoasa
7.      Alterarea cognitivitatii, cauzata de ………… manifestata de starea confuzionala
8.      Tulburari de digestie, cauzate de……….., manifestate prin meteorism abdominal
Obiective:
-          Permeabilizarea cailor respiratorii si imbunatatirea respiratiei (obstructia cailor respiratorii)
-          Combaterea infectiei/inflamatiei
-          Evitarea complicatiilor
Interventii:
-          Oxigenoterapia pentru combaterea hipoxiei
-          Bolnavul trebuie sa fie supravegheat permanent in timpul administrarii oxigenului
-          Administrarea medicamentelor prescrise: hemisuccinat, Miofilin, Cloramfenicol,
bronhodilatattoare, corticoizi, antiinflamatoare, Brohmexin
-          Drenaj postural (schimbarea pozitiei insotita de exercitii respiratorii si tapotaj), aspiratii si
spalatura bronsica
-          Administrea fluidelor

69. INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA

Definitie:
Insuficienta respiratorie acuta se caracterizeaza prin imposibilitatea plamanilor de a
sigura oxigenraea sangelui si eliminarea dioxidului de carbon.

   Manifestari de dependenta:
-          Dispnee
-          Cianoza
-          Tahicardie
-          Durere toracica
-          Transpiratii abundente
-          Anxietate
-          Modificari ale amplitudinii miscarii respiratorii
Cauza:
-          Alterarea functiei centrului respirator
-          Dispnee: alterarea functiei respiratorii din cauza alterarii centrului respirator manifestata prin
dispnee
-          Cianoza: alterarea schimbului de gaze si a perfuziei tisulara din cauza centrului respirator
manifestata prin cianoza
-          Alterare circulatorie din cauza respiratiei deficitare manifestata prin tahicardie
-          Discomfort din cauza dispneei manifestata prin durere toracica
-          Eliminare inadecvata din cauza dispneei manifestata prin transpiratie
Obiectiv:
-          Pacientul sa respire normal
-          Imbunatatirea ventilatiei
-          Prevenirea complicatiilor
Interventii:
-          Administrare de oxygen
-          Pozitia pacientului
-          Umiditate, temparatura in camera
-          Aerisire camera
-          Medicatie prescrisa
-          Linistirea pacientului pe perioada dispneii
-          Il hranim, spalam – orice nu poate face singur
-          Exercitii respiratorii
Diagnostic de nursing:
-          Imposibilitatea de _________________, oxigenarea sangelui si eliminarea
 70. DIABET
 Definiţie Sindrom metabolic, cu evoluţie cronică, caracterizat prin modificări la nivelul
metabolismului glucidic, lipidic, şi protidic, apărut prin deficit parţial sau absolut de insulină.

Clasificare:
DIABET ZAHARAT tip I.
• insulinodependent;
• deficit absolut
de insulină;
• întălnit mai des sub 30 de ani;
• 90-95% din cauză autoimună;
• cca. 5% este idiopatic Clasificare:
DIABET ZAHARAT. tip II.
• non insulinodependent;
• cauzat de insulino-deficienţă sau
rezistenţă periferică la insulină ;
• în 80% din cazuri apare la persoane obeze
DIABET ZAHARAT  secundar:
• din boli endocrine, sdr. genetice, malnutriţie,alte boli ale pancreasului.
DIABET ZAHARAT  gestaţional
• poate să apară în sarcină
(după săptămâna 20), datorită
hormonilor secretaţi de placentă;
• se tratează cu insulină
(nu se dau antidiabetice orale, afectează fătul);
• după naştere acest tip dispare sau poate să
rămână pentru toată viaţa.
Manifestări de dependenţă:
• poliurie, diureză 3-6 litri /zi (glicozuria apare la o glicemie peste 180 mg/dl);
• polifagia apare mai rar şi se datorează deficitului celular de glucoză;
• polidipsie;
• pierdere în greutate;
• pruritul, iniţial la nivelul organelor genitale şi apoi tegumentar (micoze frecvente la diabetici);
• astenie fizică şi psihică marcată;
• prezenţa de eczeme, piodermite, furunculoză;
• impotenţă sexuală şi frigiditate recent instalate;
• carii multiple, căderea dinţilor;
• cicatrizare dificilă a plăgilor.
Probleme, diagnostic de nursing:
• alterare a eliminării urinare (poliurie);
• tulburări ale echilibrului volemic(deficit);
• tulburări ale echilibrului electrolitic
(Na, K, Ca, Mg);
• risc crescut pentru infecţii;
• alterarea stării de nutriţie;
• alterarea tranzitului intestinal (constipaţie);
• scăderea toleranţei la efort;
• risc crescut pentru incapacitate funcţională;
• alterarea perfuziei tisulare;
• deficit de autoîngrijire
• risc crescut de alterare a integrităţii tegumentelor, cauzată de problemele vasculare existente;
• disfuncţie sexuală, cauzată de neuropatia secundară, manifestată prin probleme erectile;
• posibilă nonaderenţă la regimul dietetic cauzată de neînţelegerea calculării cantităţii de glucide
ingerate;
• risc crescut de hipoglicemie datorată necorelării alimentaţiei cu administrarea de insulină
3. Planificarea îngrijirilor
Obiective:
• pe termen scurt: ex.:
- diminuarea anxietăţii prin asigurarea unui climat calm de securitate şi înţelegere;
- asigurarea confortului, igienei corporale, a lenjeriei de pat şi de corp;
- monitorizarea funcţiilor vitale, recoltarea de analize în urgenţă (glicemie, R.A., ionogramă,
uree, hemoleucogramă, etc.)
• pe termen mediu:
- planificarea şi pregătirea pacientului pentru analize şi explorări:
 - conştientizarea pacientului privind importanţa regimului alimentar;
- stabilirea dietei hipoglucidice cu prânzuri la ore fixe;
- efectuarea de exerciţii fizice;
- pacientul va învăţa:
• să-şi administreze insulina şi tratamentul antidiabetic oral;
• să-şi determine glicemia cu glucometru;
• să recunoască semnele de hipoglicemie şi să aplice măsurile corespunzătoare;
 71. ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

72. ARSURI DE GRADUL II

73. INTOXICATIE CU CIUPERCI

74. HEMORAGIE DIGESTIVA SUPERIOARA

75. CRIZA DE ASTM BRONSIC

76. COLICA BILIARA

Simptomatologie
1.                       Durerea - datorata unor contractii spastice reflexe ale vezicii sau ale cailor
biliare, urmate de cresteri ale presiunii din arborele biliar. Debuteaza in hipocondrul drept sau in
epigastru. Se accentueaza progresiv, atingand intensitatea max in cateva ore si cedeaza brusc sau
lent. Iradiaza sub rebordul costal drept sau in reg dorso-lombara, scapulara si umarul drept.
2.                       Greata si varsaturi - cu continut alimentar apoi biliar.
3.                       Icter - coloratie datorata unui edem, spasm reflex al sfincterului Oddi si se poate
instala fara sa existe un obstacol prin calcul pe coledoc.
4.                       Febra - apare in colecistitele acute si angiocolitele secundare infectiei cu germeni
microbieni.
5.                       Frisonul - apare in infectia cailor biliare;
-         Este urmat de transpiratii reci, abundente si stari de rau general.
6.               Semne locale - vezica biliara poate fi palpata, este foarte sensibila.
*CONDUITA DE URGENTA
I.               - repaus la pat, regim alimentar, analgetice, antispastice (Scobutil, No Spa).
II.                      Colicile biliare insotite de varsaturi, cu tulb h-e, cu evolutie grava, necesita
internare in spital, se face trat de urgenta si se intervine chirurgical.
In spital:
-ex paraclinice, rec de sg, echografii, ex de urina, repaus la pat, calmarea durerii, adm de
Analgetice - la recom dr, adm de antispastice, calmarea varsaturilor, combaterea febrei,
 reechilibrarea h-r, adm de Sedative, daca trat ig-diet si medicamentos nu  are rezultatul scontat,
se intervine chirugical.

85. COLECISTITA ACUTA

            Mai mult ca orice organ abdominal, vezica biliara este predispusa la inflamatie din cauza:
1.      forma asemanatoare unei pere
2.      secretiei biliare care reprezinta un mediu favorabil multpiplicarii germenilor patogeni
Forma de para asigura staza biliara, care, prin continutul in bila, faciliteaza procesul inflamator.
Definitie: un proces inflamator acut al peretelui colecistic, proces ce poate determina
leziuni anatomice diferite, care pot evolua de la o simpla congestie pana la gangrena si supuratie.
In majoritatea cazurilor, colecistita acuta se grefeaza pe o vezicula calculoasa.
Etiopatogenie:
-          de origine infectioasa
-          agenti etiologici principali: E-coli, stafilococi, enterococi, salmonelle, etc.
-          uneori colecistita acuta poate sa apara in cadrul altor boli infectioase, precum febra tifoida,
starile septicemice.
Aspect clinic:
-          prezinta atat semne generale, cat si locale
-          semne generale: alterare stare generala; febra care nu indica gravitatea leziunilor anatomice;
puls accelerat proportional cu febra; transpiratii; paloare; adinamie
-          semne locale: durere cu caracter intesn (durere colicativa) si reprezinta un simptom aproape
constant cu valoare diagnostica; sediul durerii este in epigastru/hipocondru drept; survine la 3-5
ore dupa masa de seara mai ales; brusc, frecvent dupa alimente grase
-          se insoteste de greturi, balonari, aparare musculara
Forme clinice:
1.      forme catarale cu evolutie benigna
2.      colecistita purulenta care apare aproape exclusiv in conditii de litiaza colecistica si determina
febra mare 39-40C
3.      colecistita gangrenoasa – evolutie dramatica, pentru ca determina perforatia cu peritonita
Diagnosticul pozitiv se pune pe antecedentele pacientului – un vechi suferind cu
calculoza sau alte boli infectioase; complexul simptomatic – durere intensa asociata cu semne de
infectie generala si dispepsie biliara. Se confirma prin examene paraclinice – radiografie (tubaj
duodenal nu este admis decat dupa 7 zile de la retrocedarea semnelor acute).
Tratament:
-          formele catarale sunt benigne – tratament strict medical si consta din repaus la par, comprese
alcoolizate pe regiunea veziculara, regim alimentar (in primele 24 h se suspenda alimentatia
pacientului si se dau doar mici cantitati de ceai; in functie de evolutie 2-3 zile regim hridro-
zaharat
-          suc de fructe, zeama compot, supe zarzavat, griș, orez, etc
-          AB pentur infectie
-          Durerea se combate cu Papaverina sau medicamente pe baza de beladona
-          In situatii grave (colecistita gangrenoasa) tratament chirurgical : colecistectomie cu drenaj;
laparoscopie daca situtia o permite

116. ATRIBUTIILE ASISTENTEI MEDICALE IN

PREGATIREA GRAVIDEI PENTRU NASTERE

 
Culegerea datelor: contractii uterine dureroase, ritmice, modificari la nivelul colului,formarea
pungii apelor, aparitia scancetului de screamat, BCF.
Semnaleaza aparitia unor fenomene: tulburari de dinamica, suferinta fetala. 
Urmareste aspectul lichidului amniotic.
 Pregateste materialele necesare pt asistenta la nastere. 
Colaboreaza permanent cu gravida, sfatuind-o cum sa respire sa sa-si prelungeasca voluntar
contractiile.
Supravegheaza perineul in tp expulziei. 
Asista expulzia respectand timpii.
Dezobstrueaza caile respiratorii ale noului-nascut. 
Observa semnele de dezlipire ale placentei.
Prinde placenta cu mainile facute caus, rasuceste membranele pt. evitarea ruperii.
Verifica integritatea tesuturilor