Washington, D.C.

(pronunțat /ˈwɒʃɪŋtən ˌdiːˈsiː/ sau [ŭașintăn di si]), oficial Districtul Columbia sau
simplu D.C. este capitala Statelor Unite ale Americii, fondată în 16 iulie 1790. Articolul Întâi al
Constituției Statelor Unite ale Americii prevede un district federal, distinct de celelalte state, pentru a
servi drept capitală națională permanentă. Orașul Washington a fost inițial un municipiu separat de
teritoriul federal până când un act al Congresului din 1871 a stabilit un singur guvern, unificând toate
municipiile într-un singur district. Acesta este motivul pentru care, în timp ce, din punct de vedere legal,
se numește Districtul Columbia, el este cunoscut ca Washington, D.C. Orașul poartă același nume cu
statul american Washington, care este localizat pe coasta Pacificului.

Orașul este localizat pe partea nordică a râului Potomac și se învecinează cu statul Virginia la sud-vest și
cu statul Maryland de celalte părți. Districtul are o populație rezidentă de 599,657 de locuitori; datorită
navetiștilor din suburbiile înconjurătoare, populația sa se ridică la peste un milion în timpul zilelor de
lucru. Aria metropolitană a Washington-ului, din care face parte și Districtul, are o populație de 5,4
milioane de locuitori, fiind ca mărime a opta zonă metropolitană din Statele Unite .

Centrele care constituie cele trei ramuri ale Guvernului Federal al Statelor Unite sunt localizate în
District, ca și multe dintre monumentele și muzeele statului. Washington, D.C. găzduiește 174 de
ambasade străine, precum și sediile a numeroase organizații internaționale, cum ar fi Banca Mondială,
Fondul Monetar Internațional (FMI), Organizația Statelor Americane (OSA), Banca de Dezvoltare Inter-
Americană (BDIA) și Organizația Americană a Sănătății. Tot aici se află și sediile altor organizații, cum ar fi
sindicate, grupuri de lobby și asociații profesionale.

Washington, D.C. este guvernat de un primar și de un consiliu local format din 13 membri. Cu toate
acestea, Congresul Statelor Unite are autoritate supremă asupra orașului și poate revoca legile locale.
Prin urmare, locuitorii Districtului au mai puține îndatoriri guvernamentale decât rezidenții statului.
Districtul nu are drept la vot, cu excepția senatorilor. Rezidenții din Districtul Columbia nu au putut vota
la alegerile prezidențiale, până la ratificarea Amendamentului al XXIII-a al Constituției Statelor Unite din
1961.

În era precolumbiană, teritoriul pe care astăzi se află capitala Statelor Unite a fost locuit de mai multe
triburi de amerindieni numiți Nacotchtank, a căror limbă nativă era dialectul Algonquia. Odată cu
venirea primilor europeni în secolul al XVII-lea,[3] majoritatea populației native a intrat într-un proces de
migrare care a durat până în secolului al XVIII-lea.[4] Provincia Maryland a cartografiat Georgetown ca
fiind pe malul nordic a râului Potomac în 1751. Portul aglomerat al orașului va fi inclus pe teritoriul
federal nou înființat aproape 40 de ani mai târziu.[5] Orașul Alexandria din statul Virginia, fondat în
1749, a fost de asemenea inclus în District.[6]

James Madison a expus nevoia unui district federal la 23 ianuarie 1788 în prezentarea lui, "Federalist No.
43", argumentând cu faptul că această capitală națională avea nevoie să fie distinctă față de celelalte
state în scopul de a-și asigura întreținerea proprie și securitatea.[7] Un atac la adresa Congresului din
Philadelphia cauzat de o mulțime de soldați furioși, cunoscut și ca „Răscoala din Philadelphia din 1783”,
a subliniat necesitatea guvernului de a-și crea propria securitate.[8] Prin urmare, autoritatea de a stabili
o capitală federală a fost prevăzută la Articolul Unu, Secțiunea Opt, a Constituției Statelor Unite, care
permite ca Districtul „(care nu depășește zece mile pătrate), prin cedarea statelor speciale și de
acceptare a Congresului, să devină sediul guvernului Statelor Unite”.[9] Cu toate acestea, Constituția nu
a specificat locația exactă a noii capitale. În ceea ce mai târziu a devenit cunoscut sub numele de
„Compromisul din 1790”, Madison, Alexander Hamilton și Thomas Jefferson au ajuns la un acord prin
care guvernul federal le-ar asuma datoriile de război purtat de state, cu condiția ca noua capitală
națională să fie situată în sudul Statelor Unite.[1]

Capitoliul Statelor Unite ale Americii după incendiul din Washington, D.C. provocat de Războiul din 1812

La 16 iulie 1790, Actul de Reședință prevedea o nouă capitală permanentă situată pe malul râului
Potomac, pe locul care va fi ales de președintele George Washington. Așa cum este permis de
Constituția Statelor Unite, forma inițială a districtului federal a fost un pătrat, care măsura 10 mile (16
km), pe fiecare parte, cu suprafața totală de 100 de mile pătrate (260 km2). Între anii 1791-1792,
Andrew Ellicot împreună cu asistenții săi, printre care se număra și Benjamin Banneker, au anchetat
frontiera dintre District și statele Maryland și Virginia, plasând pietre de frontieră la fiecare milă
depărtare. Multe dintre pietre stau încă nemișcate.[10] Un nou „oraș federal” a fost apoi construit pe
malul nordic al râului Potomac, la est de comunitatea Georgetown. La 9 septembrie 1791, orașul federal
a fost numit în onoarea lui George Washington, iar districtul a fost numit Territory of Columbia
(„Teritoriul Columbiei”), Columbia fiind un nume poetic important pentru Statele Unite în acea vreme.
Congresul și-a ținut prima sesiune la Washington la 17 noiembrie 1800.[11]

Actul Organic din 1801 a organizat oficial Districtul Columbia și a plasat întregul teritoriu federal, inclusiv
orașele Washington, Georgetown, și Alexandria, sub controlul exclusiv al Congresului. Mai mult,
teritoriul care nu constituie Districtul Columbia a fost organizat în două județe: județul Washington la
est de Potomac și județul Alexandria la vest.[12] În urma acestei legi, cetățenii care locuiau în District nu
mai erau considerați rezidenți ai statelor Maryland sau Virginia, punând astfel capăt la reprezentarea lor
în Congres.[13]

Teatrul Ford în secolul 19, locul în care președintele Lincoln a fost asasinat în 1865.

La 24 și 25 august 1814, într-un atac cunoscut ca „Incendiul din Washington”, armata britanică a invadat
capitala în timpul Războiului din 1812, după ce au incendiat orașul York (astăzi Toronto). În timpul
atacului, au fost incendiate Capitoliul, Trezoreria Națională dar și Casa Albă.[14] Multe dintre clădirile
guvernamentale au fost reconstruite repede, dar Capitoliul, care era în momentul acela în mare parte în
construcție, a fost terminat abia în 1868.[15]