1 .

SIMPTOMATICA DEFECŢIUNILOR

GENERALITĂŢI

Aflat la volan, conducătorul autovehiculului poate sesiza ceva anormal în funcționarea organelor şi instalaţiilor automobilului pe care îl
conduce aceasta, chiar dacă are mai puţine cunoştinţe de mecanică. Procesul de sesizare poate avea loc, însă el nu va putea fi completat cu acțiunile
depistare şi remediere decît în măsura în care şoferul cunoaşte bine automobilul său.
Se pune deci problema de a se crea conducătorilor auto posibilitatea de a sesiza cu uşurinţă simptomul prin care se manifestă o defecţiune, a o
depista « remedia cu sculele şi aparatura aflate la bordul autovehiculului.
' Astfel, este necesara prezentarea mai întîi a simptomului prin care se manifestă defecţiunea produsă şi pe care îl poate sesiza conducătorul auto
şi, plecînd de la acesta, se va descrie metoda descoperirii defecţiunii s in consecinţă modul de remediere a ei.
Se poate deci concluziona că există de fapt o cronologie a depistării unei afecţiuni, în care sînt cuprinse: sesizarea simptomului prin care se manifestă;
înţelegerea simptomului ca expresie a unei anumite defecţiuni; stabilirea naturii defecţiunii; precizarea cauzelor care au dus la producerea defecţiunii şi
descoperirea organului defect; remedierea defecţiunii sau luarea unor măsuri care să prevină agravarea ei. Toate acestea reprezintă o tehnică, destul de
dificilă, dar nu imposibil de realizat.

Un mecanic-reparator sau un conducător auto cu experienţă trebuie să cunoască: mecanica şi construcţia automobilului—ştiinţa structurii şi
funcţionării organelor automobilului, care poate fi comparată cu anatomia şi fiziologia, întreţinerea — ştiinţa de a îngriji organele automobilului, de a
le verifica şi regla, comparabilă cu igiena, descoperirea şi remedierea defecţiunilor — ştiinţa diagnosticării şi remedierii unei defecţiuni, ce poate fi
comparată cu patologia şi terapeutica.
Defecţiunile se manifestă printr-o simptomatică variată, adică prin semne, sau indicii caracteristice. Clasificat după modul in care se manifestă
defecţiunile, simptomul poate fi:
— sonor, des întîlnit, semnalînd existenţa defecţiunii prin apariţia unor sunete sau zgomote anormale, ca bătăi, ţăcănituri, pocnituri, şuierături etc.;
— optic, sesizînd apariţia unei defecţiuni prin intermediul indicaţiilor care se pot citi la aparatele de bord, culorile unor piese sau ale gazelor arse
evacuate din motor etc.;
— olfactiv, indicii de manifestare care se referă la simţul mirosului, semnalînd astfel prezenţa unei defecţiuni datorită apariţiei unui miros de
cauciuc ars, de benzină, de metal încins etc.;
— funcţional, manifestare însoţită, de regulă, şi de celelalte forme simptomatice care se referă la toate ansamblurile, instalaţiile şi organele auto-
mobilului şi se constată fie prin oprirea din funcţiune, fie prin funcţionarea anormală a acestora.

1.2. DEFECŢIUNI ALE AUTOMOBILELOR

In procesul de exploatare, funcţionarea sigură şi de lungă durată a automobilului este condiţionată de o serie de factori, ce se referă la:

1
— proiectarea şi uzinarea corectă a ansamblelor, instalaţiilor şi organelor automobilului, care trebuie să asigure o perfectă funcţionare a acestora pe
tot timpul îndeplinirii normei de rulaj pînă la reparaţia capitală;
— cunoaşterea corespunzătoare de către conducătorul auto a construcţiei şi a funcţionării ansamblurilor, instalaţiilor şi organelor automobilului,
precum şi a regulilor de folosire, de întreţinere şi de păstrare a acestuia în toate condiţiile climatice;
— exploatarea corespunzătoare a automobilului: folosirea lui în funcţie de performanţe; executarea verificărilor şi întreţinerilor tehnice în mod co-
rect, la timp şi în volum complet; păstrarea în remize, garaje, locuri de parcare, astfel încît să-1 ferească de acţiunea umidităţii, a prafului, a ploii etc.;
— folosirea combustibililor, lubrifianţilor şi lichidelor speciale indicate de întreprinderea constructoare, care să permită perfecta funcţionare a
tuturor ansamblelor, instalaţiilor şi organelor automobilului;
— repararea corectă a automobilului cu ocazia terminării normei de exploatare între reparaţii, astfel încît autovehiculul să fie adus într-o stare tehnică
şi de funcţionare care să asigure folosirea lui pînă la reparaţia următoare.

Multitudinea factorilor menţionaţi îndeamnă pe cititor să se întrebe " realizarea lor este posibilă şi dacă aceasta depinde de el. Răspunsul afirmativ îl dă
experienţa atîtor conducători auto, care au | 5ă exploateze autovehicule pină la îndeplinirea normelor între repa-şi chiar mai mult, cu prelungiri
determinate de starea tehnică bună a r organelor componente ale automobilului. In afara primului şi ultimului factor — corecta proiectare şi uzinare a
blurilor, instalaţiilor şi organelor autmobilului, precum şi a reparării a —, conducătorul auto poate interveni nemijlocit asupra acţiunii celorlalţi;
conştiinciozitatea şi pasiunea cu care el îşi îndeplineşte ţiile ce îi revin dau satisfacţia obţinerii unor rezultate bune. In caz r. pe timpul folosirii
automobilului pot apărea defecţiuni.
Defecţiunea reprezintă pierderea prin uzură sau prin avariere (rupere •armare etc.) a calităţilor necesare unui sistem tehnic pentru comportarea bună în
serviciu.
Ea se poate produce atît datorită unor condiţii necorespunzătoare de inarţionare (de exemplu, ungere insuficientă) sau unor solicitări prea mari ii care
este supus automobilul (utilizarea în terenuri care depăşesc perfor-—~stabilite), cît şi datorită unor manevrări (conduceri) brutale.
Defecţiunile pot apărea pe timpul deplasării sau în staţionare, cînd an-«nrlurile, instalaţiile şi organele autovehiculelor sînt în funcţiune. Ele pot ft
prevenite prin efectuarea la timp a verificărilor şi întreţinerilor tehnice.
Oprirea incidentală a automobilului sau funcţionarea incorectă a unui ansammblu ori instalaţii, ca urmare a apariţiei unei defecţiuni se numeşte pană.
Sr consideră pană şi oprirea incidentală a automobilului (motorului) din cauza lipsei unui material de consum, cum ar fi benzina sau motorina, precum
și o prirea datorată unor factori externi, cum ar fi spargerea sau deteriorarea anvelopei (pană de cauciuc).
Mai corect ar fi să se spună „s-a produs o defecţiune" decit „s-a produs pană". Dar în limbajul curent noţiunea mai des folosită este aceea de „pană".
Dacă la producerea defecţiunilor de proiectare, de fabricaţie, a celor mecanice şi, în parte, a celor termochimice, conducătorul autovehiculului nu poate
interveni din timp, la cele provenite în exploatare şi in păstrare, precum şi la cele incidentale, el poate şi trebuie să intervină pentru prevenirea ssu
descoperirea defecţiunilor în timp, înainte ca să dea naştere unor deter-r»:râri mai grave. Aceasta este însă posibil numai cu respectarea următoarelor
condiţii:
— cunoaşterea corespunzătoare de către conducătorul auto a construcţiei și a funcţionării automobilului care constituie primul şi cel mai
important !»:tor pentru descoperirea în timpul cel mai scurt a unei defecţiuni. Este ftzut faptul că fiecare autovehicul are particularităţile sale. De aceea,
chiar itcâ un conducător auto a mai condus un automobil similar ca tip şi marcă

2
. pe care îl are în primire, va avea nevoie totuşi de o perioadă de aco-r.:-iare, mai lungă sau mai scurtă, în raport cu nivelul pregătirii sale;
— cunoaşterea sunetelor normale care se produc pe timpul funcţionării +^>amblurilor, instalaţiilor şi organelor automobilului, fapt ce permite con-
nrâtorului auto să aprecieze cînd au loc fenomene anormale în funcţionare;
— Pene de automobil — Cd. 292
— sesizarea zgomotelor anormale presupune din partea conducătorului auto o atenţie deosebită asupra mersului organelor automobilului, de la
pornirea motorului, plecarea şi deplasarea vehiculului pînă la oprirea sa. Aceasta dă posibilitatea descoperirii rapide a multor defecţiuni.
Tot atît de important este ca şoferul să sesizeze şi apariţia unor mirosuri (de cauciuc sau de ulei ars, de metal sau de ferodou încins), să urmărească
culoarea gazelor arse sau a ţevii de eşapament, care, de asemenea, indică existenţa unor defecţiuni;
— urmărirea în mod permanent a indicaţiilor date de aparatele de bord: termometrul, indicatorul de viteză, indicatorul nivelului de combustibil,
manometrul sau indicatorul presiunii de ulei, ampermetrul sau indicatorul curentului de încărcare al bateriei, manometrul pentru controlul presiunii în
sistemul de frînare pneumatic (la cele care au un astfel de sistem) etc.;
— oprirea imediată a automobilului, constatarea fără întîrziere a cauzei care a determinat apariţia vreunui zgomot anormal şi eliminarea aeestei
cauze, operaţiuni ce trebuie efectuate înainte de oprirea de la sine a automobilului sau a motorului;
— reamintirea şi precizarea modului cum se comportau organele automobilului în momentul opririi lui (în momentul producerii penei) care dau
posibilitatea descoperirii mai uşoare a defecţiunii; aceasta însă solicită o foarte mare atenţie din partea conducătorului auto pe timpul conducerii,
deoarece sînt pene care se produc brusc, fără a se manifesta mai înainte în vreun fel;
— stabilirea condiţiilor atmosferice, de teren şi de funcţionare în care s-a produs pana este o acţiune obligatorie înainte de începerea operaţiei de
descoperire a oricărei defecţiuni; cunoaşterea condiţiilor în care s-a produs defecţiunea permite cu uşurinţă conducătorului auto să găsească pana şi să o
remedieze;
— examinarea cu calm a situaţiei create este, de asemenea, de mare importanţă în rezolvarea oportună a unei defecţiuni. Sînt cazuri cînd condu-
cători auto experimentaţi îşi pierd calmul în situaţii dificile de rămînere in pană şi nu mai ştiu cu ce să înceapă, deoarece nu recapitulează cu calm fe-
nomenele care s-au produs pînă la oprirea automobilului în pană.
Încercarea de pornire a motorului sau a automobilului în cazul în care nu s-a sesizat modul de manifestare a penei trebuie să se facă numai cînd con-
ducătorul auto nu are nici o dovadă asupra felului cum s-a produs aceasta şi doreşte ca fenomenele care o exteriorizează să se repete;
— în situaţia demontării unui organ nu se va proceda la verificarea altuia înainte de montarea la loc a primului; neaplicarea acestui principiu nu va
da posibilitatea găsirii penei, deoarece o defecţiune poate fi descoperită numai în cazul în care toate organele sînt complete şi montate corect la locul
lor. De asemenea, nu se va verifica sau demonta la întîmplare fiecare organ, ci se va proceda prin eliminare într-o ordine precisă dinainte stabilită, după
principiul „verificări în primul rînd a cauzelor simple";
— încercarea de a remedia pana în orice situaţie — cu excepţia cazur
de deteriorări grave — va da posibilitate conducătorului auto să înveţe să descopere, să remedieze şi să evite agravarea deteriorărilor; se înţelege ck

3
Defecţiuni ale automobilelor 19

in prezenţa unor defecţiuni grave conducătorul auto este obligat să solicite ajutorul unui lucrător competent;
— stabilirea şi respectarea unei succesiuni în depistarea defecţiunii constituie, de asemenea, o condiţie importantă. Este contraindicată demontarea
carburatorului, de exemplu, înainte de a stabili dacă în rezervor se află combustibil, sau dacă pompa de benzină funcţionează normal. Dealtfel, princi-
palul aşa-numit „secret" în depistarea defecţiunii este aplicarea unei „succesiuni11 operaţionale, capitol în care „se încurcă" mai toţi conducătorii auto.
Ţinînd seama de acest fapt, în cadrul cărţii se va prezenta la fiecare pană modul descoperirii acesteia, insistindu-se asupra succesiunii operaţiilor.
Gunoscînd cărei defecţiuni îi corespunde un anumit simptom, conducătorul auto va putea determina natura penei şi organul la care s-a produs; apoi va
preciza cauza defecţiunii.
După descoperirea cauzei se trece la remedierea defecţiunii: cu mijloacele conducătorului auto aflate în lotul de bord, cu mijloacele atelierului — cind
automobilul se evacuează la acesta — sau al echipelor specializate de reparaţie, care se deplasează la locul unde s-a produs defecţiunea.