UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

APROBAT
la Ședința Departamentului Drept Penal
din 13 mai 2021
Șef Departament Drept penal,
GUREV Dorina,
doctor în drept, lector universitar
____________________
TEST nr.9

Pentru examen la disciplina „Victimologie ”

Ciclul II, Master 90 credite
Anul I, Specialitatea Drept penal
Modalitatea de examinare: forma scrisă

Subiectul I: Noţiuni introductive în studiul victimologiei ca ştiinţă

Activităţi de evaluare:
1.1. Definiţi conceptul de victimizare și victimitate. (3 puncte)
1.2. Analizaţi elementele componente ale obiectului de studiu a victimologiei ca ştiinţă. (5
puncte)
1.3. Estimaţi corelația victimologiei cu alte științe sociale și juridice. (7 puncte)

Subiectul II: Prevenirea victimologică

Activităţi de evaluare:
2.1. Identificaţi principiile fundamentale ale prevenirii victimale. (3 puncte)
2.2. Clasificaţi subiecţii prevenirii victimologice după competență. (5 puncte)
2.3. Estimati rolul măsurilor de profilaxie victimologică în prevenirea actului infracţional. (7
puncte)

Barem de notare
Punctaj Nota
29-30 10
24-28 9
18-23 8
12-17 7
9-11 6
6-8 5
4-5 4
3 3
2 2
1 1

Examinator :_________________ Șavga Alina

doctor în drept, conferențiar universitar
 Testul nr.9

Subiectul I: Noţiuni introductive în studiul victimologiei ca ştiinţă

Activităţi de evaluare:
1.1. Definiţi conceptul de victimizare și victimitate.

Victimizarea este procesul de transformare a persoanei în victimă.

Studierea multilaterală a criminalităţii implică stabilirea gradului de afectare a societăţii de victimizare.
În acest scop se utilizează nivelul de victimizare sau rata victimizării, adică totalitatea victimelor existente
la un moment dat pe un anumit teritoriu, raportat la numărul general al populaţiei şi calculat la un număr
concret de persoane.
Nivelul de victimizare poate fi calculat pentru fiecare categorie de infracţiuni sau fiecare grup social:
minori, femei etc., după următoarea formulă:

Rv - rata victimizării;
V - numărul de victime;
P - numărul de populaţie;
E - unitatea de măsură egală cu 100, 1.000, 10.000.

Victimitate - ansamblul însuşirilor, trăsăturilor, capacităţilor etc., care predispun persoana de a deveni
victimă;
- capacitatea înaltă a unui individ de a deveni "ţinta" atentatelor criminale;
- investigarea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează pe unele persoane să devină victime ale infracţiunilor;
- caracteristica individuală a persoanei, care constă în predispoziţia ei de a deveni victimă;
- caracteristica comportamentului persoanei care în anumite împrejurări, prin acţiunile sale, riscă să
devină victimă a infracţiunii.

1.2. Analizaţi elementele componente ale obiectului de studiu a victimologiei ca ştiinţă.

Victimologia este o ştiinţă interdisciplinară despre victima infracţiunii, auxiliară dreptului penal,
dreptului procesual penal, criminalisticii, existând şi funcţionînd paralel cu criminologia.
Victimologia este o teorie generală, o ştiinţă despre victimă, obiectul de studiu al căreia este victima de
orice natură, atât criminală, cît şi noncriminală. Aşadar, victimologia este o ştiinţă autonomă, apartenenţa
la ştiinţele juridice a căreia poate fi recunoscută doar parţial. De fapt, aceasta este o ştiinţă despre
securitatea vieţii umane.
Analiza literaturii de specialitate ne permite, totuşi, să constatăm că practica ştiinţifică recunoaşte
victimologia din acea direcţie de cercetare, care cuprinde problemele legate de studierea victimei
infracţiunii. Obiectul de cercetare al victimologiei criminologice, în viziunea noastră, pe lîngă
componentele menţionate, include de asemenea prevenirea victimologică.
O descriere mai amplă a componentelor obiectului victimologiei propune Veniamin Polubinski.
Împărtăşim opinia autorului, potrivit căreia obiectul de studiu al victimologiei reprezintă: a) victimitatea
ca fenomen specific obiectiv bio-psiho-social (care poate fi individuală, generică, de grup şi masivă); b)
caracteristicile cantitative şi calitative ale persoanelor, cărora, prin infracţiune, le-a fost cauzat un
prejudiciu fizic, moral sau material; c) situaţia victimogenă, adică circumstanţele şi condiţiile care
generează o posibilitate mai favorabilă pentru cauzarea prejudiciului victimei potenţiale; d) natura şi
legităţile relaţiilor dintre victimă şi infractor atît în situaţia precriminală, cît şi în momentul incidentului şi
după consumarea acestuia; e) formele şi metodele de apărare a posibilelor victime împotriva atentatelor
infracţionale; f) măsuri de prevenire orientate la reducerea victimităţii individuale, generice şi de grup; g)
ordinea despăgubirii prejudiciului cauzat victimei prin infracţiune.
Obiectul victimologiei este reprezentat de tulburările psiho-fizice (cu excepţia celor de tip
maladiv) – efecte ale actului agresiv care afectează în mod direct echilibrul dinamic (biologic şi
psihologic) al victimei.

1.3. Estimaţi corelația victimologiei cu alte științe sociale și juridice.

Victimologia si politica penala. Politica penala reprezinta ansamblul de reguli susceptibile sa fie
propuse legiuitorului sau care sunt efectiv folosite de acesta, la un moment dat, intr-o tara determinata
pentru combaterea criminalitatii. Raportul dintre victimologie si politica penala va determina modalitatile
de stabilire a compozitiei victimizarii (fizice, sexuale, religioase, ideologice, geografice), formele
jurisdictionale de limitare a victimizarii, influenta fenomenului victimizarii, limitele pedepselor penale si
rolul organelor judiciare in protejarea victimelor.
Victimologia si agresologia. Daca victimologia studiaza comportamentul victimei, agresologia
analizeaza si explica trasaturile de comportament ale agresorilor, individual sau in grup, modul in care se
produce agresiunea, determinarile socio-individuale, precum si ansamblul fenomenelor agresionale, ca un
cumul de comportari antisociale, si influenta negativa a acestora asupra dinamicii sociale, economice,
politice si juridice. Interactiunea dintre victimologie si agresologie presupune relevarea atitudinii
agresorului in realizarea actului, relatiile interindividuale cu victima (inainte, in timpul si dupa agresiune),
efectele actului agresional asupra agresorului si victimei. Victimologia si agresologia studiaza corelatia
dintre comportamentul victimei si agresorului, stimulii interni si externi ce determina comportamentele
celor doi si consecintele sociale directe ale acestora, calificand actul individual ca fiind agresional sau o
consecinta a acestuia (efect victimal), explicandu-i geneza.
Victimologia si penologia. Penologia ca stiinta sociala studiaza varietatea practicilor educative ale
pedepsei penale, diversitatea mijloacelor de investigatie, a formelor de reeducare, a efectelor reformative
ale pedepsei asupra condamnatului, stabilind totodata echilibrul dintre pericolul social concret produs de
fenomenul infractional si sanctiunea ce trebuie aplicata infractorului. Victimologia, limitandu-se la
analiza efectului victimal produs de actul agresional, reclama o diversificare a pedepselor penale, astfel
incat sa se asigure actul preventiv de intimidare a posibililor infractori, cat si modul concret si masura
pedepsei aplicata condamnatului pentru a se asigura principiul moral de satisfactie a victimei si societatii,
si principiul social de obligare a infractorului de a suporta consecintele coercitive ale pedepsei.
Victimologia si psihologia. Fenomenul de victimizare se afla intr-un raport nemijlocit cu psihicul
victimei intrucat victima, in momentul cunoasterii agresorului, isi pune in evidenta afinitatile influentand
chiar stilul relatiei cu acesta, si traieste o experienta psihica complexa si contradictorie, ce cuprinde
senzatii, perceptii, rationamente si ganduri fugitive, sentimente confuze si antagonice. Victimologia,
prezentand cunoasterea si convingerile victimei, preia din psihologie modul cum se realizeaza
comportamentul individual (nesiguranta, teama), geneza si explicarea acestuia, precum si procesul psihic
de adaptare progresiva a victimei la atitudinile si tensiunile din mediul inconjurator. Reglarile sau
dereglarile socio-afective dintre victima si agresor sunt determinate de trasaturile psihice individuale si de
tendintele personalitatii fiecaruia. Psihologia va releva interactiunea dintre interesele contradictorii,
sentimentele si conditiile de inhibare aflate intr-o relatie reciproca, determinate de nevoile si aspiratiile
fiecarui participant, cu scopul de a cunoaste diferite variabile comportamentale si interactiunile acestora.
Victimologia si sociologia. Sociologia integreaza efectul victimal in imprejurarile concrete ale actelor
agresionale, explicand frecventa si intensitatea acestora, pornind de la abstract la concret, tinand seama si
de conflictele si disputele dintre agresori si victime. Stabilind legatura dintre efectele victimale, evidenta
si dependenta acestora de cauze precizate sau care se pot preciza, se va deduce motivatia actelor
agresionale, atat ca manifestare singulara cat si ca fenomen social. Atunci cand agresivitatea nu se poate
explica prin raportare la individual, sociologia va integra actele agresionale intr-un ansamblu justificat de
cauzalitatea istorica a fenomenului agresional.
Victimologia si criminologia. Cea mai importanta interactiune a victimologiei cu celelalte stiinte
sociale priveste criminologia. Mult timp victimologia nu a existat ca stiinta individuala, fiind considerata
un capitol al criminologiei. Dar, inca de la inceputurile victimologiei s-a aratat ca aceasta nu este o parte a
criminologiei, ci o stiinta paralela cu aceasta, sau chiar reversul ei. Criminologia este stiinta care studiaza
cauzele si conditiile criminalitatii, efectele criminalitatii asupra victimelor dar si asupra societatii,
strategia de aparare socio-umana. Raportul dintre victimologie si criminologie se regaseste sub doua
importante aspecte: prin cercetarile specifice, criminologia ofera explicatii cu privire la actul criminogen
care permit adoptarea unor masuri si instrumente necesare in scopul reducerii criminalitatii si diminuarii
riscului victimal; criminologia stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor, oferind informatii
utile in stabilirea strategiilor de preventie si aparare individuala si de grup.
Victimologia a aparut ca o necesitate sociala. Ideea ca problema crimei poate fi solutionata numai prin
studiul delincventului este totalmente gresita. Separarea delincventului de victima este o eroare. Nici un
proces penal nu poate exista fara cuplul agresor-victima. Solutionarea corecta a unei cauze penale se
poate face numai prin analiza bilaterala a acestui cuplu, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai
din eroare . Studiul empiric al victimei, din trecut, a fost inlocuit cu unul sistematic de catre o noua stiinta
– victimologia.

Subiectul II: Prevenirea victimologică

Activităţi de evaluare:
2.1. Identificaţi principiile fundamentale ale prevenirii victimale.

Direcțiile principale ale activității subiecților profilaxiei victimologice sunt următoarele:

1) instruirea și educarea victimologică a cetățenilor (elaborarea algoritmilor comportamentului optim în
situațiile victimogene și antrenamentele speciale);
2) ridicarea gradului de protecție a persoanelor cu funcții de răspundere, care se caracterizează printr-o
vulnerabilitate victimală sporită în legatură cu îndeplinirea de către ele a îndatoririlor de serviciu;
3) reducerea maximă a situațiilor victimogene; evitarea, neutralizarea și înlăturarea lor; informarea
cetățenilor despre situațiile victimogene.

2.2. Clasificaţi subiecţii prevenirii victimologice după competență.

In calitate de subiecți ai profilaxiei victimologice se identifică:

- organe ale statului;
- organizații și instituții publice și private;
- organizații nonguvernamentale;
- persoane cu funcții de răspundere;
- cetățeni care realizează prevenirea tradițională.
Pentru realizarea nemijlocită a profilaxiei victimologice trebuie create organe specializate, subdiviziuni,
grupe, organizații ce ar asigura desfășurarea unei activități profesionale în ceea ce privește evitarea de
către cetățeni a riscului victimal și a victimizării, precum și recidivei victimizării lor.

2.3. Estimati rolul măsurilor de profilaxie victimologică în prevenirea actului infracţional.

Măsurile în vederea evitării riscurilor victimale pot fi clasificate în: măsuri de protecție socială și măsuri
de autoprotecție.
Măsurile de protecție socială revin în special organelor judiciare responsabile socialmente de prevenirea
infracțiunilor, sanctionarea infractorilor si pedepsirea lor. Existenta organelor judiciare, a normelor
juridico-penale, a sistemului de judecată si pedepsirea faptașilor, inhibă în mare măsură reactivitatea
infractională potențială. Acțiunile de pază, de anticipare și prevenire a infracțiunilor, ale organelor de
poliție, promptitudinea și eficienta lor în descoperirea infractorilor, aplicarea corectă a normelor de drept
penal în raport cu situația specifică diferitelor infracțiuni sunt, direct sau indirect, măsuri sociale de
protecție împotriva victimizării.
Măsurile de autoprotecție sunt cele ce revin în sarcina persoanelor particulare, care de fapt, sunt și trebuie
să fie rodul unor influențe organizate în vederea evitării riscului victimal și al victimizării.
Unii autori au încercat să formuleze o serie de recomandări integrate în diferite strategii, programe,
tactici etc.:
- Astfel, strategiile evitării, după Furstenberg (1972) sunt acțiunile indivizilor care au scopul de a limita
expunerea lor în raport cu persoanele periculoase sau cu situațiile amenințătoare (de exemplu, evitarea
introducerii străinilor în casă noaptea, ignorarea pietonilor ce încearcă sa angajeze o conversație, mai ales
în locurile retrase).
- Tacticile de depășire a situațiilor de risc, arată Skogan si Maxfield (1981), sunt folosite pentru a
minimiza pericolul de victimizare, cînd expunerea la risc este de neevitat (de exemplu, plimbarea in
compania altora si evitarea plimbărilor singulare, evitarea implicării neînarmate în anumite situații
periculoase).
Prevenirea crimei prin proiectarea mediului înconjurator accentueaza asupra importanței creării “spațiului
de apărare”, prin “îngreunarea atingerii țintelor” (îmbunătățirea mijloacelor de închidere si asigurare a
intrarilor si iesirilor, inaltarea gardurilor si mentinerea supravegherii).
Acțiunile de reducere a riscului sunt fie individuale, fie colective (în colaborare cu alte persoane).

Speța:
1.Corect a procedat instanța referindu-ne la articolul din codul de procedură penală.
Articolul. 81
Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile
 (1) În procesul penal, succesor al părţii vătămate sau al părţii civile este recunoscută una din rudele
ei apropiate care a manifestat dorinţa să exercite drepturile şi obligaţiile părţii vătămate decedate sau care,
în urma infracţiunii, a pierdut capacitatea de a-şi exprima conştient voinţa. Succesor al părţii vătămate sau
al părţii civile nu poate fi recunoscută ruda ei apropiată căreia i se incumbă cauzarea de prejudiciu
material, fizic sau moral părţii vătămate.

2.Indicele la întrebarea cu diferența dintre partea vătămată și partea civilă.

Ne referim la articolul. 61 din codul procedurii penale.
(1) Parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri
de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la
organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului,
învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia.
Acţiunea civilă se judecă de către instanţă în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este
incontestabil.
Iar la partea vătămată facem referire la articolul. 59
(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un
prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei.
Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său.
Instanța corect a declarant inadmisibil recursul or legea nu prevede expres cale de atac pentru încheierea
de refuz în primire a acțiunii civile, cu atît mai mult ca mama nu era recunoscută în calitate de successor
al fiului său defunct.

Instanța a procedat corect, și menționez faptul că reieșind din datele speței nu reiese că am fost
recunoscută în calitate de successor, în conformitate cu art. 70 din Codul de procedură civilă, dat fiind
faptul că cererea se judecă în procedura contencioasă.