Radiologie C. 11 16.12.

2013

Osteopatii posttraumatice
Fracturile = ruperea/spargerea parţială sau totală a unui os. Examenul radiografic
oferă informaţii privind confirmarea diagnosticului clinic, locul şi tipul fracturii, poziţia
fragmentelor osoase şi eventualele complicaţii ale ţesuturilor învecinate şi a focarului de
fractură.
Astfel se pregăteşte pt interv chirurg pt stabilirea tipului de remediere şi materialelor.
Pt o imagine de bună calitate este necesară abolirea durerii şi mişcării – tranchilizare,
anestezie, imobilizare. Mişcarea poate masca liniile de fisuri (microfracturi).
Tehnica radiografică presupune obţinerea de incidenţe ortogonale (perpendiculare)
care să cupr oblig art proximale şi distale fracturii.
Dacă la ex clinic se constată semne severe (durere) iar în urma ex radiografic clasic nu
se constată linii de fract se recomandă folosirea incidenţelor oblice (mai ales la raze osoase de
dimensiuni mici - extremităţi).
Când imaginea nu este convingătoare – incertitudine – se recomandă radiografierea
membrului congener - comparaţie. Dacă modif este la ambele membre în acelaşi loc – nu este
fract.
În cazul unor fract de dim red (fisuri, fract incomplete, incerte) se recom reevaluarea
după 4-8 zile interval în care, datorită proceselor active de refacere, fisura se va mări.
Rx – oferă discontinuitatea conturului unei raze osoase prin prezenţa fie a unei linii de
radiotransparenţă, situaţie în care cele 2 fragmente sunt depărtate, fie printr-o linie de
radioopacitate, situaţie în care fragmentele sunt compactate, suprapuse, antrenând şi o scurtare
a osului.
-De asemenea se pot pune în evidenţă fragmente radioopace de dimensiuni
variabile = fie fragmente osoase, fie corpuri străine radioopace.
-tumefierea struct moi adiacente traduse prin creşterea densităţii
-date referitoare la direcţia razei osoase (ax lung) care poate fi modificat
consecutiv acţiunii forţelor de tracţiune exercitate de musculatură.
Clasificare:
-rap cu ţes moi
-direcţia şi întinderea liniei de fract
-nr fragmentelor osoase
-regiunea anatomică a osului
-poziţionarea fragmentelor
-statusul osului fracturat
După raportul cu ţes moi
Fract deschisă – pe lângă leziunea cutanată prezintă şi alte indicii radiologice
reprezentate de fragmente străine radioopace (nisip, pietricele) sau zone radiotransparente
(emfizem subcutanat).
Fract închisă – nu sunt prezente leziuni cutanate şi aceste semne radiologice
După direcţia liniei de fractură:
Fract transversală – linia radiotransparentă este perpendiculară pe axul lung al osului.
Însoţită de deplasarea fragmentului distal faţă de cel proximal dator contracţiei musc.
Fract oblică – linia radiotransparentă are un unghi diferit de 90 de grade faţă de axul
lung al osului.
Fract spiralată – linia radiotransparentă şerpuieşte oblic în jurul axului lung al osului
iar de cele mai multe ori fragmentul distal este torsionat
După întinderea liniilor de fractură:
Fract completă – linia traversează compacta diafizară pe toată lungimea
Fract incompletă
-fisura – linia radiotransparentă nu parcurge diafiza de la o margine la alta
 -fractura în lemn verde – modificarea se constată pe partea concavă a osului
îndoit, iar compacta diafizară pe partea convexă este integră. Hiperparatiroidism nutriţional.
-fractura de stress – linii radiotransparenet în compacta diafizară a osului lung
long sau oblice
După nr de fragmente osoase:
Fract simplă – prezenţa unei singure linii radiotransparente cu 2 fragmente osoase
Fractura cominutivă – prezenţa mai multor linii radiotransparente care se unesc într-
un pct comun, rezultând mai mult de 2 fragmente osoase.
Fractura fluture – prezenţa a 3 fragmente mari, pot fi şi altele mai reduse, unul
dintre cele mari având aspect triunghiular.
Fractura segmentară/multiplă – prezenţa mai multor linii de fract fără a avea un pct
comun.
După locul fracturii:
Fractură diafizară – 1/3 proximală, mijlocie sau distală
Fract epifizară – interesează şi art
Fract metafizară – prox sau distală
Fract apofizară – (avulsii) de trocanter humeral, de maleolă, tubercul, creastă
La anim tinere cu osificarea neterminată apar mai multe tipuri de fract metafizo-fizo-
epifizare (Salter Harris) – 5 tipuri (6 după unii autori):
-Salter Harris I – linia de fract interesează fiza, rezultând separare între epifiză
şi metafiză
-Salter Harris II – linia de fract interesează fiza şi metafiza. Apare o separare
între epifiză şi metafiză cu un fragment de metafiză ataşat epifizei.
-Salter Harris III – linia de fractură interesează epifiza şi fiza. Rezultă un
fragment din epifiză.
-Salter Harris IV – linia de fract interesează epifiza, traversează fiza şi
desprinde un fragment din metafiză.
-Salter Harris V – fiza este strivită între metafiză şi epifiză. Rezultă o zonă
radioopacă cu aspect neomogen.
-Salter Harris VI – se observă o compactare excentrică a fizei. Fiza apare la un
moment dat cu o opacitate mai mare şi aspect neomogen.
După statusul osului fract
Fract pe os normal
Fract pe os patol – osteopenii – demineralizări în urma carenţelor, rarefieri în procese
inf sau tumorale
După intervenţia chirurgicală – oblig evaluarea zonei asupra căreia s-a intervenit pt a
aprecia gradul de repunere şi aliniere a fragm osoase, evaluare din incidenţe ortograde.
Interesează poziţia materialului utilizat la remediere, aspectul art adiacente şi evoluţia
procesului de vindecare.
Intervalul de reevaluare variază între 2-3 săpt la tineret, 4-6 săpt la adulte, îfd
complexitatea fracturii, tipul de remediere şi starea clinică a pacientului.
Pt o comparaţie cât mai corectă este necesar să se respecte incidenţele utilizate
anterior.
Procesul de vindecare se poate face în 2 moduri:
-primară – caracterizează intervenţiile prin care capetele osoase sunt puse în
poziţie anatomică normală fără observarea calusului pe imaginea radiografică.
-secundară – cea mai frecv. Apare mobilit între capetele osoase iar calusul trece
prin toate stadiile
Evaluarea radiol a procesului de vindecare a fract face posibilă identif mai multor
etape:
-Stadiul I - primele zile post fractură – rx – aspectul ascuţit al marginilor
fragmentelor osoase (franjurat), tumef ţes adiacente liniei de fract.

2
 -Stadiul II – 5-10 zile – depărtarea capetelor fracturate, aspect şters al
marginilor fracturate datorită hiperemiei şi resorbţiei, reducerea tumefierii ţes moi şi apariţia
unei reacţii periostale, de obicei netedă.
-Stadiul III – 10-20 zile – aspect neomogen endosteal şi periostal cu reducerea
spaţiului dintre capetele fracturate.
-Stadiul IV – după 30 zile – dispariţia liniei de farct, creşterea opacităţii
calusului format – impregnare cu săruri min.
-Stadiul V – 1-3 luni – refacerea aspectului trabecular al compactei diafizare, a
canalului medular şi diminuarea calusului consecutiv remodelării osoase locale.
Complicaţiile fracturilor:
-calusarea vicioasă – se produce vindecarea osoasă dfar capetele osoase nu
sunt repuse în poziţie anatomică. Apar zone radioopace cu aspect neomogen.
-întârzierea consolidării – vindecarea este întârziată comparativ cu alte situaţii
(subiectiv, infl de mulţi fact).
-pseudoartroza (art falsă) – mobilitate excesivă la nivelul fragmentelor osoase.
Apare o zonă de scleroză cu îngroşarea capetelor fracturate, fapt ce duce la compararea
fragmentelor respective cu membrele unui elefant (aspect de „picior de elefant”).
-osteomielita – urmare a pătrundere a ag patogen de la exterior sau în urma
remedierilor chirurgicale. Semnele clinice preced modif radiol – sensibilitate locală, creşterea
temp locale cu sau fără răsp general din partea org. Radiologic – iniţial tumefierea ţes moi,
răspuns agresiv din partea osului caract prin reacţie periostală nereg, extinsă, zone de scleroză
(densificare) sau de liză. Poate apare sechestrul = fragm de os nevascularizat delimitat de raza
osoasă, înconjurat de radioopacitate (puroi). Acestui fenomen i se asociază şi o fistulă.
-transformare neoplazică – se presupune acţiunea ionilor de metal din mat
utiliz pt remediere şi de prez proc inflam cronic. Aceată transformare apare după o perioadă
îndelungată (3-5 ani) cu un răsp agresiv din partea osului pe locul unde a fost o fractură. Se
recom pcţia biopsică pt confirm/infirm. În cazul prez unui proces neoplazic se recom
evaluarea toracelui pt depistarea evtl metastaze.

Răspunsul osului la acţiunea factorilor de boală:

Depinde de fac text sau int ce perturbă echilibrul din remodelarea osoasă.
Osul răspunde prin pierdere de subst osoasă – demineralizare, liză = radiotranspar; sau
prin depunere anarhică de os = creştere a opacit.Aceste aspecte pot apărea separat sau
împreună.
La constatrea unei modif trebuie apreciat şi răsp prod de struct osoasă, astfel că, pt a
evalua trebuie urmăriţi anum param:
-prezenţa alterării osoase şi cât de mult este afectat cortexul diafizar.
-prezenţa şi aspectul distrugerii osoase
-reacţia periostale şi endosteală
-caracteristica zonei de tranziţie dintre modif şi os sănătos.
Modelul alterării osoase se aprec:
-întinderea leziunii
-localiz – diafiză, metafiză, fiză, epifiză
-generaliz
-monostotică (fract simplă)
-poliostotică (osteopatie hipertrofică, metastaze)
-gradul de distrugere al cortexului diafizar şi al canalului medular
-tipul de liză osoasă.
Tipul de liză:
-lacunară – procesul tinde să aibă marginile bine delim, cortexul poate fi
deformat dar nu lizat. Caracterizează procesele benigne, nonagresive precum chistul osos

3
 -punctiformă – „os ros de molii” – numeroase pcte readiotransparente de dim
variabile la nivelul canalului medular. Cortexul diafizar poate fi sau nu lizat. Este un tip de
liză mai agresivă, întâlnindu-se în procesele infecţioase şi neoplazice.
-extinsă – cea mai agresivă. Arii focale radiotransparente de dimensiuni mari
cu afectarea cortexului diafizar, fără a se putea face sepăarare între procesul patol şi struct
normală.
Reacţia periostală – diferită îfd fact ce stimulează prod de os nou
-omogenă – se constată o îngroşare a periostului cu aspect radioopac omogen
caract pt procesele traumatice
-lamelară (multistratif, aspect de „foi de ceapă”) – îngroşarea neomogenă a
periostului. Poate fi întâlnită în procese nonneoplazice şi în proc neoplazice (osteodistrofia
hipertrofică/ scorbut juvenil).
-palisadă – „formă de perie” osul nou format la nivel periostal are aspectul
unor coloane perpendiculare pe axul lung al osului. Osteopatia hipertrofică, ocazional în
osteomielită
-spiculi – ca „razele de soare” dintr-un centru de scleroză sau liză. Foarte
agresivă. Tumori primare
-aspect amorf – producţia de os nou se găseşte la nivelul ţes moi fără o anumită
configuraţie. Tumori agresive
-„Triunghiul Codman” – nespecific, atât în procese nonagresive cât şi în cele
agresive. Ridicarea periostului de pe cortexul diafizar şi aspectul triunghiular al leziunii
respective.
Reacţia endosteală – greu de realizat datorită modificărilor ce se suprapun pe acele
zone. Tipice panosteitei, dar şi metastaze osoase.
Caracterizarea zonei de tranziţie – în procesul nonagresiv – limită clară de demarcaţie
între leziune şi struct sănătoasă. În procese agresive această delimitare este neclară şi de dim
mari.
Răspuns non-agresiv
-zonă de demarcaţie distinctă
-lipsa lizei sau liza lacunară
-cortex poate fi deformat, nu rupt
-prezenţa reacţiei omogene, netede de os dens
-evol lentă
Răsp agresiv:
-zonă de demarcaţie neclară
-zonă largă de tranziţie
-osteoliză difuză sau extinsă
-cortex distrus
-reacţie periostală în spiculi, nereg
-evol rapidă