Capitolul 6

MODELUL AD-AS_____________________________________________________________

În analiza macroeconomică o importanță deosebită se acordă studierii echilibrului

macroeconomic general. Modelul AD – AS se aplică pentru analiza fluctuaţiilor în volumul de
producţie şi a preţurilor, la fel şi a consecinţele acestor fluctuaţii. Acest model permite
descifrarea influenței politicilor macroeconomice asupra echilibrului macroeconomic general.
În acest capitol sunt caracterizate conceptele de bază cu care operează macroeconomia:
cererea agregată și oferta agregată, factorii determinanți ai acestora, consumul și investițiile; sunt
identificate principalele modele ale ofertei agregate prin cauzele care implică modificări în oferta
agregată, sunt analizate principalele teorii și modele ale echilibrului macroeconomic, fiind scoase
în evidență interacțiuniile și corelațiile complexe dintre variabilele ce determină echilibrul
macroeconomic general.

6.1.Cererea agregată. Determinanții cererii agregate.

Cererea agregată – totalitatea cheltuielilor efectuate de către agenţii economici agregaţi

pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii create în economie în decursul unei perioade de timp.
Este o relaţie complexă (cu natură de funcţie) între nivelul general al preţurilor şi cantitatea de
bunuri, servicii şi investiţii cerute la nivelul unei economii.

Componentele cererii agregate sunt:

 cheltuielile de consum ale menajelor (C) – includ cheltuielile menajelor legate de procurarea
bunurilor de consum current, alimentare şi nealimentare, pentru bunurile de folosinţă
îndelungată, pentru servicii comunale şi cultural,etc.;
 cheltuielile de investiţii ale firmelor (I) - reprezintă cheltuielile firmelor efectuate în pentru:
investiţi în maşini şi echipament; investiţii în construcţii; investiţii în stocuri.
 cheltuielile statului privind achiziţionarea de bunuri şi servicii( G) – include cheltuielile
statului pentru procurarea bunurilor şi serviciilor necesare pentru întreţinerea aparatului
administrative, a armatei şi poliţiei, securitatea națională, evenimente politice, etc;
 cheltuielile privind exportul net (Nx) – reflectă diferenţa dintre cheltuielile din străinătate
pentru procurarea bunurilor naţionale şi cheltuielile interne pentru bunurile străine (diferența
dintre export și import).
(6.1) AD = C + I + G + Nx

1
 Casetă 6.1. Cererea agregată în:
 modelul economiei simple: AD = C + I , nu există intervenţia statului în economie şi nu există legătură cu
străinătatea;
 AD = C + I + G nu există legătură cu străinătatea;
modelul economiei închise:
 modelul economiei deschise: AD = C + I + G + Nx

Unele componente ale cererii agregate, de exemplu cheltuielile de consum, sunt relativ
stabile, se modifică mai lent. Alte componente, precum cheltuielile de investiții, sunt mai
dinamice, si modificarea lor determină fluctuațile activității economice.

Curba cererii agregate AD reflectă totalitatea combinaţiilor dintre cantităţile de bunuri şi

servicii ce pot fi achiziţionate la anumite niveluri ale preţurilor. Ea reflectă combinaţiile dintre
nivelul preţului şi nivelul venitului la care piaţa bunurilor, serviciilor şi de capital se află, în mod
simultan, în echilibru.

Grafic cererea agregată se reprezintă sub forma unei curbe cu pantă negativă, care reflectă
interdependenţa negativă dintre nivelul achiziţionat al PIB real (Y) şi nivelul preţurilor (P).

P1

P0
AD

Y1 Y0 Y
Figura 6.1. Curba AD

Deplasarea pe curba AD reflectă modificarea cererii agregate în dependență de dinamica

nivelului general al prețurlor. Această dependență poate fi explicată prin intermediul ecuației
teoriei cantitative a banilor:
Mv = PY (6.2)
M *v M *v
respectiv: P = sau Y =
Y P
Panta negativă a curbei AD se explică prin faptul că creșterea nivelului prețurilor P
determină reducerea stocurilor reale de bani M/P. Ca rezultat se reduce cantitatea de bunuri și

2
servicii pentru care este prezentată cererea (în condițiile cînd masa monetară M și viteza de
circulație a banilor v sunt fixe).
Relația inversă dintre mărimea cererii agregate și nivelul prețurilor poate fi explicată și prin
următoarele efecte:
(1) Efectul ratei dobânzii presupune, că traiectoria curbei cererii agregate este
determinată de fluctuaţiile nivelului preţurilor asupra ratei dobânzii şi prin urmare asupra
cheltuielilor de consum şi investiţiilor. Dacă nivelul preţurilor creşte, atunci creşte rata dobânzii,
iar creşterea ratei dobânzii duce la scăderea cheltuielilor de consum şi de investiţii.
Presupunem că volumul masei monetare este constant: dacă nivelul preţurilor creşte, ca
rezultat avem nevoie de o sumă mai mare de bani pentru a efectua aceleasi cumpărături;
producătorii de asemenea au nevoie de mai mulţi bani pentru salarii şi alte cheltuieli. Dacă
volumul masei monetare este constant, aceasta duce la creşterea cererii de bani şi la creşterea
preţului de folosire a banilor. Acest preţ şi este rata dobânzii. Deci, un nivel mai înalt al
preţurilor măreşte cererea de bani şi ridică rata dobânzii, ceea ce aduce la reducerea cererii
pentru PIB.
↑P ⇒ ↑Dbani ⇒ ↑r ⇒ ↓I ⇒↓Y
(2) Efectul bogăţiilor: la creşterea preţurilor, costul real sau puterea de cumpărare a
activelor financiare acumulate care se găsesc pe mâinile populaţiei, scad, în special a activelor cu
preţuri fixe (obligaţiunile şi facturile scadente). Ca rezultat valoarea lor reală scade și populaţia
va deveni mai săracă (în termeni reali) şi îşi va micşora cheltuielile. Şi invers, cu scăderea
preţurilor, puterea de cumpărare şi preţul real al valorilor materiale va creşte şi, în rezultat, se vor
mări cheltuielile.
↑P ⇒ ↓Puterea de cumpărare a activelor financiare ⇒ ↓Consumul ⇒↓Y
(3) Efectul importului: volumul importului şi exporturile depind, în afară de toate, de
raportul preţurilor la bunurile de pe piaţa internă şi cea externă. Dacă nivelul prețurilor pe piaţa
internă crește, atunci bunurile autohtone devin mai scumpe pentru străini și bunurile de import
devin mai ieftine pentru consumatorii autohtoni, ceea ce va determina consumatorii naţionali să
achiziționeze mai mult produse de import. În acelaș timp, străinii vor cumpăra mai puţine
produse din țara noastră, ceea ce va determina scăderea exportului. Astfel, creşterea nivelului
preţurilor pe piața internă duce la creşterea importului şi scăderea exportului, ceea ce va
determina reducerea exportului net (export - import). Şi invers, scăderea nivelului preţurilor
duce la scăderea importului şi creşterea exportului, ceea ce duce la creşterea exportului net și a
cererii agregate.
↑P ⇒ ↓Export, ↑import ⇒ ↓Nx ⇒↓Y

3
 Determinanţii cererii agregate. În afară de preţuri, cererea agregată este determinată de
alţi factori, care sunt numiți determinanţii cererii agregate (factori non-preț ai AD).

P
Nivelul
preţurilor

AD2
AD1
AD3

Volumul de producţie Y
Figura 6.2. Modificarea cererii agregate

Modificările în factorii non-preţ ai cererii agregate determină modificarea cererii agregate

şi provoacă deplasarea curbei AD. Majorarea cereii agregate determină deplasarea curbei AD1
spre AD2 şi arată că pentru acelaș nivel al preţului, volumul solicitat de bunuri şi servicii creşte.
Şi invers, micşorarea cererii agregate prin deplasarea curbei de la AD1 către AD3 ne spune că
agenții economici vor cumpăra un volum de producţie mai mic (indiferent de preţuri).
Aceste schimbări au loc în cazul când se modifică unul sau mai mulţi factori, indiferent de
schimbarea preţului.
Factorii determinanţi ai cererii agregate:
1. Modificări în cheltuielile de consum, sunt determinate de:
- bunăstarea consumatorului. În dependenţă de venit şi de valoarea reală a activelor financiare
şi a bunurilor imobiliare. Schimbarea bruscă spre reducerea valorii reale a activelor
consumatorilor duce la creşterea economiilor (scăderea cheltuielilor de consum). Ca rezultat,
cererea agregată scade şi curba AD se deplasează la stânga. Şi invers. De exemplu, majorarea
cursului acţiunilor măreşte bunăstarea populaţiei indiferent de nivelul preţurilor (preţul la
apartamente, imobile), ca rezultat al creșterii încrederii în viitor.
- anticipările consumatorului. Schimbările ce au loc în cheltuielile de consum depind de
prognozele consumatorilor. Cînd populaţia aşteaptă o creştere în nivelul venitului, apare
tentația de a cheltui mai mult în prezent. Astfel, în acest timp cresc cheltuielile de consum şi
scad economiile, iar curba AD se deplasează în dreapta şi invers. De asemenea, anticipările
inflaţioniste măresc cererea agregată, deoarece consumatorii vor hotărî să facă cumpărături

4
 până la creşterea preţurilor. Şi invers, o anticipare a scăderii preţurilor duce la reducerea
cererii agregate.
- datoriile consumatorului. Nivelul înalt al datoriilor consumatorilor, format ca rezultat al
creditelor de consum poate micşora cererea agregată în prezent, pentru a plăti datoriile în
viitor, dacă cheltuielile de consum scad curba cererii agregate se mişcă spre stânga şi invers.
- impozitele. Micşorarea ratei impozitelor pe venit duce la creşterea venitului net şi la creşterea
cheltuielilor de consum la preţurile date. Deci, micşorarea impozitelor duce la deplasarea
curbei AD în dreapta şi invers.
2. Modificări în cheltuielile de investiţii, sunt determinate de:
- rata dobânzii. Mărirea ratei dobânzii ca rezultat al schimbării oricărui factor, în afară de
schimbarea preţurilor, duce la scăderea cheltuielilor pentru investiţii şi diminuarea cererii
agregate. Nu este vorba despre efectul ratei dobânzii, care apare în cazul schimbării nivelului
preţurilor. Este vorba de variția ratei dobânzii ca urmare, de exemplu, a modificării masei
monetare: creşterea masei monetare duce la scăderea ratei dobânzii, ceea ce duce la creşterea
investiţiilor şi invers.
- beneficiile aşteptate de la investiţii. O prognoză optimistă referitor la profitabilitate măreşte
cererea pentru investiţii şi deplasează curba cererii spre dreapta şi invers.
- impozitele plătite de întreprinderi. Majorarea impozitelor duce la reducerea beneficiilor
întreprinderilor în urma investiţiilor şi, ca urmare, la reducerea cheltuielilor investiţionale şi
reducerea cererii agregate. În rezultat, curba AD se deplasează spre stânga (şi invers).
- progres tehnologic. Tehnologiile noi au tendinţa de a stimula investiţiile şi, prin aceasta,
măresc cererea agregată. De exemplu, ultimele realizări şi succese în electronică au adus la
crearea de noi laboratoare şi mijloace fixe pentru utilizarea acestor noi tehnologii.
- surplus de fonduri fixe și creșterea stocurilor. Mărirea surplusului de fonduri (a capitalului
neutilizat) reţine cheltuielile pentru noi investiţii şi, ca urmare, duce la scăderea cererii
agregate şi mişcă curba AD spre stânga. Întreprinderile care au stocuri de produse și de
fonduri fixe n-au stimul să cumpere sau să construiască fonduri noi şi invers.
3. Modificări în achizițiile guvernamentale, care sunt determinate de adoptarea programelor de
stat, factori politici, evenimente politice,etc. Creşterea achiziţiilor guvernamentale va duce la
mărirea cererii agregate până când impozitele şi rata dobânzii vor rămâne neschimbate. Şi
invers, micşorarea cheltuielilor guvernamentale va duce la diminuarea cererii agregate.
4. Modificări în cheltuielile pentru exportul net.
Curba AD se deplasează în cazul când se petrec schimbări în exportul mărfurilor naţionale
indiferent de preţurile în ţara noastră. Este vorba despre modificările intervenite în exportul net

5
ca rezultat a factorilor determinanţi și nu ca rezultat al schimbării preţurilor. Creşterea exportului
net în rezultatul modificării acestor factori deplasează curba AD spre dreapta
Factorii ce influenţează exportul net:
1) Venitul Național al ţărilor de peste hotare. În cazul în care nivelul venitului național în
alte ţări creşte, atunci cetăţenii acestor ţări au posibilitatea să cumpere o cantitate mai mare de
marfă atât internă cât şi de import, deci exportul nostru creşte concomitent cu creşterea Venitului
Naţional al partenerilor noştri, şi invers.
2) Cursul valutar. Să presupunem, că preţul unui leu în dolari creşte, atunci dolarul se
devalorizează în comparaţie cu leul. Ca rezultat, moldovenii primesc mai mulţi dolari pentru o
oarecare sumă de lei, iar consumatorii în SUA vor primi mai puţini lei pentru 1 dolar. În acest
caz, pentru consumatorii moldoveni mărfurile americane vor deveni mai ieftine decât mărfurile
moldovenești. Iar consumatorii americani vor putea cumpăra mai puţine mărfuri moldovenești cu
o oarecare sumă de dolari. În aşa condiţii se poate aştepta o creștere a exportului şi reducerea
importului.
Totodată se cunosc încă doi factori non – preț a cererii agregate, care pot fi preluați din
teoria cantitativă a banilor: oferta de monedă M și viteza de rotație a banilor v.
Deseori influența unui factor non-preț nu este sigură și pentru aprecierea efectului final este
necesară o analiză suplimentară. Astfel, majorarea achizițiilor guvernamentale va duce
nemijlocit la creșterea cererii agregate. Dar, în cazul finanțării acestor cheltuieli prin vânzarea
hîrtiilor de valoare, statul retrage o anumită parte de resurse de pe piața monetară, ceea ce va
determina creșterea ratei dobânzii. Aceasta, la rândul său, constrânge activitatea investițională în
sectorul privat, reduce consumul de bunuri de o valoare înaltă, deci ca rezultat reduce alte
componente a cererii agregate.

6.2.Consumul – componentă al cererii agregate.

Consumul reprezintă partea de venit cheltuită pentru procurarea de bunuri şi servicii,

destinate satisfacerii necesităţilor menajelor şi/sau a necesităţilor personale.

Se disting următoarele forme ale consumului:

Consum intermediar, care include valoarea bunurilor economice provenite din procesele de
producţie anterioare, consumate în alte procese de producţie în scopul creării de noi bunuri şi
servicii și care nu se include în PIB.

6
 Consum final reflectă totalitatea cheltuielilor care permit satisfacerea directă a nevoilor
umane, individuale şi colective. Acesta poate fi:
- consum privat – bunurile materiale şi serviciile achiziţionate de populaţie, inclusiv
provenite din producţia proprie, în scopul satisfacerii necesităţilor personale;
- consum public – consumurile instituţiilor administraţiei centrale şi locale de stat,
efectuate pentru prestarea serviciilor publice.

Dependențele dintre venituri și cheltuielile pentru consum au fost analizate de numeroși

economiști, acestea fiind sintetizate în legități ale consumului. În cadrul acestora s-a impus
"Legea psihologică fundamentală", formulată de economistul englez J.M.Keynes, conform
căreia "odată cu creșterea sau scăderea venitului oamenii inclină, de regulă, să-şi mărească sau
să-şi diminueze consumul, dar intr-o proporţie mai mică decît modificaea venitului care a
provocat această schimbare."
Legătura funcţională dintre venit şi consum se exprimă prin anumiți indicatori, care
exprimă tendinţa indivizilor spre a cheltui o parte din venitul lor pentru procurarea bunurilor de
consum:
- înclinaţia medie spre consum ( c ) exprimă partea din venitul disponibil destinată
C
consumului: c=
YD (6.3)
- înclinaţia marginală spre consum (c') – reflectă consumul suplimentar realizat de menaje la
fiecare unitate monetară suplimentară de venit;
∆C
c′ =
∆YD (6.4)
Conform legii psihologice fundamentale, (c′) se prezintă, de regulă, ca o mărime pozitivă,
dar subunitară: 0 < c′ < 1 (6.5)
Funcţia macroeconomică a consumului:

C = C + c′YD (6.6)
Unde:
C – consumul autonom, care nu depinde de nivelul venitului disponibil;
YD – venitul disponibil al menajelor, respectiv YD = Y − T + TR (6.7)
c' – înclinaţia marginală spre consum.

7
 YD

Figura 6.3. Funcția consumului – reprezentare grafică.

Factorii determinanţi ai consumului

Venitul disponibil. Venitul ramas după achitarea tuturor taxelor și a plăților neimpozabile
și obținerea transferurilor reprezintă venitul disponibil. Consumul depinde în mod direct de
nivelul venitului disponibil. Creșterea venitului disponibil va determina o creștere a consumului
și invers.
Avuţia economică. Între modificarea avuţiei economice şi evoluţia consumului există o
relaţie directă. La un venit disponibil constant, pe măsură ce avuţia creşte şi consumul creşte. În
acest context trebuie să avem în vedere şi capitalul uman, ca fiind o formă de avuţie: un om cu o
înaltă calificare este mai bogat decât unul necalificat.
Nivelul preţurilor. La un nivel ridicat al preţurilor consumatorii cheltuiesc mai mult, dar
puterea de cumpărare a banilor scade şi, deci, consumul real se va reduce. Dimpotrivă, dacă
preţurile se reduc, consumul va creşte. Desigur că avem în vedere valoarea consumului real şi nu
consumul nominal.
Creditele de consum. Un nivel ridicat al cererii pentru creditele de consum în prezent va
determina o reducere a consumului viitor, ceteris paribus.
Anticipările consumatorilor referitor la evoluţia preţurilor, a volumului de bunuri
disponibile şi a veniturilor. În situaţia în care consumatorii vor anticipa o creștere a preţurilor
sau o reducere în cantitatea de bunuri oferite pe piaţă, consumul în prezent va creşte. Totodată,
dacă se consideră că veniturile în viitor vor creşte, consumul actual va creşte deasemenea. Însă,
această creştere este mai redusă pe o perioadă scurtă de timp, decât pe o perioadă îndelungată de
timp. În acelas timp consumul persoanelor în vârstă va creşte mai lent decât consumul tinerilor.
Impozitele și taxele. Între nivelul şi evoluţia taxelor şi mărimea consumului există o relaţie
negativă. Modificarea taxelor și a impozitelor determină aceleasi tendințe în sensul modificării
consumului şi a economiilor. Astfel, dacă taxele cresc, se vor reduce și consumul şi economiile.
8
 YD YD

Figura 6.4. Modificarea consumului.

Venitul are drept scop atât satisfacerea necesităților prezente, cât şi a celor viitoare, Astfel,
acesta se împarte într-o anumită proporţie în cheltuieli de consum (C) şi economii (S ).
Y =C+S (6.8)

Economiile (S – savings) reprezintă surplusul de venit peste cheltuieli. Economiile pot fi

pozitive și negative.

Astfel, economiile totale includ:

- economii personale ale menajelor: Spr = YD − C (6.9)
- economii brute ale firmelor: Sf = A + Profit nedistribuit (6.10)
- economii ale statului: Sstat = T − (G + TR ) (6.11)

În continuare, ne vom referi numai la economiile menajelor, care reflectă surplusul de

venit peste cheltuielile de consum. La fel ca și consumul, economiile depind de factorul obiectiv
şi primordial - venitul disponibil.
Indicatori care caracterizează economiile sunt:
→ înclinaţia medie spre economii ( s ) reprezintă ponderea economiilor în totalul venitului
disponibil; arată cît se economiseşte dintr-o unitate de venit disponibil:
S
s=
YD (6.12)
→ înclinaţia marginală spre economii (s') – arată cum variază economiile la variaţia cu o
∆S
unitate a venitului disponibil: s ′ =
∆YD (6.13)

9
Funcţia macroeconomică a economiilor: S = YD − C (6.14)
S = −C + (1 − c ′)YD
S = −C + s ′YD
s' + c' = 1 (6.15)

S>0

YD
S<0

Figura 6. 5. Funcția economiilor

Având în vedere factorii psihologici care determină comportamentul fiinţei umane,

obiceiuri şi tradiţii, Keynes a analizat o categorie aparte de factori, de natură subiectivă, care pot
influenţa economiile şi implicit consumul. Keynes a analizat careva motive (numite și mobiluri)
care determină indivizii şi familiile să diminueze cheltuielile de consum în favoarea creşterii
economiilor, precum: dorinţa de a crea o rezervă pentru a face fațî unor situaţii neprevăzute;
dorinţa de a putea beneficia de dobânzi şi sporuri de valoare; sentimentul de independenţă, de
siguranţă şi libertate; dorinţa de a avea o sumă lichidă curentă pentru a pune în aplicare unele
proiecte speculative sau comerciale; intenţia de a lăsa o avere considerabilă moştenitorilor;
uneori și lăcomia, proprie naturii umane, etc.
Economiile au un rol progresist în societate prin capacitatea lor de a se transforma în
investiţii. De altfel, pe termen lung, capitalului unei ţări este determinat de rata naţională de
economisire. În cazul în care o națiune economiseşte mult, cresc posibilităţile pentru investiţii,
economia beneficiind de o creştere accentuată a produsului potenţial. Dacă rata economiilor a
unei economii are o valoare scăzută, echipamentele şi unităţile productive se uzează moral, iar
infrastructura începe să se deterioreze.

Caseta 6.2. Teoriile postkeynesiste cu privire la consum şi economisire:

 Teoria ciclului de viaţă (Franco Modigliani) - economiile sunt rezultatul, în principal, al dorinţei
fiecărui individ de aşi asigura consumul la bătrîneţe. În legătură cu posibilităţile de consum, venitul
din muncă va fi egal cu venitul anual din perioada activă înmulţită cu numărul de ani lucraţi; În
legătură cu distribuţia consumului pe durata întregii vieţi a individului, se consideră că acesta va alege
alternativa unui consum relativ constant pe toată durata de viaţă fără oscilaţii mari. Funcţia
consumului are forma:
C = α W R + c 'Y L (6.16)
unde:

10
 α – înclinaţia marginală spre consum faţă de bogăţia reală;
WR – bogăţia reală;
c' – înclinaţia marginală spre consum în raport cu modificarea venitului de muncă;
YL – venitul din muncă.
 Teoria venitului permanent (Milton Friedman) - presupune că oamenii îşi adaptează
comportamentul de consum nu în funcţie de nivelul venitului curent, dar de oportunităţile de consum
pe termen lung. Cheltuielile pentru consum depind de venitul mediu pe termen lung. Consumul este
direct proporţional cu venitul permanent. Se consideră că venitului permanent asigură acea rată
stabilă a consumului pe care o persoană ar putea să o menţină pe tot parcursul vieţii, ţinînd cont de
nivelul actual al bogăţiei şi al venitului prezent şi viitor.
YP = Y0 + δ (Y1 − Y0 ) (6.17)
unde 0 < δ < 1;
YP – venitul permanent.
Y0, Y1, – venitul din perioada precedentă, respectiv curentă.

6.3.Investiţiile

Investițiile efectuate într-o economie națională constituie un ansamblu de active nou create,
într-un interval determinat de timp. Acestea determină creșterea nivelului de producție în
intervalele viitoare de timp.
Investițiile constituie, în accepțiunea lui J.M. Keynes, actul economic fundamental care
determină creșterea capacității de producție și deci, creșterea venitului.

Din punct de vedere economic, investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru
achiziţionarea bunurilor de capital.

În funcţie de destinaţia acestor bunuri, putem vorbi despre două tipuri de investiţii :
1) investiţii de înlocuire, destinate înlocuirii bunurilor de capital depreciate şi, deci, scoase
din funcţiune. Valoarea lor constituie capitalul depreciat sau consumat;
2) investiţii nete, destinate creşterii dimensiunilor capitalului real (formarea netă de
capital).
Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete reprezintă investiţiile brute de capital
sau formarea brută de capital.
IB = A + In (6.18)
Dacă investiţiile brute (totale) sunt mai mici decât investiţiile de înlocuire, deci decât
deprecierea capitalului, se înregistrează o reducere a capitalului real, adică o dezinvestiţie.

11
 Investiţiile economice pot fi efectuate atât de sectorul privat (investiţiile private), cât şi de
guvern (investiţii publice), în cadrul graniţelor naţionale (investiţii interne), precum şi în alte sau
de către alte ţări (investiţii externe).
În funcţie de destinaţie delimităm investiţii pentru procurarea de maşini şi utilaje, investiţii
în construcţii și investiţii pentru creşterea stocurilor de mărfuri.
În continuare, ne vom referi numai la investiţiile nete private interne de capital, adică la
cheltuielile pe care întreprinzătorii interni doresc să le efectueze pentru achiziţionarea de noi
bunuri de capital. Volumul dorit al investiţiilor poate fi mai mare, egal sau mai mic decât
volumul investiţiilor reale efectuate de sectorul privat. Diferenţele pozitive sau negative se
concretizează în modificarea stocurilor de produse finite, produse neterminate, materii prime,
materiale etc. Dacă presupunem că toate investiţiile dorite sunt efectuate din economii, atunci
volumul investiţiilor este egal cu volumul economiilor.

Decizia de a investi
În deciziile lor, investitorii trebuie să ţină cont de o serie de factori, criterii şi reguli.
I. Primul criteriu : comparația dintre valoarea prezentă a venitului care urmează a fi
obţinut din investiţie și costul investiţiei. Argumentarea deciziei de a investi prin utilizarea
acestui criteriu presupune:
1) determinarea valorii prezente (VP) a unui venit viitor (Vn), care poate fi obţinut peste n
ani. Aceasta reprezintă valoarea actuală a venitului respectiv şi se calculează în baza formulei:
Vn
VP = (6.19)
(1 + i )n
în care i reprezintă rata nominală (de piaţă) a dobânzii.
Dacă pe o perioadă de n ani se obţine un venit anual, se calculează valoarea prezentă a
venitului obţinut în fiecare an şi apoi se însumează acestea. Suma obținută reprezintă, de fapt,
suma care poate fi împrumutată astăzi, pe o perioadă de n ani, la o anumită rată a dobânzii şi care
trebuie să fie încasată în perioada respectivă ca venit;
2) determinarea costului investiţiei - în situaţia în care investiţia durează mai mulţi ani,
costurile anuale ale investiţiei trebuie să fie actualizate, la fel ca şi veniturile. Dacă întregul
capital este cumpărat în prezent, deci întreaga investiţie se efectuează în prezent, nu mai este
nevoie de actualizare;
3) compararea valorii prezente a veniturilor care urmează a fi obţinute cu nivelul costului
investiţiei. Dacă valoarea prezentă este mai mare sau egală cu mărimea costului, se poate lua
decizia de a investi. Dacă valoarea prezentă este mai mică decât costul, investiţia nu este
rentabilă.

12
 Caseta 6.3. Compararea valorii prezente a veniturilor cu nivelul costului investiţiei.
Presupunem că de pe urma unei investiţii de 4 milioane lei, efectuată astăzi, se poate obţine peste
un an un venit de 1,98 milioane lei, iar peste doi ani 2,42 milioane lei. Considerând că rata nominală a
dobânzii este de 10%, iar întregul capital se depreciază în doi ani, ne putem întreba dacă această investiţie
poate fi realizată. Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să parcurgem cele trei etape:
1) VP = 1,98 + 2,42
= 3,8 milioane lei
(1 + 0,10) (1 + 0,10)2
2) Costul investiţiei = 4 milioane lei
3) 3,8 mil. < 4 mil., VP < costul, deci investiţia nu poate fi acceptată; dacă rata dobânzii ar fi de
maximum 5%,ar putea fi efectuată.

II. Al doilea criteriu: compararea ratei venitului net actualizat cu rata reală a dobânzii.
Folosirea acestui criteriu de fundamentare a deciziei presupune :
a) aprecierea ratei venitului net, care se calculează pe baza raportului dintre profitul net
actualizat şi costul investiţiei;
b) determinarea ratei reale a dobânzii, care este egală cu diferenţa dintre rata nominală (de
piaţă) a dobânzii şi rata inflaţiei (ecuația lui Fisher);
c) dacă rata venitului net este mai mare sau egală cu rata reală a dobânzii, investiţia poate fi
efectuată.
Caseta 6.4. Compararea ratei venitului net actualizat cu rata reală a dobânzii.
Presupunem că într-un an rata inflaţiei este de 5%, rata dobânzii pe piaţă este de 10%, venitul net
actualizat care poate fi obţinut de pe urma unei investiţii de 4 milioane lei este de 200 mii lei. Poate fi
realizată această investiţie? :
200 mii lei
a) Rata venitului net = × 100% = 5%
4 mil.lei
b) Rata reală a dobânzii = 10% - 5% = 5%
c) 5% = 5%, deci investiţia poate fi realizată.

Figura 6.6.1 Figura 6.6.2 Figura 6.6.3

Având în vedere că rata reală a dobânzii reprezintă costul oportun al investiţiei, între
nivelul ratei dobânzii şi al investiţiei există o relaţie negativă. Aceasta înseamnă că investiţiile se
extind (se contractă), dacă rata reală a dobânzii scade (creşte). Nivelul la care rata venitului net

13
este egală cu rata reală a dobânzii poartă denumirea de eficienţa marginală a investiţiilor (figura
6.6.1).
Pe o perioadă îndelungată de timp, la o anumită rată reală a dobânzii în orice economie
naţională există un volum dat de investiţii. În figura 6.6.2 se observă creşterea foarte lentă a
investiţiilor, în raport cu venitul. Investiţia care nu este afectată de evoluţia venitului poartă
denumirea de investiţie autonomă ( I ).
Totodată, la un anumit nivel de venit, în funcţie de o serie de factori, se poate înregistra o
creştere sau o reducere a investiţiilor (vezi figura 6.6.3).
Principalii factori care determină modificarea investiţiilor sunt:
1) Costul de utilizare. Utilizarea bunurilor de capital realizate prin investiţie presupune
anumite cheltuieli ocazionate de întreţinerea şi funcţionarea acestora, cheltuieli pentru
energie, combustibil, salarii, etc. Între nivelul acestor cheltuieli şi volumul investiţiilor
există o dependență negativă.
2) Progresul tehnic. Introducerea unor tehnologii moderne, descoperirea de noi metode de
producţie, de ridicare a calităţii bunurilor, de management, apariția de noi bunuri etc.
determină o creştere a investiţiilor. Între ritmul inovaţiilor şi invenţiilor, pe de o parte şi
investiţii, pe de altă parte, există o dependență directă.
3) Stocul bunurilor de capital. În situaţia în care există capacităţi de producţie excedentare,
neutilizate investiţiile se vor reduce.
4) Previziunile investitorilor în legătură cu evoluţia vânzărilor şi profiturile obţinute. Dacă în
economie există un grad înalt de incertitudine, anticipări pesimiste, etc., investiţiile se vor
reduce.
5) Taxele. Între nivelul taxelor pe profit şi investiţii există o relaţie negativă.
6) Asumarea riscurilor.
7) Rolul statului în organizarea directă a investiţiilor.
8) Situaţia economiei naționale și mondiale.

Ecuația lui Irving Fisher. În 1896 Fisher a publicat un articol în care a prezentat relația
dintre rata nominal a dobânzii (de piață) și rata reală a dobânzii :
i = r +π e (6.20)
în care:
i – rata dobânzii nominale (de piață);
r – rata dobânzii reale;

π e - nivelu anticipat al inflației (premium de inflație).

14
 Rata dobânzii reale reprezintă câstigul investitorului ca recompensă pentru consumul
amânat. Această rată este ex-ante - înainte ca rata inflatiei sa fie cunoscută. Dacă rata reală ex-
ante este constantă, atunci schimbările în nivelul ratei inflației vor determina schimbări în nivelul
ratei dobânzii nominale (de piață) în aceeași direcție, cu același procent al ratei inflației.
Rata reală ex - post - după ce rata inflației este cunoscută, se calculează scazând rata
inflației prezente ( π ) din rata dobânzii nominale:
r = i +π (6.21)
Dar rata inflației poate fi mai mare sau mai mică decât dobânda nominală și deci rata reală
ex-post poate fi atît pozitivă căt și negativă. Ratele reale ex-post vor fi negative în cazul în care
participanții pe piață subestimează inflația prezentă și poate fi pozitivă când participanții
supraestimează inflația prezentă.

Funcţia macroeconomică a investiţiilor:

 În cazul dependenţei investiţiilor de rata dobînzii:
I = I − dr (6.22)
 În cazul dependenţei investiţiilor de rata dobînzii şi de venit:
I = I − dr + i ′Y (6.23)
unde:
I – investiţii autonome;
r – rata reală a dobînzii;
Y – nivelul venitului;
d – coeficientul de sensibilitate a investiţiilor la modificarea ratei dobînzii;
i` – coeficientul de sensibilitate a investiţiilor la modificarea nivelului venitului.
∆I
i′ = (6.24)
∆Y
Reducerea ratei dobînzii provoacă creşterea investiţiilor şi invers. Grafic aceasta poate fi
reprezentată printr-o curbă, care are pantă negativă (figura 6.7). Astfel, reducerea ratei dobînzii
determină reducerea costului creditelor care va genera o creștere a cererii pentru creditele
investiționale

15
 și ca rezultat va avea loc o creștere a investițiilor.

r1
r

r1

r2
I (r)

I1 I2 I

Figura 6.7. Funcția investițiilor

Creşterea venitului determină creşterea investiţiilor de la I1 la I2 pentru acelaşi nivel al

ratei dobînzii (figura 6.8).

r
r

I2

I1

Figura 6.8. Modificarea investițiilor.

La nivel macroeconomic, economiile apar ca o condiţie a investiţiilor, astfel că ansamblul

economiilor realizate la nivel naţional nu reprezintă altceva decât potenţialele investiţii. Putem
spune că economiile şi investiţiile dintr-o ţară sunt, de fapt, faţete diferite ale aceluiaşi proces;
deci, pot fi considerate două mărimi egale: S = I
În modelul de echilibru al economiei închise, volumul investiţiilor trebuie să corespundă
nivelului economiilor totale.

Caseta 6.5. Corelaţia economii – investiţii.

Economiile pot fi:
- private: S pr = (Y − T + TR ) − C

16
 - publice: S st = T − G − TR
Astfel, economiile totale naţionale (ST): S T = S pr + S st
S T = (Y + TR − T ) − C + T − G − TR
ST = Y − C − G

Totodată, în economia închisă: Y = C + I + G => I = Y − C − G

Din calculele prezentate rezultă că economiile totale naţionale sunt egale cu investiţiie:
ST = I (6.25)

Egalitatea dintre economii şi investiţii se verifică atunci când considerăm investiţiile în

accepţiunea largă, adică luăm în considerare şi posibilitatea plasamentelor pe piaţa de capital a
unei părţi din veniturile neconsumate şi economisite. În caz contrar, relaţia de egalitate poate
deveni o relaţie de inegalitate relativă: I ≤ S.
Aşadar, putem afirma că volumul total al economiilor nu reflectă, în mod obligatoriu,
întregul volum al investiţiilor productive dintr-o economie naţională, acestea din urmă pot fi, în
realitate, mai mici (diferenţa constituind-o investiţiile financiare). Cu toate acestea, economiile
globale rămân principala sursă de finanţare a investiţiilor productive naţionale şi de aceea este
nevoie de o creştere susţinută a ratei economiilor.
Pe pieţele financiare economiile reprezintă oferta mijloacelor de împrumut. Ele reflectă
comportamentul colectiv al consumatorului. Totodată, investiţiile reprezintă cererea mijloacelor
de împrumut, reflectând comportamentul colectiv al întreprinzătorului.
Curba economiilor este verticală şi nu depinde de rata reală a dobînzii, în condiţiile în care
nivelul venitului, achizițiile guvernamentale și impozitele sunt constante. Funcţia investiţiilor are
pantă negativă, astfel dacă rata dobânzii crește, are loc reducerea investițiilor și invers. Rata
dobănzii se va modifica pînă la echilibrarea economiilor și a investițiillor. Curba economiilor şi
a investiţiilor se intersecrează în punctul E, care corespunde nivelului ratei dobînzii de echilibru
(figura 6.9).

rr1 S

E
r1 I (r)

S = I(r) I
Figura 6.9. Echilibrul economii – investiții.

17
 Multiplicatorul investițiilor
Principala motivaţie a agentului economic care investeşte într-o activitate economică este
speranţa obţinerii unor venituri, care să-i asigure realizarea profiturilor suplimentare. Astfel,
factorul determinant al oricărei investiţii este venitul anticipat de către investitor. Acestui venit,
suplimentar, îi va corespunde o creştere a cheltuielilor de consum, care va impulsiona producţia
de bunuri şi servicii, precum şi o creştere a economiilor, ceea ce va influenţa pozitiv volumul
investiţiilor. În afara investitorului, există numeroase alte subiecte economice care vor încasa un
venit imediat, ca urmare a investiţiei realizate. Astfel, potrivit modelului de analiză cheltuieli-
venit, orice cheltuială de investiţii pe care o efectuează un agent economic reprezintă pentru alt
subiect economic un venit. Acest venit, la rândul său, va fi cheltuit în scopuri de consum și în
scopuri de economii Pe măsura creșterii venitului, sporul acestuia se va împărţi, de asemenea, în
cheltuieli pentru consum şi economii, în funcţie de mărimea înclinaţiei marginale spre consum
(c') şi mărimea înclinaţiei marginale spre economii (s').
Rapoartele care se formează în timpul şi spaţiul economic între investiţii, venit, consum,
economii, etc., au fost analizate în teoria macroeconomică sub denumirile de principiul
multiplicatorului şi principiul acceleratorului.

Multiplicatorul investițiilor reprezintă raportul care se formează între creşterea veniturilor

şi creşterea investiţiilor și ne arată cum se modifică venitul, ca urmare a modificării cu o unitate
a investiţiilor.

∆Y
mI =
∆I (6.26)
Acesta evidenţiază efectul de multiplicare a veniturilor pe seama investiţiei, astfel că
sporirea investiţiilor influenţează de m ori creşterea veniturilor iar m > 1. Deci, putem spune că
sporul investiţiilor se cuprinde de m ori în sporul veniturilor.
Dacă I↑ => Y↑ => C↑ => Y↑ => C↑ => Y↑...etc. Astfel, 0 > mI >1 (6.27)
∆Y = ∆I * m I (6.28)
Multiplicatorul investițiilor reflectă legătura directă dintre intrările în sistemul economic,
concretizate în investiţii şi ieşirile acestuia, sub forma veniturilor participanţilor la activitatea
economică. Investiţiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra veniturilor, prin
intermediul creşterii producţiei de bunuri economice.
S = I => ∆S = ∆I => ∆I = ∆Y − ∆C =>

18
 ∆Y
mI = (raportăm la ΔY) =>
∆Y − ∆C
1
mI = =>
∆C
1−
∆Y
1
mI =
1 − c′ (6.29)

1
mI = (6.30)
s,

Potrivit celor două relaţii ale multiplicatorului, valoarea acestuia este cu atât mai mare cu
cât înclinaţia marginală spre consum este mai mare, sau, înclinaţia marginală spre economii este
mai mică.

Acceleratorul exprimă şi măsoară creşterea investiţiilor, ca urmare a sporirii veniturilor.

Conform acestui principiu, o sporire a cererii bunurilor de consum, în urma creşterii

veniturilor, va antrena o creştere, mai mult decât proporţională, a producţiei bunurilor de capital
(de investiţii). Principiul acceleratorului exprimă efectul creşterii veniturilor asupra investiţiilor,
sub impulsul stimulativ al sporirii cererii de consum. El evidenţiază relaţia existentă între
modificarea cererii bunurilor de consum şi cea a bunurilor de capital.
O creştere a venitului (ΔY) generează o sporire a cererii pentru bunuri de consum (ΔC);
producătorii de bunuri de consum tind să-şi adapteze oferta (producţia) la modificarea cererii;
pentru a spori producţia este necesară o investiţie suplimentară în bunuri de capital (I), crescând
cererea pentru astfel de bunuri şi implicit producţia acestora. Între cererea de produse finite -
bunuri de consum - şi cererea de bunuri de producţie (investiţii), care le creează, există o relaţie
de accelerare, astfel că modificările survenite în cererea de consum tind să determine variaţii mai
accentuate ale cererii de bunuri investiţionale. Se poate spune că investiţiile urmează dinamica
cererii pentru bunuri de consum, dar într-un ritm mai accentuat.
∆I
a= ; ∆I = a * ∆Y a>1 (6.31)
∆Y
Conform relaţiilor de mai sus, acceleratorul este o mărime care ne arată cu cât sporesc
investiţiile, în urma creşterii cu o unitate a venitului. Astfel, dacă toate capacităţile de producţie
sunt utilizate, o modificare a cererii de bunuri de consum generează o schimbare de o mai mare
amplitudine a investiţiei.
Există anumite condiţii specifice în care acţionează principiul acceleratorului, precum: faza
de expansiune economică, în care veniturile au o tendinţă de creştere, şi un orizont de timp mai

19
mare de un an, pentru a avea răgazul realizării investiţiei; utilizarea la capacitate maximă a
capacităţilor de producţie existente; se consideră că acceleratorul însuşi este o mărime constantă.
Pe lângă efectele benefice ale acceleratorului, Paul Samuelson consideră principiul
acceleratorului şi ca un puternic factor de instabilitate economică. Dacă vânzările întreprinderilor
cresc şi apoi scad, principiul acceleratorului poate amplifica fluctuaţiile create. El provoacă,
astfel, investiţii nete în perioadele de avânt, dar incită, în aceeaşi măsură, spre dezinvestiţii nete
în perioadele de criză sau cădere economică. Pe măsură ce sporul cererii de consum începe să se
reducă, nivelul cererii de investiţii va scădea într-o măsură mai mare. Chiar şi o scădere uşoară a
cererii de consum poate reduce investiţiile la zero.

6.4.Oferta agregată. Determinanții ofertei agregate.

Oferta agregtă reflectă cantitatea totală de bunuri economice disponibile pentru vânzare
într-o economie naţională, în funcţie de nivelul general al preţurilor, într-o anumită perioadă.
Oferta agregată – totalitatea de bunuri şi servicii produse în economie într-o perioadă de
timp în expresie valorică (deseori sinonim PIB).

Oferta agregată este un model economic, reprezentat în formă de grafic, care arată nivelul
existent al volumului real de producţie pentru nivel existent de preţuri. Un nivel mai mare al
preţului este un stimul pentru producerea unei cantităţi adăugătoare de mărfuri şi oferirea lor pe
piaţă, şi invers. Deci, dependenţa dintre nivelul preţului şi volumul produsului naţional, care este
oferit pentru vânzarea pe piaţă este directă sau pozitivă.

Figura 6.10. Curba ofertei agregate.

20
 Curba ofertei agregate descrie combinaţiile dintre nivelul volumului de producţie şi
nivelul general al preţului, la care agenţii economici sunt dispuşi să ofere o cantitate dată de
bunuri și servicii în condiţiile unui preţ dat. Curba AS ne arată ce volum al producţiei poate fi
propus pe piaţă la diferitele niveluri de preţ în economie (figura 6.10).
Teoria ofertei agregate este una dintre cele mai contraversate îm economie. Există mari
contradicţii și referitor la sensul şi forma curbei ofertei agregate. Această curbă constă din 3
segmente determinate: I – keynesist (orizontal); II – intermediar; III – clasic (vertical) (figura
6.11).

P AS

III

B ●
A
● II
I

Figura 6.11. Segmentele ofertei agregate.

Segmentul Keynesist: segmentul orizontal al curbei se numeşte keynesist şi arată

modificarea volumului real al producţiei, cînd nivelul preţurilor și salariilor este constant.
J.M.Keynes a efectuat analiza economiei în anii’30, când rata şomajului în SUA era egală cu
25%. În aceată situaţie de criză era evident că creșterea producţiei putea fi făcută fără mari
cheltuieli de producţie şi fără creșterea salariilor și ca rezultat a preţurilor, şi invers: scăderea
preţurilor şi a salariilor nu va duce la scăderea volumului de producţie.
Segmentul intermediar: segmentul crescător al curbei se numeşte intermediar şi reflectă
modificarea volumului real al producţiei ca rezultat al schimbării nivelului preţurilor. Aceasta
tendință continuă pînă se atinge volumul potențial de producție, în condițiile ocupării depline.
Segmentul neoclasic: segmentul vertical al curbei ofertei agregate corespunde teorie clasicilor şi
ne arată nivelul constant (potențial) al producţiei reale în condițiile nivelul variabil al preţurilor.
Deplasările pe curba AS depind, după cum vedem, de cerera agregată ce determină modificarea
în nivelul preţurilor (P). Volumul de producţie (Y) depinde de modificările în factorii de
producție: nivelul ocupării forței de muncă și a capitalului. În cazul în care unul sau mai mulţi
din aceşti factori se schimbă, atunci se deplasează şi întreaga curbă AS.

21
 Modificarea ofertei agregate AS sub influenţa aceluiaşi factor poate fi diferită în
dependenţă de perioada în care se află economia. Deosebirile dintre perioada scurtă şi lungă, în
macroeconomie sunt legate, în principal, de comportamentul variabilelor reale şi nominale.

Oferta agregată în modelul clasic

Modelul clasic descrie comportamentul unei economi în perioada lungă. Conform acestei
teorii volumul de producţie depinde numai de cheltuielile de forţă de muncă, de capital şi de
tehnologii. Volumul de producţie nu depinde de nivelul preţurilor. De aceea, curba ofertei
agregate este verticală, la un nivel de producţie ce corespunde ocupării depline (figura 6.12).
Analiza ofertei agregate în teoria clasică se bazează pe următoarele condiţii:
• volumul de producţie depinde numai de cantitatea factorilor de producţie (muncă,
capital, tehnologii) şi nu depinde de nivelul preţurilor;
• modificările în factorii de producţie şi tehnologii se produc foarte lent;
• economia funcţionează în condiţiile ocupării depline, de aceea volumul de producţie
este egal cu cel potenţial;
• preţurile şi salariul real sunt flexibile, modificarea lor menţine echilibrul pe piaţă.
Deci, volumul de producţie este în funcţie de factorii de producție și funcția de producție la
nivelul economiei naționale va fi:
( )
Y = F K, L = Y (6.32)

Figura 6.12. Modelul clasic al ofertei agregate.

Deplasarea curbei AS are loc numai la modificarea factorilor de producţie şi a

tehnologiilor. Dacă aşa modificări lipsesc, atunci curba AS în perioada lungă (LRAS) este fixată
la nivelul volumului potenţial de producţie şi modificările în cererea agregată afectează doar
nivelul preţurilor.

22
 Punctul de intersecţie a curbei cererii agregate cu curba verticală a ofertei agregate
determină nivelul preţurilor în economie. Modificările în cererea agregată influenţează numai
preţurile, dar nu și volumul de producţie. De exemplu, dacă oferta monetară scade, atunci curba
AD1 se deplasează în jos către AD2 şi se stabilește un nou punct de echilibru în E2 (figura 6.13).

Figura 6.13. Efectele modificării AD în modelul clasic.

Explicarea formei curbei AS în modelul neoclasic reiese din analiza pieţei muncii,
deoarece munca este considerată ca factor principal, modificările căruia pot influenţa volumul de
producţie. Creşterea nivelului general al preţurilor va determina scăderea salariului real și ca
rezultat cererea de forţă de muncă depășește oferta forţei de muncă. Aceasta va determina
creşterea salariului nominal, iar salariul real va creşte până la nivelul iniţial, ceea ce va readuce
la echilibru piaţa muncii, la nivelul existent al ocupării şi, deci, volumul de producţie practic va
rămâne neschimbat.
Oferta agregată în modelul keynesian
Modelul keynesian analizează comportamentul economiei pe termen scurt. În perioada
scurtă preţurile nu sunt atât de elastice şi din aest motiv nu se modifică la schimbările cererii.
Curba AS în modelul keynesian (SRAS) este orizontală (în cazul preţurilor fixe şi salariilor
nominale fixe) sau are o pantă pozitivă în cazul salariilor nominale fixe şi a preţurilor relativ
flexibile.
Analiza ofertei agregate în acest model se bazează pe următoarele condiţii:
• economia funcţionează în condiţiile utilizării nedepline a factorilor de producţie;
• preţurile, salariul nominal şi alte mărimi nominale sunt relativ fixe şi foarte lent
reacţionează la fluctuaţiile pieţei;
• mărimile reale (volumul de producţie, ocuparea, salariul real,etc) sunt mai flexibile şi
reacţionează rapid la fluctuaţiile pieţei.

23
 Cauzele mărimilor relativ fixe în perioada scurtă pot fi: contractele de muncă pe perioade
lungi, reglementarea salariului minim de către stat sau sindicate, semnarea contractelor pentru
furnizarea materiei prijme şi a producţiei finale, activitatea sindicatelor, efectul „meniului” etc.

SRAS

Figura 6.14. Modelul keynesian al ofertei agregate.

În acest model curba AS este limitată din dreapta de nivelul producţiei potenţiale, după
care această curbă trece într-o curbă verticală adică trece în curba LRAS.
În aşa fel, volumul ofertei agregate în perioada scurtă depinde, în primul rând, de cererea
agregată. Dacă guvernul doreşte să mărească volumul de producţie în economie, atunci conform
teoriei lui Keynes el trebuie să stimuleze cererea agregată prin intermediul politicii fiscale şi
monetare (creşterea cheltuielilor guvernamentale, scăderea impozitelor, creşterea ofertei de
bani).
În perioada scurtă, echilibrul economic se stabileşte la intersecţia curbei AD şi curbei
orizontalei SRAS. În acest caz modificările AD influenţează volumul de producţie şi nu
influenţează nivelul preţurilor. Deci, în cazul micşorării AD în perioada scurtă, volumul de
producţie scade, deoarece preţurile nu sunt atât de elastice încât să se modifice momentan. După
micşorarea AD firmele ţin preţurile la acelaşi nivel, chiar dacă ele sunt destul de înalte. Volumul
de realizare scade şi firmele sunt nevoite să reducă volumul de producţie și să micşoreze
numărul de lucrători.
Astfel, urmările modificăriilor în cererea agregată AD în dependenţă de perioada în care
activează economia sunt diferite. Pentru a găsi explicaţia acestor deosebiri este necesar să
determinăm ce factori determină poziţia şi unghiul de înclinaţie al curbei AS .
Deplasarea curbei SRAS poate avea loc în rezultatul unui șoc de producție sau a schimbării
bruște a preţurilor la resurse.

24
 Figura 6.15. Efectele modificării cererii agregate în modelul keynesian

Deoarece în teoria economică nu există o convenţie referitor la analiza AS, în continuare ne

vom referi la patru cele mai răspândite modele economice:
• Modelul AS în condiţiile salariilor fixe;
• Modelul necompetenţei lucrătorilor;
• Modelul informaţiei asimetrice;
• Modelul preţurilor inelastice (rigide).
La baza acestor modele se află analiza și explicarea cauzelor caracterului curbei SRAS.
În toate aceste modele AS este prezentată prin următoarea funcție:
(
Y = Y + α P − Pe ) (6.33)
unde: Y – volumul de producţie;
Y – volumul de producţie în condiţiile ocupării depline;
P – nivelul efectiv al preţurilor;
Pe – nivelul anticipat al preţurilor;
α – coeficient ce caracterizează sensibilitatea dependenței dintre modificarea volumului de
producție de modificările în nivelul prețurilor. α > 0
Sensul economic al acestei ecuații expune că mărimea volumului de producţie (Y) se abate
de la volumul de producţie potențial ( Y ), în condițiile în care nivelul preţurilor (P) diferă de cel
anticipat (Pe). Parametrul α arată cât de sensibilă este această abatere în dependenţă de
modificările neaşteptate ale preţurilor; 1 / α –este unghiul de înclinaţie a curbei SRAS.
Fiecare din cele patru modele are explicaţia proprie cu privire la această dependenţă,
exprimată prin ecuaţiea 6.33. Fiecare model indică o anumtă cauza a modificării volumului de
producţie și a prețurilor.
Analizând şi studiind aceste modele, se poate de stabilit că curba AS în perioada scurtă
reflectă dilema între cele două variabile de bază ce caracterizează starea unei economii: inflaţia şi
25
şomajul. Această dilemă presupune că pentru a reduce nivelul inflaţiei politicienii sunt nevoiţi
temporar să majoreze rata şomajului, iar pentru reducerea şomajului sunt nevoiţi să accepte o
creștere a inflaţiei. Dar această dilemă are loc la fel doar în perioadă scurtă.
În continuare prezentăm modelele AS în ordinea cronologică de elaborare a lor.

I. Modelul AS în condiţiile salariilor fixe

Explicând deosebirea dintre curba AS în perioada lungă şi scurtă, mulţi economişti pun
accentul pe influenţa unui aşa factor, precum salariul nominal. În majoritatea cazurilor(mai ales
în condiții de criză), salariul este determinat prin contracte, și nu poate fi modificat odată cu
schimbarea condiţiilor economice. De asemenea, salariul poate depinde de diferite norme şi
normative care, de asemenea, se schimbă destul de lent. De aceea în perioada scurtă, salariul
nominal poate fi considerat ca fix.
Acest model arată cum fixarea nivelului salariului influenţează AS. Conform acestui model
putem urmări ce se petrece cu volumul de producţie în condiţiile majorării nivelului preţurilor:
- când salariul nominal este fix, atunci are loc creşterea preţurilor şi scăderea salariului
real, ceea ce face munca mai ieftină;
- salariul real scăzut determină firmele să angajeze mai mulţi lucrători.
- un număr mai mare de muncitori contribuie la creşterea volumului de producţie.
Dependenţă pozitivă dintre nivelul preţurilor şi volumul de producţie, vorbeşte despre
faptul că, în perioada când salariul nominal rămâne fix, curba AS este înclinată în sus (are pantă
pozitivă).
Pentru deducerea acestei dependenţe, să presupunem că muncitorii şi firmele determină
salariul nominal (W), reieşind din salariul real (w) şi aşteptările privind nivelul preţurilor Pe :

W = w× Pe (6.34)
După ce a fost stabilit salariul nominal, dar înainte de a-i angaja pe muncitori, firmele au
aflat nivelul real al prețurilor (P). Atunci salariul real va fi:
W Pe
= w× (6.35)
P P
W
unde: – salariul real; P – nivelul real al preţurilor.
P
Această ecuaţie ne arată că mărimea salariului real deviază de mărimea salariului care a
fost luat ca scop, dacă nivelul real al preţurilor deviază de cel aşteptat.
W
Când : P > P ⇒ <w
e

26
 W
P < Pe ⇒ >w
P
În final să presupunem, că nivelul de ocupare este determinat numai de cererea de forţă de
muncă. Cu alte cuvinte, în contractele dintre firme şi muncitori, rata ocupării nu este determinată
de la bun început; muncitorii sunt de acord să ofere acea cantitate de muncă care le este necesară
firmelor la nivelul stabilit preventiv al salariului şi nivelul efectiv al preţurilor.
Acest proces de luare a deciziilor de către firme poate fi redat prin funcţia cererii de forţă
de muncă:

W 
L = Ld   , (6.36)
P
adică odată cu reducerea salariul real are loc creșterea cererii de forţă de muncă.

Figura 6. 16. Funcția cererii de muncă

Mărimea volumului de producţie se apreciază cu ajutorul funcţiei:

Y = F (L ) (6.37)
conform căreia, creşterea numărului angajaţilor va determina creşterea volumului de producţie.

Figura 6.17. Funcția de producție.

27
 Graficul din figura 6.18 ne prezintă curba AS (dependenţa dintre nivelul preţurilor şi
volumul de producţie).

Figura 6.18. Curba AS cu panta pozitivă.

În aşa fel, în corespundere cu modelul salariilor fixe, schimbările neanticipate în preţuri
duc la devierea mărimii salariului real în comparație cu salariul de echilibru. Iar modificările în
salariul real, la rândul său, duc la schimbări în ocuparea forţei de muncă şi mărimea volumului
de producţie. Ecuaţia curbei SRAS va fi următoarea:

(
Y = Y + α P − Pe . )
Așa dar, mărimea volumului de producţie efectiv deviază de la volumul de producţie în condiţiile
ocupării depline dacă nivelul preţurilor deviază de la cel aşteptat.

II. Modelul necompetenţei lucrătorilor (sf.anilor’60 – M. Fridman, E. Felras)

Acest model , de asemenea, presupune imperfecțiunea pieţei muncii. Spre deosebire de

primul model, acesta presupune că salariul poate fi uşor schimbat pentru echilibrarea cererii şi
ofertei. Acest model se bazează pe concepţia că lucrătorii pentru o anumită perioadă de timp pot
confunda salariul nominal cu cel real.
Cele două componente ale acestui model sunt:
 cererea de forţă de muncă;
 oferta de forţă de muncă.
Cererea de forţă de muncă depinde de salariul real (ca şi în primul model) şi are funcţia:

W 
Lα = Ld   (6.38)
P
Funcţia ofertei de muncă are următoarea formă:

W 
LS = LS  e  (6.39)
P 

28
Cantitatea de muncă oferită depinde de aşteptările referitor la mărimea salariului real. Lucrătorii
cunosc salariul nominal (W), dar ei nu cunosc nivelul general al preţurilor (P). Primind hotărârea
referitor la oferta forţei de muncă, lucrătorii iau în consideraţie aşteptările referitor la salariul real

W 
 e .
P 
Salariul aşteptat poate fi reprezentat în felul următor:
W W P
= × e (6.40)
Pe P P
W
unde: – salariul real;
P
P
– necompetenţa lucrătorilor referitor la nivelul preţurilor.
Pe
Pentru a vedea ce determină oferta de muncă, putem reformula funcţia curbei ofertei de
W
muncă, introducând :
Pe

W P 
LS = LS  × e  (6.41)
P P 
Oferta de muncă depinde de mărimea salariului real şi de gradul de necompetență a
lucrătorilor. Acest model afirmă că devierea preţurilor de la nivelul prognozat influenţează oferta
forţei de muncă şi o modifică. Ca rezultat funcţia curbei SRAS (la fel ca şi în modelul salariilori
fixe) este:

(
Y = Y + α P − Pe . )
Astfel, volumul de producţie efectiv deviază de la volumul potenţial, ca rezultat al devierilor
nivelului preţurilor de la nivelul prognozat al acestora.
III. Modelul informaţiei asimetrice (Robert Lucas – începutul anilor ’70)

Acest model presupune analiza echilibrului pieței şi diferenţierea dintre curbele AS în

perioada lungă şi perioada scurtă. Dar, spre deosebire de modelul necompetenţei lucrătorilor,
acest model nu presupune că firmele sunt mai bine informate decât angajații săi. În varianta cea
mai simplificată a acestui model nu se face nicio deosebire dintre competența lucrătorilor şi a
firmei.
Acest model presupune, că fiecare producător produce o singură marfă, dar consumă o
mulţime de alte mărfuri. Deoarece cantitatea mărfurilor este foarte mare, producătorii nu au
posibilitatea să urmărească condițiile de piață și preţurile pentru toate mărfurile, de aceea ei
cunosc preţurile pentru mărfurile care le produc şi mai puţin – la celelalte mărfuri. Prin urmare,
din cauza unei informaţii necomplete, ei confundă schimbările în nivelul general al preţurilor cu

29
schimbările preţurilor relative. Aceste erori influenţează deciziile luate de către firme şi duc la o
dependenţă pe o perioadă scurtă între nivelul preţurilor şi volumul de producţie.
Modelul informaţiei necomplete afirmă următoarele: când preţurile depăşesc nivelul
anticipat, producătorii consideră, că preţurile relative ale produselor lor au crescut, ceea ce
stimulează o creştere în producţie. Mărimea volumului de producţie deviază de la cel potenţial
când nivelul preţurilor diferă de cel prognozat. Modelul deduce funcţia curbei SRAS pe care o
cunoaştem deja:

(
Y = Y + α P − Pe . )

IV. Modelul preţurilor inelastice (rigide)

Acest model pune accentul pe faptul că firmele modifică preţurile la mărfurile produse nu
imediat după modificările intervenite în cererea agregată. Cauzele:
- în unele cazuri, preţurile sunt fixate în contracte pe un termen mai îndelungat;
- în anumite situaţii, producătorii nu-şi schimbă preţurile pentru ca să nu-şi piardă
clientela;
- în unele cazuri, preţurile nu pot fi schimbate reieşind din caracterul pieţei: răspândirea
cataloagele sau a listelor cu noi preţuri durează și costă (pentru firmă orice schimbare în
preţ este costisitoare).
Așa dar ăn cazul în care o firmă aşteaptă o creştere a preţurilor se aşteaptă şi o creştere a
cheltuielilor. Acele firme care stabilesc preţurile din timp se asigură de riscuri și le stabilesc la
un nivel mai înalt, ceea ce poate duce la situaţia în care alte firme, de asemenea, var ridica
preţurile. În aşa caz, un nivel înalt anticipat al preţului duce la un nivel și mai înalt al preţului în
realitate.
Paralel cu un nivel înalt al volumului de producţie, există şi o mare cerere pentru produse.
Firmele cu un sistem de preţuri flexibil îşi stabilesc preţurile la un nivel înalt, ceea ce duce la
ridicarea nivelului preţurilor.
Influenţa volumului de producţie asupra nivelului preţurilor depinde de ponderea firmelor
cu un sistem flexibil de preţuri. În aşa fel, nivelul general al preţurilor depinde de previziunile
referitor la nivelul preţurilor şi nivelul volumului de producţie.
Devierea mărimii volumului de producţie existent de cel potenţial depinde de devierea
nivelului preţurilor de la cel prognozat. Astfel, :

( )
Y = Y + α P − P e , unde
S
α= . (6.42)
[(1 − S )α ]

30
 Economiştii folosesc aceste modele ale SRAS pentru a explica deosebirile dintre curbele
ofertei agregate în perioada scurtă dintre diferite ţări , în dependenţă de specificul dezvoltării
economiei. Menționăm că în condițiile unei inflații înalte, valoarea coeficientului α este relativ
redusă, şi invers. În ţările cu dezechilibre majore, cererea agregată oscilează, la fel și prețurile.
Astfel coeficientul α este mic şi SRAS este relativ orizontală. În ţările unde cererea agregată și
prețurile sunt relativ stabile, orice modificare a preţurilor îi face pe producători să reacţioneze
adecvat, astfel α este mare.
Chiar dacă există deosebiri dintre aceste modele, ele sunt compatibile. Concluziile care pot
fi făcute pe baza lor sunt aceleași. Ideea de bază poate fi exprimată prin ecuaţia SRAS:

(
Y = Y + α P − Pe , )
care arată dependenţa dintre devierile volumului de producţie de la cel potenţial şi diferenţa
dintre nivelul existent al preţurilor şi cel prognozat. Dacă nivelul preţurilor este mai ridicat decât
cel aşteptat, atunci mărimea volumului de producţie este mai mare decât mărimea producţiei în
condiţiile ocupării depline. Dacă nivelul preţurilor este mai mic decât aşteptările, atunci mărimea
produsului creat este mai mică decât cel potenţial.

Figura 6.19. Funcția ofertei pe termen scurt și lung

6.5.Echilibrul macroeconomic general AD-AS

Modelul grafic al echilibrului AD – AS

Modelul echilibrului macroeconomic general constituie modelul interacţiunii dintre cererea
agregată (AD) şi oferta agregată (AS). Nivelul preţurilor la produsele finite, care se stabileşte pe
baza egalităţii dintre cererea agregată şi oferta agregată, determină nivelul de echilibru al
preţurilor (PE). Produsul naţional real, care se stabileşte pe baza egalităţii dintre cererea agregată
şi oferta agregată, determină volumul real al producţiei naţionale de echilibru (YE) (figura 6.20).

31
 A
P

E
PE
AD

YE Y

Figura 6.20. Echilibrul macroeconomic AD – AS.

 Echilibrul pe termen scurt în urma deplasării curbei AD

P
AS Cunoaştem, că orice modificare a factorilor
ce influenţează AD duce la deplasarea
P2 curbei AD (în afara prețurilor).
AD2
P1 Deplasarea curbei AD în dreapta la AD2
AD1 duce la creşterea nivelului general al
P3

AD3 preţurilor şi a volumului de producţie (în

urma creşterii variabilelor ce determină
modificări în AD).
Y3 Y1 Y2

Orice modificare în sensul diminuării

Figura 6.21. Modificarea echilibrului în
urma deplasării AD.
aceloraşi variabile ar determina deplasarea
curbei AD la stânga spre AD3 şi reducerea
preţurilor (P) şi a volumului de producţie
(Y).

32
 Modificarea echilibrului macroeconomic pe termen scurt în urma modificării AS

Figura 6.22. Modificarea echilibrului în

urma deplasării AS.

Deplasarea curbei AS în dreapta spre AS3

duce la descreşterea nivelului general al
preţurilor şi creșterea volumului de
producţie (în urma creşterii variabilelor ce
determină AS, de exemplu o descoperire de
importante zăcăminte de petrol).
Orice modificare în sensul diminuării
aceloraşi variabile (un cutremur devastator)
ar determina deplasarea curbei AS la stânga
spre AS2 va duce la creșterea preţurilor (P)
şi reducerea volumului de producţie (Y).

33
 Echilibru pe termen lung. Șocurile cererii agregate și ofertei agregate.
Echilibrul pe termen lung se stabileşte în condiţiile cînd cererea agregată este egală cu
oferta agregată pe termen scurt şi oferta agregată pe termen lung:

AD=SRAS=LRAS
(6.43)

P
LRAS

A
● SRAS

AD
Y Y

Figura 6.23. Echilibrul pe termen lung.

Schimbarea bruscă (șocurile) a cererii agregate și ofertei agregate va determina devierea

nivelului efectiv al producției de la nivelul potențial.
Șocurile cererii agregate pot apărea în rezultatul modificării bruște a ofertei de monedă sau
a velocității acesteia, oscilații puternice a cererii investiționale, etc.
Șocurile ofertei agregate pot fi determinate de schimbarea bruscă a prețurilor la resurse (de
exemplu, la resursele petroliere); calamnitățile naturale, care determină pierderea unei părți
importante a resurselor și reducerea potențialului economic; schimbările în legislație; creșterea
considerabilă a cheltuielilor privind protecția mediului ambiant, etc.
În continuare vom analiza modificarea echilibrului macroeconomic în rezultatul unui din
cazurile menționate mai sus. De exemplu șocul ofertei agregate, determinat de schimbarea
bruscă a prețurilor la resursele petroliere va deplasa curba ofertei agregate pe termen scurt în
sus, de la SRAS0 la SRAS1. Ca rezultat echilibrul pe termen scurt se stabileşte în punctul B, la un
nivel mai ridicat al preţurilor (figura 6.24).

34
 LRAS
P
B
P1 ● SRAS1

A
P0 ● SRAS0

AD
Y1 Y Y

Figura 6.24. Stabilirea echilibrului pe termen scurt.

În punctul B nivelul producţiei pe termen scurt este mai mic decît cel potenţial, ceea ce
caracterizează situaţia de ocupare incompletă a factorilor de producţie (şomaj).
Dacă statul nu întreprinde măsuri, atunci economia se acomodează la noua situație. În
condițiile unui nivel al producției mai mic decît cel potențial (punctul B), prețurile încep treptat
să scadă (corectarea prețurilor), iar nivelul producției și ocupării vor reveni la cel inițial.
Aceasta s-ar reprezenta grafic prin deplasarea în sers invers pe curba AD din punctul B în
punctul A. Însă acest proces de acomodare poate fi foarte îndelungat și însoțit de grave
probleme sociale.
În acest context, statul intervine prin politici de stimulare a cererii agregate, majorând masa
monetară, sau achiizițiile guvernamentale. Creșterea cererii agregate se reprezintă prin
deplasarea curbei cererii agregate spre drepta. Ca rezultat curba AD se deplasează către AD'.
Nivelul producţiei revine la cel potenţial, dar prețurile rămân majorate. Echilibrul pe termen
lung se stabileşte în punctul C. Nivelul preţurilor corespunde nivelului P1. (figura 6.25).

LRAS
P
C
B ●
P1 SRAS1
A
●
P0 SRAS0
AD'
AD
Y1 Y Y

Figura 6.25. Restabilirea echilibrului pe termen lung.

Astfel, politica economică a statului se confruntă cu dilema: fie o recesiune îndelungată și

șomaj, fie creșterea prețurilor cu menținerea nivelului ocupării și a producției.

35
 Decalajele venitului național
Decalajele nivelului venitului reprezintă o stare a economiei naţionale, caracterizată printr-un
dezechilibru parţial și se determină ca diferenţa dintre venitul realizat şi venitul potenţial.

Tipurile de decalaje a nivelului venitului:

 Decalaj recesionist, analizat de J.M. Keynes. În acest caz venitul realizat este mai mic decît
cel potenţial și se caracterizează printr-o subocupare a factorilor de producţie.

LRAS
P

E
Decalaj recesionist

AD
Y
Y1 Y

Figura 6.25. Decalajul recesionist.

Ajustarea decalajului recesionist se efectuează prin următoarele posibilități:

• ajustarea prin oferta agregată (creşterea AS pe termen scurt) și anume
- prin relansarea automată a activităţii economice; în recesiune există un surplus pe piaţa
factorilor de producţie ce antrenează o reducere a preţurilor factorilor de producţie şi
determină reducerea costurilor medii în economie. În consecinţă, oferta agregată se
deplasează spre dreapta.
- prin intermediul politicilor de stimulare a ofertei agregate (de exemplu, acordarea de
subvenţii).
• ajustarea prin cererea agregată (creşterea AD):
- printr-o relansare automată a cererii agregate şi a componentelor sale;
- prin politica macroeconomică de stimulare a cererii agregate (de exemplu, reducerea
impozitelor și taxelor).


Decalaj inflaţionist, este analizat de către noii economişti clasici. În condițiile decalajului
inflaționist venitul realizat este mai mare decât cel potenţial și aceasta caracterizează
supraocuparea factorilor de producţie. Printre factorii ce pot contribui la stabilirea unui astfel
de decalaj putem numi şocul negativ al cererii agregate .

36
 P LRAS AS

E
Decalaj inflaţionist
AD

Y1 Y
Y

Figura 6.26. Decalajul recesionist.

Ajustarea decalajului inflaţionist se poate efectua prin:

• ajustarea prin oferta agregată (scăderea AS pe termen scurt):
- reducerea activităţii economice: nivelul ofertei agregate pe termen scurt determină creşterea
preţurilor factorilor de producţie, în deosebi a salariilor, care încep să crească mai repede
decât productivitatea muncii. Ca rezultat cresc costurilor şi are loc o deplasare spre stânga a
SRAS, la un nivel mai ridicat al preţurilor ;
- politica de temperare a nivelului activităţii economice (restricţii fiscale).
• ajustarea prin cererea agregată (diminuarea AD):
- reducerea cheltuielilor agregate;
- prin politica macroeconomică de descurajare a cererii agregate.
Ajustările în nivelul venitului demonstrează stabilitatea echilibrului macroeconomic pe termen
lung. Înlănţuirea în dinamică a apariţiei şi ajustărilor decalajelor recesioniste şi inflaţioniste are
ca rezultat fenomenul ciclicităţii economice.

Caseta 6.6. Instrumente aplicate în vederea stimulării ofertei.

 Instrumente destinate să crească nivelul producției curent, prin care se îmbunătățește
eficiența alocării și utilizării principalelor resurse: muncă, pământ, capital. Aici se includ
instrumentele politice care reduc distorsiunile ce conduc la diferențe între prețurile unitare
ale produselor și costurile lor marginale. Astfel de distorsiuni pot apărea ca consecință a
concurenței imperfecte, controlului prețurilor, restricțiilor comerciale, etc.
 Instrumente destinate să majoreze rata de creștere pe termen lung a nivelului potențial al
producției. Aici se includ măsuri de stimulare a economiilor și investițiilor interne,
perfecționarea mecanismului de trecere a economiilor în investiții, stimularea inovațiilor
tehnologice. De asemenea, se includ măsuri de creștere a fluxului de investiții străine,
schimbărule structurale, etc.

37
 CONCLUZII
1. Cererea agregată reflectă totalitatea cheltuielilor efectuate de către agenţii economici agregaţi
pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii create în economie în decursul unei perioade de
timp. Componentele cererii agregate sunt cheltuielile de consum ale menajelor, cheltuielile
de investiţii ale firmelor, cheltuielile statului privind achiziţionarea de bunuri şi servicii,
cheltuielile pentru exportul net.
2. Grafic cererea agregată se reprezintă sub forma unei curbe cu pantă negativă, care reflectă
dependenţa negativă dintre nivelul achiziţionat al PIB real (Y) şi nivelul preţurilor (P).
Această dependență poate fi explicată prin intermediul ecuației teoriei cantitative a banilor
sau prin efecte cererii agregate: efectul ratei dobânzii, efectul bogăţiilor, efectul importului.
3. Consumul reprezintă partea de venit cheltuită pentru procurarea de bunuri şi servicii,
destinate satisfacerii necesităţilor menajelor şi/sau a necesităţilor personale. Odată cu
modificarea venitului indivizii inclină să-şi modifice consumul, dar intr-o proporţie mai
redusă.
4. Economiile reprezintă surplusul de venit peste cheltuieli. La nivel macroeconomic,
economiile apar ca o condiţie a investiţiilor.
5. Investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru achiziţionarea bunurilor de
capital. Reducerea ratei dobînzii determină creşterea investiţiilor. Creşterea venitului
determină creşterea investiţiilor.
6. Multiplicatorul investițiilor reflectă modificarea venitului, ca urmare a modificării cu o
unitate a investiţiilor. Acceleratorului măsoară creşterea investiţiilor, ca urmare a sporirii
veniturilor.
7. Curba ofertei agregate descrie combinaţiile dintre nivelul volumului de producţie şi nivelul
general al preţului, la care agenţii economici sunt dispuşi să ofere o cantitate dată de bunuri și
servicii în condiţiile unui preţ dat.
8. Modificarea mărimii AS sub influenţa aceluiaşi factor poate fi diferită în dependenţă de
perioada pentru care se face analiza. Deosebirile dintre perioada scurtă şi lungă, în
macroeconomie sunt legate, în principal, de comportamentul variabilelor reale şi nominale.
În teoriile keynesistă şi neoclasică, interpretarea formei curbei AS este diferită.
9. Curba keynesistă a ofertei agregate caracterizează economia în perioadă scurtă și este
orizontală, implicând faptul că firmele pot oferi orice cantitate de bunuri şi servicii care se
cer pe piaţă la nivelul existent al preţului. În acest caz există o ocupare nedeplină a factorilor
de producție. În condiţiile ofertei agregate keynesiste, expansiunea monetară şi expansiunea
fiscală duc la creşterea nivelului de echilibru al producţiei.
10. Curba neoclasică a ofertei agregate este verticală şi se aplică unei economii în care preţurile
şi salariile sunt pe deplin flexibile. În acest caz nivelul de producţie corespunde ocupării
depline. În condiţiile ofertei clasice o expansiune fiscală nu afectează nivelul de producţie,
dar va duce la creşterea preţurilor.
11. Oferta agregată pe termen scurt poate fi analizată prin intermediul a patru modele de bază:
modelul ofertei agregate în condiţiile salariilor fixe; modelul necompetenţei lucrătorilor;
modelul informaţiei asimetrice; modelul preţurilor inelastice. În toate aceste modele mărimea
volumului de producţie efectiv deviază de la volumul de producţie în condiţiile ocupării
depline dacă nivelul preţurilor deviază de la cel anticipat.
12. Echilibrului macroeconomic constituie modelul interacţiunii dintre cererea agregată şi oferta
agregată Nivelul preţurilor la produsele finite, care se stabileşte în baza egalităţii dintre
cererea agregată şi oferta agregată, determină nivelul de echilibru al preţurilor (PE).
38
13. Șocurile cererii agregate și ofertei agregate vor determina abaterea nivelului efectiv al
producției de la nivelul potențial. Șocurile cererii agregate pot apărea în rezultatul modificării
bruște a ofertei de monedă sau a vitezei de rotație a acesteia, oscilații puternice a cererii
investiționale, etc. Șocurile ofertei agregate pot fi determinate de: schimbarea bruscă a
prețurilor la resurse; calamnitățile naturale; schimbările în legislație; creșterea considerabilă a
cheltuielilor privind protecția mediului ambiant, etc.
14. Decalajele nivelului venitului se determină ca diferenţa dintre venitul realizat şi venitul
potenţial. Tipurile de decalaje a nivelului venitului: inflaţionist și recesionist. Decalajul
inflaționist poate fi ajustat fie prin scăderea ofertei agregate pe termen scurt, fie prin
diminuarea cererii agregate (politica restictivă). Decalajul recesionist poate fi ajustat fie prin
creşterea ofertei agregate pe termen scurt, fie prin creşterea cererii agregate (politica de
stimulare a cererii agregate):

NOȚIUNI – CHEIE
Cerere agregată (aggregate demand, AD) Modelul keynisian al ofertei agregate
Ofertă agregată (aggregate supply, AS) (Keynisian model of aggregate supply)
Consum (consumption, C) Modelul neoclasic al ofertei agregate
Înclinație marginală spre consum (marginal (neoclassical model of aggregate supply)
propensity to consume, MPC) Echilibrul AD – AS (equilibrium AD - AS)
Înclinație marginală spre economii (marginal Echilibru pe termen scurt (short run
propensity to save, MPS) equilibrium)
Economii (savings, S) Echilibru pe termen lung (long run
Investiții (investments) equilibrium)
Legea psihologică fundamentală (the Șocurile cererii agregate (aggregate demand
fundamental psychological law) shocks)
Multiplicatorul (multiplier) Șocurile cererii agregate (aggregate supply
Decalaj (GAP) shocks)

ENUNȚURI ADEVĂRAT/FALS
1. Dacă guvernul decide majorarea fiscalităţii, atunci consumul creşte.
2. Venitul şi consumul sunt două mărimi direct proporţionale, în timp ce venitul şi
economiile sunt două mărimi invers proporţionale.
3. Înclinaţia medie spre consum ( c ) reprezintă raportul dintre consumul total şi venitul
disponibil.
4. Suma invesiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete formează investiţiile brute.
5. Relaţia dintre creşterea producţiei şi creşterea investiţiilor într-o economie naţională este
reflectată de multiplicatorului investițiilor.
6. Multiplicatorul investiţiilor arată cu cât este mai mare înclinaţia marginală spre consum,
cu atât efectul investiţiilor este mai mare.
7. Exportul net reflectă diferenţa dintre import şi export şi arată influenţa comerţului
exterior asupra cererii aggregate.

39
8. Modificarea cererii agregate în funcţie de alţi factori decât preţul, conduc la deplasarea
curbei cererii agregate paralel cu ea însăşi.
9. Oferta agregată (AS) exprimă producţia totală de bunuri şi servicii pe care firmele doresc
şi pot să o realizeze în funcţie de nivelul mediu al preţurilor din economie.
10. Curba ofertei agregate reflectă combinaţiile de preţuri şi venituri pentru care economia se
află în echilibru.
11. Panta pozitivă este o caracteristică a curbei AD.
12. În analiza macroeconomică pe termen scurt a ofertei agregate preţurile sunt considerate
constante.
13. Pe termen lung economia funcţionează la nivelul său potenţial şi AS este rigidă.
14. Pe termen scurt, echilibrul se ajustează la nivelul PIB-ului potenţial.
15. Decalajul inflaţionist se datorează unui echilibru macroeconomic la un nivel al PIB -ului
superior celui potenţial.

TESTE
1. Când se reduce venitul, consumul de regulă:
a) Se reduce şi el, dar într-o proporţie mai mică
b) Se reduce şi el, dar într-o proporţie mai mare
c) Se reduce în aceeaşi proporţie
d) Are loc creşterea consumului.

2. Curba ofertei agregate keynesiene există:

a) La un nivel al producţiei mai mare decât nivelul potenţial
b) La un nivel al producţiei mai mic decât nivelul potenţial
c) La un nivel al producţiei ce corespunde cu nivelul potenţial.
d) Nici una nu este corectă.

3. O schimbare a cheltuielilor publice:

a) Nu afectează curba cererii globale
b) Schimbă înclinaţia curbei cererii globale
c) Deplasează curba ofertei globale
d) Deplasează curba cererii globale.

4. Care din următorii factori vor determina deplasarea curbei cererii agregate spre
dreapta:
a) O creştere a nivelului ofertei agregate
b) O creştere a nivelului general al preţurilor
c) O creştere a cheltuielilor guvernamentale
d) O reducere a ofertei agrergate.

5. În modelul AD –AS creşterea consumului va determina:

a) Creşterea nivelului general a preţului şi a venitului de echilibru
b) Creşterea preţului şi scăderea venitului de echilibru

40
 c) Micşorarea venitului de echilibru şi a nivelului general a preţului
d) Creşterea venitului de echilibru şi scăderea nivelului general a preţului.

6. Care din următorii factori vor determina deplasarea de-a lungul curbei cererii
agregate:
a) O modificare a nivelului ofertei agregate
b) O modificare a nivelului general al preţurilor
c) O modificare a cheltuielilor guvernamentale
d) O modificare a venitului de echilibru.

7. Dacă investiţia se reduce se poate întâmpla că:

a) Venitul va scădea mai puţin decât s-a redus investiţia
b) Venitul va descreşte în aceeaşi măsură în care s-a redus investiţia
c) Venitul se va reduce într-o măsură care este multiplă celeia în care s-a micşorat
investiţia.
d) Nu putem afirma nimic.

8. Reducerea ratei dobânzii va avea următoarele efecte în economia naţională:

a) Reducerea investiţiilor şi a venitului de echilibru, creşterea nivelului general al
preţurilor
b) Creşterea investiţiilor, a venitului şi a nivelului general al preţurilor
c) Creşterea investiţiilor, creşterea nivelului general al preţurilor, venitul rămîne
constant;
d) Nici una nu este corectă.

9. Înclinaţia marginală spre economii reprezintă:

a) economiile realizate pe unitate de venit;
b) sporul de economii atunci când venitul creşte cu o unitate;
c) sporul de venit determinat de sporul de investiţii
d) nici una nu este corectă.

10. Multiplicatorul investiţiilor arată:

a) cu cât este mai mică înclinaţia marginală spre economii, cu atât efectul investiţiilor
este mai mare;
b) cu cât este mai mare înclinaţia marginală spre consum, cu atât efectul investiţiilor
este mai mare;
c) cu cât este mai mică înclinaţia marginală spre consum, cu atât efectul investiţiilor
este mai mare.

11. Particularităţile modelului neoclasic al ofertei agregate sunt:

a) economia funcţionează în condiţiile ocupării depline a factorilor de producţie;
b) economia funcţionează în condiţiile ocupării incomplete a factorilor de producţie;
c) mărimile nominale sunt rigide, se modifică lent şi reacţionează încet la fluctuaţiile
pieţei;
d) mărimile reale sunt flexibile şi reacţionează mai repede la fluctuaţiile pieţei.

41
12. Firma îşi reduce volumul producţiei şi numărul de angajaţi dacă:
a) volumul producţiei este mai mare ca nivelul cererii;
b) volumul producţiei este mai mic decât nivelul cererii;
c) volumul producţiei este egal cu nivelul cererii;
d) nici una nu este corectă.

PROBLEME PROPUSE SPRE REZOLVARE

1. Funcția macroeconomică de consum într-o economie națională ipotetică simplă este
C = 4000 + 0,75Y, iar investițiile totale sunt o mărime autonomă și constituie 2000 u.m..
Detereminați:
a) Funcția macroeconomică de economisire.
b) Venitul național de echilibru.
c) Multiplicatorul investițiilor.

2. Cheltuielile de consum sunt reprezentate prin funcţia: C = 800 + 0,6Yd.

Venitul disponibil (Yd) Consum (C) Economii (S)
1000
2000
3000
4000
5000
Determinaţi:
a) Consumul şi economiile pentru fiecare nivel al venitului disponibil.
b) Înclinaţia marginală spre consum
c) Înclinaţia marginală spre economii
d) Determinaţi multiplicatorul cheltuielilor.

3. Consumul iniţial constituie 70% din venit. Investiţia este autonomă şi constituie 180 u.m.
a) Care este nivelul venitului de echilibru?
b) Calculaţi consumul planificat şi cererea agregată pentru valori ale venitului
cuprinse între 500 şi 1200.
c) Care este nivelul de echilibru dacă investiţia creşte cu 30 u.m.

4. În anul t1 economiile totale nete ale unei ţări sunt 4000 u.m., sporind cu 10% faţă de
nivelul lor din anul t0. Rata consumului în anul t1 este 0,8. În condiţiile în care întreaga
creştere a economiilor din anul t1 faţă de anul t0 se transformă în spor de investiţii, iar
multiplicatorul investiţiei este 5, determinaţi:
a) înclinaţia marginală spre consum;
b) rata economisirii în anul t2, dacă înclinaţia marginală spre consum nu se modifică.

5. Se cunosc următoarele date cu privire la o economie ipotetică:

Funcţia economiilor: S = 0,2Yd – 700
Investiţiile: I = 500 u.m.
Impozitele şi taxele: T = 1000 u.m.
Cheltuielile guvernamentale: G = 800 u.m.

42
 Determinaţi:
a) Funcţia de consum.
b) Venitul de echilibru.
c) Venitul disponibil.
d) Valoarea consumului şi economiilor corespunzător situaţiei de echilibru.

6. Presupunem că venitul de echilibru este de 500 u.m. în model bisectorial, când:

C = 40 + 0,8Yd şi I = 60 u.m. Să se determine:
a) Nivelul venitului de echilibru în condiții inițiale.
b) Nivelul venitului de echilibru atunci cînd o cheltuială guvernamentală de 10 u.m.
este adăugată la model;
c) Nivelul venitului de echilibru atunci cînd taxe de 10 u.m. sînt adăugate la model,
caz în care Yd = Y - T.

7. Fie următoarele date referitoare la o economie:

Funcţia consumului: C = 650 + 0,8Yd
Funcţia impozitelor şi taxelor: T = 0,25Y
Investiţiile: I = 450 u.m.
Cheltuielile guvernamentale: G = 320 u.m.
Exportul net: Nx = 80 u.m.
Determinaţi:
a) Nivelul venitului de echilibru.
b) Venitul disponibil.
c) Consumul şi economiile personale.

8. Fie următoarele date referitoare la o economie:

Funcţia de consum: C = 1000 + 0,75Yd,
Investiţiile: I = 1500 u.m.,
Achizițiile guvernamentale: G = 2100 u.m.
Funcţia impozitelor: T = 400
Funcţia exportului net: Nx = 300
Determinaţi:
a) Venitul de echilibru,
b) Consumul şi economiile
c) Multiplicatorul investițiilor.
d) Cum se va modifica venitul de echilibru, dacă investițiile cresc cu 200 u.m.

TEME RECOMANDATE PENTRU REFERATE:

1. Analiza factorilori obiectivi şi subiectivi care influenţează cheltuielile de consum.
2. Investițiile și rolul lor în economia naţională.
3. Particularitățile cererii agregate în economia națională.
4. Analizați dependența dintre oferta agrgată și inflație.
5. Influenţa şocurilor asupra echilibrului macroeconomic.

43