Capitolul I. Istoria şi evoluţia vestimentaţiei.

1.1 Rolul vestimentaţiei în cadrul social.

Psihologia socială se bucură de o varietate de teme fundamentale îndeajuns
de mare - omul nu numai că este cea mai sofisticată existenţă considerat la
nivel individual ci mai mult, el stabileşte raporturi sociale alcătuind grupuri, în
plus se află într-o permanenţă schimbare – astfel încât micile semne care pot
uneori să dezvăluie marile adevăruri nu se bucură de o atenţie suficientă.
Vestimentaţia nu este una dintre temele fundamentale ale psihologiei
sociale şi prin urmare nici nu este supusă unei „analize microscopice” a
psihologilor sociali. Acest fapt însă nu contestă valoarea unui studiu al acesteia
în sfera de preocupări a domeniului şi nici legătura strânsă care există între
vestimentaţie şi realităţile sociale.
Despre vestimentaţie se poate aminti în legătură cu cele mai vechi timpuri,
iar importanţa costumului poate fi întrezărită cel puţin în cugetări, maxime,
vorbe din popor sau chiar exprimări metaforice. Acestea sunt cel mai adesea
puse în legătura cu omul care le poartă – hainele sunt o prelungire a propriei
fiinţe, cu imaginea pe care acesta o are despre sine - „îmbrăcămintea este o
concepţie despre sine pe care fiecare o poartă cu sine” (Henry Michaux) sau
chiar cu o realitate socială - vestimentaţia văzută ca oglindă a conformismului.
În legătură cu rolul pe care îl îndeplineşte vestimentaţia au fost considerate
mai multe cauze care ar putea sta şi la baza apariţiei acesteia. Astfel, motivul
invocat de creştini pentru faptul că ne îmbrăcăm este pudoarea - legat de pasajul
biblic în care Adam şi Eva îşi descoperă nuditatea ca pe-o ruşine şi se acoperă
cu frunze. Raţionaliştii justifică utilizarea costumului ca fiind datorată necesităţii
omului de a acoperi un corp fragil şi în felul acesta de a se apăra de eventuale
pericole. Psihanaliza aduce în prim plan ca şi cauză, dorinţa omului de a se
diferenţia de animal. De asemenea, ca motive, nu sunt omise nici necesitatea de
estetic a omului, dorinţa de a arăta mai bine sau chiar vanitatea.
 În mod cert că aceste cauze oferă doar împreună o realitate şi deşi motivul
prim al utilizării veşmântului ar putea coincide unei singure cauze(dacă am lua
în consideraţie varianta creştină) motivul pentru care omul s-a acoperit cu haine
de-a lungul timpului nu poate fi nicidecum redus la o singură cauză, ci
dimpotrivă, la motivele amintite am putea adăuga şi altele. Prin urmare, chiar
dacă în general caută şi oferă cauze raţionale, pentru faptul că se îmbracă
(nevoia de protecţie) există şi nenumărate aspecte care infirmă această credinţă.
Cauzele generale pentru care omul îşi acoperă corpul nu epuizează
nicidecum scopurile pe care acestea ar putea să le dobândească în condiţii
particulare. Unul dintre cele mai cunoscute scopuri este acela ar travestirii, care
de nenumărate ori a reprezentat o soluţie în cele mai variate situații. Haina are
„talentul” nu numai de a ascunde, de a camufla, ci chiar acela de a crea impresii
total eronate despre oamenii cu care intrăm în contact. Haina poate „converti”
sexul şi de ce nu îl poate „converti” pe diavol într-un om admirabil.
Omul are permanent tendinţa ca în ciuda unor acţiuni care satisfac nevoi
raționale să asocieze acestora cauze ce le leagă de natura sa spirituală. Deşi din
cele mai vechi timpuri hainele au fost adaptate în funcţie de climă – hainele largi
şi drapate se foloseau în regiunile calde iar cele ajustate în regiunile reci – o
multitudine de articole vestimentare au dobândit simboluri felurite. Astfel,
egiptenii nu intrau în temple în vestminte de lână şi nici nu puteau fi
înmormântaţi cu ele, iar hainele colorate erau considerate a fi rezervate doar
zeilor; rochia de mireasă a indiencelor are culoare roşie deoarece roşul este
considerat ca fiind aducător de noroc şi bogăţie în timp ce în cele mai multe
regiuni se îmbracă rochia albă si lungă ca simbol al purităţii.

Chiar dacă astăzi simbolurile vestimentare nu se manifestă la fel de vizibil,

ele continuă totuşi să existe chiar si fără voia noastră manifestându-şi influenţa
aşa cum şi miturile, deşi nu mai sunt considerate ca în trecut, ele îşi păstrează
eternitatea regăsindu-se chiar şi în cele mai banale seriale.
 În prezent, deşi strâns legată de transformările economice, evoluţia
costumului depinde şi de evoluţia condiţiilor sociale, a modului de viaţă, a
ideilor politice etc. Moda în sine, nu are doar un caracter de căutare estetică şi
presupune modificări care nu sunt legate numai de necesitate ci de moravurile
societăţii ale cărei opinii le şi exprimă.

1.2 Apariţia şi istoria vestimentaţiei.

Despre îmbrăcămintea omului preistoric informaţiile sunt destul de sărace,
astfel că investigaţiile făcute au furnizat date care nu pot fi luat în consideraţie
decât cu mare circumspecție. După câte se ştie, primele preocupări ale omului
nu au fost legate de îmbrăcăminte, ce acelea legate de procurarea hranei şi
adăpostului.
Se ştie însă că omul preistoric practica ungerea corpului cu grăsimi, în
scopul de a se proteja de frig sau soare, ori de insecte. Cercetările arheologice au
dovedit că încă în acel stadiu omul a utiliza vopsele. Au fost găsite în unele
peşteri baloane cu vopsele în 17 culori, între care: alb, negru, ocru, unele erau
folosite şi pentru rujul de buze. Altele erau utilizate pentru vopsirea trupului.
Astfel, în mormintele de la Menton, în Franţa, şi Brunn, în Moravia au fost
găsite trupuri vopsite cu culori ocru – roşu din solutren.
Sunt însă dovezi arheologice datând din perioada paleoliticului superior
(aproximativ 15000 de ani î. H) care pun în evidenţă prezentarea unor unelte
făurite de omul preistoric cum sunt: suliţele şi săgeţile din silex, din os, fildeş şi
din corn. Printre aceste unelte apare şi acul de cusut din os, care se crede că era
utilizat la cusutul unor piese de îmbrăcăminte din piele şi blănuri. La cusutul
acestora se foloseau fire din cozi de cal, tendoane de ren sau fire făcute din
intestinele unor animale.
Pieile provenite de la animalele vânate erau prelucrate(rase) cu lame din
silex, piepteni din oase de cerb, iar pentru argăsire era folosită argila. Blana
astfel prelucrată a fost multă vreme singura îmbrăcăminte utilizată, fără a fi
cusută ci doar purtată pe umeri sau în jurul corpului fără nici o modificare.
Primii oameni ce purtau aceste blănuri(cu capul şi picioarele păstrate) se pare că
erau vrăjitorii. Mai târziu, în Egiptul antic erau purtate şi de preoţi. Ei purtau
numai blană de leopard.
Omul preistoric purta şi un fel de costum magic, ornat cu cozi de cal şi
ramuri de cerb. Acest tip de costum a fost descoperit în grota Trei fraţi (sub
formă de desen) – din nordul Cantabriei (azi Biscaya, Spania). El se aseamănă
cu costumele din grotele de la Teli Sahe.
Tot cu caracter magic se crede că erau incluse în îmbrăcăminte penele şi
coarnele unor animale.
În peştera de la Cogul-Lerida şi Secans-Teruel din Spania au fost
descoperite picturi rupestre care reprezentau fiinţe umane purtând fuste
compacte din blană ce păstra şi coada animalului sau pantaloni lungi, tot din
blană.
O altă mărturie a faptului că în perioada preistorică a existat o
îmbrăcăminte chiar evoluată este statueta Zeiţa cu şerpi din Cnossos(Creta),
datată din secolul XVI î.H., sau îmbrăcămintea găsită într-un mormânt de stejar
din epoca bronzului timpuriu, care se află în muzeul din Copenhaga. De
asemenea la Muzeul Luvru din Paris se poate vedea statueta din bronz care o
reprezintă pe zeiţa Afrodita într-o rochie ce pare a fi dintr-un material elastic.
Din unele publicaţii aflăm că pe un vas din ceramică, găsit Mexic, erau
desenate nişte femei îmbrăcate în fuste mini. Sunt dovezi care atestă costumul
preistoric şi pe teritoriul Africii.
Deşi veșmintele anterioare secolului XVIII-lea au dispărut aproape
complet, totuşi, grație operelor de artă şi metodelor ştiinţifice de restaurare şi
reconstruire ale acestora, puse la punct de unii cercetători, costumul antici a
putut fi cunoscut destul de bine.
Istoria costumului antic începe acolo unde ia naştere şi se formează cea
dintâi civilizaţie mare a lumii antice, adică în Mesopotamia(în linii mari,
corespunzând azi cu teritoriul Irakului). Mesopotamia, ţară scăldată de fluviile
Tigru şi Eufrat, avea pe teritoriul său trei popoare distincte. La sud, de-a lungul
coastei Golfului Persic, erau stabiliţii sumerienii, acadienii în zona centrală
(fondatorii Babilonului) iar în zona de nord, asirienii. În această parte a lumii
antice, oraşul Tello a atins o mare prosperitate datorită dezvoltărilor
meşteşugurilor în producţia de vase şi statui de argint, pe care erau reprezentate
personaje înveşmântate. Aceste vase şi statui au fost cercetate de către L.
Heuzey.
Costumul mesopotamienilor era format dintr-un mare şal (3m x 1,30m)
acesta fiind de fapt piesa principală de îmbrăcăminte. Acest şal din
lână(kaunakes), care avea la ambele margini franjuri bogaţi, era aşezat pe corp
acoperind oblic pieptul şi spatele, peste umărul stâng. Şalul este aşezat
transversal pe corp, formând pliuri abundente. Această piesă era purtată şi ca
fustă, însă va fi abandonată către anul 2400 î. H. rămânând doar un costum
simbolic pentru zei.
Egiptenii, însă, spre deosebire de popoarele mesopotamiene din epoca lor,
nu purtau o bucată de material înfăşurată în chipuri diverse în jurul corpului.
Aceştia purtau tunici, cusute pentru a le veni, aceste tunici, de regulă arătau ca
nişte tricouri care ajungeau până la genunchi la bărbaţi şi până la glezne la
femei. Tunicile egiptenilor erau confecţionate din lână şi mai întotdeauna erau
albe.
Trecând peste multe secole, ajungem în perioada bizantină, unde are loc o
schimbare radicală a percepţiei vestimentaţiei. În arta bizantină găsim o
preocupare deosebită pentru religie, spiritualitate, acest aspect al vieţii
bizantinilor este observat şi în Renaşterea Italiană, stilul artistic dar şi
vestimentar al secolului XII fiind puternic influenţat de culorile metalice.
Peste 200 de ani, în secolul XIV, are loc cea mai mare încercare pentru
Europa, Ciuma Bubonică fiind în floare, oamenii au învăţat să se adapteze,
medicii purtau măşti ce pot fi asemuite ciocului unei păsări, oamenii de rând
purtau încălţăminte de piele groasă, pentru a evita contactul cu ucigaşa boală.
Vestimentaţia vremii denotă teama ce stăpânise oamenii.
În schimb, vestimentaţia secolului XVI denotă eleganţă. Renaşterea fiind în
plină floare, oamenii se ocupau de noi descoperiri, atât culturale cât şi
geografice, motiv pentru care vestimentaţia acestui veac este universal
Europeană, existând schimburi culturale între ţările Europei.
Secolul șaptesprezece este secolul Barocului, influenţele acestuia sunt
regăsite în toate aspectele vieţii cotidiene. Moda anilor 1600 a avut de suferit din
cauza războiului de 30 de ani, în care au fost nevoit să se introducă modificări în
costumul militar, pentru a se adapta mai uşor pe câmpul de luptă.
Secolul XVIII a fost un secol al marilor revoluţii. Revoluţia Franceză şi cea
Americană au avut loc în acest veac, astfel influenţând modul de a se îmbrăca a
persoanelor din acea perioadă. Hainele mari şi evazate au devenit modeste şi
mici.
Secolul XIX a fost un secol al cuceririlor şi prăbuşirilor, vestimentaţia
europenilor denotă acest fapt prin culori sobre şi haine modeste. Bărbaţii acestui
veac se străduiesc să ţină sub control femeile, care încet, dar sigur vor ajunge
egalul lor.
Secolul XX a fost un secol al industrializării masive. Oamenii perioadei
tindeau spre noi revoluţii, şi asta include vestimentaţia feminină, femeile acestui
secol începuse să poarte pantaloni, un lucru inedit până atunci.
1.3 Generalităţi privind definirea îmbrăcămintei
Îmbrăcămintea reprezintă, în sens larg, totalitatea obiectelor care îmbracă
corpul omenesc (exceptând încălţămintea): lenjerie, cămaşă, sacou, pardesiu,
pălărie, ciorapi etc., iar veşmântul este un nume generic pentru un produs de
îmbrăcăminte. Diferitele tipuri de produse de îmbrăcăminte s-au individualizat
de-a lungul epocilor istorice, o dată cu evoluţia vestimentaţie, în funcţie de
raportul corp-produs de îmbrăcăminte şi de modul concret în care rezolvă
protejarea părţilor principale ale corpului. Din punct de vedere anatomic, corpul
uman este divizat în 5 părţi principale:
1. Capul şi gâtul;
2. Toracele;
3. Membrele superioare;
4. Bazinul;
5. Membrele inferioare;
Legătura dintre părţile principale ale corpului şi modul în care acestea pot
fi protejate de un anumit tip de produs, sau o parte componentă a unui tip de
produs, este următoarea: capul şi gâtul sunt protejate de glugă, vesta protejează
toracele, membrele superioare sunt protejate de mâneci, bazinul e protejat cu
ajutorul chiloţilor, iar membrele inferioare - pantaloni.
Tipurile de bază ale produselor care protejează diferitele părţile principale
ale corpului sunt structurate printr-un mod determinat de combinare a acestor
tipuri sau părţi componente de produs.
Acest mod de divizare permite diferenţierea mulţimii produselor de
îmbrăcăminte în două grupe constructive, în funcţie de suprafaţa de sprijin a
produselor pe corp: produse cu sprijin pe umeri şi produse cu sprijin în talie.
Prin suprafaţă de sprijin se înţelege zona în care produsul cuprinde strâns corpul
şi în care trebuie să se asigure o înaltă corespondenţă între corp şi produs.
Pentru produsele cu sprijin pe umeri (acoperă prioritar partea superioară a
corpului), suprafaţa de sprijin este delimitată superior de linia umerilor şi de
baza gâtului, anterior de proeminenţa toracelui, iar posterior de proeminenţa
omoplaţilor.
Produsele cu sprijin în talie acoperă partea inferioară a trunchiului şi
membrele inferioare, parţial sau total, şi au suprafaţa de sprijin delimitată
superior de linia perimetrului taliei, anterior de proeminenţa abdomenului şi
posterior de proeminenţa feselor.
 Tipurile de produse se pot defini în funcţie de poziţia suprafeţei de sprijin şi
de modul de protejare a părţilor corpului.
În funcţie de poziţia în raport cu corpul şi de proprietăţile materialelor,
produsele pot prezenta formă flexibilă (instabilă) sau forma spaţială (rigidă).
Forma flexibilă (instabilă) este caracteristică produselor care prezintă
stratul de contact cu pielea sau primul strat pentru lenjerie, confecţionate din
materiale subţiri: lenjeria, cămăşile, rochiile din materiale subţiri, produsele din
tricot, îmbrăcămintea copiilor etc.
Forma spaţială (rigidă) este specifică produselor de îmbrăcăminte
exterioară, confecţionate din materiale de grosime medie sau mare şi prevăzute
cu straturi suplimentare de consolidare a formei (rigidizare pe diferite forme ale
corpului: piepţi, gulere, revere).
Îmbrăcămintea este formată dintr-un număr diferit de repere, create din
structuri plane, asamblate prin diferite procedee. Numărul forma şi dimensiunile
reperelor depind de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt:
− forma corpului omenesc;
− proprietăţile materialului şi tehnologia de execuţie a produsului;
− destinaţia şi tipul produsului (cerinţe estetice, modă).
Ca urmare a simetriei corpului, îmbrăcămintea se creează din repere
simetrice, aceasta fiind constituită din:
− repere principale, care sunt părţi componente ale îmbrăcămintei care nu
pot lipsi din structura unui produs;
− repere secundare, care sunt acele părţi componente care pot lipsi (guler,
mânecă, betelie, cordon, buzunar).
Aşa cum s-a văzut, dimensiunile şi forma produselor de îmbrăcăminte, sunt
determinate în primul rând de dimensiunile şi forma corpului omenesc,
îmbrăcămintea nefiind însă o copie fidelă a acestuia, nici chiar pentru primul
strat de pe corp.
 În continuare sunt reprezentate modelele tipice ale unor tipuri de bază ale
produselor de îmbrăcăminte, iar în cele ce urmează, sunt date definiţiile câtorva
produse de îmbrăcăminte:
− maioul este un produs cu sprijin pe umeri, care acoperă trunchiul, are
răscroială pentru gât şi braţe şi se îmbracă direct pe piele;
− chilotul este un produs cu sprijin în talie, care acoperă bazinul sau parţial
şi coapsele, separat, şi se îmbracă nemijlocit pe corp;
− cămaşa pentru bărbaţi este un produs cu sprijin pe umeri, care acoperă
trunchiul şi membrele superioare, are închidere pe feţe, guler şi este confecţionat
dintr-un singur strat de material;
− bluza pentru femei este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin pe umeri,
care protejează trunchiul, are sau nu are închidere, este cu sau fără mâneci, fiind
confecţionată dintr-un strat de material cu grosime mică;
− fusta pentru femei este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin în talie, care
protejează bazinul şi membrele inferioare, parţial sau total;
− pantalonul pentru ambele sexe este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin
în talie, protejează bazinul şi membrele inferioare, separat, parţial sau total;
− rochia este un produs de îmbrăcăminte pentru femei, care protejează
trunchiul, facultativ membrele superioare şi parţial membrele inferioare, se
constituie din corsaj şi fustă, indivizibile sau croite separat şi asamblate pe linia
taliei;
− impermeabilul este un produs de îmbrăcăminte exterioară ce protejează
trunchiul, membrele superioare şi parţial membrele inferioare, are închidere pe
toată lungimea feţei şi este destinat protecţiei corpului de intemperii(vânt,
ploaie); stratul exterior este confecţionat, de obicei, dintr-un material cu
permeabilitate redusă la aer şi apă;
− hanoracul este o haină scurtă, confecţionată din materiale cu
compactitate mare, de obicei impermeabile, este prevăzut cu glugă şi este folosit
în anumite competiţii sportive sau în excursii;
 − pelerina este o haină largă, de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu
glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte; este în formă de guler mare,
acoperă umerii şi bustul şi se poartă peste pantalon sau peste rochie;
− pardesiul constituie obiectul de îmbrăcăminte exterioară mai subţire
decât paltonul, care se poartă primăvara şi toamna peste îmbrăcăminte uzuală;
− paltonul este o haină de iarnă, executată din stofă groasă şi căptuşită, care
se poartă peste celelalte obiecte de îmbrăcăminte.
Această enumerare poate fi extinsă.

1.4 Ţinuta vestimentara pentru copiii de toate vîrstele.

Hainele pentru copii se execută din materiale diverse, cum ar fi: tricotajul,
artificiale, naturale, blănuri, bumbac, piele.
Ţesătura(bumbacul) şi tricotajul sunt unele din cele mai importante
materiale folosite la prelucrarea vestimentaţiei pentru copii. Cerinţele importante
la ţesătura pentru copii sunt: igienice, estetice şi fizico-mecanice. Aceste cerinţe
depinde de scopuri şi de influenţa vremii(condiţii meteorologice).
Ţesăturile pentru hainele exterioare protejează copilul de la precipitaţiile
exterioare, ele trebuie să fie rigide, moi. Deseori se folosesc ţesături de tip balon.
Acest tip de ţesătură poate avea o mare gamă cromatică, iar varietatea de culori
vii fiind mai mare decât pentru alte tipuri de ţesături.
Ţesăturile pentru vestimentaţia exterioară de iarnă (palton, scurtă) trebuie
să fie moi, destul de rigide, ele trebuie să fie călduroase, să fie termo-izolate, iar
culoarea unei astfel de ţesături trebuie să fie foarte calmă.
Ţesăturile universale pentru executarea vestimentaţiei sunt cele de
dimensiuni mici sau mijlocii.
La ţesăturile ornamentale sunt prezente următoarele trebuinţe: compoziţia
trebuie să fie una simplă şi clară. Desenul trebuie să fie clar pe orice fon.
Copii iubesc lucrări executate din ţesături tematice cu desene luate din
mediul copiilor, obiecte bine cunoscute, cum ar fi literele, poeziile, cântece. Ei
îşi vor dezvolta interesul în domeniu, fantezia, de aceea ar trebui să se imprime
imagini ce exprimă povestea preferată, litere, cifre.
Vestimentaţia pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Anume la
această vârstă, vârsta preşcolarilor, copii încep să înveţe şi să asimileze „ceea ce
este bine şi ceea ce este rău”, iar pe lângă aceasta începe să se simtă şi
dezvoltarea caracterului individual. Copii la vârsta de 4 ani devin mai
încăpăţinaţi, dorind să demonstreze că sunt în stare să facă lucrurile şi fără
intervenţia adulţilor, deşi sunt curioşi să vadă şi să analizeze ce trebuie să facă în
unele cazuri.
Hainele de obicei au o formă trapezoidală şi dreaptă. Asortimentul pentru
ambele sexe este foarte diversificat, ambele având specificul ei, vestimentaţie
pentru fetiţe: rochiţa, combinezoane, halate, vestimentaţie pentru noapte, în timp
ce băieţii port: cămăşi, pantaloni, şorţi, semicombinizoane, paltoane şi sacouri.
Pentru dezvoltarea de sine stătătoare a copilului se recomandă folosirea
unei vestimentaţii confortabile, cu sistem de închidere în faţă pentru a fi mai
uşor copilului.
Decoraţia preferată în vestimentaţie a acestei vârste este aplicaţia.
Decoraţiile cu facturi şi culori diverse oferă copiilor stare de bucurie, prin
aceasta ei înţeleg şi află despre obiectul preferat(care este purtat). Aplicaţia
poate fi funcţională, cum ar fi buzunarele. Cele mai populare forme sunt figurile
geometrice simple: cercul, pătratul, triunghiul, ca de exemplu buzunarul în
forma unui măr. Alte elemente ce le acordă copiilor starea de bucurie este arta
populară din natură.
Culorile suculente, saturate, proporţiile clare, expresivitatea modelului şi
chiar elementele croiului pot inspira modelierului la decizii de creare a hainelor
funcţionale şi estetice într-un colorit naţional. Atunci haina va avea rolul de
dezvoltare instruind copilul, de a înţelege tradiţiile artei naţionale.
Hainele pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani. Cu venirea la şcoală
la copii apar noi obligaţii, ocupaţii, un nou regim al zilei. În timpul ce se află la
şcoală ei acumulează noi cunoştinţe. Garderoba elevului se schimbă radical. Pe
lângă forma şcolară mai apare şi costumul sportiv, şorţuri, capoate, haine de
ocazie, de joacă.
La vârsta de 7-10 ani la copii apar unele schimbări ale corpului, copilul se
maturizează. Figura devine mai suplă din contul alungirii. Silueta vestimentaţiei
pentru fetiţele de 7-8 ani este dreaptă şi evazată de la linia taliei. La 9-10 ani este
semi ajustată. Rochiţa pentru fete de 7-8 ani se execută mai uşor cu talia ridicată.
Silueta de bază a vestimentaţiei pentru băieţi de 7-8 ani este liberă şi semi-
ajustată. Pentru 9-11 ani este dreaptă, dar de cele mai multe ori este semi-
ajustată. Copii la vârsta respectivă petrec majoritatea timpului cu jocuri sportive,
de aceea stilul mai des îmbrăcat este cel sport.