„Alexandru Lăpușneanul”

caracterizare
Perioada pașoptistă, începând aproximativ cu 1830 și încheindu-se în 1860, este scena unor
evenimente istorice semnificative pentru soarta poporului român: revoluția de la 1848 și Unirea
Principatelor Române. Costache Negruzzi a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai
pașoptismului românesc.
Prima nuvelă istorică, de factură romantică, din literatura română ,, Alexandru
Lăpușneanul", apare în anul 1840 în primul număr al revistei ,,Dacia literară", după care a fost
inclusă, în 1857, în volumul ,,Păcatele tinereților" în ciclul ,,Fragmente istorice". Opera sa se înscrie
în dezideratele enunțate de Mihail Kogălniceanu în articolul ,,Introducție". Prozatorul îmbină
realitatea istorică cu ficțiunea.
Tema nuvelei reprezintă atât lupta pentru putere în sens restrâns, cât și evocarea unei
perioade zbuciumate din istoria Moldovei când Alexandru Lăpușneanul domnește pentru a doua
oară (1564 – 1569). Astfel se pot observa consecințele deținerii puterii de către un conducător crud
și tiran care nu ia în considerare doleanțele boierilor și ale poporului, vizând în special interesele
sale personale (deținerea puterii absolute), dar și dorința arzătoare de răzbunare împotriva celor care
l-au trădat în prima domnie.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a personajului
principal. Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere iscată între
domnitor și boieri. Impunerea autorității centrale domnește în fața oligarhiei boierești a constituit, în
sec. al XVI-lea, un factor de progres, dar mijloacele alese de Lăpușneanul sunt sângeroase,
caracteristice tiranului feudal. Însă, actele personajului sunt motivate prin cruzimea care devine
expresia dorinței de răzbunare pentru trădarea boierilor în prima sa domnie. Conflictul secundar,
între domnitor și Moțoc (boierul care îl trădase), particularizează dorința de răzbunare a
domnitorului, fiind anunțat în primul capitol și încheiat în capitolul al III-lea. Conflictul social, între
boieri și popor, se limitează la revolta mulțimii din capitolul al III-lea. În proza romantică,
tensiunile exterioare plasează personajul într-o relație de antiteză, din acest punct de vedere, se
poate vorbi despre contrastul dintre Lăpușneanul și domnița Ruxanda, evidențiată în capitolul al II-
lea.
Nuvela este împărțită pe momentele subiectului. Expozițiunea constituie întoarcerea lui
Alexandru Lăpușneanul la tronul Moldovei pentru a doua oară în 1564, în fruntea armatei turcești și
întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimiși de domnitorul Tomșa: Veveriță, Moțoc,
Spancioc și Stroici. Intriga reprezintă hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa față de
boierii trădători. Desfășurarea acțiunii cuprinde întâmplări declanșate de revenirea la tron a
domnitorului: fuga lui Tomșa în Valahia, incendierea cetăților Moldovei, desființarea armatei
pământene, confiscarea averilor boierilor, uciderea unor boieri, fapte urmate de intervenția doamnei
Ruxanda pe lângă domnitor pentru a pune capăt omorurilor și de promisiunea pe care i-o face
acesta. Punctul culminant conține mai multe scene romantice, prin caracterul excepțional: discursul
domnitorului la slujba religioasă de la Mitropolie, ospățul la palat și uciderea celor 47 de boieri,
urmată de așezarea capetelor boierilor într-o piramidă după rang, dar și uciderea lui Moțoc de către
mulțimea revoltată și ,,leacul de frică" pentru doamna Ruxanda.
În capitolul IV este înfățișat deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După patru ani
de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav, domnitorul este
călugărit după obiceiul vremii. Deoarece, când își revine, amenință să îi ucidă pe toți (inclusiv pe
propriul fiu, Bogdan), doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor Stroici și Spancioc de a-l otrăvii.
Modalitățile de caracterizare prin care se conturează portretul tiranului realizat sângeros sunt
directe (de către narator, de late persoane sau prin autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, limbaj,
atitudini, comportament, relații cu alte persoane, gesturi, ținută, vestimentație). Prin caracterizarea
directă făcută de către naratorul omniscient, reies trăsăturile fizice și morale ale personajului:
,,nenorocitul domn", ,,sângele într-însul începu a fierbe", ,,împotriva obiceiului său, Lăpușneanul, în
ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească", dar și de alte persoane: ,,Crud și cumplit este
omul acesta" (mitropolitul Trofan) și de autocaracterizare: ,,n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș
încrede în tine?" (replică adresată vornicului Moțoc).
Caracterizarea indirectă prin fapte, evidențiază, în manieră romantică, cruzimea personajului
și hotărârea sa, puse în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor
opoziției. Acestea culminează cu uciderea celor 47 de boieri. Caracterizarea indirectă prin limbaj se
realizează prin replici memorabile, două dintre ele figurând ca motto. Răspunsul dat boierilor ,,Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pe voi și voi merge ori cu voia, ori
fără voia voastră", a devenit emblema personajului care se autodefinește prin voința puternică.
Amenințarea ,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu" redă, subtil, dorința de răzbunare a
domnitorului.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, erou romantic atestat istoric și
eponimul nuvelei, el este alcătuit din puternice trăsături de caracter, fiind un personaj excepțional,
care acționează în situații ieșite din comun (scena uciderii celor 47 de boieri). Lăpușneanul este
construit din lumini și umbre, ilustrând tipul domnitorului tiran și crud, cu o psihologie complexă.
Toate calitățile sale sunt puse în slujba dorinței de răzbunare și pentru a avea puterea absolută, fiind
maestru al artei disimilării și bun cunoscător al psihologiei umane. Inteligent și energic,
protagonistul își manifestă încă din expoziție, strategie bine pusă la punct, aceea de a-și duce la
îndeplinire planurile vindicative împotriva tuturor boierilor. Dorința de răzbunare îi animă
domnitorului toate faptele și gesturile, fiind neclintit în hotărârea de a ocupa tronul Moldovei. El
este domnitor pentru a doua oară în Moldova, ocupând tronul cu ajutorul turcilor, fiind abil politic și
având numeroase relații conflictuale cu boierii. De asemenea, personajul principal este viclean,
impulsiv, însetat de răzbunare și plăcerea de a ucide.
Trăsătura dominantă a protagonistului este cruzimea care reiese din faptele sale, prezentate
gradat pe parcursul operei. Faptele sale sunt motivate psihologic, prin dorința de răzbunare pentru
trădarea boierilor. Acestea sunt evidențiate încă din capitolul al II-lea prin arderea cetăților
Moldovei, înafara cetății Hotin, desființarea armatei pământene, confiscarea averilor boierești,
uciderea unor boieri, ceea ce conduce avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează
doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului său. Cruzimea care iese în
evidență, mai ales prin ,,leacul de frică" pe care i-l dă doamnei Ruxanda prin piramida de 47 de
capete ale boierilor uciși. De asemenea, hotărârea de a avea puterea domnească este exprimată încă
de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soției boierilor trimiși de domnitorul Tomșa, care i-a cerut
să se întoarcă de unde a venit, pentru că ,,țara" nu-l vrea și nu-l iubește: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu
vă vreu și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pe voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră.
Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărapt." Dialogul dintre Moțoc și
protagonist este deosebit de important în conturarea caracterului personajului principal, sugerând
cunoașterea naturii umane.
Dă dovadă de viclenie și de o deosebită putere de disimulare a intențiilor sale prin faptul că
simulează o împăcare cu marii boieri, invitându-i la un ospăț.
Episodul uciderii celor 47 de boieri, preluat din cronica lui Ureche, constituie una dintre cele
mai impresionante crime din istoria țării. La sfârșitul ospățului, la ordinul domnitorului, boierii sunt
uciși, alături de slugile lor. Privind măcelul, protagonistul râde satisfăcut, Moțoc se silea și el să
zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului. Procedeele asasinării boierilor sunt sângeroase și
feroce, unii ,,mureau făcându-și cruce", alții se ,,apărau cu turbare", dar nu mai rămăsese nici un
boier viu. Lăpușneanul poruncește să se reteze capetele boierilor uciși, din care construiește o
piramidă ,,după neam și după ranguri", în vârful căreia stătea capul ,,unui logofăt mare".
La rugămintea doamnei Ruxanda de a înceta cu omorurile, vreme de patru ani de la această
cumplită crimă, Lăpușneanul nu mai ucide niciun boier, dar ,,scotea ochi, tăia mâini, ciuntea" pe
oricine care-i dădea orice mic motiv adevărat sau inventat, fapt care ilustrează indirect sadismul
personajului. Moartea violentă prin otrăvire a lui Lăpușneanul, chiar de către blânda lui soție, este o
plată binemeritată pentru cruzimea sa. Episodul morții domnitorului este inspirat din cronica lui
Grigore Ureche, prin retragerea în cetatea Hotinului, îmbolnăvindu-se ,,de lingoare". Din riposta
sa ,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu", reiese, indirect, răutatea din comportamentul
său. Scena otrăvirii, din deznodământul nuvelei, este romantică, Stoici și Spancioc se uită cu
satisfacție la suferința personajului.
În concluzie, monumentalitatea personajului, excepționalitatea romantică, forța sa de a-și
duce planurile la bun sfârșit, indiferent de mijloace, spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor, fac
din protagonistul nuvelei, un personaj memorabil. Arta de prozator a lui Costache Negruzzi este
remarcabilă mai ales prin forța de construire a gesturilor patetice ale personajelor, prin cuvintele
memorabile ale acestora, precum și prin observația psihologică atentă a naratorului ca principal
procedeu artistic de introspectare a protagonistului.