PERETELE ABDOMINAL

PERITONEUL
RETROPERITONEUL
Introducere

• Examinarea ecografică a abdomenului presupune şi examinarea

structurilor peretelui abdominal, a seroasei şi conţinutului cavităţii
peritoneale
• Explorarea peretelui abdominal este esenţială în cazul maselor
tumorale palpabile şi în cazul traumatismelor abdominale
• Explorarea cavităţii peritoneale permite evidenţierea lichidului
(chiar şi în cantităţi minime!), ecografia fiind esenţială în algoritmul
diagnostic în cazul urgenţelor abdominale, traumatologie,
ginecologie, diagnosticul etiologic al sindromului ascitic şi stările
postoperatorii după chirurgia abdomenului.
PERETELE ABDOMINAL
Metodologie de examinare

• Examinarea peretelui abdominal se face cu transductoare cu

frecvenţă 5-7,5 MHz, de preferinţă liniare
• Examinarea se face de preferinţă a jeun; la cei cu pilozitate
excesivă este utilă depilarea regiunii
• Pacientul în decubit dorsal pentru regiunea antero-laterală şi în
decubit ventral pentru regiunea posterioară.
Anatomie ecografică normală

• Ecografic dinspre suprafaţă spre profunzime se evidenţiază

următoarele planuri:
– tegumentul
– ţesutul celular subcutanat
– planul muscular
– ţesutul adipos preperitoneal
• Ţesutul celular subcutanat şi cel preperitoneal au ecogenitate
scăzută
• Musculatura abdominală – fibrele musculare sunt hipoecogene,
ţesutul fibro-adipos este hiperecogen
• Fasciile şi tendoanele sunt hiperecogene
Anatomie ecografică normală

• Muşchii drepţi abdominali sunt situaţi de o parte şi de alta a liniei

drepte abdominale, cu orientare longitudinală şi în secţiunile
transversale apar ca mase ovoide cu ecostructură de tip muscular,
înconjurate de o bandă hiperecogenă (teaca musculară)
• Spre medial teaca musculară se continuă cu o structură ecogenă –
linia albă, iar spre lateral musculatura peretelui este formată din trei
straturi musculare
• În profunzime peretele abdominal este delimitat de peritoneul
parietal care apare ca o bandă hiperecogenă (în respiraţie este
fixă în contrast cu mobilitatea anselor intestinale şi viscerelor
abdominale)
Anatomie ecografică normală
Anatomie ecografică normală
Anatomie ecografică normală
Anatomie ecografică normală

imagine panoramică a peretelui abdominal

Patologie

• Abcesele – colecţii lichidiene cu perete propriu; examinarea trebuie

să stabilească profunzimea şi existenţa eventualelor fistule
• Hematoamele – imagine de colecţie lichidiană cu perete propriu, cu
aspect variabil în timp:
– hematoamele recente sunt transonice
– în evoluţie se organizează fibros, devin mai ecogene , cu fragmente care
plutesc sau sunt dispuse decliv; ulterior redevin transonice (liză)
• Lipoamele subcutanate apar ca formaţiuni ovoidale, bine
delimitate, cu capsulă proprie şi conţinut solid hipo sau
hiperecogen
• Tumorile maligne se prezintă ca formaţiuni solide bine
vascularizate; pot fi primare (melanoame, sarcoame) sau
determinări secundare
Patologie

hematom subcutanat
Patologie

hematom muşchi oblic intern

Patologie

hematom vechi perete abdominal

Patologie

hematom vechi perete abdominal

Patologie

Lipom perete abdominal

Patologie

metastaze cutanate
Patologie

metastaze cutanate cancer colon

Patologie

metastaze perete abdominal

cancer ovarian
Patologie

sarcom perete abdominal

Patologie

sarcom perete abdominal

Patologie

sarcom perete abdominal sarcom perete abdominal

zone de necroză vascularizaţie
Patologie

• Patologie musculară
– hematomul intramuscular – hematoamele de la nivelul muşchilor drepţi
abdominali vor avea o formă alungită (datorită tecii fibroase inextensibile), cu
aspect variabil hipoecogen, hiperecogen sau trasnssonic
– rupturile musculare
• semnul direct - întreruperea continuităţii fibrelor musculare
• semnul indirect – hematomul intramuscular
• rupturile musculare complete – muşchiul retractat înconjurat de hematom (aspect
de “limbă de clopot”)
– abcesele intramusculare sunt rare
• Herniile şi eventraţiile
– pot fi evidenţiate herniile liniei albe, inghinale, ombilicale, femurale
– se poate aprecia colul sacului herniar, conţinutul acestuia (epiploon, anse) şi
viabilitatea anselor (îngroşarea peretelui, lichid în sacul herniar, absenţa
semnalului vascular la nivelul peretelui)
Patologie

hematom teaca drepţilor abdominali

Patologie

hematom m. drept abdominal hematom m. drept abdominal

secţiune transversală secţiune longitudinală
Patologie

hernie inghinală (sus)

hernie spigeliană (dr)
Patologie

Hernie încarcerată Hernie abdominală

anse dilatate + lichid epiploon
Patologie

Hernie ombilicală
epiploon
Patologie

Hernie ombilicală
PERITONEUL
Anatomie ecografică

• Peritoneul este o membrană seroasă formată din două foiţe: foiţa

parietală, care căptușește pereţii cavităţii abdominale şi foiţa
viscerală care înveleşte viscerele.
• Cele două foiţe se continuă una cu cealaltă, la nivelul unor linii de
reflexie situate în general de-a lungul pediculilor vasculari şi
delimitează cavitatea peritoneală, care în mod normal este un
spaţiu virtual care conţine o mică cantitate de lichid.
• Prin reflexia peritoneului peritoneului parietal se formează o serie
de mezouri şi ligamente care determină apariţia mai multor spaţii
peritoneale, care comunică sau nu între ele.
Anatomie ecografică

Spaţiile retroperitoneale
Supramezocolice drepte subfrenic
subhepatic anterior
subhepatic posterior (Morison)
stângi subfrenic
subhepatic stâng
bursa omentală
Submezocolice recesele paracolice
spaţiile mezenterico-colice drept şi stâng
Pelviene fundul de sac Douglas
paravezicale
prevezical
Anatomie ecografică

• Spaţii peritoneale reprezintă zone de elecţie pentru depistarea unor

colecţii abdominale.
• Peritoneul parietal se vizualizează ca o linie ecogenă; între acesta
şi planul muscular se găseşte un strat de ţesut adipos hipoecogen.
• Peritoneul visceral este vizibil doar în condiţii patologice
Anatomie ecografică
Metodologie de examinare

• Pentru colecţiile peritoneale -

transductor de 3,5 MHz,
sectorial sau convex
• Pentru peritoneul parietal –
transductor de 7,5 MHz, liniar
• Examinarea se face a jeun,
iniţial în decubit dorsal, decubit
homolateral, ortostatism sau
poziţie genu-pectorală
• Etajul supramezocolic drept se
examinează prin fereastra
ecografică realizată de
parenchimul hepatic
Metodologie de examinare

• Etajul supramezocolic stâng

se examinează prin fereastra
oferită de parenchimul splenic
• Colecţiile în bursa omentală se
evidenţiază posterior de
stomac şi anterior de
pancreas. Este utilă folosirea
ferestrei gastrice după
administrarea de lichid
Metodologie de examinare

• Examinarea etajului
submezocolic este mai dificilă
datorită anselor intestinale cu
conţinut gazos sau aeric.
Recesurile paracolice sunt mai
uşor de explorat.
• Examinarea cavităţii
peritoneale pelvine este
facilitată de repleţia vezicii
urinare
• Examinarea este mai dificilă în
urgenţă şi la pacienţii operaţi –
trebuie asigurate condiţii
optime de vizualizare (atenţie
la pansamente!)
Colecţii peritoneale

• Ecografia permite depistarea colecţiilor peritoneale, precizarea

tipului, localizării şi evaluarea cantităţii
• Colecţiile peritoneale pot fi:
– libere – ascita
– localizate:
• abcese
• hematoame
• colecţii seroase postoperatorii
• limfocel
• bilom
• urinom
• Ascita poate fi determinată de afecţiuni care nu lezează peritoneul
(transudat!) sau de afecţiuni peritoneale (exsudat!)
Colecţii peritoneale

Etiologia ascitei fără lezarea peritoneului

Hipertensiune portală ciroza hepatică
ocluzia venei porte
insuficienţa cardiacă
pericardita constrictivă
ocluzia venei cave inferioare
ocluzia venelor suprahepatice
Hipoalbuminemie sindrom nefrotic
enteropatii cu pierdere de proteine
malnutriţie
Cauze diverse ovariene: sdr. Demon-Meigs, sdr. hiperstimulare ovariană
pancreatice: pancreatită acută/ cronică
obstrucţie limfatică (ascita chiloasă)
Colecţii peritoneale
Afecţiuni peritoneale care evoluează cu ascită
Infecţii peritoneale
Neoplasme
Peritonite granulomatoase
Colagenoze
Peritonite sclerozante
Afecţiuni ginecologice
Diverse
peritonite bacteriene
peritonita tuberculoasă
peritonite fungice şi parazitare
carcinomatoză peritoneală
mezoteliom peritoneal
pseudomyxoma peritonei
LED
purpura Schönlein – Henoch, vasculite
toxice
corpi străini
Colecţii peritoneale

Volumul ascitei
• În decubit dorsal regiunea cea mai declivă a cavităţii peritoneale
este fundul de sac Douglas. Orice colecţie peritoneală mai mare de
10 ml poate fi evidenţiată la acest nivel. La acest nivel la femei,
premenstrual sau în perioada ovulaţiei, poate fi prezentă o mică
cantitate de lichid
• Dacă volumul lichidului peritoneal creşte, acesta va migra prin
recesul paracolic drept şi va fi vizibil şi la nivelul spaţiului Morison
(30-40 ml). În stânga lichidul ascensionează prin recesul paracolic
stâng şi se poate acumula la nivelul spaţiului spleno-renal sau la
polul inferior al splinei
• Colecţiile peritoneale în cantitate mare se vizualizează la nivelul la
nivelul majorităţii recesurilor şi interileal
Colecţii peritoneale

• Caracterele ecografice ale ascitei:

– este mobilă în spaţiul peritoneal, funcţie de poziţia pacientului
– se insinuează între organe, nu realizează efect de masă şi nu le dislocă
– ansele intestinale plutesc central în lichidul ascitic şi nu sunt împinse spre
periferie
– se vizualizează cel mai bine în porţiunile declive ale peritoneului
• Acumularea de lichid în bursa omentală determină apariţie
semnului “fluturelui “ – Weill ( ligamentul gastro-hepatic şi gastro-
colic anterior şi ligamentul gastro-splenic în stânga, se evidenţiază
structuri ecogene liniare în contact cu lichidul transonic).
• Devin vizibile mezenterul, marele epiploon (ca o masă ecogenă
care pluteşte în lichid) şi ligamentele largi ale uterului.
Colecţii peritoneale

lichid în spaţiul Douglas

Colecţii peritoneale

lichid în spaţiul Morison

Colecţii peritoneale

lichid în spaţiul spleno - renal

Colecţii peritoneale

anse intestinale flotante ligamentele largi

Colecţii peritoneale

mezenterul omentul mare îngroşat

Colecţii peritoneale

Particularităţi legate de natura lichidului ascitic

• În general lichidul ascitic are un aspect transsonic. Aspectul strict
transsonic poate sugera caracterul de transsudat al colecţiei, dar
ecografia nu poate afirma cu certitudine caracterul de transsudat
sau exsudat al acestuia
• Ascita ecogenă – în interiorul lichidului se pot observa imagini
punctiforme, ecogene, mobile, flotante. Acest aspect se poate
întâlni în:
– hemoperitoneu
– suprainfecţia lichidului (ex. peritonita bacteriană spontană)
– carcinomatoza peritoneală
– ascita chiloasă
• Benzile de fibrină flotante, sau sub formă de septuri se pot observa
în peritonitele generalizate (mai ales peritonita tbc)
Colecţii peritoneale

ascită ecogenă – carcinomatoză benzi fibrinoase - peritonită

peritoneală
Colecţii peritoneale

Forme particulare de colecţii peritoneale

• Hemoperitoneul – colecţie liberă în cavitatea peritoneală mobilă, cu
multiple ecouri flotante şi sediment decliv. Apare în traumatisme
abdominale (leziuni splenice, hepatice, mezenter) şi sarcina
extrauterină ruptă
• Pneumoperitoneul – perforaţia unui organ cavitar intraperitoneal
este însoţită de apariţia de lichid + imagini aerice în locuri
neobişnuite, în afara lumenului digestiv (ex insinuarea aerului în
recesul subfrenic drept realizează o imagine ecogenă cu artefacte
de reverberaţie şi umbră acustică posterioară, care împiedică
vizualizarea parenchimului hepatic)
Colecţii peritoneale

hemoperitoneu hemoperitoneu – secţiune

examinare transvaginală longitudinală hipocondrul stg
Colecţii peritoneale

pneumoperitoneu
Colecţii peritoneale

Forme particulare de colecţii peritoneale

• Carcinomatoza peritoneală – ascită ecogenă, cu metastaze
peritoneale vizibile ca formaţiuni polipoide neregulate cu bază
largă de implantare sau îngroşarea neregulată a peritoneului
parietal, la care se pot adăuga anse intestinale retractate şi
infiltrarea epiploonului
• Tuberculoza peritoneală – ascită ecogenă cu septuri de fibrină
ecogene, retracţia mezenterului şi imobilitatea anselor intestinale
Colecţii peritoneale

carcinomatoză peritoneală cu ascită carcinomatoză peritoneală fără ascită

Colecţii peritoneale

carcinomatoză peritoneală cu ascită

Colecţii peritoneale

carcinomatoză peritoneală
Colecţii peritoneale

tuberculoză peritoneală
Colecţii peritoneale

Forme particulare de colecţii peritoneale

• Pseudomyxoma peritonei – este o formă particulară de ascită care
apare în prezenţa unor tumori secretante de mucină
(chistadenocarcinom ovarian sau apendicular); cavitatea
peritoneală este ocupată de un material semisolid gelatinos;
ecografic se constată ascită ecogenă, septată, cu anse intestinale
imobile şi mase tumorale peritoneale ecogene (chisturi mucinoase)
Colecţii peritoneale

Pseudomyxoma peritonei
Colecţii peritoneale

Colecţii peritoneale localizate

• Abcesul intraperitoneal – are o formă elipsoidală, fără perete
propriu (delimitat de organele din jur), care dislocuie şi
amprentează elementele anatomice din jur (efect de masă), cu
ecogenitate variabilă (hipoecogen, transsonic,
pseudoparenchimatos); prezintă amplificare acustică posterioară şi
uneori conţine aer
• Hematomul intraperitoneal – are un aspect ecografic variabil în
timp: în primele ore are un aspect ecogen, în primele 24 de ore
este hipoecogen sau transsonic cu amplificare acustică
posterioară; după 48 de ore se “organizează” prin formarea de
coaguli care apar ca structuri hiperecogene care plutesc în
cavitate; după o lună se lichefiază şi are aspectul unei formaţiuni
transsonice chistice
Colecţii peritoneale

Colecţii peritoneale localizate

• Colecţii intraperitoneale postoperatorii
– în primele 7-8 zile (maximum 12 zile) se pot constata colecţii, de obicei
seroase;
– colecţiile pot fi sterile (limfă, serozitate, sânge) – libere, se acumulează la
nivelul recesurilor peritoneale
– colecţiile purulente sunt încapsulate şi determină efect de masă
– colecţiile postoperatorii se monitorizează – persistenţa peste 12 zile,
creşterea în volum, modificarea ecogenităţii sunt patologice – puncţie
ecoghidată!
• Corpii străini intraperitoneali – compresele rămase accidental în
cavitatea peritoneală se evidenţiază ca mase hiperecogene cu
umbră acustică posterioară +/- colecţie lichidiană în jur
Colecţii peritoneale

abcese intraperitoneale
Colecţii peritoneale

Hematom intraperitoneal recent

RETROPERITONEUL
Introducere

• Spaţiul este spaţiul cu prins între foiţa peritoneală posterioară

(anterior) respectiv coloana vertebrală şi planul muscular profund
al abdomenului (posterior), limitat superior de diafragm şi inferior
de planşeul pelvin
• În spaţiul retroperitoneal sunt situate structuri vasculare (aorta şi
ramurile sale, vena cavă inferioară şi tributarele sale, structuri
limfatice şi nervoase, pancreasul, rinichii şi porţiunile
extraperitoneale ale unor segmente ale tubului digestiv (duodenul,
colonul ascendent şi o parte a colonului descendent)
Metodologie de examinare

• Examinarea se face a jeun, în decubit dorsal, lateral drept şi stâng

sau procubit
• Se folosesc transductori sectoriali sau convecşi cu frecvenţă de
3,5-5 MHz, examenul standard fiind completat cu cel Doppler color.
Etajul retroperitoneal inferior poate fi explorat transrectal sau
transvaginal
• Pentru explorarea etajului superior se folosesc ferestrele hepatică,
renală şi splenică
• Etajul mijlociu se explorează mai greu datorită interpoziţiei anselor
intestinale; se foloseşte fereastra renală sau examinarea în
procubit prin musculatura lombară
• Etajul inferior se explorează prin fereastra vezicală (în repleţie)
ECOGRAFIA VASELOR MARI ALE ABDOMENULUI
Anatomie ecografică normală

AORTA ABDOMINALĂ
• Aorta abdominală intră în abdomen prin hiatusul diafragmatic (T12)
fiind situată anterior şi uşor la stg coloanei vertebrale; la nivelul
L3/L4 se bifurcă în arterele iliace comune
• Aspectul aortei cel al unei structuri vasculare (tubular, cu pereţi
ecogeni, animaţi de pulsaţii); calibrul scade progresiv dinspre
cranial spre caudal (23-25 mm la nivelul hiatusului diafragmatic,
20-22 mm cranial de emergenţa arterelor renale, 16-19 mm caudal
de acestea şi 15-18 mm la nivelul bifurcaţiei)
• Din aortă se desprind în sens cranio-caudal: trunchiul celiac, a
mezenterică superioară, a renale, a mezenterică inferioară
Anatomie ecografică normală

Aorta abdominală
Anatomie ecografică normală

Aorta abdominală şi VCI Aorta abdominală şi a gastrică stg

la nivelul hiatusului diafragmatic
Anatomie ecografică normală

Aorta abdominală Trunchiul celiac

Anatomie ecografică normală

Aorta, a renală dr şi v renală stg Aorta abdominală sub emergenţa a renale

Anatomie ecografică normală

Aorta, VCI, a şi v mezenterică superioară Aorta abdominală la bifurcaţie

Anatomie ecografică normală

Aorta abdominală sup flux bifazic Aorta abdominală distal de a. renale flux trifazic
Anatomie ecografică normală

VENA CAVĂ INFERIOARĂ

• Vena cavă inferioară ia naştere prin unirea venelor iliace comune,
la nivelul L5, posterior faţă de a iliacă comună dr (confluentul
venos se află ceva mai jos decât bifurcaţia aortei); în continuare
are un traiect ascendent la dreapta liniei mediene şi a aortei
• Pe parcurs vena cavă inferioară primeşte mai multe tributare:
venele lombare, vena ovariană sau testiculară dreaptă, vena
suprarenală dreaptă (în stg se varsă în vena renală stg),venele
renale, venele hepatice şi venele frenice inferioare drepte (se pot
vizualiza ecografic numai venele iliace, renale, hepatice şi uneori
lombare
Anatomie ecografică normală

VENA CAVĂ INFERIOARĂ

• Aspectul în secţiuni transversale este aplatizat ovoid, pereţii sunt
ecogeni şi subţiri, conţinutul este transsonic (retrohepatic cu ecouri
fine cu mişcare ascendentă)
• La indivizii astenici este compresibilă la apăsarea cu transductorul
• Calibrul venei cave inferioare creşte progresiv spre diafragm şi
este variabil funcţie de segment, fazele respiraţiei şi ciclul cardiac
(9-28 mm)
– calibrul venos scade la sfârşitul inspiraţiei (până la colabarea completă) şi creşte la
sfârşitul expiraţiei; indicele de colaps respirator al VCI este de 55-100%; în caz de
stază în teritoriul inimii drepte acest indice va fi redus (0-30%)
• Ex Doppler relevă fluxuri cu viteză joasă, ample anterograde,
sistolice şi diastolice şi retrograde de amplitudine mică (corepund
undelor V şi A ale presiunii atriale)
Anatomie ecografică normală

Confluenţa venelor iliace Vena cavă şi aorta infrarenal

Anatomie ecografică normală

Vena cavă inferioară Vena cavă inferioară şi venele hepatice

Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI AORTEI ABDOMINALE

• Ateromatoza aortei abdominale şi a marilor ramuri arteriale aortice
– ateroscleroza determină creşterea ecogenităţii şi îngroşarea pereţilor arteriali
+ apariţia plăcilor ateromatoase sub forma unor denivelări ecogene, care
proemină spre lumen şi pot prezenta umbră posterioară (calcifiere)
– se poate constat şi elongarea aortei cu traiect tortuos
– stenozele apar la nivelul ramurilor aortei, prin plăci de aterom cu tromboză
parietală; pot fi izolate sau multiple şi se însoţesc de anomalii ale fluxului
Doppler
Patologie vasculară abdominală

Ateroscleroza aortei abdominale

Patologie vasculară abdominală

Ateroscleroza aortei abdominale - stenoză Stenoza a. iliace comune dr

Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI AORTEI ABDOMINALE

• Anevrismele aortei abdominale
– De obicei anevrismele aortei sunt secundare aterosclerozei (mai rar infecţii,
medionecroza chistică, traumatismele)
– Localizarea predilectă este segmentul mijlociu al aortei abdominale, sub
emergenţa arterelor renale
– Pot fi fusiforme (alungite) sau saculare (localizate)
– Ecografia permite stabilirea sediului, calibrului arterial (măsurarea se face în
sens antero-posterior!), modificările parietale, tromboza, ruptura (fisurarea)
anevrismului
– Aspectul este al unei dilatări arteriale, cu pereţii animaţi de pulsaţii ample, la
nivel parietal evidenţiindu-se ateroame şi trombi murali, conţinutul fiind
transsonic sau slab ecogen (“nor” – datorită curgerii turbulente); tromboza
apare ca o masă hipoecogenă endoluminală
Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI AORTEI ABDOMINALE

• Anevrismele aortei abdominale
– Complicaţia cea mai redutabilă este ruptura, riscul fiind în corelaţie directă cu
diametrul şi ritmul de creştere (anevrismele <5 cm – risc 10%/an,
anevrismele >6 cm risc 50%/an; ritmul de creştere uzual este 0,25-0.4
cm/an) – monitorizare!
– Diagnosticul de ruptură a anevrismului se stabileşte în prezenţa unei colecţii
retroperitoneale în vecinătatea unui anevrism aortic, la un pacient cu durere
abdominală şi stare de şoc
Patologie vasculară abdominală

Anevrism sacular cu tromboză

Patologie vasculară abdominală

Anevrism fusiform cu tromboză

Patologie vasculară abdominală

Anevrisme aortice cu trombi parietali

Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI AORTEI ABDOMINALE

• Disecţia aortei
– Este rareori izolată, continuă frecvent un proces patologic iniţiat la nivelul
aortei toracice
– Este mai frecventă la hipertensivi, la cei cu necroză mediochistică, sindrom
Marfan sau Ehlers-Danlos, iatrogenă (cateterism, angiografie)
– Ecografia deşi mai puţin performantă comparativ cu CT, RMN, angiografia
este metoda ideală pentru diagnosticul disecţiei în urgenţă
– Aspectul este caracteristic: “dublu lumen” datorită prezenţei în lumenul
vascular a unui ecou liniar flotant, mobil, sincron cu pulsul, realizat de intima
decolată; calibrul aortei este moderat crescut, iar examinarea Doppler
permite diferenţierea între lumenul adevărat şi falsul lumen (în falsul lumen
flux mai frecvent retrograd)
– Dacă pacienţii supravieţuiesc episodului acut apare tromboza falsului lumen
Patologie vasculară abdominală

Disecţia aortei
Patologie vasculară abdominală

Anevrism disecant al aortei abdominale

Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI AORTEI ABDOMINALE

• Protezele aortei
– tratamentul anevrismelor şi stenozelor aortice presupune montarea unor
proteze vasculare
– Aspectul ecografic este caracteristic – structură tubulară cu pereţie ecogeni
şi diametru constant
– Ecografia peremite monitorizarea cu evidenţierea complicaşiilor precoce sau
tardive – colecţii perigrefă (hematom, serom, limfocel,abces), ocluzia prin
tromboză, dilatarea anevrismală a protezei
Patologie vasculară abdominală

Proteză aorta abdominală

Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI VENEI CAVE INFERIOARE

• Dilatarea venei cave inferioare
– Survine în caz de obstrucţie venoasă (invazia sau compresia prin procese
tumorale, pericardită constrictivă, tamponadă cardiacă), staza cardiacă
(insuficienţa cardiacă dreaptă sau globală) şi creşterea fluxului venos
(şunturi chirurgicale, fistule arterio-venoase)
– Ecografic: dilatarea VCI, dilatarea venelor hepatice, indice de colaps
respirator redus sau absent; fluxul venos este lent sau, tranzitoriu, inversat
• Scăderea calibrului
– Este mult mai rară, apare ocluziile venoase distale şi în fibroza
retroperitoneală
Patologie vasculară abdominală

Dilatarea VCI şi a venelor hepatice

Patologie vasculară abdominală

PATOLOGIA SISTEMULUI VENEI CAVE INFERIOARE

• Tromboza venei cave inferioare
– Tromboza VCI apare cel mai frecvent în context malign, dar şi în afara
acestuia; este caracteristică pentru carcinomul renal (tromb tumoral via vena
renală!) dar apare şi la cei cu feocromocitom malign, carcinom ovarian,
melanom, leiomiosarcoame
– Trombul apare ca o masă hipoecogenă (mai rar hiperecogenă); dacă ocupă
complet lumenul cava nu mai este compresibilă şi fluxul Doppler dispare; în
trombozele parţiale se mai poate evidenţia flux la periferia trombului
Patologie vasculară abdominală

Tromboza VCI
GLANDELE SUPRARENALE
Metodologie de examinare

• Glandele suprarenale pot fi examinate, fără pregătire prealabilă,

folosind transductori cu frecvenţe de 3,5-5 MHz, prefereabil cu
suprafaţa de contact redusă
• Pacientul este examinat în decubit dorsal, decubit lateral stâng sau
drept; secţiunile sunt oblice sau coronale efectuate prin spaţiişle ic
IX-X în dreapta şi VIII-IX în stânga. Pentru glanda suprarenală
dreaptă se foloseşte fereastra creată de parenchimul hepatic, iar
pentru glanda suprarenală dreaptă fereastra creată de stomac
(după ingestie de lichide), rinichiul stâng sau splină
Anatomie ecografică normală

• Aspectul ecografic al glandelor suprarenale este variabil, în relaţie

cu variabilitatea anatomică a acestor structuri glandulare
– Pot avea aspect liniar, de virgulă, Y, V răsturnate, tringhiular, trapezoidal
– Conturul este net, marcat uneori de o structură ecogenă fină de aspect
capsular
– Periferia este hipoecogenă, iar centrul ecogen
– Galandele suprarenale sunt mult mai bine vizibile la nou-născuţi şi copii
– Imagini capcană care imită suprarenalele: porţiunea fundică a stomacului,
splina accesorie, mase tu mici la nivelul cozii pancreasului, adenopatii,
hipertrofia pilierilor diafragmului, grăsimea retroperitoneală
Anatomie ecografică normală

Glanda suprarenală normală

Anatomie ecografică normală

Glanda suprarenală normală

Patologia glandelor suprarenale

• Hipertrofia (hiperplazia) glandelor suprarenale

– Este bilaterală, simetrică
– Poate fi congenitală (erori înnăscute de metabolism care interesează
secreţia de hormoni steroizi), sindromul Cushing, sindrom Conn, tuberculoza
diseminată
• Tumorile glandelor suprarenale
– Pot fi evidenţiate ecografic dacă au dimensiuni peste 1,5 cm şi nu au
caractere specifice care să permită identificarea cu certitudine a unei
anumite entităţi
• Adenomul cortical
– Este cea mai frecventă tumoare benignă a corticalei
– Ecostructura este hipoecogenă sau izoecogenă (comparativ cu ficatul),
omogenă, sau inomogenă; delimitarea periferică este netă
Patologia glandelor suprarenale

• Tumorile glandelor suprarenale

• Mielolipomul
– Tumoare benignă a corticalei, nesecretantă, de obicei asimptomatică
– Este hiperecogenă şi omogenă (dg diferenţial cu lipoame sau liposarcoame
retroperitoneale şi angiomiolipomul renal)
• Carcinomul corticosuprarenalei
– Tumoare malignă care evoluează mult timp asimptomatic, ca urmare în
momentul diagnosticului are dimensiuni mari, invazie locală +/- metastaze
ganglionare
– Se prezintă ca masă inomogenă datorită necrozelor, hemoragiilor şi
calcificărilor intratumorale, delimitare imprecisă, invazie în vena cavă,
metastaze ganglionare paraaortice şi metastaze hepatice
Patologia glandelor suprarenale

Adenom suprarenal
Patologia glandelor suprarenale

Mielolipom suprarenal
 Patologia glandelor suprarenale

Carcinom corticosuprarenal
Patologia glandelor suprarenale

• Tumorile glandelor suprarenale

• Feocromocitomul
– Tumoră secretantă a medulosuprarenalei care evoluează cu HTA
– Este de cele mai multe unilaterală şi benignă, 5-10% din cazuri sunt
localizări bilaterale sau în ţesutul cromafin extrarenal, iar 5-10% sunt maligne
– Tumorile sunt hipoecogene sau izoecogene în raport cu ficatul, neomogene
dacă au dimensiuni mari (necroze, hemoragii, calcificări) iar cele maligne
invadează structurile din jur
• Metastaze
– Pot fi unilaterale sau bilaterale şi sunt cea mai frecventă cauză a tumorilor cu
localizare suprarenală
– Sunt secundare unor cancere bronho-pulmonare (small cell), ovariene,
renale, hepatice, gastrice, melanoame, limfoame non-hodgkin
– Sunt hipoecogene, izoecogene şi uneori chistice
Patologia glandelor suprarenale

Feocromocitom
Patologia glandelor suprarenale

Feocromocitom
Patologia glandelor suprarenale

• Tumorile glandelor suprarenale

• Neuroblastomul
• Ganglioneuromul
• Simpatoblastomul
Patologia glandelor suprarenale

• Chisturile suprarenaliene
– Pot fi chisturi adevărate (endoteliale), pseudochisturi secundare unor
hemoragii intratumorale sau metastaze cu aspect chistic
– Aspectul este similar cu al altor formaţiuni chistice
– Necesită dg diferenţial cu chiste renale polare superioare
• Hematomul suprarenalian
– Este frecvent la nou născuţi
– Etiologie: stres, traumatisme, hipoxia, boli sistemice cu tulburări de
coagulare
– Aspectul este variabil în timp: în faza acută este transsonic, ulterior poate
prezenta structuri ecogene înglobate într-o structură transsonică, sau toată
formațiunea poate deveni ecogenă
– La adult hemoragiile suprarenaliene pot fi determinate de stres, tratament cu
ACTH, septicemii grave cu meningococi (sindrom Waterhouse-
Friderichsen), tratament cu anticoagulante
Patologia glandelor suprarenale

Chist suprarenal
Patologia glandelor suprarenale

Hematom suprarenalian
Varia

• Tumorile spațiului retroperitoneal

– Tumorile primitive retroperitoneale sunt sarcoame (lipo, leiomio, fibro),
teratoame, schwanoame
– Evoluează mult timp asimptomatic
– Sunt inomogene, pot invada organele retroperitoneale, pot determina
hidronefroză şi efect de masă asupra structurilor vasculare
• Colecţii retroperitoneale
• Adenopatii retroperitoneale
• Fibroza retroperitoneală
– Este o entitate cu etiologie incomplet cunoscută (metisergid, autoimună),
caracterizat prin proliferarea benignă a ţesutului conjunctiv retroperitoneal în
faţa vaselor mari sub emergenţa arterei mezenterice superioare
– Ecografic: masă hipoecogenă, omogenă aplatizată delimitată net spre
anterior şi vag spre posterior
Varia

Sarcom retroperitoneal
Varia

Fibroză retroperitoneală