SEMIOLOGIE

ECOGRAFICĂ
Terminologie
Imagini de bază
Semiologie ecografică

• Examinarea ecografică se caracterizează printr-o semiologie şi

terminologie specifică
• Redactarea buletinului ecografic trebuie să utilizeze termeni
specifici dar suficient de sugestivi pentru clinicieni
• Terminologia folosită este legată de particularităţile de propagare
ale ultrasunetelor în corpul uman, particularităţi care sunt legate de
densitatea (consistenţa) mediilor biologice străbătute
Terminologie

• Ecogen / transsonic • Organe şi structuri

• Interfaţa – parenchimatoase
• Ecostructura – tubulo-cavitare

• Întărirea acustică • Formaţiuni tumorale

• Atenuarea acustică • Colecţii
• Umbra acustică • Criterii orientative de apreciere a
naturii formaţiunilor tumorale
• Delimitarea
Ecogen şi transsonic

• Propagarea US în mediile biologice se face în relaţie cu densitatea

(consistenţa) acestora
• Un mediu care este mai dens decât apa returnează ultrasunetele
sub formă de ecouri a căror intensitate este direct proporţională cu
densitatea acestuia
• Ultrasunetele returnate sunt decodate de către ecograf şi
reprezentate grafic la nivelul ecranului pe o scară de nuanţe de gri
Ecogen şi transsonic

• Există o relaţie directă între nuanţa de gri care codifică ecoul şi

densitatea mediului străbătut de ultrasunete – cu cât densitatea
este mai mare intensitatea ecourilor este mai mare şi culoarea
rezultată pe monitor este mai aproape de alb.

Intensitatea ecourilor
Ecogen şi transsonic

• Pentru structurile solide care returnează ecouri reprezentate pe

ecranul ecografului prin nuanţe deschise se foloseşte termenul de
ecogen (sau reflectogen) – ex. os, grăsime, ţesut conjunctiv
• Structura ecogenă este echivalentă cu consistenţa de tip solid sau
parenchimatos cu o singură excepţie – aerul care se comportă din
punct de vedere ecografic ca şi structurile solide
Ecogen şi transsonic

• Ecogenitatea crescută poate să fie expresia unei structuri

anatomice normale sau patologice
• În ambele situaţii aprecierea intensităţii ecourilor se face prin
raportarea la un aspect normal sau la structurile anatomice
învecinate
Structuri ecogene normale

Ficat steatozic Grăsimea perirenală

Structuri ecogene normale

Os Aer în colon
Structuri ecogene patologice

Hemangiom Tumoră abdominală

Ecogen şi transsonic

• Exprimarea în buletinul ecografic se va face prin comparaţie

– parenchimul hepatic este mai ecogen decât corticala renală (sau corticala
renală este hipoecogenă faţă de ficat)
– parenchimul splenic este mai puţin ecogen decât parenchimul pancreatic
• Atunci când reflectarea ultrasunetelor este foarte intensă, pe ecran
structurile vor avea nuanţe de culoare aproape de alb. În acest caz
se foloseşte termenul hiperecogen (accentuat ecogen)
Ecogen şi transsonic

• Structurile lichidiene (sânge, urină, bilă, secreţii digestive, secreţii

seroase, ascita, colecţii pleurale sau articulare) sunt străbătute de
ultrasunete fără a exista reflexii pe traseul acestora
• Ca urmare dată fiind “lipsa de ecouri” imaginea va avea aspectul
opus structurilor ecogene, respectiv culoarea neagră
• Termenul folosit pentru structurile lichidiene este transsonic
Ecogen şi transsonic

• Structurile transsonice pot fi normale sau patologice

– normale:
• colecist
• vezica urinară
• lumenul vaselor
– patologice:
• chiste
• abcese
• ascită
• colecţii lichidiene pleurale, articulare
• conţinutul necrozat al unei tumori maligne
Structuri transsonice normale

aorta + TC + AMS

vezica biliară, vena porta, CBP

vezica urinară
Structuri transsonice patologice

Ascită + chiste renale Chist mamar

Interfaţa

• Spaţiul fizic de demarcaţie între structuri sau ţesuturi cu densităţi

diferite se numeşte interfaţă.
• Formarea ecourilor are loc la interfaţa dintre structuri sau ţesuturi
cu impedanţe acustice (densităţi) diferite
• Interfaţa este cu atât mai evidentă ecografic cu cât diferenţele între
densităţile tisulare sunt mai evidente (un chist în interiorul unui
parenchim poate fi decelat şi la dimensiuni foarte mici 2-3 mm) şi
invers cu cât diferenţa este mai mică interfaţa este mai puţin
evidentă
Interfaţa

interfaţa solid - lichid interfaţa solid - solid

Interfaţa

interfaţa solid - solid interfaţa solid - solid

Interfaţa

• Capsulele organelor parenchimatoase, membranele,

pereţii organelor tubulo-cavitare sunt interfeţe

Ficat - interfeţe Ansă intestinală

Interfaţa

Anse intestinale Chist hidatic hepatic

Ecostructura

• Ecostructura reprezintă totalitatea ecourilor returnate de un ţesut

parenchimatos şi este rezultatul sumării ecourilor returnate de la
nivelul traveelor conjunctive
• Organele parenchimatoase normale (ficat, splină, pancreas, tiroidă)
au o ecostructură omogenă (ecourile recoltate sunt uniforme
indiferent de planul de secţiune)
• Ecogenitatea pancreasului este mai mare decât a ficatului, iar
ficatul este mai hipoecogen decât splina.
Ecostructura

Ecostructură omogenă

Glanda tiroidă
Ecostructura

• Suferinţele organelor parenchimatoase pot duce la modificarea

ecogenităţii:
– creşterea ecogenităţii – creşterea cantităţii de ţesut fibros
– scăderea ecogenităţii – edem, infiltraţie celulară (ex. limfoame)
• Modificarea arhitecturii tisulare determină apariţia unei ecostructuri
neomogene (ex. ficatul cirotic)
Ecostructura

ficat normal ficat cirotic

Întărirea acustică / atenuarea

• Deplasarea ultrasunetelor în mediile biologice este strict

dependentă de impedanţa acustică a acestora:
– în mediile lichidiene atenuarea ultrasunetelor este foarte redusă sau
absentă
– în mediile solide apare o “scădere” progresivă a intensităţii ecourilor
(atenuare) datorită reflectării, transformării în căldură şi deplasării
ultrasunetelor în alte direcţii
Întărirea acustică / atenuarea

• Întărirea acustică – peretele care separă o structură lichidiană de o

structură solidă este din punct de vedere ecografic o interfaţă, care
datorită diferenţei de densitate este foarte evidentă şi foarte
ecogenă; această ecogenitate se propagă pe distanţe mici distal de
structura lichidiană
Întărirea acustică

Globul ocular – întărire acustică posterioară

Întărirea acustică

Chiste hepatice – întărire acustică posterioară

Întărirea acustică / atenuarea

• Atenuarea – este un fenomen caracteristic structurilor

parenchimatoase şi este secundar reflectării (în principal),
transformării în căldură şi deplasării în alte direcţii a ultrasunetelor
• Ca urmare a fenomenului de atenuare ecourile rezultate din
structurile aflate în vecinătatea traductorului sunt intense în timp ce
ecourile care provin din ţesuturile îndepărtate de transductor sunt
slabe
• Atenuarea este o măsură a
– densităţii unui ţesut -  densităţii  atenuarea
– numărului de interfeţe -  numărului de interfeţe  atenuarea
– distanţei faţă de traductor -  distanţei  atenuarea
Întărirea acustică / atenuarea

• Atenuarea este un fenomen fizic normal (ex. ultrasunetele cu

frecvenţe de 2,5 – 5 MHz folosite pentru examinarea abdomenului
străbat 20-25 cm de parenchim hepatic)
• Echipamentele ecografice permit corectarea atenuării prin
scăderea intensităţii ecourilor provenite din structurile superficiale şi
creşterea intensităţii ecourilor profunde (modalitate principală şi
obligatorie de reglare a echipamentului ecografic)
Atenuarea

• Atenuarea “patologică” trebuie interpretată cu discernământ, pentru

că poate fi consecinţa:
– densităţii tisulare crescute
– organomegaliei
– regimului de lucru al aparatului (experienţa examinatorului – sursa de
eroare!)
Umbra acustică (conul de umbră)

• Umbra acustică (conul de umbră) este expresia unei atenuări şi

reflectări maximale a ecourilor
• Apare în cazul în care ultrasunetele întâlnesc structuri foarte dense
(calculi, os) - distal de acestea nu mai există ultrasunete aspectul
fiind al unei structuri lineare de culoare neagră (con de umbră)
Umbra acustică (conul de umbră)

Structură osoasă – articulaţia cotului Calcul biliar

Umbra acustică (conul de umbră)

Calcul biliar - sus

Calcul renal – dr. sus
Calcificări intrahepatice – dr. jos
Delimitarea

• Delimitarea este modalitatea

de demarcaţie între diferite
organe
– cel mai adesea este netă
determinată de capsula
organului şi ţesutul grăsos
înconjurător
– caracterul imprecis al
delimitării este întâlnit în
cazul inflamaţiilor şi
neoplasmelor
Organe şi structuri

• Organele parenchimatoase au
delimitare netă şi capsulă
• Formaţiunile tumorale
parenchimatoase au delimitare
mai slabă sau absentă (invazie
tumorală)
Organe şi structuri

Formaţiune tumorală pancreatică Formaţiune tumorală colon

Organe şi structuri

Formaţiune tumorală pancreatică Formaţiune tumorală colon

Organe şi structuri

Formaţiune tumorală pancreatică Formaţiune tumorală colon

Organe şi structuri

• Organele cavitare au
delimitare netă, ecogenă,
lumen cu conţinut hipoecogen
sau transonic
Formaţiuni tumorale
• Formaţiunile tumorale sunt
structuri înlocuitoare de spaţiu
cu ecostructură diferită de a
organelor din jur sau a
parenchimului în care se află
• Formaţiunile tumorale pot fi
parenchimatoase sau
lichidiene
• Semiologia ecografică a
formaţiunii poate orienta
asupra naturii formaţiunii
tumorale.
Formaţiuni tumorale

Caracter ecografic Tumori maligne Tumori benigne

Ecostructură Neomogenă Omogenă/ neomogenă

Ecogenitate Scăzută - medie Transonice (chiste)

Medie /crescută
Medie /scăzută

Delimitare Slabă /absentă Netă

Încapsulate

Relaţia cu vasele Invazie vasculară Dislocuire vasculară

Vascularizaţie Prezentă /abundentă Slabă /absentă

Număr - dimensiuni Unice sau multiple Unice sau multiple

Colecţii

• Colecţiile sunt arii sau zone hipoecogene sau transonice,

situate între organe sau în interiorul acestora, cu delimitare
imprecisă, neîncapsulată
SEMIOLOGIE
ECOGRAFICĂ

Artefacte
Surse de eroare în ecografie
Artefacte

• Artefactele sunt, din punct de vedere imagistic, componente ale

imaginii medicale care reprezintă în mod eronat structurile
examinate
• Pot fi reprezentate de:
– structuri ireale (false imagini)
– structuri absente (falsa lipsă a imaginii)
– localizare improprie
– ecogenitate, formă, dimensiuni neadecvate
• Nu toate artefactele sunt dăunătoare diagnosticului (ex. conul de
umbră, întărirea acustică)
Artefacte

• Artefactele pot fi
– independente de operator – apar când sunt încălcate premisele formării
imaginii ecografice şi apar chiar în condiţiile reglării corecte a aparatului
– dependente de operator – determinate de reglarea incorectă a ecografului
(curba time gain control - TGC, amplificarea ecourilor, domeniul dinamic,
persistenţa, etc.)
– Clasificare
• artefacte de propagare
• artefacte de atenuare
• artefacte specifice tehnicii Doppler
Artefacte de propagare

• Imaginea neclară
• False imagini suplimentare
• Poziţionarea incorectă în sens lateral şi axial a a elementelor
examinate
• Artefacte care determină mai multe efecte concomitent
Artefacte de propagare
Imaginea neclară

• Zgomotul de fond se traduce

prin apariţia, pe imaginea
ecografică, a unor
neomogenităţi texturale cu
nuanţe de gri variate.
Artefacte de propagare
Imaginea neclară

• Zgomotul de fond este

determinat de interferenţe,
neomogenitatea câmpului
ultrasonor, sunete extrinseci,
funcţionarea sincronă a
componentelor electronice ale
aparatului. Reducerea
zgomotului se obţine prin
medierea electronică a
imaginilor.
Artefacte de propagare
Imaginea neclară
• Rezoluţia axială şi laterală
limitată, indusă de modul în
care este generată imaginea
ecografică, poate duce la
reprezentarea, în mod fals, a
două structuri anatomice
separate drept puncte unice.
Limitarea rezoluţiei laterale
determină falsa îngroşare a
pereţilor unor chiste sau
organe cavitare.
Artefacte de propagare
Imaginea neclară

• Fenomenul de scintilaţie acustică

(speckle) defineşte apariţia pe
imaginea ecografică a multiple
puncte strălucitoare ca urmare a
interferenţelor constructive între
fascicule de US cu direcţii de
propagare diferite. este influenţat
şi de caracteristicile de dispersie
ale ţesuturilor individuale
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare

• Falsul sediment din structurile

lichidiene mari (chiste, vezica
urinară) este determinat de
interferenţele constructive dintre
fasciculele de US reflectate de pe
pereţii structurii lichidiene
(schimbarea poziţiei pacientului
nu modifică poziţia
“sedimentului”!)
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare

• Artefactul de volum parţial se

datorează faptului că planul de
US are nu numai lungime şi
lăţime ci şi grosime. Grosimea
este influenţată de focalizarea
fascicului.
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare

• Artefactul de volum parţial Dacă

planul de US abordează
tangenţial zona de contact dintre
două structuri cu ecogenitate
diferită şi una dintre aceste
structuri ocupă doar parţial
grosimea planului de US, pe
imaginea ecografică apare o
textură care reprezintă media
ecogenităţii ambelor structuri
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare

• Acest artefact este responsabil

de apariţia falsului sediment în
colecist sau chiste şi poate fi
recunoscut prin faptul că nu
apare în două secţiuni ortogonale
(este vizibil doar în secţiunile
longitudinale) şi poate fi redus
prin amplasarea structurii
examinate în zona de focalizare a
traductorului
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare
• Fenomenul de reverberaţie
reprezintă reflectarea repetată a
unui fascicul de US între
suprafaţa traductorului şi o
structură puternic reflectogenă
situată la distanţa de traductor.
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare
• Fenomenul de reverberaţie
Consecinţa este apariţia unor
ecouri puternice înscrise pe
imagine în profunzime faţă de
interfaţa care le-a generat,
dispuse uniform în şir. Eliminarea
reverberaţiei se poate face
schimbând unghiul de abord al
interfeţei
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare

• Imaginea în coadă de cometă –

este o formă particulară de
reverberaţie care se obţine în
cazul unor reflectoare cu
structură particulară (bule de aer, a
cristale, bucăţi de metal). este un
artefact ecogen de formă
triunghiulară, cu vârful orientat
spre profunzime
(a - colesteroloză; b - aerobilie)

b
Artefacte de propagare
False imagini suplimentare

• Artefactul de emisie secundară

(ring-down) se manifestă printr-un
con de lumină continuu, având
originea la nivelul unei bule de
gaz. Este determinat de emisia
secundară de US de către o
structură aflată în calea fascicului
principal de US.
Artefacte de propagare
Poziţionarea incorectă în sens lateral

• Refracţia poate determina localizarea incorectă a unei structuri

anatomice şi poate crea probleme în cazul puncţiei ecoghidate a
unor tumori mici situate în profunzime.
• Falsa dedublare a unor organe interne datorită refracţiei US la
trecerea prin linia albă şi marginea drepţilor abdominali
• Lobii laterali sunt fascicule secundare de US care se propagă în
altă direcţie decât fasciculul primar şi pot determina apariţia unor
false septe sau cloazonări (pentru eliminare se schimbă incidenţa
de abordare a structurii examinate)
Artefacte de propagare
Poziţionarea incorectă în sens lateral

Lob lateral (side-lobe)

Artefacte de propagare
Poziţionarea incorectă în sens axial

• Imaginea în oglindă apare când fasciculul de US interacţionează cu

un reflector puternic cum este diafragmul, pericardul sau domul
pleural şi determina falsa localizare intratoracică a unor structuri
• Eroarea de viteză
• Ambiguitatea localizării în profunzime
Artefacte de propagare
Poziţionarea incorectă în sens axial

Imagini în oglindă
Artefacte de atenuare
Prea puţine ecouri

• Umbra acustică defineşte lipsa de ecouri de la structurile situate

profunda faţă de un reflector puternic care reflectă total fasciculul
de US
• Umbra marginală se observă în spatele marginilor unor organe sau
structuri la care fasciculul de US estre tangent
Artefacte de atenuare
Prea puţine ecouri

Umbră acustică Umbră marginală

Artefacte de atenuare
Prea multe ecouri

• Amplificarea acustică reprezintă creşterea amplitudinii ecourilor

provenite dintr-o zonă situată posterior faţă de o zonă care nu
reflectă ecourile (lichid)
• Amplificarea focală defineşte creşterea artefactuală a amplitudinii
ecourilor care provin de la structurile aflate în zona focală a
traductorului.
Artefacte de atenuare
Prea multe ecouri

Amplificare acustică
Surse de eroare în ecografie

• ERORI DATORITE APARATURII

– variaţiile curentului de alimentare – stabilizator de tensiune
– şocurile electrice
– reglarea incorectă a contrastului şi luminozităţii
– reglarea incorectă a compensării atenuării funcţie de timp (TGC)
– rezoluţia mică a transductorului
– dereglarea unor componente electronice (întreţinere!)
Surse de eroare în ecografie

• ERORI DATORATE CONDIŢIILOR DE EXAMINARE ŞI LEZIUNII

EXAMINATE
– aerul intestinal (meteorism), aerul pulmonar (emfizematoşi)
– osul, pansamentele, gipsul
– cicatricile
– eventraţiile
– fragmente metalice
– obezitatea
Surse de eroare în ecografie

• ERORI DATORATE CONDIŢIILOR DE EXAMINARE ŞI LEZIUNII

EXAMINATE
– lipsa de cooperare a pacientului
– leziuni cu dimensiuni foarte mici (<1cm) situate profund
– lipsa de diferenţă între impedanţa acustică a leziunii şi a parenchimului
adiacent
Surse de eroare în ecografie

• ERORI DATORATE EXAMINATORULUI

– graba, examinarea superficială
– deficienţe în tehnica de examinare (poziţionare, transductor, plan de
secţiune)
– necunoaşterea unor repere anatomice
– necunoaşterea aspectelor patologice ecografice
– examinarea incompletă în condiţii improprii de pregătire
– necorelarea aspectului ecografic cu tabloul clinic
– formularea incompletă sau incoerentă a rezultatului