PREFAŢĂ

In ţara noastră, îndeosebi în ultimii ani, industria chi mică, cu

ramura sa principală privind tehnologia şi chi mizarea petrolului
şi gazelor, a cunoscut o dezvoltare im petuoasă. Conform cu
politica statului nostru de dezvoltare multilaterală a ţării, în etapa
actuală şi viitoare, indus tria chimică va fi orientată mai hotărît
spre valorificarea superioară a materiilor prime şi energiei;
menţinîndu-se cantitatea de ţiţei supusă prelucrării la nivelul
anului 1980, se va ridica substanţial gradul de chimizare a pe
trolului. Aceasta implică o preocupare susţinută pentru înlocuirea
tehnologiilor învechite, perfecţionarea agrega telor şi
instalaţiilor, introducerea unor procedee tehno logice cît mai
economice din punct de vedere energetic, astfel încît să se asigure
diminuarea în continuare a consumurilor specifice.

In cadrul instalaţiilor tehnologice din rafinării şi com binate

petrochimice, utilajele de transfer de căldură (cup toare tubulare,
schimbătoare de căldură etc.) au o pon dere deosebită.

Cursul „Procese de transfer termic şi utilaje specifice"

constituie o disciplină de bază în pregătirea studenţilor ca
ingineri tehnologi pentru rafinării şi combinate petrochi mice,
precum şi pentru institutele de proiectări şi cercetări de profil.
Acest curs se ocupă cu studiul „Cuptoarelor tubulare" şi al
„Schimbătoarelor de căldură", specifice instalaţiilor tehnologice,
precedat de analiza „Proceselor de combustie" şi a „Proceselor
de transfer de căldură" corespunzătoare acestor utilaje.

Avîndu-se în vedere dezvoltarea deosebită, din anii noştri, a

industriei de prelucrare şi chimizare a petrolu lui, precum şi
cerinţele actuale privind modernizarea şi
îmbunătăţirea performanţelor tehnico-economice ale in stalaţiilor
tehnologice, cursul conţine elementele de bază
necesare dimensionării aparaturii termice cu performanţe
ridicate, respectiv analizării tehnologice a aparaturii exis
tente, în scopul îmbunătăţirii performanţelor acesteia,
prin adoptarea unor măsuri constructiv-funcţionale.
In afara tratării celor patru capitole de bază, lucrarea
conţine şi anexe, cu date privind caracteristicile agenţilor termici
şi exemple de dimensionare a unor utilaje termice caracteristice.

Cursul este adresat studenţilor de la Facultatea de

Tehnologia şi Chimizarea Petrolului şi Gazelor, din cadrul
Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti.
Conţinînd elemente de dimensionare şi analiză a uti lajelor de
transfer termic, specifice instalaţiilor tehnolo gice din
combinatele petrochimice, cursul este util şi stu denţilor altor
facultăţi cu profil chimic sau mecano-chi-mic. De asemenea, este
folositor inginerilor chimişti sau mecanici de utilaj chimic care
lucrează în diversele do menii specifice de proiectare, cercetare
sau exploatare.
 CUPRINS
Prefaţă

1. Procese de combustie 9
;
1.1. Bilanţul material al proceselor de combustie 9
1.1.1. Compoziţia elementară a combustibililor 12
1.1.2. Consumul de oxigen pentru ardere 13
1.1.3. Consumul de aer şi coeficientul cantităţii de aer . . . . . 15
1.1.4. Limitele de inflamabilitate 17
1.1.5. Cantitatea gazelor rezultate la arderea completă 19
1.1.6. Bilanţul material al arderii incomplete 21
1.1.7. Analiza gazelor- de ardere 23
1.1.8. Stabilirea coeficientului cantităţii de aer pe baza datelor
analizei gazelor arse uscate 25
1.1.9. Stabilirea compoziţiei gazelor arse umede şi a naturii com bustibilului, pe baza
datelor analizei gazelor arse uscate . . 26
1.1.10. Diagrama Ostwald pentru controlul arderii 27
1.1.11. Diagrame generale pentru controlul arderii amestecurilor
de hidrocarburi 30
1.2. Bilanţul energetic al proceselor de combustie 32
1.2.1. Aplicarea primului principiu al termodinamicii reacţiilor de
ardere . 32
1.2.2. Arderea izobar-adiabatieă, arderea izobar-politropică şi omo
genitatea fizică a relaţiilor de bilanţ termic 35
1.2.3. Puterile calorice, superioară şi inferioară a combustibililor 37
1.2.4. Pierderea de căldură cauzată de arderea incompletă . . . 41
1.2.5. Entalpia gazelor de ardere 42
1.2.6. Temperatura adiabatică a flăcării fără disocieri 47
1.2.7. Temperatura adiabatică a flăcării cu disocieri 49
1.2.8. Punctul de rouă, neacidă sau acidă, al gazelor de ardere . . 55
2. Procese de transfer de căldură 60

2.1. Moduri şi regimuri de transfer de căldură 60

2.2. Transferul de căldură prin conducţie în regim staţionar . . . 62
2.2.1. Legea lui Fourier 62
2.2.2 Conductivitatea termică 63
2.2.3. Conducţia prin pereţi plani simpli 73
2.2.4. Analogia termoelectrică 74
2.2.5. Conducţia prin pereţi plani compuşi 75
2.2.6. Conducţia prin pereţi cilindrici 76

5
 2.2.9. Conducţia într-un perete cilindric cu sursă interioară de
căldură 79
2.2.7. Conducţia prin pereţi sferici 77
2.2.8. Conducţia prin sol 78
2.3. Ecuaţiile diferenţiale fundamentale ale convecţiei 82
2.3.1. 'Ecuaţia Navier-Stokes pentru curgerea forţată 82
2.3.2. Forţa ascensională şi ecuaţia Navier-Stokes pentru curgerea
liberă 84
2.3.3. Noţiuni elementare privind stratul limită fluidodinamic . . 87
2.3.4. Legea lui Newton şi coeficientul de convecţie 89
2.3.5. Ecuaţia Newton-Fourier 91
2.3.6. Ecuaţia Fourier-Kirchoff 91
2.4. Aplicarea teoriei similitudinii la studiul convecţiei 93
2.4.1. Similitudinea corpurilor geometrice 93
2.4.2. Similitudinea proceselor fizice 95
2.4.3. Stabilirea criteriilor de similitudine pe baza ecuaţiilor dife 96
renţiale fundamentale
2.4.4. Relaţiile criteriale generale ale convecţiei fără schimbare de 99
fază, în regim staţionar
2.4.5. Stabilirea criteriilor de similitudine prin metoda analizei 100
dimensionale
2.4.6. Importanţa aplicării teoriei similitudinii la studiul convecţiei 103
2.5. Date experimentale privind transferul de căldură prin convecţie în 104
regim staţionar
2.5.1. Convecţia forţată fără schimbare de fază, în cazul secţiunilor
de curgere constante 104
2.5.2. Convecţia forţată fără schimbare de fază, în cazul secţiunilor
de curgere nelimitate 112
2.5.3. Convecţia liberă fără schimbare de fază 115
2.5.4. Convecţia la fierberea lichidelor : . 119
2 5.5. Convecţia la condensarea vaporilor 125
2.5.6. Transferul de căldură în straturile de particule 136
2.6. Transferul de căldură prin radiaţie în regim staţionar . . . . 141
2.6.1. Noţiunile de bază ale radiaţiei 141
2.6.2. Legile radiaţiei termice 143
2.6.3. Schimbul de căldură prin radiaţie între două suprafeţe plane 147
paralele
2.6.4. Pierderea de căldură prin radiaţie a unei suprafeţe convexe 150
2.6.5. Schimbul de căldură prin radiaţie între două corpuri oarecare 151
2.6.6. Absorbţia radiaţiilor solare 153
2.6.7. Radiaţia gazelor 154
2.6.8. Radiaţia flăcărilor deschise 157
2.7. Schimbul global de căldură în regim staţionar 158
2.7.1. Coeficienţii globali de transfer de căldură 158
2.7.2. Izolarea termică a conductelor şi aparatelor 162
3. Schimbătoare de căldură 168
3.1. Clasificări, tipuri şi date constructive 168
3.1.1. Clasificări 168
3.1.2. Schimbătoare de căldură cu fascicul tubular în manta . . . 171
3.1.3. Date constructive 173
3.2. Diferenţa medie de temperatură 180
3.2.1. Schimbul de căldură în contracurent 180
3.2.2. Schimbul de căldură în echicurent 183
3.2.3. Variaţiile temperaturilor fluidelor în schimbător 184
3.2.4. Schimbul de căldură în curent mixt 186
3.2.5. Schimbul de căldură în curent încrucişat 190
3.2.6. Diferenţa de temperatură medie în timp 192
3.2.7. Diferenţa de temperatură medie în timp şi spaţiu . . . . 194
3.3. Temperaturile calorice şi rezistenţele termice ale depunerilor . . 196
3.3.1. Coeficienţii globali de transfer de căldură practici . . . . 196
3.3.2. Temperaturile calorice ale fluidelor 197
3.3.3. Rezistenţele termice specifice ale depunerilor 198
0
 3.4. Schimbătoare de căldură fără transformare de fază 201
3.4.1. Principiile calculului termic 201
3.4.2. Relaţii simple pentru calcularea coeficientului de convecţie
exterior 204
3.4.3. Calculul fluidodinamie 207
3.0. Schimbătoare de căldură cu transformare de fază 209
3.5.1. Refierbătoare 209
3.5.2. Vaporizatoare 214
3.5.3. Condensatoare 218
3.5.4. Cristalizatoare 221
3.6. Schimbătoare cu tuburi cu suprafaţă extinsă 222
3.6.1. Răcitoare şi condensatoare cu aer 223
3.6.1.1. Aspecte constructiv-funcţionale 223
3.6.1.2. Calculul termic 228
3.6.1.3. Calculul aerodinamic 232
3.7. Schimbătoare de căldură prin contact direct 233
3.7.1. Turnuri de răcire a apei de recirculare 234
3.7.1.1. Proprietăţile aerului umed . . . . 234
3.7.1.2. Noţiunile de bază ale transferului de masă 238
3.7.1.3. Schimbul de căldură în turnurile de răcire 240
3.7.2. Alte tipuri de schimbătoare prin contact direct 243
4. Cuptoare tubulare 246
4.1. Tipuri constructive de cuptoare tubulare 246
4.2. Sisteme de preîncălzire a aerului la cuptoare 250
4.3. Sisteme recuperatoare de căldură din gazele de ardere 253
4.4. Recomandări privind dimensionarea cuptoarelor 255
4.4.1. Dimensiunile secţiei de radiaţie 255
4.4.2. Dimensiunile tuburilor 255
4.4.3. Tipuri de tuburi cu aripioare 256
4.4.4. Plasarea tuburilor faţă de perete 256
4.4.5. Tipuri de arzătoare şi injectoare . . . . 257
4.4.6. Plasarea arzătoarelor şi injectoarelor faţă de tuburi 258
4.4.7. Tipuri de ventilatoare 258
4 5. Bilanţul termic şi randamentul cuptoarelor 260
4.6. Dimensionarea secţiei de radiaţie 263
4.6.1. Stabilirea numărului de circuite în paralel 263
4.6.2. Alegerea tensiunii termice 264
4.6.3. Stabilirea dimensiunilor secţiei de radiaţie şi a amplasării 265
tuburilor
4.7. Verificarea tensiunii termice din secţia de radiaţie 266
4.7.1. Relaţia de verificare a tensiunii termice 266
4.7.2. Coeficientul relativ de radiaţie 269
4.7.3. Temperatura medie din focar 270
4.7.4. Temperatura medie a ecranului 270
4.7.5. Coeficientul de emisie a gazelor 271
4.7.6. Grosimea medie a stratului de gaze 272
4.7.7. Gradul de ecranare 273
4.8. Stabilirea temperaturii maxime a ecranului 274
4.9. Dimensionarea secţiei de convecţie 277
4.9.1. Coeficientul de transfer de căldură prin convecţie . . . . 278
4.9.2. Coeficientul de transfer de căldură prin radiaţia gazelor . . 280
4.9.3. Coeficientul de transfer de căldură prin radiaţia pereţilor . . 283
4.9.4. Diferenţa medie de temperatură 283
4.9.5. Verificarea numărului de şiruri de tuburi 284
4.10. Dimensionarea preîncălzitoarelor de aer 285
4.11. Dimensionarea generatoarelor de abur 288
4.12. Căderile de presiune pe circuitul materiei prime 290
4.12.1. Căderea de presiune în zona de vaporizare 290
4.12.2. Căderea de presiune în zona de încălzire 295
4.12.3. Diferenţa de presiune dinamică 295
4.13. Căderile de presiune pentru gazele de ardere şi aer 297
7
 4.14. Dimensionarea coşului . . . . . . . . -. . .-•. .'. . .. •/ . 302
4.15. Controlul şi reglarea automată a cuptoarelor .' . ţ . : '. " ;: . 306
.
4.15.1. Aparatura de control . ' . :. ./ . / . 307
308
4.15.2. Circuitul de combustibil . . . . . . . . • ..; • , •
4.15.3. Protecţia cuptorului . . . ..,'-, . . ... . . . . -.• . 308
4.15.4. Reglarea automată a cuptorului . ...-,. . ... . > •.- . 310
4.15.5. Decocsarea cuptorului '. ... . . :. 311
Anexe. Metode de calcul specifice şi exemple de dimensionare tehnologică 314
Anexa 1. Agenţi termici de încălzire sau răcire . . . . . . . .-•-. . 314
Anexa i2. Eficienţa schimbului de căldură şi numărul de unităţi de 328
transfer
Anexa 3. Metoda Delaware pentru calculul termic şi fluidodinamic al
schimbătoarelor tehnologică a unui refierbător. termosifon. 337
Anexa 4. Dimensionarea
vertical ,... . . . . 349
Anexa 5. Metoda Kern pentru calculul condensatoarelor de amestecuri 356
complexe .
Anexa 6. Dimensionarea tehnologică a unui răcjtor cu aer . . . . 362
Anexa 7. Calculul altor tipuri de schimbătoare cu suprafaţă extinsă 367
Anexa 8. Analiza tehnologică a schimbătoarelor de căldură 373
Anexa 9. Optimizarea schimbătoarelor de căldură . . . •. .. . . . 376
Anexa 110. Dimensionarea unui cuptor de încălzire a. unui amestec gazos 391
Anexa 11. Particularităţile cuptoarelor cu pereţi radianţi . . ....... ' 409
Anexa 12. Calculul dispersiei S0 2 din gazele de coş . . . .'". . . , ;. 414
Anexa 13. Particularităţile dimensionării cuptoarelor de reacţie . . . . . 418
Anexa 14. Dimensionarea unui cuptor de încălzire şi vaporizarea parţială
a ţiţeiului . . . . '.,. 147
Bibliografie . ... . !. 357
 1.
PROCESE DE COMBUSTIE

Industria de prelucrare a petrolului, petrochimică şi chimică este o foarte mare

consumatoare de energie. Ea utilizează peste 25% din con sumul total de energie din
industrie, ocupînd primul loc după industria siderurgică şi metalurgică. Global,
aproximativ 4/5 din energia necesară se obţine prin arderea combustibililor.
Marea majoritate a instalaţiilor tehnologice din rafinării şi combinate petrochimice
conţin cuptoare, recuperatoare de căldură de reacţie, rege neratoare de catalizatori etc., în
care au loc procese de combustie. De ase menea, se întîlnesc frecvent şi recuperatoare de
căldură sensibilă din ga zele de ardere.
Cunoaşterea problemelor specifice proceselor de ardere (bilanţul ma terial, controlul
arderii, bilanţul termic etc.) este utilă pentru dimensio narea sau analiza tehnologică a
aparatelor în care au loc astfel de procese şi pentru conducerea în condiţii cît mai bune a
proceselor de ardere. în plus, cunoştinţele respective intervin în rezolvarea unor
probleme de mare actualitate, privind economia generală de energie, reducerea consu
murilor de combustibili şi înlocuirea, în rafinării şi combinate petrochi mice, a
combustibililor gazoşi cu combustibili reziduali lichizi.
Arderea (combustia) este reacţia chimică, puternic exotermică, de oxi-dare rapidă a
substanţelor combustibile, care conţin ca elemente princi pale carbonul şi hidrogenul.
Studiul arderii se poate face din punct de ve dere static şi dinamic, sau din punct de
vedere termodinamic şi cinetic. Prezentarea care urmează, privind procesele de
combustie, se referă la aspectele statice şi, respectiv, termodinamice ale arderii. Statica
arderii se ocupă cu stabilirea stării finale a sistemului, în funcţie de starea sa iniţială, iar
termodinamica arderii cu transformările energetice care în soţesc procesul de ardere.
Pentru arderea în focare, nu sînt interesante practic aspectele dinamice sau cinetice ale
proceselor de combustie (desfăşurarea în timp a procesului, mecanismele de reacţie,
vitezele de reacţie etc).

Cele ce urmează se referă la procesele de ardere cu aer, a combustibili lor

caracteristici întîlniţi în rafinării şi combinate petrochimice.

1.1. BILANŢUL MATERIAL AL PROCESELOR DE COMBUSTIE

In această primă parte a studiului proceselor de combustie, se vor dis cuta

problemele caracteristice de bilanţ material, ca de exemplu: consumul de oxigen şi
consumul de aer pentru arderea unui combustibil, caracteri-
9
zat prin compoziţia sa elementară, limitele de inflamabilitate ale ames tecurilor
combustibile, cantitatea şi compoziţia produselor rezultate prin ardere, completă sau
incompletă, analizele gazelor de ardere şi controlul arderii prin intermediul datelor
acestor analize.

1.1.1. COMPOZIŢIA ELEMENTARA A COMBUSTIBILILOR

în rafinării şi combinate petrochimice se utilizează obişnuit combus tibili gazoşi

(gaze naturale, gaze de rafinărie, gaze de schelă) şi combus tibili lichizi (păcură). în
prezent se recomandă să se înlocuiască, în mă sura posibilităţilor, combustibilii gazoşi,
care pot fi valorificaţi superior, cu combustibili lichizi reziduali. Regenerarea
catalizatorilor de cracare constă în arderea cocsului depus pe particulele de catalizator,
acest cocs fiind un combustibil solid caracteristic.
Combustibilii pot conţine ca elemente chimice componente C, H, S, O şi N şi în plus
umiditate şi substanţe minerale complexe (acestea prin ardere formează cenuşa, compusă
în general din oxizi şi carbonaţi de Na, Ca, Mg, Si, V şi Fe).
Pentru calculele de combustie, compoziţia unui combustibil se ex primă prin fracţiile
masice ale carbonului (c), hidrogenului (h), sulfu lui (s), oxigenului (o), azotului (n),
umidităţii (w) şi substanţelor mine rale (z)\conţinute, suma acestora fiind egală cu
unitatea:
(14)
Determinarea compoziţiei elementare a unui combustibil se poate face pe cale
experimentală, prin analize de laborator.
Pentru hidrocarburi pure, elementele componente fiind numai C şi H, fracţiile masice
ale elementelor pot fi calculate prin împărţirea masei carbonului, respectiv a
hidrogenului, dintr-un kgmol, la masa întregului kgmol din hidrocarbura respectivă.
Pentru hidrocarbura Cnîim corespund:

Dintre hidrocarburi, CH4 are conţinutul maxim de hidrogen, 25% masă. Acetilena
(C2H2) are un conţinut mic de hidrogen şi anume 7,69% masă.

Compoziţia elementară a unei hidrocarburi poate fi exprimată indi rect şi prin

raportul masic H/C.
Pentru hidrocarbura CnHm corespunde:

(1.3)

CH4 are pentru raportul masic H/C valoarea 0,3333, iar C2H2 are H/C=0,0833.

Pentru hidrocarburi, fracţia masică a carbonului se corelează cu ra portul masic H'C

prin relaţia:
10
 In calculele de combustie, pentru combustibilii petrolieri lichizi, se
obişnuieşte deseori neglijarea elementelor O şi N, precum şi a umidităţii
şi substanţelor minerale, în raport cu C şi H, deoarece ele sînt prezente
in aceşti combustibili în cantităţi foarte mici. Conţinutul de S fiind în
majoritatea cazurilor sub lo/0 masă, iar comportarea sa fiind asemănă
toare cu cea a C, în privinţa consumului de 02 pentru ardere şi a com
portării în analiza chimică a gazelor de ardere, pentru simplificarea cal
culelor se poate neglija şi conţinutul de S sau se poate însuma conţinutul
de S la cel de C.
In lipsa determinărilor experimentale, combustibilii petrolieri lichizi,
de la benzină la păcură, pot fi consideraţi amestecuri de hidrocarburi,
iar compoziţia lor elementară se poate calcula prin intermediul relaţiei empirice:

(1.5)
In această relaţie, d]jj reprezintă densitatea relativă a combustibilului petrolier lichid în
raport cu apa, ambele la 15°C (mai exact 15,555°C).
Pentru valori dj* cuprinse între 0,7 şi 1, corespund pentru c valori cuprinse între 0,84 şi
0,89.
Densitatea relativă d™ poate fi calculată în funcţie de densitatea re lativă df,
standardizată în ţara noastră, prin relaţia:
(1.6)
Pentru combustibilii petrolieri lichizi, neglijîndu-se numai prezenţa O
şi N, fracţia masică a carbonului se poate calcula cu relaţia:
(1.7)

Această relaţie a lui c se simplifică pentru hidrocarburi pure la forma întîlnită anterior.

Fig. 1.1
11
 Raportul masic H/C, pentru combustibilii petrolieri lichizi, poate fi
citit din figura 1.1, în funcţie de djf şi de factorul de caracterizare K.
Se constată că valoarea lui H/C scade odată cu creşterea densităţii rela
tive şi odată cu scăderea lui K (la parafine H/C are valori mai mari de-
cît la aromate).
In figura 1.1 este trasată cu linie întreruptă şi variaţia lui H/C în
funcţie de d\l, pe baza relaţiei anterioare:

care nu ţine seamă de influenţa lui K. Se constată că această relaţie co respunde cu

aproximaţie valorii K = 1 2 .
Corelîndu-se analitic datele din figura 1.1 şi înlocuindu-se, în rela
£
ţia (1.7), H/C în funcţie de K şi d °, se obţine relaţia cea mai completă a
lui c pentru fracţiunile petroliere lichide:
(1.8)

Dacă pentru un gaz de schelă nu se cunoaşte compoziţia, ci numai densitatea sa

relativă în raport cu aerul în aceleaşi condiţii de tempera
tură şi presiune (d), care se determină foarte uşor experimental, gazul
de schelă se asimilează cu un amestec de hidrocarburi parafinice CnH2n+2
şi compoziţia sa elementară poate fi calculată în funcţie de densitatea relativă.

(1.9)
a
Pentru valori ale lui d cuprinse între 0,6 şi 0,9 rezultă pentru c va
lori cuprinse între 0,76 şi 0,79.
Dacă pentru un amestec oarecare de gaze se cunosc compoziţia pe
componenţi, exprimată prin fracţiile masice gh şi compoziţiile elemen
tare ale componenţilor, compoziţia elementară a amestecului de gaze se
poate calcula prin relaţii de aditivitate de tipul:

(1.10)

în acelaşi caz, dacă se cunoaşte compoziţia pe componenţi, exprimată prin fracţiile

molare y%, se poate calcula formula brută a combustibilu lui CnHmSpOTNt (din care în
continuare se calculează uşor compoziţia elementară) prin reiaţi de aditivitate de tipul:

în care nt reprezintă numărul de atomi de C, mL — numărul de atomi

de H etc, în moleculele diverşilor componenţi ai amestecului.
12