Universitatea „OVIDIUS” din Constanța

Facultatea de Științe Economice

MASTER: Asigurarea calității în afaceri

SUPORT DE CURS

ORGANIZAȚIA ȘI MANAGEMENTUL
BAZATE PE CUNOȘTINȚE

Cadru didactic,

Lect. univ. dr. Dorinela Nancu

 Structura cursului

Societatea bazată pe cunoştinţe

Economia bazată pe cunoştinţe

Organizaţia bazată pe cunoştinţe

❑ Managementul bazat pe cunoştinţe

❑ Salariaţii bazaţi pe cunoştinţe

 CAPITOLUL 1

Stadiul cunoasterii în domeniul

societății și economiei bazate pe cunostințe

Cuprins

❑Societatea bazată pe cunoștințe

❑Tranziția la economia bazata pe cunoștințe
❑Definirea cunoștințelor și caracteristicile acestora
❑Rolul cunoștințelor
❑Economia capitalistă vs. economia bazată pe cunoştinţe
❑Transformările care au prefigurat conturarea economiei bazate pe
cunoştinţe. Globalizarea şi revoluţia cunoştinţelor
❑Caracteristici ale economiei bazate pe cunoştinţe
❑Momente cheie în conturarea economiei bazate pe cunoştinţe. Strategia
2000 şi strategia 2020
❑Probleme privind relevanţa
economiei bazate pe cunoştinţe pentru România.
 Societatea bazată pe cunoștințe

❑ Etimologia termenului - „knowledge based society”.

❑ Termeni sinonimi: societatea informaţiei (knowledge society), societatea
cunoaşterii
❑ Definitie: Societatea bazată pe cunoştinţe este o formă postindustrială de
organizare în care principalele activităţi şi surse de profit sunt legate de
gestionarea cunoştinţelor și a informațiilor.
❑ Caracteristici:
❑ Societatea cunoaşterii apare ca o formă de organizare în care cunoştinţele
reprezintă resursa esenţială a existenţei, putere inepuizabilă, în care
informaţia este nu doar primordială ci şi prioritară. Societatea umană este
desigur o societate a cunoaşterii mecanismelor de valorificare a resurselor
epuizabile.
❑ Societatea bazată pe cunoştinţe asigură diseminarea cunoaşterii către toţi
membrii unei societăţi folosind instrumentele tehnologiei informaţionale şi
comunicaţionale, putând fi asociată cu un “cluster de civilizaţie”.
❑ În cadrul societăţii bazate pe cunoştinţe se conturează şi un nou tip de
economie respectiv, economie bazată pe cunoştinţe în care factorul-cheie
al dezvoltării economice îl constituie gradul de implementare al
instrumentelor TIC în toate sectoarele economiei.
 Tranziția la economia bazata pe cunoștințe

Economia bazată pe cunoştinţe

este economia în care procesele
economice se bazează atât pe factorii
de producţie tradiţionali: muncă,
natură şi capitalul, cât şi pe
cunoştinţele şi informaţiile existente la
nivelul societăţii, organizaţiei şi
individului. Ceea ce se modifică în
noul tip de economia este ponderea
deţinută de cunoştinţe, căci fără
îndoială întotdeauna procesele
economice oricât de mult se vor
schimba, vor continua să necesite şi
resurse umane, tehnico-materiale,
financiare.
Sursă : Igor Munteanu, Veaceslav Ioniţă, Managementul
cunoştinţelor. Un ghid pentru comunităţile de practicieni,
Editura Cartier, Chişinău, 2005
 Definirea cunoștințelor și caracteristicile acestora
Cunoştinţele reprezintă un bun economic total aparte ce posedă caracteristici
diferite în comparaţie cu celelalte bunuri convenţionale:
➢ sunt un bun greu de controlat: de cele mai multe ori acestea pot scăpa de
sub posesia entităţii care le deţine (individ, grup, organizaţie) şi au un
caracter non-pecuniar deoarece cunoştinţa produsă de un agent economic
poate fi utilizată în mod gratuit de alţi agenţi economici;
➢ sunt un bun non-rival: cunoştinţa poate fi utilizată de mai mulţi actori fără a
fi diminuată utilitatea pe care o obţine fiecare dintre aceştia – agenţii
economici nu sunt rivali în consumul aceleiaşi cunoştinţe ;
➢ sunt un bun cumulativ deoarece reprezintă în acelaşi timp un bun de
consum cât şi un factor de producţie, fiind factorul de producţie principal în
vederea obţinerii de idei.

Sursă: Minodora Ursacescu, Economia informaţiilor şi a cunoştinţelor, Editura

Universitară, Bucureşti, 2009, pp. 110-113
 Rolul cunoștințelor
[Sursă: Ovidiu Nicolescu, Luminiţa
Nicolescu, Economia, firma şi managementul
bazat pe cunoştinţe, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, p. 36]
Ca materie primă, cunoştinţele participă într-o
mare măsură la obţinerea produselor moderne. Spre ex.: Un
telefon mobil obişnuit costă circa 400 euro şi dacă examinăm
structura valorică, cele circa 100 de grame de material din care
este fabricat telefonul costă circa 4-5 euro, diferenţa de
valoare o reprezintă cunoştinţele încorporate de respectivul
telefon.
Cunoştinţele reprezintă un factor de producţie care
participă alături de ceilalţi factori de producţie clasici la
desfăşurarea tuturor etapelor proceselor de producţie. Toate
tehnologiile nu reprezintă decât o înlănţuire de cunoştinţe
Cunoştinţele reprezintă un produs finit de sine
stătător concretizându-se în soft-uri, proiecte tehnice,
brevetele de invenţii etc. Produsele electronice -
calculatoarele, televizoarele, telefoanele etc.- sunt alcătuite
predominant din cunoştinţe, ele conferind de fapt utilitate şi
valoare acestora.
 Economia capitalistă vs. economia bazată pe cunoştinţe

Configuraţia structurală a economiei industriale (capitaliste)

În economia industrială ramurile
Îndustie
Agricultură
de bază industria şi agricultura
Comerţ predominau ca pondere în totalul
Servicii populaţiei ocupate în economie, ca
Construcţii
procent în producerea PIB-ului, a
Transporturi
Comunicaţii
veniturilor la bugetul statului etc.

Configuraţia structurală a economiei bazate pe cunoştinţe

În economia bazată pe cunoştinţe
Cercetare-dezvoltare serviciile reprezintă principalul sector
Industrie Industria de vârf al economiei în care munceşte cea
mai mare parte a populaţiei, iar în alte
Agricultura
Comerţ Comerţ electronic
Servicii sectoare se dezvoltă subramuri cum
Activităţi bancare (inclusiv cele electronice) este cazul comerţului derulat sub
Construcţii
formă de e-commerce, sectorului
Telecomunicaţii
Informatică
bancar în care se dezvoltă serviciile
Învăţământ Învăţare continuă electronice, în cadrul învăţământului
(inclusiv cu mijloace electronice)
se dezvoltă e-learningul (învăţământ
[Sursă: Ovidiu Nicolescu, Luminiţa Nicolescu, Economia, firma şi
managementul bazat pe cunoştinţe, Editura Economică,
bazat pe comunicarea electronică).
Bucureşti, 2005, p. 57]
Transformările care au prefigurat conturarea economiei bazate
pe cunoştinţe. Globalizarea şi revoluţia cunoştinţelor

Globalizarea poate fi înţeleasă ca un fenomen economic concret şi cultural

care derivă din schimbare. Conceptul de globalizare semnifică din punct de
vedere economic şi organizaţional integrarea sau fuzionarea pieţelor naţionale
şi ca urmare, dezvoltarea unor surse de muncă şi capital mai competitive.

Revoluţia cunoştinţelor reprezintă trecerea de la o economie bazată pe

elemente tehnice tangibile (spre exemplu: clădiri, pământ) la o economie
bazată pe elemente intangbilie şi bazate predominant pe cunoştinţe, pe
capitalul intelectual. Cunoştinţele au devenit astfel principalul motor al
dezvoltării. Revoluţia cunoştinţelor remodelează modalităţile de creare a
afacerilor, de dezvoltare a economiei şi societăţii.
 Caracteristici ale economiei bazate pe cunoştinţe

Multiplicarea rapidă a Dispariţia treptată a frontierelor

întreprinderilor mici concomitent
cu reducerea relativă a firmelor
mari, deoarece primele sunt mai
suple şi se pot adapta rapid la
schimbările din mediul extern.
dintre activităţile din cadrul firmei
prin eliminarea treptată a organizării
centrate pe diviziunea muncii şi
ierarhie şi înlocuirea acesteia cu
munca în echipă.

Primordialitatea cunoştinţelor în toate

sferele activităţii economice şi
concentrarea activităţilor economice
asupra producerii şi acumulării de
bunuri cunoştinţe.

Eliminarea necesităţii de a concentra

Diversificarea formelor de cantităţi mari de resurse fizice şi
asociere economică între umane într-o organizaţie pentru a
organizaţii pentru a valorifica pe putea genera performanţe
plan superior cunoştinţele şi economice viabile, concomitant cu
celelalte resurse de care dispun. exploatarea şi perfecţionarea
tehnologiilor.

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Luminiţa Nicolescu, Economia, firma şi managementul bazat pe cunoştinţe, Editura
Economică, Bucureşti, pp. 49-53, 2005
 Momente cheie în conturarea economiei bazate pe cunoştinţe –
Strategia 2000 şi strategia 2020

Strategia 2000-măsuri propuse Strategia 2020 – măsuri propuse

• Încurajarea cercetării prin creşterea până • Un nivel al investiţiilor publice şi private în

la 3% din PIB a cheltuielilor alocate cercetare şi dezvoltare de 3% din PIB-ul U.E..
cercetării şi tehnologiei.

• Creşterea la 70% a ratei de participare a • O rată de ocupare a forţei de muncă de 75% în

forţei de muncă în general, inclusiv a rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi
femeilor şi lucrătorilor mai în vârstă. 64 de ani.

• Reducerea cu cel puţin 20 de milioane a

• Facilitarea accesului la noi tehnologii, numărului persoanelor care suferă sau riscă să
inclusiv la telefonia mobilă şi internet. sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii
sociale.

• Reducerea abandonului şcolar la sub 10%,

• Perfecţionarea profesională a lucrătorilor creşterea la peste 40% a ponderii absolvenţilor
şi formarea deprinderii de învăţare de studii superioare în rândul populaţiei în
continuă pe toată durata vieţii. vârstă de 30-34 de ani.
 Strategia 2000 şi strategia 2020
obiective ambiţioase vs. realizări efective
Creşterea la 70% a ratei de participare a forţei de
muncă în general

Încurajarea cercetării prin creşterea până la

3% din PIB a cheltuielilor alocate
Rata ocupării populaţiei cercetării şi tehnologiei
cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani
la nivelul UE-27 în perioada 2000-2010 (%)
[Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu accesat 13.08.2013]

Ponderea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea în PIB la nivelul UE-27

în intervalul 2000-2010 (exprimate ca procent din PIB)
[Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu accesat 13.08.2013]
 Strategia 2020
La nivel Uniunii Europene în prezent există o strategie şi anume Strategia 2020.
ce are ca obiectiv trecerea la economia bazată pe cunoştinţe, prin cinci iniţiative:

• Cercetare, dezvoltare şi inovare: creşterea investiţiilor publice şi private în cercetare şi

dezvoltare până la 3% din PIB-ul UE.
• Schimbări climatice şi energie: reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră
faţă de nivelurile înregistrate în 1990.
• Educaţie: reducerea abandonului şcolar la sub 10%, creşterea ponderii absolvenţilor de
studii superioare în rândul populaţiei cu vârstă cuprinsă între 30-34 de ani, la peste
40%.
• Ocuparea forţei de muncă: atingerea unei rate de ocupare a forţei de muncă de 75% în
rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani.
• Sărăcie şi excluziune socială: reducerea numărului persoanelor care suferă sau riscă să
sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale, cu cel puţin 20 de milioane.

Comisia Europeană a dispus ca aceste ţinte menţionate mai sus să fie traduse în
ţinte naţionale, în funcţie de situaţia economică particulară a fiecărui stat membru. Astfel
pentru România angajamentele sunt redate în tabelul de mai jos.
 Angajamente pentru România
Obiectivul privind rata de ocupare a forței de muncă: creşterea ratei de ocupare a
forţei de muncă la 70% până în 2020.
Obiectivul privind cercetarea şi dezvoltarea: alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile
de cercetare şi dezvoltare până în 2020.
Obiectivul privind emisiile de gaze cu efect de seră:creştere cu maximum 19 % în 2020
în comparaţie cu 2005, a emisiilor de gaze cu efect de seră care nu sunt reglementate
de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii.
Obiectivul privind ponderea energiei totale din surse regenerabile în consumul final
brut de energie: 24 %. Ponderea energiei din surse regenerabile în sectorul
transporturilor: 10 %.
Obiectivul național indicativ pentru 2020 privind eficiența energetică: reducere cu 10
Mtep (19 %) a consumului de energie primară.
Obiectivul privind părăsirea timpurie a şcolii: scăderea ratei părăsirii timpurii a şcolii
sub nivelul de 11,3 %.
Obiectivul privind învăţământul terţiar: creşterea ratei de absolvire în învăţământul
terţiar sau echivalent la 26,7%.
Obiectivul privind riscul de sărăcie sau de excluziune socială: reducerea cu 580.000 a
numărului de persoane expuse.
 Probleme privind relevanţa
economiei bazate pe cunoştinţe pentru România.

În direcția transformării în economie bazață pe cunoștințe,

România are nevoie de:
❑ promovarea unor modele de comportament îndreptat spre
antreprenoriat şi inovare care încurajează învăţarea continuă de către
organizaţii şi indivizi;
❑ preocuparea de asimilare treptată de tehnologii moderne; dezvoltarea
economiei online.
❑ investiţii în educaţie în vederea dezvoltării capitalului uman şi
impulsionării procesele de utilizare şi diseminare a cunoştinţelor;
❑ dezvoltarea unor sisteme de cercetare-inovare bazate pe parteneriate
între firme, centre de cercetare, universităţi care să conducă la
creşterea stocului global de cunoştinţe;
❑ Dezvoltarea, integrarea şi utilizarea instrumentelor TIC în toate
sectoarele activităţii economice.
 CAPITOLUL 2

Stadiul cunoașterii în domeniul

organizației bazate pe cunoștințe

Cuprins

❑ Delimitări conceptuale privind organizația bazată pe cunoștințe

❑ Organizarea structurală a organizațiilor bazate pe cunoștințe
❑ Funcționarea organizațiilor bazate pe cunoștințe
❑ Caracteristici ale organizaţiei bazate pe cunoştinţe
❑ Resursele organizației bazate pe cunoștințe
 Delimitări conceptuale privind
organizația bazată pe cunoștințe

➢ Actorii principali ai societăţii bazate pe cunoştinţe sunt

organizaţiile bazate pe cunoştinţe.
➢ Conceptul de organizaţie bazată pe cunoştinţe îşi are originile în
jurul anilor 1984-1988.
➢ Organizaţia bazată pe cunoştinţe mai este cunoscută şi sub
denumirea de organizaţie centrată pe memorie, firma intelectual
–intensivă, organizaţia inteligentă.
➢ Caracteristica esențială a organizaţilor bazate pe cunoștințe o
reprezintă capacitatea de a gestiona eficient cunoştinţele
aderenţilor săi.
 Organizarea structurală a
organizațiilor bazate pe cunoștințe
➢ În cadrul organizaţiei bazate pe cunoştinţe structurile piramidale
rigide sunt înlocuite de forme structurale plate de tip reţea, non-
autoritare.
➢ Echipa de muncă este formată preponderant din specialişti,
conturându-se în acest sens noi posturi manageriale (responsabil
pentru probleme de legate de gestionarea cunoştinţelor - chief
knowledge officer, a informaţiilor - chief information officer).
Fig. nr. 1- Exemplu de organigrama Fig.nr. 2 – Exemplu de organigrama în
în cadrul organizației clasice cadrul orgnizației bazate pe cunoștințe

consultant
Director Manager de Consultant Agent
general
cunoștințe
Director
Director Director Director
resurse
tehnic comercial economic
umane

Secţia de Birou Birou Birou

producţie aprovizionare contabilitate financiar

Contabil Finanţist
 Funcționarea organizațiilor bazate pe cunoștințe
În funcţionarea acestor organizaţii determinante sunt procesele desemnate
generic prin sintagma celor ”3 I”, respectiv inovare (crearea de cunoştinţe noi),
învăţare (asimilarea de cunoştinţe noi) şi interactivitate partenerială referitoare la
cunoaştere.
Firma bazată pe cunoştinţe are la baza
Fig.nr. 3- Funcționarea
strategii bazate pe cunoştinţe. Aceste
organizației bazate pe cunoștințe
strategii prezintă ca elemente de noutate
următoarele aspecte :
INOVARE ➢ cunoştinţele devin cea mai importantă
resursă strategică a firmei;
➢ învăţarea devine cea mai importantă
capacitate a organizaţiei;
➢ activitatea firmei se concretizează în
3I produse şi/sau servicii cunoştinţe;
➢ activitatea de inovare condiţionează
INTERACTIVITATE performanţa şi existenţa
ÎNVĂȚARE chiar
PARTENERIALĂ
organizaţiei.
Sursă: Horaţiu Dragomirescu, “Organizaţii bazate
pe cunoaştere” - Studiu tematic elaborat în cadrul Sursă: Ovidiu Nicolescu, Management bazat
proiectului prioritar ― Societatea informaţională – pe cunoştinţe, Suport de curs, 2006
societatea cunoaşterii al Academiei Române,
Bucureşti, 10 noiembrie 2001.
 Caracteristici ale organizaţiei bazate pe cunoştinţe
cultură organizaţională axată pe crearea unui mediu de muncă agreabil, caracterizat de o
atmosfera destinsă;

flexibilitatea organizaţională sporită, structură organizatorică plata, barierele dintre individ şi

organizaţiei diminuate;

promovarea şi dezvoltarea comunicării la toate nivelurile ierarhice.

promovarea în rândul angajaţilor a muncii în echipă, încurajarea participării angajaţilor la procesul

decizional şi promovarea unui climat de colegialitate şi încredere;

învăţarea prin încurajarea accesului la cunoaştere, la resursele învăţării, învestirea în pregătirea angajaţilor,
partajarea şi diseminarea cunoştinţelor în cadrul organizaţiei;

încurajarea experimentării în cadrul organizaţiei prin inovare;

orientarea cu precădere a organizaţiei spre învestirea în resurse intangibile şi fundamentarea activităţilor

organizaţiei preponderent pe această categorie de resurse;

motivarea angajaţilor în vederea determinării unui comportament în rândul acestora orientat spre
îndeplinirea obiectivelor organizaţionale;
 Resursele organizației bazate pe cunoștințe
1. Resursele umane

In cadrul organizației bazate pe cunoștințe se conturează o

categorie aparte de salariați numiți:salariaţii bazaţi pe cunoştinţe.

Caracteristicile salariatului bazat pe cunoştinţe:

➢ orientarea cu prioritate spre posturi care îi provoacă şi stimulează
dezvoltarea;
➢ recrutarea lor este dificilă;
➢ manifestarea unei puternice tendinţe de autonomie în cadrul
firmei;
➢ practicarea pe scară largă a muncii în echipă;
➢ utilizarea zilnică a tehnologiilor informatice;
➢ preocuparea susţinută pentru asimilarea de noi cunoştinţe pentru
învăţare;
➢ menţinerea lor în firmă o perioadă îndelungată este dificilă întrucât
aceştia pretind un standard de viaţă ridicat.
2. Resursele tehnico-materiale
Principalele modificări în resursele tehnico-materiale ale
firmelor care trec la economia bazată pe cunoştinţe se referă
la:
➢ automatizarea echipamentelor, utilajelor,
➢ utilizarea de materii prime şi materiale inteligente care
conferă produselor şi servicilor calităţi net superioare,
➢ miniaturizarea echipamentelor şi utilajelor reducându-se
astfel costurile de fabricare,
➢ achiziţionare, utilizare, amortizare concomitent cu
îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor,
➢ ecologizarea tehnologiilor şi echipamentelor prin
eliminarea sau diminuarea substanţială a surselor de
poluare şi a protejării mediului ambient.
3. Resursele financiare
Trecerea la o economie bazată pe cunoştinţe determină
creşterea cuantumului de resurse financiare consumate în direcţia:

➢ dotării cu tehnică şi tehnologie de vârf în funcţie de profilul

firmei, obţinerii de cunoştinţe şi informaţii;
➢ angajării de specialişti bazaţi pe cunoştinţe concomitent cu
diminuarea cuantumului de resurse financiare alocate pentru
procurarea resurselor tehnico-materiale;
➢ scurtarea perioadei de recuperare a investiţiilor ca urmare a ritmului
rapid de apariţie a noii generaţii de echipamente şi cunoştinţe.
 4. Resursele informaţionale

În ansamblul resurselor întreprinderii bazate pe

cunoştinţe, resursele informaţionale înregistrează o
dinamică spectaculoasă prin:

➢ amplificarea volumului de informaţii de care dispune

întreprinderea,
➢ proliferearea aplicaţiilor informatice,
➢ conectarea resurselor informaţionale ale firmei la cele
externe prin intermediul e-mailului, internetului, web-site-
ului, portalelor,
➢ transformarea PC-ului într-o platforma pentru
regăsirea, asimilarea şi partajarea informaţiilor cu
alte persoane.
 5. Capitalul intelectual
Capitalul intelectual reprezintă resursa de bază a organizației
bazate pe cunoștințe.
Capitalul intelectual este suma tuturor cunoştinţelor membrilor
unei companii care conferă acesteia din urmă, avantaj competitiv.
Capitalul intelectual constă în stocurile şi fluxul de cunoştinţe
disponibile într-o organizaţie.
În general, capitalul intelectual cuprinde toate resursele
intangibile de care dispune o companie precum:
➢ cunoaşterea,
➢ informaţia,
➢ creativitatea,
➢ competențele oamenilor,
➢ reputaţia companiei,
➢ educaţie oamenilor,
➢ pregătirea personalului,
➢ programe de cercetare științifică.
5.1. Structura capitalului intelectual

Fig. nr. 4 - Structura capitalului intelectual

Capital uman

Capitalul
intelectual

Capital relațional Capital structural

Sursă: Aurel Iancu (coord.), Convergenţa economică-capitolul IX, Marta Christina

Suciu–Activele intangibile şi capitalul intelectual-factori cheie ai convergenţei,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2008, p. 254, p. 262
5.1.1 Capitalul uman
Capitalul uman este de obicei definit drept totalitatea:
➢ cunoştinţelor tacite şi explicite,
➢ motivaţiilor oamenilor din organizaţie,
➢ competenţelor, calificărilor, abilităţilor şi a experienţei
angajaţilor unei companii.
Capitalul uman a fost totodată definit la nivel individual
ca fiind combinaţia următorilor factori:
➢ moştenire genetică,
➢ educaţie,
➢ experienţă,
➢ atitudine faţă de viaţă şi faţă de afaceri.
Aceste resurse nu pot fi înlocuite de maşinării sau nu pot
fi scrise pe o foaie de hârtie. Când angajaţii părăsesc compania
ei iau toate aceste resurse. În noua economie capitalul uman
este considerat a fi cea mai valoroasă resursă a unei companii,
ce poate fi parţial controlată de către aceasta.
5.1.2. Capitalul structural 5.1.3. Capitalul relațional

Capitalul structural constituie Capitalul relaţional este reprezentat

ansamblul elementelor care de relaţiile companiei cu toţi
rămân în organizaţie şi după colaboratorii săi precum:
plecarea angajatului, fiind ➢ clienţii,
proprietatea organizaţiei precum: ➢ furnizorii,
➢ mass-media,
➢ patente,
➢ companiile rivale,
➢ brevete, ➢ intermediari, parteneri,
➢ baze de date, ➢ organe ale administraţiei locale şi
➢ sisteme informatice, etc. centrale,
➢ camera de comerţ, consultanţi
etc.

În România capitalul intelectual nu este suficient de exploatat

din cauza lipsei unor pieţe adecvate ale cunoaşterii. În România
această problemă preocupă mai mult mediul academic şi universitar,
Camera de Comerţ şi Industrie a României şi mai puţin mediul de
afaceri şi legislatorii.
 Capitolul 3
Noi configuraţii funcţionale în cadrul organizaţiei bazate pe
cunoştinţe
Cuprins

❑ Forme structurale specifice organizației bazate pe cunoștințe:

➢ reţeaua de firme,
➢ clusterele,
➢ firma-reţea,
➢ organizaţia virtuală,
➢ firma emergentă
❑ Configuraţia specifică a funcţiunilor organizaţiei bazate pe cunoştinţe
➢ Reţeaua de firme
➢ Clusterele
➢ Firma-reţea.
➢ Organizaţia virtuală
➢ Firma emergentă
❑ Delimitari conceptuale privind funcțiunea de cunoștințe
❑ Funcțiunea de cunoștințe. Activități specifice
 Forme structurale specifice organizației bazate pe
cunoștințe

reţeaua
de firme

clusterul organizaţia virtuală

Noi forme structural-

organizaţionale

firma-reţea firma emergentă

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Intreprenoriatul şi managementul

întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică,Bucureşti, 2008, p. 417
 Forme structurale specifice organizației bazate pe cunoștințe
Reţeaua de firme sau networkingul constă într-un ansamblu de firme între
care se dezvoltă diverse relaţii de natură comercială, financiară, informaţională,
relaţii care le permit membrilor reţelei să comercializeze în comun anumite produse
şi servicii în condiţii superioare ale raportului preţ-calitate.
Clusterele sunt concentrări georgrafice de instituţii şi companii
interconectate dintr-un anumit domeniu. Clusterul este o grupare de producători,
utilizatori şi /sau beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE în
vederea creşterii competitivităţii operatorilor economici.
Firma-reţea. Fondatorii firmei reţea sunt de regulă foşti manageri specilizaţi
în domeniul de activitate implicat în fabricarea şi comercializarea produsului
respectiv. Resursele principale pe care le posedă, gestionează, valorifică şi înnoiesc
aceste firme sunt cunoştinţele managerilor aferente obiectului de activitate al
firmei.
Organizaţia virtuală reprezintă un ansamblu de firme de producţie plasate
pe diferite locaţii, care conlucrează în vederea realizării unui anumit obiectiv, axate
pe generarea şi utilizarea de cunoştinţe, folosind substanţial noile tehnologii
informaţionale şi de comunicaţii.
Firma emergentă este o categorie structural-organizaţională axată pe
inovare deci generare şi utilizare de cunoştinţe noi, cristalizată în SUA în deceniul
 Configuraţia specifică a funcţiunilor organizaţiei
bazate pe cunoştinţe

Funcţiunea de cercetare-
dezvolatare

Funcţiunea de personal Funcţiunea de producţie

Funcţiunea cunoştinţe

Funcţiunea financiar-
Funcţiunea comercială
contabilă

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Organizaţia şi managamentul bazate

pe cunoştinţe. Teorie, metodologie, studii de caz şi baterii de teste, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011, pp. 106
 Configuraţia specifică a funcţiunilor organizaţiei bazate pe
cunoştinţe
• Funcţiunea de producţie este funcţia de bază a întreprinderii şi reprezintă
totalitatea acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei întreprinderi, prin care se
asigură transformarea materiilor prime şi materialelor cu utilaje de producţie
adecvate, în produse în concordanţă cu profilul şi obiectivele firmei.
• Funcţiunea de cercetare-dezvoltare grupează acele activităţi îndreptate spre
elaborarea de noi idei, soluţii şi metode privind aspectele tehnice, tehnologice
şi organizatorice ale activităţii desfăşurate de întreprindere şi valorificarea
acestora.
• Funcţiunea comercială însumează ansamblul de activităţi având ca scop
asigurarea procesului de producţie cu materii prime, materiale, semifabricate, şi
desfacerea (comercializarea) produselor obţinute.
• Funcţiunea financiar-contabilă reprezintă ansamblul activităţilor prin care se
asigură obţinerea şi folosirea raţională a resurselor financiare necesare realizării
obiectivelor întreprinderii, precum şi activităţile de înregistrare, evidenţiere şi
analiză a fenomenelor economice manifestate în întreprindere.
• Funcţiunea de personal cuprinde activităţile prin care se realizează asigurarea
cu forţă de muncă (recrutarea, selecţia, încadrarea, formarea şi integrarea
personalului) necesar unei întreprinderi.
 Delimitari conceptuale privind funcțiunea de cunoștințe

Specific organizaţiei bazate pe cunoştinţe este apariţia, tratarea,

dezvoltarea, diseminarea de cunoştinţe. Toate aceste procese impun
conturarea unei funcţiuni aparte în cadrul organizaţiei şi anume funcţiunea
cunoştinţe.
“În esenţă, funcţiunea cunoştinţe poate fi definită ca ansamblul
proceselor de tratare a cunoştinţelor din cadrul organizaţiei prin care se
asigură cunoştinţele necesare acesteia, utilizarea, dezvoltarea, protecţia şi
valorificarea lor contribuind decisiv la obţinerea de produse, cunoştinţe
competitive.” (Sursă: Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Organizaţia
şi managamentul bazate pe cunoştinţe. Teorie, metodologie, studii de
caz şi baterii de teste, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011, pp.
106)
 Funcțiunea de cunoștințe. Activități specifice
O. şi C. Nicolescu identifică o serie de activităţi ce compun funcţiunea cunoştinţe:
• identificarea cunoştinţelor necesare atât din mediul intern al organizaţiei cât şi din mediul
extern în care aceasta îşi desfăşoară activitatea;
• cumpărarea cunoştinţelor contra cost de la persoane sau organizaţii din afară firmei;
• învăţarea, asimilarea cunoştinţelor fie formal în cadrul unor acţiuni speciale având acest
obiectiv, fie informal prin eforturile salariaţilor firmei şi organizaţiei însăşi;
• crearea cunoştinţelor este necesară atunci când pentru îndeplinirea obiectivelor
organizaţiei cele existente nu sunt suficiente, ori cumpărarea acestora din afara firmei nu
este posibilă sau este prea costisitoare;
• stocarea cunoştinţelor astfel încât să se asigure în acelaşi timp accesul uşor la cunoştinţe
al persoanelor îndreptăţite, costuri reduse de stocare şi protecţia cunoştinţelor;
• partajarea cunoştinţelor formal prin intermediul dezbaterilor de grup, dar şi informal prin
prisma culturii existente în organizaţie;
• folosirea de cunoştinţe de cine trebuie, când, unde şi cum trebuie, având în vedere
obiectivele organizaţiei;
• protecţia cunoştinţelor asfel încât să nu se îngreuneze accesul persoanelor îndreptăţite la
acestea;
• valorificarea cunoştinţelor direct prin comercializarea lor ca atare, cât şi indirect prin
intermediul produselor în care sunt încorporate.
 Capitolul 4
Managementul bazat pe cunoştinţe

Cuprins

❑ Managementul bazat pe cunoștințe. Definire și caracteristici

❑ Principii de funcţionare a
managementului bazat pe cunoştinţe
❑ Sistemul de management bazat pe cunoştinţe
❑ Strategiile bazate pe cunoştinţe. Elemente specifice
❑ Specialiştii bazaţi pe cunoştinţe. Caracteristici
❑ Categorii de specialiști bazați pe cunosțințe
❑ IMM-urile - principalele promotoare ale economiei bazate pe
cunoștințe
❑ Principalele caracteristici ale IMM-urilor
❑ Cunoaşterea noţiunilor de economie şi de organizaţie bazate pe
cunoştinţe în cadrul IMM-urilor
 Managementul bazat pe cunoștințe. Definire și caracteristici

Definirea conceptului de management bazat pe cunoștințe

Managementul bazat pe cunoştinţe constă în metodele şi
practicile din cadrul firmei centrate asupra producerii şi utilizării
cunoştinţelor, ce sporesc în final performanţele firmei.
Caracteristic managementului bazat pe cunoştinţe este
crearea în cadrul firmei a unui climat de muncă:
➢ flexibil,
➢ propice învăţării,
➢ inovării,
➢ muncii în echipă,
➢ dezvoltării şi folosirii instrumentelor TIC.
 Principii de funcţionare a
managementului bazat pe cunoştinţe
➢ Tratarea cunoştinţelor ca element determinant al funcţionalităţii şi performanţelor organizaţiei.
Managementul bazat pe cunoştinţe se focalizează asupra accesului, producerii, transmiterii, partajării,
utilizării, depozitării, valorificării şi protecţiei acelor cunoştinţe care contribuie decisiv la
performanţele firmei.
➢ Integrarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale în toate funcțiile managementului
antreprenorial: previzionare, organizare, antrenare, coordonare şi control-evaluare.
Managementul bazat pe cunoştinţe are la baza o infrastructură comunicaţională şi informaţională
modernă şi eficace şi resurse umane (specialişti bazaţi pe cunoştinţe) pregătite în direcţia utilizării
adecvate a infrastructurii respective.
➢ Managementul bazat pe cunoştinţe este un demers continuu care nu se sfârşeşte cât timp există
în organizaţie. Acest principiu se bazează pe faptul că resursele cunoştinţe nu pot fi folosite
niciodată în totalitate şi mereu vor stă la baza deciziilor şi acţiunilor manageriale.
➢ Din totdeauna informaţia a însemnat putere, astfel cunoştinţele reprezintă sursa principala de
putere pentru organzaţie şi membrii acesteia.
➢ Transformarea firmei într-o organizaţiei care învaţă permanent. Cheia pentru acumularea de
cunoştinţe şi utilizarea lor eficace o constitui derularea unor procese pe două paliere: învăţarea
individuală (realizată la nivelul fiecărui salariat al firmei) şi învăţarea organizaţională (care constă în
asigurarea însuşirii de cunoştinţe noi şi dezvoltarea cunoştinţelor existente la nivelul întregului
personal al firmei).

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Luminiţa Nicolescu, Economia, firma şi managementul bazat pe cunoştinţe,
Editura Economică, Bucureşti, 2005, pp. 206-213
 Sistemul de management bazat pe cunoştinţe
Sistemul de management bazat pe cunoştinţe este alcătuit din mai multe
subsisteme:
➢ subsistemul decizional care cuprinde ansamblul deciziilor luate şi aplicate în cadrul
organizaţiei corespunzător obiectivelor stabilite;
➢ subsistemul metodologic-managerial care cuprinde ansamblul de metode şi tehnici
utilizate în exercitarea funcţiilor şi relaţiilor de management;
➢ subsistemul informaţional care cuprinde ansamblul datelor, informaţiilor, cunoştinţelor şi
a mijloacelor de tratare a acestora în vederea realizării obictivelor organizaţiei;
➢ subsistemul organizatoric care cuprinde ansamblul elementelor de natură organizatorică
ce asigură cadrul, combinarea şi functionalitatea proceselor de muncă în vederea realizării
obictivelor organizaţiei;
➢ subsistemul de management al resurselor umane care cuprinde ansamblul
mecanismelor şi proceselor prin care are loc previzionarea necesarului de personal la locul
de muncă, recrutarea, selecţia, integrarea, instruirea, perfecţionarea, evaluarea,
promovarea resurselor umane şi dezvoltarea unei culturi organizaţionale axate pe
îndeplinirea obiectivelor organizaţionale prin valorificarea superioară a cunoştinţelor.

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Organizaţia şi managamentul bazate pe

cunoştinţe. Teorie, metodologie, studii de caz şi baterii de teste, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2011, p. 286
 Strategiile bazate pe cunoştinţe
-elemente specifice-

Misiune

Avantaj
Obiective
competitiv

Optiuni Resurse
strategice implicate

Termene
 Strategiile bazate pe cunoştinţe
-elemente specifice-
Misiunea este produsul interacţiunii dintre opţiunile stakeholderilor
interni: consiliu de administraţie. acţionari/asociati, manageri, salariaţi şi
stakeholderi externi: clienţi, furnizori, concurenţi, creditori.
Obiectivele strategiei bazate pe cunoştinţe trebuie să fie realiste,
comprehensibile şi stimulatoare.
Resursele implicate în elaborarea strategiei bazate pe cunoştinţe sunt
cunoştinţele, resursele umane, financiare şi materiale.
Factorul timp capată o importanţă majoră pentru valorificarea
cunoştinţelor strategiei deoarece acestea din urmă sunt supuse unei uzuri rapide.
Obiectivele, resursele şi termenele implicate în strategie generează implicit
anumite opţiuni strategice care condiţionează decisiv funcţionalitatea strategiei
firmei. Informatizarea, trainingul, utilizarea cu precadere a produselor ce
încorporează cunoştinţe, munca în echipă sunt doar câteva exemple de opţiuni de
realizare a strategiei.
Esenţa unei strategii o reprezintă practic obţinerea avantajului competitiv,
adică diferenţierea produselor unei firmei faţa de concurenţă fie prin cost redus al
produselor, fie prin calitate superioară a acestora.
 Specialiştii bazaţi pe cunoştinţe. Caracteristici
În cadrul noii economii se conturează o categorie aparte de specialişti,
numiţi specialiştii bazaţi pe cunoştinţe. Muncitorul obişnuit lucrează cu mâinile
sale şi produce bunuri sau servicii. În schimb, un lucrător bazat pe cunoştinţe
lucrează cu capul, nu cu mainille şi produce idei, cunoştinţe şi informaţii.
Specialiştii bazaţi pe cunoştinţe prezintă o serie de caracteristici
definitorii.
➢ Posedă numeroase cunoştinţe pe care le înnoiesc în permanență prin practicarea
învățării continue
➢ Munca acestora este focalizată asupra tratării și valorificării cunoştinţelor.
➢ Prezintă o ridicată mobilitate profesională. în sensul că îşi pot schimba un post cu
altul, o funcţie cu alta (atât în cadrul aceleiaşi organizaţii cât şi în alte organizaţii) sau
profesia, fiind dispuşi să îşi modifice domiciliul pentru slujbă.
➢ Specialiştii bazaţi pe cunoştinţe sunt persoane dedicate profesiei, obţin venituri ridicate
sub formă de salarii, prime, acţiuni la firmele în care lucrează, concomitent cu un
tratament moral special, toate aceste recompense reflectând cunoştinţele şi capitalul
intelectual pe care le deţin.

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Luminiţa Nicolescu, Economia, firma şi managementul bazat pe

cunoştinţe, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pg. 65
 Categorii de specialiști bazați pe cunosțințe
În operaţionalizarea managementului bazat pe cunoştinte sunt implicate
trei categorii de resurse umane:
➢ întreprinzătorii bazaţi pe cunoştinţe sunt cei care fondează şi conduc
organizaţia bazată pe cunoștințe;
➢ managerii bazaţi pe cunoştinţe sunt practicienii managementului în cadrul
organizaţiei bazate pe cunoştinţe; aceştia au capacitatea de a comunica cu
oamenii şi de a-i dirija în direcţia îndeplinirii obiectivelor organizaţiei,
capacitatea de a decide, capacităţi organizatorice şi de a se autoperfecţiona
continuu.
➢ liderii bazaţi pe cunoştinţe au capacitatea de a asimila şi valorifica superior
cunoştinţele noi în vederea iniţierii şi finalizării schimbărilor cu puternic
caracter inovativ în cadrul organizaţiei, schimbări ce implică un număr mare de
persoane şi un fond substanţial de cunoştinţe.
 IMM-urile - principalele promotoare ale
economiei bazate pe cunoștințe

Fig. nr. 4.4 - Definirea IMM-urilor de la 1 ianuarie 2005

[Sursă: www. europa.eu.int/enterprise policy/sme definition]

IMM-urile sunt definite de Comisia Europeană ca fiind: “Categoria Întreprinderilor

Micro, Mici şi Mijlocii (IMM) formată din întreprinderi care angajează mai puţin de 250 de
persoane şi care au o cifra de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro şi/ sau
deţin active totale de până la 43 de milioane de euro (Fragment din Articolul 2 al anexei din
Recomandarea 361/2003/CE)". http://www.aippimm.ro/categorie/imm/legislatie-imm/.
 Principalele caracteristici ale IMM-urilor

Orientarea spre
producţie
descentralizată şi
pieţe locale Realizarea de
Flexibilitatea produse şi servicii
pronunţată pentru cerere
diferenţiată

Caracteristici Fundamentarea
Implicare în procese activităţilor pe rolul
de subcontractare predominante central al
ale IMM-urilor întreprinzătorului

Suprapunerea
Apelarea la strategii frecventă a rolurilor
de cooperare de întreprinzător,
proprietar şi manager
Exercitarea de
intreprenoriat
participativ

Sursă: Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Intreprenoriatul şi managementul

întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p. 62
 Principalele caracteristici ale IMM-urilor
➢ Orientarea spre producţie descentralizată şi pieţe locale - prin abilitatea lor de a răspunde
cerinţelor locale, prin informaţiile detaliate pe care le deţin privind pieţele locale, IMM-urile
acţionează mai eficient la nivel local decât firmele mari din interiorul sau din afara localităţii.
➢ Realizarea de produse şi servicii pentru cerere diferenţiată - IMM -urile, din cauza
dimensiunii şi a potenţialului lor productiv relativ limitat, nu pot să realizeze o gamă extinsă
de produse sau servicii, fiind obligate să-şi concentreze activitatea în producerea unor bunuri
sau servicii omogene într-o nomenclatură restrânsă.
➢ Fundamentarea activităţilor pe rolul central al întreprinzătorului - În cazul unei mici
întreprinderi, caracterul, aptitudinile, competenţele, atitudinile şi comportamentul
întreprinzătorului exercită o influenţă mult mai pregnantă, decisivă chiar, asupra activităţii
întreprinderii.
➢ Suprapunerea frecventă a rolurilor de întreprinzător, proprietar şi manager- în cadrul
întreprinderilor mici şi mijlocii, adesea întreprinzătorul este în fapt şi proprietarul şi cel care
se ocupă de conducerea activităţii întreprinderii.
➢ Exercitarea de intreprenoriat participativ.
➢ Apelarea la strategii de cooperare cu alte firme.
➢ Implicare în procese de subcontractare de produse şi servicii.
➢ La aceste caracteristici se adaugă încă una - flexibilitatea pronunţată a IMM-urilor,
îndeosebi a firmelor mici. Flexibilitatea IMM-urilor rezidă în capacitatea lor de a sesiza
oportunităţile pe care le oferă piaţa şi de a se adapta rapid schimbărilor cererii.
 Cunoaşterea noţiunilor de
economie şi de organizaţie bazate pe cunoştinţe în cadrul IMM-urilor
vârsta IMM-urilor
sub 5 ani între 5-10 ani între 10-15 ani peste 15 ani
Cunosc noţiunile 25,38% 23,98% 29,08% 27,95%
Nu cunosc noţiunile 74,62% 76,02% 70,92% 72,05%
apartenenţa regională a IMM-urilor
nord-est sud-est sud sud- nord-vest centru Bucureşti-Ilfov
vest
Cunosc noţiunile 26,92% 24,74% 36,09% 34,65% 4,97% 13,92% 25,85%
Nu cunosc noţiunile 73,08% 75,26% 63,91% 65,35% 95,03% 86,08% 74,15%
mărimea IMM-urilor
microîntreprinderi întreprinderi mici întreprinderi mijlocii
Cunosc noţiunile 24,25% 32,05% 37,68%
Nu cunosc noţiunile 75,75% 67,95% 62,32%
forma juridică de organizare
S.A. S.R.L. Alte forme de organizare juridică
Cunosc noţiunile 32,25% 25% 35,57%
Nu cunosc noţiunile 68,75% 75% 64,43%
ramura în care îşi desfăşoară activitatea IMM-urile
industrie construcţii comerţ turism transporturi servicii
Cunosc noţiunile 25,08% 26,87% 25,79% 19,44% 11,63% 28,47%
Nu cunosc noţiunile 74,92% 73,13% 74,21% 80,56% 88,37% 71,53%
nivelul de pregătire al întreprinzătorilor
primare medii superioare
Cunosc noţiunile 16,63% 18,83% 31,33%
Nu cunosc noţiunile 83,37% 81,17% 68,67%
performanţele firmei în 2013 comparativ cu 2012
Mult mai bune Mai bune Identice Mai slabe Mult mai slabe
Cunosc noţiunile 79,41% 44,81% 21.34% 19,45% 20,00%
Nu cunosc noţiunile 20,59% 55,19% 78,66% 80,55% 80.00%
Sursă: Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Carta Albă a
IMM-urilor din România 2014, Bucureşti, iulie 2014, pp. 170-173
 Bibliografie selectivă

❑ Igor Munteanu, Veaceslav Ioniţă, Managementul cunoştinţelor. Un ghid pentru comunităţile de practicieni, Editura Cartier, Chişinău, 2005
❑ Jeffrey Pfeffer, Resursele umane în ecuaţia profitului, Ed. ALL, Bucureşti, 2010
❑ Jim Collins, Excelenţa în afaceri, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007
❑ John Whitmore, Coaching pentru performanţă: formare personală, performanţă şi scop, Ed. Publică, Bucureşti, 2011
❑ Ken Blanchard, Leading at a higher level, Pearson Ed. (Ebook Edition), 2010
❑ Minodora Ursacescu, Economia informaţiilor şi a cunoştinţelor, Editura Universitară, Bucureşti, 2009
❑ Ovidiu Nicolescu, Luminiţa Nicolescu, Economia, firma şi managementul bazat pe cunoştinţe, Editura Economică, Bucureşti, 2005
❑ Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Organizaţia şi managamentul bazate pe cunoştinţe. Teorie, metodologie, studii de caz şi baterii de
teste, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011
❑ Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Intreprenoriatul şi managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică, Bucureşti, 2008
❑ Paraschiv Vagu, Ion Stegăroiu, Motivarea în muncă de la teorie la practică, Editura Biblioteca, Târgovişte, 2007
❑ Şarpe Daniela, Microeconomie şi macroeconomie avansată, Note de curs, 2011
❑ Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, “Carta Albă a IMM-urilor din România 2014”, Bucureşti, iulie 2014
❑ Radu Popescu, „Economia cunoaşterii şi strategia de dezvoltare”, Tehnologie Inovativă, Revista Construcţii de Maşini-Serie Nouă, Anul 62,
Nr. 3/2010, p. 45
❑ A World Bank Report, “Lifelong Learning in the Global Knowledge Economy: Challenges for Developing Countries”, The World Bank,
Washington, D.C., 2003.
❑ Knowledge Economy Programme Report, “Defining the knowledge economy”, Ian Brinkley, Londra, Iulie 2006
❑ http://epp.eurostat.ec.europa.eu
MULŢUMESC PENTRU
ATENŢIA ACORDATĂ!