MANAGEMENTUL FIRMEI

Capitolul 1 Întreprinderea – pivot important în cadrul economiei

naţionale
1.1. Definirea noţiunii de întreprindere
1.2. Rolul întreprinderii în economia naţională
1.3. Resursele întreprinderii
1.4. Tipologia întreprinderilor
1.5. Prezentarea conţinutului funcţiunilor întreprinderii

Capitolul 2 Întreprinderea şi ambientul său

2.1. Ambientul întreprinderii
2.2. Principalii factori ambientali în contextul actual
2.2.1. Tehnologia nouă
2.2.2. Globalizarea
2.2.3. Noile comportamente ale consumatorilor
2.3. Cultura organizaţională şi schimbarea
2.3.1. Cultura organizaţională
2.3.1.1. Conceptul de cultură organizaţională: definirea
noţiunii, importanţă, tipuri, componente
2.3.1.2. Referinţe ale culturii organizaţionale
2.3.2. Schimbarea organizaţională
2.3.2.1. Necesitatea schimbării organizaţionale
2.3.2.2. Factorii care generează schimbarea
2.3.2.3. Domenii ale schimbării organizaţionale
2.3.2.4. Recunoaşterea nevoii de schimbare

Capitolul 3 Întreprinderea - sistem organizaţional

3.1. Consideraţii privind conceptul de sistem
3.2. Abordarea sistemică a întreprinderii

Capitolul 4 Sistemul decizional al întreprinderii

4.1. Componentele şi etapele procesului decizional
4.2. Cerinţe faţă de decizii şi clasificarea (tipologia) deciziilor
4.3. Metode şi tehnici de fundamentare a deciziilor
4.3.1. Metode de fundamentare a deciziilor în condiţii de
certitudine
4.3.2. Metode de fundamentare a deciziilor în condiţii de risc
4.3.3. Tehnici de fundamentare a deciziilor în condiţii de
incertitudine
Capitolul 5 Organizarea întreprinderii
5.1. Organizarea procesuală: definirea noţiunii, elemente componente
5.2. Organizarea structurală
5.2.1.Structura organizatorică
5.2.1.1 Definirea noţiunii, elementele componente, factori de
influenţă
5.2.1.2. Tipologia structurilor organizatorice
5.2.1.3. Proiectarea şi elaborarea structurii organizatorice
5.2.1.4. Organigrama – element de informare şi analiză
5.2.2. Organizarea informală
5.2.3. Criterii de structurare organizatorică

Capitolul 6 Funcţiunea de cercetare-dezvoltare a întreprinderii

6.1. Rolul creativităţii şi inovaţiei
6.2. Conţinutul funcţiunii de cercetare-dezvoltare
6.3. Dezvoltarea produselor şi pregătirea producţiei

Capitolul 7 Funcţiunea de producţie a întreprinderii

7.1. Conţinutul funcţiunii de producţie
7.2. Prezentarea activităţilor componente
7.2.1. Procesele de producţie din întreprinderi
7.2.2. Organizarea activităţii de bază
7.2.3. Organizarea activităţii auxiliare
7.2.3.1. Activitatea de întreţineri şi reparaţii
7.2.3.2. Activitatea de asigurare cu sdv-uri
7.2.3.3. Activitatea de asigurare cu energie
7.2.4. Organizarea activităţii de servire
7.2.4.1. Organizarea activităţii depozitelor
7.2.4.2. Activitatea de transport intern
7.3. Sisteme moderne de conducere a producţiei
7.3.1. Sistemul Planificarea Necesităţilor Materiale
7.3.2. Sistemul Optimizarea Tehnologiilor de Producţie
7.3.3. Sistemul Exact la Timp
7.3.4. Sisteme Flexibile de Fabricaţie
7.3.5. Sisteme Asistate de Calculator
7.3.6. Sistemul Managementul Calităţii Totale
7.3.7. Sistemul “Producţie adaptabilă”

Capitolul 8 Funcţiunea comercială a întreprinderii

8.1. Importanţa şi conţinutul funcţiunii comerciale
8.2. Activitatea de aprovizionare
8.3. Activitatea marketing
8.4. Activitatea de desfacere
Capitolul 9 Funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii
9.1. Activitatea financiară
9.1.1. Importanţa activităţii financiare
9.1.2. Modalităţi de finanţare a întreprinderii
9.2. Rolul şi importanţa activităţii contabile

Capitolul 10 Funcţiunea de personal a întreprinderii

10.1. Rolul resursei umane în întreprindere
10.2. Importanţa comunicării organizaţionale
10.3. Activităţile aferente funcţiunii de personal

Capitolul 11 Elaborarea strategiei întreprinderii în contextul

dezvoltării durabile
11.1. Strategia şi politica întreprinderii
11.1.1. Conceptul de strategie şi politică
11.1.2. Istoricul evoluţiei termenilor ”strategie” şi ”management
strategic”
11.1.3. Tipuri de strategii
11.1.4. Planul strategic al unei întreprinderi
11.2. Viitorul strategic al întreprinderii
11.2.1. Flexibilitatea organizatorică - caracteristică a „întreprinderii
viitorului”
11.2.2. Externalizarea - „formă” organizatorică
11.2.2.1. Conceptul de externalizare: definiţii, tipologie
11.2.2.2. Evoluţia utilizării externalizării
11.2.2.3. Acordul de outsourcing, motivaţii şi limite în
utilizarea externalizării
11.2.2.4. Studiu de caz: utilizarea externalizării în
întreprinderi din Cluj-Napoca
11.2.3. Internet-ul – „noutate” organizatorică
11.2.3.1. Comerţul electronic (e-commerce)
11.2.3.2. Afacerea electronică (e-business)
11.2.3.3. Avantajele şi limitele utilizării Internet-ului
11.3. Dezvoltarea durabilă şi întreprinderea
11.3.1. Conceptul de dezvoltare durabilă: definirea noţiunii,
principii, obiective
11.3.2. Reglementări privind dezvoltarea durabilă
BIBLIOGRAFIE

Samochiş B., Purdea D., coordonatori, Economia întreprinderii, Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca, 2007

1. Badea Florica, Managementul producţiei industriale, Ed. ALL,

Bucureşti, 1998.
2. Cârstea Gh., Pârvu F., Economia şi gestiunea întreprinderii, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999.
3. Cazan E., coordonator et al, Managementul producţiei, vol. I, Ed.
Universităţii de Vest, Timişoara, 2002.
4. Dima C., Nedelcu Monica Viorica, Management industrial, Ed.
Naţional, Bucureşti, 2000.
5. Ilieş L, Sîrbu Janetta ş.a., Organizarea producţiei industriale, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2000.
6. Ionescu Gh. Gh., Cazan E., Negruşa Adina Letiţia, Management
organizaţional, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.
7. Naghi M., Stegerean Roxana, Managementul producţiei industriale,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004.
8. Ploae V., Economia întreprinderii, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2000.
9. Plumb I., Pîrvu F., Suciu-Raţiu I., Pavelescu F., Economia ramurilor,
Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.
10. Sîrbu Janetta, Flexibilitatea – şansă pentru întreprinderea modernă,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004.
11. Sîrbu Janetta, Managementul producţiei, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,
2005.
13. Unguru I., Managementul producţiei întreprinderii, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1998.
 1 INTREPRINDEREA – PIVOT
IMPORTANT ÎN CADRUL ECONOMIEI NAŢIONALE

1.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE ÎNTREPRINDERE

1.2. ROLUL ÎNTREPRINDERII ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ
1.3. RESURSELE ÎNTREPRINDERII
1.4. TIPOLOGIA ÎNTREPRINDERILOR
1.5. PREZENTAREA CONŢINUTULUI FUNCŢIUNILOR
ÎNTREPRINDERII
 1.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE ÎNTREPRINDERE

- din punct de vedere juridic – este privită ca subiect de drept

- din punct de vedere al ştiinţelor umane - întreprinderea este privită ca

o structură de grupuri şi indivizi

- din punct de vedere economic - întreprinderea poate fi definită atât în

sens larg cât şi în sens restrâns.
În sens larg - întreprinderea este:
- o unitate fizică şi juridică,
- dotată cu un patrimoniu,
- care-i permite să fie un cadru de decizie autonom,
- să producă şi să-şi asume riscurile producţiei,
- să contacteze relaţii economice şi financiare cu terţii.
În sens restrâns - întreprinderea este:
- o formă de producţie
- prin care în cadrul aceluiaşi patrimoniu
- se combină preţurile diverşilor factori de producţie aduşi,
- în vederea vânzării pe piaţă a unui bun sau serviciu
- pentru a obţine ca diferenţă între două serii de preţuri (preţul de cost şi
preţul de vânzare) cel mai mare câştig bănesc posibil.

Autorul Unguru Ion defineşte întreprinderea ca fiind:

- colectivitatea de oameni,
- organizată potrivit anumitor cerinţe juridice, economice şi
tehnologice,
- care concepe şi desfăşoară un complex de procese de muncă
- ce se concentrează în produse şi servicii
- destinate să satisfacă nevoile şi dorinţele consumatorilor,
- în condiţiile obţinerii unui venit net sau profit maxim
 Autorii Mihai Naghi, Roxana Stegerean afirmă că întreprinderea este:
- o unitate economică de bază în cadrul economiei naţionale,
- constituită în vederea realizării unor activităţi specifice
- în scopul obţinerii unor bunuri, executării unor lucrări sau prestării
unor servicii
- destinate pieţei,
- fiind organizată printr-un centru de decizie care dispune de o anumită
autonomie

Autorul Constantin Bărbulescu face referire la întreprinderea

industrială, ca formă specifică de întreprindere, ca fiind:
- o unitate de bază a economiei naţionale,
- care dispune de resurse fizice, umane şi financiare,
- pe care un colectiv de oameni le foloseşte pentru realizarea procesului
de producţie
- pe baza principiilor de eficienţă şi rentabilitate,
- în vederea obţinerii de bunuri, executării de lucrări şi servicii cu
caracter industrial,
- destinate satisfacerii cerinţelor pieţei interne şi externe
 1.2. ROLUL ÎNTREPRINDERII ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

Rolul întreprinderii în circuitul economic al unei ţări este exercitat prin

îndeplinirea unui dublu rol:
- crearea de valori adăugate şi obţinere de profit (rol economic)
- existenţa unui context social (rol social)

Dublul rol al întreprinderii: economic şi social

 1.3. RESURSELE ÎNTREPRINDERII

Resursa reprezintă:
 totalitatea elementelor naturale, economice şi sociale
 de care dispunem la un moment dat,
 care sunt folosite şi atrase în procesul producţiei şi reproducţiei
(Autorul Sergiu Hartia)

Noţiunea de resursă este definită ca fiind:

o totalitatea elementelor materiale şi umane, reale şi monetare,
o ce pot fi atrase şi utilizate
o în producţia de bunuri economice
o în scopul satisfacerii nevoilor sociale (Niţă Dobrotă)

Noţiunea de resursă se interferează frecvent cu noţiunea de rezervă şi cu

cea de factor de producţie.

Noţiunea de rezervă provine din latinescul “rezervare”, cu semnificaţia

de a pune la păstrare. Ea se referă la:
- acea parte a elementelor naturale, economice şi sociale
- care nu sunt la un moment dat atrase şi folosite în procesul de
producţie,
- dar care pot fi în viitor atrase şi folosite.

Factorii de producţie reprezintă:

- acea parte a elementelor care participă nemijlocit la obţinerea
diverselor produse, încorporându-se în cadrul acestora
- este “elementul” uman sau material
- atras şi utilizat efectiv
- într-o activitate economică
- în vederea producerii de noi bunuri economice
Factorii de producţie se clasifică în:
- tradiţionali: pământul, munca şi capital, care într-o proporţie sau alta,
sunt comuni tuturor genurilor de activităţi economice
- neofactori: întreprinderea, abilitatea întreprinzătorului, invenţia,
informaţia, progresul ştiinţific şi tehnic, statul, etc.

REZERVELE

RESURSELE

Factorii de
producţie

Rezervele, resursele şi factorii de producţie

 CLASIFICAREA RESURSELOR

1. După natura lor, avem:

a) resurse naturale
b) resurse economice (materiale şi financiare)
c) resurse sociale (forţa de muncă, tradiţiile specifice pentru anumite
produse, zone; cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice în domeniu; sistemul de
conducere şi organizare).

2. După sfera de utilizare, avem:

a) resurse specifice care pot fi folosite în activităţile unui anumit
domeniu;
b) resurse generale care pot fi utilizate în orice activitate, indiferent de
domeniu.

3. După gradul de specializare, sunt:

a) resurse monovalente care pot fi folosite pentru un anumit produs;
b) resurse polivalente cum sunt îngrăşămintele minerale, furajele etc.

4. După provenienţă, pot fi:

a) resurse endogene, provenite din interior;
b) resurse exogene, provenite din afară.

5. După conţinutul resurselor, avem:

a) resurse naturale: climă, sol;
b) resurse artificiale, create de om.

6. După volumul resurselor, sunt:

a) resurse limitate sunt: pământul, apa, zăcăminte
b) resurse nelimitate cum ar fi: oxigenul, energia solară.
7. După mobilitatea resurselor, avem:
a) resurse mobile, cum sunt utilajele, maşinile, forţa de muncă;
b) resurse fixe, cum sunt pământul, sistemul de irigat, resursa termică.

8. După posibilitatea de stocare, sunt:

a) resurse stocabile: îngrăşămintele, utilajele;
b) resurse nestocabile: forţa de muncă. Resursele nestocabile dacă nu
sunt folosite la momentul în care sunt disponibile, ele se pierd.

9. După modul în care sunt folosite în procesul de producţie, avem:

a) resurse de natura capacităţilor de producţie, care nu se consumă
într-un ciclu de producţie, ci în mai multe;
b) resurse de natura factorilor de producţie, care se consumă într-un
singur ciclu de producţie, intră în compunerea produselor şi îşi
transmit valoarea asupra producţiei.

10. După caracterul reproducerii şi duratei folosirii, avem:

a) resurse reproductibile (regenerabile), care se reproduc după fiecare
ciclu de producţie, cum sunt precipitaţiile, fondul funciar, fondul
forestier, fondul cinegetic;
b) resurse neproductibile (nerenovabile), care nu se produc natural şi
sunt epuizabile, ca de exemplu zăcăminte de combustibili, diverse
minereuri, etc.

11. După origine, pot fi:

a) resurse primare (umane şi naturale)
b) resurse derivate (stocul de capital, informaţia, inovaţia, progresul
tehnic şi ştiinţific, abilitatea întreprinzătorului, etc.)

12. După acţiunea asupra produsului finit, sunt:

a) resurse directe (materii prime, materiale);
b) resurse indirecte (progresul tehnic, informaţia).
 1.4. TIPOLOGIA (CLASIFICAREA) ÎNTREPRINDERILOR

I. După forma de proprietate există:

Societate în
nume
colectiv
(SNC)

întreprindere Societăţile Societate în

individuală comercial comandită
e de simplă
persoane (SCS)
1. ÎNTREPRINDERI întreprindere
PRIVATE societară
(PARTICULARE)
(societăţi
comerciale)

întreprindere Societăţile Societate

cooperatistă comercial anonimă sau
e de pe acţiuni
capital (SA)

Societate în
comandită
pe acţiuni
(SCA)

Societate cu
răspundere
limitată
(SRL)

2. ÎNTREPRINDERI
PUBLICE (DE STAT)

3. ÎNTREPRINDERI
MIXTE
 II. În funcţie de gradul de mărime (cu referire la numărul de angajaţi,
cifră de afaceri, mărimea capitalului sau a profitului) pot exista:
1) Întreprinderi mari
2) Întreprinderi mici şi mijlocii

III. În funcţie de apartenenţa naţională sunt:

1) Întreprinderi naţionale
2) Întreprinderi multinaţionale
3) Întreprinderi joint-venture

IV. După natura activităţii întreprinderii, pot fi:

1) întreprinderi de producţie (industriale, agricole, de construcţii etc.)
2) întreprinderi de prestări servicii (comerciale, bancare, de transport,
consultanţă, etc.).

V. În funcţie de gradul de continuitate a procesului de activitate

avem:
1) Întreprinderi cu funcţionare continuă
3) Întreprinderi cu funcţionare sezonieră

VI. În raport cu gradul de mecanizare şi automatizare, pot fi:

1) întreprinderi cu activitate manuală
2) întreprinderi cu activitate semimecanizată
3) întreprinderi cu activitate mecanizată
4) întreprinderi cu activitate automatizată
 1.5. PREZENTAREA CONŢINUTULUI FUNCŢIUNIILOR
ÎNTREPRINDERII

Funcţiunea întreprinderii cuprinde ansamblul activităţilor omogene,

complementare sau convergente, orientate asupra exercitării unei sau mai
multor tehnici, în scopul realizării unor obiective derivate rezultate din
obiectivele generale ale întreprinderii.

La proiectarea funcţiunilor întreprinderii se va ţine seama de o serie de

criterii, cum sunt:
1) criteriul identităţii activităţilor grupate într-o funcţiune;
2) criteriul de complementarietate, care cere gruparea într-o anumită
corelaţie a unor activităţi între care se află relaţii de completare reciprocă sau o
completare auxiliară (ajutătoare);
3) criteriul convergenţei, care cere gruparea într-o funcţiune a unor
activităţi diferite, orientate însă spre realizarea aceloraşi obiective.

In majoritatea surselor bibliografice din domeniu sunt prezentate

următoarele funcţiuni ale întreprinderii:
- funcţiunea de cercetare - dezvoltare
- funcţiunea de producţie
- funcţiunea comercială
- funcţiunea financiar – contabilă
- funcţiunea de personal