Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Intreprinderea industriala
- Definire. Trasaturi de baza. Conceptii teoretice.
- Functiunea de productie a intreprinderii si obiectivele principale ale conducatorului
intreprinderii
2. Clasificarea intreprinderii industriale. Criterii de clasificare
- Clasificarea in raport cu formele juridice
- Clasificarea in functie de gradul de marime
- Clasificarea in raport cu caracterul ramurii
- Clasificarea in raport cu gradul de continuitate al activitatii
3. Mediul inconjurator
- Definirea si conceptual de mediu inconjurator al intreprinderii si caracteristicile principale ale
acestuia
- Formele principale ale mediului inconjurator
- Influenta activitatii intreprinderii asupra mediului
4. Organizarea productiei
- Conceptul general de organizare
- Scurt istoric al stiintei organizarii
- Studiul sistemelor de productie industriala
- Notiuni de baza referitoare la studiul sistemelor
- Sisteme de productie cibernetico – industriale
- Metodologia proiectarii sistemelor de productie
5. Procese de productie si conceptie a unei intreprinderi industriale
- Factorii care influenteaza procesul de productie
- Structura de productie. Definire. Verigi structurale
- Cerinte ale proiectarii structurii generale si organizatorice ale intreprinderii
- Tipuri de structuri de productie si conceptie si factorii care le influenteaza
- Proiectarea unei structuri de productie
- Indicatorii care reflecta eficienta economica a unei structuri de productie
6. Elemente de organizare tehnica a unei intreprinderi
- Proiectarea intreprinderii. Metode si tehnici
7. Principalele componente ale elaborarii planului general de organizare a intreprinderii
- Zonarea terenului intreprinderii industriale
8. Metode de studiu si analiza a procesului de productie
- Graficul general al fluxului de productie
- Graficul de analiza generala, analiza detaliata si circulatie
- Metoda interogativa
9. Metode de stabilire optima a amplasarii utilajelor
- Metoda verigilor
- Metoda gamelor fictive
- Metoda Cameron
- Metoda planurilor generale suprapuse
10. Managementul organizatiei in unitatile de productie
- Tipurile de productie. Definire. Clasificare. Importanta
- Tipul de productie in masa
- Tipul de productie in serie
- Tipul de productie individual
11. Metode de organizare a productiei de baza
- Principiile organizarii procesului de productie
- Organizarea productiei in flux
- Organizarea spatiala a liniilor de productie in flux
1
- Organizarea fabricarii produselor dupa metoda productiei industriale, individuale si de serie
mica
12. Ciclul de productie
- Definitie. Importanta. Structura
- Calculul duratei ciclului de productie
- Tipurile de imbinare a executarii in timp a operatiilor tehnologice
Intreprinderea industriala
Definirea conceptului
Intreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza in cadrul economiei nationale privita
in ansamblul ei ca o unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei activitati industriale specifica
ramurii sau subramurii din care face parte.
Intreprinderea industriala este atat utilizatoare de resurse cat si sursa de bogatie si detinatoare de putere
economica.
Ca organizatie economica, intreprinderea utilizeaza resurse materiale si umane, impune stabilirea unei
ierarhii cu precizarea diferitelor nivele de responsabilitate; impune o anumita repartitie a sarcinilor, existenta
unor raporturi formale si neformale intre diferiti participanti la activitatile efectuate si impune existenta unei
anumite structuri organizationale a carei complexitate variaza in functie de o multitudine de factori:
- particularitatile ramurii din care intreprinderea face parte;
- gradul de marime al intreprinderii;
- personalitatea fondatorilor intreprinderii;
- reglementarile existente,etc.
Finalitatea economica reprezinta acea caracteristica a intreprinderii care defineste ca obiectiv principal,
satisfacerea cerintelor pietelor carora se adreseaza intreprinderea respective in conditiile crearii unei anumite
bogatii sociale, destinate vanzarii.
Existenta unei anumite autonomii de decizie reprezinta acea caracteristica a intreprinderii, care defineste
modul in care intreprinderea dispune de un centru de decizie care asigura coordonarea si conducerea tuturor
activitatilor, existand si posibilitatea unei anumite descentralizari la nivelul deciziilor care trebuiesc insa luate
respectand reglementarile si limitele stabilite de nivelurile ierarhice superioare.
Gradul de autonomie in luarea deciziilor depinde de sistemul economic al tarii in care intreprinderea isi
desfasoara activitatea, de cadrul juridic existent ca si de o serie de factori ce pot frana libertatea de actiune a
intreprinderii.
Enumeram:
- influenta diferitelor grupe de presiune;
- dificultatea de a dispune de anumite influente,etc.
Scopul principal al intreprinderii este acela de a fabrica bunuri sau de a furniza servicii pentru a satisface
cerintele pietei, existand un context relational economic client – furnizor, in care intreprinderea joaca alternativ
unul dintre aceste roluri.
produs → produs→
Furnizor Intreprindere Client
←finante ←finante
2
O intreprindere industriala poate fi caracterizata prin existenta a trei trasaturi de baza:
1. unitatea tehnico – productiva;
2. unitatea organizatorico – administrativa;
3. unitatea economico – sociala.
Unitatea tehnico – productiva este determinata de faptul ca intreprinderea industriala dispune de un
complex de mijloace de productie (cladiri, masini, utilaje, instalatii, materii prime, etc), in anumite rapoarte
cantitative si calitative, astfel determinate, incat sa asigure o activitate ritmica conform obiectului de activitate
stabilit in conditiile unei folosiri complete a potentialului productiei de care dispune intreprinderea si in raport
cu cerintele pietei interne si externe.
Unitatea tehnico – productiva a intreprinderi se poate prezenta sub doua aspecte:
a. omogenitatea procesului tehnologic in toate unitatile de productie de baza specializate in executia
anumitor tipuri de produse sau parti ale acestora.
La intreprinderile care se caracterizeaza prin acest aspect, procesul tehnologic este asemanator in toate
unitatile de baza ale productiei, folosindu-se utilaje cu aceeasi destinatie tehnologica, aceeasi forta de munca,
aceleasi profesii si grad de calificare, existand o organizare asemanatoare a procesului de productie.
b. unitatea productiei fabricate de intreprindere, cu reuniunea in acest scop a unor unitati de productie,
unde se desfasoara procese neomogene din punct de vedere netehnologic.
Sub raportul reunirii proceselor tehnologice neomogene in cadrul unitatii de productie ale intreprinderii
pot exista diferite variante:
- in mod frecvent, este aceea in care se constituie unitati de productie cu executarea unui anumit
stadiu/faze a procesului tehnologic pentru toate produsele sau piesele prevazute in planul
intreprinderii;
- se organizeaza unitati de productie pentru organizarea unui anumit tip de produs, numindu-se in
cadrul fiecarei unitati toate stadiile/fazele necesitate de executarea lui;
- se organizeaza sectii de productie pentru executarea anumitor stadii ale procesului de productie, de
regula stadii pregatitoare pentru toate produsele intreprinderii, urmand a se constitui sectii de
productie pentru executarea celorlalte stadii ale procesului tehnologic.
Unitatea organizatorico – administrativa este o alta trasatura ce se concretizeaza in faptul ca intreprinderii,
inca de la infiintare i se stabileste un obiect de activitate, i se da un sediu, o denumire, dispunand de un complex
de mijloace de productie, de o conducere proprie, in cadrul ei lucrand un colectiv organizat de oameni.
Unitatea economico – sociala este a treia trasatura prin care fiecare intreprindere este inzestrata inca de la
infiintare cu mijloace fixe si prevazuta cu mijloace circulante proprii. Ea are un plan propriu, cont in banca,
beneficiaza de credite bancare avand relatii economice, financiare si juridice cu alte unitati.
Intreprinderea industriala are autonomie in gospodarirea fondurilor si in folosirea potentialului
productiv de care dispune. O intreprindere industriala, ca unitate economico – sociala, poate fi desfiintata,
reorganizata prin fuziune, absorbtie, divizare totala/partiala sau poate sa-si modifice obiectul activitatii,
denumirea si sediul.
In vederea exercitarii unui rol activ in procesul de dezvoltare al economiei nationale, o intreprindere
industriala realizeaza atributii in domeniul stabilirii indicatorilor economici ai executarii si indeplinirii acestora
in domeniul cercetarii si dezvoltarii, in domeniul productiei, comercial, financiar – contabil si in cel al activitatii
de personal. Aceste atributii sunt reglementate in mod precis prin regulamente de ordine interna care sunt
proprii fiecarei intreprinderi.
1. Atributiile in domeniul stabilirii indicatorilor economici ai exercitarii si controlului executarilor se
impart in doua grupe:
a. grupa privind elaborarea si fundamentarea indicatorilor economici, care cuprinde atributii privind
dimensionarea indicatorilor economici, tinand seama de misiunea intreprinderii si de obiectivele
strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, intreprinderea asigura
studierea si cunoasterea pietei interne si externe si contracteaza intreaga productie, valorificand la
maxim potentialul productiv prin utilizarea integrala a capacitatii de productie si prin folosirea
rationala a fortei de munca si largirea profilului de fabricare.
b. executia acestora – intreprinderea trebuie sa urmareasca indeplinirea ritmica si integrala a
indicatorilor, sa tina evidenta statistica a realizarii productiei, a folosirii capacitatii de productie si a
celorlalti indicatori.
2. In domeniul cercetarii si dezvoltarii:
a. cercetarea stiintifica;
3
b. ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic;
c. investitii si constructii.
3. In domeniul productiei:
a. intreprinderea organizeaza si asigura indeplinirea programului de productie in conditii de eficienta
ridicata;
b. asigura incadrarea in consumuri normate de materiale si valorificarea superioara a materialelor.
4. In domeniul comercial:
a. aprovizionarea tehnico – materiala – intreprinderea are ca atributii, elaborarea si fundamentarea
programelor de aprovizionare tehnico – materiala corespunzatoare productiei prevazute, incheierea
contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare;
b. activitatea de marketing si desfacere – intreprinderea incheie contracte economice si urmareste
executarea acestora. Intreprinderea trebuie sa participe la prospectarea pietei interne sau externe, in
scopul cunoasterii cerintelor consumatorilor, asigura reclama, participa la expozitii si targuri si ia
masuri pentru introducerea in fabricatie numai a produselor care au asigurata desfacerea prin
contracte sau comenzi ferme.
c. atributii pentru activitatea de comert extern si cooperare internationala. Intreprinderea incheie
contracte cu beneficiari externi, asigurand fundamentarea indicatorilor economici pentru export, pe
baza de contracte cadru, comenzi sau conventii.
5. In domeniul financiar – contabil:
a. intocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli – intreprinderea elaboreaza
bugetul, urmarind sa-si acopere din veniturile obtinute, cheltuielile si sa obtina si beneficii;
b. alte atributii – intreprinderea organizeaza controlul financiar preventiv si controlul
gestionar de fond asupra gospodaririi mijloacelor materiale si banesti; organizeaza si conduce
contabilitatea, intocmind bilantul contabil; intreprinderea stabileste preturi si tarife la produsele si
serviciile pe care le executa, urmareste situatia valorilor materiale, face inventarierea bunurilor din
patrimonial intreprinderii.
6. In domeniul activitatii de personal:
a. intreprinderea organizeaza orientarea profesionala, selectionarea, incadrarea in munca si promovarea
personalului;
b. asigura evidenta cadrelor si aplicarea unor criterii obiective de apreciere anual.
6
procese tehnologice omogene, in cadrul carora se obtin produse finite sau se efectueaza anumite procese
asemanatoare din punct de vedere tehnologic.
Intreprinderile industriale pot fi specializate pe obiect: uzinele de tractoare, autocamioane sau
specializate tehnologic: turnatorii, tesatorii, filaturi.
Intreprinderile universale executa o nomenclatura variata de produse, fiecare dintre acestea executandu-se
in cantitati mici sau unicate. Caracteristica acestor intreprinderi este ca folosesc utilaje universale, ce permit
prelucrarea unei mari varietati de produse si o forta de munca cu o asemenea calificare, care sa poata efectua
anumite operatii tehnice la orice produs sau piesa.
Intreprinderile mixte sunt intreprinderile care executa o nomenclatura relativ larga de produse, unele din
acestea fiind executate in serii relative mari, altele in serii mici sau unicate.
In raport cu nomenclatura si volumul fabricatelor:
A. intreprinderi cu productie in masa;
B. intreprinderi cu productie in serie;
C. intreprinderi cu productie individuala.
Dupa modul de organizare a procesului de productiei:
A. intreprinderi cu productie organizata in flux;
B. intreprinderi cu productie organizata dupa modelele productiei individuale, pe grupe omogene de
masini, utilaje sau locuri de munca.
In cadrul intreprinderilor cu productie organizata in flux, lansarea si executarea produselor se face in mod
continuu, datorita caracterului de masa sau de serie mare al fabricatiei. La productia organizata cu fabricatia pe
grupe omogene de masini si utilaje, lansarea si executarea productiei se face pe comenzi, in loturi de produse.
In raport cu gradul de mecanizare si automatizare:
A. intreprinderi cu productia semi – mecanizata;
B. intreprinderi cu productia mecanizata;
C. intreprinderi cu productia automatizata.
Prin mediu inconjurator se intelege ansamblul de elemente externe, constituite din indivizi, intreprinderi,
institutii, organisme, reglementari sau fenomene care pot influenta in mod direct sau indirect activitatile
intreprinderii.
Acest mediu inconjurator al intreprinderii prezinta o serie de caracteristici:
- este foarte diversificat;
- se afla intr-o schimbare continua;
- are un caracter de relativitate in raport cu intreprinderea si reprezinta o sursa de constrangeri si
riscuri.
Caracterul diversificat al mediului rezulta din faptul ca acesta este format dintr-un ansamblu de domenii,
cum sunt cele de ordin economic, social, tehnologic, politic si cultural.
Caracterul de schimbare continua este determinat intr-o mare masura de progresul tehnologic; schimbarile
in mediul inconjurator pot fi determinate de schimbarile care intervin in legislatie, politica sau de alte elemente
care nu pot fi prevazute.
Caracterul de relativitate este determinat de faptul ca fiecare intreprindere are mediul sau inconjurator
specific
Ca sursa de constrangeri si riscuri, mediul inconjurator exercita o puternica influenta asupra
intreprinderii. Sursele de constrangeri pot veni din interior: consumatori, stat, actionari sau fenomene globale:
inflatia, crizele economice, fenomene politice, sociale, etc.
Intreprinderea isi desfasoara activitatea si in conditiile unui mediu inconjurator de risc, specific
economiei de piata. Existenta riscului este determinata de modificarile ce pot aparea datorita concurentei,
modificarilor in politica de credite, etc.
Formele principale ale mediului inconjurator care-si exercita influenta asupra activitatii intreprinderii
Din cadrul componenetelor importante putem aminti: mediul inconjurator geografic, demografic, socio –
cultural, tehnologic, politic si social, economic.
7
Mediul inconjurator geografic influenteaza activitatea intreprinderii si modul de organizare a acesteia prin
mijloacele de comunicare existente: autostrazi, porturi, etc., prin existenta unor zone sau platforme industriale, a
surselor de energie si conditiilor climatice.
Mediul demografic are o influenta asupra activitatii intreprinderii prin aceea ca, in functie de
cresterea/descresterea populatiei existente in zona, varsta populatiei, sex, se adopta strategiile economice
adecvate.
Mediul socio – cultural influenteaza economia unei intreprinderi sub diferite aspecte: nivelul cultural al
salariatilor, valorile morale si sociale ale acestora, stilul de viata, gradul de calificare, existenta unei infrastructuri
adecvate sub raportul existentei scolilor, spitalelor, institutiilor culturale. Sunt factori ce trebuie valorificati
pentru bunul mers al activitatii intreprinderii.
Mediul tehnologic prin componentele sale referitoare la noile tehnologii de fabricare, la aparitia de noi
produse, metode de conducere si organizare, felul regimului economic, trebuie luate in considerare la adoptarea
unor politici si strategii adecvate cu caracter economic si implicatii directe asupra procesului de modernizare a
organizarii productiei.
In cadrul diferitelor componente a mediului inconjurator o influenta puternica asupra organizarii
productiei o are mediul inconjurator economic care determina particularitati in functie de sistemul economic
existent, caracterul legislatiei economice, pietele de desfacere, relatiile dintre intreprinderi, etc. Prin prevederile
referitoare la asigurarea concurentei, a calitatii produselor privind protectia mediului inconjurator, conditii de
munca, fiscalitate, etc., intreprinderea fixeaza un cadru legal, obligatoriu in care-si desfasoara activitatea.
In functie de pozitia pe care o ocupa in cadrul unei anumite filiere, in functie de ciclul de dezvoltare al
filierei, intreprinderea poate sa-si desfasoare o strategie eficienta de executare a tuturor etapelor, de executare
numai a anumitor etape, de orientare in cadrul filierei, de relatii de concurenta, de complementaritate, executie
de produse, substituite sau de creare a unor filiere comune cu alte intreprinderi, evitand partial sau total
raportul de concurenta.
La randul ei, intreprinderea, prin activitatea pe care o desfasoara si prin modul de organizare,
influenteaza mediul inconjurator, aceasta reprezentand ansamblul de activitati legate de activitatea prezenta sau
viitoare privind productia, repartizarea veniturilor, activitatea de cercetare, marketing.
In conditiile unor influente reciproce intre mediul inconjurator si intreprindere, se poate spune ca mediul
inconjurator influenteaza intr-o masura mai mare, atat la nivelul activitatii desfasurate sub raportul
tehnologiilor, sistemelor de organizare, motivatiilor personalului cat si la nivelul pietelor, concurentilor,
consumatorilor si a celorlalti factori care apartin de mediul extern al intreprinderii.
BUNURI
REZERVE PIATA DE CAP INTREPRINDERE SI PIATA BUNURILOR SI
CAPITAL CCCAP SERVICII SERVICIILOR
ALTE INTREPRINDERI
Organizarea productiei
9
1. formularea obiectivului proiectului – porneste de la o necesitate impusa de perfectionarea prezenta sau
viitoare a diferitelor unitati economice. Elaborarea unui sistem de organizare la nivel macro –
economic care sa asigure folosirea optima a capitalului de productie, conditiile satisfacerii complete a
cerintelor privind fabricarea produselor pentru piata interna si externa poate constitui formularea
obiectivului unui studiu pentru proiectarea unui astfel de sistem de productie care sa satisfaca
integral tema propusa.
2. studiul posibilitatilor de realizare – are rolul de a preciza, pe baza analizei conducerii existente, daca
tema proiectului este posibil de realizat atat sub aspect tehnic cat si sub raport economic. O data cu
aceasta, studiul preliminar al posibilitatilor de realizare trebuie sa arate eficienta economica a
sistemului de productie ce urmeza a se proiecta.
3. elaborarea proiectului - are ca subetape:
- definirea problemei;
- elaborarea modelului economico – matematic al sistemului;
- stabilirea solutiilor;
- aprobarea si omologarea sistemului.
La elaborarea modelului se tine seama de componentele sistemului si de modul de interactiune al acestor
componente avandu-se in vedere anumite criterii de optimizare. In cadrul aprobarii si omologarii se analizeaza
comportamentul sistemului de productie proiectat cu performantele precedente, prin comparatia performantelor
sistemului in conditiile formei anterioare de organizare. Prevederea performantelor sistemului se face in mai
multe variante. Pentru analiza si punerea la punct a sistemului de productie se poate utiliza simularea
functionarii sistemului prin folosirea metodei “monte carlo”.
4. realizarea sistemului – se face in doua faze:
- faza preliminara, de experimentare;
- faza integrala, ajungandu-se in final la functionarea efectiva, potrivit sistemului de productie
proiectat.
5. intretinerea sistemului – presupune supravegherea relizarii continue a performantelor
prevazute pentru sistem, iar pe de alta parte, aducerea, ori de cate ori este posibila, a unor ameliorari
in functionare
In cazul sistemelor de productie mari, etapa 3 comporta urmatorii pasi:
a. definirea cerintelor de intrare – iesire a sistemului;
b. fixarea subsistemelor ce vor constitui obiectul modelarii;
c. definirea subsistemelor;
d. elaborarea diagramelor de flux, functionale ale sistemului si subsistemelor;
e. scrierea specificatiilor de interconditionare a subsistemelor;
f. stabilirea performantelor sistemului general si compararea cu cerintele operationale.
Unitatea industriala are ca functiune de baza productia bunurilor materiale care se realizeaza prin
desfasurarea procesului de productie industriala.
Prin fabricatie se intelege acea parte a activitatii de productie care consta in folosirea mijloacelor de munca
existente, astfel incat, pornind de la anumite materii prime, sa se obtina produsele finite la o calitate superioara
cu un cost scazut si la termenele de executie prevazute.
In cadrul unitatii industriale, activitatea de productie cuprinde atat fabricatia propriu-zisa cat si o serie
de alte activitati, legate in mod direct de acestea, cum sunt cele privind lucrarile de laborator, cercetare si
asimilare in fabricatie a noilor produse. Activitatea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de
productie care trebuie caracterizat atat sub raport socio-economic cat si sub raport tehnico – material.
Procesul de productie sub raport tehnico – material poate fi definit ca un proces de unire sau modificare
a muncii vii cu mijloacele de productie.
Prin procesul de productie a unei intreprinderi industriale se intelege totalitatea actiunilor constiente ale
oamenilor, indreptate cu ajutorul mijloacelor de munca asupra obiectului muncii, in scopul transformarilor in
bunuri materiale destinate pietei.
In cadrul procesului de productie, continutul principal il formeaza procesele de munca din care
intelegem actiunea muncitorului cu ajutorul uneltelor de munca, asupra obiectului muncii, in vederea
transformarii in bunuri materiale.
Procesul de productie reprezinta o componenta de baza a unui sistem de productie.
10
Daca definim productia ca un proces destinat sa transforme un set de elemente considerate intrari, intr-
un set de elemente considerate iesiri, un sistem de productie poate fi definit prin acele elemente care-l compun:
- intrari;
- iesiri;
- proces de productie.
EFECTUAREA PROCESULUI DE
PRODUCTIE PRIN FOLOSIREA
MIJLOACELOR DE MUNCA
Intrarile sunt formate din forta de munca, din diferite materiale, energie, etc.
Iesirile sunt reprezentate de produsele sau lucrarile care constituie obiectul activitatii sistemului de
productie.
Procesul de productie este concretizat in totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor, bazate pe
folosirea cladirilor, instalatiilor, echipamentelor industriale si a tuturor celorlalte mijloace de munca, destinate
transformarii elementelor materiale ale intrarii in elemente de iesiri, in produse sau servicii.
Criterii de clasificare a procesului de munca:
1. in raport cu modul in care acesta participa la obtinerea produsului finit:
a. procese de baza;
b. procese auxiliare;
c. procese de servire.
Prin procese de baza intelegem acele procese care au ca scop transformarea diferitelor materii prime,
materiale in produse finite, care constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii.
Aceste procese pot fi grupate:
- procese de baza pregatitoare – din aceasta categorie fac parte cele care executa o serie de operatii ce
au drept scop pregatirea materialelor sau asigurarea de piese sau semifabricate, necesare in vederea
prelucrarii propriu-zise;
- procese de baza prelucratoare – in aceasta categorie sunt incluse procesele care asigura efectuarea
operatiilor de prelucrare propriu-zisa a materiilor prime si materialelor, in vederea obtinerii
produselor finite;
- procese de baza de finisare sau montaj – in aceasta categorie se includ toate procesele care asigura
obtinerea in forma finala a produselor.
Procesele auxiliare sunt acele procese care, prin desfasurarea lor, asigura obtinerea unor produse sau
lucrari, care nu constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii, dar care asigura si conditioneaza buna
desfasurare a proceselor de baza.
Procesele de servire reprezinta acea categorie de procese de munca, care au ca scop executarea unor
servicii, ce nu constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii dar care contribuie, prin efectul lor, la buna
desfasurare a proceselor de baza cat si a celor auxiliare.
2. in raport cu modul in care se executa procesele de executie:
a. procese manuale;
b. procese manual – mecanice;
c. procese mecanice;
d. procese automate;
e. procese de aparatura.
Procesele manuale sunt acelea la care muncitorul actioneaza direct sau cu ajutorul sculelor asupra
obiectului muncii, in vederea transformarii lor in produse finite.
11
Procesele manual – mecanice reprezinta acea categorie de procese de productie, caracterizate prin faptul ca
o parte din procese se executa manual iar alta parte mecanizat.
Procesele mecanice constituie acea categorie de procese de productie, caracterizate prin faptul ca operatiile
prin care se concretizeaza procesele se efectueaza mecanizat, muncitorul fiind acela care conduce in mod direct
diferite masini si utilaje.
Procesele automate reprezinta acea categorie de procese de productie care se efectueaza cu ajutorul unor
masini, utilaje, instalatii automatizate, muncitorii avand rolul de a urmari si supraveghea buna functionare a
acestora.
Procesele de aparatura cuprind acele procese de productie care se efectueaza in vase, recipiente si alte
instalatii industriale, capsulate, prevazute cu mecanisme care formeaza aparatura de masura si control.
Dupa gradul de continuitate al desfasurarii, procesele de aparatura se impart in procese continue:
- ciclice – in aceasta categorie intra procesele ce se caracterizeaza prin faptul ca, in cadrul instalatiilor
capsulate are loc o transformare continua a materiilor prime in produse finite, odata cu deplasarea
materiilor prime si materialelor pe circuitul instalatiei, avand loc si reactii chimice. In acest caz exista
o stabilitate a parametrilor de functionare pe orice sectiune a aparaturii si in orice punct al masei
prelucrate in cursul desfasurarii proceselor.
- periodice – caracterizate prin faptul ca procesul de productie se efectueaza pe faze, productia
obtinandu-se sub forma de sarje, existand intreruperi determinate de timpul necesar pentru scoaterea
productiei finite din aparat, incarcarea acestora cu materii prime, etc.
3. in raport cu modul de obtinere a produselor finite din materii prime:
a. procese directe;
b. procese sintetice;
c. procese analitice.
In categoria proceselor directe intra procesele de productie caracterizate prin faptul produsul finit se obtine
ca urmare a efectuarii unor operatii succesive asupra acestor materii prime.
Procesele sintetice se caracterizeaza prin faptul ca produsul finit se obtine ca urmare a efectuarii unor
operatii succesive a folosirii mai multor tipuri de materii prime, care dupa diferite lucrari, necesita operatii de
asamblare sau montaj.
Procesele analitice sunt caracterizate prin faptul ca dintr-un singur fel de materie prima se obtine o gama
variata de produse.
4. in raport cu gradul de periodicitate al desfasurarii proceselor in timp:
a. ciclice;
b. neciclice;
In grupa proceselor ciclice intra procesele care au un caracter repetitiv ciclic, dupa anumite intervale de
timp regulate, egale cu durata ciclului de fabricatie a lotului sau cu durata de elaborare a sarjei. Acest tip de
procese se poate intalni in cadrul productiei de serie mare sau de masa.
Procesele neciclice sunt acele procese de productie care se efectueaza o singura data, repetarea lor
putandu-se efectua numai cu character intamplator. Astfel de procese pot fi intalnite in productia de unicate sau
in procesul de reparatii accidentale.
5. in raport cu natura tehnologica a operatiilor efectuate:
a. procese chimice;
b. procese de schimbare a configuratiei (formei);
c. procese de asamblare;
d. procese de transport.
Procesele chimice sunt acele procese care se efectueaza in instalatii capsulate, procesul de transformare din
materii prime in produse finite avand loc prin efectuarea unor reactii fizice, chimice, termo – chimice sau electro
– chimice. Aceste procese pot fi continue sau ciclice.
Procesele de schimbare a configuratiei pot fi intalnite cel mai frecvent in industria constructoare de masini,
de prelucrare a lemnului, maselor plastice, iar caracteristica lor esentiala se bazeaza pe folosirea unor masini sau
aggregate pentru schimbarea configuratiei sau a formei.
Procesele de asamblare asigura, prin continutul sau, reuniunea diferitelor materiale, piese sau subansamble.
Procesele de transport asigura deplasarea diferitelor materiale sau produse, de la un loc la altul, in
interiorul intreprinderii.
In cadrul proceselor de productie, pe langa procesele de munca mai avem si procese naturale. Prin
continutul, aceste procese naturale pot contribui la obtinerea anumitor modificari de proprietati, de natura fizica,
chimica sau biologica. In timpul efectuarii proceselor naturale, procesul de munca inceteaza partial sau complet.
12
In conditiile actuale, pentru reducerea duratei proceselor naturale, in durata ciclului de productie se
urmareste ori de cate ori este posibil, inlocuirea acestora cu procese industriale.
13
In cadrul intreprinderilor industriale, in raport cu volumul de productie, de complexitatea procesului
tehnologic, de importanta si specificul activitatii, structura organizatorica este formata din doua componente:
1. Structura de productie si conceptie;
2. Structura functionala.
Structura de productie si conceptie reflecta pe plan organizatoric locul de desfasurare a activitatii de
productie, de control tehnic, de calitate si cercetare pentru anumite verigi structurale.
Aceasta se poate defini in felul urmator: reprezinta numarul si componenta unitatilor de productie, de
control si cercetare, marimea si amplasarea lor pe teritoriul intreprinderii, modul de organizare interna a
acestora, pe subunitati si locuri de munca, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre ele, pe linia
realizarii procesului de productie.
Structura de productie si conceptie a unei intreprinderi industriale poate cuprinde urmatoarele verigi de
productie:
a. sectii de productie, montaj, service si pentru alte activitati productive;
b. ateliere de productie, montaj, service, proiectare si alte activitati proiective;
c. laboratoare de control si cercetare;
d. uzine, fabrici, exploatari.
Prin structura functionala a unei intreprinderi industriale se intelege numarul, componenta si marimea
unitatilor functionale, modul de organizare interna a acestora, precum si legaturile functionale care se stabilesc
intre ele pe linia conducerii activitatii intreprinderii.
Structura functionala este formata din birouri si servicii, constituite pentru efectuarea unor activitati
functionale concrete. Se poate spune ca prin structura organizationala a unei intreprinderi industriale se intelege
modul de organizare a procesului de productie, precum si controlul, cercetarea si activitatea de conducere pe
unitati functionale, in vederea asigurarii unei functionari optime sub raport tehnic si economic.
Intreprindere
Sectii de baza
In afara de verigile functionale, intreprinderea industriala dispune de o serie de unitati de servire social –
culturala: cantine, camine, puncte sanitare, etc.
Prin structura generala a unei intreprinderi se intelege ansamblul format din structura de productie si
conceptie, structura functionala si unitatile de servire social – culturale.
Prin sectie se intelege o veriga de productie, distincta din punct de vedere administrativ, in cadrul careia
se executa un produs sau se desfasoara un anumit stadiu al procesului de productie. Sectiile se pot constitui
pentru desfasurarea activitatii de productie, montaj, service si alte activitati productive, dar in toate cazurile,
volumul activitatii necesita cel putin trei ateliere de productie sau constituirea a sase formatii de lucru, in general
conduse de un maistru sau tehnician.
14
Prin constituirea sectiilor se urmareste organizarea si conducerea unitara a activitatilor legate intre ele
din punct de vedere tehnologic. O sectie de productie isi desfasoara activitatea pe schimburi si este condusa de
un sef de sectie coordonator, care indeplineste si functia de sef de sectie de schimb.
15
Atelierul de proiectare se constituie ca veriga structurala a intreprinderii, atunci cand volumul de munca
necesita de regula cel putin 25 de persoane. Pentru un volum de munca mai redus, in locul atelierului se
constituie un colectiv de proiectare; alaturi de sectii si ateliere, in structura avem si laboratoare de control si
cercetare, ori de cate ori volumul de munca necesita cel putin 5 persoane.
In cazul laboratoarelor se executa analize, probe, masuratori pentru determinarea calitatii materiilor
prime, materialelor, subansamblelor, produselor sau diferitelor lucrari cu caracter de studiu si cercetare.
In cadrul structurii de productie si conceptie ale unitatilor industriale foarte mari, intalnim ca verigi
structurale de productie: fabricile si uzinele, care au in subordine mai multe sectii de productie, acestea la randul
lor avand in subordine atelierele de productie.
In cadrul organizarii unitatilor de productie, veriga structurala de baza o constituie locul de munca. Prin
loc de munca se intelege acea parte a suprafetei de productie a unui atelier, sau a unei sectii dotata cu utilaje si
echipamente corespunzatoare, destinate executarii anumitor operatii, in vederea obtinerii productiei sau a
servirii procesului de productie.
Un loc de munca poate fi universal atunci cand, in cadrul lui, se executa un tip de operatie la o mare
varietate de produse, sau specializat, atunci cand se executa o operatie la un fel de produs sau piesa, in mod
repetat.
La un loc de munca poate lucra un singur muncitor sau mai multi muncitori, sub forma de echipa, sau un
singur muncitor poate lucra la mai multe masini.
16
Structura de productie pe produse se caracterizeaza prin faptul ca organizarea sectiilor de productie este
facuta dupa principiul obiectului de fabricatie, fiecare sectie fiind astfel organizata incat sa asigure fabricarea
unui produs sau a unei parti a acestuia. Acest tip de structura este recomandata la intreprinderile organizate pe
productia in masa sau in serie mare.
Avantaje:
a. asigura organizarea productiei in flux in cazul sectiilor de productie;
b. permite o specializare continua a productiei cu toate avantajele ce decurg din aceasta;
c. creeaza conditii necesare pentru introducerea de tehnologii noi;
d. permite specializarea cadrelor si cresterea calificarii lor;
e. asigura cresterea productivitatii muncii, reducerea ciclului de productie si a costului de productie;
f. reduce volumul de transport ca urmare a asigurarii continuitatii productiei in cadrul organizarii
productiei in flux.
Dezavantaje:
a. are o flexibilitate redusa, schimbarea sortimentului sau structurii acestuia necesitand reorganizarea
sectiilor de productie, ceea ce determina in prelucrarea folosirii utilajelor, a fortei de munca si aparitia
unor costuri suplimentare;
b. schimbarea structurii sortimentelor poate duce la folosirea incompleta a unor utilaje.
Acest tip de structura poate fi folosit in conditiile productiei de serie mare sau de masa.
INTREPRINDEREA
DRAJEURI CUTII
BOMBOANE TAMPLARIE
Structura de productie mixta se caracterizeaza prin faptul ca organizarea sectiilor de productie se face dupa
principiul mixt (o parte dupa principiul tehnologic si o parte dupa principiul pe produse).
Avantaje:
a. permite fabricarea unei nomenclaturi variate de produse, in conditiile folosirii organizarii productiei
in flux, la unitatile de productie cu productia organizata dupa principiul pe obiecte;
b. asigura o flexibilitate sporita a intreprinderii, atunci cand se trece la fabricarea unor noi produse;
c. creeaza conditii pentru specializarea unor sectii in anumite produse, asigurand prin aceasta, cresterea
productivitatii muncii si reducerea costurilor de productie;
d. permite introducerea de tehnologii noi;
Dezavantaje:
a. datorita organizarii sectiilor de productie dupa principiul tehnologic, volumul transporturilor in
aceste sectii este ridicat, avand loc intreruperi in fabricatia produselor, marind astfel durata ciclului
de fabricatie.
Proiectarea unei structuri de productie si conceptie. Indicatori de studiu si analiza.
Proiectarea unei structuri de productie si conceptie necesita cunoasterea tipurilor de structuri posibile de
folosit, cu avantajele si dezavantajele lor.
O structura de productie reprezinta o expresie concreta, pe plan organizatoric, a modului de desfasurare a
procesului de productie in intreprinderile industriale si impune, ca prin proiectarea sa, sa se adopte solutii
corespunzatoare referitoare la urmatoarele probleme:
a. stabilirea gradului de integrare a intreprinderii si a tipului de structura ce se va adopta;
b. precizarea gradului de marime a intreprinderii si a unitatilor de productie, precum si a numarului de
unitati de productie si felul lor;
17
c. asigurarea unei proportii intre capacitatile de productie;
d. asigurarea unui raport rational intre marimea unitatilor de productie de baza, a celor auxiliare si a
celor de deservire.
Se pot prevede unitati de productie pentru toate stadiile procesului de productie = integrare completa,
sau numai pentru anumite stadii = integrare partiala.
Odata stabilite gradele de integrare, cunoscandu-se nomenclatura produsului fabricat si cantitatea de
executat, din fiecare fel de produs se va adopta tipul de structura cel mai potrivit pentru conditiile date de
fabricatie.
In cazul unei productii in masa, se va adopta o structura de conceptie si productie de tipul pe obiect.
Pentru o productie individuala sau de serie mica, se va adopta o structura de tip tehnologic, iar pentru productia
de serie mijlocie se va adopta o structura de tip mixt.
Dupa aceste doua etape, proiectarea unei structuri de productie necesita precizarea gradului de marime a
intreprinderii, care reprezinta un factor important in proiectare, luandu-se in considerare avantajele si
dezavantajele inteprinderilor mari, mijlocii si mici, pentru o ramura industriala data.
Construirea intreprinderilor mari cu o productie concentrata, permite folosirea unor utilaje si agregate de
inalta tehnicitate si de mare randament. Pentru ramurile industriale ce folosesc utilaje scumpe din punct de
vedere economic, se impune adoptarea tipului de intreprinderi mari.
La determinarea gradului de marime a intreprinderii, trebuie tinut seama de principiul unanim acceptat
al imbinarii construirii intreprinderilor mari cu cel al construirii intreprinderilor mici si mijlocii. In raport cu
gradul de marime al intreprinderii se determina gradul de marime al unitatilor de productie. In cazul folosirii
unor masini, utilaje si agregate de mare capacitate, se impune, de la sine, adoptarea solutiilor de construire a
unor unitati de productie mari.
In celelalte cazuri, dimensionarea unitatilor de productie se face pe baza criteriilor tehnico – economice,
in functie de capacitatea de productie a verigii conducatoare. Se urmareste asigurarea unui flux tehnologic
rational, o folosire completa a suprafetei de productie, o buna organizare a productiei si a muncii, si o reducere
sistematica a costurilor de productie.
Odata dimensionate, unitatile de productie urmeaza determinarea necesarului de personal pentru fiecare
unitate in parte, iar dupa aceea, se apreciaza sectiile, atelierele, sectoarele, liniile de productie in flux si celelalte
elemente structurale de baza.
In cadrul desfasurarii procesului de productie tehnologica intre diferite unitati de productie, exista
anumite legaturi functionale de productie. Asigurarea continuitatii si ritmicitatii in desfasurarea productiei
necesita o astfel de dimensionare a capacitatii de productie a diferitelor unitati, incat sa se asigure continuitatea
produsului pe baza proportionalitatii necesare intre diferitele capacitati, cu eliminarea excedentelor sau
deficitelor de capacitati de productie.
Asigurarea unei structuri de productie necesita analiza periodica a acestei proportionalitati, pe baza
intocmirii balantelor de capacitate, pe baza identificarii excedentelor sau a locurilor inguste si adoptarea de
masuri operative pentru lichidarea acestora sau pentru folosirea excedentelor create.
Proiectarea unei structuri de productie trebuie sa asigure un raport intre unitatile de productie de baza,
cele auxiliare si cele de deservire.
Pentru a stabili necesarul unitatilor auxiliare si de deservire trebuie sa pornim de la stabilirea necesarului
activitatilor cu caracter auxiliar si de deservire, trebuie sa stabilim volumul de lucrari si asigurarea de SDV-uri,
necesarul de energie, asigurarea transportului extern, etc. Trebuie asigurate volumele care vor fi precizate prin
unitati proprii si volumele aduse din afara, de la diferite intreprinderi specializate.
Indicatorii de studiu si analiza a unei structuri de productie:
1. greutatea specifica unitatilor de productie organizate dupa principiul pe obiect si dupa principiul
tehnologic fata de totalul unitatilor de productie de baza;
2. ponderea unitatilor de productie de baza si auxiliare si ponderea unitatilor de deservire in totalul
unitatilor de productie ale intreprinderii;
3. proportia existenta intre sectiile de baza, auxiliare si de deservire, determinata in functie de numarul
de utilaje, marimea suprafetei de lucru si numarul de muncitori;
4. proportia dintre capacitatea de productie a unitatilor de productie de baza, precum si marimea
excedentelor sau deficitelor de capacitate existente;
5. marimea unitatilor de productie sub raportul capacitatii de productie a utilajelor, a volumului
productiei fabricate, a volumului mijloacelor fixe si a numarului de muncitori.
Putem considera ca o structura de productie este rationala atunci cand, pentru conditiile existente de
fabricare, ponderea unitatilor de organizare dupa principiul pe obiect este preponderenta, tinzand catre 100%,
iar ponderea unitatilor de productie auxiliare si de deservire si gradul de marime al acestora reflecta in mod
18
obiectiv procesul de cooperare cu alte intreprinderi, vizand energia electrica, SDV-urile, reparatiile sau
transporturile si atunci cand nu exista deficite sau excedente de capacitate de productie.
Caile de perfectionare a structurii de productie
Asigurarea unei structuri de productie si conceptie rationala se realizeaza in primul rand prin proiectarea
corecta a intreprinderii, iar dupa realizarea proiectarii si a intreprinderii, in decursul functionarii acestora, prin
luarea unor masuri operative care sa duca la perfectionarea stocurilor in raport cu modificarile care survin in
intreprindere pe linia nomenclaturii produsului de fabricat, a tehnologiilor de fabricatie sau a organizarii
productiei si muncii.
1. O cale de perfectionare a structurii de productie o constituie cresterea ponderii unitatilor de
productie specializate, organizate dupa principiu obiectului de fabricat, in totalul unitatilor de
productie ale intreprinderii. Prin aceasta se creeaza conditii optime pentru generalizarea introducerii
in intreprindere a metodelor superioare de organizare a productiei in flux.
2. Asigurarea adancirii, specializarii productiei si a extinderii relatiilor de cooperare, care duc la
reprofilarea unitatilor de productie pe o productie specializata, creand astfel conditii pentru cresterea
eficientei intreprinderii.
3. O alta cale de perfectionare este cresterea volumului de productie sau de lucrari executate pentru
activitatea de baza, de catre intreprinderi specializate pentru executarea reparatiilor, producerea de
scule, energie si reducerea la minimum necesar a unitatilor de productie auxiliare si de deservire
proprii. Acest lucru este foarte important, datorita faptului ca in cazul acestor unitati de productie
lucreaza un numar mare de muncitori, ce dispun de un potential productiv care ar putea fi folosit
pentru dezvoltarea productiei de baza a intreprinderii.
4. Optimizarea gradului de marime al unitatilor de productie si asigurarea proportionalitatii intre
capacitatile de productie ale acestora, ce asigura o crestere puternica a productivitatii muncii,
deducerea costurilor de productie si o folosire rationala a capacitatii de productie.
5. Sistematizarea intreprinderii, care trebuie sa duca la imbunatatirea planului general de organizare al
intreprinderii, ori de cate ori survin abateri.
Indicatori ce reflecta eficienta economica a unei structuri rationale
1. Volumul, continutul si locul de amplasare al depozitelor intreprinderii, numarul acestora, numarul
de personal care lucreaza in cadrul gospodariei depozitelor si fondul de salarii aferent acestora;
2. Continutul si directia transporturilor interne, fondul de salarii afectat personalului ce lucreaza in
transporturile interne si volumul costurilor transportului intern;
3. Numarul de personal ocupat in aparatul administrativ si fondul de salarii aferent acestuia;
4. Durata medie a ciclului de productie pe intreprindere, volumul productiei neterminate si normativul
de mijloace circulante pentru productia neterminata;
5. Gradul de continuitate al fluxului tehnologic, al fluxului de materiale si al fluxului de oameni;
6. Gradul de folosire a teritoriului intreprinderii.
Acesti indicatori trebuie sa fie mereu in crestere, in sensul reducerii volumului de lucrari, a numarului
scriptic si a fondului de salarii aferent activitatii de transport si depozitare, a numarului scriptic de angajati si a
fondului de salarii aferent activitatii administrative, a reducerii duratei ciclului de productie si al normativului
de mijloace circulante, al maririi gradului de folosire a suprafetelor de care dispune intreprinderea, al maririi
gradului de continuitate a fluxului si a reducerii lungimii lor.
Modelul de organizare al productiei elaborat de Institutul National de Standarde si Tehnologie din
SUA (NIST) 0
UZINA
1.
1
ATELIER
2
CELULA
(post de lucru)
3
LOC DE MUNCA
4
MASINI FIZICE 19
2.
GPAO CFAO FUNCTIUNE COMERCIALA
ORDONANTARE MENTENANTA
SUPERVIZARE
1. Cele 5 nivele ierarhice ale unui sistem de productie proiectat de Institutul National de Standarde
si Tehnologie din SUA
Este un model standard, fiind utilizat indeosebi in conditiile unui sistem automatizat cu interferente
standard, cu legaturi informationale intre diferite nivele ale intreprinderii, cu transmitere de dispozitii si
comenzi si cu fluxuri informationale ascendente si descendente. Potrivit acestui model, fiecare nivel tehnic
trebuie sa aiba un limbaj unic de control, dezvoltat pentru nevoile specifice ale fiecaruia, procesul de schimb de
informatii realizandu-se dupa cicluri sincronizate globale:
- dispozitii;
- reintoarcerea dispozitiei;
- urmarirea.
2. Un model standard de decriere a unui sistem de productie potrivit prevederilor NIST
GPAO = gestiunea de productie asistata de calculator;
CFAO = conceptia de fabricatie asistata de calculator;
MOCN = masini, unelte cu comanda numerica;
API = atelier de productie informatizat.
20
Succesiunea etapelor in proiectarea sistematica
SCHITE PRELIMINARE
(P,Q,R,S,T)
SCHEMA
INTERDEPENDENTEI
SPATIILE NECESARE SPATIUL DISPONIBIL
SCHEMA
INTERDEPENDENTELOR
SPATIILOR
EVALUARE
Proiectul ales
Proiectarea intreprinderii
Proiectarea are ca obiect aranjarea fizica a sectiilor, uzinelor, depozitelor si a tuturor spatiilor afectate
birourilor sau laboratoarelor.
Proiectarea fabricilor se face dupa urmatoarele metode:
a. proiectarea sistematica;
b. preluarea unui proiect existent;
c. proiectarea dupa fluxul de materiale;
d. proiectarea pe baza unor metodologii elaborate sistematic, fie proiectarea dupa metoda participarii
totale.
Proiectarea sistematica reprezinta acea metoda, care ofera un sistem organizat si universal aplicabil, format
dintr-o serie de etape care se numesc etape cadru, o succesiune de proceduri sau metode si un grup de reguli.
Potrivit proiectarii sistematice, proiectarea intreprinderii concentreaza activitatea in patru etape cadru:
1. amplasamentul;
2. proiectul de ansamblu;
3. proiectul de executie;
4. executia.
Pentru proiectarea sistematica, in cadrul etapelor referitoare la proiectul de ansamblu si proiectul de
executie, se folosesc o serie de proceduri prin care se urmareste definirea in solutii cat mai economice a
urmatoarelor elemente:
- stabilirea interdependentelor – se realizeaza prin concentrarea necesara a diverselor activitati sau
spatii functionale;
- stabilirea spatiilor necesare, sub raportul dimensiunii, tipului si a formei pentru fiecare activitate sau
zona functionala;
- ajustarea suprafetelor aferente diverselor activitati.
In proiectarea sistematica, figura de mai sus reprezinta succesiunea fazelor sau etapelor ce concretizeaza
si procedurile specifice ale proiectarii sistematice prin care se solutioneaza cele trei probleme enuntate:
interdependentele, spatiul si ajustarea. Sintetizarea, intr-o varianta optima a acestor probleme, necesita
efectuarea unor activitati ce pot fi concentrate la randul lor intr-o serie de faze.
21
Stabilirea interdependentelor implica trei faze:
- precizarea fluxurilor de materiale – se stabilesc precis, interdependentele dintre zonele de activitati,
tinand seama de fluxul de materiale in procesul de productie;
- precizarea interdependentei activitatilor – se stabileste concentrarea necesara pentru activitatile de
baza, asamblarea si integrarea lor in fluxul de materiale;
- elaborarea schemei interdependentelor – impune elaborarea unei diagrame de flux si a schemei
interdependentei activitatilor, care reprezinta de fapt, schema procesului tehnologic.
Preluarea unui proiect existent presupune gasirea unui astfel de proiect, care sa raspunda intocmai
cerintelor impuse pentru viitoarea constructie si, de asemenea, aducerea unor eventuale corecturi.
O alta metoda, cea a participarii totale, presupune elaborarea proiectului de constructie a unei
intreprinderi, prin antrenarea unui colectiv larg de specialisti, prin solicitarea parerilor acestora si luarea lor in
consideratie, prin prezentarea vizuala a variantelor, prin dezbaterea proiectelor in colectiv, introducerea
schimbarilor si aprobarea finala in cadrul acelui colectiv. Aceasta metoda presupune mult timp pana la
adoptarea deciziilor finale.
Proiectarea dupa metoda fluxului de materiale este folosita cu rezultate bune in intreprinderile cu ciclu
continuu de fabricatie (rafinarii, etc). Aceasta metoda consta in analiza deplasarilor de materiale conform
fluxului tehnologic, elaborarea proiectului plecand de la acest punct.
22
g. grupa cerintelor privind conditiile tehnico – sanitare.
a. Potrivit cerintelor acestei grupe, procesul tehnologic trebuie astfel proiectat incat sa se prevada
folosirea tehnicilor avansate, asigurarea unui inalt grad de automatizare complexa si de automatizare; ca mod de
desfasurare partiala, procesul tehnologic trebuie sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurt posibil, sa se
evite directiile contrare sau incrucisarile fluxurilor principale, precum si diferitele intoarceri, intretaieri si anulari
ale procesului tehnologic.
b. Desfasurarea rationala a procesului de productie impune ca fluxul de materiale sa aibe un caracter
progresiv prin evitarea intoarcerilor si totodata sa fie cat mai scurt posibil; pentru deplasarea materialelor
trebuie prevazuta o astfel de retea de transport care sa permita miscarea materialelor pe traseele cele mai scurte,
cu incrucisarile cele mai putine, in conditiile unui inalt nivel de mecanizare a executarii lucrarilor de incarcare –
descarcare sau transport.
Fluxurile de oameni de pe teritoriul intreprinderii trebuie sa fie cat mai scurte, urmarindu-se evitarea, pe
cat posibil, a incrucisarilor cu fluxuri de materiale.
c. In planul general de organizare trebuie sa se prevada instalatiile si retelele energetice atat
pentru aducerea diferitelor feluri de energii din afara, cat si pentru producerea acestor feluri de energie in
intreprindere. Aceasta presupune prevederea diferitelor unitati pentru producerea felurilor de energie necesara,
precum si a retelelor energetice corespunzatoare.
d. Luarea in consideratie a cerintelor acestei grupe impune o anumita amplasare a
constructiilor si cladirilor pe teritoriul intreprinderii, astfel ca la amplasarea spatiala a unitatilor de productie
trebuie tinut seama de directia si frecventa vanturilor dominante din regiunea respectiva, pentru a se evita
imprastierea fumului, a gazelor sau a scanteilor de la o unitate la alta.
O iluminare naturala, optima impune amplasarea unitatilor intr-o anumita pozitie in raport cu punctele
cardinale, dupa cum stabilirea adancimii de pozare a diferitelor retele trebuie sa tina seama de valorile minime si
maxime de temperatura.
Pentru a se asigura constructia intreprinderii cu deplasari minime pe teren, cu volum redus de sapaturi,
ca si pentru prevederea unor retele de canalizare si scurgere cat mai reduse si simple, se impune studierea si
cunoasterea exacta a conditiilor geologice, hidrologice si topografice a terenului pe care se va amplasa viitoarea
intreprindere.
e. Enumeram: zonarea teritoriului intreprinderii, gruparea in blocuri constructive a diferitelor
unitati de productie, asigurarea posibilitatilor viitoare de extindere.
Construirea unei noi intreprinderi necesita luarea in considerare a unor cerinte de ordin arhitectonic si
urbanistic, prin adoptarea unor solutii de proiectare, care sa asigure incadrarea in masa a intreprinderii in stilul
arhitectonic al orasului si asigurarea unei legaturi cat mai bune intre intreprindere si cartierele de locuit ale
muncitorilor din oras.
f. Prin planul general de organizare a intreprinderii se prevad amenajari necesare pentru
protectia impotriva incendiilor, cum sunt:
- asigurarea unor intervale minime intre cladiri, in functie de gradul de pericol la incendiu al
procesului tehnologic;
- amplasarea in zone izolate a unitatilor care prezinta pericol cel mai mare la incendiu;
- asigurarea unui acces operativ si rapid pentru autovehiculele pompierilor in toate punctele din
intreprindere, precum si prevederea gurilor de alimentare cu apa pe teritoriul intreprinderii.
g. In raport cu specificul procesului tehnologic se prevad solutii de amplasare, care tin
seama de cerintele de ordin tehnico – sanitar.
In cadrul intreprinderii care degaja mari cantitati de noxe, amplasarea intreprinderii se face in afara
oraselor, luand in considerare directia si frecventa vanturilor, pentru evitarea imprastierii noxelor in oras. In
cazul degajarilor de gaze, in afara amplasarii in afara orasului a intreprinderii, se recomanda prevederea unor
zone sanitare de protectie (spatii verzi). Pentru asigurarea unei iluminari bune, naturale si a unei aerisiri
naturale, trebuie executata o proiectare, care sa fie in concordanta cu aceasta si, de asemenea, este necesara
prevederea unor spatii verzi si locuri de recreere fizica si psihica pentru toti lucratorii din intreprindere.
Datele de baza necesare elaborarii planului general:
A. Profilul de fabricare a intreprinderii;
B. Procesul tehnologic;
C. Fluxurile tehnologice;
D. Structura constructiilor intreprinderii;
E. Nivelul de specializare si cooperare;
23
F. Perspectivele de dezvoltare a intreprinderii.
Cunoasterea profilului de fabricare a intreprinderii este punctul de plecare a analizei pentru elaborarea
planului general. Pentru aceasta, e necesar sa se cunoasca exact nomenclatorul produselor ce urmeaza a fi
executate, cantitatea de executat din fiecare produs, precum si calitatea produselor.
Pe baza datelor referitoare la programul de productie al intreprinderii se elaboreaza procesul tehnologic
si se apreciaza fluxurile de materiale si de oameni. Prin planul general de organizare, pe langa procesul
tehnologic general, se vor elibera si procese tehnologice partiale sau de detaliu.
Procesul tehnologic general poate fi definit ca reprezentand totalitatea operatiilor necesare de prelucrare
a materiilor prime, din momentul iesirii din depozit si intrarii in procesul de prelucrare si pana in momentul
iesirii din fabricatie sub forma de produs finit.
Procesul tehnologic partial sau de detaliu reprezinta totalitatea operatiilor care se efectueaza in interiorul
unei sectii sau al unui atelier, deci pe o anumita faza a procesului tehnologic.
Prin planul general de organizare, procesul tehnologic este reprezentat grafic printr-o schema a
procesului tehnologic sau schema a fabricatiei, care va arata drumul pe care il parcurg materiile prime,
semifabricatele si produsele finite in procesul de fabricatie, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre
diferitele unitati de productie ale intreprinderii.
Caracteristica esentiala a unei astfel de scheme de fabricatie o constituie faptul ca ea reprezinta grafic
numai procesul tehnologic pe faze, fara a implica si desfasurarea spatiala, concreta pe teritoriul intreprinderii,
sau a reprezenta la o anumita scara, unitatile de productie.
Elaborarea planului general necesita, de asemenea, cunoasterea si precizarea fluxurilor tehnologice si de
oameni.
Fluxul tehnologic este drumul parcurs de diferite materiale in decursul prelucrarilor. In raport cu
specificul procesului tehnologic pot fi adoptate trei tipuri de fluxuri tehnologice:
a. flux tehnologic orizontal;
b. flux tehnologic vertical;
c. flux tehnologic mixt.
a. b.
x
o
c.
25
- permite executarea de fundatii solide de utilaje;
- asigura o amplasare a utilajelor si un flux tehnologic optim pe suprafete;
- asigura flexibilitate in organizarea productiei, prin reamplasari operative
de utilaje si extinderi cu cheltuieli minime;
- au durata de constructie mica si cost pe m² mai redus fata de cel al
constructiilor cu etaj;
- asigura conditii optime de iluminare si ventilatie naturala;
- permit o folosire mai buna a suprafetelor prin evitarea suprafetelor
ocupate de coloane, pereti laterali, scari, ascensoare.
Dezavantaje:
- necesita suprafete de teren mari;
- prelungesc fluxurile tehnologice;
- necesita cresterea retelei tehnico – sanitare pe teritoriul intreprinderii.
2. Cladirile cu etaj
Avantaje:
- asigura o folosire eficienta a terenurilor disponibile;
- duc la reducerea distantelor de transport si a lungimii retelelor tehnico – sanitare;
- permit amplasarea suprafetelor de productie pe verticala si proiectarea unor fluxuri tehnologice pe
verticala;
- necesita cheltuieli mai mici pentru conditionarea aerului, pentru incalzire, deoarece etajele superioare
sunt protejate impotriva frigului, prafului, zgomotului.
Dezavantaje:
- limiteaza greutatea produselor sau pieselor care se executa la nivelele superioare;
- micsoreaza sarcinile admise pe plansee;
- propaga vibratiile in unitatile de productie, ceea ce poate fi influenta negativ calitatea produselor.
Cladirile de acest tip se pot folosi pentru intreprinderile de mecanica fina, optica, electrotehnica, tricotaje,
confectii.
Alegerea formei cladirilor si a amplasamentelor trebuie adoptate, de asemenea, la elaborarea planului
general de organizare a intreprinderii.
Pot fi adoptate solutii constructive pentru cladiri sub forma pavilioanelor izolate, a pavilioanelor reunite
sau a constructiilor monobloc. Alegerea formei cladirilor se face tinandu-se seama de fluxul general de
materiale, de suprafetele necesare diferitelor unitati de productie, de solutiile de amplasare a utilajelor si de
cerintele dezvoltarii viitoare. De regula, se pot alege forme constructive in linie, forme in U, in H, T, L, E, F sau
combinatii ale acestora.
Cladirile sub forma pavilioanelor izolate prezinta avantajul unei simplitati constructive, creandu-se conditii
optime pentru aerisire, inlaturarea noxelor sau localizarea pericolului de incendiu.
Dezavantaj principal: aceste constructii duc la o extindere prea mare a intreprinderii, lungesc reteaua de
instalatii, reteaua de cale ferata, de drumuri, circuitele materiale si fluxurile tehnologice, toate acestea ducand la
cresterea cheltuielilor de intretinere ale intreprinderii.
Constructiile in forma pavilioanelor reunite prezinta ca avantaje principale: reducerea dimensiunilor
teritoriului necesar intreprinderii, micsorand fluxurile de materiale si de oameni, reducand totodata si lungimea
retelelor, toate acestea ducand la reducerea cheltuielilor de investiti si apoi de intretinere.
Dezavantaje:
- creste marimea complexitatii constructive;
- este afectata asigurarea iluminatului si aerisirea naturala;
- creste pericolul de incendiu;
- pot aparea dificultati de servire a productiei de baza cu alte activitati.
Forma constructiva in linie dreapta se poate folosi atunci cand fluxul tehnologic trebuie sa aiba un caracter
continuu iar circulatia materialelor sa se efectueze de la un capat la altul cu deplasari rapide, cu posibilitati de
extindere viitoare.
Forma in U – intrarea si iesirea materialelor se face prin aceeasi extremitate.
Avantaje:
- alaturarea suprafetelor de intrare si iesire;
- economisirea spatiului de incarcare – descarcare;
- economisirea spatiului pentru amenajarea drumurilor;
26
- reunirea suprafetelor si totodata a personalului pentru receptia materialelor si pentru expeditie;
- alaturarea depozitelor de materii prime si produse finite;
- folosirea optima a mijloacelor de ridicare, incarcare si transport.
Forma in L se recomanda atunci cand o latura a constructiei trebuie aliniata la o linie feroviara, la locul de
incarcare – descarcare. Aceasta forma permite o buna sistematizare a unitatilor de productie sau a fabricarii
diferitelor grupe de produse.
Sistemul de constructii monobloc – diferitele unitati de productie se concentreaza in cadrul aceleiasi hale de
fabricatie.
Avantaje:
- reducerea fluxului tehnologic;
- reducerea lungimii retelelor;
- folosirea rationala a mijloacelor de transport;
- folosirea rationala a suprafetelor de productie.
Intr-un astfel de sistem de constructii pot fi amenajate, in cadrul aceleiasi cladiri, cateva fabrici,
economisandu-se astfel investitiile in cladiri.
In cadrul proiectarii cladirilor, intreprinderilor, trebuie adoptate solutii cu privire la structura
constructiva propriu-zisa, in practica intalnindu-se trei tipuri:
1. cladiri din beton armat;
2. cladiri din structura din otel;
3. cladiri din caramida si lemn.
1. cladirile din beton armat se executa din parti prefabricate, prin turnare pe santier
a betonului armat. Avantaje:
- asigurarea unei rezistente mari la incendiu;
- reducerea zgomotului si vibratiilor;
- cost de intretinere scazut.
Dezavantaj: - necesita un cost ridicat pentru eventualele modificari.
2. Avantaje:
- cheltuieli reduse de intretinere sau pentru eventualele modificari;
- se reduce la minim vibratiile.
3. Avantaj: - costuri de intretinere relativ mici.
Pentru adoptarea unor solutii constructive optime, cladirile, sub raportul gradului de rezistenta la foc, se
impart in trei grade. In functie de periculozitatea aparitiei incendiilor se vor adopta solutii constructive cu un
grad mai mare sau mai mic de rezistenta la foc. Cladirile de gradul 1 sunt cladiri executate din materiale
neinflamabile. Cladirile de gradul 2 sunt executate din materiale partial neinflamabile. Cele de gradul 3 sunt cele
executate din materiale inflamabile (lemn).
Reteaua liniilor de comunicatii pentru transport
Proiectarea liniilor de comunicatii trebuie sa asigure adoptarea unei retele de transport, prin care sa fie
asigurata folosirea mijloacelor de transport in raport cu felul materialelor, al cantitatilor si al punctelor de
transport, astfel incat transporturile sa fie operative, economice, investitiile necesare sa fie minime iar cheltuielile
de intretinere sa fie reduse.
In cadrul intreprinderii industriale, in raport cu locul unde se efectueaza, transporturile pot fi de doua
feluri:
1. transporturi interioare;
2. transporturi exterioare.
Transportrile interioare, in raport cu modul de efectuare, pot fi tranporturi pe sol, feroviare sau rutiere,
transporturi aeriene, transporturi subterane sau transporturi pe apa.
In intreprindere se pot folosi patru scheme de transport pe cale ferata:
a. schema cu linii continue;
b. schema cu linii moarte;
c. schema cu linii in bucla;
d. schema mixta.
a.
CF
27
TRIAJ TRIAJ
b. CF
TRIAJ
c. CF TRIAJ
d. CF TRIAJ
Schema cu linii continue, sau de trecere, se adopta la intreprinderile cu trafic mare de materiale amplasate
pe terenuri ce au forma alungita. Caracteristica acestui tip de schema o constituie faptul ca transportul are un
caracter continuu, vagoanele fiind introduse de la un capat al retelei, circula de-a lungul liniilor si ies la celalalt
capat al retelei. La ambele capete ale retelei exista cate o statie de triaj.
Schema cu linii moarte se foloseste la intreprinderile cu trafic redus si la care terenul limitat nu permite
folosirea unor linii de cale ferata cu caracter continuu. Caracteristica acestei scheme o constituie faptul ca liniile
de cale ferata se termina prin linii moarte in anumite puncte de pe teritoriul intreprinderii.
Schema cu linii in bucla, sau inelara, se foloseste la intreprinderile care dispun de un teritoriu mare si
necesita deplasarea unor cantitati mari de materiale. Se caracterizeaza prin faptul ca liniile de cale ferata,
urmand un traseu continuu de-a lungul unor unitati de productie, se inchid sub forma unor bucle sau inele.
Schema mixta contine elemente caracteristice celor trei tipuri de scheme analizate anterior. Se foloseste la
intreprinderile cu un volum mare de transport si unde terenul permite asigurarea continuitatii.
La acest tip de schema se vor prevedea linii moarte si linii continue cu inchidere in bucla, in raport cu
cerintele de transport ale unitatilor de productie.
La proiectarea retelelor de transport pe cale ferata trebuie prevazute toate instalatiile necesare bunei
functionari a acesteia: statiile de triaj, platformele rotative, macazurile, instalatiile de incarcare-descarcare. Liniile
de cale ferata, prin traseul lor, trebuie sa fie paralele sau perpendiculare cu axul longitudinal al cladirilor, pentru
a asigura folosirea optima a instalatiilor de incarcare-descarcare, indeosebi a podurilor rulante.
Odata cu proiectarea retelelor de transport pe cale ferata, trebuie sa se prevada si retelele de transport
rutier.
In raport cu importanta si locul pe care il ocupa in cadrul retelei, drumurile se impart in:
a. drumuri principale, de clasa I sau magistrale si drumuri principale de clasa II;
b. drumuri secundare de clasa III si IV;
c. drumuri speciale.
Retelele tehnice
28
Din cadrul retelelor tehnice fac parte retelele electrice, telefonice, radio si semnalizare, conductele de apa,
canalizare, retelele sanitare, instalatiile de incalzire, retelele de abur, gaze, aer comprimat, petrol.
Aceste retele pot fi aeriene sau subterane, iar la proiectarea lor se folosesc normative tehnice si tehnico –
sanitare, care prevad modul de amplasare, adancimea sau inaltimea de instalare, distantele dintre ele si
conditiile de functionare. Potrivit acestor norme, diferite feluri de retele trebuie amplasate intre cladiri si
drumuri, pe cat posibil in afara arterelor principale de transport, pentru asigurarea efectuarii de reparatii
operative, fara perturbarea transportului.
Diferite retele trebuie proiectate pe trasee drepte, paralele sau perpendiculare fata de axele cladirilor.
Exista cazuri cand retelele tehnice trebuie amplasate in tuneluri amenajate.
Amplasarea instalatiilor in aer liber
Amplasarea instalatiilor in aer liber duce la reducerea fondurilor necesare de investitii si la scurtarea
termenului constructiei. Aceste solutii de proiectare pot fi adoptate intr-o serie de ramuri industriale, cum sunt:
industria siderurgica, cea de prelucrare a titeiului, industria chimica.
Adoptarea acestor solutii de constructii duce la inlocuirea unor cladiri de dimensiuni importante cu
instalatii si utilaje amplasate in aer liber, determinand in acest mod schimbari importante in aspectul de
ansamblu al complexelor industriale.
Metode de dimensionare a suprafetelor necesare
Se folosesc urmatoarele metode:
A. metoda prin calcul;
B. metoda prin transpunere;
C. metoda prin elaborarea unui proiect sumar;
D. metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor;
E. metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.
Metoda prin calcul este cea mai exacta metoda de dimensionare a spatiilor si consta in stabilirea
necesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj in parte. Pe
total, pentru toate utilajele, pe baza normativelor de suprafata existente, se determina suprafetele necesare
pentru servicii de intretinere, depozitare, circulatie a materialelor, etc. Suprafata totala se obtine adaugand la
suprafetele de productie, suprafetele necesare serviciilor auxiliare, suprafetele destinate administratiei, etc.
Folosirea metodei de administrare a suprafetei de productie pe baza de calcul, necesita stabilirea, in
prealabil, al unui inventar al masinilor si utilajelor, echipamentelor necesare.
Necesarul de masini si utilaje se poate calcula prin metode adecvate, sau poate rezulta din gradul de
proiectare tehnologica, pentru instalatiile sau agregatele unitare, constituite intr-un flux continuu de fabricatie.
Celelalte date referitoare la dimensiuni, performante, etc. se gasesc in fisele tehnice ale acestora sau ale unor
utilaje asemanatoare. Determinarea numarului necesar de masini, utilaje sau instalatii se face utilizand relatii de
calcul care tin cont de caracteristicile tehnice, de exploatare, normele tehnico – economice, de timpul disponibil
de functionare, etc.
Metoda prin transpunere consta in aceea ca se pleaca de la marimea suprafetelor afectate diferitelor masini
sau sectoare de activitate, de la un proiect similar existent, care se ajusteza tinand cont de cerintele existente si se
corecteaza cu anumiti coeficienti de multiplicare, in raport cu cerintele ce se urmaresc pentru obiectivul
proiectat.
Stabilirea suprafetei dupa un proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un prim proiect de detaliu cu
caracter sumar, care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare, in raport cu solutiile adoptate, precum
si asupra proportionalitatii spatiului intre zonele de activitate si echipamentele respective.
Metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor se foloseste in mod frecvent in cazul in care anumite
tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. Pentru aceasta categorie se stabilesc anumite normative sau
standarde, care vor fi folosite la fundamentarea suprafetelor necesare. Exemplu: normative pentru tipuri de
masini, suprafete auxiliare, spatii administrative.
Metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii – se pot stabili o serie de coeficienti utili pentru
proiectare: raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si cea a terenului, raporturile dintre suprafetele
ocupate de constructii si suprafata utila sau coeficientul care exprima raporturile dintre spatiu si functiune.
Suprafata necesara pentru o anumita activitate se poate calcula pe baza unor astfel de coeficienti si prin
extrapolare, tinand seama de tendinta valorii acestuia in viitor.
Tipul de productie
30
O caracteristica a tipului de productie individual o constituie faptul ca diferitele produse sau piese
fabricate sunt deplasate de la un loc de munca la altul, bucata cu bucata sau in loturi de cateva bucati, miscarea
lor efectuandu-se in mod discontinuu.
La intreprinderile caracterizate prin tipul de productie industriala, sub raport organizatoric, utilajele sunt
amplasate dupa principiul tehnologic, pe grupe omogene, folosindu-se un echipament tehnologic si mijloace de
transport cu caracter universal.
31
Acesta presupune ca fluxul de materiale sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurt posibil,
evitandu-se intoarcerile, directiile contrare sau intersectarile.
Principiul continuitatii consta in asigurarea desfasurarii procesului de productie fara intreruperi sau cu
intreruperi cat mai mici, pe toate fazele sau stadiile procesului de productie, astfel incat intreruperile intre
operatii sau intre schimburi sa fie cat mai reduse, ajungandu-se la o lichidare a lor in conditiile automatizarii
complexe de ansamblu a procesului de productie.
Organizarea productiei in flux – trasaturi caracteristice de baza ale productiei in flux
Organizarea productiei in flux reprezinta o forma superioara de organizare a procesului de productie,
fiind folosita in mod eficient in toate cazurile in care se poate permanentiza executarea unei operatii sau a unui
grup de produse pe anumite locuri de munca, asigurandu-se ca o conditie necesara, o incarcare completa a
acestora.
Conditia se poate exprima prin:
Q * nt ≥ Ft, unde Q= volumul de productie ce trebuie executat din produsul considerat
nt= norma de timp pe produs pentru operatia data
Ft= fondul de timp disponibil al masinii pe care se executa operatia
Existenta acestei conditii creeaza posibilitatea fixarii si a executarii in mod permanent a operatiilor
necesitate de fabricarea unui produs sau piese, pe anumite locuri de munca, amplasarea acestor locuri de munca
in ordinea de executare a operatiilor si asigurarea deplasarii diferitelor materiale, produse sau piese, de la un loc
de munca la altul, cu ajutorul unor mijloace de transport adecvate. Pe baza acestor cerinte, se poate trece la
sincronizarea executarii in timp a operatiilor si la executarea pe aceeasi baza a unei unitati de produs, la
intervale de timp regulate, legale si la folosirea unor mijloace de transport pentru deplasarea produselor,
mecanizate sau automatizate, cu o viteza de deplasare reglementata in mod strict.
Organizarea productiei in flux se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza:
1. divizarea procesului tehnologic pe operatii egale sau multiple, sub raportul volumului de
munca necesar executarii lor. Acest lucru se realizeaza pe de-o parte, prin descompunerea procesului tehnologic
in operatii simple, iar pe de alta parte, prin agregarea lor pentru a asigura conditiile egalitatii sau a multiplicitatii
duratei lor.
2. repartizarea executarii unei operatii sau unui grup de operatii, obtinute prin agregarea pe un
anumit loc de munca. In cadrul operatiei repartizarii, trebuie avut in vedere inzestrarea masinilor, unde acestea
se vor executa cu mai multe organe de lucru.
3. amplasarea locurilor de munca, unde se vor executa diferite operatii, in ordinea impusa de
succesiunea executarii operatiilor, procesului tehnologic dat, de regula sub forma liniei de productie in flux. Prin
aceasta amplasare se asigura trecerea pe traseul cel mai scurt a obiectului muncii, ce trebuie prelucrat de la un
loc de munca la altul.
4. trecerea obiectelor muncii de la un loc de munca la altul, in mod continuu sau dicontinuu, cu
ritm reglementat sau liber, in raport de gradul de sincronizare a executarii operatiilor in timp. In cadrul
nesincronizarii in timp a operatiilor, executarea acestora se face in mod discontinuu, desfasurarea productiei
efectuandu-se pe baza unui ritm liber, acestea find elemente caracteristice ale unor forme mai putin avansate de
organizare a productiei in flux.
5. executarea, in mod concomitant, a operatiilor pe toate locurile de munca din cadrul liniilor de
productie in flux.
La formele superioare de organizare a productiei in flux, lansarea produsului in fabricatie, trecerea lor de
la un loc de munca la altul si livrarea sub forma finita se poate face la intervale de timp egale, cu marirea tactului
de functionare. Desfasurarea procesului de productie pe baza unui tact de functionare este posibila ca urmare a
respectarii conditiei ca duratele operatiilor sa fie egale sau intr-un raport multiplu cu marimea tactului.
Mentinerea tactului de functionare necesita prevederea unei masini sau mai multora pentru executarea unor
operatii, dupa cum durata operatiei este egala cu tactul sau se afla intr-un raport multiplu.
6. deplasarea obiectelor muncii sau a produselor de la un loc de munca la altul se face prin
folosirea unor mijloace de transport adecvate. La formele superioare de organizare a productiei in flux, pentru
deplasarea obiectelor mici si a produselor se folosesc mijloace automatizate sau mecanizate de transport, numite
benzi transportoare sau conveioare, a caror viteza de deplasare este corelata in mod strict cu tactul de
functionare a formei de organizare a productiei in flux.
7. executarea in cadrul formei de organizare a productiei in flux (pe linie tehnologica,
automata, banda rulanta, etc.) a unui fel de produs sau piesa, sau a mai multor feluri de produse sau piese,
apropiate intre ele, sub raport constructiv, sub raportul procesului tehnologic si sub raportul gabaritelor.
Pentru toate acestea trebuie sa existe o anumita omogenitate a calitatii si dimensiunii materialelor sau
semifabricatelor folosite, potrivit prevederilor standard sau normelor interne.
32
Prin organizarea productiei in flux se intelege acea forma de organizare a productiei caracterizate prin
specializarea locurilor de munca in executarea anumitor operatii, necesitate de fabricarea unui produs sau piese
sau a unui grup de produse sau piese, prin amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea
executarii operatiilor si prin deplasarea obiectului muncii sau a produselor de la un loc de munca la altul, cu
mijloace adecvate de transport, de regula mecanizate sau automatizate, iar in stadiile superioare de organizare,
intregul proces de productie desfasurandu-se in mod sincronizat pe baza unui tact de functionare, dinainte
stabilit.
Clasificarea variantelor de organizare a productiei in flux
Formele de productie in flux se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:
a. dupa gradul de mecanizare si automatizare a executarii operatiilor;
b. dupa gradul de continuitate;
c. dupa nomenclatura productiei fabricate;
d. dupa gradul de ritmicitate;
e. dupa pozitia obiectului de prelucrat;
f. dupa modul de trecere al produsului de la un loc de munca la altul;
g. dupa configuratia liniei;
h. dupa gradul de cuprindere a productiei intreprinderii;
i. dupa modul de deplasare a produsului de la o operatie la alta.
a. dupa gradul de mecanizare si automatizare a executarii operatiilor:
1. forme de organizare a productiei in flux unde predomina munca manuala;
2. forme de organizare a productiei in flux unde predomina productia semi-mecanizata;
3. forme de organizare a productiei in flux cu productia mecanizata sau automatizata.
b. dupa gradul de continuitate:
1. forme de organizare a productiei in flux continuu;
2. forme de organizare a productiei in flux discontinuu sau intermitent.
In cadrul liniilor de productie in flux continuu, trecerea obiectului muncii sau a produsului de la o
operatie la alta se face in mod continuu, potrivit tactului de functionare stabilit, ca urmare a faptului ca pe
fiecare loc de munca, durata operatiilor de executat este egala cu tactul sau multiplu al tactului.
Asigurarea continuitatii lucrului se realizeaza ca urmare a sincronizarii executarii in timp a operatiilor de
productie. Potrivit acestei sincronizari, produsele trec spre prelucrare la diferite operatii pe locuri de munca, la
intervale de timp precise, fara a astepta nici un moment lansarea in fabricatie a produsului pe linie.
Forma de organizare a productiei in flux discontinuu sau intermitent se caracterizeaza prin lipsa de
sincronizare a executarii in timp a operatiilor, functionarea acestora neavand la baza un tact bine stabilit.
Datorita faptului ca durata diferitelor operatii nu este egala sau intr-un raport multiplu, incarcarea utilajelor si a
muncitorilor nu se poate face in mod uniform, procesul de productie intrerupandu-se, aparand locuri inguste si
stocuri mari de productie neterminate. Sunt necesare masuri organizatorice pentru evitarea acestor fenomene
negative, de exemplu la locuri de munca insuficient incarcate, putandu-se repartiza lucrari de la alte sectoare,
productia desfasurandu-se pe loturi, sau daca acest lucru nu este posibil, se poate trece la lucrul la mai multe
masini deservite de un singur muncitor, pentru folosirea completa a fondului de timp disponibil.
c. in raport cu nomenclatura productiei fabricate, formele de organizare a productiei in flux se
clasifica in trei categorii:
1. forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura constanta;
2. forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura variabila;
3. forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura in grup.
Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura constanta se caracterizeaza prin aceea ca, in cadrul
lor, se fabrica in mod constant un singur fel de produs, in cantitati mari; aceasta categorie se fabrica la productia
de masa, putandu-se specializa mai multe locuri de munca din firma respectiva.
Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura variabila se caracterizeaza prin aceea ca se fabrica
mai multe feluri de produse de acelasi tip, care au un proces tehnologic asemanator. Aceste forme de productie
sunt astfel concepute incat sa poata fi restructurate usor atunci cand se trece de la fabricarea unei categorii de
produse la alta. Folosirea lor se face, de regula, la productia de serie, unde se executa o nomenclatura relativ
larga de produse, in cantitati relativ mici.
Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura in grup se foloseste la acele intreprinderi ce
executa o nomenclatura larga de produse care sunt asemanatoare sub raportul procesului tehnologic si al
configuratiei constructive. La aceasta forma, locurile de munca sunt dotate cu astfel de masini si utilaje si cu un
astfel de echipament tehnologic incat sa fie posibila prelucrarea diferitelor grupe de produse sau piese
asemanatoare, sub raport constructiv sau tehnologic, cu reglari minime.
33
Pentru prelucrare se constituie grupuri de produse sau piese asemanatoare, care cuprind anumite feluri
de produse, ce se executa in cantitatile solicitate. Formele de organizare a productiei in flux, unde se executa mai
multe feluri de produse, se denumesc si linii polivalente.
d. in raport cu ritmul de functionare, formele de organizare a productiei in flux se impart in:
1. linii de productie in flux cu ritm reglementat;
2. linii de productie in flux cu ritm liber.
In cadrul organizarii productiei in flux prin ritm se intelege cantitatea de produse executata de catre o
linie, pe o unitate de timp.
Liniile de productie in flux cu ritm reglementat se caracterizeaza prin aceea ca trebuie sa livreze pe unitate de
timp o anumita cantitate de productie, egala cu marimea stabilita a ritmului. La aceasta forma trebuie sa existe o
sincronizare a executarii in timp a operatiilor de productie, mijloacele de transport folosite pentru deplasarea
obiectului muncii sau a produsului avand o viteza de miscare corelata in mod strict cu ritmul de functionare
adoptat.
Formele de organizare a productiei in flux cu ritm liber nu necesita sincronizarea executarii operatiilor, iar
livrarea produselor se face la intervale de timp neregulate. In cazul in care exista diferente de productivitate la
diferite locuri de munca, pentru a se putea asigura continuitatea lucrului se creeaza stocuri tampon intermediare
de produse sau piese, ce pot fi folosite de muncitori dupa necesitati.
La formele de organizare a productiei in flux cu ritm liber, mijloacele de transport au rolul de asigura
doar deplasarea produselor de la un loc de munca la altul, fara ca viteza lor sa fie corelata in mod strict cu durata
operatiilor.
De regula, la formele de organizare a productiei in flux cu ritm reglementat produsele se afla permanent
pe mijloace de transport care pot fi: conveior sau banda, durata de executie a operatiilor fiind corelata in mod
direct cu viteza de deplasare. Acest tip de organizare se intalneste la productia de series au de masa.
e. in raport cu pozitia obiectului de prelucrat, se deosebesc:
1. linii de productie in flux cu obiect mobil;
2. linii de productie in flux cu obiect fix.
Liniile de productie in flux cu obiect mobil reprezinta cea mai raspandita categorie in industrie. In acest caz,
produsul sau piesa se deplaseaza cu mijloace de transport de la un loc de munca la altul, dupa executarea
operatiei sau grupului de operatii.
Liniile de productie in flux cu obiect stationar se folosesc, de regula, in industria de masini grele, la fabricarea
diferitelor masini, utilaje sau agregate de dimensiuni mari si cu greutate ridicata, cum sunt vasele maritime si
fluviale, turbine, cazane. La aceasta forma de organizare, obiectul este stationar iar muncitorii se deplaseaza intr-
o anumita ordine, la anumite intervale de timp, de la un produs la altul, pentru executarea diferitelor operatii.
f. in raport cu modul de trecere a produselor sau pieselor de la un loc de munca la altul, se
deosebesc:
1. forme de organizare a productiei in flux la care trecerea produselor sau pieselor se face bucata cu
bucata;
2. forme de organizare a productiei in flux la care trecerea produselor sau pieselor se face in loturi.
In primul caz, aceasta organizare se foloseste cand avem productie in flux continuu cu tact de functionare
pentru produsele care necesita prelucrare, montaj sau finisare si, care, prin greutatea si volumul lor, impun o
deplasare individuala. Cea de-a doua forma se foloseste la productia in flux discontinuu sau intermitent, de
regula pentru produsele de dimensiune si greutate mica si la care, datorita lipsei tactului de functionare, se poate
face prelucrarea la un loc de munca a mai multor produse sau piese sub forma de loturi.
g. dupa configuratia modului de amplasare a locului de munca pe suprafata de productie, organizarea
productiei in flux se poate prezenta sub diferite variante:
1. forme de organizare a productiei in flux in linie dreapta;
2. forme de organizare a productiei in flux in careu;
3. forme de organizare a productiei in flux in zig-zag;
4. forme de organizare a productiei in flux in linie curba;
5. forme de organizare a productiei in flux in cerc, etc.
Adoptarea uneia sau alteia dintre variante se face in functie de numarul operatiilor ce trebuie executate la
masinile sau utilajele necesare, in functie de suprafata de productie disponibila, de gradul de automatizare a
transportului, etc.
Forma cea mai des intalnita de amplasare a locurilor de munca, in cadrul productiei in flux este cea in
linie, potrivit careia, locurile de munca se pot aseza de-a lungul benzii transportoare pe un rand sau pe doua, cu
diferite scheme de deplasare a obiectului sau a produsului, de la un loc de munca la altul.
h. dupa gradul de cuprindere a productiei intreprinderii in cadrul organizarii productiei in flux se deosebesc:
34
1. forme de organizare a productiei in flux pe sectoare;
2. forme de organizare a productiei in flux pe sectii;
3. forme de organizare a productiei in flux pe intreaga activitate.
Formele de organizare pe sectoare se organizeaza pentru fabricatia diferitelor piese sau semifabricate din
cadrul sectorului de productie.
Organizarea pe sectii se intalneste atunci cand intregul proces de productie al sectiilor se desfasoara in
flux, cum este cazul organizarii liniilor tehnologice pentru fabricarea diferitelor piese in sectiile de prelucrare
mecanice sau in sectiile de montaj.
Organizarea productiei in flux pe intreaga intreprindere se intalneste in cazul in care toate operatiile de
productie si transport, din momentul lansarii in fabricatie a materiilor prime si pana in momentul iesrii din
fabricatie sub forma de produs finit, se desfasoara in mod continuu sincronizat, potrivit tactului de functionare
stabilit.
i. in raport cu modul de deplasare a produselor intre operatii:
1. forme de organizare a productiei in flux neinzestrate cu mijloace de transport speciale;
2. forme de organizare a productiei in flux inzestrate cu mijloace de transport neactionate mecanic;
3. forme de organizare a productiei in flux inzestrate cu transportoare mecanice.
Proiectarea liniilor de productie in flux este legata direct de proiectarea produselor, de particularitatile
de ordin constructiv si tehnologic ale produselor ca si de marimea seriilor de fabricat ale acestora.
Proiectarea liniilor de productie in flux se realizeaza pentru intreprinderile sau unitatile de productie
odata cu proiectarea intreprinderii iar, pentru intreprinderile deja existente, cu ocazia efectuarii studiului de
modernizare sau dezvoltare a diferitelor unitati de productie.
Proiectarea optima a liniilor de productie in flux necesita crearea unor conditii materiale, prin
proiectarea constructiva si tehnologica a produselor. Astfel, la proiectarea constructiva a diferitelor produse sau
piese, trebuie sa se tina seama de posibilitatile fabricarii lor in conditiile productiei in flux, asigurand stabilitatea
lor constructiva, folosirea constructiilor tip pentru diferite piese sau semifabricate, unificarea si tipizarea
pieselor, posibilitatea prelucrarii acestora in conditii superioare. Pe baza acestor conditii se trece la proiectarea
tehnologica de fabricatie, prevazandu-se prin aceasta, formele concrete de desfasurare a procesului tehnologic,
in conditiile organizarii productiei in flux.
In cadrul proiectarii tehnologice se va stabili nomenclatura produselor sau pieselor ce se vor executa, se
va elabora tehnologia de fabricatie prin precizarea operatiilor de executat, a succesiunii lor, a utilajelor ce vor fi
folosite, a echipamentului tehnologic, precum si a normativelor de baza referitoare la normele de munca ale
muncitorilor, la normele de folosire a utilajului, a masinilor si instalatiilor, la regimul de lucru, etc.
Pe baza acestor date cu caracter tehnologic se va adopta tipul de linie de productie in flux continuu sau
discontinuu, configuratia liniei, modul de deplasare a produselor, bucata cu bucata sau in loturi, felul
mijloacelor de transport care vor fi folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau produsului de la un loc de
munca la altul, gradul de sincronizare a executarii in timp a operatiilor si elementele de calcul legate de
functionarea liniei.
Rezolvarea acestor probleme se face in mod diferentiat, prin luarea in consideratie a particularitatilor
produsului de fabricat, a procesului tehnologic, pe baza de analiza economica, urmarindu-se adoptarea unei
variante optime.
Proiectarea liniei de productie in flux la intreprinderile deja existente necesita rezolvarea acelorasi
probleme ca la intreprinderile noi, daca este vorba de introducerea in fabricatie a unor noi produse, caz in care
trebuie acordata o atentie deosebita reorganizarii productiei pentru trecerea la organizarea productiei in flux,
astfel incat sa se faca cu perturbari minime in activitatea de productie curenta.
Introducerea productiei in flux la intreprinderile deja existente necesita o revizuire a constructiei
produselor si a procesului de fabricare a acestora, urmarindu-se prin aceasta simplificarea si tipizarea
constructiilor si a procesului tehnologic, folosirea unor piese sau subansamble normalizate, adoptarea unor
tehnologii tip, folosirea unor mijloace specializate si de mare randament.
Organizarea spatiala a liniilor de productie in flux
Proiectarea liniilor de productie in flux necesita, ca o conditie esentiala, amplasarea diferitelor masini,
utilaje si agregate, potrivit mersului procesului tehnologic si adoptarea unei organizari spatiale a desfasurarii
fluxului de fabricatie.
Pentru organizarea spatiala pot fi adoptate diferite configuratii de amplasare a utilajelor care sa respecte
succesiunea prelucrarii conform mersului procesului tehnologic.
Adoptarea configuratiei de amplasare se face prin luarea in considerare a unor factori:
1. numarul si durata operatiilor care trebuie executate pe o linie;
2. numarul de masini sau locurile de munca necesitate de efectuarea operatiilor;
35
3. lungimea liniei;
4. forma si marimea spatiului disponibil al unitatii de productie pe care urmeaza sa se amplaseze
linia;
5. marimea, greutatea pieselor sau produselor ce urmeaza a se executa.
Configuratia unei linii de productie in flux nu trebuie sa fie neaparat in linie dreapta ci poate fi si sub
forma unor litere: S, U, L, M, N, O, Y, C.
O configuratie optima trebuie sa asigure alimentarea in mod automat a unei masini cu produsul sau
piesa de prelucrat de la masina anterioara. Masinile sau locurile de munca trebuie astfel amplasate, incat fiecare
muncitor sa poata lua produsul sau piesa cat mai usor de la locul unde a fost depus de muncitorul care a
efectuat operatia anterioara, sau de pe mijlocul de transport, sau sa poata efectua operatia in conditii optime fara
a deplasa obiectul muncii de pe mijlocul de transport.
Organizarea spatiala a utilajelor necesita ca o conditie esentiala, stabilirea mijloacelor de transport ce vor
fi folosite pentru deplasarea obiectului muncii. Pot fi folosite mijloace de deplasare cum sunt: benzi rulante,
transportoare pe role, conveioare, carucioare, etc.
Mijloacele de transport folosite pot fi de lucru atunci cand ele asigura atat transportul cat si locul de
munca pe care se executa operatia la produsul respectiv, sau pot fi distribuite atunci cand acesta asigura numai
transportul produselor de la un loc de munca la altul.
Alegerea tipului de mijloc de transport se face in functie de conditiile de fabricare.
In cazul liniilor la care piesele se deplaseaza intr-o singura directie se recomanda folosirea
transportoarelor pe role, in timp ce la deplasarea alternativa a pieselor se recomanda folosirea carucioarelor
manuale. Pentru operatiile de manipulare legate de functionarea liniilor se folosesc macarale manuale electrice
iar in cazul unor piese mici, sub 15 kg, incarcarea liniei se face manual. In cadrul unitatilor de productie cu spatii
inguste se folosesc pentru transport, monoraiurile, iar in cazul liniilor care necesita efectuarea transportului cu o
anumita viteza pentru piese de greutate mica se recomanda folosirea benzilor transportoare de cauciuc, textile,
plastice.
Forme de organizare a productiei in flux in diferite ramuri industriale
Organizarea productiei in flux se prezinta sub forme concrete, specifice, in diferite ramuri industriale
determinate de particularitatile procesului tehnologic, felul si cantitatea produselor fabricate, felul materialelor
folosite, numarul si caracteristicile utilajelor necesare, etc.
In industria constructoare de masini, electrotehnica, electronica, organizarea productiei in flux se
prezinta sub forma liniilor tehnologice de prelucrare, a liniilor automate de productie. In cadrul unitatilor
industriale din aceste ramuri care au productia in masa, liniile de productie in flux sunt cu caracter continuu,
organizandu-se pe sectii de productie, de regula avand caracter sincronizat. La unitatile industriale de productie
in serie se folosesc linii de turnare iar in sectiile de tratament, liniile automate de tratare. In sectiile de prelucrare,
forma principala de organizare o constituie linia tehnologica de prelucrare, iar in sectiile de montaj, liniile de
montaj. Acestea pot fi cu un tact bine stabilit, linii in flux continuu pentru seriile mari sai in flux liber.
In aceste ramuri, forma superioara de organizare o constituie liniile automate in flux, la care utilajele
tehnologice de baza si auxiliare si instalatiile de transport formeaza un complex unic, prelucrarea si deplasarea
obiectului muncii efectuandu-se automatizat pe baza de comanda centralizata, in conditiile sincronizarii
operatiilor si a desfasurarii lor pe baza unui tact unic.
Aceste linii automate pot fi de doua feluri:
a. linii automate cu functionare discontinua;
b. linii automate cu rotor.
Liniile automate discontinue pot fi de tip sectionat sau complet. Liniile automate de tip sectionat se
caracterizeaza prin faptul ca procesul tehnologic, fiind impartit pe sectiuni, si liniile sunt organizate pe sectiuni.
Liniile automate complete se caracterizeaza prin aceea ca liniile cuprind intregul proces tehnologic de fabricare.
Liniile sectionate prezinta avantajul ca in cazul aparitiei unei defectiuni pe un punct al liniei, nu se opreste
intreaga linie ci numai sectiunea unde a aparut defectiunea, celelalte sectiuni functionand pe baza unor stocuri
tampon care se creeaza din timp. Caracterul discontinuu al acestor linii este determinat de faptul ca procesul de
prelucrare in cazul transportului pieselor de la o masina la alta inceteaza.
Liniile automate rotor se caracterizeaza prin faptul ca procesul de prelucrare se efectueaza in mod
continuu, in timpul deplasarii piesei dispunand de rotoare de lucru si rotoare de alimentare, piesele si sculele
fixandu-se pe rotoarele de lucru.
In ramurile industriale cu procese continue: industria chimica, petrochimica, alimentara, a cimentului,
se creeaza linii tehnologice automatizate pentru intregul proces de fabricatie al unui produs, proces condus de la
o camera de comanda.
36
In industria metalurgica, organizarea productiei in flux se realizeaza prin asigurarea unei prelucrari
succesive continue a materiilor prime, in sectii de furnale, otelarie si laminoare.
O conditie de baza o constituie asigurarea proportionalitatii necesare intre capacitatile de productie a
diferitelor stadii de productie. De exemplu, functionarea continua presupune ca pentru un agregat de mare
capacitate intr-un stadiu, sa se prevada mai multe agregate de capacitate mai mica pentru stadiul urmator. Intre
acestea va exista un raport cantitativ binedeterminat, impus de cerinta fluxului continuu.
In industria metalurgica organizarea productiei in flux se poate face in flux simplu sau in flux combinat.
La organizarea productiei in flux simplu se organizeaza o sincronizare intre functionarea agregatului principal si
a utilajelor cu caracter auxiliar care impreuna formeaza o unitate.
Organizarea fluxului combinat consta in corelarea si functionarea fluxurilor simple, asigurand o folosire
completa a capacitatii de productie a agregatelor ce realizeaza productia de baza a utilajelor si instalatiilor cu
caracter auxiliar, precum si a suprafetei de depozitare. In conditiile sincronizarii fluxului tehnologic, tactul de
functionare este determinat de agregatul conducator.
In industria textila organizarea productiei in flux se bazeaza pe crearea sistemului de aparate; acesta se
constituie pentru obtinerea unei anumite productii, prin gruparea diferitelor masini si utilaje necesitate de
efectuarea operatiilor de baza si conexe, intr-o anumita proportionalitate inclusa de cerinta asigurarii
continuitatii. In industria textila se foloseste, de regula, organizarea productiei in flux discontinuu.
In industria de confectii se folosesc mai multe forme ale organizarii productiei in flux:
- banda rulanta;
- sistemul prod-sincron;
- sistemul agregat cu transport orizontal mecanizat.
Banda rulanta cu functionare continua si ritm reglementat se foloseste pentru fabricarea unui singur
produs sau a unui numar redus de produse in serii mari de fabricatie. In cazul in care trebuie sa se treaca la
intervale relativ scurte de timp de la fabricarea unui fel de produs la fabricarea altuia, datorita seriilor mici de
fabricatie, banda rulanta trebuie restructurata, ceea ce necesita cheltuieli suplimentare de munca si materiale si
intreruperi in functionare.
Sistemul prod-sincron prezinta avantajul posibilitatii executarii simultane a mai multor feluri de produse
cu procese tehnologice asemanatoare. La aceasta forma de organizare nu mai exista o sincronizare a executarii in
timp a operatiilor, ceea ce face ca fiecare muncitor sa lucreze cu o productivitate la nivelul posibilitatilor lui, fara
a mai depinde direct de productivitatea celorlalti muncitori.
La sistemul prod-sincron operatiile se executa pe locuri de munca grupate dupa specificul operatiilor pe
zone si grupe de faze intre diferite grupe de locuri de munca, creand magazii intermediare pentru aprovizionare
cu semifabricate a locurilor de munca.
Lansarea in fabricatie se face pe loturi, trecerea unui lot de la un loc de munca la altul facandu-se dupa
executarea operatiei la toate produsele care formeaza loturi. Dupa terminarea executarii operatiei la un lot,
muncitorii il predau la magazia intermediara si preiau un nou lot pentru prelucrare de la magazia intremediara.
La acest sistem, locurile de munca nu se mai amplaseaza in jurul benzii transportoare ci in diferite
forme, in functie de spatiul disponibil.
Dezavantaje:
- cresterea productiei neterminate, ca urmare a lipsei sincronizarii si a benzii transportoare;
- necesitatea folosirii unor muncitori auxiliari pentru deplasarea produselor la diferite grupe de
operatii; I4
- necesitatea I1 restructurarii modului de organizare
I3 si de amplasare a masinilor in cazul trecerii la
fabricarea unor produse cu procese tehnologice diferite fata de cele executate anterior.
4 I5 6
I1 I3
1 2 I6
I1 I2
3 I7 5
I1 I2
I8
37
I9
Sistemul de organizare a productiei prod-sincron
1 → 5= magazii intermediare
I1 → I9= locuri de munca pe care se executa diferite operatii
= muncitor
38
productie neterminata, toate acestea nepermitand intreprinderii sa desfasoare activitati in conditii de eficienta
economica maxima.
Pentru trecerea de la fabricarea unor loturi mici la loturi mari se poate folosi metoda tehnologiei de grup,
potrivit careia diferite produse sau piese care trebuie executate in serii mici pot fi incadrate in anumite grupe de
fabricatie, dupa asemanari constructive si tehnologice, dupa utilajul tehnologic si echipamentul necesar. Din
randul fiecarei astfel de grupe, se alege o piesa sau produs, avand elemente constructive si tehnologii
caracteristice tuturor pieselor sau produselor din grupa; in functie de aceasta se elaboreaza procesul tehnologic
pentru intreaga grupa, se alege utilajul necesar si se proiecteaza echipamentul tehnologic.
In cazul in care nu exista un produs sau piesa cu caracter reprezentativ, aceasta se proiecteaza avand
toate caracteristicile constructive sau tehnologice ale celorlalte piese sau produse, in functie de care se elaboreaza
tehnologia.
Prin folosirea acestei metode, in loc sa se elaboreze procesul tehnologic pentru fiecare fel de produs sau
piesa in parte, in loc sa se proiecteze echipamentul tehnologic si sa se foloseasca utilaje universale, se elaboreaza
o tehnologie de grup unica, care va asigura succesiunea operatiilor, echipamentul tehnologic si utilajele
specializate folosite la fabricarea fiecarui fel de produs sau piesa, care face parte din grupa respectiva.
Datorita faptului ca folosirea tehnologiei de grup asigura marirea lotului de productie si repetabilitatea
acestora, va permite folosirea unor masini si utilaje de mare randament si trecerea fabricarii produselor sau
pieselor din cadrul grupei de baza intr-o metoda superioara de organizare cu toate avantajele ce decurg din
aceasta.
Aplicarea acestei metode permite proiectarea si folosirea unor dispozitive universale de montaj si
dispozitive universale de grup pentru fabricarea produselor sau pieselor din grupa data, in locul unor
dispozitive proiectate si utilizate pe produs, reducandu-se in acest mod atat volumul de munca necesar
proiectarii cat si costul acestora.
Folosirea metodei tehnologiei de grup influenteaza in mod pozitiv cresterea nivelului de organizare si
productie a muncii, a nivelului de conducere si organizare, permitand simplificarea activitatii de elaborare a
tehnologiei si a normativelor de baza, marirea loturilor, reducerea ciclului de productie, imbunatatirea folosirii
capacitatii de productie, fabricarea produselor pe baza unor planuri standard si, in final, reducerea costurilor
productiei.
Folosirea tehnologiei de grup presupune ca o cerinta de baza, tipizarea, normalizarea si modularizarea
pieselor, subansamblelor sau semifabricatelor.
Organizarea fabricarii produselor dupa metoda productiei individuale (pe unicate) si de serii mici.
Caracteristici principale ale organizarii fabricarii produselor dupa metoda productiei individuale si de serii
mici.
O caracteristica principala a productiei individuale o constituie faptul ca ea necesita organizarea
unitatilor de productie dupa principiul tehnologic. Potrivit acestei metode de organizare, unitatile de productie
se constituie pentru efectuarea anumitor faze sau stadii ale procesului tehnologic, amplasarea utilajelor in cadrul
unitatilor de productie facandu-se pe grupe omogene de masini, utilaje sau instalatii.
In cadrul fabricarii unor produse de mare complexitate, organizarea unitatilor de productie se face dupa
principiul denumit “al pozitiei fixe”, produsele avand o pozitie fixa in cadrul unitatii de productie, operatiile
executand-se prin deplasarea muncitorilor de la un produs la altul, in ordinea executarii operatiilor la anumite
intervale de timp binedeterminate.
In cazul organizarii dupa principiul tehnologic, dotarea locurilor de munca se face cu masini si utilaje
universale si cu echipament universal, care sa permita executarea unui anumit gen de lucrari la o mare varietate
de produse sau piese.
O alta caracteristica a organizarii productiei pe unicate o constituie faptul ca produsele trec spre
prelucrare de la o operatie la alta, bucata cu bucata, in loturi mici, existand mari intreruperi in procesul de
fabricare, ceea ce determina un ciclu de productie mare si stocuri de productie neterminata in cantitati ridicate.
Faptul ca produsele se fabrica in serii mici determina caracteristici si asupra modului de pregatire a
executarii productiei. Pentru fabricarea acestor produse se elaboreaza o serie de caracteristici, o tehnologie
sumara, precizand fazele de executie, felul si succesiunea operatiilor de executat, grupele de utilaje pe care se
vor executa aceste operatii, felul sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor universale ce urmeaza a fi folosite.
Aceasta tehnologie va fi definitivata de catre tehnologi pe fiecare loc de munca.
Printre caracteristicile principale ale organizarii productiei pe unicate sunt si cele care se refera la faptul
ca, in cadrul proiectarii tehnologiei de fabricatie se folosesc normative grupate, evitandu-se elaborarea unei
tehnologii detaliate care ar cere mult timp si care ar necesita costuri ridicate; in acest caz, executarea operatiilor
se fectueaza pe baza unor norme de timp grupate, cu o mare pondere a timpului de pregatire, incheiere,
existenta unor muncitori cu calificare superioara.
39
Organizarea spatiala a unitatilor de productie in conditiile productiei individuale
Aplicarea pe unicate sau loturi mici a produselor impune adoptarea unui astfel de sistem de organizare
spatiala a productiei, care sa permita fabricarea unei largi nomenclaturi de produse in conditii de eficienta
economica maxima. Potrivit principiului tehnologic de organizare spatiala a productiei, diferite unitati de
productie se constituie in vederea executarii unui stadiu sau a unei faze a procesului tehnologic prin gruparea
diferitelor masini si utilaje asemanatoare, sau a executarii anumitor operatii de acelasi fel, in cadrul anumitor
unitati de productie.
Organizarea spatiala dupa principiul tehnologic prezinta o serie de avantaje si dezavantaje.
Avantaje:
- asigurarea unei mari flexibilitati in folosirea mijloacelor de munca, acestea putand fi folosite la
fabricarea unei mari varietati de feluri de produse, la gruparea diverselor produse sau piese, la crearea
conditiilor pentru o indeplinire ritmica a programului de productie, eventualele defectiuni ale unor utilaje
neproducand perturbari in continuitatea procesului de productie;
- asigurarea unei conduceri eficiente a unitatilor de productie, acest lucru fiind permis de gruparea pe
utilaje omogene.
Dezavantaje:
- necesita un volum de transporturi si manipulare ridicat;
- necesita muncitori cu grad superior de calificare;
- presupune un ciclu de productie ridicat;
- necesita un control complex pentru asigurarea unei calitati superioare a productiei.
O problema de baza a organizarii unitatilor de productie dupa principiul tehnologic este aceea de a
stabili ordinea de amplasare a subunitatilor de productie si a diferitelor masini si utilaje in cadrul subunitatilor
de productie. Aceasta se face prin folosirea unui ansamblu de tehnici si metode: metoda verigilor, metoda
gamelor fictive, metoda Cameron, metoda diagramei bloc, metoda machetelor bi sau tridimensionale si metoda
repartizarii pe suprafetele de productie a subunitatilor cu ajutorul calculelor electronice.
Organizarea celulara de fabricare
Acest mod de organizare este folosit in tarile cu o industrie dezvoltata, la intreprinderile care fabrica o
nomenclatura larga de produse, in serii mici sau unicate: producatoare de masini, unelte, masini textile, etc.
Potrivit acestui sistem, in cadrul unitatilor de productie se creeaza celule de fabricatie unde se grupeaza
mai multe feluri de masini si utilaje, pe baza cerintelor asigurarii prelucrarii conform unor tehnologii de grup
impuse de fabricarea pieselor.
Celulele de fabricatie se constituie pentru fabricarea sau prelucrarea diferitelor piese componente ale
subansamblelor sau produselor. Aceste piese sau subansamble se grupeaza dupa asemanarea secventei de
operatii de prelucrare, in familii sau grupe. Pentru executarea secventelor de operatii pentru fiecare familie sau
grupa de piese se constituie celule de fabricatie dotate cu utilaje necesare executarii acestora, in cadrul carora
lucreaza echipe sau formatii de muncitori, specializate in executarea operatiilor din familia sau grupa respectiva.
In conditiile acestei organizari, in cadrul unei celule se face prelucrarea completa a grupei de piese sau a
grupelor de piese repartizate spre prelucrare, spre deosebire de organizarea specifica tehnologiei de grup, care
asigura numai prelucrarea specifica acesteia.
Avantaje:
- reducerea ciclului de prelucrare a pieselor;
- scurtarea circuitului de transport a pieselor si reducerea timpului de intreruperi inter-operationale;
- cresterea calitatii pieselor executate, ca urmare a responsabilitatii unei singure celule de fabricare in
executarea lor;
- asigurarea unei folosiri mai bune a timpului disponibil al masinilor si a timpului de lucru al
muncitorilor in cadrul celulei de fabricare;
- asigurarea posibilitatii trecerii la policalificare, lucrul la mai multe masini, cu toate avantajele care
decurg din aceasta;
- cresterea productivitatii muncii, ca urmare a folosirii unui personal specializat, a unor utilaje si sdv-
uri specializate in executarea operatiilor specifice celulei de fabricare;
- reducerea stocurilor de productie si accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante.
Acest sistem de organizare, folosit indeosebi in intreprinderile din Anglia si Japonia, a determinat
reducerea ciclului de fabricatie pe loturi de piese cu circa 50%. Tot in acest sistem de organizare, stocurile de
productie neterminata s-au redus cu 30%, iar productivitatea muncii a crescut, avand tendinta de a se dubla.
Ciclul de productie
40
Ciclul de productie reprezinta unul din indicatorii de baza ce caracterizeaza nivelul de organizare al
intreprinderii industriale.
Prin ciclu de productie al unui produs sau loturi de produse se intelege perioada de timp din momentul
lansarii in fabricatie sub forma de materii prime si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produse
finite.
Durata ciclului de productie determina marimea stocurilor de productie neterminata in intreprindere,
marimea mijloacelor circulante, productia neterminata si viteza de rotatie a mijloacelor circulante. Durata
ciclului de productie constituie un normativ de baza al activitatii de pregatire, lansare si urmarire a fabricatiei
produselor, determinand momentul de incepere si de incheiere a executarii produselor si ordinea de lansare in
fabricatie, incarcarea utilajelor si folosirea utilajelor in timp.
Structura ciclului de productie este determinat pentru cunoasterea duratei ciclului de productie. Prin
structura ciclului de productie intelegem componenta acestuia sub raportul duratei operatiilor tehnologice a
activitatii auxiliare, a intreruperilor precum si raporturile dintre cheltuielile de timp pentru diferite feluri de
operatii si intreruperile in procesul de productie.
Sub raport structural, durata ciclului de productie este formata din doua mari componente:
1. perioada de lucru;
2. timpul de intrerupere.
Perioada de lucru este formata din:
a. durata ciclului operativ;
b. durata proceselor naturale;
c. durata proceselor auxiliare.
Durata ciclului operativ constituie o parte a perioadei de munca care exprima durata activitatii
principale, legate de executarea produselor sau lotului de produse. Este formata din durata operatiilor
tehnologice si durata lucrarilor de pregatire – incheiere.
Durata proceselor naturale intra in componenta duratei ciclului de productie, numai in ramurile in care
obtinerea productiei finite necesita o perioada de timp pentru actiunea unor factori naturali. Exemplu: industria
de vinuri, de prelucrare a lemnului, a berii.
Durata proceselor auxiliare este formata din doua subcomponente:
- durata operatiilor de control;
- durata operatiilor de transport.
Timpul de intrerupere este format din:
a. timpul de intreruperi interoperationale (in interiorul schimbului);
b. timpul de intreruperi intre schimburi.
Timpul de intreruperi interoperationale determina modul de organizare a lucrului in cadrul unitatilor
de productie si este format din timpul de intreruperi datorat:
- executarii lucrului pe loturi – sunt determinate de faptul ca o piesa sau un produs din cadrul lotului
trebuie sa astepte pana-i vine randul spre a fi prelucrat, iar dupa aceasta, pana se prelucreaza si celelalte produse
din lot;
- asteptarii la locurile de munca – sunt determinate de faptul ca piesele sau produsele sosite la locul
de munca trebuie sa astepte pana se elibereaza locul de munca ocupat cu executarea unor produse sau piese
apartinand unor loturi lansate anterior;
- timpul de intreruperi pentru completare – au loc in ramurile unde obtinerea unui produs finit are
loc prin montarea sau asamblarea diferitelor piese sau subansamble; sunt determinate de nesincronizarea in
timp a acestora, unele din ele trebuind sa astepte pana se completeaza setul de piese sau semifabricate care
urmeaza a fi supuse montajului.
Timpul de intreruperi intre schimburi este format din trei subcomponente:
- timpul de intreruperi datorita zilelor nelucratoare;
- timpul de intreruperi datorita regimului de schimburi;
- timpul de intreruperi pentru masa, conform organizarii interne a intreprinderii.
O caracteristica importanta o prezinta durata ciclului operativ sub raportul continutului economic al
celor doua componente, astfel, in timp ce timpul tehnologic format din suma duratelor operatiilor tehnologice
necesare obtinerii unui produs sau piese, se efectueaza cate o data pentru fiecare unitate de produs, timpul de
pregatire – incheiere se efectueaza o singura data pentru intreg lotul de produse indiferent de marimea lotului
acestuia.
41
Cunoasterea structurii duratei tipului de productie si a continutului fiecarei componente prezinta o
mare importanta economica.
42
Pe baza acestor indicatori se pot face aprecieri cantitative si calitative referitoare la nivelul de
organizare al productiei si la masura in care metoda de organizare folosita da eficienta economica estimata sau
nu si masurile ce trebuie adoptate pentru valorificarea potentialului productiv existent.
B. :
1. ponderea unitatilor de productie specializate si a productiei obtinute in unitatile specializate fata de
totalul productiei intreprinderii;
2. ponderea pieselor, semifabricatelor si a subansamblelor normalizate, tipizate sau standardizate in
numar total de piese, semifabricate sau subansamble fabricate pe totalul intreprinderii;
3. numarul si ponderea utilajului specializat si universal in totalul utilajului unitatii industriale.
Cunoasterea acestor indicatori permite caracterizarea nivelului de specializare existent la un moment
dat, totodata putand fi adoptate masuri pentru cresterea numarului de unitati specializate privind scoaterea din
productie a pieselor sau produselor care nu intra in profilul optim de fabricatie al unitatii industriale sub
raportul omogenitatii tehnologice sau constructive, sau cu privire la intensitatea actiunilor de normalizare,
tipizare sau standardizare a produselor sau pieselor.
Din analiza numarului si ponderii utilajului specializat, special si universal, corelat cu specializarea
unitatilor de productie, se vor putea desprinde concluzii cu privire la extinderea ponderii utilajului specializat in
totalul utilajului intreprinderii.
C. :
1. ponderea valorii pieselor, a semifabricatelor si subansamblelor aduse prin cooperare, in valoarea
totala a productiei fabricate de unitatile industriale;
2. numarul de intreprinderi cu care unitatea industriala coopereaza pe linia primirii de piese,
semifabricate sau a executarii de lucrari, pe linia expedierii sau executarii de piese.
Interpretarea acestor indicatori trebuie facuta in corelatie cu nivelul de specializare si cu tendintele
viitoare ale specializarii. Analiza corelata a nivelului de organizare a productiei trebuie sa permita desprinderea
rezervelor existente in ceea ce priveste perfectionarea organizarii la nivelul unitatilor industriale cu organizare
superioara.
44
Cand in aceasta durata medie, ponderea timpului de munca al muncitorului este predominanta, la
fiecare loc de munca e necesar sa lucreze un muncitor, numarul muncitorilor va fi egal cu numarul locurilor de
munca din cadrul liniei. In cadrul in care aceasta pondere este redusa, pentru o folosire completa a timpului de
lucru al muncitorilor se impune organizarea lucrului de catre un muncitor la mai multe locuri de munca.
Stabilirea necesarului de muncitori pentru o linie de productie in flux trebuie sa aiba la baza numarul
operatiilor de executat, cunoasterea timpului in decursul careia muncitorii sunt ocupati cu executarea operatiilor
precum studiul posibilitatii de lucru a unui muncitor la mai multe masini.
Lungimea liniei se determina ca un produs intre distanta dintre centrul a doua locuri de munca alaturate
si numarul total al locurilor de munca de pe linie care coincide cu numarul masinilor, atunci cand la fiecare loc
de munca exista o masina.
L = dx*N
d = distanta dintre centrele a doua locuri de munca alaturate
N = numarul de locuri de munca de pe linie
Viteza de deplasare se calculeaza facand raportul intre distanta dintre centrele a doua locuri de munca si
tactul liniei de productie in flux.
V=d/T
Metodele de analiza a amplasarii optime a utilajelor folosite in proiectare si analiza
1. metoda verigilor;
2. metoda gamelor fictive;
3. metoda Cameron;
4. metoda diagramei cu file;
5. metoda planurilor generale suprapuse – se executa pe hartie transparenta, machete cu doua sau trei
dimensiuni.
Metoda verigilor – se determina schema teoretica de amplasare a locurilor de munca in raport cu
frecventa legaturilor dintre locurile de munca si cu volumul materialelor sau produselor care trebuie deplasate
intre acestea.
Metoda gamelor fictive consta in stabilirea ordinii de amplasare a locurilor de munca in functie de
frecventa operatiilor, numerele de ordine ale executarii lor potrivit procesului tehnologic respectiv.
Metoda Cameron se foloseste pentru stabilirea amplasamentelor utilajelor si a deplasarii materialelor in
cadrul constructiilor existente.
45