Exerciții:

1. Art. 413 Cod comercial prevedea:

Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru
transportul unui lucru și întreprinzătorul care se obligă a-l face în numele său propriu și în
socoteala altuia, ori între unul din aceștia și cărăușul ce se însărcinează a-l face.
Se numește "cărăuș" persoana care își ia însărcinarea ca într-un mod oarecare să transporte
sau să facă a se transporta un obiect oarecare.
Obligațiunile între expeditor și întreprinzătorul de transporturi pe apă, și capitat sau patron,
sunt reglementate prin dispozițiunile prevăzute în cartea II-a a acestui cod.

Art. 1955 Cod civil român prevede:

Prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să
transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul,
expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite.

Cerință:
Articolele de mai sus reprezintă definiții ale contractului de transport din vechea reglementare
(Codul comercial) și din actuala reglementare (Codul civil român). Analizați cele două articole și
precizați dacă există deosebiri între cele două definiții date contractului de transport și precizați
care sunt acestea.

2.Transportul reprezintă o prestare de servicii efectuată de transportator, la cererea beneficiarului

(expeditor sau destinatar), contra unui preţ, prin care cărăuşul se obligă să deplaseze mărfurile şi
călătorii la destinaţie, cu vehicule corespunzătoare şi în condiţii de deplină siguranţă.

Cerință:
Definiți noțiunea de prestare de servicii.

3. Noţiunea de întreprindere a fost supusă, ca multe alte noţiuni existente în sistemul nostru de
drept, unui proces de schimbare a sensului noţiunii, de evoluţie a conţinutului acesteia. Este un
proces firesc şi concordant cu evoluţia socială şi economică a societăţii noastre.

Cerință:
Precizați care este conținutul noțiunii de întreprindere potrivit actualei reglementări.

4. Contractul de transport este considerat o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului

juridic (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest) şi unii autori îl
asimilează, ca natură juridică, cu o stipulaţie pentru altul.

Cerință:
Prezentați instituția juridică a stipulației pentru altul.
Enumerați principiile din materia efectelor actului juridic.
5. Structura complexă a contractului de transport, ce cuprinde în ea elemente negociabile și
nenegociabile în procesul de încheiere, i-a făcut pe doctrinari să admită posibilitatea că acest
contract, cel de transport, se poate încadra în categoria contractelor încheiate cu consumatorii.

Cerință:
Definiți noțiunile de consumator și profesionist.

Grile de fixare a teoriei:

1. Contractul de transport de bunuri este:

a) convenţia prin care una dintre părţi numită transportator se obligă faţă de cealaltă parte,
numită expeditor, ca în schimbul unui preţ, să transporte sau să facă a se transporta, într-un
termen determinat, anumite bunuri la destinaţie şi să le elibereze destinatarului;
b) contractul prin care o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte un
bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care expeditorul sau destinatarul se obligă să îl
plătească și să predea bunul la timpul şi locul convenite;
c) convenţia prin care una dintre părţi numită transportator se obligă faţă de cealaltă parte,
numită expeditor, să transporte, într-un termen determinat, anumite bunuri la destinaţie.

2. Contractul de transport, în accepțiunea legii civile (Codului civil român), poate fi gratuit:
a) dacă el este efectuat de un transportator care îşi oferă serviciile publicului în cadrul activităţii
sale profesionale, în acest caz fiind suficientă asumarea obligației de a transporta bunul;
b) dacă el este efectuat de un particular și nu de un profesionist, în acest caz fiind suficientă
asumarea obligației de a transporta bunul;
c) nu poate fi gratuit pentru că este efectuat de un profesionist.

3. Părţile contractului de transport sunt:

a) transportatorul, expeditorul și destinatarul;
b) transportatorul și destinatarul;
c) transportatorul şi expeditorul.

4. Potrivit Codului civil, art. 1960, este posibilă substituirea, în sensul că :
a) transportatorul îşi substituie o altă persoană pentru executarea totală sau parţială a obligaţiei
sale, acesta din urmă va fi considerat parte în contractul de transport;
b) transportatorul îşi substituie un alt transportator pentru executarea totală sau parţială a
obligaţiei sale, acesta din urmă va fi considerat parte în contractul de transport;
c) transportatorul îşi substituie un alt transportator pentru executarea totală sau parţială a
obligaţiei sale, acesta din urmă va fi considerat comisionar de transport.

5. Contractul de transport este:

a) un contract sinalagmatic, un contract oneros, un contract consensual, un contract unitar, un
contract comutativ;
b) un contract autonom, un contract numit;
c) un contract sinalagmatic, un contract oneros, un contract real, un contract unitar, un contract
aleatoriu.

6. Precizați care dintre următoarele afirmații sunt adevărate:

a) activitatea de transport este un act obiectiv de comerţ, iar transportatorul un comerciant;
b) activitatea de transport este o faptă de comerț, iar transportatorul un profesionist;
c) activitatea de transport este o prestare de servicii, iar transportatorul un profesionist.

7. Calificarea contractului de transport drept prestare de servicii este susţinută de argumente ca:
a) prestatorul de servicii nu realizează un obiect, beneficiarul folosindu-se de serviciul specific
pe care îl execută acesta, ca în cazul transportului unde serviciul specific constă în strămutarea
persoanelor sau a bunurilor;
b) transportatorul este considerat prestator de servicii şi datorită faptului că el nu beneficiază de
independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă; este prepusul clientului său, îşi
îndeplineşte obligaţiile rezultate din contract în baza programului propus de expeditor, care va da
indicaţiile necesare privind efectuarea transportului;
c) transportatorul aduce la îndeplinire contractul de transport pe propriul său risc, contractul are
caracter oneros şi natură consensuală, precum şi caracterul autonom sunt trăsături juridice
comune atât ale contractului de prestări servicii, cât şi ale contractului de transport; titlul
profesional cu care execută contractul transportatorul şi activitatea de transport organizată sub
formă de întreprindere sunt elemente care susţin teza calificării contractului de transport ca fiind
o prestare de servicii.

8. Contractul de transport este considerat o excepție de la:

a) principiul forţei obligatorii a contractelor şi principiul libertăţii şi al egalităţii părţilor;
b) principiul irevocabilității contractelor și a bunei-credințe în executare;
c) principiul relativităţii efectelor contractului.

9. Similitudinile dintre stipulaţia pentru altul şi contractul de transport constau în faptul că:
a) prestaţia transportatorului profită în totalitate destinatarului ca şi la stipulaţia pentru altul,
b) destinatarul are acţiune directă împotriva transportatorului în cazurile în care acesta nu şi-a
executat obligaţiile asumate faţă de expeditor prin contract,
c) expeditorul, ca un stipulant, nu are drept de a revoca transportul prin voinţă unilaterală.

10. Precizați care dintre următoarele afirmații sunt adevărate:

a) contractul de transport se deosebește de stipulația pentru altul pentru că, în cazul stipulaţiei
pentru altul terţul beneficiar poate deveni numai titular de drepturi, iar în cazul contractului de
transport destinatarul dobândeşte şi obligaţii;
b) contractul de transport este un contract în care părțile sale, expeditorul, transportatorul și
destinatarul, sunt pe poziții de egalitate juridică;
c) transportatorul este considerat prestator de servicii şi datorită faptului că el beneficiază de
independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă; el, nefiind prepusul clientului său, îşi
îndeplineşte obligaţiile rezultate din contract în baza propriului său program, fiind exclusă orice
ingerinţă din partea expeditorului sau călătorului, care nu pot să dea indicaţii privind efectuarea
transportului.
SPEȚĂ
Sursa: rolii.ro

 
TRIBUNALUL
 
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3620/01.04.2013 pronunțată în dosarul nr. X de Judecătoria
Slatina, s-a respins  cererea formulata de reclamanta __,   in contradictoriu cu pârâta __,   ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de
transportator,la data de 07.11.2012, a efectuat transport internațional de marfă (respectiv
morcov) cu autovehiculul marca DAF număr de înmatriculare X din Austria, localitatea Wittav 
până în România, localitatea C.
Potrivit CMR-ului depus la dosarul cauzei de către reclamantă, calitatea de expeditor a
deținut-o societatea WSW SCHICK GmbH, pârâta având calitatea de destinatar a mărfii
transportate de reclamantă.
În urma efectuării transportului, reclamanta a emis la data de 08.11.2012  factura _ nr.
xxxxxxx în valoare de 1612 euro.
Instanța a constatat că reclamanta a solicitat plata prețului transportului (conform facturii
depuse la dosarul cauzei), iar nu plata prețului serviciilor accesorii și a cheltuielilor efectuate pe
parcursul transportului, astfel încât să fie aplicabile dispoz. art. 1978 alin. 4 C.civ.
Potrivit dispoz. art. 1955 C-civ. – prin contractul de transport, o parte, numită
transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în
altul, în schimbul unul preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl
plătească, la timpul și locul convenite.
În cauza de față părțile litigante au încheiat un contract de transport internațional de
mărfuri – contract numit, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ și consensual.
Potrivit dispoz. art. 1956 C.civ. – contractul de transport se dovedește prin documente de
transport, precum scrisoare de trăsură etc.
În cauza de față, având în vedere că reclamanta a efectuat transportul în urma unei
comenzi telefonice a pârâtei, dovada contractului de transport se realizează cu scrisoarea de
transport internațional (CMR) depus la dosarul cauzei.
Potrivit dispoz. art. 1961 alin. 2 C.civ – documentul de transport este semnat de expeditor
și trebuie să cuprindă, printre altele, mențiuni privind identitatea expeditorului, a transportului și
a destinatarului, și, după caz a persoanei care trebuia să plătească transportul (…).
Potrivit dispoz. art. 1978 C.civ. alin. 1 – prețul transportului și al serviciilor accesorii
prestate de transportator sunt datorate de expeditor și se plătesc la predarea bunurilor pentru
transport, dacă nu se prevede altfel, prin contract sau legea specială după caz.
Potrivit alin. 3 al articolului precedent – dacă prețul se plătește la destinație,
transportatorul va preda bunurile contra plății acestora de către destinatar.
Rezultă, astfel, că obligația de plată a prețului transportului revine, ca regulă,
expeditorului, excepția fiind aceea ca părțile contractante să prevadă că plata prețului se va
efectua la destinație, caz în care obligația de plată incumbă destinatarului.
 Instanța constată că o eventuală clauză prin care părțile ar fi convenit ca plata să fie
efectuată de către destinatar - pârâtei (clauză de plată transmisă – astfel cum este denumită de
literatura de specialitate), ar fi trebuit consemnată în documentul de transport (CMR) conform
dispoz. art. 1961 alin. 2 C.civ.
Ori din documentul de transport depus la dosarul cauzei, instanța constată că la rubrica 20
– „de plată” „preț transport” nu este bifat destinatarul, pe cale de consecință părțile contractuale
neînțelegând să deroge de la dispozițiile comune în materie.
Având în vedere toate cele de mai sus arătate, instanța a constatat că obligația de plată a
prețului transportului revine expeditorului, reclamanta nefăcând dovada existenței unei clauze
derogatorii (deși această obligație îi revenea conform dispoz. art. 1169 C.civ. anterior) și, pe cale
de consecință a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Având în vedere că pârâta nu a căzut în pretenții conform dispoz. art. 274 alin. 1 C proc.
civ, s-a respins și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă ___ criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul
admiterii  acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,
motivat de faptul că din toate înscrisurile  depuse la dosar instanța de fond a interpretat greșit
dispozițiile art.1961/ alin.2 din Noul cod civil,  iar la CMR, rubrica 20,  nu se înscrie nici odată
prețul mărfii sau al transportului,și obligarea la plata cheltuielilor de cepționat judecată.
Mai susține că deși societatea a fost notificată, aceasta nu a răspuns, factura din
transportul efectuat este primită și înregistrată în contabilitatea acestuia.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate în raport cu actele
dosarului și dispoz.art.304 – 304/1 C.pr.civ. se constată că recursul este fondat, pentru
următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține  că recurenta-reclamanta, în
calitate de transportator,la data de 07.11.2012, a efectuat transport internațional de marfă
(respectiv morcov) cu autovehiculul marca DAF număr de înmatriculare X din Austria,
localitatea Wittav  până în România, localitatea C, în urma unei comezii primite de la intimata-
pârâtă în calitate de destinatar a mărfii transportate de reclamantă.
În urma efectuării transportului, reclamanta a emis la data de 08.11.2012  factura __ nr. X
în valoare de 1612 euro,care a fost refuzată la plată  de către  intimata-pârâtă,deși acesata a
recepționat și a luatt în primire marfa.
Tribunalul reține că instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea reclamantei ca
neîntemeiată, constatând că obligația plății transportului revine expeditorului, în condițiile în
care părțile contactului de transport au fost  recurenta-reclamanta și intimata-pârâtă , părți între
care a intervenit acordul de voință din care s-au născut drepturi și obligații corelative,respectiv
obligația transportatorului de a efectua transportul și dreptul de a incasa prețul acestuia, căruia îi
corespunde dreptul destinatarului de a primi bunurile și obligația de a plăti contravaloarea
transportului. 
Potrivit dispozițiilor art. 1977 Cod civil român, destinatarul dobândește drepturile și
obligațiile decurgând din contractul de transport prinn acceptarea bunurilor transportate, ori în
speță intimata-pârâtă nu a negat acest fapt , respectiv că nu ar fi acceptat sau primit bunurile
transportate și nici faptul că nu ar fi efectuat această comandă de transport  către societatea
recurentă.
 
 De asemenea, tribunalul constată că între recurenta-reclamantă în calitate de transportator
și societatea expeditoare nu a existat nici un raport juridic, singura care avea legături comerciale
cu expeditorul fiind intimata-pârâtă , astfel că nu se poate susține că expeditorul avea obligația
plății transportului.  
În plus, dispozițiile art. 1978 alin.1 Cod civil permit derogarea de la acest text de lege , 
sub două aspecte : sub aspectul titularului obligației de plată și sub aspectul momentului în care
trebuie efectuată plata .Astfel, este posibil ca părțile contractante, prin voința lor, să stabilească,
în egală măsură, faptul că obligația de plată incumbă destinatarului și urmează a fi făcută la
destinație, aspect care reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, intimata-pârâta
nedovedind contrariul.
Constatând că în speță este incident motivul  de moficare prevăzut de dispozițiile art.304
pct. 9 C.proc.civ. tribunalul  în temeiul art. 312 alin.3 C.proc.civ. va admite recursul și va
modifca sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata sumei
de 1612 euro, echivalentul în lei data plății, reprezentând contravaloarea facturii
nr.xxxxxxx/08.11.2012.
În temeiul art. 274 C.proc.civ va obliga intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată
în cuantum de 1519 lei către recurenta-reclamantă.  

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
 
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă ________________, cu sediul în
Slatina, ____________________, jud.O__, împotriva sentinței civile nr. 3620/01.04.2013
pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Judecătoria Slatina, în contradictoriu cu
intimata  pârâtă __________________, cu sediul în C______,
__________________________.27, jud. D___, modifică  sentința în sensul că admite acțiunea și
obligă pe pârâtă la plata sumei de 1612 Euro echivalentul în lei la data plății.
Obligă pe pârâtă la plata sumei de 1519 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013.  

CERINȚE:
1. Prezentați starea de fapt.
2. Identificați aspectele juridice incidente în speță.
3. Indicați legislația care se aplică pentru rezolvarea aspectelor juridice ridicate de speță.
4. Realizați o scurta analiză teoretică a aspectelor juridice ale speței