Sunteți pe pagina 1din 69

NOILE REVELAŢII~ _

~ Neale Donald Walschl~ _

Nu veţi aduce credinţe noi, decât dacă hotărâti că . _ ~bsolut!. Ele mai duc şi la crize, violenţe, omoruri
ŞIrăzboi.
o parte din vechile voastre credinte nu functionează.
Oamenilor le este greu să renunte la credinte. Atunci, să le trecem în revistă. N-am discutat încă
Odată ce crezi în ceva, crezi până când se dove- despre ele.
deşte că e greşit. Mulţi dintre voi continuă să creadă în Cele Cinci Idei Eronate despre Viaţă sunt:
acel ceva, refuzând să se elibereze de vechile idei, mult
timp după ce ele s-au dovedit inexacte, ineficiente sau ne- 1. Fiinţele umane sunt separa te una de alta.
funcţionale. Dar cel puţin aici, în acest dialog, tu eşti dis- 2. Nu există suficient din ceea ce au nevoie fiintele
pus să reflectczi. Şi acesta este primul pas spre schimbare. umane pentru a fi fericite. '
Nu poţi schimba nimic, dacă nu eşti măcar dispus să iei în 3. ~entru a obţine ce nu e de ajuns, fiinţele umane
considerare alternativa. Aşa că, întâi trebuie să hotărăşti trebuie să concureze unele cu celelalte,
care dintre vechile tale credinte nu functionează. 4. Unele fiinţe umane sunt mai bune decât alte
În această conversaţie am explorat Cinci Idei Ero- fiinţe umane.
nate Despre Dumnezeu. Acestea sunt credinţe care nu ~. E normal ca oamenii să rezolve problemele
mai funcţionează pentru comunitate a umană. Nu se pot majore create de celelalte cinci idei eronate, omorân-
aduce argumente serioase împotriva acestui lucru. Faptul du-se unii pe alţii.
că ele nu funcţionează, este ceva ce poate fi observat şi de- Hai să revenim la începutul listei şi să le examinăm.
monstrat. Starea continuă de conflict de pe planeta voas-
tră o demonstrează. Bun.
Dacă actualele voastre credinţe despre Dumnezeu Prima Idee Eronată Despre Viaţă este că fiinţele
ar fi corecte, conflictul ar fi fost eliminat de pe planetă, cu umane sunt separa te unele de altele. Această idee are ca
mult timp înainte. In schimb, credinţele voastre despre ?rigine cea de-a Treia Idee Eronată despre Dumnezeu - şi
fi felul acesta vedem cum se răspândesc Ideile Eronate
Dumnezeu creează, de fapt, conflictul. Am spus asta de
multe ori. Intenţia Mea este ca voi să nu pierdeţi din ve- despre Dumnezeu.
dere această idee - sau să o ignoraţi. Ideile Eronate ale speciei voastre despre Dumne-
zeu su~t foarte p.utemice. Ele au impact asupra tuturor
Ai spus mai devreme că există zece idei eronate în domeniilor expen~nţei voastre colective, chiar şi asupra
care cred oamenii. Zece cu totul. ce~or care nu cred fi Dumnezeu. Intrucât ele sunt legate
Da. În afară de Cele Cinci Idei Eronate despre atat de profund cu cauza fundamentală a întregii experi-
Dumnezeu, mai există şi Cele Cinci Idei Eronate despre enţe, aşa cum ~ n:ţelege? voi, ideile voastre despre Dum-
Viaţă, care fac ca experienţa voastră pe Pământ să fie nezeu afecteaza ŞI efectiv creează credintele voastre des-
foarte, foarte, foarte dificilă. pre Viaţă - producând, în acelaşi timp, idei eronate si în
sectorul lumesc. '
Sunt aceste idei eronate despre Viaţă la fel de im- ~oi ~redeţi. că Dumnezeu v-a separat de El, deoa-
portante ca şi Cele Cinci Idei Eronate despre Dumnezeu? rece nu l-aţI dat lUIDumnezeu ceea ce are nevoie. Această
Au un impact la fel de mare?

157
156
_________ Neale Donald Walsch NOILE REVELA ŢII -----

idee, la rândul ei, se naşte din credinţa voastra ca exista E mai mult decât prosteasca. E fatala.
ceva anume de care Dumnezeu are nevoie şi ca Dumne- De asemenea, este culmea aroganţei sa va imagi-
zeu poate sa nu reuseescă sa-şi satisfaca dorinţele. Am- naţi ca ceva înfăptuit de oameni L-ar putea face pe Creato-
bele idei sunt aproape ridicole - dar absurditatea ideilor rul Universului sa renunte la Pace si Iubire - care este
nu i-a împiedicat niciodata pe oameni sa le accepte. esenţa a Cine şi Ce ESTE Creatorul. '
Aşa cum ai subliniat, Dumnezeu este, dupa pro- Cu alte cuvinte, voi va imaginaţi ca eu vreau sa re-
priile noastre definiţii, Atotputernicul, Prea-măritul şi nunţ la Mine Insumi. ca reacţie la ceva ce aţi facut voi. Mo-
Prea-înaltul. Ai crede ca noi am "înţelege" ca Dumnezeu tivul pentru care va imaginaţi ca fac acest lucru, este pen-
tru ca voi îl faceţi.
nu are nevoie şi nu cere nimic pentru a fi fericit. Ideea ca
trebuie cumva să-L mulţumim pe Dumnezeu (pentru a Şi nici macar nu vedem legatura.
primi binecuvântările şi nu blestemele Lui şi pentru a ne
garanta un loc în Rai) persista totuşi. Nu, nu o vedeţi.
Noi spunem ca suntem făcuţi "dupa chipul şi ase-
Ceea ce oamenii au facut pentru a-L "mulţumi" pe manarea lui Dumnezeu", totuşi, ai dreptate în ceea ce ai
Dumnezeu este inuman. l-aţi persecutat pe alţii, provo- spus anterior - ce am facut noi, a fost să-L cream pe Dum-
cându-le suferinţe incredibile şi aţi omorât milioane de nezeu dupa chipul şi asemanarea oamenilor.
oameni pentru a-L mulţumi pe acest Dumnezeu al vostru.
Şi astfel, v-aţi imaginat un Dumnezeu care i-a se-
In zilele de început ale adoraţiei păgâne, oamenii
parat pe oameni de El, deoarece El nu era mulţumit de
chiar îşi sacrificau bebeluşii - nou născutii, întruchiparea
oameni. Aceasta este ce-şi fac oamenii unul altuia, atunci
inocenţei pure - punându-i pe ruguri şi arzându-i de vii,
când nu sunt fericiţi - şi aţi tras concluzia ca Dumnezeu ar
în speranţa de a-i face pe zei sa zâmbească. face la fel.
Aceasta nevoie de "a-L face fericit pe Dumnezeu"
Aceasta idee a Marii Separări a creat în voi senzaţia
s-a nascut din ideea voastra greşita ca Dumnezeu, nu e pe
de a fi şi voi separaţi unul de celalalt. V-am explicat deja
deplin fericit. Aceastae o idee nebunească, deoarece Dum-
cum s-a întâmplat asta.
nezeu este Fericirea Insăsi. Totuşi, v-aţi agăţat de ideea
Fiinţele umane ştiau - au înţeles în mod intuitiv,
unei Zeităţi ameninţătoare, nemulţumi te.
aveau înscris acest fapt în memoria celulara - ca ele sunt
Ideea voastra ca Dumnezeu nu e fericit - şi ca oa- una cu tot ce este viaţa. Una cu Pământul şi una cu crea-
menii sunt cauza acestei nefericiri - este cea care a creat
turile Pământului. Una cu cerul şi una cu tot ce este în cer.
fundamentul nebunesc pentru religii nebuneşti care sa-i
Una cu Divinitatea şi parte din ceea ce este Divinitatea.
inspire pe oameni sa se comporte nebuneşte.
Apoi, au început poveştile separarii. Aşa cum am
Niciodata nu am auzit chestia asta spusa atât de explicat mai devreme, aceste poveşti s-au nascut din expe-
direct. rienţa timpurie a oamenilor. Religiile au codificat aceasta
E timpul sa o auzi. experienţa, transformând mitul în dogma. Iluzia separarii
voastre era completa. Separare de Dumnezeu şi separare
E o idee prosteasca, nu-i aşa? de tot ce e viaţa.

158 159
_________ Neale Donald Walsch ___ --- NOILE REVELAŢlI _

Religia modernă a avut o şansă de a rupe acea ilu- deci, percepute ca fiind Separate De ~oi, în momentul în
zie, de a vă conduce spre adevăr. Dar religia modernă a care aţi acceptat ideea ca eraţi Separati de Dumnezeu.
ales să rămână la învăţăturile timpurilor pre-moderne, să (Şi invers, toate lucrurile şi toate fiinţele din Viaţa
retină dogma de acum sute şi mii de ani. Şi astfel, religia sunt percepute ca fiind Una cu Voi, din momentul în care
modernă a înşelat aşteptările omului modern. acceptaţi ideea ca sunteţi Una cu Dumnezeu. Aceasta ne
Dacă sunteţi curajoşi, dacă sunteţi foarte viteji, veţi învată toţi maeştrii şi au spus-o toţi misticii).
permite Noii Spiritualităti să vă îmbogăţească experienţa Aţi acceptat ca sunteţi Separaţi De Dumnezeu, nu
religioasă. Această spiritualitate nu va respinge total Învă- pentru ca aţi simţit ca sunteţi separaţi, ci pentru ca religia
ţăturile voastre religioase tradiţionale, ci le va extinde şi organizata v-a spus că sunteţi separaţi.
va modifica unele dintre învăţături - despre care aţi cons- Religia unei persoane este produsul locului ei de
tatat ca nu mai sunt valabile, sau nu mai funcţionează. naştere şi a învătăturilor primite devreme, în viaţa. Nu e
produsul adevarului etern, ci al mediului social. Oamenii
Ai afirmat acest lucru de multe ori. cred ce au fost invătati sa creada. Ei nu pun nimic la
Tot fi spui, iar şi iar. îndoială, pentru ca nu doresc sa puna la îndoială sursa.
Vreau sa fie ceva pe care să-I iei din aceasta carte şi Va invit sa va puneţi aceasta întrebare:
să-l transpui cu fermitate în conştienţa ta, deoarece este, de Despre cine aţi spune că a gresit; dacă aţi schimba
fapt, singura ta speranţa pentru un viitor cu adevarat dife- unele dintre credintele voastre cele mai fundamentale?
rit. Un viitor plin nu de frica, lupta, ranchiuna, conflict, Aici este povestea. Atât timp cât credeţi ca exista
razboi deschis şi moarte violenta, ci de pace, fericire şi dra- ceva precum Bine şi Rau, Drept şi Greşit, veţi dori sa riscaţi
goste. Ceea ce fac aici este sa adun într-un singur loc tot ce totul pentru a avea "dreptate". Nu va veţi schimba cre-
v-am spus în aceşti ani, sa repet mereu, reafirmând şi repe- dinţele, daca credeţi ca prin asta - voi, sau cineva pe care îl
tând comentariile şi observaţiile pe care le-am facut mai de- iubiţi - aţi deveni "cel care a greşit". Insa, imediat ce trans-
vreme, aici şi altundeva înainte, şi apoi sa adaug informa- formaţi axa Drept - Greşit în paradigma Ce Functionează
ţii noi şi importante care au legatura cu criza actuala. - Ce Nu Functioneaza, dificultatea analizării în mod critic
Rasa umana se confrunta cu o criza majora - sa fiţi a credinţelor fundamentale se simplifica - ca sa nu mai
siguri de asta. Este o criza a conflictului dintre ideologii. vorbim de schimbarea lor.
Este o criza a credinţelor. Azi lumea trăieşte într-o paradigma Bine - Rau şi
Aşa cum am spus, voi aţi pus semnul de egalitate astfel sprijina cea de-a Treia Idee Eronata despre Dumne-
între separarea voastra de Dumnezeu (care este o credinţa zeu şi Prima Idee Eronata despre Viaţa - iluzia ca exista
falsa) şi separarea de Viaţa. Era perfect natural ca voi sa fi Lipsa de Unitate.
facut asta, deoarece, la un nivel foarte profund, ştiaţi şi În- Daca îndrăznesti sa spui ca ai trait exact contrariul,
ţelegeaţi ca Dumnezeu ESTE întreaga Viaţa. ca ai cunoscut fericirea plina de bucurie a uniunii com-
Chiar daca nu v-aţi exprimat astfel, la nivel celular plete cu ceilalţi şi cu Divinitatea, e posibil sa ţi se spuna sa
voi ştiaţi ca acesta era adevarul fii prudent faţa de astfel de experienţe - şi, cu siguranţa,
Toate lucrurile şi toate fiinţele din Viaţa au fost, sa fii prudent când vorbeşti despre ele.

160 161
________ NOILE REVELAŢII --
_________ Neale Donald Walsch __ -----

Am trecut prin asta. gioase formeaza un cerc închis în jurul propriilor me~bri,
demonstrând astfel limitele înţelegerii lor. Statele ŞI na-
Sunt sigur. tiunile fac acelaşi lucru. La fel procedeaza şi grupurile eul-
Şi această idee falsa despre separare ne permite sa turale. etnice, rasiale şi sociale de toate genurile, fiecar~
ne facem, unul altuia, lucruri pe care nu ni le-am face nici- dintre ele creând, în mod conştient sau inconştient, o ban-
odata noua înşine. eră sanitarâ.
O astfel de viata în carantină nu poate promova
Da. Ea creeaza şi iluzia ca "nu este suficient" din experienţa unităţii om~nirii şi, într-a~~var, da senzaţia ne~
ceea ce ai nevoie ca sa fii fericit. cesităţii unui scut protector, care sa-l separe pe oameru
A Doua Idee Eronată despre Viaţa. conform vederilor lor cele mai înguste. . _
Cu o concepţie atât de îngust~, nu toate pot fi ~a-
Da. Daca aţi crede ca exista doar Unul - adica, daca zute asa cum sunt ele cu adevarat. Intrucât perspectiva
v-aţi gândi la voi ca fiind Un Singur Corp, ceea ce şi
este lircitata, aşa este şi constienta. ._ ~
sunteţi, de fapt - Ceea ce voi percepeţi ca siguranţa of:nta de p'an~
- sau o singură comunitate - tecul mamei, devine locul de naştere al sentimentului ca
- sau o singura comunitate ... aţi şti ca aţi avut în- numai voi aveţi dreptate. . .
Înăltarea constiintei va va scoate din acest senti-
totdeauna suficient, deoarece voi aţi crea aceastâ experi-
ment de separare, care ~a învâluie ca un pântece. !,-po~,
enţă. Cu o astfel de credinţa aţi împarţi totul în mod egal;
aţi asigura bunastarea tuturor. veţi descoperi ca aceasta carantină n~ a.fost necesara ~-ca,
de fapt, cordonul nu va s~para de .ruffilCaltcev.a.,?ecat de
Aceasta este cea mai importantă tradiţie a credinţei Sinele vostru. Aceasta va fi cea mal mare surpnz~. ~ceas-
islamice, care îi considera pe toţi musulmanii membrii ta va fi cea mai mare uluire. V-ati separat, pur ŞI SImplu,
Unei Singure Comunităţi. Învăţătura islamica îi îndeamnă pe voi înşivă de voi înşivâ. .,. .
pe musulmani să-i ajute pe cei săraci şi să sprijine întot- Când veţi rupe cercul închisorii voastre, veţi des-
deauna comunitatea. Membrii Bisericii lui Iisus Hristos al coperi ca toţi ceilalţi sunt e::<act.ca .v~i.
Sfinţilor Zilelor de pe Urmă - Morrnonii - au format şi ei Nu numai TOŢI ceilalti, CIŞI TOATE celelalte. <?
o comunitate mondiala, sprijinită de unul dintre cele mai examinare atenta va va releva ca şi voi şi pietrele şi copacu
mari sisteme interne de asistenţă organizata, non-guver- si soarele si luna - toate sunt toate Iăcute din acelaşi lucru.
namentala, pentru cei mai săraci şi nevoiaşi dintre mem- Ca şi frumosii fulgi de nea, cu toţii arâtaţi diferit, dar sub-
brii ei. Organizaţiile de binefacere catolice şi, grupurile stanta voastra este identica. . .
aparţinând altor secte creştine, ca şi organizaţiile evreieşti . Când veţi descoperi ca Sunt.eţi Una, ~a veţi ~u-
de caritate, încearcă şi ele să împartă din abundenţa lumii, na cum aţi putut sa va consideraţi vreodata separ.aţi~de
celor mai puţini norocoşi şi celor nevoiaşi. toti ceilalţi şi de toate celelalte. Veţi vedea ca .atunci c~d
Toate acestea sunt exprimari meritorii ale unei în- i!
ati tratat pe cineva sau ceva ca şi cum "" ~ :ost Val, nu
ţelegeri incipiente. Problema este ca multe organizaţii re li- aţi ranit pe nimeni altcineva decât pe vOIIDŞIVa.

162 163
_________ Neale Donald Walsch _ NOILE REYELAŢIl _
------------
Cum s-au întâmplat toate astea? Cum de ne-am Da, aşa e, dar cred ca majoritat~a oamenilor au cre-
separat atât de mult de Sinele nostru? lf' zut ca se spune la figurat, nu la propnu.
::~,
S-a întâmplat atunci când aţi hotărât că nu sunteţi i Este un adevar la propriu, copilul meu.
perfecţi. Undeva, pe parcurs, pe când vă transmiteaţi mi- ~c VOI SUNTETI CU TOTII UNA.
turile şi poveştile, aţi ajuns la ideea că sunteţi mai prejos f. În stadiile d~ început 'ale dezvoltării s~le, sI?~cia
decât lumea şi viaţa din jurul vostru. voastră nu putea înţelege acest lucru. ~cum, in ann de
Aşa cum v-am explicat înainte, aţi văzut efectul pe început ai.adolescenţei ei, poate să o faca.
care I-au avut asupra voastră vânturile, ploile, furtunile şi
Viaţa Însăşi - şi aţi hotărât că "zeii" erau mai puternici de- Specia noastră e la adolescentă?
cât voi, că nu puteaţi fi atât de puternici, oricât de mult aţi În primii anii ai adolescenţei:..Dar s-ar putea sa ~u
fi încercat. În felul acesta, v-aţi imaginat propria voastră ajungă la maturitate niciod~ta, dUI?~cum merg lu~r~:Ile.
imperfecţiune. Eraţi "mai prejos" decât zeii. Frustraţi şi Va certati unii cu alţii, ca niste copn care nu vor sa-şI im-
furioşi, v-aţi întors împotriva voastră, judecându-vă şi prumute. unii altora, jucăriile.
condamnându-vă pentru ca nu sunteţi "suficient de".
Prima experienţa umana de insuficientă nu a fost
în lumea exterioara, unde era în mod clar bogăţie, ci în
interiorul vostru, care parea foarte marunt, în comparaţie
cu belşugul şi măreţia exterioară a lumii din jurul vostru.
O singura privire aruncata cerului înstelat era suficientă
ca să va convingeţi de minunătia a ceea ce credeaţi ca Nu
Sunteţi Voi şi nimicnicia a ce credeaţi ca Sunteţi Voi.
Nu v-aţi revenit niciodată din aceasta idee a nimic-
niciei. Dar acum poate fi momentul vindecării voastre.
Acesta poate fi momentul reamintirii voastre. Asta, deoa-
rece am venit sa va spun un mare secret:
Voi şi stelele sunteţi una.
Nu la figurat, ca într-o poezie sau un cântec, ci la
propriu. Structura voastra chimica este identica. Veţi gasi
în voi aceleaşi elemente pe care le veţi găsi în toate corpu-
rile celeste - şi, într-adevar, în tot ce Există.
Va surprinde? Sunteţi uluiţi sa aflaţi ca nimic nu e
compus din altceva decât din diferite combinaţii şi con-
centraţii ale Singurei Substanţe Care Există? N-ar trebui.
Vă spun asta de mult timp.

164
165
_________ Neale Donald Walsch _ _________ NOILE REVELAŢ!l _

Mai târziu, pe când aţi început sa intraţi în adoles-


cenţa speciei voastre, aţi evoluat până în punctul în care
nu vi se parea cinstit ca cei mai mari şi mai puternici câş-
tigau întotdeauna. Totuşi, nu ~ţi ~ev.ol~atpâr:~ la_faza î~
18 care sa vreţi sa-i vedeţi pe toţi câştigând. (ŞI mea nu ati
facut-o). Aşa ca, aţi început sa inventaţi alte."motive~ p~n~
tru ca o anumita persoana, sau un anumit grup sa alba
Crezi că vom învăţa vreodata? Crezi ca vom gasi partea leului din ceea ce voi credeaţi ca aveţi nevoie pen-
vreodata o cale de a ne inţelege, de a face acest lucru atât tru a fi fericiti.
de simplu - a trai împreuna, în pace, armonie şi fericire? Aţi creat competitii acolo unde forţa bruta nu era
singurul factor în alegerea câstigătorilor şi a învinşilor vie-
O veţi face, daca veţi renunţa la credinţele voastre tii a celor care au si a celor care nu au.
false şi la ceea ce aţi construit în jurul lor. . 1.

Toate acestea ar fi fost destul de dezavantajoase


Am venit aici ca sa va ajut. Am fost întotdeauna (fiinţele luminate nu concureaza cu a~tele pentru dreptu~
aici. N-am plecat niciodata. Ceea Ce Sunteţi Voi nu va poa- de a apuca şi de a aduna ceea ce apar~I?e tuturor), ~ar VOi
te parasi niciodata, ci rămâne cu voi întotdeauna. Şi astfel, nici macar nu aţi facut nişte competitii corecte. AţI creat
chiar înainte de a ma întreba, eu va voi fi raspuns. Totuşi, competiţii în care câştigatorii erau numiţi dinainte.
voi nu ştiţi acest lucru, pentru ca nu Ma cunoaşteţi pe
Mine. Voi credeţi ca Eu m-am separat de voi. Voi credeţi Ce vrei sa spui?
ca sunteţi separaţi unii de alţii. Nici una dintre aceste cre- Vreau sa spun ca în societatea voastra, în special,
dinţe nu este adevarata. Nici una nu va este de folos. s-a hotărât că, dacă eşti bogat, alb, creştin, american şi bar-
Primele trei din Cele Cinci Idei Eronate Despre bat, faci parte dintre câstigătorii acceptaţi. ...
Viaţa: "Fiinţele umane sunt separate unele de celelalte ..." Fiecare societate, fiecare sub-grup al omeruru are
"Nu este suficient din ce au nevoie fiinţele umane pentru lista sa proprie, ideea sa proprie despre "câştigatorii"
a fi fericite ..." şi "Pentru a obţine ceea ce nu este suficient, competiţiei vieţii în cursa pentru Su~stanţ~ Care Nu E~te
fiinţele umane trebuie sa concureze unele cu altele ..." Suficienta pentru toţi şi, dacă m-aş fi refent la alte SOCIe-
sunt suficiente pentru a crea crize, violenţă, omoruri şi tăţi, aş fi putut spune că a fi negru, rus sau musulman te
razboi, în şi prin ele însele. plaseaza pe lista invingătorilor.
Cum am ajuns oare la Cea de-a Treia Idee Eronata Dar, a fi "femeie" nu te plaseaza pe nici o lista a so-
despre Viaţă, cea despre concurenţă? cietăţilor omenirii.
Imediat ce aţi acceptat ideea ca substanţa vieţii "nu Asta este adevarat şi e aşa deoarece, pentru a crea
este suficienta", aţi tras concluzia ca trebuie sa faceţi orice competiţii în care sa numiţi câştigă tarii dinain~e, trebuia
ca sa va asiguraţi ca voi şi ai vostri au destul. La început, sa recurgeţi din nou la folosirea forţei, pentru a-l redu~e l.a
doar aţi întins mâna şi aţi luat. In acest scenariu, mâna cu tacere pe cei învinşi. Şi astfel, forţa bruta, pute~ea pnffil-
cei mai puternici muşchi a câştigat. tivă a muşchilor, a fost supremul factor determmant.

166 167
_______ Neale Donald Walsch ________ NOILE REVELAŢII _

Întrucât continuaţi sa permiteţi forţei fizice primi- care se roaga sau predica având capul deSLoperit, îşi dezo-
tive sau forţei economice brute sa decida în majoritatea noreaza capul, caci este ca şi cum ar avea capul ras. Daca o
problemelor şi în toate conflictele majore din experienţa femeie nu se acopera, sa fie tunsă. Dar, daca este ruşinos
umana, practic, în toate societăţile umane din zilele noas- pentru o femeie sa fie tunsă sau rasa, atunci sa fie acope-
tre, "bogat" şi "barbat" sunt categoriile de baza ale avan- rita. Pentru ca, într-adevar, un barbat nu trebuie sa-si aco-
sării, Daca eşti ambele, eşti într-o poziţie dominanta, deoa- pere capul, deoarece el este imaginea şi gloria lui Dum-
rece ai puterea şi din pornire eşti declarat "câştiga tor" , în nezeu; dar femeia este gloria barbatului.
competiţiile omeneşti pentru a obţine substanta vieţii. Caci nu barbatul a fost facut din femeie, ci femeia
La începuturi, dominaţia masculină se demonstra din barbat.
cu o bâtă. Azi se demonstreaza cu bani, influenţa şi putere Nici barbatul nu a fost creat pentru femeie, ci fe-
- asigurându-vă ca ea este controlata şi deţinută, în pri- meia pentru barbat."
mul rând, de barba ţi. Aşa ca, barba ţii continua sa obtină
Da. Se poate vedea cum aceste edicte Islamice au
ce vor, folosindu-şi forţa. Şi, întrucât v-aţi imaginat un
înjosit femeia.
Dumnezeu care foloseşte forţa ca sa obţină ce vrea, aţi ho-
tărât ca Dumnezeu trebuie sa fie barbat. Doar ca acesta nu este un edict islamic. Este un
fragment din Biblie, din Noul Testament.
Ei, bineînţeles ca Dumnezeu este bărbat. Nu-i aşa?
Tu nu Eşti? Nu, nu, stai, nu. Islamismul a plasat femeile în mod
repetat în aceasta postura inferioara, nu creştinismul!
Nu.
Cred ca ar trebui sa citeşti 1 Corinteni 11:4-9. Sau
Dar mi s-a spus ca Dumnezeu este "El".
încearcă Efeseni 5:22-24 ende se spune foarte clar:
Cine ţi-a spus? "Soţiilor, supuneţi-va soţilor voştri, aşa cum va su-
puneţi Domnului. Pentru ca soţul este stăpânul soţiei, aşa
Religia mea.
cum Christos este stăpânul bisericii ...
Majoritatea religiilor voastre sunt dominate de Deci, aşa cum biserica se supune lui Christos, aşa
bărbaţi şi au fost create de societăti dominate de bărbaţi, sa fie şi soţiile faţa de proprii lor soţi, în toate."
Unele din aceste religii chiar predica - adica susţin ca este
Stai aşa. Aşteaptă un moment. Bine, poate am în-
o chestiune de doctrina - ca femeile trebuie sa fie subor-
ţeles eu greşit. Nu doar musulmanii minimalizeaza po-
donate bărbaţilor.
ziţia femeilor în societatea lor. Şi creştinii o fac.
Da, am vorbit de mai multe ori despre aceasta ten-
dinţa nefericita a musulmanilor de a trata femeile ca şi De fapt, acest lucru se regăseşte în toate culturile
cum ar fi cetăţeni de categoria a doua. religioase vechi.
Ai dreptate. Acum daca mă gândesc la introduce-
Ca în acest citat?
rea la Bhagavad-Gita pe înţelesul tuturor; scrisa de înalţi-
"Fiecare barbat care se roaga sau predica având
mea sa A.C. Bhaktivedanta Swami, vad aceste cuvinte:
capul acoperit, îşi dezonoreaza capul. Dar fiecare femeie

168 169
________ Neale Donald Walsch _ ________ NOILE REVELAŢII _

".Ce este natura materiaJâ? Este explicata in Gita ca aceeaşi parte a templului cu bărbaţii. Daca, totuşi, au o
prakrti inferior, natura inferioara. Prakrti este intotdeauna slujba, nu vor fi plătite la fel ca bărbaţii, chiar daca fac ace-
condusă ... Prakrti este femeie şi ea este condusă de Dum- eaşi munca. Dar ar fi oricum foarte greu să-şi menţină sluj-
nezeu, aşa cum ectivităţile unei soţii sunt conduse de soţ". ba, pentru ca au nişte îndatoriri specifice, în afara aceleia
Frate, chiar a patruns în toate culturile de pe aceas- de a oferi placere sexuala, care îi face pe bărbaţi fericiţi.
taplaneta, această chestie femeia-este-inferioara, nu-i aşa? Trebuie să gateasca, sa faca curat, sa faca rezerve în cama-
Da, aşa e. ra, să spele rufele, sa creasca copiii şi să-i duca pe toţi la
Dupa legea islamica, marturia unei femei la jude- lecţii de pian, la antrenamente de fotbal şi oriunde mai vor
cata valoreaza pe jumatate din cea a unui barbat. ei să mearga.
sa vedem ... am uitat ceva?
Glumeşti!
Nu prea mult.
Aş vrea eu!!!
Am încercat sa mă gândesc la unele dintre modu-
Ei, daca acest lucru apare în atât de multe religii, rile în care le-am tratat pe femei în diferitele societăţi ale
poate ca Dumnezeu chiar a vrut sa spuna ca femeile sunt lumii noastre şi cum am justificat acest lucru.
subordonate bărbaţilor. într-adevar, diversele noastre religii organizate sunt
Nu sunt. cele care ne spun multe lucruri de acest fel şi pregatesc
terenul şi pentru altele, nu-i aşa?
Eşti sigur?
Ma temea da.
Sunt sigur.
Şi mulţi oameni le-au crezut. Mulţi oameni încă le
Dar ele trebuie sa fie protejate, ţinute acasa, sa nu mai cred. Ideea de baza este ca, pur şi simplu, femeile nu
lucreze, sa nu fie instruite. Trebuie sa li se muti1eze orga- sunt egale cu bărbaţii, Dar, cum ar putea religiile noastre
nele sexuale, pentru a nu se bucura de placeri senzuale. bine intenţionate să ajunga la o asemenea concluzie, daca
Şi, în timp ce nu trebuie sa aibâ placere sexuala, ele aceasta nu este o Învăţătură Directa de la Dumnezeu?
trebuie sa o ofere bărbaţilor, de obicei la cerere, adesea ca
o condiţie şi înţelegere tacita din cadrul contractului lor de Prietene, nu doar despre discriminarea împotriva
casatorie. De asemenea, ele pot fi cumpărate şi vândute, femeilor au spus scrierile voastre sfinte ca este o învăţătură
din nou pentru a oferi placere sexuala bărbaţilor. directa de la Dumnezeu. Religiile voastre organiza te v-au
Femeile nu pot merge în public, decât în compania învăţat, de asemenea, ca Legea lui Dumnezeu interzice oa-
unei rude de sânge de sex masculin şi trebuie sa aiba cor- menilor de rase diferite sa se căsătorească, că oameni de
pul complet acoperit, pentru a nu fi vazut. Ele nu pot vota acelaşi sex nu au voie să-şi demonstreze fizic dragostea
sau deţine poziţii de autoritate. unul pentru celălalt şi chiar ca negrii nu pot fi preoţi.
Ele nu pot fi prezente în consiliile corporaţiilor, sau Da. Biserica lui Iisus Hristos al Sfinţilor Zilelor de
în locuri de putere politica. Nu pot fi pastori sau preoţi, pe Urmă - Biserica Mormoni1or - a predicat întotdeauna
episcopi sau papi, rabini sau ulama, şi nici chiar sa stea în ca toţi bărbaţii din credinţa lor erau consideraţi preoţi.

170 171
________ . OILE REVELAŢII _
_________ Neale Donald Walsch _
sfârşit, privarea de drepturi şi agresiunea fătisă faţa de
Dar, pentru un timp îndelungat, Biserica Mormo- jumatate din rasa umana.
nilor a spus ca aceasta nu se aplica bărbaţilor. care. se.în- Acesta este unul dintre multele motive pentru care
tâmpla sa fie negri. Se considera ca negrii. sunt inf~non a.!- va puteţi aştepta ca cei de la putere sa se opuna Noii Spiri-
bilor şi de aceea nu aveau acest drept. Abia de curand, pa- tualităti. Majoritatea celor de la putere sunt acum bărbati,
rinţii bisericii s-au înduplecat şi au admis ca negrii nu sunt
inferiori albilor şi ca ei ar putea deveni preoţi. Bărbaţii cred în aceasta idee falsă, pe care o numesc
superioritatea lor - deşi mulţi bărbaţi s-au convins până
Daca s-ar putea hotărî sa faca acelaşi lucru şi în acum ca, prin acţiunile şi deciziile legate de femei, ei nu îşi
ceea ce priveşte femeile ... declara, de fapt, superioritatea, ci grija lor pentru femei şi
Nu te aştepta la asta prea curând. atitudinea plina de sensibilitate faţa de faptul ca bărbaţii
Dar cum e posibil aşa ceva? Cum pot religiile, care si femeile au roluri diferite în societate.
se presupun a fi chiar modelul iubirii şi acceptarii, sa , Cei pe care îi vom numi Grupul îngrijorat, spun ca,
iniţieze asemenea discriminări? proclamând şi sprijinind legi şi obiceiuri care le restricţio-
nează pe femei, de fapt le protejeaza de la a fi exploatate
Justificarile lor se nasc din cea de-A Patra Idee Ero- şi tratate necorespunzator. Insa, chiar aceasta protecţie pro-
nata Despre Dumnezeu, care afirma ca unele fiinţe umane duce o exploatare şi o maltratare majora şi extinsă.
sunt mai bune decât altele. Aceasta idee falsa permite so- Cei din Grupul Rolurilor Diferite spun ca ei doar
cietătilor voastre sa calce pe urmele religiilor organizate şi încearcă sa clarifice rolurile importante şi separate pe care
sa practice discriminari de toate felurile. le au bărbaţii şi femeile în chestiuni umane. Sub acest pre-
Voi folosiţi discriminarea chiar în limbajul vostru text, şi ei exploateaza şi se comporta urât cu femeile. Ei
de fiecare zi. Poate ai observat ca, în aceasta conversaţie, spun ca Dumnezeu le-a atribuit bărbaţilor şi femeilor ro-
am folosit termenii "el" si "ea" alternativ, atunci când lurile lor şi pretind ca tocmai din cauza faptului ca aceste
m-am referit la Dumnezeu. Voi nu faceţi aşa. roluri au fost schimbate, rasa umana se lupta acum sa su-
Am observat asta şi chiar mă întrebam de ce. pravieţuiască, Femeile fac "treaba bărbaţilor" şi poarta
"hainele bărbaţilor" şi vor "autoritatea bărbaţilor" şi, p0-
O fac pentru ca ştiu ca limbajul este o parte esenţi-
ala în crearea istoriei cultura le a oamenilor.
Întrucât în ultimele milenii, rasa voastra a folosit
"el" în mod exclusiv, pentru a se referi la Dumnezeu, nu
It trivit acestui grup, acest lucru creeaza revolta în societa-
tea noastra.
Da, duce la revolta, dar este o revolta necesara, da-
le-a luat mult timp celor tineri - de ambele sexe - sa înţe- ca vreţi sa creaţi o societate a Oamenilor Noi, care înţeleg
leaga ca Dumnezeu este barbat şi astfel, prin deducţie, I ca nici rasa, nici sexul, nici naţionalitatea, nici orientarea
bărbatii sunt superiori femeilor. ! religioasa, nici cea sexuala şi nici un alt aspect al individu-
Acum, când Noua Spiritualitate invăluie planeta, alitătii unei persoane nu ar trebui sa o descalifice de la a
astfel de deducţii vor aparţine trecutului. participa deplin la experienţa umana -la cel mai înalt ni-
O mare parte din Noua Spiritualitate se va ocupa vel şi în orice mod alege sa o faca - atâta timp cât acea
cu crearea unei egalităti reale pentru femei - încheind, în
173
172
________ NOILE REVELA ŢII _
Neale Donald Walsch __ -----
-------------
alegere nu afecteaza drepturile sau siguranţa celorlalţi.
Ei, 'te'
Ac:Sta afirmaţie ar putea reprezen~?I' p.reambul
la o Constituţie Părnânteană pentru O~enn ~Ol: . 19
"Nimic legat de rasa/ sexul. neţionslitetes- onen-
tarea religio~ orientarea sexuala a unei persoM!~ sau
oricare alt aspect al individuelităţii. nu o ~a desceliiice pe Sunt fascinat de această A Patra Idee Eronată Des-
acea persoana de la a partiape pe deplin la expenenţa pre Viaţă ... "Unele fiinţe umane sunt mai bune decât alte
umenă, la cel mai înalt nivel". fiinţe umane."
Uau. Mi se pare ca atunci când adaugam aceasta la pri-
Da, aceasta ar fi o idee revoluţionara. "Rev?luţie" mele trei idei eronate despre viaţă, mărim de patru ori po-
înseamnă "a se roti", sau a se schimba şi o astfel de Idee ar sibilitatea producerii dezastrului.
schimba în mare parte realitate a voastra. Ea ar corecta cea Aprecierea ta este corecta.
de-A Patra Idee Eronata Despre Viaţa. Ideea umana de "mai bun" este conceptul cel mai
daunator inventat vreodata de mintea unei fiinţe consti-
ente, de oriunde. Ea v-a permis sa va argumentaţi şi sa va
justificaţi comportamentele cele mai primitive.
Unii dintre voi cred ca creştinii sunt "mai buni" de-
cât evreii, sau ca evreii sunt "mai buni" decât creştinii. Ca
albii sunt "mai buni" decât negrii, sau ca negrii sunt "mai
buni" decât albii. Ca americanii sunt "mai buni" decât ara-
bii, sau ca arabii sunt "mai buni" decât americanii.
Şi ca francezii sunt mai buni decât toţi!
(Asta a fost o glumă).
(Ştiu).
Voi credeţi ca catolicii sunt "mai buni" decât pro-
testanţii, sau ca protestanţii sunt "mai buni" decât cato-
licii; ca republicanii sunt "mai buni" decât democraţii, sau
că democraţii sunt "mai buni" decât republicanii; că lute-
ranii Sinodului Missouri sunt "mai buni" decât luteranii
Bisericii Luterane Evanghelice, sau că luteranii Bisericii
Luterane Evanghelice sunt mai buni decât luteranii Sino-
dului Missouri.

174
I 175
1.
________ Neale Donald Walsch _ ..__ .NOILE REVELA ŢII _

Voi credeţi că heterosexualii sunt "mai buni" decât nezeu", aşa că voi credeţi că sunteţi "mai preferaţi" în ochii
homosexualii, că toţi capitaliştii sunt "mai buni" decât co- lui Dumnezeu, sau mai corespunzători, sau mai potriviţi
muniştii, că ecologiştii sunt "mai buni" decât industriasii în ochii lui Dumnezeu/ ca să fiţi preot, sau ca să fiţi numit
şi, în sfârşit, că cei care cred în Dumnezeu - orice fel de sfânt, sau ca să "mergeţi în rai" .
Dumnezeu - sunt "mai buni" decât ateii. Unele religii organizate spun că doar dacă ai penis,
Cred că nu greşesc atunci când spun că învăţătorii poţi fi preot sau cleric. Dacă nu ai, nu poţi. Unele religii
religioşi musulmani împart păcatul în două categorii, spun că doar dacă crezi în Iisus, poţi merge în rai. Dacă nu
păcate mari şi păcate mici - la fel cum catolicii vorbesc de crezi, nu poţi. Unele religii spun că doar dacă urmezi în-
păcate de moarte şi de păcate ce pot fi iertate. Dar pentru văţăturile lui Mahomed, Il poţi cunoaşte pe Dumnezeu.
musulmani, necredinţa este cel mai mare dintre cele şap- Dacă nu le urmezi, nu poţi. Acestea şi alte idei de acest fel
tesprezece păcate mari. Este considerat un păcat mai mare au creat un sistem de caste în experienţa voastră religioasă
decât furtul, decât adulterul şi chiar decât crima. Cu atât - ultimul loc unde poate exista un asemenea sistem.
de mult sunt "mai buni" cei ce cred, faţă de cei care nu Ce putem face? Această idee că suntem smai buni"
cred, încât necredinţa poate fi pedepsită cu moartea, iar decât cel de lângă noi, este foarte profund înrădăcinată.
atunci când îţi închei viaţa "ucigându-i pe necredincioşi", Nu ştiu cum putem scăpa de ea.
te duci direct în rai!
De fapt, iluzia superioritătii este una de care vă pu-
În societatea umană, această idee de "a fi mai bun" teţi îndepărta uşor. O simplă privire aruncată comporta-
se perpetuează la infinit. mentului vostru, atunci când credeţi că sunteţi superiori,
Dar sunt convins că nu pretinzi că nu e bine să pre- vă va releva că actionati într-o manieră inferioară. Cu cât
feri un lucru în locul altuia. Dacă totul ar fi "la fel", am fi credeti că sunteti ~ai mari, cu atât deveniti mai mici. Cu
plictisiţi de moarte. Diferenţele sunt bune. Varietatea este cât credeti că sunteţi mai buni, cu atât vă purtaţi mai rău.
sarea vieţii. Dovada oferită de propriii voştri ochi vă va conduce la
acest adevăr.
De acord. Totuşi, diferenţele nu trebuie să însemne Trebuie să deschideţi ochii. Nu puteţi să mergeţi ca
separări - şi, în lumea voastră, adesea se întâmplă aşa. Aţi în transă, ca nişte somnambuli. Şi asta este ceea ce fac cei
îngăduit ca diferenţele să vă slăbească, în loc să vă dea pu- mai mulţi oameni. Merg în somn. Trăiesc într-un vis, pe
tere. Unii dintre voi au pretins că sunt mai mult decât care-I văd cum se transformă într-un coşmar.
doar "diferiţi". Au spus că sunt "mai buni". Îmbunătăţiţi. Acel coşmar duce, în mod logic, la A Cincea Idee
Superiori. Avansaţi. Mai măreti. Mai fini. Preferaţi. Aleşi. Eronată despre Viaţă: Este bine ca oamenii să rezolve pro-
Selectaţi. Inălţaţi. blemele grave create de primele patru idei eronate, orno-
Voi credeţi că dacă sunteţi "aşa", în loc de "altfel", rându-se unul pe altul.
sunteţi mai ... Mai cum trebuie, mai atrăgători, mai cores-
punzători, mai utili, mai folositori, mai valorosi, mai atră- Aşa cum ai subliniat aici în mod repetat, multe reli-
gători, mai competenţi, mai de preferat. In unele cazuri, la gii organizate nu fac altceva decât să ajute la promovarea
aceste descrieri aţi adăugat expresia "în ochii lui Dum- şi perpetuarea acestei idei.

176 177
. Neale Donald Walsch _ ________ NOlLE REVELAŢII _

O, da. Extrem de evident si în mod absolut clar. ... i-a ucis într-un mare macel". (Isaia 10: 10-11). Aceşti cri-
Religiile voastre organiza te au spus limpede, prin tici ai Bibliei ne spun că după ce citim cărţile Exodul,
cele mai sacre scrieri ale lor, ca omorul şi cruzimea repre- Leviticu1, Deuteronomul, Isaia, Judecători, Numeri, Sa-
zinta o reacţie acceptabila la slăbiciunea umana şi la dife- muel, Amos, Regi, Cronici, Estera' şi Iov - ca să numim
~enţele dintre oameni. Acest lucru se împotriveşte oricarui doar câteva - vom ajunge, numai în Istoria Vechiului Tes-
Instinct uman, dar religia organizata a reorganizat gân- tament, la un sacrificiu de un milion de oameni care au fost
durile umane. loviţi de mâna Domnului, inclusiv toţi cei care au murit în
. ~nii oameni s-a.u întors chiar împotriva propriului timpul foametei de şapte ani din Samaria, trimisă de Dom-
lor instinct de supravieţuire, Şi astfel, ei continua sa se nul (TI Regi 8:1), sau cei o sută optzeci şi cinci de mii de
schilodească şi sa se omoare, pentru ca li s-a spus direct ca asirieni omorâţi peste noapte de un înger (TIRegi 19 : 35) -
Dumnezeu asta le face lor- si este ceea ce Dumnezeu vrea sau de oameni care lucrau la porunca lui Dumnezeu - pre-
ca ei sa-şi faca unul altuia. ' cum cei o sută de mii de servitori sirieni omorâţi într-o sin-
gură zi de copiii lui Israel (I Regi 20:28, 29, 30), sau profeţii
Se pare ca am mers puţin prea departe. din Baal, în număr de patru sute cincizeci, omorâţi de Elia
Nici o religie nu spune asta.
(I Regi 18:40,46), sau jumătstee de milion de bărbaţi ai
Eşti sigur? Ai citit Coranul? Sau Bhagavad-Gita? Israelului, omorâţi de armata Regelui Abija din Iuda, pe
Sau Cartea Mormonilor? Sau Biblia? care ni se spune că "Dumnezeu i-a lovit" (TI Cronici
Îţi aminteşti ce li s-a întâmplat israelienilor care 13:16,17,20).
venerau viţelul de aur? N-au fost omorâti trei mii dintre ei
S-ar putea să ţi se pară interesant să citeşti Cartea
de catre Leviţi, la ordinul Meu? Nu v-am îndemnat Eu, în
Mormonilor, care le oferă oamenilor câteva imagini foarte
Exodul 32:27, "sa luaţi toţi barba ţii care au sabia în mâna
interesante ale lui Dumnezeu. De exemplu, spune:
şi sa mergeţi în tabara, din cort în cort si fiecare om sa-si
//Atenţie, caci ziua Domnului este aproape; va veni
omoare fratele, tovarăşul de arme şi ve~inul?// '
ca o distrugere din partea Celui Atotputernic ... Feriţi-va,
.. D~ c~m e cu cei douăzeci şi patru de mii de isra- ca ziua Domnului vine, crud şi plin de mânie şi furie fe-
eliti car~ îl slaveau pe Baal? Nu i-am spus Eu lui Moise, în
roce, sa pustiească părnântul; şi el îi va distruge pe păcă-
Numen 25:4-9: //Tăiaţi capetele tuturor oamenilor si atâr-
nati-le în faţa Domnului ...?// ' toşi ca să-i alunge de acolo ... şi Eu voi pedepsi lumea pen-
tru rau şi pe cei nelegiuţi pentru răul pe care îl fac ... toţi
.Ştii, aş spune că alegi câteva exemple izolate şi că cei mândri vor fi străpunşi: da, şi toţi cei care se înhăitează
nu eşti corect, dar au fost scrise multe cărţi despre istoria cu cei răi vor cădea răpusi de sabie ....//
masacrului şi uciderii în Numele Sfânt al lui Dumnezeu -
Dau! Asta sigur ne arată ce rău devii, atunci când
şi totul este consemnat pe larg în multe locuri în Biblie.
eşti supărat.
Biblia relateaza ca douăsprezece mii de bărbaţi, femei si
copii din Ai au foşti ucişi într-o ambuscadă pe care rrorr;,- Stai, că mai e. Nu-i ajunge să pedepsească oamenii
~e~u însuşi a insp~~t-o şi a supravegheat-o. (Isaia 8:1-30) răi, aşa că Domnul Dumnezeu Atotputernic, Creatorul Ce-
ŞI ca armatele Amonţilor au fost distruse când " ... Domnul rului şi al Pământului, se răzbuna pe copiii inocenţi şi, de

178 179
________ Neale Donald Walsch _ _ NOILE REVELAŢII

asemenea, şi pe soţii. "Şi copiii lor vor fi sfărâmati în bucăţi na invalidarea a tot ceea ce v-au învăţat. a tot ce au cautat
în faţa lor; casele le vor fi devastate şi soţiile păngărite." sa va convinga, a tot ce constituie baza acţiunilor lor.
Cartea Mormonilor spune asta? Ai dreptate. Este o Noua Evanghelie care ar putea
Uita-te în 2 Nephi 23:6-16. salva lumea, dar lumea nu poate predica aceste doua pro-
poziţii. Lumea nu le poate proclama. Ele sunt prea puter-
Doamne, este de necrezut! nice. Ele sunt prea revoluţionare. Dar, poate mă înşel.
Într-adevar. Ceea ce trebuie acum sa admiteţi şi sa Poate există câţiva conducatori religioşi şi politici curajoşi
recunoasteti este ca, în multe dintre scrierile voastre sfinte, care ar putea sa preia această Noua Evanghelie propusa şi
chiar voi aţi spus ca Însuşi Dumnezeu omoara oamenii sa o repete. Hai sa o proclamăm aici!
care Il supara şi ca Dumnezeu vrea ca şi voi sa va duceţi "Suntem cu toţii Una."
sa omorâţi pentru El. Drumul nostru nu este cel mai bun, este doar
"
Poate acum e momentul - cât mai avem incâ timp unul diferit."
- ca noi toţi sa ne punem nişte întrebări foarte importante. Ce mesaj s-ar transmite din amvoanele lumii! Ce
Este oare posibil ca acest Cuvântlui Dumnezeu, declaraţii de pe podiumurile tuturor naţiunilor!
aşa cum a fost el scris de oameni în cărţile lor sfinte, sâ Cât de puternice ar fi aceste cuvinte, rostite. de
conţină greşeh? Este oare posibil sa existe ceva ce nu cu- Papa, sau de Arhiepiscopul de Canterbury, sau de <:lencul
noaştem despre Dumnezeu şi despre Viaţă, cunoaştere conducator al Bisericii Baptiste, sau de vocile mondiale ale
care ar putea schimba totul? Islamului, sau de preşedintele Bisericii Mormone, sau de
Ce bine ar fi daca am avea o Noua Evanghelie. capul Bisericii Luterane - Sinodul Missouri!
Se poate. A mai fost propusa înainte, în cartea Prie- Îi invit acum - chiar aici, chiar acum - sa le ros-
tenie cu Dumnezeu. cincisprezece cuvinte care ar putea teasca, sa declare ca acesta este adevărul lor, sa le includa
schimba lumea. O Evanghelie din doua propoziţii, care ar în următoarea lor slujba publica. ". .
schimba totul pe planeta. Imaginati-I pe Papa, spunând "Dumnezeu 11lU-
beşte pe toţi copiii Săi şi noi suntem cu toţii una. Sunt.:n~~
Da, îmi amintesc acum. Doua propoziţii care ar
te căi care duc la Dumnezeu şi Dumnezeu nu renega mC1
transforma totul. o persoană care îşi urmează calea cu umilinţă şi sinceri-
Sunt propoziţii care nu pot fi rostite de la multe tate. Drumul nostru nu este cel mai bun, este doar unul di-
amvoane sau strane, de mulţi conducatori religioşi sau ferit." Lumea s-ar cutremura. Baza tuturor religiilor ma-
politici. Ai putea sa-i provoci sa le spuna, dar nu vor dori jore ale lumii - Separarea şi Superioritate a - s-:rr sf~âma!
sa o faca. Ai putea sa-i implori sa le repete, dar nu o vor Îi provoc pe toţi purtatorii de cuvânt al partidel~r,
face. Ai putea sa le strigi sa le declare, dar ei nu o pot face. pe toţi sefii de stat din lume, sa includa acest fragment m
platfo~ele lor politice şi sa anunţe aceasta în cuv~tăril.e
De ce?De ce nu le pot rosti?
lor. Imaginaţi-va candidaţii la următoarele ~egen preZ1~
Deoarece rostirea acestei Noi Evanghelii ar însem- denţiale din SUA, spunând: "Trăim vremun complexe ŞI

180 181
_________ NOILE REVELAŢII
_________ Neale Donald Walsch _

există multe moduri de abordare ale provocarilor cu care


ne confruntăm. Eu am ideile mele si contracandidatul
meu le are pe ale lui. El nu este un ticălos. Nu este o per-
soană rea. Are doar idei diferite de ale mele. Ascultaţi-ne
ideile cu atenţie şi vedeţi cu care dintre noi sunteţi de
20
acord. Dar, în final, vreau sa ştiţi cu toţii asta: Acestea sunt
Statele Unite şi noi toţi suntem una. Drumul nostru nu
Dumnezeule, de ce suntem atât de încapaţânap.?
este cel mai bun, este doar unul diferit."
Procesul politic nu ar mai fi niciodată la fel. Demo- Ce ne-ar putea face sa ne schimbam credinţele, să ne îm-
bunătăţim comportamentul, sa ne răzgândim?
nizarea ar disparea. La fel şi atacurile la persoană şi contes-
Câtă moarte şi distrugere trebuie sa mai suportam,
tarea motivelor şi blamările şi dispreţul. La fiecare alegere
ar fi doi candidaţi consideraţi a fi oameni buni, ale caror înainte de a spune /,destul'1
aspiraţii ar servi interesului public, care recunosc ca doresc Aţi spus "destul" cu mult timp în urma; pur şi sim-
puterea pentru ca vor sa rezolve anumite lucruri şi care nu plu nu ştiţi cum sa încetaţi ceea ce faceţi, chiar şi dupa ce
cad de acord doar asupra modului în care sa le rezolve. simţiţi ca v-aţi saturat. /
Tu descrii o imagine minunată. Aceasta este imagi- Exista un mod în care putem sa încetiim? Nu pare
nea unei lumi transforma te. sa existe o cale.
Dar nici un conducator al unui partid politic im- O, există o cale. Categoric, exista o cale. Şi v-am
portant nu ar putea spune asta. Nici un conducator religi- aratat-o deja.
os important nu ar putea declara vreodata aşa ceva. între-
gullor mesaj - însăsi credibilitatea lor - se bazeaza exact Arata-mi-o din nou.
pe premisa opusa. Intreaga structura a omenirii este cons- Puteţi opri moartea şi distrugerea, daca veţi renun-
truita pe ideea separarii şi a superiorităţii. ta la credintele voastre false şi la constructiile mentale pe
Aceasta este exact situaţia în lumea voastra. care le-aţi ridicat în jurul acestora.
Aceasta este ideea acestei conversaţii. Bine, am examinat îndeaproape credinţele noastre
Există mulţi oameni care nu pot suporta gândul de false - acestea sunt ceea ce tu numeşti Cele Cinci Idei Ero-
a trai cu aceste idei noi, aşa că ei mor în schimb, agătăn- nate despre Viaţă, nu?
du-se de A Cincea Idee Eronata despre Viaţa ca fiind ade- Da. Sunt principalele credinţe false ale oamenilor.
vărul lor. Ei spun:
Este bine şi normal ca oamenii sa rezolve proble- Le-am examinat îndeaproape. Ce vrei să spui cu
mele grave create de toate celelalte idei Ielse. prin a se "construcţiile mentale" pe care "le-am ridicat în jurul lor"?
omorî unul pe celalalt. Ati brodat în lumea voastră o ţesătura complexa de
concepte' spirituale, filozofice, politice şi economice, care

183
182
_________ Neale Donald Walsch _ ________ NOILE REVELAŢII --

vă guvernează destul de mult experienţa colectivă. Aceste este centrul universului. S-au creat teologii întregi în jurul
concepte se nasc din anumite construcţii menta le, pe care acestei credinţe. Când Copernic a oferit dovada că această
vi le-aţi format pe baza credinţelor voastre false, iar acele afirmaţie e falsă, a fost denunţat ca blasfemiator de către
construcţii mentale - idei despre "cum stau lucrurile", pe creatorii şi propovăduitorii acelor teologii. Şi când Galileo
care efectiv vi le-aţi construit în minte - produc, în expe- a confirmat mai târziu descoperirea lui Copernic, şi el a
rienţa exterioară, anumite convenţii sociale umane. fost numit eretic de către biserică şi forţat să retracteze,
Aceste convenţii sunt moduri de a acţiona, seturi renunţând la propriile descoperiri.
de comportamente care creează un cadru în interiorul Abia târziu, în secolul al XX-lea - 300 de ani mai
căruia voi vă turnaţi vieţile. târziu - Biserica Romane-Catolică Prea Sfântă şi-a schim-
Mulţi dintre voi consideră construcţiile mentale bat hotărârea şi i-a oferit o iertare oficială lui Galileo.
care au produs aceste convenţii sociale, ca fiind cele mai Şi astfel vedem cum schimbarea credinţelor voas-
importante şi valoroase lucruri din întregul vostru sistem tre cele mai de bază rămâne cea mai dificilă provocare -
de valori umane - când, de fapt, ele pot fi dintre cele mai pentru că oamenii se agaţă de credinţele lor, chiar şi atun-
dăunătoare. Ele sunt cele care va opresc, adesea, de la a ci când li se pun în faţă dovezi dare şi indiscutabile că
face ceva atât de simplu, cum ar fi să trăiţi împreună în pa- acele credinţe sunt greşite. De aceea s-a spus: "Toate mari-
ce, armonie şi fericire. le adevăruri încep prin a fi considerate blasfemii."
"Blasfemia" de care vorbim aici, în acest dialog, es-
Care sunt aceste construcţii mentale?
te multiplă. Această conversaţie este o Blasfemie Multiplă.
Poţi să le numeşti?
Prima blasfemie este că Dumnezeu ar vorbi cu oa-
Sunt multe şi toate sunt temporare. Ele dispar ime- menii si în zilele noastre.
diat ce vă schimbaţi credinţele, deoarece se bazeaza pe 'A doua blasfemie este că Dumnezeu nu cere nimic
credinţele voastre. de la oameni.
Totuşi, trebuie să reţineţi că, în termeni cosmici, A treia blasfemie este că Dumnezeu şi oamenii
"temporar" înseamnă orice de la cinci minute, la sute sau sunt Una.
mii de ani. Dacă ceva durează "doar" 2.000 de ani, acest lu- A patra şi cea mai mare blasfemie - afirmaţia care
cru este numai o imagine pe ecranul radarului Vieţii Eter- va fi cel mai greu de acceptat de către oameni - este că
ne. Dar, în termeni omeneşti, aceasta poate fi o eternitate. multe dintre cele mai sacre credinţe ale oamenilor sunt
Oricât ar dura - iar unele credinte umane durează foarte idei eronate. Ele sunt, pur şi simplu, false.
mult timp - de îndată ce credintele voastre se schimbă, se Credinţele false creează construcţii mentale care
schimbă şi construcţiile mentale care sustin viata voastră. nu vă sunt de folos.
Odată, credeaţi că Pământul e plat. Apoi aţi înţeles
Cum ar fi?
că e rotund - si toate constructiile mentale care sustineau
viaţa voastră s-au schimbat, în' functie de acest lucr~. Cum ar fi conventia umană de care am vorbit mai
Odată, credeaţi că soarele şi întregul sistem solar se devreme, numită "mor~litate". Aceasta este una dintre
rotesc în jurul Pământului. Spuneaţi că planeta voastră cele mai proeminente construcţii mentale ale voastre. Este

184 185
_________ Neale Donald Walsch _ ________ NOILE REVELAŢIl, _

o idee creata de minte. Nu o puteţi simţi, gusta, atinge, Si totusi, multe dintre comportamentele lor cele
mirosi sau auzi. Este un concept - nimic mai mult. Şi este mai dăunătoare se bazeaza pe aceasta construcţie. Dupa
un concept construit în jurul credinţelor care sunt false. măsurile si standardele umane, s-ar spune că mulţi oameni
fac ce este mai rău, atunci când cred că fac ce este mai bine.
Ce vrei sa spui, că nu ar mai trebui să existe prin-
cipii morale? Au! Afirmaţia ta este foarte dura.
Nu spun ce "ar trebui" sau "n-ar trebui" sa existe. Nu judec aceste compo~amente jsau orice altc:v~
Voi decideţi asta. Spun doar ca aceasta, ca şi alte cons- fac oamenii), dar dacă oamenn spun ca ceea ce cauta ŞI
trucţii mentale, se bazeaza pe credinţe false despre Viaţa doresc este să trăiască în pace şi armonie, ar putea obser-
şi cum este ea şi ca, din aceasta cauza, aţi creat anumite va că adesea, - atunci când spun ca fac ce este mai bine -
convenţii sociale care v-au împiedicat sa trăiţi împreună în realitate, fac lucruri care nu duc la pace şi armonie.
în pace, armonie şi bucurie.
Poţi sa-mi dai un exemplu?
Filozoful şi sociologul Bertrand Russel a spus, oda-
tă: "Nu numai din punct de vedere intelectual, dar şi mo- Pot să-ti dau sute.
ral, religia este dăunătoare. Prin asta vreau să spun că ea Ce zici' de tatăl care îşi alungă fiica gravidă, dar
predică nişte coduri etice care nu conduc la fericirea oame- care nu e căsătorită? Sau îşi renegă fiul, pentru ca nu s-a
nilor." Totuşi, "construcţia mentală" pe care o numim "mo- căsătorit în cadrul credinţei sau rasei lui? Sau de familia
ralitate" e cea care susţine întregul nostru mod de viaţă. care îşi respinge copilul, pentru ca e h~~ose~ual? .
Ce zici de o femeie de douăzeci ŞI trei de am, care
Este adevărat. Aceasta este ideea. Si de aceea am îşi leagă o bomba pe corp şi intră într-o mulţime din Ieru-
reluat-o din nou, aici. De aceea am ales-o ca exemplu. salim, ca sa o detoneze? .
Dar dacă "construcţiile noastre mentale" se ba- Ce zici de o naţiune care ocupă pământul unui alt
zează pe "credinţe false" şi dacă "moralitatea" este una popor, timp de zeci de ani, şi îi subjugăye oameni pe plan
dintre acele "construcţii", ce vrei să spui - ca Întregul nos- economic, politic şi militar, refuzând sa l~ ac~rde :tre~tu-
tru mod de viaţâ este greşit? rile umane cele mai fundamentale. ApOI se înfurie cand
acestia se înfurie, fac lucruri disperate când aceştia fac lu-
Vreau să spun că o mare parte din modul vostru
cruri disperate şi este complet oarbă faţă de rolul pe car: ea
de viaţă nu Iuncţioncezs. Dacă spuneţi ca ceea ce vreţi,
însăşi îl joacă în crearea tragediei ~mane ce s,: de~~eaza?_ .
este să trăiţi împreună în pace şi armonie şi fericire, atun- Oamenii fac aceste lucruri, pentru ca emit Judecaţi
ci nu funcţionează,
morale.
Mulţi spun că ar funcţiona, dacă oamenii ar adera
la această "construcţie mentală" numită "moralitate"! Ei Da, acum înţeleg.
spun că ceea ce ne impiedica să trăim împreună în pace, Această răstălmăcire a tot ceea ce vouă vi se pare
este faptul că oamenii şi naţiunile nu onoreaza această "drept", apare deoarece construcţia voastră legată de
construcţie. Ei spun că nu construcţia filozofică este gre- "moralitate" se bazează pe ideile false despre care am vor-
şită, ci comportamentul oamenilor. bit mai devreme.

186 187
r -- Neale Donald Walsch _ ______ NOILE REVELAŢII _

1 .O~menii. cre~ că fac "bine":, bazându-se pe ceea ce negrii şi alte minorităţi, nu din cauza ideilor ~ui Dun:ne:
cred el ca e VOIalUI "Dumnezeu sau "nevoia Vietii" _ zeu, ci din cauza ideilor fiintelor umane. Din cauza ca
însa informaţiile lor despre acestea sunt inexacte. . moralitate a nu s-a schimbat.
~ Şi d~ ~cest motiv, adesea, problemele nu apar Oamenii i-au legat pe oameni de scaune electrice şi
cand oamenulgnoramoralitatea, ci atunci când oamenii îi au dat drumul la curent, omorându-i în cel mai inuman
dau prea multa atenţie. mod, pentru a-i învăţa pe ceilalţi ~a ?morul ~ste.rau,.~u
Mama, asta chiar ca e ceva! Îl avem aici pe Dum- din cauza ideilor lui Dumnezeu, CIdm cauza ideilor fiin-
n~u care ne spune ca intram în necazuri, atunci când telor umane. Din cauza ca moralitatea nu s-a schimbat.
dam prea multa atenţie moraJitafii. . Oamenii au creat pe planeta lor un mediu în care
toate acestea sunt posibile, nu din cauza ideilor lui Dum-
Daca îi daţi prea multa atenţie, da. Daca îi acordati nezeu, ci din cauza ideilor fiinţelor umane. Din cauza ca
prea multa crezare, da. Şi asta se poate întâmpla. . moralitatea nu s-a schimbat.
De fapt, se întâmpla adesea. Construcţiile voastre mentale, bazate pe credinţe
»Moralitatea" voastra reprezinta doar constructii false şi învechite despre Dumnezeu şi Viaţa, au produs
men.tale - ~,ideile" voastre de moment în privinţa unor l~- conventii sociale extrem de nefuncţionale - comporta-
crun, Daca aceste idei se schimba din când în când '" mente pe care voi le numiţi "convenţionale", bazate pe
Asta e problema. Problema este chiar aici. "înţelepciunea convenţională" .
E problema pe care sociologii noştri o numesc mir Bineînteles ca oamenii nu au dezvoltat aceste cons-
raJitate instabil§. trucţii mental~ pentru a fi "rai". Toate construcţiile voas-
tre mentale sunt încercări sincere ale minţii de a articula şi
!'J-ar fi in~er~s~t daca acei sociologi ar privi pro- exprima principiile de baza care susţin viaţa. Totuşi, atun-
blema ~vers? UItaţi-va la lumea de azi. Problemele prin ci când dati mai multa atentie constructiilor voastre men-
car~ ati trecut în ultimii ani nu au fost create datorita tale, decât principiilor de ba~a pe care î~cearca ele sa le ex-
schimbarii moralităţii, ci de faptul ca aceasta nu s-a schim- prime, puteţi într-adevar "sa daţi de necaz".
bat - uneori timp de mii de ani.
. 'Y0i spune?~ n?u ca moralitatea nu reprezinta ni- Ce vrei să spui cu "principii de bază"? Acesta este
un concept nou. Despre ce e vorba?
rruc mat mult decat idei despre cum sunt lucrurile si cum
ar trebui ele ~afie, idei bazate pe ceea ce credeţi voi despre Exista un Set de Principii de Baza ale Vieţii care se
Dumnezeu ŞIdespre Viaţa. afla în spatele Întregii Existenţe şi voi îl cunoaşteţi, vi-I
Ele sunt ~de~- nimic mai mult şi nimic mai puţin. amintiti la nivel celular, vi-l amintiti din Timpuri Imemo-
Ele sunt ideile voastre, nu ale lui Dumnezeu. riale, când nu va simţea ţi ca fiind 'cei ce va imaginaţi ca
~ O~me~i l-au l:gat pe ~atthe",: Shepard de un gard sunteti acum .
~ Wyommg ŞIl-au batut la sange, lăsându-I acolo sa moa- . Totuşi, încă nu aţi putut sa va apropiaţi de miez, sa
r~, nu din cauza ideilor lui Dumnezeu, ci din cauza ideilor extrageţi esenţa acestor principii, oricât de mult aţi încer~
fimţelor umane. Din cauza ca moralitatea nu s-a schimbat. cat. Credinţele false pe care le aveţi despre Dumnezeu ŞI
Oamenii au discriminat în mod nemilos femeile,

188 189
_________ Neale Donald Walsch. _ __NOILE REVELAŢll _

despre Viaţa le întuneca, acoperindu-le, ascunzându-le sa le emită prin construcţiile noastre mentale. Care sunt
vederii voastre şi impiedicându-vă sa le recunoaşteţi. aceste principii?
Acesta este norul necunoaşterii. El ascunde ade-
varul de voi înşivă. Nu este vorba ca oamenii nu vor sa Principiile de Baza ale Vieţii sunt:
Funcţionalitatea.
traiasca dupa cele mai adevarate principii ale vieţii, ci, pur
Adaptabilitatea.
şi simplu, le este imposibil sa o faca, atunci când aceste
Auto-sustinerea
principii de baza sunt atât de umbrite de credintele lor,
~cât nici macar nu pot afla care sunt principiile. Pe scurt, . _ Întreaga Viaţa dovedeste aceste principii. Întreaga
fiintele umane încearcă sa traiasca adevarul prin credinţe VIaţa le demonstreaza.
care sunt false. Astfel, şi-au propus un obiectiv imposibil. . _ .Unul din~e aceste principii eteme sta în spatele
Ş~a~~sta este motivul pentru care atât de multe aspecte ale fIec~rei CO~~UCţII rnentale temporare pe care le aveţi, aş-
vietii de pe planeta voastra nu funcţionează. teptand sa fie dezvaluit. Insa ele sunt întunecate si as-
Acum, arătati-mi ca o parte din viaţa voastra pe c~nse de catre aceste construcţii mentale, pentru că ele, la
Pământ tuncţionează. Aţi crescut, aţi evoluat şi aţi devenit răndul lor, se bazeaza pe idei false despre viaţa.
o versiune mai mareata a umanitatii. Ati invătat din unele Intrucât construcţiile voastre mentale sunt încer-
dintre greşelile voastre, aţi progresat şi ati devenit, în unele cari deforma te de a exprima Principiile de Baza ale Vietii
ele produc rezultate deformate. . ,
privinţe, o specie magnifica. Şi, dupa cum am spus mai
devreme, aţi facut asta, în ciuda tuturor vicisitudinilor. De exemplu, iata trei dintre cele mai cunoscute
De aceea, este pacat sa vad ca faceţi, în acest mo- co~trucţii mentale ale voastre - pe prima am menţionat-o
ment al ?ezvoltarii voastre, alegeri colective care ar putea deja ..Acestea sunt idei simple, pe care le aveţi şi pe care
avea.u.n Impact atât de dramatic şi de negativ asupra vieţii le-ati tradus în convenţii, obiceiuri şi practici sociale:
speCIeI voastre aşa cum o cunoaşteţi voi - daca nu cumva Moralitatea.
o va sfârşi definitiv. Dreptatea.
Acei oameni care înţeleg profund ce se întâmpla Proprietatea.
acum vad ca partea cea mai trista este ca atât de multe se Acestea se numara printre cele mai preţuite con-
pot îmbunătăţi atât de rapid, doar prin câteva schimbari cept~ fil..?sofice, politice şi economice. Care sunt Principiile
simple legate de lucrurile pe care alegeţi sa le credeţi. de Viaţă pe care cauta ele sa le exprime?
In cazul "morali taţii", principiul e Funcţionalitatea.
Atunci, hai să le facem acum! In cazul "dreptaţii", principiul e Adaptabilitatea.
Hai să schimbam cursul evenimentelor chiar aici! In cazul" proprietăţii" este Auto-susţinerea.
Chiar acesta este scopul acestui dialog. De aceea Ei bin~,. cu siguranţă nu înţeleg asta. Funcţionali-
suntem aici şi avem aceasta discuţie. Acesta este scopul tate, adaptabilitate, auto-susţinere ... mă rog. "Moralita-
acestor Noi Revelaţii. tea", ,~dreptatea" şi "proprietatea" au mai mult sens pen-
Bine, atunci dezvăluie-ne mai mult. Vorbeai des- tru mme. Ne-am construit întreaga viaţă în jurul lor. Cum
pre "principiile de viaţă" pe care spuneai că oamenii caută am putea trăi fără ele?

190 191
_________ Neale Donald Walsch . NOILE REVELA ŢII _

Ideea nu este sa trăiti fara ele, ci sa le elevati, sa le 4. Fiţi suficient de curajoşi pentru a explora şi exa-
ridica.ţi la nivelul urmator de articulare şi exprimare şi sa mina aceasta înţelegere şi, daca se potriveşte cu ade-
tr.eceţI de la concept la principiu/ atunci când va trăiti varul si cunoasterea voastra interioara, sa va
viata. Aceasta se refera la ridicarea conştiinţei, sau la a extinderi sistem~l de credinţe, pentru a o include.
deveni pe deplin conştienţi de tot ceea ce implica procesul 5. Trăiţi-vă vieţile, mai degraba ca pe o demons-
de exprimare a vieţii. traţie a credinţelor voastre, decât ca pe o negare a lor.
Pentru mulţi oameni, acest lucru nu este uşor, din
Repeţi unele lucruri, iar şi iar.
cauza înclinaţiei lor de a mentine credintele asa cum sunt
indife~ent de cât de nefunctionale au d~venit ele (sau a~ Repetitia poate fi foarte utila.
fost ~In totdeauna). ~xista, totuşi, o cale rapida pe care o Poate fi şi supărătoare, şi îi poate face pe oameni
puteţi urma, o modalitate de a face mai repede acest lucru.
sa-şi piarda rabdarea.
Care este ea?
Elevul serios nu-şi pierde niciodata rabdarea când
Cei Cinci Paşi catre Pace. Aceasta duce nu numai maestrul sau repeta ceva.
la pace în lume, ci şi la pace în lumea ta interioara. Cei care traiesc cu adevarat, nu-şi pierd niciodata
Despre aceasta pace vorbim aici. Pacea interioara rabdarea când viaţa repeta ceva.
ca şi Pacea exterioara. Viaţa însăşi este o repetiţie. Este imposibil sa se în-
Majoritatea fiinţelor umane nu prea au avut multa tâmple ceva nou. Este posibil doar sa ai experienţe noi, a
pace interioara sau exterioara, în ultima vreme. Nici starea ceva ce s-a întâmplat de multe ori înainte.
lumii şi nici starea minţii voastre nu a permis-o. Dar acum Dumnezeu este o Repetiţie. Viaţa este Dumnezeu,
p~teţi face Cei Cinci Paşi catre Pace şi va puteţi eleva con- care se repeta pe El Însuşi. .. ~ .
~timţa, ~ecând de la concept la principiu, atunci când luaţi • Dezvolta-ţi gustul pentru repetitie. Cand o vei face,
In c?~s~derare,. exploraţi şi înţelegeţi profund viaţa. Daca vei capata o iubire pentru Dumnezeu şi pentru vi~ţa.
doriti sa urmaţi aceasta cale rapida, iata, din nou, ce trebu- Vei sti asta în aceasta primavara, când vei vedea
ie sa faceţi. Iata, din nou, cei Cinci Pasi catre Pace: din nou boboc ii înflorind. În aceasta vara, când vei face
1. Recunoaşteţi ca unele din v~chile voastre cre- plaja din nou. În această toamna, când vei simţi. di~ nou
dinţe despre Dumnezeu şi despre Viaţa nu mai prospetimea aerului. In aceasta iarna, când te vei mmuna
funcţionează. din nou la vederea zăpezii proaspat căzute. .
2. Recunoaşteţi ca exista ceva ce nu înţelegeţi des- Vei sti aceasta, când vei zâmbi la auzul unei melo-
pre D~mnezeu şi despre Viaţa, şi ca înţelegerea dii preferate, pe care ~i a~z~t~o de mAulte,~r:nul~e~ori şj .de
acestui lucru ar putea schimba totul. care, totuşi, nu te POţI plictisi. Sau cand IţI vei imbrătisa
3. Fiţi dispuşi ca, acum, sa fie prezentata o noua iubita, de care nu te poţi satura. . .~.
înţelegere despre Dumnezeu şi Viaţa - înţelegere Aceste lucruri le-ai facut de multe, multe on - si îţi
care ar putea duce la un nou mod de viaţa pe plane- place repetiţia.
ta voastra.
Nu e exact acelaşi lucru.

192 193
--- NealeDonaldWalsch_- _
________ NOlLE REVELAŢII. .__

!:'Iu. Aceste experienţe, aşa minunate cum sunt, par


banale m comparaţie cu repetiţiile implica te în explorarea
adevărului etern.
Sa.nu.va plicti~iţi sa căutati adevarul, sau să-I găsiţi.
MI-aţi cerut ajutorul, într-un moment de mare în- 21
cercar: pentru ~asa umana. Lucrurile spuse aici au fost
spuse Iar ŞIIar, in multe feluri, pe parcursul istoriei uma-
ne. Aceasta forma de repetiţie nu a produs o schimbare în Niciodată - şi acum marepet eu- nidodatan-am mai
comportamentul uman fundamental.
auzit ca atât de multe dintre experienţele obişnuite de viaţă
Sunteţi invitaţi, aici, sa încercati o noua forma de sa fie explicate cu o înţelepciune atât de ~eobişn~tă. ~e-
repetiţie. Poate ca, auzind acelasi lucr~ de mai multe ori zeule faci ca totul sa fie aşa de clar, de sunplu ŞIde evident,
într-un interval foarte scurt de timp, va avea un impact Multumesc. Te rog, continua - repetă ori de câte ori doreşti.
asupra comportamentului uman.
înţeleg acwn ca acest lucru este perfect.
Totul depinde de voi.
Vreţi, cu adevarat, ca lumea sa se schimbe? Puteti schimba lumea voastra - iar cea mai rapida
Da. cale va fi să va îndepărtaţi de ideile voastre eronate şi s~
adoptaţi o noua revelaţie şi o noua spiritualit~.te. Acesta ar fi
" Atu~ci v?i clarifica foarte bine unele idei - prin re- cel mai curajos lucru pe care l-au facut oamenn. de secole. Ar
peti~e. Logtc,: CIrculara capata putere din însuşi cercul pe putea schimba istoria umana.
care 11 creeaza. A merge m cerc, înseamnă a calatori de
Sunt pentru! Deci, sa ne întoarcem la ~pa n?astra
mai m~lte ori pe acelaşi traseu. A merge în cerc în mod în- despre construcţiile mentale care produc convenţii sociale ce
ţelept, msearnna.a ca.latori pentru prima oara pe acelaşi deformeaza principiile de baza ale vi~. Ai sp~ c~ "morali:
traseu. Astfel, obtşnuim! devine neobisnuit, iar cercul _ o tatea" este una dintre acele construcţii mentale ŞIca putem fi
cale c~tre locul unde doreşti sa ajungi. 'Şi când observi, în induşi în eroare de ea.
~ele dl~ ~rrna, ca drumul a revenit la punctul de origine,
mţele~ ca l~u~ unde doreşti sa ajungi este acolo unde ai Nu numai ca puteţi - dar aţi şi fost.
fost deja ... ŞIal fost acolo din totdeauna. Corect. Deci, cum sa traim o viaţă fără principii mo-
rale? Şi cwn se leaga "construcţia mentala" numită "drepta-
te", de principiul de viaţă numit "adaptabilitate" - sau co~-
ceptul nostru de "proprietate", de principiul de viaţă numit
"auto-sus ţin ere."?
Ajută-ma sa vad relaţia ?ffitre. o _co~tru~e ~~tala
re-creată de oameni, o convenţie socială ŞI un pnnCIpIU de
viaţă. Ce anume îl face pe ultimul, mai bun decât prima?
Ultimul nu este "mai bun" decât prima, în ideea supe-
rioritătii morale. Este, pur şi simplu, mai funcţional. Princi-
194
195
~,
_________ Ncale Donald Walsch NOILE REVELA Ţ\I _
---------------
piile de Baza ale Vieţii Iunctioneeeă. Multe dintre cons- va distruge unul pe altul, dar nu aţi reuşit sa avansaţi în
trucţiile mentale ale omenirii şi convenţiile ei sociale nu o abilitatea de a va înţelege unul cu altul, da. Asta este ceea
fac. Este extrem de simplu. ce creeaza criza. .
Multe dintre ideile şi comportamentele omenirii Deci, hai sa revenim la primul cuvânt de'pe lista
nu sunt funcţionale. Ele sunt disfunctionale. noastra cu exemple de convenţii create de oameru: Mora-
Ai observat, de exemplu, ca majoritatea relaţiilor litatea. Acesta este un exemplu bun pentru ca. es:~ prezent
umane sunt disfuncţionale? Ele nu merg asa cum ar tre- în toate culturile. El atinge aproape toate societăţile de pe
bui. Se rup. Se desfac. ' Pământ.
~sta, d~o~~e~e oamenii au abandonat Principiile
Moralitatea" noastră aproape că a distrus toate
de Baza ale Vietii, in favoarea propriilor lor construcţii " de pe Pământ.
mentale şi a convenţiilor sociale care decurg din ele, societăţile
Acum, daca aceste credinţe pe care se bazeaza con- Aceasta este o observaţie corecta.
ceptele voastre mentale ar fi corecte, conventiile voastre
Deci, care este credinţa falsă ce a creat. ~once~tul
sociale - adica, comportamentul vostru colectiv - ar fi la
mental pe care îl numim moralitate şi convenţiile SOCIale
fel de funcţionale ca şi Principiile de Baza ale Vietii. Dar
credinţele voastre nu sunt corecte, ci sunt pline de idei fal- care decurg din el?
se. Am examinat deja cele mai daunatoare credinte false, Credinta voastra ca Dumnezeu are nevoie de ceva
Acum, sa vedem cum produc ele convenţii sociale 'care va _ ca trebuie s'a va comportaţi într-un, anu~e fel ", este
afecteaza negativ viaţa. ideea eronata din care a apărut "morahtatea voastra.
Minunat! Aşteptam să ajung aici. Vreau, cu adeva- Bine, bun. înţeleg. Dar, chiar dacă Dumnezeu n~
rat, să înţeleg mai bine. vrea ca noi să ne comportăm într-un ~~e fel, ~: e ~eşlt
în a avea" principii morale"? Ele ne ajută sa ne trăim viaţa.
Nu putem examina toate conventiile voastre
sociale, deoarece acest dialog nu s-ar mai t~rmina nicio- Problema" principiilor morale" este ca el: tre?ui~
data, dar putem lua un exemplu foarte bun, dându-vâ să se sprijine pe o Valoare Suprema, sau, de Baza. Pn~cI~
şansa de a vedea în ce mod ... credintele False creeaza piile morale fără autoritate morala, ca ŞI bancnotele fara
Convenţii Sociale ce produc Disfuncţii' în Societate care un standard al aurului, sau orice alt lucru de valoare care
ameninţ~ Supravieţuirea Speciei. Supravieţuirea speciei sa le susţin a, nu valoreaza nimic.
este subI~ctul despre care discutam aici, desigur. Despre De acord. Principiile morale trebuie să se sprijine
asta vorbim, încă de la început. .
pe o autoritate.
Ştiu. Sunt conştient de asta. Trebuie să actionăm
La începuturi, pe când se formau societaţil~, pe
împ!euna; trebuie să atingem noi nivele de conŞtientă,
când apareau diferitele ~ul~!i umane, care?era au ton tate a
daca vrem ca specia noastră să supravieţuiască.
pe care se sprijineau principiile lor morale .
. Din cauza modului în care se comporta oamenii, Ei bine, cred că pe ideea lor despre ce este "cor ect" .
da. Din cauza felului în care aţi avansat în abilitatea de a

196 197
_________ NOILE REVELA ŢII --
_________ Neale Donald Walsch. _

La urma urmei, de unde crezi ca primeau aceste idei? fel de credinţa este greşita sau superstitioasă şi nu reprez-
inta altceva decât "opium pentru popor".
De la Dumnezeu? Chiar şi aceste societăţi au uzurpat, pur şi simplu,
Exact. Cel puţin, de acolo spuneau ei ca le primeau. mvâtăturile timpurii ale propriilor strămoşi, în ceea ce pri-
Te rog, permite-mi sa clarific din nou cum s-a pe- veşte "binele" şi "raul" -invătături timpurii care îşi aveau
trecut acest lucru. clar radacina într-o anume forma de adorare a idolilor şi
Majoritatea civilizaţiilor timpurii amestecau com- în atasamentul fata de "vointa zeilor".
plet ceea ce am numi azi religie şi politica - citând coduri , Întotdeau~a a fost asa, deoarece e natural ca oame-
dumnezeieşti, pentru a sprijini reguli pământeşti, nii sa se vada ca parte a unui întreg mai mare şi sa ştie, la
Culturile primitive s-au întors catre "zei", pentru un nivel profund, ca acel lucru este ceva numit Dumne-
tot ceea ce doreau sa atraga - nu numai ploaia, sau o recol- zeu. Ateismul este o reacţie intelectuala; deismul este o
ta buna, dar şi aut?ritatea de a fixa reguli comportamen- reacţie naturala, o "cunoaştere" intuitiv a, o conştientă
tale, sau ceea ce ati numi azi - "principii morale". bine întipărită la nivel celular.
Culturile de mai târziu au facut acelasi lucru. Ma- Însa, ceea ce oamenii "ştiu" despre Dumnezeu în
joritatea legi!or civile au fost la început codu'ri religioase, celulele lor şi ceea ce "cred" despre Dumnezeu în mintea
date oamemlor printr-o "revelaţie" sau alta. Indiferent lor, sunt adesea doua lucruri complet diferite.
daca oamenii care se grupau în jurul lor credeau în mai Astazi exista milioane de oameni (nu câţiva, ci mi-
~u,lţi =. sau într-un singur Dumnezeu atotputernic, lioane) care continua sa creada ca Dumnezeu a stabilit un
ideile lc:.rtimpurii despre "bine" şi "rau" au provenit din întreg sistem de legi pe care fiinţele umane trebuie sa le
ceea ce rnţelegeau ei ca dorea şi avea nevoie Zeitatea lor. urmeze şi aceşti oameni declara ca Legea lui Dumnezeu
Şi, o, ce diferit ar fi fost daca ar fi decis ca Zeitatea ar trebui sa conduca, sa ghideze şi sa controleze întregul
lor nu avea nevoie de nimic! . comportament al societăţii civile. Exista ţări întregi în care
Din pacate, ei nu au decis aşa ceva. Si astfel s-a oamenii accepta Legea lui Dumnezeu ca Lege Civila, care
sI?us ca mul~~ dintre seturile de reguli care 'guvern~aza conduce toate aspectele vieţii lor de zi cu zi.
VIaţa de cu ZI l-au fost "înmânate" direct Omului, de catre Ei bine, ar putea fi şi mai rău. Vreau să spun, ce e
Dumnezeu. O culegere de astfel de rezuli a fost chiar aşa de rău în asta?
descrisa ca poruncile lui Dumnezeu. o
. Concepţia voastra despre nevoile şi dorinţele unei Nimic, atâta timp cât ceea ce va imaginaţi voi ca e
puter: mai~mari decâ! a.voastra, cu, o înţelepciune mai pro- "Legea lui Dumnezeu", este ideea corecta.
funda decat a voastra ŞIcu o autontate care o depăşeşte cu Dacă e Legea lui Dumnezeu, cum să nu fie corectă?
~u~t p~ a voastra, este ceea ce se afla în spatele a aproape
fiecărui set de imperative morale sau standarde de com- Daca acea lege spune ca nici un om nu are dreptul
portament pe care le-a inventat societatea părnănteană. să gândeasca şi sa decida pentru el însuşi, ci trebuie să ac-
Aceasta include şi societăţile care acum nu mani- cepte Legea lui Dumnezeu aşa cum este ea interpretata de
festa nici o credinţa în Dumnezeu şi care declara ca o ast- învăţători erudiţi - asta e ceva corect?

198 199
________ NOILE REVELATII _
_________ Neale Donald Walsch _

Ăă nu suna corect, dar cred ca ar depinde de ce


•••
relatari orale, scrise ulterior, despre Mahomed şi cum a
au zis acei învăţători ca e Legea lui Dumnezeu. Depinde trait el) şi ceea ce se cunoaşte ca ijma (consensul atins de
de cum au interpretat-o ei. învâţâtorii, juriştii şi savanţii isiamici, în legatura cu inter-
pretarea Shariei şi a Hadith-ului). Aşa e?
Daca învăţătorii erudiţi au spus ca, potrivit Legii
lui Dumnezeu, marturia unei femei la tribunal valoreaza Înţelegerea ta este simpla, nu şi incorecta.
cât jumatate din cea a unui barbat, asta e ceva corect? Şi acele "legi" religioase pe care tocmai le-ai menţi-
O, da, ai menţionat asta mai devreme. Şi, nu, bine- onat aici - toate fac parte din Sharia?
înţeles ca nu ar fi corect. Da.
Şi daca învăţătorii erudiţi au spus ca, potrivit Legii Mi-e greu sa cred ca Dumnezeu ar fi atât de ne-
lui Dumnezeu, o femeie nu e libera sa se marite cu cine drept - atât de teribil de nedrept. Eşti sigur ca oamenii care
vrea şi drepturile ei de a divorţa nu sunt egale cu cele ale te-au citat au înţeles corect? Chestia aia despre superiori-
unui barbat, asta e ceva corect? tatea masculină, de exemplu. Aceea este Legea Divină?
Nu. Ai putea sa te îndoieşti vreodata?
. Daca învătătorii erudiţi au spus ca, potrivit Legii Este aceasta doar parerea cărturarilor islamici, sau
lUIDumnezeu, o persoana de "credinţa greşită" nu poate exista şi o Scriptura care sprijină aceste învăţături?
depune, sub nici o forma, marturie împotriva unei per-
soane de "credinţa dreapta", asta e ceva corect? O, Coranul este foarte limpede în aceasta privinţa.
Sigur ca nu. Nici nu se pune problema! Da-mi un exemplu.
. Daca învătătorii erudiţi au spus ca, potrivit Legii Sura 4:11:
lUIDumnezeu, moştenirea unui copil de sex masculin va "În ceea ce priveşte moştenirea copiilor tai, Allah ne
trebui sa fie egala cu cea a doi copii de sex feminin, asta e îndruma astfel: i se va da moştenitorului de parte bar-
ceva corect? bateasca o parte egala cu cea a doi moştenitori de parte
Şi ce-ar fi daca învăţătorii ar fi spus ca blasfemia femeiască. Când e vorba despre doi sau mai mulţi moşte-
faţa de Dumnezeu, sau faţa de profetullui Dumnezeu, se nitori de parte femeiască, partea lor este doua treimi din
pedepseşte cu moartea - şi au înrăutătit lucrurile, neex- moştenire; daca este doar una, partea ei este jumatate."
plicând clar care este "blasfemia"? Asta ar fi ceva corect? Dau. Scrie chiar acolo, în Scriptura.
Nu. Nu ar fi. Şi înţeleg ideea. Ideea e ca milioane de Dar spune-mi sincer, doar nu te aştepţi sa accept
oameni sunt conduşi de asemenea legi "civile", în ţările asa ceva, sau sa cred ca acesta este Cuvântul Tau Sfânt?
musu1mane, unde Sharia este folosita în loc de legislaţie, Majoritatea oamenilor de azi ar respinge un Dumnezeu
sau unde legile civile care exista totuşi, se bazeaza pe ea. care a spus aşa ceva.
Dupa cum înţeleg eu, Sharia este o combinatie de Atunci vor fi pedepsiţi cu osânda veşnică.
cuvinte din Coran, învăţături din Hadith (o colecţie de

200 201
_________ Neale Donald Walsch _ _ NOILE REVELATII _

Nu. Nu şi pentru ca împarţi moştenirea în mod Nu ai citit pe monezi le voastre "credem în Dum-
egal între copiii tăi şi pentru ca respingi un Dumnezeu nezeu"? Desenul de pe spatele bancnotei de un dolar, nu
care spune sa nu fad asta. are nici o legatura cu Dumnezeu?
Citeşte Sura 35:36. Nu juraţi voi credinţa, punând mâna pe Biblie şi
. ."Dar pentru ~ei care îl resping (pe Allah) - pentru spunând: "Aşa sa-mi ajute Dumnezeu"?
el va fi Focul Iadului ... astfel îi ras platim Noi pe cei nere- Nu deschideţi sesiunile Congresului vostru cu o
cunoscatori! rugaciune - dupa care votaţi legi care introduc rugăciu-
"Şi focul nici nu îi va consuma în întregime, ca sa nea în şcoli? Citeşte versurile strofei a treia din imnul
moa:a .şi nici nu va fi micşorat acest chin. Şi ei vor striga vostru naţional.
dupa ajutor: ,O, Doamne, elibereaza-ne, ca sa facem ce este înţeleg ce vrei sa spui.
drept!~ D~.rEu nu voi face asta! Niciodata! Le voi spune:
Indiferent daca guvernele o recunosc sau nu (şi din
,Nu aţi trait destul ca sa va gândiţi la aceste lucruri? Nu am
ce în ce mai multe guverne ies acum în faţa şi o spun), ve-
trimis pe cineva sa va avertizeze? Aşa ca acum, gustaţi
derile religioase ale majorităţii oamenilor dintr-o societate
pedeapsa!'. Cei nelegiuţi nu vor fi ajutaţi de nimeni."
sunt acelea care formeaza, în mod conştient sau incon-
Asta ai spune tu? Asta ar spune Dunmezeul îndu- ştient, fundamentul tuturor legilor şi al tuturor codurilor
:~, daca sufletul înţelege ca a greşit şi implora sa i se dea morale locale.
mea o şansa? Pentru a da autoritate sistemului vostru de prin-
Dumnezeul îndurării nu arata nici o îndurare fata cipii morale, milioane dintre voi v-aţi bazat pe ceea ce pre-
de c~i care nu cred. Asta spun Scripturile voastre. Şi cân'd supuneţi ca este Legea lui Dumnezeu.
aveti culturi si ~ocietaţi. în.tregi care-şi bazeaza legile pe Mulţi oameni ar spune: "Nu este ceea ce presu-pu-
asemenea scnen - atunci ŞI ele, ca şi Dumnezeu, nu au vo- nem ca e Legea lui Dumnezeu, este ceea ce ştim ca e Legea
ie, sa a:a~eîndurare şi pot sa acţioneze În moduri groaz- lui Dumnezeu, Acea lege este foarte clara şi ne-a fost dată."
ntce, fara teama de consecinte.
Şi daca cineva nu crede ca exista un Dumnezeu?
Societătile umane cr~eaza "principii morale" din
asemenea "instrucţiuni de la Dumnezeu". Acea persoana trebuie sa respecte totuşi legile ci-
vile. Dar înţeleg ce vrei sa spui. Majoritatea legilor noastre
A Ei, po~te că asta e valabil în unele culturi, dar nu şi
~ ~ta~eleUmte. Noi ne mândrim cu separarea dintre bise- civile sunt, de fapt, bazate pe autoritatea morala pe care o
n:a ŞI stat. Nu pretindem, aşa cum fac alte ţări şi culturi, deducem din "cea mai buna idee" a noastra despre ceea
ce vrea Dunmezeu. Şi, aşa cum ai subliniat, în unele ţări
ca ~ezeu este autoritatea din spatele moralităţii şi a
legilor noastre. nimeni nu încearcă sa se ,joace' cu acestei idei. Ele spun
direct ca legile civile sunt legile lui Dumnezeu, aşa cum
Serios? J~ramântul de Credinţa faţa de drapelul sunt expuse în Scriptura.
vostru nu descrie ţara voastra ca "o singura natiune, sub
conducerea lui Dumnezeu ..."? ' Şi daca legile şi principiile voastre morale se ba-
zează, în final, pe o interpretare a Voinţei lui Dumnezeu,

202 203
_________ Neale Donald Walsch _ _____ NOILE REVELA ŢII _

atunci Legea lui Dumnezeu prezentata în oricare Scrip- Ceva de genul asta?
tura acceptata pe plan local, devine "etalonul de aur".
Da, da, aşa ceva.
E adevărat.
Ca şi acela care spune ca nu trebuie sa-ţi tai părul
Deci, ar fi bine ca sursa voastra pentru Legea lui de pe cap, sau sa-ţi aranjezi colţurile bărbii?
Dumnezeu sa fie corecta.
Da, da, şi asta.
Asta nu e o problema, deoarece Dumnezeu i-a dat
Tora direct lui Moise. Noul Testament este şi el corect până Şi multe altele?
la ultimul cuvânt. Coranul este şi el perfect. Bhagavad Gita Şi multe altele, da.
este minunată. Principiile calauzitoare ale Cărţii Mormo-
nilor au fost transmise direct lui Joseph Smith, de catre Ca şi Legea lui Dumnezeu care spune ca cine
Dumnezeu prin îngerul Moroni. Pali Canon conţine o în- atinge un mort este necurat timp de şapte zile, sau ca daca
ţelepciune uluitoare. Şi aşa mai departe. eşti preot, poţi cumpara un sclav, sau ca nu ai voie sa faci
nimic de Sabat, sau ca fratele tau saracit poate fi cumparat
Acestea sunt "etaloanele de aur ale moralităţii", în
culturile în care ele sunt prevalente - şi mulţi dintre şi forţat sa devina servitorul tau, sau ca, dupa sex, ambii
adepţii lor le considera a fi complete şi corecte. parteneri sunt necuraţi? Sau ca vrajitoarele şi vrăjitorii tre-
buie omorâti?
Hai sa examinam câteva din Legile lui Dumnezeu. S-ar putea sa ţi se para ca ele sunt doar câteva scrieri
Nu! Iarăşi? care nu au sens, dupa standardele omeneşti de azi, dar ade-
varul este ca lista regulilor lui Dumnezeu, despre care ma-
Stai.Sunt multe pe care nici nu le-am menţionat încă. joritatea ar spune ca nu au sens pentru nici o persoana ra-
E nevoie de asta? Vei cita din nou, din una dintre tională, e atât de lunga, încât ar putea alcătui o carte.
scripturile umanităţii, un text care nu se mai aplica unei De fapt chiar o slcătuieste.
societăţi modeme. Am adus atât de multe exemple în aceasta conver-
saţie - şi voi mai aduce şi altele - ca sa înţelegeţi o idee
Eşti dispus sa accepţi ca multe dintre cuvintele şi esentiala:
cărţile voastre sfinte, nu au putut niciodată sa fie aplicate, . V-aţj bazat autoIitatea morală pe Legi Sacre/ pe
în nici o societate civilizata? care le epliceti vreţi-nu vreti în Functie de ce simţiţi în
Da. Sunt dispus sa accept asta. Unele dintre Legile legătură cu ele într-un anumit moment într-o anumită
lui Dumnezeu, aşa cum apar în diverse Scripturi Sfinte, culturii. în anumite situatii.
probabil ca nu au avut niciodată sens. Daca spui ca nu luăm în seama cuvintele din Cărţi-
Ca acel "Cuvânt al lui Dumnezeu", care spune ca, le noastre Sfinte, atunci când vedem ca ele nu se mai apli-
daca cineva are un fiu încăpăţânat şi care refuza sa asculte ca în vieţile noastra - sunt de acord.
şi mai este şi beţiv, părinţii trebuie să-I duca la porţile ora- Cu alte cuvinte ...
şului şi toţi bărbaţii sâ-l lovească cu pietre până moare? Moralitatea voastra nu are nici un etalon în afara

204 205
_________ Neale Donald Walsch _ _ NOJLE REVELA TII
-----------
de ceea ce functioneaza si ceea ce nu functioneaza. ral real al între~i :,oa~tre societăţi. De aceea, prin proprii-
Acesta este adevărul - şi orice altceva e o ficţiune. le voastre actiuni ati dovedit că "principii morale" =
Chiar şi voi sunteţi de acord - dupa cum se dove- "funcţionalitate."
deşte nu prin ceea ce spuneţi, ci prin comportamentul
vostru - ca, aşa cum apare în multe dintre Scripturile Se reveleaza !'flndpiul Fundamental al Vieţii.
voastre Sfinte, Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie respec- Aceasta este Ideea la care ai vrut sa ajungi.
tat în întregime, pentru ca nu este infailibil. Da, şi c~ ver:i vo:b~, specia voastra a stabilit deja
E clar ca nu este, deoarece în toate acele cărţi, cu- acest lucru. Deja ati hotarat pe planeta voastra ca ce este
vântul a fost scris de oameni. Dar daca "etalonul de aur", "bine" este ceea ce funcţioneaza - în funcţie de ceea ce
care e baza moralităţii în diferitele noastre culturi, nu este încerca.ţi ~a fiţi, să faceţi sau sa aveţi. Pur şi simplu/ nu
infailibil - atunci ce facem? sunteţi dispusi sa recunoaşteţi aceasta.
. <:=asă fie totul mai complicat, nu aţi fost capabili sa
Atunci va bazaţi moralitatea pe legi spirituale, care, ajungeti la un consens asupra a ceea ce încercati sa fiti sa
atunci când sunt luate ca întreg, nu au sens. Ele se con- faceţi şi sa aveţi - ca o entitate colectiva, numită omenire.
trazic unele pe altele, chiar În cadrul aceleaşi Scripturi - şi _ ş~acestea ~u~t piedicile - a doua categorie princi-
se contrazic de la o Scriptura la alta. Astfel, rasa umana a pala - din calea pacii ŞI armoniei pe Pământ.
primit legi din care trebuie sa alegeţi cu grijă, pentru alege
ceva sănătos.
Nu vreţi să recunoaşteţi ca faceţi asta, bineînţeles,
pentru ca atunci aţi cădea pradă acuzaţiei de relativism-
un cuvânt foarte murdar în vocabularul vostru. Voi vreţi
sa fiţi ebsolutisti. Vreţi sa credeţi şi sa afirmaţi ca exista ca-
tegoric "Bine" şi "Rău". Totuşi, în cele din urmă, VOI tre-
buie să hotârâti ce sunt acestea. Nu va puteţi baza pe legile
voastre şi nu vă puteţi baza nici pe Dumnezeul vostru.
Trebuie să hotărâti singuri, deoarece atât cuvintele
din legile voastre, cât şi cele ale Dumnezeului vostru s-au
dovedit a fi prosteşti, atunci când au fost înghiţite pe de-a
întregul, atunci când au fost aplicate fara discemărnânt,
atunci când aţi aderat la ele în mod absolut, literal şi fără
flexibilitate, în fiecare caz şi situaţie. Ele nu pot funcţiona
astfel. Nimic nu funcţionează în acest mod.
Multe dintre legile voastre religioase - dupa cum
recunoaşteţi voi înşivă - ar trebui sa fie ignora te, pur şi
simplu. Cu greu ar putea fi considerate fundamentul mo-

206 207
_________ Neale Donald Walsch . NOILE REVELAŢII, _

Cred ca văd peste tot acelaşi lucru ca şi tine.


Sigur ca da. Ar trebui sa fii orb sa nu vezi.
Deci, tu spui ca ar trebui sa renunţăm la toate prin-
22 cipiile morale.
Tu insişti sa generalizezi, sa gaseşti o declaraţie de
treizeci de secunde - dar nu aşa ceva vreau eu sa spun.
Deci, în această Noua Spiritualitate despre care vor- Ceea ce spun eu, este ca oamenii au creat o cons-
beşti, trebuie să uităm totul despre principiile morale? trucţie sociala numita" principii morale". Va explic cum
"Principiile morale" sunt periculoase, tocmai pen- se modifica principiile voastre morale, chiar daca voi spu-
tru ca se schimba din când în când pe parcursul istoriei - neţi contrariul. Fac observaţi a ca voi nu vreţi sa recunoaş-
şi de la cultura la cultura, pe întreg cuprinsul planetei. teţi asta - şi astfel deveniţi integri. Convingerea voastra ca
Motivul pentru care ele se schimba, este că se ba- aveţi dreptate este cea care vă ucide.
zează pe credinţe false şi ceea ce fac mulţi oameni, atunci Insistaţi sa etichetaţi toate greşelile de funcţionare
când descopera ca anumite instrucţiuni morale nu funcţi- ca fiind chestiuni de decadere morala. Acest lucru duce la
onează în viaţa reala, este sa-şi schimbe principiile morale/ judecata - iar judecata creeaza justificarea. Prin judecăţile
fara a schimbe credintele din care acestea au aparut voastre legate de comportamentul moral al unei persoane
Oamenii refuza categoric sa-şi schimbe majoritatea sau al unei naţiuni, va justificaţi reacţia de raspuns.
credinţelor fundamentale, dar îşi schimba cât ai clipi prin- Numiţi aceste reacţii: "obligaţia voastra morală".
cipiile morale (adica felul în care aplica credinţele), în Susţineţi ca sunteţi obligaţi, din punct de vedere moral, să
funcţie de situaţie. De exemplu, majoritatea oamenilor acţionaţi într-un anume fel.
susţin credinţa fundamentala conform careia Dumnezeu Pedeapsa cu moartea este un exemplu perfect.
vrea ca ei sa fie cinstiţi. Apoi, ei înşeală la plata impozi- Susţineţi că Legea lui Dumnezeu, sau codul vostru moral
telor catre stat - şi spun ca e în regula. "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte", justifica această
"Toata lumea face asta. E ceva normal." pedeapsă. Nici măcar nu e vorba despre a aduce siguran-
Au refuzat sa-şi schimbe credinţa de baza, dar ţă în societate, pentru că închisoarea pe viaţă ar face acest
şi-au schimbat, într-o clipa, principiile morale (adica felul lucru. Este, în mod vădit, doar o chestiune de răzbunare.
în care aplica credinţa), în funcţie de situaţie. Da. încercăm să îndulcim lucrurile, numindu-le
Dar, daca-şi schimbă principiile morale, atunci îsi dreptate, dar există o zicala: "Dacă arată ca o raţă, merge
schimbă credintele= pentru ca principiile morale sunt, pur ca o raţă şi măcăne ca o raţă, probabil că e o raţă." în acest
şi simplu, credinţe exprimate. caz, este o rata care se cheamă Răzbunare.
Prin urmare, ei sunt ipocriţi. Nu au nici un fel de
credinţe. Ei doar vor sa creada ca au credinte. Dar ce-ar fi dacă principiile morale - care sunt
Asta îi face sa se simta bine, dar cre~aza si nebunie schimbătoare oricum - nu ar face parte din ecuaţie? Ce-ar
în lume. ' fi daca singura problemă ar fi funcţionalitatea - dacă o

208 209
__________ Neale Donald Walsch ___ NOILE REVELAŢII _

anumita acţiune sau reacţie funcţionează, sau nu, pe baza Sa presupunem ca mergi cu maşina spre vest în
a ceea ce încercaţi sa fiţi, sa faceţi sau sa aveţi? Statele Unite, îndreptându-te spre Oceanul Pacific şi vrei
Acum aveţi un context complet diferit în cadrul ca- sa ajungi în Seattle. Nu te-ar ajuta cu nimic daca ai lua-o
ruia sa va elaboraţi raspunsul. Acum priviţi lucrurile în- spre sud, catre San [ose. Daca ai face astfel, ţi s-ar spune ca
tr-un mod complet diferit. Acum aţi ieşit "afara din cutie" mergi î~ direcţia" greşita".
- cutia în care v-aţi ţinut prizonieri ca specie, într-un ciclu Insa, acea eticheta ar induce în eroare - daca ai echi-
nesfârşit de violenţă, distrugere şi moarte. vala eticheta "greşit", cu cuvântul "imoral". Nu e nimic
Deci, ca sa folosesc exemplul anterior, face pedeap- imoral în a merge la San Jose. Pur şi simplu, nu este ţinta
sa cu moartea ceea ce doriţi sa faca? Este ea funcţională? calatoriei tale. Nu e ceea ce vrei sa faci. Nu este ceea ce
Daca scopul pedepsei este razbunarea, da. Dar alegi tu ca destinaţie. A încerca sa ajungi la Seattle, mer-
daca scopul pedepsei este sa împiedice alte crime, nu. gând spre sud, spre San [ose, este o eroare defuncţionaJi-
Statisticile arata clar ca statele si natiunile care folosesc cel tate, nu o eroare de moralitate.
mai mult pedeapsa cu moartea, nuau rate de infracţiona-. Un gând, cuvânt sau fapta funcţionează, sau nu, în
litate mai mici decât cele care o folosesc cel mai puţin. funcţie de ceea ce încerci sa fii, sa faci sau sa ai. Daca
Despre ce este vorba? Daca pedeapsa cu moartea funcţionează, este numit "corect" sau "bine". Daca nu,
împiedica crimele violente, atunci de ce nu scad ratele de este numit "incorect" sau "rau".
infracţionalitate şi de ce nu rămân ele la un nivel scazut? Când este numit "rau", nu are nici o legatura cu în-
călcarea morali taţii, sau cu zădărnicirea "voinţei lui Dum-
S-ar putea oare ca, într-o societate care practica nezeu". Voinţa ta nu a fost respectata. N-ai reuşit sa fii, sa
violenţa pentru a pune capat violenţei, situaţia sa fie puţin faci sau sa ai ceea ce ai vrut sa fii, sa faci sau sa ai.
pe dos? Aceasta este problema cu multe justificari "mo- Societatea voastra ar face mai bine sa nu mai emita
rale". Ele pot duce la comportamente nebuneşti. Planeta judecăti morale asupra alegerilor sau acţiunilor alterna-
voastra a vazut dovada, pe 11 septembrie 2001. Din nou. tive. In societătile foarte evoluate, pur şi simplu se observa
Totuşi, dacă nu ne bazăm pe "principii morale" daca alegerile şi acţiunile .functionează" sau "nu functie-
pentru a ne spune ce e bine şi ce erau - ce să facem şi ce nează" ~pentru a produce rezultatul dorit în mod colectiv.
nu - pe ce să ne bazăm? In propria voastra viaţa, dacă scoateţi "valoarea
morala" din alegerile voastre, atunci le luaţi acestora "au-
Pe funcţionalitate. toritatea morala". (Ele oricum nu au avut niciodata autori-
Iar acel cuvânt. Mă intrebam dacă n-o să ne intoar- tate morala. Voi aţi inventat asta.)
cem să explorăm mai profund acele Principii Fundamen- Societăţile voastre pământeşti nu vor mai putea sa
tale ale Vieţii. invoce Cuvântul lui Dumnezeu, sau Legea Divina, sau
Shsrie. sau orice alta versiune a ceea ce se presupune a fi
Da, o s-o facem şi vom începe cu acesta. Aşa ca, hai un mandat spiritual, pentru a justifica impunerea codu-
sa aducem discuţia la un nivel la care .functionalitatea" - rilor de comportament, sau a restricţiilor personale asupra
principiul - poate fi mai uşor de înţeles, deoarece se orice - de la dietă, la îmbrăcăminte şi la buna-cuviinţa.
raporteaza la "moralitate", construcţia mentala.

210 211
Neale Donald Walsch _ __________ NOILE REVELA ŢII

Dar asta ar duce la anarhie! Daca fiecare face ce Da, dar cel puţin noi ştim când cineva a facut ceva
vrea, în funcţie de "dorinţa" lui - cu alte cuvinte, o lume greşit şi putem sa luăm masuri în acest sens.
a "ceea ce funcţionează" şi a "ceea ce nu funcţionează" -
Cum ar fi să-I pedepsiţi şi sa demonstrati ca două
aceasta nu ar produce nimic altceva decât haos.
lucruri "rele" fac unul "bun"?
Ar depinde mult de ceea ce aţi convenit voi toţi, ca
Nu e "rau" sa pedepseşti pe cineva!
societate mondiala, sa încercaţi sa fiţi, sa faceţi, sau sa
aveţi. Ce anume căutaţi sa trăiţi ca experienţa? Corect. Nu e "rău" sa pedepseşti pe cineva. "Rau"
Daca acum va straduiti sa aveţi o lume a pacii, a şi "bine" nu există. Nu exista standarde atât de rigide în
armoniei şi cooperarii, atunci "ceea ce functionează" şi Univers. Un lucru este "bun" sau "rau", dupa cum funcţi-
".ceeace nu funcţionează, ar putea fi determina te în func- onează sau nu funcţionează" pentru a produce rezultatul
ţie de acest lucru. In prezent, voi nu folosiţi aceasta masu- pe care-l doreşti.
ra, altfel nu aţi face ceea ce faceţi în lumea voastra. Aşa ca, întreb din nou, ce vreţi sa obţineţi prin pe-
Cred ca e mai rau. decât atât. Cred ca noi ne stra- depsirea cuiva? O experienţa a "rasplaţii"? A razbunarii?
A siguranţei, prin înlăturarea unei amenintări?
duim sa creăm o lume a pacii, a armoniei şi cooperării, dar
nu suntem dispuşi sa dăm atenţie, nu suntem dispuşi să Probabil că toate aceste lucruri. Dacă am fi cinstiţi,
observăm şi nu suntem dispuşi să renunţăm la toate ar trebui probabil să spunem că este câte puţin din toate
lucrurile care nu merg. Ele ne permit să experimentăm aceste lucruri. Dar, în primul rând, e ceva ce nu ai spus.
prea multe altechestii care ne fac placere - cum ar fi pute-
rea, privilegiile etc. Ce anume?
Dreptatea.
Ceea ce înseamnă ca nu va străduiţi sa trăiţi în pa- Aş spune ca încercăm sa experimentăm Dreptatea.
ce, armonie şi cooperare. Căutaţi sa trai ţi experienţa pute- Pedeapsa face parte din sistemul nostru justiţiar.
rii şi a privilegiilor.
Una spuneţi şi alta faceţi. Hmrrun ... o alta construcţie umana interesanta. Şi
Când ceea ce vreţi cu adevărafva fi pacea, armonia ce anume este "dreptatea", aşa cum o înţelegeţi voi?
şi cooperarea, veţi observa ce faceţi acum, veţi evalua Este un sistem prin care societatea se asigura ca se
foarte clar ce nu funcţionează pentru a va aduce experi- întâmpla ceea ce este "just". Dicţionarul nostru defineşte
enţa pe care o căutaţi, apoi veţi alege comportamentul dreptatea ca "reglarea imparţială a unor revendicări con-
care într-adevăr funcţionează. flictuale, sau împărţirea meritata a recompenselor sau
Încă ma mai întreb daca o lume a "ceea ce functio- pedepselor."
neaza" şi a "ceea ce nu funcţionează" poate produce orice Stai puţin, ai spus "reglarea"?
altceva decât haos.
Da. Asta zice dicţionarul.
În opoziţie cu pacea şi liniştea produsă de lumea
voastra actuala, în care exista "bine" şi "rau"? Fascinant. Este foarte apropiată de Principiul Fun-

212 213
_________ Neale Donald Walsch NOILE REVELA ŢII

da mental al Vieţii, de care spuneam ca se leaga cons- Ei, încearcă şi ea.


trucţia voastra mentala, numita "dreptate".
Ce înseamnă asta? O face, sau nu?
O, da. Uitându-mă pe listă, vad asta acum.
Ai spus că dreptatea este încercarea noastră defor-
În majoritatea timpului. Ne place sa credem ca °
face în majoritatea timpului.
mată de a exprima Principiul Fundamental al Vieţii, nu-
mit Adaptabilitate. În majoritatea timpului? . . ." ~
Adevarul este ca "sistemul vostru juridic are ata~
Da, şi adaptabilitatea este doar un alt cuvânt pen-
tru reglare. Viaţa exprimă întotdeauna principiul Adapta- de multe lipsuri - dintre care ~~ln.erabilit~tea lu~ l~. a fi
influentat de cei bogaţi şi puterruci ŞI totala inaccesibilitate
bilitătii. Viaţa este, în primul rând, functională. Aceasta
la el a ~elor saraci, slabi şi călcaţi în picioare, nu sunt cele
este calitatea de baza a vieţii. Ea functioneaza. Şi funcţi-
onează într-un anumit fel care îi permite sa funcţioneze în mai puţin importante - încât oric~ ase~an~re ~tre_ ce se
întâmpla în societăţile voastre ŞI ce .VIS~ţl V~I ca este
continuare. Când functionalitatea este amenintata în vre-
dreptate" e mult prea des o simpla coincidenţă.
un fel, viaţa găseşte o ~ale de a se adapta, de a se modela,
pentru a continua sa functioneze. " Şi, te întreb eu, unde e "dreptatea" în asta?
Acest principiu al adaptabili taţii este ceea ce se nu- Pe cât de adevărat suna ce spui tu, acesta nu e un
meşte, în teoria evolutionistă, selectivitate. Viaţa selectea- motiv pentru ca nici măcar sa nu cautam dre~tatea. Nu
za, prin însuşi procesul vieţii, aspectele sau funcţiile tutu- °
putem sa ne mulţumim doar s~ i,ŞTIoram faptă rea. Tre-
ror fiinţelor vii care permit acelei fiinţe vii sa continue sa buie "sa îndreptăm" ce este "rau .
traiasca. În felul acesta evolueaza o specie. Şi când o face,
De ce nu căutati să faceţi sa "funcţioneze" ceea ce
este exprimat al treilea Principiu Fundamental al Vieţii:
Auto-susţinerea. Viaţa se susţine pe ea însăşi, adaptân- "nu funcţionează"? . _" _. . .
du-şi funcţionalitatea. Când căutaţi sa "îndreptaţI ceva rau '.va imaginati
ca pedeapsa este ceruta ca parte a procesului. Asta, deoa-
Viaţa de pretutindeni exprima aceste trei principii
rece vedeţi "raul" facut, mai degraba ca pe un eşec moral,
şi principiile sunt circulare, permiţându-i vieţii înseşi sa
decât ca pe o imposibilitate funcţiona~a. _ ..,
continue pentru totdeauna. Viaţa, şi tot ce face parte din
Când, pe de alta parte, căutati nu sa. pedeI:SltI, CI
ea, este funcţional a sau, dacă nu mai poate funcţiona în-
doar sa faceţi sa funcţioneze ceea ce nu fun~ţ~oneaza.: efec-
tr-un anumit fel, se adaptează, reglând ce are nevoie sa
tuati doar o corecţie. Schimbaţi cursul. Căsiti o noua ca~e.
regleze pentru a se susţine. Auto-susţinerea creează o în-
Va 'modificaţi gândurile, c~vir:~ele sau faptele. FaceţI o
toarcere în cerc spre a fi din nou funcţională - şi aşa mai
departe, ciclic, iar şi iar, pentru totdeauna. ajustare. Aceasta est: ,~cev.a)';,st . . _ "
Asa vedem ca "JustItIa este, de fapt, o "a-Just are .
Folosind ceea ce numiţi "sistem judiciar", socie-
Este sistemul numit viaţă, care se adapteaza, pentru a con-
tatea voastra cauta sa exprime principiul adaptabilităţii,
tinua într-un mod care funcţionează. ~
aplanând corect revendicările conflictuala şi acordând, în
În societătile foarte evoluate, toate acestea s~n~ I~-
mod corespunzator, recompense şi pedepse.
ţelese perfect. Se aplica ajustarea comportamentului ŞI, m

214 215
_________ Neale Donald Walsch _ _________ NOILE REVELAŢII _

timp ce consecinţele sunt o parte a procesului (prin con- Putem vorbi puţin despre cel de-al treilea princi-
secinţele constatate se ajunge la necesitatea adaptării com- piu de viaţă? Ce legatura este între Auto-susţinere şi "prc:
portamentului), pedeapsa nu e parte din el. prietate"? Ai spus ca "proprietatea" este o construcţie
Eşti extraordinar, ştiai? La acest lucru nu aş fi ajuns mentala umană şi ca e o încercare deformată de a expnma
niciodată. Logica mea nu m-ar fi dus niciodată aici. principiul de viaţă al auto-susţinerii. Nu înţeleg exact cum
vine asta.
Sunt fericit ca eşti deschis pentru a ajunge aici, ori- Viaţa întotdeauna cauta sa se susţină pe ea însăşi.
care ar fi mijloacele. Acesta e un Principiu Fundamental al Vieţii. Voi, ca ex-
Claritatea este starea catre care te îndrepţi. Te de- presie a vieţii, veţi cauta sa faceţi acelaşi lucru. Aţi ~reat o
plasezi în direcţia starii numite Clar. Odata ce aceste lu- construcţie mentala în jurul modului în care sa faceţi acest
cruri îţi sunt dare, nu mai poţi trai niciodata în confuzie. lucru - şi ea a devenit o convenţie sociala, pe care o numiţi
Ai vrut sa ieşi din aceasta stare de confuzie. Acesta proprietate. .
e scopul acestui dialog şi al venirii tale aici. Acest lucru Redamaţi proprietatea asupra tuturor lucrunlor
este adevarat pentru toţi cei care citesc cartea de faţa. Asta, care doriţi sa continue. Încercând sa exprima ţi principiul
deoarece acum e momentul când toata lumea îi cheama de viaţa al Auto-susţinerii, redamaţi proprietatea asupra
pe toţi oamenii sa priveasca lucrurile într-un mod nou. propriului corp, apoi asupra corpului partenerului vo~~
Dar cum facem noi asta? tru, apoi asupra copiilor voştri. Spuneţi ca sunt copm
"voştri", spuneţi acelaşi lucru despre partenerul vostru de
Vedeţi adevarul. Recunoaşteţi adevarul. Nu fiţi viaţa şi îi trataţi pe aceşti oameni ca şi cum ar fi "propri-
convinşi ca aveţi dreptate. Observaţi ca ceea ce faceţi este etatea" voastra. La fel se întâmpla cu pământul şi cu alte
sa evoluaţi, sa va adaptaţi şi, bineînţeles, sa "schimbaţi articole şi forme de proprietate. Vi se pare ca şi planeta pe
regulile", pe masura ce înaintaţi. A nu proceda astfel, ar fi care traiti - aceasta sfera care se învârte în jurul soarelui şi
ceva prostesc. Nu poţi trai viaţa zilei de astazi, dupa regu- se roteste, în măreţia sa, în jurul propriei axe, la fiecare 24
lile zilei de ieri. Nu ai putea trai nici macar viaţa zilei de de ore - este ceva pe care îl aveţi efectiv "în posesie", cel
ieri dupa regulile zilei de ieri. Daca ceea ce alegeţi este sa puţin în parcele.
trăiţi în pace şi armonie, atunci ceea ce are nevoie lumea Aţi hotărât ca acest corp ceresc, acest element celest,
acum e un nou set de reguli nu aparţine Vieţii Însăşi. ci mai degraba fiinţ~Jor umane 0:
Asta vreau sa va spun aici. dividuele. Sau, în unele cazuri, reprezentantilor lor - adică
Asta e scopul acestui întreg dialog. guvernelor lor. Şi aşa aţi împărţit însuşi ~am~tul, pu.n~nd
Funcţionalitatea aproape ca a disparut din experi- graniţe imaginare pe ceea ce nu are graruţe ŞI revendicând
enţa de viaţa umana. Specia voastra nu mai poate conti- proprietatea personala nu numai asupra terenului ca atare,
nua ca până acum, prea mult timp. ci şi asupra solului, atât cât merge el în adâncime, şi asupr~
Va trebui sa exprima ţi foarte curând Adaptabili- mineralelor şi resurselor conţinute de el, şi asupra cerului,
tatea, Principiul Fundamental al Vieţii, daca doriţi ca Via- atât cât merge el în sus - ceea, bineînţeles, duce veşnic ... la
ţa sa se sustină pe ea însăşi, în forma sa prezenta. probleme ciudate de politica internaţional a legate de drep-

216 217
_________ Neale Donald Walsch _______ NOILE REVELA ŢII _

turile de zbor în spaţiul aerian şi "cât de sus înseamnă Nimic nu poate fi mai departe de adevar, după
sus"? Luaţi aceste "drepturi de proprietate" atât de în se- cum va poate spune oricine" poseda" multe lucruri.
rios, încât începeţi razboaie din cauza lor şi omorâti şi mu- Totuşi, ideea persistă. Aceasta idee - ca puteţi po-
ri.ţi'pentru ele - când adevărul este că nu puteţi" poseda" seda lucruri - a provocat mult mai mult rău spiritului vos-
mCI o parte din vreo planetă din sistemul solar, chiar dacă tru şi speciei voastre, decât va puteţi imagina. Asta, deoa-
este o planetă pe care a evoluat specia voastra. rece credeţi ca "proprietatea" va da "drepturi" pe care nu
Sunteţi doar nişte administratori, care cauta să aibă le aveţi în mod intrinsec.
mare grija de ceea ce li s-a dat sa administreze - inclusiv
corpurile voastre, corpurile partenerilor şi copiilor voştri, O, sunt atât de multe ... Atât de multe de înţeles, de
pământul pe care trăiti şi tot ce mai aveţi în grija. absorbit. N-am mai avut o conversaţie ca aceasta nicio-
Aceste lucruri nu sunt posesiunile voastre, ci doar dată. Uneori simt ca şi cum trebuie sa revad de patru sau
artic?le care v-au fost date în grijă. Sunt ale voastre pentru cinci ori tot ce mi s-a revelat, pentru a înţelege cu ade-
un timp, doar ca să le păstraţi cu grija. Insăşi Viaţa vă vărat, pentru a prinde cu adevărat sensul.
roagă să le susţineţi, sa exprima ţi Principiul Vieţii care De aceea am repetat, de câteva ori, mare parte din
este Auto-susţinerea, dar nu sa declaraţi că le "posedaţi" lucrurile care s-au spus aici. Acum înţelegi.
şi că ele vă aparţin voua şi nimănui altcuiva. Acest gând
nu este funcţional, în nici un fel durabil. Deci, ce pot lua din această conversaţie, ceva ce sa
pot folosi ca pe un instrument, pentru a ajuta viaţa sa con-
Nimic din ce e în posesia cuiva, nu e deţinut pen-
tinue?
tru totdeauna. Nimic. Lucrurile pot fi În posesia voastra,
dar ele nu sunt posesiunile voastre. Nu-ţi face griji despre Viaţa Însăşi. Ea va continua.
Proprietatea este o ficţiune temporara. Este o in- Îţi promit. Nu ai putea opri viaţa, nici dacă ai vrea. Viaţa se
venţie a minţii şi, ca toate construcţiile mentale, este tem- va adapta la orice condiţii care au fost create şi va conti-
porara şi nu are nimic de-a face cu realitatea suprema. nua. Totuşi, daca vreţi ca viaţa să continue în forma sa ac-
Ca şi în cazul tuturor conventiilor voastre sociale tuala, dacă vreţi ca viaţa sa continue aşa cum a fost ea până
ideea. de pr?prietate apare din ideile false pe care le consi~ acum pe Pământ, va trebui sa creaţi adaptările pe care via-
deraţi credmţe ferme - în acest caz, cea de-a Doua Idee ţa trebuie acum să le faca, în loc să staţi şi sa priviţi.
Eronata despre Viaţa, care este aceea că "nu este suficient" Dialogul de faţă va invită sa faceţi exact asta. Acesta
din ceea ce credeţi voi ca aveţi nevoie pentru a fi fericiţi. e rostul conversaţiei noastre. E o invitaţie sa creaţi lumea
Exista destul din tot ce aveti nevoie cu adevarat ca celor mai măreţe vise pe care le aveţi, să puneţi capăt coş-
să fiţi fericiţi, dar voi nu credeţi şi' încercaţi sa "posedaţi" marului realităţii voastre prezente şi să descoperiţi instru-
cee~ ~e vă d~riţi mai mult, imaginându-vâ ca, dacă-l pose- mentele cu care să faceţi acest lucru.
daţi, Il puteti pastra pentru totdeauna, ca nimeni nu vi-I Crezi ca lumea este pregătită pentru a face aşa ce-
poate lua, ca puteţi face ce vreţi cu el- şi ca din aceasta ex- va? Putem juca un rol activ, conştient, în propriul nostru
perienţ~ a p~oprietăţii, vor rezulta siguranţa, auto-susţi- proces de evoluţie?
nerea ŞI fericirea voastra.
Lumea e mai pregătită pentru aceasta acum, mai

218
219
_________ Neale Donald Walsch _ _ NOILE REVELAT" _

mult decât oricând până acum. Lumea este înfometată Pacea interioara nu se obţine prin mijloace exteri-
dupa un nou adevar spiritual - un adevar care funcţie- oare. Pacea interioara se obţine înţelegând cine eşti. Atunci
nează în susţinerea vieţii, nu un adevar care pune capat când se atinge pacea interioară, pacea exterioara devine, în
vieţii. Lumea cauta o noua cale spirituala, implorând sa i sfârşit, posibila. În absenţa pacii interioare, pacea exterioa-
se dea un nou set de înţelegeri. Majoritatea oamenilor pur ra este imposibilă - dupa cum specia voastra a descoperit
şi simplu nu îndrăznesc sa o spuna în mod public. A spune de atâtea ori. Şi o descopera încă o dată, chiar acum.
asta, ar însemna sa admita ca actuala cale spirituala a lumii Pacea exterioara a societătii voastre este atât de fra-
nu îi duce pe oameni acolo unde spun ei ca vor sa ajunga. gila, deoarece pacea interioara a societăţii voastre de pre-
Pentru oameni e foarte dificil, poate fi chiar înfrico- tutindeni este, de fapt, inexistentă. Lumea voastră se des-
şător, sa mearga împotriva concepţiilor actuale asupra lu- compune continuu şi voi continuaţi să încercaţi tot timpul
crurilor - chiar atunci când aceste concepţii îi omoara. sa o reparaţi, folosind instrumentele greşite. Incercaţi în-
continuu sa faceţi lumea sa-şi schimbe comportamentul,
Şi atunci, ce-i de făcut?
în loc sa-şi schimbe credinţele.
Încurajaţi-i pe oameni sa devina conducatorii spiri- Humpty-Dumpty statea pe un zid
tuali pe care îi doresc cu ardoare, sa asigure conducerea Humpty-Dumpty a cazut rau.
dupa care tânjesc. Toţi caii regelui şi toţi oamenii regelui
Şi ce să facă în privinţa fricii? N-au reuşit sâ-I repare pe Humpty-Dumpty»
Întrebaţi-i de ce le este teama. Ca viata lor se va Dar Dumnezeu poate.
sfârşi? Pentru pierderea siguranţei lor personale? De ce le Şi Dumnezeu o va face.
este frica s-a întâmplat deja. De îndată ce îi veţi permite lui Dumnezeu sa o faca.
Pentru că Dumnezeu este esenţa pacii interioare.
Uitaţi-va la lumea voastra. Ultimele vestigii ale
Dar nu Dumnezeul despre care aţi fost invătati. Nu
modului vostru de viaţa au disparut pe 11 septembrie
Dumnezeul mâniei şi al razboiului, nu Dumnezeul morţii
2001. Nimeni nu mai poate fi în siguranţa, dupa standar-
şi al distrugerii şi nu Dumnezeul vinovăţiei şi al razbu-
dele umane. Acum, provocarea este nu sa va feriti de
narii. Nu Dumnezeul fals în care v-aţi convins sa credeţi,
posibilitatea de a va pierde siguranţa, ci sa o luaţi înapoi,
ci Dumnezeul iubirii necondiţionate, în care se afla chiar
Puteţi încerca să realizaţi aceasta la nivel fizic, folo-
s~n_dbo~be, t~curi şi soldaţi, putere economica sau poli- fiinta voastră.
. Dacă lumea ar fi învătată despre acest Dumnezeu,
tica - on puteti alege sa obţineţi aceasta la nivel spiritual,
lumea s-ar schimba. Dar unde sunt liderii spirituali cura-
prin schimbarea credinţelor.
joşi care vor renunţa la Dumnezeul fricii, pentru a vorbi
Prima credinţă pe care o puteţi schimba este aceea
ca e posibil, într-un anume fel, sa nu fiţi în siguranţa. Pier- despre Dumnezeul iubirii necondiţionate?
Ai putea tu să fii unul dintre ei? Liderii spirituali
derea siguranţei este o iluzie, având în vedere cine si ce
nu trebuie sa fie membri ai clerului. Oameni obişnuiţi, co-
sunteţi. Dupa standardele umane, aţi pierdut această si-
muni, din viaţa de zi cu zi, pot fi lideri spirituali.
~ranţa'.l?aca folosiţi şi masuri spirituale, nu o puteţi
pierde niciodată. * poezie pentru copii, din folclorul englezesc. N. T.

220 221
__________ Neale Donald Walsch ____ ~ . NOlLE REVELAŢII

Instalatori, doctori, vănzători pot fi lideri spirituali. Apoi, putem începe sa construim o Noua Spiritu-
Directori, poliţişti şi militari pot fi lideri spirituali. Propri- alitate. O spiritualitate care nu va fi o respingere totala a
etari de magazine, mecanici, asistente medicale şi însoţi- ceea ce este vechi, ci care va aduce oamenilor o înţelegere
tori de bord pot fi lideri spirituali. Prezentatori de ştiri, re- noua şi mai ampla a adevărurilor stravechi, împreuna cu
porteri şi politicieni pot fi lideri spirituali. Profesori, juca- nişte adevaruri noi. Putem folosi Noile Revelaţii găsite
tori de baseball, directori de magazine alimentare, stele de aici, ca punct de pornire pentru explorari care duc spre
cinema, poştaşi, savanţi şi dansatori exotici, care-şi scot cele mai profunde revelaţii din fiecare inima omeneasca.
hainele în public, pot fi lideri spirituali. Am spune limpede ca aceste Noi Revelaţii nu sunt "ras-
Inţelegi asta? Auzi ce spun? punsul", ci doar UN raspuns - o inspiraţie care poate
Aceasta este ocazia, aceasta este provocarea, aceas- duce la multe altele.
ta este invitaţia. Da. Nu căutaţi sa faceţi din Noile Revelaţii o noua
Şi astfel, acum ideea nu e sa te ascunzi, ci sa ieşi în religie, ci, mai degraba, permiteţi-le Noilor Revelaţii sa
faţa, pentru ca ceilalţi sa gaseasca curajul de a face acelaşi dezvăluie adevarul simplu şi copleşitor ca o noua revela-
lucru şi toata lumea sa ştie ca nu este singura. ţie este posibila. In acest fel, oferiţi putere omenirii pentru
Ce pot face oamenii? Ofera-ne nişte paşi concreţi. a revela adevarata omenie, omenirii însa şi.
Ai auzit asta? Am spus ...
Acum o sa-ţi spun ca tu te repeţi. Am mai discutat Daţi putere omenirii pentru a revela adevarata
asta înainte. omenie/ omenirii însăsi.
Te rog mai spune o data. Prezinta-mi totul încă o Asta, deoarece atunci când se va revela adevarata
data. Rezumă. Am nevoie sa mai aud o data - pentru ulti- omenie, se va descoperi ca ea este de natura Divina.
ma data.
Primul lucru pe care-l pot ei face, sunt Cei Cinci
Paşi catre Pace. Pot recunoaşte ca ceea ce au facut până
acum nu mai functioneaza - daca a functionat vreodata.
Cei mai curajoşi dintre ei o pot face m:
public. Ei pot
spune: "Hei, staţi aşa. A observat cineva ca ceea ce facem
noi aici nu merge?" .
Da, spuneam mai devreme ca putem publica cei
Cinci Paşi catre Pace în ziare şi reviste şi putem obţine
semnăturile unor oameni importanţi care sa le gireze.
Le-am putea pune pe panouri şi pliante, putem face întâl-
niri la care sa le discutam, putem începe dialoguri, putem
discuta direcţia în care poate merge omenirea, pornind de
la aceşti Cinci Paşi.

222 223
_._' , NOILE REVELAŢII _
, Neale Donald Walsch _

protecţie. Vă imaginaţi că va protejeaza ca să nu vi se ia


ceva. Nici una dintre aceste protectii nu funcţionează pe
termen lung - dupa cum a dovedit-o viaţa pe care o trăiţi.
Şi astfel, luptele voastre încep din nou.
Nu se opreşte niciodata, nu-i aşa?
Nu se opreşte şi nu se va opri, până când nu veţi re-
Aceasta este o afirmaţie extraordinara. nunţa la temerile voastre şi la ideile eronate care acestea le
creează. Apoi convenţiile voastre sociale - modurile în ca-
Si
. este adevarata. Toate calitatile
"
marete ale lui re interacţionaţi unii cu alţii şi care vă conduc viaţa - se vor
Dumnezeu - iubire, compasiune, grija, rabdare, acceptare schimba şi vor reflecta mai exact Principiile Fundamentale
şi înţelegere, capacitatea de a crea şi a inspira - sunt cele ale Vieţii, pe care acum caută sa le exprime, fara succes.
care caracterizeaza omenirea adevarata.
De ce nu mi s-au spus aceste lucruri înainte? De ce
Dar oamenii nu se comporta întotdeauna cu ase- a trebuit sa aştept până la aceasta conversaţie cu Dumne-
menea atitudine umană. Ce anume ne opreşte? zeu, pentru a afla adevărurile despre viaţă care sunt atât
Concepţiile false pe care le aveţi despre Dumnezeu de bine explicate aici?
şi despre Viaţa, plus frica pe care o creeaza aceste idei În mare, din cauza unei alte construcţii mentale:
eronate si constructiile voastre menta le, care creeaza con- "Ce nu ştii, nu-ţi face rau".
venţii s~ciale disfunctionale - cum ar fi convenţia de a Lucrurile care se spun aici, sunt lucruri pe care
folosi violenţa pentru a rezolva problemele omeneşti şi de conducatorii voştri religioşi şi politicienii nu vi le vor spu-
a proclama ca, practic, Dumnezeu este cel ce porunceşte, ne. Chiar daca ar crede în ele, tot nu vi le-ar spune. Multe
scuza şi recompenseeză astfel de crime. mistere religioase au fost ascunse de oameni, conform
Toate acţiunile şi reacţiile omeneşti îşi au originea ideii "e prea mult pentru ei". Multe adevăruri sociale au
în una dintre cele doua noţiuni: dragostea sau frica. La rămas neexprimate, conform aceleiaşi justificari.
baza lor nu exista un alt loc din care sa se poata ivi viaţa, Într-adevar, a avea secrete unul faţa de celalalt a
nici o alta sursa din care pot aparea gândul, cuvântul şi devenit un mod de viaţa pentru fiinţele umane. Azi trai ţi
acţiunea. Şi dintre acestea doua, frica este predominantă, într-o societate profund secreta, în care mai multe nu se
ca sponsor al comportamentului uman. spun, decât se spun; mai multe se ascund, decât se arata;
Majoritatea construcţiilor voastre mentale şi ale mai multe sunt acoperite, decât sunt revelate.
convenţiilor voastre sociale se bazeaza pe frică. Le-aţi fixat Oamenii au creat acest mediu în mod intenţionat,
acolo, ca sa va protejeze de ceva. de teama ca daca toţi ar şti totul despre ceilalţi, nimeni nu
"Principiile voastre morale" va protejează ca să nu ar mai putea fi, face şi avea ceea ce vrea.
"greşiţi" şi sa nu fiţi pedepsiţi (de Dumnezeu sau de om). Ideea voastra este că singura cale de a obţine ce
"Dreptatea" voastră va protejează ca sa nu fiţi "trataţi vreţi ar fi să nu spuneţi nimănui ce urmăriti - cu atât mai
nedrept". Chiar şi construcţia numita" proprietate" este o puţin, ce faceţi pentru a încerca sa obţineţi ce doriţi.

224 225
Neale Donald Walsch
NOILE
REVELA
ŢIl_-------
----------------
Ciudat este ca vreţi, de fapt, să fiţi complet transpa- În aceasta conversatie va confirm ceea ce voi ştiţi
renti. Nu va place sa fiţi altfel. Nu va face sa va simţiţi bine. deja. Eu va atrag atenţia ca' ştiţi ca moralitatea se ~~mb!
Dar sunteţi convinşi ca toţi ceilalţi şi-au pus un echipament intr-adevar, ca ideile care aveau o valoare morala n:a~ta,
de "camuflare" şi, atunci, îl purtaţi şi voi pe al vostru. intr-o epoca şi intr-un loc a.nume, ~-ar putea .sa nu~alba o
valoare deosebita în altele, Iar credintele susţmute mtr-un
Înţeleg. E sigur ca am construit o convenţie sociala
numita "secretomanie". Acum, am împărţit-o chiar pe ca-
tegorii. Folosim termeni ca "minciuna sociala", "secret in-
t mileniu, nu sunt în mod necesar aplicabile in urmatorul -
şi de fapt, rareori se întâmpla sa.fie.
Va invit aici sa adoptaţi un nou set de credmţe
.
dustrial", "securitate guvernamentala" şi chiar "mister re- esenţiale, pe baza cărora puteţi c~ea valori fundaI~entale,
ligios", pentru a cataloga felul în care ne minţim unul pe pe care sa nu le mai abandonati. .(Ele sunt fu?cţl~male).
altul - fie prin omisiune, fie intenţionat. Credinte esentiale care se pot schimba, pe masura ce se
Da, iar oamenii au creat şi alte convenţii sociale, la schimbă condhiile, conştienţa şi experienţele. (Ele sunt
fel de daunatoare. Şi tot aşa, fiecare dintre construcţiile adaptabile). Credinţe esenţiale care vor servi întotdeauna
voastre ridicate pe credinţele greşite despre Dumnezeu şi planurile omeneşti, de?arece ele servesc programul sufle-
despre Viaţa - fiecare creata dintr-o nevoie sinceră de a tului. (Ele se auto-susţm). . _ ..
îmbunătăti viaţa şi de a aduce un adevar mai inalt în expe- În prezent, credinţele care stau la baza sOCl~taţ~I
rienţa voastra - dar fiecare dintre ele deformeaza adevarul, umane sunt credinţe care servesc programul corpulUl- ŞI,
in moduri care produc un comportament disfuncţional şi astfel, va conduc spre disfuncţii masive.
o lume extraordinar de disfunctională şi de periculoasa. Ce vrei sa spui prin "programul corpului"?
Când aud asta, încep sa cred ca întregul sistem de Programul corpulu~ este. sa ~up:avieţuiasca, sa fie
valori al oamenilor este mai mult distructiv, decât cons- hranit, sa fie in siguranţa ŞIsa SImta pla~ere: .
tructiv. Asta ai de gând în acest dialog - sa încerci sa ne Programul sufletului este foarte difent. Sufl~~l.ştie
faci sa renunţăm la întregul nostru set de valori? ca supravieţuirea nu e o pro~lema - cu~ nu sunt IDClSI~-
Va arat ca deja o faceţi. ranta sau placerea. Sufletul mţelege ca sufl~tu~ este Viata
O faceţi oricând vreţi, in funcţie de ceea ce căutaţi insăsi, manifestata în plan local. Siguranţa ŞIplacere~ sunt
şi doriţi intr-un anumit moment. calitătile lui inerente. Sufletul nu cauta aceste lucrun, pen-
Va sugerez ca motivul pentru care va abandonaţi tru ca' sufletul este aceste lucruri.
valorile atât de des, este acela ca credintele pe care se ba- Care este diferenţa dintre suflet şi spirit?
zeaza ele sunt greşite şi ca, undeva in interiorul vostru, Exista vreo diferenţă?
voi ştiţi acest lucru. Printre credinţele pe care le-aţi identi-
ficat în secret ca fiind greşite, este notiunea ca nimic ce are Sufletul vostru este individualizarea SP.irit,:I~~
o valoare morala reelă. nu se schimba vreodata. Divin, care e Tot Ceea Ce Este. Sufletul este energia VI~ţl!
Religiile, tradiţiile şi societătile voastre cauta sa va universale, concentrata, localizata şi vibrând la o anumită
spuna ca valorile morale nu se schimba niciodata, dar ini- frecventa într-un moment şi un loc specific. Energia care
ma voastra ştie ca nu este adevarat. vibreaz~ 'într-un mod atât de special este o Revarsare

226 227
________ Neale Donald Walsch
NOILE REVELATII
Unica a Vieţii Universale. Prescurtat, obţineţi S.O.U.L*.
dată din Tot, controlându-si şi reglându-si vibraţia şi trans-
Sufletul foloseşte cealalta parte a lui Însuşi - adică,
ia din Energia Vieţii Universale, din care face parte - ca pe ferându-si energia într-un punct anume, pe care voi îl nu-
unul dintre cele trei instrumente prin care dă formă unei miti Continuumul Spaţiu - Timp.
anumite experienţe. Energia Vieţii Universale se numeşte, , Calatoria sa cea mai recentă prin acest ciclu nesfâr-
uneori, spirit. Celelalte unelte sunt corpul şi mintea. sit al Divinităţii care se Experimenteaza pe Sine Insăsi, a
Sufletul vostru este cine sunteţi voi. Corpul şi min- produs Fiinţa pe care o numeşti" tu".
tea voastra sunt ceea ce folositi pentru a trai experienţa a Dar, te rog, explica-mi asta: am auzit mereu ca su-
cine sunteţi în Tărâmul Relativităţii. fletul tânjeşte sa se cunoasca pe sine ca fiind Una cu Tot
Casa sufletului vostru este în Tărâmul Absolutului, Ceea Ce Este.
acolo unde locuieşte Spiritul Divin. Sufletul vostru trăieşte
Este adevarat.
acum în Tărâmul Relativitâtii şi este pe drumul spre casa.
Când se va întoarce acasa, se va uni încă o data cu Restul Dar, daca sufletul tânjeşte duea as~, cum ~ fa~e c~,
Sinelui Sau. Adica, se va reuni cu Spiritul Divin, contopin- odată reunit cu Totul în Tot - odată ce ajunge, fi sfârşit,
du-se cu El, pentru a deveni din nou Un Singur Spirit. acasa la Dumnezeu - nu rămâne acolo? De ce reapare su-
Contopirea în Unul se numeşte, în unele tradiţii fletul din Tot, pentru a deveni din nou "individualizat"?
mistice orientale, samadhi. Poate fi atinsa, chiar şi atunci
Pentru ca Ceea Ce Este Divin tânjeste, la rândul
când sufletul se afla în Tărârnul Relativităţii, cu corp şi
minte - deşi, în general, experienţa este foarte scurta. sau, sa experimenteze toate aspectele ind~vid~uale al~ Di-
vinitatii sale. Doreşte sa se cunoasca pe Sine m totalitate,
De asemenea, sufletul poate parasi corpul şi mintea
pentru a se improspăta şi a se re-energiza. Aceasta se face
ca experienţă. sa se extindă şi sa se re-cre~ze pe s~ne din
nou - sa devina o versiune din ce în ce mal extinsă a Sa -
în perioada pe care voi o numiţi somn. Şi, în final, sufletul
iar modul prin care face acest luCI·.u'.este 'pri~ intrarea în
se poate contopi cu Energia sa Universala, devenind Una
Tărârnul Relativitatii în Forma Individualizată.
cu Spiritul Divin, pe perioade foarte lungi, extinse.
Spiritul Divin iese din T,ot ca proiecţii_individuale
Asta este ceea ce se petrece în momentul pe care voi
îl numiţi moarte. ale Totului, pentru a trai expenenţa ~ompl~ta a !ot. Ceea
Ce Este prin intermediul ur:ei multi~~dml nesfarşlte~ de
Bineînţeles, nu exista ceva precum moartea. Moar-
expresii distincte, pe care VOI le numiti, pe drept cuvant,
tea e doar numele pe care l-aţi dat voi experienţei în care
uluitorul Miracol al Vieţii.
sufletul transforma energia corpului şi a minţii voastre, pe
masura ce se reuneşte cu Totul în Tot. . Chiar este un miracol. Unul care îţi taie respiraţia!
Sufletul face aceasta, ca parte a unui ciclu fara Dar, pe cât de frumoasa este ea în atât .de ~ulte ~e-
sfârşit. Apoi, dupa ce a trait din nou extazul starii sama- luri, acum viaţa de pe această planetă e amenm~tă. NOI c:.
dhi şi Cunoaşterea suprema a Unita ţii, sufletul iese încă o distrugern, încetul cu încetul şi se pare ca nu ştim cum sa
ne oprim.
* În original Singular Outflow of Universal Energy, respectiv
S.OUL., cuvânt care inseamna sufletîn limba engleza. N. T. De aceea am venit la voi aici. Va spun cum sa va
opriţi, în aceasta conversaţie,
228

1 229
_________ Neale Donald Walsch _ NOILE REVELAŢII
---------

Acesta este rostul Noilor Revelaţii.


Când veţi studia aceste revelaţii, când le veţi aduna
pentru a forma o noua cosmologie, înţelegerea voastra va
creşte, constienţa vi se va extinde şi va veţi opri în mod
automat 24
Şi acum, primiţi A OPTA NOUĂ REVELAŢIE:
Voi nu sunteţi corpul vostru. One sunteţi voi nu are limi-
te si
, este fără de sfârsit.
, Ştiu ce vrei să spui. Ştiu ca noi, ca fiinţe din Uni-
vers, suntem mai mult decât un corp ...
Nu, nu sunteţi "mai mult" decât un corp. Nu sun-
teţi deloc corpul vostru. Corpul vostru este ceva ce aveţi,
nu ceva ce sunteţi. Cine sunteţi voi nu are limite şi este
fara de sfârşit.
înţeleg. Spui ca eu sunt ceea ce numesc sufletul
meu. Aceasta este esenţa a cine sunt eu. Dar, chiar daca
accept aceasta ca adevar spiritual, ce legatura are el cu
problemele lumii?
Foarte mare şi îţi voi demonstra imediat. Pentru
asta, va trebui sa facem o cala torie scurta dar intensa în
ezoteric şi ar putea parea ca, în rastimpul în care suntem
în calatorie, aceasta conversaţie se desprinde foarte mult
de realitate. De fapt, ea va fi legata de realitate într-un
mod extrem de profund.
Deci, s-ar putea sa-ţi trebuiasca puţină rabdare şi sa
ai încredere ca, oricât de "îndepărtaţi" am putea fi în ur-
matoarea parte a noii revelaţii, voi face un ocol şi voi ajun-
ge din nou la subiectul tratat de aceasta conversaţie. Adica,
ce se întâmpla cu lumea voastra şi ce puteţi face voi.
Eşti gata sa facem un mic ocol?
Da, mă descurc. Dar, mai întâi, spune-mi cum afir-
maţia: "voi nu sunteţi. corpul vostru" poate fi numită "o
noua revelaţie"? Practic, toate religiile din lume au spus
asta, în felul lor.

230 231
_________ Neale Donald Walsch _ NOILE REVELAŢII

Ai dreptate, într-o forma sau alta, s-a spus acest lu- Voi nu sunteţi corpul vostru. Cine sunteţi voi nu are
cru de catre toate religiile organiza te care vorbesc despre limite si este fără de sfârsit.
I I

existenţa vieţii de dupa moarte. Problema este ca a fost


Pot să te întreb din nou, ce legatură are asta cu
spusa incomplet. Ceea ce aduce nou revelaţia aceasta, este
situaţia dificilă a lumii din ziua de azi?
faptul ca ea merge dincolo de învăţăturile tradiţionale.
Amintiţi-va ca am spus ca Noua Spiritualitate nu Totul se leaga, deoarece faptul că voi credeţi că
va fi o respingere completa a ceea ce este vechi, ci, mai de- sunteţi corpul vostru e ceea ce a determinat şi a permis ra-
graba, o extindere a ceea ce este vechi. Va elimina din ce sei umane sa facă tot ce şi-a facut ei înseşi. Deci, hai sa în-
este vechi ceea ce în mod clar nu va mai este de folos si va cercăm să înţelegem acum sensul şi implicaţia celor şais-
aduce o înţelegere noua şi mai profunda a ceea ce va'este prezece cuvinte ale Celei de-a Opta Revelaţii. .
de folos. Va reţine ce este mai bun din înţelepciunea voas- Cuvintele în sine înseamnă exact ceea ce spun. V OI
tra straveche. Şi astfel, o parte din ce veţi gasi aici, va fi nu sunteţi conglomeratul de oase, muşchi, ţesuturi şi sis-
ceva ce aţi mai auzit deja. Dar acum vom face un pas îna- teme interne, pe care-l numiţi corpul vostru. Nu asta este
inte. Vom trece la un nivel mai profund. Cine Sunteţi Voi.
Majoritatea religiilor v-au învăţat ca sunteţi "mai Corpul vostru este al vostru, dar nu este cine
mult decât un corp". Mesajul de aici este ca nu sunteţi sunteti voi.
deloc corpul vostru. Sunteţi esenţa a ceea ce a respirat via- . Este ceva pe care îl folosiţi. Este un instrument. Un
ţa în corpul vostru. dispozitiv. Un mecanism care raspunde şi reacţionează în
Asta este cheia. moduri speciale, în condiţii speciale şi atunci când este
Asta este esenţa. supus unor stimuli speciali. .'
Acesta este adevarul central, în jurul căruia trebuie Acest mecanism poate fi ranit, detenorat sau dis-
sa se învârtă toate celelalte adevaruri pe care le traiesc oa- trus, dar" voi" nu. Acest instrument poate fi deseori com-
menii, daca nu doriţi sa trai ţi, la nesfârşit, ciclul violenţei, plet inoperabil, dar voi nu. Acest instrument poate înc~ta
al distrugerii şi uciderilor care v-au îmbolnăvit planeta, sa funcţioneze, dar voi nu. Principiul Fundamental al Vie-
timp de mii de ani. ţii, funcţionalitate a, se exprima etern în voi, sub forma în
Voi nu sunteţi corpul vostru. Cine sunteţi voi nu are care sunteţi şi prin voi.
limite pi estefără de sfârpit. Există dintre aceia care cred că corpul este cel ce te
Asta este cheia. menţine, cel ce adăposteşte esenţa a ceea ce eşti tu. Aceas-
Asta este esenţa. ta este ideea - ca Esenţa Vieţii care e numită suflet, este
Toate celelalte Noi Revelaţii capata sens şi devin adăpostită în corp. Nu e adevarat. Sufletul este cel care
mai puternice, atunci când această revelaţie este înteleasă. adăposteşte Corpul. .
Acesta este Adevarul Fundamental. Numarul unu. Sufletul vostru nu trăieşte în interiorul corpului
Cauza Primara. Tot restul capătă un nou înţeles, atunci vostru. Este exact invers. Corpul vostru trăieşte în interi-
când acest sens devine clar. Constructia noii voastre lumi orul câmpului de forţa pe care îl numiţi suflet. El este ada-
începe aici. Fundamentul Noii Spiritualităti se află aici: postit în interiorul configuraţiei energetice, în cadrul ex-

232 233
_________ Neale Donald Walsch NOILE REVELAŢII
--------
presiei localizate a Spiritului Universal, care este Esenţa a separa te, dar exista "un singur aer". Aerul dintr-o camera
Cine Sunteţi Voi. nu este separat de aerul din alta camera - ceea ce veţi des-
. Acest câmp de forţa, acest ambalaj energetic care coperi imediat, când sunteţi în sufragerie şi mirosiţi pâi-
radiază, pulseaza şi va înconjoară corpul, e uneori numit nea care se coace în bucatarie.
aură. Este mai mult decât atât, mult mai mult decât va ima- Nu exista un loc unde se termina "aerul din sufra-
ginaţi voi ca este aura, dar aceasta este, totuşi, o vizualizare gerie" şi începe "aerul din bucatarie".
potrivita pentru încercările voastre timpurii de a înţelege, E adevarat, cu cât te îndepărtezi de bucătărie, cu
d~oarece va ofera o imagine pe care puteţi s-o menţineţi în atât mai puţin poţi simţi partea din Tot Aerul de Pretu-tin-
mrnte. deni, care este în bucatarie. Totuşi, câinele vostru poate
Partea din voi despre care unii cred că este sufletul simţi mirosul de pâine din afara casei. Asta, deoarece aerul
vostru e energia Vieţii Înseşi, localizata şi concentrata în- care înconjoară casa, care învăluie casa, nu e câtuşi de pu-
tr-un anumit punct de-a lungul a ceea ce voi numiţi Conti- ţin separat de aerul din interiorul ei.
nuumul Spaţiu-Timp. Aceasta Energie a Vieţii vibrează, Aceasta este analogia mea, pe~tru a va ajuta sa în-
străluceşte, pulsează şi radiază în jurul tuturor obiectelor ţelegeţi. Şi, oare, nu am spus eu ca în Impărătia mea sunt
fizice din Univers. In functie '
de frecventa vibratiei sale
'"
multe case?
aceasta energie poate fi vazuta uneori. Ea poate produce şi . Câmpul de forţa care este sufletul vostru devine cu
alte efecte, cum ar fi caldura. atât mai subţire şi mai extins, cu cât se îndepărtează de
Unii oameni numesc aceasta stralucire Lumina, sursa sa localizata, dar nu dispare niciodata complet şi
Flacara Eterna, Sursa, Sufletul sau îi dau alte denumiri ca- nici nu încetează sa existe. În schimb, se amesteca şi se
re se potrivesc exprimării lor personale. Este, de fapt, uneşte cu celelalte câmpuri de forţă, formând alte concen-
Esenţa Originara, Substanţa Fundamentala, Materialul trări localizate şi creând un tipar complex, între ţesut, care
Esenţial al tuturor lucrurilor. Aceasta Lumina este Ceea se extinde la infinit.
Ce Sunteţi Voi. Vorbim aici despre un câmp de forţa fara limite.
Neînţelegând acest lucru, aţi crezut ca aceasta Lu- Descriem un suflet care se extinde la nesfârşit.
mina radia~a din toate obiectele fizice. De fapt, procesul De fapt, asta sunteţi voi. Voi sunteţi o energie care
est.e exact. I~ver~. Aceasta Lumina radiaza înspre toate nu are sfârşit, în timp sau spaţiu.
obiectele fizice ŞI, astfel, le creeaza.
N-am mai auzit niciodată o asemenea descriere a
Câmpul de energie pe care-I numiţi Lumina, sau
sufletului. Continui sa am senzaţia că mi se explică viaţa
s.ufletul, înconjoară obiectul fizic pe care l-a creat şi se ex-
într-un mod care mă face să cred ca aud despre ea pentru
tind: în afara. a~elui obiect, în eternitate. Adica, energia nu
prima oara.
se sfarşeşte ruc.lOdata. Nu exista Nici un Loc unde câmpul
V?stru energetic se opreşte şi începe un alt câmp de ener- De aceea sunt numite acestea, Noile Revelaţii. Nu
gIe. Asta înseamnă ca nu exista nici un loc unde suDetulvos- pentru că jnformaţia est~ nouă, c.idatorita ~~ptului::~ pre-
tru se sfârşeşte - şi de acolo începe sufletul altcuiva. zentarea este noua. Multi oameru vor "aUZI aceasta Infor-
Este ca şi aerul din casa voastra. În ea exista camere maţie pentru prima oara - ceea ce o face să fie noua.

234 235
NOILEREVELATlI_-------
_________ Neale
Donald
Walsch _ ------
Dar acum, vreau să întreb ceva: dacă sufletul meu prima oara în sute de ani, câteva i~ei teologice.n~i. Poate
trăieşte veşnic şi sufletul vecinului meu trăieşte veşnic şi oferi câteva Noi Revelaţii, pentru a fi explo.ra~eŞIdIscutat:.
toate sufletele de pe Pământ - Noua Spiritualitate va deschide mintile umane ~a-
tre concepte mai ample decât cele îrnbraţişate d~ te~lo~ile
- şi din Univers - actuale şi catre oportunităţi mai mari de expenenţa ŞIex-
- şi din Univers trăiesc veşnic şi dacă nu există primare individuala, decât o permit teologiile actuale.
graniţe între suflete şi toate se amestecă şi se contopesc ... Cum ar fi ideea că, de fapt, există un singur câmp
atunci ... atunci ... de forţă. Că există o singură energie. Că aceasta este en~:
Ai dreptate, ai dreptate ... continua. Eşti chiar aco- gia Vieţii înseşi şi că aceasta este energia pe care unu
lo, eşti chiar la adevăr. Doar spune-I. oameni o numesc Dumnezeu.
Atunci nu există nici un suflet individual şi fiecare Da. Acum ai înţeles.
suflet este doar Un Suflet, exprimat local şi individual! Aceasta energie are ceea ce voi aţi numi, ~ terme:
nii voştri, inteligenţa. Este, în acelaşi timp, depozitarul ŞI
Este perfect adevarat. sursa întregii cunoaşteri, a într~~ii. conşti~nţe,. a tuturor
Atunci, acel Suflet Unic trebuie să fie Sufletul lui datelor, informaţiilor, a înţelegem ŞIexperienţei.
Dumnezeu, care se manifestă pe El însuşi ca Tot Ceea Ce Este Totul în Tot, Alfa şi Omega, marele Sunt/Nu
Este. Sunt ce a fost descris în multe dintre scrierile voastre sacre.
, Voi sunteţi aceasta energie şi aceasta energie este
Acesta este exact adevărul. Şi asta este ceea ce re- voi - şi nu exista separare între voi. Voi sunteţi u~a cu
ligiile tradiţionale, exclusiviste. nu predica. totul si totul este una cu voi, deoarece totul este cuprms de
Dacă religiile organiza te ar predica acest adevar, aceasta energie. Aceasta înseamn~ ca .s;tnteţi una cu toţi
ele nu ar mai putea predica faptul ca o persoana este mai ceilalti din lume - nu în sens teoretic, CI într-un sens foarte
buna decât alta, sau ca un suflet este mai placut lui Dum- propriu şi specific. ." .. _ _ .
nezeu decât un altul, sau ca o anumita cale este singura Nu exista nimeni, mei o fiinţă umana de onunde,
cale catre Divinitate. din care voi sa nu faceţi parte - o parte intrinseca şi intima.
Ele nu ar mai putea predica faptul ca unele suflete În termeni practici, asta înse~mn~ ca ceea ce este bun pen-
!flerg în "rai", în timp ce altele sunt condarnnate la "iad". tru altul, este bun şi pentru ~e §I ceea ce_n~ e bun p~n~
Invătăturile filozofiilor lor separatiste şi a teologiilor lor
exclusiviste fac ca unele religii organizate sa fie nu doar
altul, nu e bun nici pentru tine. Ins~a~a.ca ceea ce faci 1:
celuilalt, ţie îţi faci şi ce nu reuşeşti sa faci pentru celalalt,
incorecte, dar şi periculoase. nu reusesti sa faci nici pentru tine. .
Dar Noua Spiritualitate poate schimba toate astea. Acesta este adevărul şi daca fiinţele umane ar trăi
astfel, aceasta ar avea un impact re~arca~il asupra vie~
Da. Poate sa prezinte un nou punct de vedere - pe care ele o creeaza, în mod colec~~. M~I devreme m-ar
unul care nu este nici exclusivist, nici elitist şi nici sepa- întrebat daca aceasta explorare spirituală ar putea avea
ratist. Poate invita oamenii sa examineze serios, pentru

237
236
________ Neale Donald Walsch _________ NOILE REVELATll

"implicatii practice pentru lumea de astăzi" şi îti spun Garden Cove, California, a spus acum douăzeci de ani, în
următoarele: A trăi în felul acesta, ar putea schimba lumea. cartea sa Aprecierea de sine: Noua Transformare/ ca este
Simpla constientă că sunteţi cu totii Unul - Una cu nevoie de o a doua transformare în cadrul bisericii care sa
Dumnezeu şi Una cu fiecare dintre voi - si crearea de co- o înd~părteze de mesajul ei de frica şi vinovăţie, răzbu-
duri de comportament şi de întelegeri internationale care r:ar:. ŞI co~damnare şi sa o îndrepte spre o teologie a apre-
sa reflecte aceasta conştientă, ar modifica realitatea poli- cieru de sme.
tica, economica şi spirituală de pe Pământ, într-un mod în "Bi~erica", a spus el direct, "nu reuşeşte, la cel mai
care învăţăturile religiilor voastre exclusiviste de astăzi nu p~o~d nivel, sa aduca în oameni acea calitate a person-
o vor putea face niciodata. alităţii care poate crea tipurile de persoane care sa trans-
De aceea/ daca doriţi s/i va schimbati lumea dupa forme lumea noastra într-o societate sigura şi sanatoasa."
cum spuneti ca vreti. sunteti invitaţi sa creaţi acum o No- Dr. Schuller a continuat, sugerând ca "crestinii sin-
u/j Spiritualitate/ bazat5 pe Noile Revelatii. Asta/ deoarece ceri şi oamenii bisericii pot gasi un punct de l~are teo-
vechile voastre religii exclusiviste si teologiile voastre eli- logic spre înţelegerea universala, daca pot cădea de acord
tiste/ separatiste/ nu va mai servesc. în privinţa dreptului universal şi al nevoii clare a fiecărei
Cele mai mari şi mai puternice religii organizate persoane de a fi tratata cu cel mai mare respect, doar pen-
tru ca este o fiinta, umană!".
ale voastre va învaţă nu numai ca sunteţi separaţi unul de
altul, ci şi ca nu sunteţi vrednici de Dumnezeu. Va învaţă Acest preot extraordinar a mai declarat: "Fiind
că sunteti nişte creaturi nedemne, vinovate; ca aţi fost nas- creştin, teolog şi om al bisericii de tradiţie Reformata, tre-
cuti din păcat şi ca nu meritati sa fiţi tărâna de sub picioa- buie sa cred ca este posibil ca biserica sa continue sa existe
rele Domnului. Va fură preţuirea de sine. ~~ ~aca greşeş~e f?arte mult în esenţă, strategie, stil sa~
Vă învată să nu fiţi prea mândri de voi înşivă, de spirit. Dar, la sfârşit, el a spus: "teologii trebuie sa aiba
talentele şi realizarile voastre. Gloria a cine sunteti voi nu propriul lor standard internaţional, universal, dincolo de
crezuri, culturi şi rase".
trebuie contemplată sau exprimată, ci numai natura voas-
tră păcătoasă. Nu trebuie să vă duceţi la Dumnezeu zâm- Reverendul Schuller a fost extrem de perspicace în
bind şi minunându-vă de propria măreţie, ci cersind mila observaţiile sale şi incredibil de curajos în a le face publice.
pentru penumaratele voastre greşeli. Sper ca este mândru de sine Însuşi!
Insa oamenii cărora li se fură preţuirea de sine, le-o Vă sugerez ca un asemenea standard internaţional,
fura şi altora pe a lor. Oamenii care nu se iubesc pe ei înşişi, universal, dincolo de crez uri, culturi şi rase, sa fie afirma-
nu-i pot iubi nici pe alţii. Oamenii care se considera lipsiţi tia: "Noi Suntem cu Toţii Unul. Drumul nostru nu este
de valoare, îi vad şi pe ceilalti ca fiind lipsiti de valoare. mai bun, este doar unul diferit."
Mesajul esenţial al majoritătii religiilor organizate Aceasta poate fi o Evanghelie a Noii Spiritualităti.
nu este bucuria, nevinovătia şi sărbătorirea de sine, ci fri- Poate fi o spiritualitate care îi reda pe oameni lor înşişi.
ca, vinovăţia şi negarea de sine. Aceasta este lucrarea pe care va invit sa o faceţi în
Reverendul Robert H. Schuller, preotul creştin lume. Va invit sa îi redati pe oameni lor înşişi.
american care a fondat celebra Catedrală de Cristal din Oamenii sunt redati lor însisi, atunci când li se per-

238
a
. ÂJ 239
. Neale Donald Walsch _ ________ NOILE REVELAŢlI _

mite sa gândeascâ cele mai înalte gânduri despre ei înşişi este folosită religia pentru a induce vinovăţia, in loc sa o
- şi sa le declare. Voi îi redari pe oameni lor insisi, atunci vindece şi de mulţimea de oameni de toate credinţele pe
când declaraţi acest lucru despre ei. care îi întâlnesc şi care îmi spun că sunt împovâraţi tot
Nu lăsaţi sa treaca nici un moment în care aveti timpul de sentimente de vinovăţie şi de neconcordanţă,
ocazia sa spuneţi cuiva cât de minunat este. Nu pierdeţi deoarece 'au facut greşeala de a lua religia în serios' când
nici o ocazie în care puteţi sa lăudaţi pe cineva. Oferiţi erau copii."
oamenilor darul aprecierii de sine şi le veţi fi oferit un dar In cartea sa Cât de buni trebuie sa fim?, rabinul
pe care mulţi nu şi-l pot oferi lor înşişi. Caci, atunci când Kushner mai spune: "E trist sa întâlneşti oameni care se
ei se regasesc prin voi şi revin la cea mai glorioasa viziune cred profund religioşi şi sa descoperi că ceea ce cred ei
şi cea mai măreată idee despre cine ei sunt cu adevarat, nu despre religie este, de fapt, o teama copilărească de a
mai sunt pierduţi, pentru ca i-aţi redat lor înşişi. Odata pierde dragostea lui Dumnezeu, dacă fac vreodată ceva
erau pierduţi, dar acum s-au regasit. împotriva voinţei Lui."
Pentru a schimba comportamentul oamenilor, Rabinul Kushner a vorbit cu curaj, claritate şi ade-
schimbaţi ideile oamenilor despre ei înşişi. Pentru a schim- vărat,
ba ideile oamenilor despre ei înşişi, schimbaţi credinţele Acum puteţi sa alegeţi între credinţe. Eu îţi spun ca
lor despre Viaţa şi despre Dumnezeu. tu eşti îngerul meu. Tu spui ca nu eşti decât un pacatos
Daca voi credeţi ca v-aţi nascut în pacat, ca sunteţi abject. Care credinţa crezi ca îţi este mai de folos? Care
păcătosi acum şi veţi fi păcătoşi pe vecie, cum o sa va com- crezi tu ca îi este mai de folos omenirii?
portaţi? Dar, daca voi credeţi ca sunteţi Una cu Dumne-
zeu, ca păşiti alaturi de Divinitate, cum va veţi comporta
atunci?
Îţi spun: Tu eşti un înger.
Tu eşti îngerul pe care cineva îl aşteaptă azi.
Acesta este unul din cele mai frumoase lucruri care
mi s-au spus vreodată. Ce bine ar fi sa fie adevarat!
Este adevarat. Dar, daca nu poţi crede ca e adeva-
rat, acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza ca ţi s-a spus
ca eşti un pacatos nevrednic.
Sunt de acord. Şi nu sunt singura fiinţă umană care
crede astfel.
"Ca o persoană care crede într-un Dumnezeu iu-
bitor, purificator, iertator" spune rabinul Harold S.
Kushner "şi ca unul care susţine ca religia este o cale de
vindecare a bolilor sufletului, sunt jenat de felul în care

241
240
~ Neale Donald Walsch ~__ ~ __ NOILE REVELAŢlI. _

ce tu tocmai ne-ai explicat din punct de vedere spiritual.


Da, pe planeta voastra, ştiinţa şi spiritualitatea se
apropie din ce în ce mai mult una de cealalta şi curând se
va descoperi ca cele doua au fost întotdeauna una. Este
25 aceeaşi disciplina, abordata din unghiuri diferite. Este stu-
diul vieţii şi ceea ce reprezinta, de fapt, viaţa, exarninată şi
explorata din perspective diferite.
Tu faci ca totul sa fie atât de ... irezistibil. Nu stiu ce Foarte curând, ştiinţa va confirma multe lucruri pe
sa spun. .
care spiritualitatea vi le-a spus tot timpul.
Spune adevarul- şi apoi, fii adevarul. Doar spune Când se va întâmpla acest lucru, rasa umana se va
cuvântul si
. sufletul îti
, va fi vindecat . confrunta cu decizii etice şi filozofice cu care nu s-a mai
confruntat niciodata.
"Sunt un înger. Sunt una cu Dumnezeu şi Dum-
nezeu este una cu mine." Ce înseamnă asta? Nu înţeleg.
Bine. Foarte bine. Spiritualitate a v-a spus ca viaţa este eterna, ca voi
sunteţi nemuritori şi ca moartea este doar un punct la ori-
Poate fi adevarat? Chiar adevarat? Nu sunt separat zont. Ştiinţa este acum pe cale sa va arate acest lucru - şi
de Tine? Toata viaţa mi s-a spus ... sa va arate caile prin care sa împingeţi acel orizont spre un
Religiile voastre elitiste, exclusiviste, nu v-au fost viitor foarte îndepărtat.
de folos nici voua, nici omenirii, ci au creat o imensa neîn- Vrei sa spui, sa ne prelungim viaţa.
ţelegere. Asta, deoarece mesajul de baza al acelor religii
este un mesaj de separare de Dumnezeu, când realitatea Da. Dincolo de orice v-aţi putea imagina.
este ca voi sunteţi, pentru totdeauna, uniţi cu Mine. Spiritualitatea v-a spus ca voi va creaţi propria
realitate, ca deţineţi, în interiorul vostru, toate secretele şi
Spui ca, în esenţă, întreaga viaţa este unificată, puterea vieţii. Ştiinţa e acum pe punctul de a va arata
Da. aceasta - şi de a va arata cum puteţi folosi acea putere şi
Dar oamenii şi-au pus mereu aceasta întrebare. acele secrete.
Spiritualitatea v-a spus ca voi sunteţi Dumnezeu.
Ştiinţa a încercat sa rezolve aceasta întrebare de secole,
Nu doar ca sunteţi o parte din Dumnezeu/ ci ca sunteţi
nu-i aşa? Nu despre asta e vorba în cautarea unei Teorii a
dumnezei în forma umana. ("Nu v-am spus ca sunteţi
Câmpului Unificat?
dumnezei?" *)
Exact despre asta este vorba. Ştiinţa este pe cale sa va arate aceasta - şi sa va arate
şi cai prin care puteţi influenţa viaţa prin puterea divina.
. . Şi acum auzim termeni ca Teoria Super Stringu-
rilor ŞI alte asemenea descrieri de la fizicienii noştri, care
* Ioan 10, 34. PsalmuISl,6. Noul Testament.N, T.
încearcă sa ne explice din punct de vedere ştiinţific, ceea

242 243
_________ Neale Donald Walsch _
_ NOILE REVELA ŢII __

Când veţi începe sa faceţi acest lucru - şi asta se va sau să murim. Aşa vezi tu problema cu adevarat?
întâmpla nu în zeci de ani, ci în câţiva ani, chiar luni - vă
veţi confrunta cu multe, multe decizii. "Să ne jucam de-a Sigur că da, deoarece chiar aşa este. Asta decide
Dumnezeu?", vă veţi întreba. Aceasta va fi întrebarea cen- rasa umană acum.
trala a secolului al XXI-lea. Ca în cazul majorităţii culturilor incipiente, specia
În ce măsură trebuie să vă "amestecati" în chestiu- voastră ia o decizie de dezvoltare foarte importantă: Vrea
ni despre care vOIcredeaţi că trebuie "lăsate în seama lui să continue ca specie, sau alege dispariţia? Vrea să
Dumnezeu" şi în ce masura vă îndeamnă Dumnezeu să supravieţuiască, sau alege să se autodistrugă? Cu fiecare
folosiţi instrumentele pe care vi le-a dat El, cu care să alegere pe care o faceţi în viaţă, în acest stadiu timpuriu de
infăptuiti miracole? dezvoltare, luaţi această decizie cuprinzătoare.
Acestea sunt genul de decizii etice pe care religiile Sunt sigur că noi nu vedem lucrurile astfel.
speră să vă pregătească să le luaţi în viitor, exact aşa cum
au încercat să vă ajute în trecut să luaţi decizii sociale, po- Nu, nu o faceţi şi asta vă califică drept o cultură în-
litice şi economice. Totuşi, dacă nu îşi extind propriile lor tr-un stadiu timpuriu de dezvoltare. Ca şi copiii, nu vedeţi
sisteme de credinţă, religiile - chiar dacă sunt bine inten- implicaţiile pe termen lung ale deciziilor voastre luate pe
ţionate - nu vor avea mai mult succes în viitor, decât au moment. Ca şi copiii, sunteţi, în general, interesaţi doar de
avut în trecut. rezultatele pe termen scurt.
Religiile organizate vor trebui să-şi extindă şi să-şi Vreti ceea ce vreti ... si vreti acum.
adâncească concepţiile despre Viaţă şi Dumnezeu, înainte TOhIŞi,pe măsu"ră c~ evoluati din copilăria soci-
de a putea aborda problemele de azi - ca să nu mai vor- etăţii voastre către adolescenţă, veţi începe să identificaţi
bim de cele de mâine. ţeluri pe termen lung, care nu pot fi atinse printr-o gândire
pe termen scurt. Recompensa de moment va trebui să fie
Oare problemele de mâine vor fi chiar şi mai grave? înlocuită cu satisfacţii pe termen lung, dacă alegeţi să vă
Nu mai grave, doar mai complexe. Nu puteţi avea prelungiţi existenţa şi să o trăiţi în pace şi bucurie.
probleme mai mari decât ameninţarea cu autodistrugerea Aceasta nu este, în nici un caz, o chestiune închisă.
propriei voastre specii - cea cu care vă confruntaţi azi. To- Aceasta nu este, nici pe departe, o decizie deja luată. Dacă
tuşi, provocările zilei de mâine vor fi mult mai complicate aţi fi hotărât deja, nu v-aţi fi comportat aşa cum vă com-
decât simpla întrebare dacă vreţi să trăiţi, sau să muriţi. portaţi de multe ori acum, în mod individual şi colectiv.
În realitate, luati această decizie în fiecare zi, în fie-
Mai complicate decât întrebarea dacă vrem să trăim? care moment. Fiecare 'moment este un Punct de Alegere.
Da. În viitor, dacă depăşiţi această decizie, între- În fiecare moment decideţi dacă vreţi să "trăiţi mult şi să
barea nu va fi dacavreţi să trăiţi, ci cum? Şi cât timp? prosperaţi", aşa cum ar spune popularul personaj ştiin-
Bine, stai puţin. Ai deschis o nouă direcţie de dis- ţifico-fantastic Spock, sau să muriţi tineri.
cuţie aici. în primul rând, tu clasifici problemele zilei de Hotărâm aceasta în fiecare moment?
azi. ca o "întrebare simplă", respectiv dacă vrem să trăim Oh, da - pentru voi înşivă şi pentru specia voastră.

244
245
--- Neale Donald Walsch _____ NOILE REVELAŢII

În moduri care sunt evidente si în moduri care trăiţi mult şi sa.prosperaţi - şi ~ă vreţi acelaşi lu~ru pentru
sunt su btile. Decizia voastra de a respira este o decizie de întreaga voastra specie. Atunci este momentul in care vor
a trai. Decizia voastra de a mânca este o decizie de a trai. apărea întrebările mai complexe.
Ei, bine/ sigurcă la ace/nivel decidem între viaţa şi M-am gândit la asta şi cred ca ştiu la ce fel de între-
moarte, dar cine decide sa nu respire? Cine decide sa nu bări te referi.
mănânce?
Da? Bine. La ce fel de întrebări crezi ca.ma. refer?
Mulţi oameni. Oamenii iau aceste decizii, tot tim-
pul. Nu ai auzit niciodata. de o persoana care a hotărât sa Ei bine , am citit un articol al Associated Press, în-
nu mai ma.nânce? Sau care a cerut sa.i se opreasca apara- ziarul Arizona Republic din 8 martie 2002, c~e spunea ~a
tul de respirat? "pentru prima data savanţii spun ca ~u folosit te~olog:ta
etica a clonării terapeutice, pentru a vmdeca o boala gene-
N.u e cinstit. Aceia sunt oameni care sunt deja pe tica a unui animal de laborator".
moarte ŞI sunt menţinuţi în viaţa cu mijloace neobişnuite.
Articolul continua: "Experţii spun ca aceasta de-
Pur şi simplu, ei cer sa nu fie folosite "mijloacele monstreaza potenţialul aceste~ metod:.,pentru a corecta
neobişnuite" .
multe boli comune ce afecteaza oamenn .
Iar mor acum din cauza altor decizii pe care le-au Este exact genul de lucru la care ma. refeream. Şi
luat pe parcursul vieţii lor. Decizii colective si decizii indi- acesta e doar începutul.
viduale. .
~e~.izii de a polua mediul, şi apoi de a trai în polu- Ştiu, ştiu. Am mai citit şi d_espre~ felAde~ca:e
are. Decizii de a otrăvi solul, şi apoi de a mânca ceea ce a noua şi foarte scumpa, care va ap~ea ~and m :neruuril_e
crescu~ în otrava. Decizii de a inhala şi înghiţi în corp, celor mai renumite restaurante: Fnptura de Vaca Clonată.
lucrun care n-ar trebui niciodata. sa.ajunga. acolo, care nu Poftiiim?!!
sun~ ~e ~c~ ~n fOI?s şi nu aparţin corpului. Tot felul de
decizii, rruci ŞI mari, luate tot timpul, în fiecare zi. Friptura de Vaca Clonată. USA T0ci.aya ??unţat, în
Nu le consideraţi ca fiind "decizii de viata. si de primăvara anului 2002, ca "în cau:ar:a fripturii eerlecte,
moarte", deoarece sunteţi o cultură care se treze;te,' care savanţii au creat prima vaca clonată dintr~ buca~ de car-
nu .e~ca. pe deplin constienră de consecinţele propriilor ei ne de vaca tăiată de doua zile. Partea buna este ca pro~u-
actiuni. Când sunteţi conştienţi, ignoraţi ce ştiţi, fiindca. nu cătorii de carne de vaca ar putea alege c~lule de_car;r,te
.din-
puteţi spune .nu' satisfacţiei pe termen scurt. tr-o vaca tăiată dupa ce s-a ameliorat calitatea. carnn ŞI vor
~e măs~ră ce va maturiza ţi - atât individual, cât şi putea sa creeze o cireada de clone de categona A.. .
ca specie - veti renunţa la satisfacţia pe termen scurt, în Prima clona de acest gen s-a născut la Universi-
favoarea ţelurilor pe termen lung, şi multe dintre alegerile tatea din Georgia şi face parte dintr-o cola~rar~ _~~~
ŞI comportamentele voastre de fiecare zi şi de fiecare mo- Colegiul de Ştiinţe Agricole şi de Mediu al uruversităţii ŞI
ment se vor schimba. o companie privata."
Apoi, în cele din urmă, veţi lua decizia ca. vreţi sa. Da, ei bine, acesta este un exemplu bun în ceea ce
246
247
_ NOILE REVELAŢII, _
_________ Neale Donald Walsch, _

priveşte direcţia spre care se îndreaptă societate a voastra Da. Credinţa multor oameni de pe Pământ este ca
cu noile ei tehnologii şi oamenii vor trebui sa ia foarte Dumnezeu e cel care decide care oameni sa sufere şi care
curând decizii pe care nu şi-ar fi imaginat niciodata ca vor nu. Va fi un mare şoc pentru omenire sa afle ca voi sunteţi
trebui sa le ia. cei care luaţi aceasta decizie. O luaţi în fiecare zi - şi pre-
Cercetarea din domeniul ingineriei genetice va des- tindeti ca nu o faceti.
chide orizonturi noi, despre care aţi crezut, odata, ca sunt , Va veţi feri ,:sa va jucaţi de-a Dumnezeu", până ce
dintr-un film stiintifico-fantastic - inclusiv posibilitatea de dovezile ca întotdeauna aţi putut acţiona ca dumnezei vor
a tra~ o viaţa mult mai lunga, de a repara deteriorarea cor- fi atât de multe, încât nu le veţi mai putea ignora.
PUIUl, de. a vindeca bolile majore cu o simpla injecţie şi de Ca şi lui Herman Kummell din Hamburg> la sfâr-
~ preveru multe boli majore, prin manipulare genetica îna- situl anilor 1800,cercetătorilor de astazi le va fi foarte greu
mte de naştere. ~a-i convinga pe ceilalţi ca e o idee buna sa se foloseasca
tehnici medicale avansate pentru prevenirea bolilor debili-
Uau! Aceasta va duce la întrebări ca: "Este bine sa tante, până când devine dureros de evident - şi folosesc
las~ sa ~ nasca un copil cu o predispoziţie genetica pen- aceste cuvinte la propriu ... până când devine dureros de
tru distrofie musculara, de exemplu, daca terapia de trans-
evident - ca ar fi inuman sa nu se faca acest lucru.
plantare genetica înainte de naştere o poate preveni?" Vedeţi, daca ar fi o chestiune pur ştiinţific a, n-ar
Sau: "Care este motivul pentru care e corect sa tra-
mai fi nici o problema. Dar voi nu aţi lasat sa fie doar o
=. un copil de scleroza multipla dupa naştere, dar nu chestiune de ştiinţa. Aţi facut din ea o chestiune teologica.
însinte de naştere?
Problema devine neclara, atunci când ajungeţi la ceea ce
Exact. credeti voi ca vrea "Dumnezeu", atunci când începeţi sa
Dar, nu Dumnezeu trebuie sa decida care copil va pretindeti ca zona geneticii este "domeniul lui Dumne-
trai o viaţa normala şi care copil va fi infirm? Nu noi sun- zeu" si nu domeniul rezervat ştiinţelor medicale.
te~ c.eicare trebuie sa prevenim asta, nu-i aşa? Daca Tu , Acum devine o problema "morala" - o chestiune
n-ai fi vrut ca un copil sa fie infirm, nu ai fi permis ca aşa de "bine" şi "rau", nu o chestiune a "ceea ce funcţionea-
ceva sa se întâmple. ză" şi "ceea ce nu nmctionează".
Chiar daca se poate demonstra ca "funcţioneaza"
Aşa credeţi voi? posibilitatea de a preveni naşterea unor copii infirmi, prin
Unii dintre noi. Lucrurile se întâmpla, pentru ca Tu terapia de transplantare genetica înainte de naştere, acest
vrei sa se întâmple. Este" voia Domnului"! lucru nu va conta. Oamenii vor continua sa insiste ca e
Înţeleg. Şi "cine a vrut sa se întâmple" ca cerceta- ceva "greşit", ba chiar "imoral".
torii în medicina sa gaseasca modalitatea de a preveni ast- Acesta este genul de probleme complexe pe care le
veţi înfrunta şi deciziile dificile pe care va trebui sa le luaţi
fel de tragedii, prin terapia genetica prenatala?
în viitorul apropiat şi pe parcursul secolului al XXI-lea -
. Diavolul! Diavolul i-a pus sa faca asta/Este ştiinţa presupunând ca raspunde ţi afirmativ la prima întrebare:
care ~ luat-o. razna! Asta este prea mult! Aşa vor spune "Vrem noi sa supravieţuim ca specie"?
mulţi oameru. Aşa spun mulţi, chiar acum.

248 249
r ----------------- Neale Donald Walsch

Dar nu puteţi explora în mod eficient această între-


bare, cu atât mai puţin răspunde la ea, atât timp cât vă ve-
__________ NOILE REVELAŢII

Mulţi dintre voi nu sunteţi nici macar siguri ca veţi


supravieţui morţii corpului vostru, în orice altă forma.
deţi separaţi de toţi ceilalţi - şi acesta este mesajul esenţial Deci este de înţeles că sunteţi profund ataşaţi de supravie-
al sistemelor voastre de credinţă actuale. ţuirea în corpul fizic. Profund ataşaţi.
Dar nu înţeleg de ce acest gănd - chiar daca este Ce e rau în asta? Este chiar sanatos, aş putea spune.
inexact - a avut atâta forţă distructiva în experienţa uma-
na. Chiar dacă noi credem că nu suntem "cu toţii una", Nu e nimic rău în asta. Aţi putea spune chiar ca
fiinţele care se considera entităţi individuale nu pot oare .funcţionează" - atâta timp cât ştiţi ca acest "corp" care va
să găsească, totuşi, o cale de a progresa? imaginaţi ca sunteţi, este mult mai mare decât pare. Adica,
dacă înţelegeţi că TOATE corpurile fac parte dintr-Un
Problema este aceasta: instinctul principal al spe- Singur Corp. In acest caz, lupta voastra pentru supravie-
ciei voastre este supravieţuirea. Amintiţi-vă ce v-am spus. ţuire va fi una colectivă şi o expresie a unui Principiu
Principiile Fundamentale ale Vieţii sunt Funcţionalitatea, Fundamental al Vieţii - principiul Auto-susţinerii.
Adaptabilitatea şi Auto-susţinerea. Daca aţi crede ca toate corpurile fac parte dintr-Un
La acest stadiu al dezvoltării voastre colective, încă Singur Corp, nu aţi face nimic care ar reduce şansele de
nu va este clar că auto-susţinerea voastră nu e în pericol. supravieţuire ale întregii umanităţii şi aţi face totul pentru
Nu este? a mari aceste sanse.
Aceeste este exact opusul a ceea ce faceţi acum.
Nu, nu e posibil ca voi sa nu supravieţuiţi. Aceasta Cu tratamentul greşit pe care îl aplicaţi mediului şi
îţi va fi explicat mai târziu, atunci când vom explora cea ecologiei, cu folosirea greşită a politicii şi economiei, cu în-
de-a Noua Revelaţie. Deocamdată, o să te rog să o accepţi. ţelegerea voastră incompleta a adevarului spiritual expri-
Bine. mat în atât de multe dintre religiile voastre, cu greşelile
constructiilor voastre mentale, cu conventiile voastre soci-
Ceea ce Sunteţi (şi amintiţi-vă, nu sunteţi corpul ale şi cu toate comportamentele care decurg de aici, faceţi
vostru), va "supravieţui" întotdeauna. Nu se Roate să nu foarte multe lucruri care reduc şansele de supravieţuire
supravieţuiască, deoarece este esenţa Vieţii Insesi - şi pentru colectivitatea numita omenire: Atâ! de mu~te ~u.-
Viaţa exprima Principiul Auto-susţinerii în voi, sub forma cruri, de fapt, încât acele şanse sunt din ce In ce mal nuci,
voastra şi prin voi, pentru totdeauna. în fiecare zi.
Deci, nu se pune problema daca veţi supravieţui, ci Oamenii fac aceste lucruri, exact pentru că majori-
în ce forma. tatea dintre ei nu se gândesc la ei înşişi ca făcând parte
Să presupunem ca dorim să supravieţuim în forma dintr-o colectivitate. Ei se considera fiinţe separa te/ care
noastra prezenta, în forma l1I11âIlB. duc vieţi separa te/ pe o planetă unde alte fiinţe separate îşi
duc alte vieţi separate._
Ei bine, sigur că aceasta este forma în care vreţi să Şi, în timp ce ei ştiu şi înţeleg pe deplin, la un anu-
supravieţuiţi, în mare măsura, deoarece nu cunoaşteţi alte mit nivel, ca fiinţele separa te ar putea sa o ducă mai bine
forme. Aţi uitat. Nu vă amintiţi.

250 251
____ NOILE REVELA TII _
Neale Donald Walsch
lucru este ceva nstursl, înseamnă că este o parte intrinsecă
atunci când coopereaza, decât atunci când nu o fac, ei re- a ceva.
vin repede la o mentalitate a "supravieţuirii celui mai tare", Violenta nu e o parte intrinseca a fiintelor umane.
ori de câte ori se simt ameninţaţi - ei, sau cei apropiaţi lor. Dar iluzia că ea este eficientă în rezolvarea problemelor
Aceasta mentalitate de "întâi sa supravieţuiesc eu umane a devenit atât de răspândită. încât sepresupune a
- şi apoi tu, daca vreau eu şi daca reuşesc sa te controlez", fi ceva natural pentru condiţia umana. Totuşi, fiinţele
pe care nu o manifesta toţi oamenii, ci doar majoritatea, umane nu sunt violente prin natura lor.
este cea care lucreaza împotriva binelui colectiv şi, de fapt,
creeaza o lume în care binele colectiv este ameninţat în Dar cei care spun că este ceva natural ca viaţa să fie
mod repetat şi ar putea fi distrus în curând. violenta? Ei argumentează că viaţa însăşi este violenta. Ei
Intrucât va imaginaţi ca sunteţi un corp separat, arata către violenţa din regnul animal, violenţa din natură
credeţi ca experienţele pe care le creaţi pentru voi înşivă şi violenţa din univers, cu stelele care explodează în exte-
sunt trăite doar de voi. Mai credeţi şi că ceea ce gândiţi, rior şi în interior, asteroizi care se ciocnesc şi întregi galaxii
faceţi şi spuneţi în legătură cu ceilalţi, nu are un efect di- care dispar, pentru a-şi susţine ideea lor că, bineînţeles/
rect asupra voastră. Această idee este cea care permite fi- oamenii sunt violenţi prin natura lor. Violenţa este fnsaşi
inţelor umane să comita acte de violenţă pline de cruzime natura lucrurilor.
şi de neconceput. Este o diferenţa uriaşă între rezultatele proceselor
Dar nu toate acţiunile umane şi nu toate fiinţele naturale - cum e procesul sistemelor solare pe care le des-
umane sunt violente. în: oameni exista bunatate, curaj, ca- crii - şi rezultatele creaţiei-conştiente, cum ar fi decizia de
ritate, amabilitate şi compasiune. a raspunde violent la o situaţie umană.
De asemenea, există o diferenţă şi între Raspunsul
Acesta este un lucru profund adevărat şi apare Instinctual al unei specii şi Raspunsul Conştient al altora.
foarte des în comportamentul uman. Actele de eroism şi Viaţa se exprimă la multe nivele diferite de conştiinţă sau
bunăvoinţă, compasiune şi bunătate, abundă în analele conştientă de sine. Cu cât este mai ridicat nivelul de con-
istoriei omeneşti şi ele există peste tot astazi. ştiinţa, cu atât mai mare este gradul de auto-detefinire, cu
Deci.este o chestiune legata de care parte a naturii atât mai mare este capacitatea de a alege şi decide, de a
umane va câştiga. anunţa şi declara, de a exprima şi împlini cea mai înaltă
noţiune pe care o are cineva despre cine şi ce este el.
Nu! Fiecare act este un act de auto-definire.
Nu, nu şi de o mie de ori nu.
Nu este în "natura umană" sâ Iiti violenti! Sunt derutat. Am crezut ca ai spus că ideea de "a fi
mai buni" este cea care le produce necazuri oamenilor.
Nu-mi place să o spun, dar, din câte observ eu, mi Acum spui că unele fiinţe acţionează la un nivel mai ridi-
se pare ceva destul de normal.
cat de conştiinţă, decât altele. Cum se potriveşte asta cu
"Normal" nu înseamnă "natural". afirmaţiile tale anterioare, conform cărora superioritatea
A spune ca un lucru este normal. înseamnă pur şi este o iluzie?
simplu ca este facut deseori si de obicei. A spune ca un
253
252
Neale Donald Walsch ~ _~
__ ~ _ ~. ~_. NOILE REyELATII _

Un nivel mai înalt de conştiintă nu este "mai bun" Exprimata cu dragoste, mânia este descarcarea diz-
decât un nivel mai scazut de conştiintă. ci este doar mai armoniei, nu creatoarea ei.
înalt. A fi în clasa a şasea nu este "mai bine" decât a fi într-
N-am mai auzit aşa ceva! Niciodata nu ro-am gân-
a a treia. Înseamnă doar a fi în clasa a şasea. Prin acţiunile
dit la asta, în felul acesta.
lor, prin modul lor de comportament, animalele anunţa în
ce clasa sunt. La fel fac şi oamenii. Animalele nu demon- Asta a fost din totdeauna menirea mâniei. Este o
streaza cum este viaţa în totalitatea ei, ci nivelul lor de parte din sistem. Este o parte din a fi uman. Este o supa-
constiintă teieiuot la modul în care este viaţa în realitate. pa de presiune, care elibereaza energia negativa.
La fel fac şi oamenii, prin acţiunile lor. Nu eliberarea energiei negative va creeaza neca-
Fiinţele umane s-au declarat, odata, a fi cea mai zuri, ci eşecul în a o elibera. Nu exprimarea mâniei va pro-
măreaţă realizare a lui Dumnezeu - fiinţe la cel mai înalt duce nelinişte, ci felul în care este ea exprimata.
nivel de dezvoltare, având drept de stăpânire asupra crea- Sunt multe feluri de eliberare a mâniei, care nu im-
turilor care se târăsc, pasarilor care zboara şi peştilor din plica nici un fel de violentă - nici fizica, nici verba.la. A în-
mare. Intr-atât de mare era nivelul lor de arogantă. văta sa eliberaţi mânia astfel, e un semn de matuntate.
Vai de mine, aceasta parere este încâ susţinută şi Cum o pot face?
predicată de unele religii ale lumii.
Sunt multe feluri în care o poţi face şi mulţi oameni
Da. Dar nu poate fi sustinută în continuare, în mod care te pot ajuta sa le afli. Unii frecventeaza cursuri de con-
serios, nici macar de un observator întâmpla tor al com- trol al mâniei. Unii învaţă sa mediteze. Unii încep sa faca,
portamentului uman. pur şi simplu, noi alegeri ale felului în care sâ-ş~ expri~e
mânia, pe baza noilor decizii legate de cine sunt el. Daca CI-
Atunci, daca violenţa nu este naturala, de ce este
neva este hotărât sa afle cum sa-şi exprime mânia cu dra-
atât de normala? De ce rnânia este un aspect atât de con-
stant al comportamentului uman? goste, poate gasi destul de uşor resurse ajutatoare. .
Pentru moment, înţelege ca mânia nu este o emoţie
Stai puţin. Ai pus semnul egal între violenţă şi mâ- negativa, ci ca ea este vindecătoare. Mânia elibereaza
nie. Le-ai facut sa para unul şi acelaşi lucru. Mânia şi vio- energia negativa. Asta o face sa fie o emoţie pozitivă. p~n-
lenţa nu sunt acelaşi lucru şi nu trebuie confunda te. tru ca te ajuta sa scapi de ceva ce nu doreşti - ŞI sa al o
Mânia este o emoţie naturală. Este foarte natural sa viata armonioasa.
te enervezi din când în când. Şi este ceva absolut în regu-
la. Adica funcţionează, daca ceea ce vrei este sa trăieşti o
viaţa armonioasa.
I . Mânia şi armonia merg mâna în mâna. Mânia care
este exprimata complet, minutuindu-te de calităţile sale
vindecătoare. este mânia exprimata minunat şi ea poate
Ce?Nu înţeleg. întotdeauna mi s-a parut ca mânia îmbogăţi orice moment de relaţie inter-umană, deoarece
ma zăpăceşte de cap. este autentica şi adevarata - şi nu exista nici un vindeca-
tor mai bun decât ea, nici o cale mai scurta spre armonie.
Asta, pentru ca nu ai cunoscut un mod paşnic şi Mânia care nu este exprimata minunat, ci prin vio-
iubitor pentru a o exprima. lentă fizica sau verbala, nu vindeca, ci răneşte.

254 255
__________ Neale Donald Walsch _ NOILE REVELA ŢII _
---------
Răniree nu poate vindeca rana/ indiferent de cât de dintr-un gând interior, într-o realitate fizica e~t~rioara.
mult ar încerca sa o faca. Pentru a înţelege mai clar, hai sa ne Uitam cum a
Atunci, de ce continuam sa folosim violenţa, ca funcţionat acest proces în crearea experienţei de creştere a
mijloc principal de a încerca să rezolvam conflictele? violenţei pe planeta voastra. _
În primul rând, observaţi cum idee~ conform ca-
Deoarece violenţa a fost adânc injectată în soci- reia violenta poate fi folosita eficient ca solutie pentru pro-
etatea voastra moderna. blemele umane, s-a răspândit peste tot în societatea voas~
Exista sute de feluri în care oamenii au permis aşa trâ. În vremurile de început, ar fi fost dificil pentru multi
ceva - şi oamenii le neagă vehement pe fiecare dintre ele. oamenii ca sa-şi închipuie macar un as~me.nea lucn~.
Unii oameni neaga vehement ca imaginile violente Acum, idei de acest fel sunt împărtăşire în diferite modun,
- filmele şi spectacolele de televiziune violente, benzile de- chiar si de cei foarte tineri .
sena te, jocurile video şi reprezentarile constante de vio- . Odata ce acest mesaj este răspândit pe scara,Iarga,
lentă, în orice forma imaginabilă - au vreun efect asupra oamenii, şi în special cei tineri (care nu au în memo~Ie vre-
comportamentului uman. In acelaşi timp, ei platesc milioa- murile când violenţa nu era prezentata ca o modalitate de
ne de dolari pentru a prezenta şaizeci de secunde cu ima- a rezolva problemele), îşi formeaza un punct de vedere
gini dintr-o reclama Super Bowl, exact pentru ca nu ştiu
modul în care imaginile afecteaza comportamentul uman.
personal în privinţa =r= idei. ~eea ce ~ fo~t con-Cep~t
este acum per-Ceput ŞI perceptia este ca violenta e efi-
Pe baza propriilor voastre dovezi sociologice clare, ar pu- cienta şi deci, acceptabila. ., A

tea părea imposibil sa concluzionaţi ca imaginile violente Aceasta idee se întoarce, apOI, la cel care o gande-
care sunt arătate oamenilor în mod constant, nu au nici o se. Se întoarce într-o forma manifestata fizic. Ceea ce este
legatura cu concepţia lor ca violenţa e un mijloc acceptabil con-Ceput şi per-Ceput este astfel Re-c~ptat. . _
de rezolvare a conflictelor umane. Ceea ce primiţi voi în fiecare ZI, reprezmta rezul-
Şi adevar va spun Eu voua: Ce gândit/' aia primiti.
tatele acestui proces.
Procesul creaţiei umane este foarte simplu. Este un
proces pe care l-aţi putea numi CEPŢIE. Dar fiinţele umane erau violente, cu mult ~I? îna-
inte ca tehnologiile mass media să râsp~deasc:a Ideea
Cepţie? Exista un asemenea cuvânt? violentei
, ,ca modalitate de rezolvare a conflictului.
E o parte a unui cuvânt şi descrie perfect procesul Da, e adevarat. Mass media şi tehnologiile voastre,
prin care oamenii creeaza, efectiv. Este modul în care va abilitatea voastra de va transmite instantaneu şi în mod
construiţi viaţa pe care o trăiţi. grafic cele mai violente comunicari,.a f~~ut doar sa ridic_e
Mai întâi, pentru o idee este vorba de con-Cepţie. problema la dimensiuni care amerunţa ~treaga planeta.
Adica, ia naştere în societate a voastra. Apoi, aceea idee Dar asa cum ai subliniat, problema a existat, de sec~le.
este perceputa - deci, per-Ceptie. Adica, va formaţi un , .La început, ea a aparut din primele înţ~le~er: gr~-
punct de vedere despre ea. In cele din urma, ideea este site ale omului despre Viaţa şi Dumnezeu. UitaţI~va din
receptata - deci, re-Cepţie. Adica, este experimentata din nou la partea anterioara a acestui dialog, care descrie acest
nou, de data aceasta în forma fizica. Ea s-a transformat
'.

256 257
_________ Neale Donald Walsch _ NOILE REVELAŢII
---------
lucru. Va veţi reaminti ca, pe scurt, oamenii au presupus
ca forţele naturii care pareau din când în când sa lucreze
împotriva lor, erau rezultatul deciziilor conştiente luate
de ceva din afara lor, care era mai puternic decât ei. Aceas-
ta a dus la ideea ca ele erau alegerile unei Zeităţi Mânioa- 26
se. Apoi, ei au cautat sa nu-i "mânie pe zei" şi au creat ri-
tualuri pentru a-i satisface şi a-i domoli.
Mai târziu, aceste idei primitive au facut loc unei Aceasta este, cu adevarat, alegerea pe care o avem
înţelegeri mai ample a Naturii, dar superstiţia nu a fost de facut, nu-i aşa?
abandonata aşa de uşor. Sistemele de credinţa fusesera Într-adevar, aceasta este.
deja construite şi, când dovezile fizice clare ale modului în Am formulat-o în termeni atât de duri, pentru ca sa
care funcţionează lumea contraziceau acele credinţe, ele înţelegeţi rapid gravitatea si~aţiei v~astre ?e ac,:~. .
erau pur şi simplu modificate, pentru a cuprinde noile cu- Sa nu aveti nici un dubiu. V-aţI pus smgun in SItua-
nostinte.
ţia cea mai grava.'Inimile a mi1~~aned~ 0a:neni s-au ~mplut
, 'În cele din' urma, au aparut religiile organizate şi de deznadejde, mânie, ura ŞI mten~~ disperare. ŞI a~um,
multe dintre aceste instituţii - îndeosebi cele care promul- datorita avansului rapid al tehnologiilor modem~, aţi pus
gau doctrine ale superiorităţii şi exclusivităţii - încurajau în mâinile acelor oameni furioşi capacitatea de a-~Irevarsa
percepţia unui Dumnezeu mânios, care voia ca lucrurile negativitatea prin instrumente ~e distrug~re, mai ~ult de-
sa mearga pe o singura cale, Calea Lui, şi care trebuia sa cât aţi fi putut trai în coşmarurile cele mai groazruce.
fie îmblânzit şi satisfacut.
Astfel, razbunarea şi violenţa au devenit o trasa- Tot repeţi asta! încerci sa ne descurajezi şi sa ne iei
tura Dumnezeiasca, despre care se vorbeşte în mod spe- orice speranţă?
cific în unele Scripturi Sfinte, dupa cum am aratat pe larg Nu, încerc sa va trezesc.
şi în mod repetat în acest dialog.
Şi, indiferent daca religiile acelor Scripturi încura- Bine, bine, m-am trezit deja. Dar a~ ca s~~
jează violenta sau nu, mulţi dintre adepţii lor au fost dis- treaz şi conştient, totul arata II111i rau, nu 1I1111 bine. Exista
puşi sa creada ca o fac, deoarece în acest gen de credinţe vreo speranţă?
se afla justificarea lor de a face lucruri de nejustificat ... şi Exista o speranţa enormâ! Exista o ocaz~e e:trao.r~
sa numeasca asta, justiţie. dinarâ! Exista o posibilitate uluitoare. Dar trebuie sa doriti
Tot nu înţeleg. Pe măsura ce fiinţele umane s-au acum, chiar acum, sa nu lăsaţi sa va scape acest moment,
dezvoltat şi au devenit din ce în ce mai sofisticate în mo- sa profitaţi de aceasta .zi.. .., A .,

dul în care înţeleg natura, a viaţa şi modul în care funcţi- Trebuie sa decideti - aici ŞI acum, in aceste ZIle ş:
onează totul, cu siguranţă ca ar fi renunţat la ideea lor ca vremuri, nu într-un viitor îndepărtat - daca lumea va fi
violenţa este "naturala" şi deci, absolut în regula. Cum au modelată cu instrumente de distrugere, sau cu cel: de
putut sa creada în continuare aşa ceva? re-creare; cu cuvinte de ura, sau cu cuvinte de speranţa; cu

258 259
___ NOILE REVELAŢII
________ Neale Donald Walsch
-----
Acum, iată ceva ce ar trebui să ştiţi. "Masa critică"
acte de razboi, sau cu acte de pace; cu gânduri de frică sau
nu e chiar aşa greu de atins. Nici nu este un număr atât de
cu gânduri de iubire. '
ridicat, cum crede majoritatea oamenilor. E nevoie de un
Trebuie să decideţi daca veţi fi Distructivi, sau
procent foarte mic din întreg, pentru a forma o masă sufi-
Constructivi.
cientă care să afecteze întregul.
_ Put~ţi.acum să vă distrugeţi complet, sau puteţi să
Masa critică nu e jumătate plus unu, nu e 25 sau
va ~e-creaţl dm nou, în cea mai grandioasă versiune a celei
30%, nu e nici măcar 10%. Masa critică poate fi realizată cu
mal m~reţ~ vizil!ni p~~ar.e aţi avut-o vreodată despre cine mai puţin de 5% din întregul care se deplasează într-o di-
sunteti VOI- ca indivizi ŞI ca specia numită Rasa Umană.
recţie oarecare. Cu alte cuvinte, este nevoie doar de o pie-
Cum putem să ne re-creăm din nou? Cum putem să de domino, pentru a face ca restul pieselor să cadă.
cr:a un ~ ~ou? ~ Societate Nouă? O Spiritualitate No- Şi astfel, este aşa cum am mai spus de două ori,
ua? O Politica Noua? O Economie Nouă? O Lume Nouă? mai înainte. Acum este necesar ca un număr mic de oa-
Cum sa facem asta? . meni, un procent mic, să fie dispuşi să devină - în popoa-
rele lor, în oraşele lor, în localităţile lor, în satele lor, în
A ~-ai într~bat din nou, aşa că îţi voi răspunde din nou
Incepeti de la mvelul credintei. cartierele lor, în bisericile, sinagogile, templele, moscheile,
întrunirile cetăţeneşti şi de partide politice, şi chiar în case-
. .. Vă spun că principala cauză a problemelor orne-
n:rn este ceea ce credeţi. Insă mulţi oameni nu vor să crea- le lor - Prima Piesă de Domino.
da a~ta. Preferă să creadă în credinţele care au produs lu- Cum arată asta? Cum pot face oamenii acest lucru?
crun de necrezut.
Oamenii trebuie să susţină ceea ce cred - dar, mai
. Sistemele voastre_ a~tuale de credinţă au produs 0-
întâi, să fie dispuşi să privească la ceea ce cred, să testeze
ron de necr~zut, devastări de necrezut, distrugeri de ne-
ceea ce cred, în funcţie de rezultatele obţinute şi să schim-
crezut, cruzime de necrezut, tristeţe şi suferintă de necre-
be ceea ce cred, dacă nevoia de schimbare va apărea în
zut, opresiune, mânie, ură, conflict, războaie si ucideri de
mod clar.
r:ecrezut. M?dul în care se comportă fiinţele umane, lucru-
rile pe c~e fIm~ele umane şi le fac unele altora, sunt de ne- Cu alte cuvinte, să facă Cei Cinci Paşi către Pace.
crezut. ŞI tOtu~l, n:ulţi ?ameni preferă să accepte ceea ce nu 1Da. Fiecare persoană trebuie să facă asta, în mod indivi-
pot crede, decat sa schimbe lucrurile pe care le fac. .
dual. Apoi, înseamnă să aibă deschiderea şi curajul de a
Deci, nu mai este nici o speranţă ... explora şi examina, în mod serios, orice noi revelaţii ar fi
oferite sufletului uman, atunci când inima umană se des-
N.u, nu e aş,:: întrucât, pentru prima dată după foar-
chide pentru a crea o minte deschisă.
te :nult timp, !lumarul acelor oameni este în scădere. Nu-
Poate aţi dori, ca punct de plecare, să luaţi în consi-
maru~ oamemlor care văd că vechile lor credinte nu mai
derare Noile Revelaţii pe care vi le-am dat aici. Nu le des-
fc.:.nc{10n...ează
este în creştere. Numărul oamenil~r dornici
consideraţi pe loc, nici nu le lăudaţi excesiv, ci mai degra-
sa spuna" Trebuie să existe şi o altă cale" este în crestere.
bă studiaţi-le profund. Vedeţi dacă ar putea exista în ele un
Acest num!-t ~tinge r~pid masa critică - şi, ceea ce puteţi
adevăr pentru voi; hotărâti dacă ar putea avea vreo va-
face, este sa va aduceti aportul la obţinerea acestui lucru.
261
260
--- Neale Donald Walsch _
________ NOILE REVELAŢII. _

loare pentru rasa umana. Va datoraţi asta voua însivă. Ma- învătător spiritual nu pot produce un miracol. Ti~p~l
car atât. De milenii întregi nu i-a mai fost oferita r~sei uma-
guru-lui singuratic, care vine şi schin:ba lum~a, s-a sfârşit.
ne, o construcţie teologica noua. Nu a mai existat o extin- A venit timpul conştiinţei şi acţiunii colective, pentru a
der~ a teologiilor voastre, de sute de generaţii. Nu L-aţi schimba realitatea colectiva.
mal contesta~pe. Dunmezeul vostru de foarte mult timp. Aşa trebuie sa fie acum, întrucât realitate a voastra
" A verut timpul sa arata ţi mai mult curaj decât a so- prezenta a fost creata în mod colecti:r. Acum e~te momen-
Iicitat vreodata orice razboi, decât a cerut vreodata orice
tul ca voi sa o re-creaţi din nou, la nivel colectiv.
nen~)f(~cire, decât a necesitat vreodata orice suferinta. A
Lucrati, deci, în colectiv. Nu urmaţi maeştri indi-
veru~ ti:upul ~a va confruntaţi cu voi înşivă, la niv~l de
viduali, ci stăpâniti constiinta colectiva în mod individual.
cred~nţa. Motivul pentru care va fi nevoie de atât de mult
Apoi, lucraţi colectiv, pentru a trezi ~olecti~~ n~mit O~e-
c~ral, este ca aceste credinţe ale voastre formeaza baza a
cme credeţi voi ca sunteti. . nire. Acum, lumea este pregatita ŞI capabilă sa treaca la
actiuni de acest gen, deoarece comunicarea de grup este
Trebu~e sa va provocau pe voi înşivă.
posibilă azi, aşa cum nu a mai fost niciodată înainte.
TrebUIe sa provoca ţi societatea voastra.
Întreaga lume e acum conectata. Intreaga pl~eta ~
Trebuie sa provoca ţi lumea voastra.
acum conectata. Aveţi instrumente pe care nu le-aţi mai
Trebuie sa întrebaţi în mod colectiv:
avut niciodata înainte.
. Asta ~untem noi? Este asta cine alegem noi sa fim?
~ste acesta smgurul mod în care putem trai? Este acesta Vrei să spui, Intemetul?
sm~~ul_ mo.d în ~are ştim sa ne comportam? Este, oare, Toate tehnologiile voastre modeme .. Toaţe. Int~r-
posibil sa existe SI o alta cale?
netul. Telefoanele celulare. Fax-urile. E-mailul. Inre-gis-
Poate aceasta noua cale sa ne aduca mai aproape trarile video făcute acasa. CD-urile pe care le puteţi înre-
de ceea ce spunem, ca specie, ca vrem cu adevarat? Oare
gistra chiar pe computerul de acasa şi le pu.te1i .~imite ori~
ne scap~ ceva din vedere? Avem curajul sa examinam, în unde. Orice. Ati intrat într-o era a comurucaru uşoare ŞI
mod senos, ce-ar putea fi? Avem curajul sa acceptam ras- instantanee, la ;Uvel global. S-a spus ca tehnologiile v.oas-
punsul pe care explorarea noastra îl descopera?
tre care avanseaza rapid ameninţa sa distruga omerurea.
_ . Cum putem să facem aceasta cercetare, astfel Încât Ele sunt şi cele care o pot salva. .
ea sa fie relevanta? Oamenii şi-au pus aceste întrebari din- Folosiţi-le pentru a crea Noua Realitate pe care do-
totdeauna '.Nu mi se pare că procesul de a întreba, de a că- riţi sa o experimentaţi. Folosiţi-le pentru a crea N~ul Om
uta, sau_chiar de a gasi unele raspunsuri noi, va schimba care doriţi sa deveniţi. Folosiţi-le pentru a construi Noua
vreodata foarte mult din modul în care funcţionează Iu- Spiritualitate pe care doriţi sa o exprimaţi. . .
m:a, ~u se prezinta viaţa. Lucrurile merg aproape la fel Dar amintiti-va sa le folositi în mod colectiv. Acţi-
camamte. unea colectiva este' cea care distruge lumea acum. Şi doar
acţiunea colectiva o poate salva.
Ac~m e Ţle.vo~e.de o acţiune de grup. Nu puteţi
face asta smgun ŞI mCI vreun lider carismatic sau vreun Da. De aceea s-a sugerat aici ca oamenii să formeze
grupuri care, în mod colectiv, să-şi asume Cei Cinci Paşi

262
263
NOILE
REVELA
Ţ\I_------
________ Neale Donald Walsch _
ba lumea. Daca oamenii cred ca nu au putere, nu vor face
către Pace. Daţi petiţii la semnat Creaţi condiţii pentru des- nimic. Daca ei chiar cred ca pot face ceva, o vor face.
făşurarea de discuţii şi dialoguri. Tipăriţi broşuri şi flutu- Trebuie sa convingeţi oamenii ca exista ceva ce pot
raşi. Publicaţi Cei Cinci Paşi în ziar - ceva de genul acesta:
face. Apoi, arata ţi-le cum poate fi fac'-:.t,m~iAu~~rA~ecât
îNTRUCÂT CĂUTĂM SĂ CREĂM ARMONIA şi-ar fi putut ei imagina vreodata, da~a_mal. m~al IŞIvo:
ÎN L~A NOASTRĂ, NOI, SUBSEMNATII, NE crea o stare de a fi, dupa care sa perrmta actiunilor lor sa
ANGAJ~, ÎN MOD PUBUC, SĂ URMĂM CEi CINO decurga în mod natural din ceea ce sunt - şi nu sa î~ce:c:
PAŞI CATRE PACE: sa gaseasca ceva de facut, doar pentru "a face ceva ,fara
. 1._R~oaştem că anumite credinţe vechi despre a schimba deloc ceea ce sunt. A .
Viaţă Şi Dumnezeu nu mai funcţionează, Doar a face ceva, nu este soluţia. Intreaga comum-
2 Recunoaştem că există ceva ce nu înţelegem des- tate mondiala a încercat de foarte mult timp "sa faca ceva"
pre Dumnezeu şi despre Viaţă şi că această înţelegere în legatura cu problemele sale. Nimic nu a a.?~s con~e-
ar putea schimba totul. cinte pe termen lung. Rasa umana se comporta m contin-
3. Suntem dispuşi să ni se prezinte noi înţelegeri uare aşa cum s-a comportat de secole. . .
A fi ceva este soluţia. Intreaga comumtate mondi-
despre Dumnezeu şi Viaţă, înţelegeri care ar putea
aduce un nou mod de a trăi pe această planetă. ala nu a mai încercat "sa fie ceva", ca raspuns la proble-
4. Suntem dispuşi să explorăm şi să examinăm mele sale, de foarte mult timp. Totuşi, aceasta este ceea ce
aces~enoi înţelegeri şi, dacă ele corespund cu adevă- ar produce o schimbare de durata. Atunci, rasa umana ar
rul Şicunoaşterea noastră interioară, să ne extindem putea înceta sa se comporte aşa cum o face de s~col~.
sistemul de credinţe pentru a le include. Când ceea ce faceţi reflecta ceea ce sunteti - ŞI nu e
5. Suntem dispuşi să ne trăim vieţile ca o demon- doar o încercare de a crea ceea ce v-aţi dori sa fiţi - veţi şti
straţie a credinţelor noastre. ca aţi produs o schimbare de durata în voi înşivă. Aşa
ceva produce o schimbare de durat? în lume. .
. ~eţi personalităţilor proeminente din comunitate Amintiti-va ce s-a spus mal devreme. Nu puteţi
- mc1~Iv conducătorilor din domeniul politic şi al afaceri- "face" paşnici; puteţi doar "fi" paşnici. Nu. puteţi""fac.e~'
lor.- sa se:nn~ articolul, înainte de publicare, şi introdu- iubitori, puteţi doar "fi" iub.itori..N,: p~teţl ."face. uniti,
c~ semna~e lor la sfârşit Creaţi agitaţie. Implicaţi dife-
puteţi doar "fi" u~~. Ca~taţi, ~POI~~a ~~ schimba~ st~e~
nte .grup:m: d~ c~ţ~, grupuri civice şi de servicii, gru- de a fi. Nu căutau sa schimbaţi mal mtallumea, cautaţi sa
pun c1enca1e Şi religioase, grupuri cu1turale şi educaţio-
schimbati mai întâi sinele.
n:ue, ~Ruri de bă~âni şi tineri, grupuri guvemamenta1e Când veţi realiza acest lucru, acţiunile voastre se
ŞI le.gtslative: u:eaţi coaliţii ale grupurilor existente. For-
vor schimba în mod automat.
maţi grupun nOI. Nu lăsaţi aceasta idee sa dispara.
!Jar, ce anume se poate face pentru a-i motiva pe Stai puţin. Nu încercaţi să schimbati lumea? -0~a-
oamem să păşească înainte, în acest mod? ga noastra conversaţie a fost despre schimbarea lumii .
. . _ . ~ p.oate trezi :ntuziasmul apariţiei unor noi posi- Am spus, nu căutati sa schimbaţi mai întâi lumea.
bilităti. ŞI SIguranţa ca au puterea într-adevar de a schim-

265
264
_________ Neale Donald Walsch _ ________ NOILE REVELAŢlI _

Nu veţi schimba lumea, încercând sa schimbaţi în primul Fiind foarte siguri din ce mofivv-aţi angajat în ceea
rând lumea. Veţi schimba lumea, schimbându-vă întâi pe ce sunteţi şi faceţi, de la bun început.
voi înşivă. Trebuie sa hotărâti mai întâi anumite lucruri
Şi anume?
importante referitoare la voi, sa ajungeţi la noi concluzii în
interiorul vostru, legate de cine sunteţi, de Dumnezeu şi Împlinirea de sine. Sa duceţi Sinele la urmatorul
Viaţă - şi apoi sa începeţi sa traiti acele decizii. nivel cel mai înalt. Sa stiti
. , cine sunteti, cu adevarat si. sa
Acest proces interior poate sa produca, de fapt, trăiţi aceasta experienţa.
schimbari în lumea din jurul vostru, deoarece lumea pe Aceasta se numeşte evoluţie.
care o atingeţi este afectata de felul în care o atingeţi. Cine Aceasta este lucrarea întregii omenirii. Şi asta e bu-
sunteţi şi cum sunteţi afecteaza lumea într-un grad mult curia ei. Bucuria voastra consta în a deveni mai măreti de-
mai mare decât va puteţi imagina. cât sunteţi şi de a şti ca sunteţi astfel. Specii întregi evo-
Dar reţineţi. Nu puteţi obţine pacea interioara, agi- lueaza în acest fel şi nu în altul.
tându-vă ca nu obţineţi pacea exterioara. Nu va schimbaţi credinţele, doar pentru ca vreţi ca
De aceea, nu vă legaţi eforturile privind transfor- alţi oameni sa şi le schimbe pe ale lor.
marea interioara, de rezultatul numit transformare plane- Schimbati-va
., credintele deoarece noile credinte.
ţara, pentru ca s-ar putea sa nu obţineţi nici una, nici alta. anunta mai exact cine sunteti voi.
Impârtăşiţi cu oamenii din lume, daca doriţi, dar împărtă- . Dar, în timp ce va schimbaţi, nu fiţi surprinşi daca
şiţi cu ei nu ceea ce credeţi voi ca ar trebui sa fie experienţa alţi oameni se schimbă şi daca lumea din jurul vostru se
lor, ci ceea ce ştiţi ca a fost experienţa voastra. Învătaţi-i pe schimba, deoarece schimbarea din voi va acţiona ca un ca-
ceilalţi, daca v-o cer - dar invătati-i nu ca voi aveţi raspun- talizator şi va produce schimbare în ceilalţi. Şi asta nu
suri pentru ei, ci ca ei au raspunsurile lor proprii. pentru ca aţi cautat sa produceţi schimbarea în ceilalţi, ci,
Şi renunţaţi la orice aşteptări legate de faptul ca mai probabil, pentru ca nu aţi cautat-o.
orice decizie pe care o luaţi, sau orice informaţie pe care o Oamenii nu se schimba pentru ca li se spune sa se
împărtăşiţi despre cine sunteţi şi ce alegeţi sa fiţi, va avea schimbe. Oamenii îşi pot schimba temporar comporta-
vreun impact asupra a orice sau a oricui altcineva. mentul, deoarece li s-a spus asta de catre cei care au pute-
Nu cereţi acele rezultate. re asupra lor, dar atunci nu e vorba despre o schimbare
De ce? Pur şi simplu, nu înţeleg. Rezultatele nu ne. reala. E doar o modificare de suprafaţa a conduitei exte-
aduc satisfacţia care să ne determine să continuăm? rioare. Adevarul interior nu s-a modificat. Imediat ce pu-
terea asupra lor a disparut, sau nu mai este exercitata,
Daca rezultatele sunt cele ce va aduc senzatia de comportamentul oamenilor revine la ceea ce le spune ade-
satisfacţie care va face sa continuaţi, atunci lipsa de ~ezul- vărul lor interior.
tate va va aduce o senzaţie de frustrare, care va va împie- Părinţii oricarui adolescent ştiu acest lucru. Tiranul
dica sa continua ţi. care conduce o tara îl afla.
Şi astfel, voi va veţi înfrânge pe voi înşivă. Schimb~ea este un act de libertate, nu un act de
înţeleg, dar cum să rezolvăm asta? supunere. Supunerea nu înseamnă creaţie - şi creaţia este

266 267
_________ Neale Donald Walsch _
_ NOILE REVELAŢlI, _
singurul act de evolutie. Nu căutaţi, deci, sa schimbaţi lu-
mea. Căutaţi SA FIŢI schimbarea pe care doriţi sa o o~e_~re poate fi atins într-o clipa - sau poate sa va ia o
VEDEŢI în lume. VIaţa mtreaga. Totul depinde de voi. Totul depinde de cât
de profund îl doriţi.
Nu a spus Ghandi asta? .. Putet! a.ccesaorice stare interioara de a fi pe care o
Ba da. Si a si demonstrat-o. dO~IţI,.pur ŞIs!~plu alegând-o şi chernând-o. În prezent,
În primul rând, a atins o stare de a fi. Aceasta este maJo~Ita~ea.stanlor voastre de a fi sunt "reacţii". Ele nu
o lucrare pe care a facut-o din interior. De abia atunci - şi trebuie sa fie astfel. Le puteţi face sa fie "creaţii".
doar atunci - "acţiunea" lui exterioara a devenit felul de Ajuta-ma.
"acţiune" care a schimbat lumea. Ce vrei să spui cu asta? Despre ce vorbeşti?
Nu a atins starea de a fi ca rezultat a ceea ce facea.
Ceea cf!.făcea reflecta starea de a fi pe care o atinsese. Sa-~idau un exemplu pentru a-ţi putea explica.
Inţelegi acum? . . Chiar acum, când intri în orice moment, rareori
mtr~ cu o st~e d~ a fi hotărâtă dinainte. Aştepţi până când
înţeleg - ai explicat destul de bine - dar nu înţeleg vezi ce contine ŞIce aduce momentul si apoi reactionezi
cum să o fac să funcţioneze. Adică, nu înţeleg cum să o fac prin a fi ceva. "
să se întâmple. Cum îţi schimbi starea interioară de a fi? Şi .. Poate ve~ajunge sa fii trist. Poate vei ajunge sa fii
nu poate ceea ce faci să afecteze ceea ce eşti? A asculta mu- fericit. Poate vei ajunge sa fii dezamagit, sau încântat.
zică liniştită nu te ajută uneori "să fii" mai calm? Rugă- Dar acum, sa presupunem ca ai hotărât dinainte
ciunea şi meditaţia nu te ajută uneori "să fii" în pace? c~m o_s~fii,_c~~~ u:tr~~ ac~l moment. Sa presupunem ca
Ba da. Poţi atinge o stare de a fi prin ceea ce faci. Ai al hotarat sa fii liniştit, indiferent cum va arata acel mo-
dreptate în aceasta privinţa. Ai observat asta şi e adevărat. ment. Crezi ca ar fi vreo diferenţa în modul în care vei trai
Totuşi, până la a ajunge la o stare de a fi prin ceea ce faci, acel moment?
este un drum lung. Şi, mult mai important, este rareori Sigur ca da. Sa-ţi spun ceva. Atunci când tu hotă-
ceva mai mult decât temporar. Majoritatea oamenilor nu :aşti cu~te v~eiprez~nta, înainte ca momentul sa apara, ai
ascultă o piesă de muzica liniştită - şi apoi rămân calmi tot mceput sa t~ îndrepţi spre putere, Ai învătat să stiipânesti
restul vieţii. Majoritatea oamenilor nu se roaga - şi apoi momentul ŞIacesta este începutul procesului de a deveni
continuă să fie în pace, în fiecare moment ulterior. stăpân pe viaţa ta.
Decizia de a veni din pace şi iubire, în loc de încer- Atunci când hotărăşti dinainte ca starea ta interi-
ca sa ajungi la ele, rastoarna totul. Schimba complet axa oara de a f~este ~ini~titaşi i~bi~o~re,înţelegatoare şi plina
experienţei voastre. Plasează sursa a ceea ce doriţi, în inte- de compasiune, iertătoare ŞIplină de generozitate, indife-
riorul vostru şi nu în afara voastra. Aceasta o face accesi- rent de ce aduce momentul exterior, atunci lumea exte-
bila pentru voi, în orice moment şi în orice loc. ri.oara î~i pierde puterea asupra ta. Alţii nu te pot con-
Aceasta este puterea autentica. Genul de putere VI~g~sa al acelaşi comportament cu al lor, daca acesta nu
care schimba vieţile şi schimba lumea. Acest nivel de pace c.o~n~Ide,cl!s~area t~ inte::.ioara de a fi. Conducatorii poli-
interioara completa şi de iubire totala pentru întreaga hCIŞIreligioşi vor cauta sa te atraga spre cauza lor, dar nu

268
269
_________ Neale Donald Walsch _ NOILE REVELAŢII _

vor reuşi, decâtdacă eşti în armonie, în locul cel mai pro-


fund al fiinţei tale, cu ceea ce spun sau fac ei.
Asta sună atât de minunat! Dar ce m-ar putea face
sa aleg o stare de a fi interioara diferită de ceea ce îmi
transmite lumea exterioara? Vreau sa spun cum pot eu 27
"sa fiu" ceva ce lumea nu mă lasă sa fiu? kţelegi între-
barea? Cum pot fi "plin de pace", daca lumea se autodis-
truge? (Ca sa dau un exemplu). Doamne, faci ca totul sa sune atât de uşor. Dar nu
e chiar atât de uşor.
Poţi fi plin de pace, indiferent ce face lumea exte-
rioara - şi ironia minunata a acestui lucru este ca ceea ce Cei mai eficienţi maeştri învăţători de pe Pământ
face lumea exterioara va fi foarte des afectata de ceea ce au demonstrat ca este.
eşti tu. Sunt sigur ca ai auzit deja sfatul ca, daca dai de un Iar începem! Crezi ca noi putem fi ca ei?
şarpe cu clopoţei, cel mai bun lucru este sa stai calm, sa te
îndepărtezi încet şi nu vei păţi nimic. Ultimul lucru pe ca- Toţi v-au promis ca puteţi! Nu a fost asta cea mai
re ar trebui să-l faci, este sa te întorci cu spatele şi sa fugi. măreaţă promisiune a lor?
Sunt sigur ca ai auzit sfatul ca, atunci când te urci pe un Mulţi învăţători spirituali v-au împărtăşit secretul
cal, ultimul lucru pe care ar trebui să-l faci este sa-i dai ca a hotărî cine sunteţi cu adevarat şi de a fi astfel este cel
calului impresia ca ţi-e frica. Daca nu-i dai calului impre- mai rapid mod de a va influenţa şi crea sinele vostru inte-
sia ca tu eşti stăpânul, atunci calul va fi stăpânul tau. rior şi lumea voastra exterioara. Nu este o învătătură no-
Ai auzit chestiile astea, nu? ua. Dar ceea ce poate fi nou este hotârârea voastră de a
încerca sa faceţi asta.
Da.
Eu am încercat întreaga rasa umană a facut-o. Crezi
Bine. Le folosesc aici ca o metafora pentru viaţa. ca este prima dată când auzim toate acestea? Crezi ca
. Cum sa rămâi plin de pace, când lumea dovedeşte n-am încercat?
once în afara de pace? Plin de iubire, când lumea dove-
deşte orice în afara de iubire? Plin de iertare, când lumea Observ ca mulţi oameni sunt speriaţi de moarte,
dovedeşte orice în afara de iertare? Insistând sa fii cine când e vorba sa încerce. Vreau sa spun, sa încerce cu ade-
eşti indiferent de ceea ce este restul lumii. Încet, lumea pe .varat. Le.e .teama sa revendice stăpânirea asupra propri-
care o atingi se va schimba. Acum imagineaza-ţi ce ll.or lor ;'leţI, .sacr~ada ca Dumnezeu le-a dat acea putere,
ŞI cu atat mal putin acea investire.
s-ar întâmpla daca toata lumea ar proceda astfel. Totuşi, nu
poţi insista sa fii cine eşti, daca nu ştii cine eşti. Astfel, aceas- Observ ca mulţi oameni se tem sa creada ca înte-
ta decizie ar trebui luata dinainte. Aminteste-ti asta întot- lepciunea Divinităţii se afla în ei. .
deauna: Starea ta de a fi este ceea ce esti. . , Observ ca mulţi oameni se simt efectiv vinovati
Tu nu esti ceea ce faci. Tu esti '0 fiinta umana.
când evorba sa creeze o Noua Spiritualitate pe baza unei
, "
conversaţii reale cu Dumnezeu, prin încercarea de a avea

270 271
Neale Donald Walsch _________ NOILE REVELAŢII _

o prietenie autentică cu Dumnezeu şi prin trairea unei Nu puteţi muri şi nu veţi fi niciodată condamnaţi la
experienţe de comuniune cu Dumnezeu. osândă veşnică.
Observ că frica şi vinovăţia sunt cei mai mari dus- O, Dumnezeul meu, dacă asta ar fi adevarat,
mani ai oamenilor. .
s-ar schimba totul!
De ce ne este aşa de groaznic de frica? Este adevărat şi va schimba totul, în momentul în
Ei, şi tu! Vă e frică de moarte, e clar, dar motivul care vă hotărâti să trăiţi acest adevăr ca pe adevarul vos-
pentru care va e frica de moarte se datorează celor spuse tru personal. Majoritatea religiilor lumii v-au învăţat pri-
vouă despre Viaţa şi despre Dumnezeu. mele trei cuvinte ale acestui adevăr, dar ceea ce v-au spus
Majorităţii oamenilor le este atât de frica de moarte după acele trei cuvinte a transformat acest adevar
încât au ajuns să le fie frică să trăiască. Asa ca îsi cedeeză într-un coşmar.
viaţa celor cărora nu le este frică de moarte. Atac~torilor cu Elev-au spus că sufletul vostru nu moare niciodata,
bombe sinucigaşe şi ţărilor cu cele mai mari armate si cu dar v-au mai spus că sufletul vostru poate sta în iad pen-
cele mai multe bombe. . tru eternitate. Iar descrierea referitoare la ce ar putea deter-
Dar nu puteţi continua aşa. Lumea voastră nu se mina rămânerea voastra în iad pentru eternitate - ca şi cea
P?ate su~ţine pe ea însăşi, având ca principiu călăuzitor referitoare la ce v-ar duce în rai - a creat iadul pe Pământ.
frica. Iubirea trebuie să devină principiul ei călăuzitor. Asta, deoarece unele religii v-au învăţat ca a-i omorî pe
alţii pentru "cauze drepte" vă va trimite direct în rai, în
Dar cum putem crede în iubire şi sa nu ne fie frica
de moarte? Am fost învăţaţi sa credem într-un Dumnezeu timp ce altele v-au învăţat ca a crede în Dumnezeu, dar
"într-un mod greşit", vă va trimite direct în iad.
care n: i~beşte.în n.t0duri foarte lipsite de iubire, care apoi
ne lasa sa murun ŞI care ne pedepseşte dupa moarte. . Dacă nici asta nu te zăpăceşte de cap, nimic altce-
va nu o va face.
. Tocm~i d~ a~eea,.dacă doriţi să trăiţi în pace şi ar-
mome, trebuie sa va schimbaţi lumea la nivelul credintei. Vă declar acum ca aceste învăţături sunt în între-
Câte o persoană pe rând. Începând chiar cu tine. Acum gime şi complet inexacte.
v-am dat nişte instrumente noi. Aici, în această conver- Au fost aduse în lumea voastră nu de Dumnezeu,
s~ţi:, :'~s-au arătat câţiva paşi noi care vă pot îndepărta de ci de fiinţele umane. Fiinţe umane care au presupus ca
frică ŞI îndrepta către iubire. Aici sunt câteva noi revelatii Dumnezeu trebuie să fie mânios, răzbunător, punitiv şi
care vă pot ajuta sa găsiţi calea. Acestea sunt afirmatii fiI~- neiertator, deoarece oamenii sunt mânioşi, razbunatori,
zofi~eşi teologice ~ajore. Ele poartă implicaţii uriase pen- punitivi şi neiertatori.
tru mtreaga ornerure. Fiinţe umane care şi-au imaginat ca Dumnezeu tre-
Şi acum vreau sa va aduc ultima dintre aceste rev- buie sa fie meschin, critic, pretenţios şi exclusivist, deoare-
ela~i. Gândiţi-va la ea cu atenţie. Aprofundaţi mesajul ei ce oamenii sunt meschini, critici, pretenţioşi şi exclusivişti.
mar amplu. Fiinţe umane care au crezut ca Dumnezeu a con-
Aceasta este cea de-A NOUA REVELAŢIE: ceput viaţa eternă pe baza unui sistem de recompensa şi
pedeapsa, deoarece oamenii au conceput viaţa pe Pământ

272 273
- Neale Donald Walsch. _
NOILE REVELA ŢII _
-------------
pe baza unui sistem de recompensa şi pedeapsa. Recom-
pensa şi pedeapsa, aşa cum am subliniat, sunt o convenţie acum am sa o repet, astfel încâ! ?menirea .s~ nu po~t~
pierde din vedere şi sa nu o poata Ignora - mCIpe ea, mCI
sociala umana, care nu are nimic de-a face cu divinitatea.
Nici una nu este o noţiune divina, ci o invenţie umana implicaţiile ei. . . ..... .
care înlocuieşte noţiunea divina de iubire necondiţionata. Nu puteţi muri şi nu veţi fi niciodată condamnaţi la
Recompensa şi pedeapsa reprezinta încercări umane de a osândă veşnică. ..
exprima Principiul de Viaţa al Adaptabilitării. Odata cu aceasta ultima Noua Revel~ţi~ apare VIZI-
Oamenii au creat "recompense" şi "pedepse", pen- unea voastra. Prin ea vine libertatea voas~a ŞIdeplasarea
tru a se obliga sa-şi adapteze compo:r:tamentele la ceea ce voastra în interiorul Sinelui vostru Adevarat..
îşi imagineaza ei ca vrea Dumnezeu. Insa aceasta conven- Atunci când veţi înţelege ca nu s~r:teţI c~fJ?u~:,os-
ţie sociala este deformata de concepţiile false pe care le au tru SIca,Cine Sunteti Voi nu poate muri niciodată
. - . . d t-ŞImCIn~eli
oamenii despre Dumnezeu şi despre Viaţa - şi astfel, unii va muri vreodata şi ...când veţi înţelege c~mClo_~ a nu v ,
oameni se comporta într-un mod pe care nici un Dum- fi ondarnnati de un Dumnezeu ce emite Judecaţi, care ~st~
nezeu nu l-ar dori vreodata. m~os şi ra~bunator ... ATUN~I ~ij~l: voastre de? VIaţa
Bineînţeles ca exista milioane de oameni care nu le ate de supravieţuirea voastra fericită se vor termma. _
fac asta,. Oameni care sunt frumosi în adâncul sufletului g Sfârsitul acestor griji va va transforma complet, fa-
lor şi care răspândss- şi împârtâsesc frumuseţea peste tot. cându-vă să interacţionaţi cu lumea, într-un I?o~ c:.utotul
Exista oameni care predica doar dragostea şi oameni care nou. Veţi deveni, la propriu, ur: 0n: Nou. yeţi traI, in mod
vindeca doar prin simpla prezenţa a fiinţei lor. Cu toţii natural, o noua Spiritualitate. ŞI veţi crea, m mod spontan,
cunoaşteţi astfel de oameni. Este foarte posibil ca tu sa fii o Noua Societate. A' '" A

unul dintre ei. Este absolut sigur ca încerci sa fii unul din- Veti fi încântaţi de noul mod m care pnvlţi :'Iaţa,.1~
tre ei, altfel nu te-ai angaja în genul de munca de elevare care îi vedeţi pe ceilalţi oameni şi în ca~e îl ~~t~ţI. Veţi.fi
personala şi spirituala care te-ar putea conduce la acest inăltati de noile priorităţi pe care le veţi st~blh ŞIde n?Ile
gen de conversaţie cu Dumnezeu. ideipe care le veţi avea, legate de ce este l~port~t ŞIce
A Şi astfel, catre tine se îndreapta mulţumirile ome-
A nu este - ca sa nu mai vorbim de ceea ce veţi conslder~ de
nirii. In tine se afla speranţa omenirii. In tine salaşluieşte acum înainte ca este destul de important pentru a va da
viziunea cea mai' tnaltă a omenirii. motive sa va ucideti unii pe alţii. .
Este o viziune care se avânta dincolo de credinţele Veti fi uluiti' de felul în care aţi bâjbâit în ~oţi.~ceş~
limitate ale omenirii în lucruri care nu sunt adevărate. ani, ca printr-un l~birint. Felul în.car~ aţi fost prmşI_m ~l-
Sunt unii care vad lumea aşa cum este ea - şi între- elul de violenţă a fost uluitor ŞI ehb~ra~ea_,:oastra dm
aba: "De ce?" Şi sunt alţii care viseaza la lucruri care nu au acest ciclu de violentă va fi obţinută pnn lspaşrre.
existat niciodata - şi întreabă "De ce nu?"
Dar daca am crede ca niciodată nu v~m fi jud~aJi
Acelora care viseaza visul îngerilor, Eu le spun ca
o sa va ajut sa creaţi acel vis şi să-I transformaţi în realitate. sau con damnaţi nu ar mai exista nici un motiv de a "lSpa-
I • - Ir/am
şi" pentru' ceva. Şi atund, ce ne-ar opn sa ne compo
Astfel, am venit sa va aduc aceasta a Noua Revelaţie şi
mai rau ca niciodata?

274
275
-- Neale Donald Walsch
------- ________ NOILE REVELAŢII _
Aveţi .nevoie de ameninţarea cu osânda vesnica
p~ntru a nu-i rani pe ceilalţi, pentru a face ce este' spre şi lumea, pentru totdeauna. Noile Revelaţii pe care vi
bmele tuturor? le-am dat aici pot servi ca un catalizator în extinderea
constientei voastre, deschizându-vă catre o conştiintă care
. _N,: suntem convinşi că este spre binele nostru să va va permite sa va extindeti definiţia Sinelui.
acţio~ mtr-~ mod care să fie spre binele tuturor. Cre-
dem ca e spre bmele nostru să actionăm ""'..•~m tâi, m pro- Da, acum inţeleg. Aceste Noi Revelaţii ne saJve~
pn iul nostru
nostru interes, A A
t .~~., UI.Q.l
deoarece ne eliberează de rău, spunându-ne că a noastra
este împărăţia şi puterea şi slava, pentru totdeauna. Ele ne
Sigur ca da. Şi acel instinct este un instinct funda- eliberează de frică. Ele ne permit să iubim din nou. Pentru
men~al,_mtreţesut în tot ce înseamna viaţa. Este Principiul a-L iubi din nou pe Dumnezeu şi pentru a ne iubi, din nou,
de VIaţa al Auto-susţinerii - care se exprima e el însusi unul pe altul. Ele ne redau pe noi, nouă înşine, Ne putem
Interesu~ propriu este cel mai înalt interes. p ..
ŞI aşa ar trebui sa fie. iubi pe noi fnşine din nou.
Şi viaţa. Şi da, chiar moartea.
D -' Nu mai înţeleg nimic. Acum sunt complet derutat Acum poţi crede incredibilul - ca Dumnezeu nu
a~a ?l~ul propriu este cel mai înalt interes - şi aşa ar vrea nimic altceva decât binele vostru. Acum puteţi sa nu
tre ui sa fie - atunci tot ce ai spus aici, cade.
va mai temeţi de Dumnezeu. Niciodata nu a trebuit sa va
S' Da, do~ daca ai o definiţie foarte limitata a Sinelui fie frica si niciodata nu mai trebuie sa va fie.
.1 ast~el,.reve_rum.d~ .unde am plecat. Credinţele voastr~ Puteti avea o conversatie cu Dumnezeu. Voi toti .
, , A

false ~~teaz~. ~efIruţIa voastra despre Sine. Când veti ve- Oricând. Puteţi avea o prietenie cu Dumnezeu. Voi toţi. In
dea_ca S~nele 11 mclude pe toţi ceilalţi, definitia voastra le- fiecare zi, Puteţi experimenta comuniunea cu Dumnezeu.
gat~ de mteresul propriu se va extinde - s{ lumea se va Voi toţi. In fiecare moment.
schimba peste noapte. ' Puteţi sa scăpaţi. în sfârşit, de gândul ca Dumne-
_ bi- am spus, încă de la începutul acestei conversatii
ca pro em~ cu care se confrunta lumea acum este usor d~
zeu vrea ca voi sa suferiţi ... ca suferinţa este bună ...ca nu
vâ este dat sâ fiţi fericiţi.
r~z~lvat.. ~~spuz:sul ~"evident. Pur şi simplu, extinde- Dar ce se poate spune despre Iacov, capitolul 4,
ţiI-va defIn:ţIa ."Sm~IUl . Acum puteţi înţelege mai corn- versetul8-10 din Noul Testament? Nu spune el:
p et aceasta afirmatis,
// Curăţiţi-vă mâinile. voi pacatoşilo~ şi sfinţi-
Să n~ extindem definiţia "Sinelui"? ti-va inimile. voi cei îndoielnid. Pătrundeţi-vă de durere.
E chiar aşa de simplu? intristaţi-va şi vajeJuiţi! Râsul tntoercs-se în plâns şi bucu-
ria voastra în întristare. Smeriţi-va înaintea Domnului şi
. E chiar aşa de simplu. Atunci când veti crede ca El va va înfflţa. /'
smele vostru este m:a cu al celorlalţi, veţi renunta la com-
~?rtfmentele autodistructive. Atunci când veti' crede că Despre asta vorbeam mai devreme. Aceasta este
me e vostru e~te una cu Dumnezeu, veţi crea noi com- religia unei preţuiri de sine scăzute. Daca doriţi sa trăiţi în
portamente, nOI moduri de a fi~care va vor schimba viaţa pace şi armonie, aceasta este o parte a religiei voastre care
trebuie refăcută.
276
277
---- Neale Donald Walsch
------- ________ NOILE REVELAŢII _

lâns ~~ bnu v~eau ca râsul vostru sa se transfonne în Val, ce eludat este că ne pregătim să comltem nişte acte pIIne
P ,mCI ucuna voastra în întri t D
asta? Aici e o mica _ ISare. e ce, oare, aş vrea de păcat. Purtaţi de dorinţa de a ne bucura de fericirea regală,
aceasta privinţa. greşeala. Iacov a fost mult prea zelos în suntem pe cale să ne omorâm propriile rude!
Şi Petru a greşit? KRISHNA:O, fiul lui Prtha. nu ceda acestei lipse de pute-
EI a spus în Petru, cap. 4, versetul ts. re degradante. Nu ţi se potriveşte. Renunţă la o astfel de slăbi-
_ ,,~;ntru ~ceea, şi cei ce suferă din voia lui Dumn ciune măruntă a InimII şi ridică-te, o, pedepsltor al duşmanuluI.
zeu sa-şI mcredinţeze Lui' e- I<rishna continuă, explicând că sufletul nu poate muri
fletele lor, săvârşind fapte' ~~~~ credincios Ziditor, su- niciodata; de aceea "sinele nu moare şi nici nu este omorât!"
Da, si asta este o gres 1- N . Cu alte cuvinte, poţi să-i dai drumul şi să omori corpul "fără
să suferiţi. . .ea a. u este VOIaMea ca voi a te lamenta".
Dar şi Coranul spun - '. Crezi asta?
să fie c d . e ca ~te VOIa lui Allah ca unii
vor suf: p~~r:s~oaştere ŞIadevăr şi unii nu - şi că Cred partea care spune că sufletul nu poate muri. Nu
accept ca adevăr că aceasta îmi dă permisiunea să omor fără
Acele cărti gresesc E t f . lamentări.
va eliberati de U1~eledintr~ ~ ed o~te SImplu. E timpul să De ce nu?
petuat, legate de ce vreau E~an.dun e pe care l~-aţi tot per-
Iar unul dintre celemaii ŞI e ce ~ ne~ole de la voi. Deoarece nu asta sunt eu şi nici nu aleg să fiu astfel.
buie sa le eliminati este ·dmpor!ante gandu:lye care tre- Deoarece vreau să ajut la crearea unui alt fel de lume.
alţii de dragul meu. 1 eea ca eu vreau sa-I omorâţi pe
Înţeleg.
Dar este greu de cr t - Dumn Majoritatea oamenilor vor acest lucru.
asta. În special atunci "ezu. ca . ezeu nu comandă
noastre sfinte ' D cand CIteştipasaje din toate cărţile Ai dreptate, vor asta.
Cita. Cita este' deea:memplu, acest pasaj din Bhagavad- Dar nu ştiu cum să ajungă din punctul în care sunt, în
Arj ~ enea, o carte de dialoguri în c
~ - care, mtr-un fel, reprezintă Ori Om ' are punctul în care vor să fie.
versaţie cu Dumnezeul 1 . Dulce - are o con-
mentul care urmează Arj~' omn Sti Krishna. În frag- Îi poţi ajuta. Va puteţi ajuta unii pe alţii. Construi-
Înaintea unei bătălii:' ~ se adresează lui Krishna, ţi-vă lumea din nou. Lucraţi împreuna pentru a crea o noua
omorul Ascultă - ,mtre~andu-l cum se poate justifica realitate. Mai întâi, o noua realitate interioara, apoi una noua
. raspunsurile lui Krishna exterioara.
ARjUNA: Nu văd cum po t fi ... A
Începeţi din locul de unde rasa umana ar fi trebuit sa
proprfl/or mele rude În această b~t~1I ceva bun In omorârea înceapă de mult. Nu încercaţi sa va schimbaţi comporta-
gul meu Krlshna. o victone a e ŞInici nu pot dori, dra-
curgă de aicI. ' un regat sau fericire care să de- mentele; încercaţi sa va schimbaţi credinţele. Credinţele stau
la baza comportamentelor şi le fac să se repete la infinit.
Am înţeles. Acum înţeleg. Şi am văzut, datorita aces-
278
279
__________ Neale Donald Walsch _ _ NOILE REVELAŢII _

tei conversaţii, care credinţe duc, în mod special, la com- Atunci când vă luptaţi şi mergeţi la războaie cu alte
portamentele cele mai auto-distructive. Acelea sunt cre- ţări, pentru chestiuni care ar putea fi rezolvate doar cu un
dinţele la care trebuie sa ma gândesc cel mai mult. Acelea mic compromis şi un pic de încredere - o dorinţă de a ier-
sunt credinţele pe care am de gând sa le schimb. ta trecutul şi credinţa că singurul mod de a crea un viitor
Bun. Pentru ca trebuie sa le schimbati daca ceea ce viabil este să îl creaţi împreună - alegeţi mai multă viaţă,
a~egeţi este ceea ce spuneţi ca alegeţi - adică, să duceţi o sau alegeţi o moarte mai rapidă?
viaţă ,lun~ă în sănătate şi fericire, în pace şi armonie unii Atunci când insistati să continua ti să credeti - ca si
cu ceilalti: dacă ceea ce alegeţi este continuarea supravie- cum ar fi adevărate - în do~trine şi dogme care vă omoară,
ţuirii omenirii. alegeţi mai multă viaţă, sau alegeţi o moarte mai rapidă?
Specia voastră alege acum prin acţiunile ei, în fie- De la deciziile cele mai mici de zi cu zi, la marile
care ~e~s" în fiecare zi, dacă să supravieţuiască adoles- decizii cu care se confruntă acum rasa umană, alegeţi mai
cenţeI. el ŞI s~ se_maturizeze, crescând în înţelegere şi, în multă viaţă, sau o moarte mai rapidă?
c~le dI~ urma, sa se unească cu alţe specii foarte evoluate Alegerea este întotdeauna aceeaşi.
dm uruvers, sau dacă să dispară. In fiecare moment luati Mai multă viaţă, sau o moarte mai rapidă.
o decizie ?e viaţă şi de moarte. Alegeţi mai multa viaţă, Bineînţeles, aşa cum v-am spus de multe ori, moar-
sau alegeti o moarte mai rapidă? tea nu există. Cuvântul este folosit aici în contextul în care
_ Atunci când fumaţi o ţigară, alegeţi mai multă via- aţi înţeles-o voi. Este folosit pentru a arăta sfârşitul vieţii
ţa, sau o moarte mai rapidă? asa cum ati cunoscut-o voi, în mod individual si colectiv.
, Atunci când mâncaţi o bucată mare de carne rosie , Jn ~ontextul aventurii umane, care va fi experienta
la fiecare I?as~, alegeţi mai multă viaţă, sau alegeţi' o vieţii? Intr-adevăr, ce vor fi oamenii?
moarte mai rapidă? Sau, vor mai fi oare oameni?
.. Atu!1ci,când n.u.ta~eţi zile, săptămâni, luni întregi Minunatul vostru scriitor, Shakespeare, a spus-o
mCIcel mai mICexercitiu fIZIC,alegeti mai multă viată sau perfect:
alegeţi o moarte mai rapidă? ' A fi sau a nu fi?
.Atunci când munciţi pe brânci zece, douăsprezece Aceasta e întrebarea.
sau paIsprezec~ or~ pe zi, fără a avea timp pentru o pauză
pentru distracţie, mCIpentru o seară de relaxare, nici pen-
tr~ ~n mo~er:t ~ c,aresă râdeţi - nici măcar pentru o îm-
~raţlşare Ş.Io mtimitate reală cu cei care tânjesc să fie in-
timi cu VOI- alegeţi mai multă viaţă, sau alegeti o moarte
mai rapidă? '
.1\~nci când vă certaţi şi aveţi dispute cu familia si
cu vecmn pentru lucruri care nu înseamnă nimic - abs~-
lut ~mic - până la urmă, alegeţi mai multă viaţă, sau ale-
geţi o moarte mai rapidă?

280 281

_________ Neale Donald Walsch _ _________ NOILE REVELAŢII _

mai înalt, reflectând asupra lor măreţia propriului lor sine


cel mai înalt! Cum se schimba lumea, atunci când treceţi
prin ea în modul vostru extrem de special, propunât;d,
prin însăşi starea voastra de a fi, un mod în care lumea ID-
28 saşi ar putea fi. .. . .
Pentru a crea viaţa pe care o donţi pentru VOI ŞI pen-
tru ceilalti, este nevoie sa faceţi câteva lucruri mari. Dar,
. Acum duceţi acest mesaj în lume. Purtati-l catre vestea bună este că ele se pot face prin lucruri marunte.
t~ţi oamenii ale căror vieţi le atingeţi, prin propria voastra Un zârnbet. O atingere. Un hohot de râs. O hotărâ-
viaţă, trăită. re de a ierta. O dorinţa de a împarţi. Capacitatea de a plân-
. _ .M.ă adresez acum întregii omeniri: continua- ge - şi de a auzi plânsul celorlalti,
ţi-va vietile cu entuziasm şi bucurie, întrucât cea mai ex- Dragostea de viaţa. Increderea în Durrmezeu.
traordinara perioada din istorie se află înaintea voastră. Acceptarea celorlalţi.
. . Ocazia este minunată şi potenţialul vostru este ne- Alegerea de a trai ca unul.
l~ffiltat. Provocarea este măreată, dar talentele, capacităţile Hotărârea de a îndrăzni,
ŞI resursele voastre sunt şi mai mărete. Acestea sunt lucruri de care sunteţi cu toţii capabili.
~i de. câte ?ri aţi avut încr~dere în capacităţile Acestea sunt lucruri pe care le-aţi mai făcut. Faceţi-le acum
voastre ŞI v-aţi folosit talentele la cel mai înalt nivel nu ati si totdeauna - şi veţi fi doar la un pas de Paradis.
c~ştigat în!ot~e~u~a ac~a zi? Aşa a fost şi o puteţi ~âştig~ . Nu este entuziasmant? Nu va inspira? Cu aceste
ŞI ac~~. ŞI, caşhg~d. ziua, puteţi mântui ziua pentru cei simple instrumente ale vieţii, va puteţi schimba v~aţa. Cu
dragi ŞI pentru toţi cel care va vor urma pe Pământ. înţelepciunea care se afla în sufletul vostru, puteţi re-crea
Puteţi face asta, apelând la idealurile voastre cele lumea din nou.
mai ~alte şi aplicându-ls în experienţa voastra zilnica, Am spus ca e o perioada cruciala - şi c~ar: aşa ş~
adunandu-va cele mai măreţe gânduri şi transformân- este. Am spus ca acesta este un moment ~e defin:re - ŞI
du-le în realităţi vii, adunăndu-vă întregul curaj şi cea mai chiar asa si este. Am spus ca, în trecut, mulţi oameru nu au
ma~e'putere pe care o aveţi şi punând toate acestea la dis- fost dispusi sa se schimbe, nu au fost dispuşi sa progre-
poziţia tuturor. seze, nu au vrut sa se desprinda. Au ramas ataşaţi de ve-
Puteţi face asta, împărtăşind cu toţi ceilalţi iubirea chile lor cai si de vechile lor credinţe care i-au susţinut. Dar
v<:as~a, compasiunea, înţelepciunea şi abundenţa voas- acum sunt ~orii unei zile noi şi puteţi ajuta la naşterea ei.
tra. VI s-a dat cu generozitate. Asta, deoarece tot ce am spus despre trecut va de-
Acum, daţi şi voi cu generozitate. veni o partea trecutului, în momentul în care ~e? hotarî.ca
O, minunaţii mei, cum se luminează fiecare ca- voi sunteti viitorul, ca în mintea voastra se afla întelepciu-
mera, atunci când intraţi în ea zâmbind, oferind minunea nea, ca în' inima voastra se afla iubirea şi ca în sufletul vos-
car~ sunteţi voi! Cum sunt vindecate vieţile pe care le atin- tru se afla adevarul care va elibera lumea voastră.
gen, atunci când le atingeţi cu măreţia sinelui vostru cel Asta, deoarece voi sunteţi toata înţelepciunea,

282 283
________ NOILE REVELAŢII, _
_________ Neale Donald Walsch _

6. Toate lucrurile sunt Un Singur Lucru. Există


iubirea şi adevarul de care va avea nevoie orice clipa, pen-
doar Unul, şi toate sunt parte din Unul Care Este.
tru ca acea clipa sa fie vindecata.
7. Nu există ceva precum Bine şi Râu.
Viaţa voastra şi lumea voastra pot fi vindecate,
Există doar Ceea Ce Funcţionează şi Ceea Ce Nu
clipa dupa clipa. De fiecare dintre voi.
Funcţionează - în funcţie de ce doriţi voi sa fiţi, să
De fapt, acesta este singurul mod în care va fi.
faceţi sau să aveţi.
Aşa ca mergeţi acum şi faceţi aceasta lucrare a bu-
curiei. Fiţi, acum, mesagerii mei. Luaţi, acum, Noile mele 8. Voi nu sunteţi corpul vostru. Cine sunteţi voi
nu are limite şi este fără de sfârşit.
Revelaţii şi fixaţi-le ferm în mintea voastra, adânc în inima
voastra şi permanent în sufletul vostru. 9. Nu puteţi muri şi niciodată nu veţi fi con-
damnaţi la osândă veşnică,
Va las aceste cuvinte, va dau aceste daruri. Ele va
pot schimba lumea, pentru totdeauna. Aceste afirmaţii sunt adevarate. Aceste revelatii
1. Dumnezeu nu a încetat niciodată să comunice sunt reale. Ele pot fi folosite - daca alegeţi acest lucru - ca
direct cu fiinţele umane. Dumnezeu a comunicat cu baza pentru o Noua Spiritualitate. Dar întoarceţi-va, în
şi prin fiinţe umane, încă de la începutul timpului. p~imul.şi !n p~imul rând, .l~ adevarul, înţelepciunea şi iu-
Dumnezeu o face şi azi. birea dm mtenorul propnei voastre fiinţe. Testaţi totul, în
2. Fiecare fiinţă umană este la fel de speciala ca funcţie de acestea. Aceasta sa va fie masura.
orice altă fiinţă umană care a trăit vreodată, trăieşte Reţineţi ca cel mai măreţ instrument pe care îl veţi
a~ sa~ va trăi vreodată. Voi toţi sunteţi mesageri. ~vea vreod~ta - cu care sa creaţi nu doar o noua spiritua-
FIecare dintre voi. Purtaţi un mesaj catre viaţă, des- htate, dar ŞI o lume complet noua - este propria voastra
pre viata~ în fiecare zi. În fiecare ora. În fiecare clipa. viaţa, traita.
3. NIC1o cale catre Dumnezeu nu este mai directă Folosiţi clipele vieţii voastre, pentru a demonstra
decât oricare altă cale. Nici o religie nu este "singu- cel mai înalt adevar al vostru, pentru a oferi propria voas-
ra r~}i&ie~~evârată", nici un popor nu este" poporul tra.i~bir~.aute~ti~a şi pentru a vindeca fiecare rana pe care
ales ŞImC1un profet nu este "cel mai mare profet". vOI ŞI altii v-ati facut-o voua însivă.
4. Dumnezeu nu are nevoie de nimic. Dumnezeu Vieţile voastre nu trebuie sa fie asa cum sunt. Fiin-
nu cere nimic pentru a fi fericit. Dumnezeu este în- ţele umane sunt capabile sa traiasca împreuna în pace şi
saşi fericirea. De aceea, Dumnezeu nu cere nimic de armonie. Totuşi, unii oameni trebuie sa se hotarasca sa
la nimeni din univers. deschida calea. Unii oameni trebuie sa declare, prin vieţile
5. ~ezeu nu este o Super Fiinţă singulara, lor, ca ei sunt calea. Unii oameni trebuie sa aleaga sa fie
care trăieşte undeva în Univers sau în afara lui, care prima piesa a dominoului.
are aceleaşi nevoi emoţionale şi este supus aceluiaşi Va invit sa faceţi aceasta alegere. Va invit sa trans-
haos emoţional ca şi oamenii. Acela Care Este Dum- formaţi clipele propriei voastre vieţi în ...
n~ nu poate fi rănit sau distrus în nici un fel şi, ... Noile Revelaţii.
pnn urmare, nu are de ce să se razbune, sau să im-
pună pedepse.

285
284
_________ Neale Donald Walsch _ _________ NOILE REVELAŢII _

Deci, acum depinde de oamenii obişnuiţi, de oa-


menii fara titluri, ca sa devina membrii ai echipei. Sa con-
duca echipa. Va trebui sa intram în echipa cu ceilalţi, sa
devenim noi înşine conducatori, pe masura ce ne recons-
îN îNCHEIERE ... truim lumea, câte o persoana, o familie, un orăşel, un oraş,
un stat, o naţiune - o idee şi o clipa - o data.
În paginile acestei cărţi extraordinare ni s-au ofe- Am aşteptat destul. Trebuie sa ne apucam de trea-
rit toate informaţiile de care avem nevoie pentru a ne schi ba, fiecare dintre noi, sa schimbam ideea predominantă
mba vieţile şi pentru a aduce vindecare lumii. Singura în- despre cine suntem noi, în relaţie cu fiecare dintre ceilalţi
trebare care rămâne este: vom alege sa o facem? - şi ce este viaţa, de fapt.
Chiar în acest moment, omenirea are nevoie de Aceasta carte ne da instrumentele cu care sa facem
ajutor. Dumnezeu ne-a oferit ajutor şi acum ajutorul tre- aceste lucruri. Tot ce mai trebuie acum este sa ne angajam.
buie sa vina de la voi. Trebuie sa ne pese. Trebuie sa îndrăznim.
Da, acum depinde de voi. Trebuie sa împărtâşim cu ceilalţi.
De tine şi de mine. Trebuie sa ne pese suficient de mult, pentru a da ce
Trebuie sa ne alaturam celorlalţi - politicieni, sol- avem noi mai bun.
daţi, economişti, industriaşi, directori de firme, conduca- Trebuie sa îndrăznim suficient, pentru a fi cei mai
tori religioşi şi tuturor celor pe care fIi-am ales sa ne con- buni acum.
duca" în trecut. Trebuie sa ne alaturam lor şi sa-i ajutam Trebuie sa dam celorlalţi suficient, pentru a atinge
sa vada ce fel de lume dorim cu adevarat sa cream, deoa- întreaga lume, fiecare în felul sau, cu lumina stralucitoare
rece, până acum, ei nu au obţinut rezultatele pe care noi a iubirii noastre şi cu adevarul a cine suntem noi cu ade-
toţi spunem ca le dorim. Lumea noastra este încă în pra- varat şi cine alegem sa fim.
gul ~mei cala~taţi globale şi se aproprie. nu se tndepăr- Ceea ce ne trebuie acum este o idee noua în interio-
teaza, de autodistrugerea totala. rul omenirii, despre omenirea însăşi. O idee care ar putea
Nu mai putem ignora faptul ca ceea ce au facut con- crea o schimbare enorma si de durata în felul în care ne
ducatorii noştri şi instituţiile societătu noastre nu tune- vedem şi ne experimentăm pe noi înşine şi în felul în care
P?neaza. Uitaţi-va în jur. Companii gigantice se prăbuşesc, ne traim vietile.
distrusa de propriile minciuni contabile convenabile. Bise- Prov~carea cu care urmeaza sa ne confruntam este
ri~il~şi-au pierdut credibilitatea, datorita propriei lor ipo- ca multi oameni nu vor sa se schimbe. Unii nu cred ca
cnzn neruşmate. Armate de mii de oameni şi bugete mili- schimb~ea este posibila, în timp ce alţii nu cred ca ome-
tare de miliarde nu mai au nici un sens, confruntate cu o nirea se confrunta cu vreun pericol real. Alţii pur şi sim-
mâna de oameni cărora nu le pasădacă mor. plu nu par a avea voinţa de a face ce trebuie, pentru a crea
Iar acela care se presupune a fi cel mai corect şi mai schimbarea.
democratic sistem politic de pe Pământ, nu poate face ale- . Totuşi, acum ne sta la îndemână o epoca de aur a
geri prezidenţiale corecte. pacii. Tot ce e necesar acum, este voinţa de a o crea.

286 287
________ Neale Donald Walsch, _
_ .. ~_NOILE REVELJ\TII __ ~ ,
~Toate lucrurile sunt create cu trei instrumente de
bază: Inţelegere, Capacitate şi Voinţă. Avem, în sfârsit, În- Asa că vă provoc să mă contestati. Oriunde vedeti că
ţel.egerea şi Capacitatea. Voinţa este elementul final, în mă comport Într-un mod mai prejos decât ce stiti voi că sunt
~n.ce proces ~e alegere. Este instrumentul suprem al crea- eu, sau care Îmi aduce rezultate pe care ştiţi că' nu le vreau,
tiei. Unde există Voinţă, există o cale. Fără Vointa nu pu- spuneţi-mi.
tem face nimic. . Nu criticându-mă. Nu cu mânie. Ci cu draqoste.
. Stând în faţa unui public din Zurich, în primăvara Spuneti doar atât ... Stiu că nu esti tu acesta. Stiu că
an~lU1 2002, am vorbit despre rezistenţa oamenilor la nu asta este ceea ce alegi tu cu saevărat. Si as vrea să te
schimbare, c~ar şi atunci când sunt puşi faţă în faţă cu re- redau pe tine pe însuţt.' - , ,
zultate potenţial dezastruoase daca nu o fac. Şi apoi, permiteţi-mi să fac acelaşi lucru pentru voi.
Dacă vom face aceasta unul pentru celălalt, nimic nu
"în această viaţă, vrem să ne a~ătăm de credintele
ne va putea opri."
prejudecăţile şi comportamentele noastre străvechi si n~
vrem nici să le schimbăm, nici să le punem În discutie cu ade- Şi acum vă voi spune acelaşi lucru, voua, celor care
~~at, chiar dacă spunem că dorim cu disperare o lume dife- citiţi această carte.
rita. Soluţia ar putea fi chiar În fata noastră si majoritatea din- Haideţi sa ne trezim unii pe alţii. Haideţi să punem
tre noi tot nu am folosi-o.' , capat lungului nostru coşmar global. Haideţi sa fim farul
Nu vrem să schimbăm, nu vrem să renuntăm la vechi. care arată drumul, atunci când ceilalţi s-au ratacit. Haideţi
Vrem ca toţi ceilalţi să se schimbe. Vrem 'ca lumea să să fim cei ce aduc lumina. Haideţi sa fim Prima Piesa de
se schimbe, dar nu vrem ca lumea NOASTRA să se schimbe. Domino.
v • Totuşi, dacă vrem ca lumea să se schimbe, ar trebui Aşa cum spune această carte, vom avea cea mai
sa Incepem prin a observa contradicţiile izbitoare din propri- mare eficienţa, atunci când vom alege să lucram pentru
ul nostru comportament. aceasta împreună, ca un colectiv. Sunt multe feluri de a
Eu nu sunt diferit de voi. Nu mi-am core dat mai mult face acest lucru. O cale ar fi sa va alăturati Fundaţiei Con-
decât voi comportamentele cele mai autodtstruqătoare. Asa versaţii cu Dumnezeu, organizaţia noastră non-profit, ca
~ă, nu este o situaţie de ~enul,râde ciob de oală spartă'. Sunt parteneri într-o creaţie comună.
In aceeaşi poziţie cu voi. Dar stiu un lucru. Misiunea Fundaţiei este să-i inspire pe oamenii de
Dacă nu ne ajutăm umil pe altul, nu ne sprijinim unul pretutindeni sa fie schimbarea pe care doresc sa o vedă.
pe altul, nu ne stimulăm unul pe altul, nu ne ridicăm unul Dorinţa noastră este să facem ca mesajul CCD sa fie acce-
pe altul la un nou nivel de conştlenţă, atunci, prieteni, ne sibil şi inteligibil, în cel mai rapid mod, pentru cel mai ma-
vom scufunda toţi împreună. re număr de oameni.
ŞI nu vreau să se Întâmple asta cu noi. Putem mai Fundaţia Conversaţii cu Dumnezeu produce cărţi,
mult decâ! atât. Ne putem schimba vieţile şi lumea, dar ... casete audio, casete video, cursuri interactive on-line şi
trebuie sa ne dorim profund acest lucru. Si trebuie să ne prin email şi alte materiale educative, şi ţine lecţii, cursuri
an~ajăm să începem aici, exact unde suntem noi - nu din- şi seminarii.
colo', unde este cealaltă persoană. ' Dacă sunteţi la fel de interesaţi de informaţiile din
această carte ca şi noi şi dacă credeţi ca ar fi de folos lumii
288
289
'l!'f
\
NOILE
REVELAŢlI,_-------

_________ Neale Donald Walsch _


--------
Sunt foarte recunoscător ca aţi fost cOl:d~şi ca~e
sa existe cât mai mulţi oameni care sa cunoasca acest mate- aceasta carte şi ca aţi ales să o citiţi până fa Sf~~lt. c;ar
rial, aţi putea sa jucaţi un rol propriu în crearea acestui re- dacă voi si cu mine nu suntem de acord in pnv.mţ~ r:u-
zultat. Campania noastra Inspira Lumea va ofera şansa de mului catre un viitor mai luminos, putem cel puţm sa ştim
a o face, într-un mod foarte direct, ca parteneri ai noştri şi ca urmărim acelaşi rezultat. ~ . -" . uni-
folosindu-va talentele, timpul, energia şi resursele, în be- Acest scop comun este mceputul urotaţll - Iar
neficiul celorlalţi. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face. tatea de intenţie poate vindeca l~mea. .
Pentru a afla mai multe, va rog sa accesaţi Viaţa decurge din intentiile noas~e lega~e_de e~ ş~
site-ul www.inspiretheworld.com, care va va duce direct eu stiu că daca lumea se va schimba, va fi d~ton.ta vouadşl
,
a altora . care a1eg sa- sehi m be ceva , prm Viata
ca VOl, ' lor e
la pagina cu campania noastra de pe website-ul nostru
principal. Daca nu aveţi acces la Internet, puteţi contacta zi cu zi. d - d b' ân
sediul Fundaţiei la: Fie ca să vă bucuraţi din abun en!a _e.. mecu~ ~
tarile lui Dumnezeu şi fie ca voi să le împartaşlţi cu toţi cel
Conversations with God Foundation ale caror vieţi le atingeţi.
PMB 1150, 1257 Siskiyou Blvd.
Ashland, Oregon 97520 Neale Donald Walsch
Telefon: (001) 541-482-8806 Londra
15 Aprilie 2002
Fundaţia noastra deţine şi o agenda şi o reţea mon-
diala de informaţii cu persoane şi organizaţii care vor sa
intre în legatura cu alţii şi sa adune noi energii, pe masura
ce lucrează pentru a ridica şi îmbunătăţi întreaga viaţa de
pe aceasta planeta, fiind ei schimbarea pe care doresc sa o
vada. Pentru a va conecta la aceasta retea, accesati site-ul
www.beingthechange.net. ' ,
Daca simţiţi o chemare personala pentru a explora
activ parteneriatul cu noi, website-ul nostru principal va
ofera informaţii complete despre cine suntem şi ce facem,
precum şi alte oportunităţi de învăţare şi studiu, în cazul
în care doriţi sa exploraţi materialul extraordinar din seria
de cărti CCD Aceste oferte includ un curs interactiv pe
e-mail de şase săptămâni şi un curs on-line de studiere în
ritm propriu a Noilor Revelaţii, care va ajuta sa integraţi , . R " grup de studiu Conversaţii
mesajele lor puternice în viaţa voastra de zi cu zi. * Editura FOR YOU a orgamzat In omaru~un " di tară unde
functionează în Bucuresti,dar ŞIin oraşe m t ,
Puteţi accesa toate acestea imediat şi va puteţi co- cu ~;;:Z~~~:::sate d~ ideile enunţate ~ cărţile lui Neale Don~d ~alSCh
necta cu noi direct, la adresa noastra principala de inter- s~n al' Infonnatii pe site-ul editurii www,editura-fOl:you,rQ,,'
ŞInu num ' ,
net, www.cwg.org, şi www.nealedonaldwalsch.com. *
291

290
CUPRINS
INTRODUCERE 7
CAPITOLUL 1 10
CAPITOLUL 2 17
CAPITOLUL 3 22
CAPITOLUL 4 28
CAPITOLUL 5 39
CAPITOLUL 6 50
CAPITOLUL 7 58
CAPITOLUL 8 63
CAPITOLUL 9 77
CAPITOLUL 10 86
CAPITOLUL 11 103
CAPITOLUL 12 110
CAPITOLUL 13 119
CAPITOLUL 14 132
CAPITOLUL 15 137
CAPITOLUL 16 143
CAPITOLUL 17 155
CAPITOLUL 18 166
CAPITOLUL 19 175
CAPITOLUL 20 183
CAPITOLUL 21 195
CAPITOLUL 22 208
CAPITOLUL 23 224
CAPITOLUL 24 231
CAPITOLUL 25 242
CAPITOLUL 26 259
CAPITOLUL 27 271
CAPITOLUL 28 : 282
IN INCHEIERE......................................... 286

292

S-ar putea să vă placă și