Întreprinzătorii ca subiecte ale dreptului afacerilor

Subiectul de drept este o parte a raportului juridic, indiferent de faptul dacă deţine
o poziţie activă sau pasivă, o poziţie dominantă sau subordonată ori se află pe poziţie
de egalitate cu cealaltă parte a acestui raport. Conform teoriei generale a dreptului,
"subiecte ale raporturilor juridice nu pot fi decât oamenii - fie individual, fie grupaţi
în forme organizate».
Calitatea de persoană şi, implicit, de subiect de drept, este recunoscută în mod
abstract persoanelor juridice, care sunt un produs al raporturilor dintre oameni sau,
altfel spus, un instrument juridic de realizare a scopurilor acestora. Persoana juridică
este un subiect abstract care, similar individului, participă la raporturi juridice.
Persoana juridică a intrat în viaţa cotidiană şi a devenit o obişnuinţă, astfel încât
nimeni nu o mai contestă.
Statul, unităţile administrativ-teritoriale sunt şi ele persoane juridice, însă,
pornind de la funcţiile pe care le exercită, se numesc persoane juridice de drept
public. Ele participă la relaţiile civile şi relaţiile comerciale pe picior de egalitate cu
persoanele private. Aceeaşi calitate o au şi anumite organe ale statului (Banca
Naţională, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia Electorală Centrală,
Curtea de Conturi, Camera de Licenţiere etc.) cărora, prin lege sau în modul stabilit
de lege, le este recunoscută calitatea de persoană juridică de drept public.
Statul, unităţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept
public au calitatea de subiect de drept (parte a unui raport juridic) şi atunci când
participă la raporturile juridice ca purtători ai autorităţii publice, deţinând o poziţie
dominantă faţă de persoanele private.
Subiecte ale dreptului afacerilor sunt persoanele fizice şi juridice care au
calitatea de întreprinzători. Sunt întreprinzători, în sensul definiţiei date de
Dicţionarul enciclopedic, persoanele care se ocupă de afaceri, iar în sensul legislaţiei
în vigoare, persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător. Calitatea de
întreprinzător se dobândeşte prin înregistrare sau în alt mod stabilit de lege.
Dat fiind faptul că dreptul afacerilor încorporează şi normele de drept public, au
calitatea de subiect şi persoanele juridice de drept public care înregistrează,
autorizează, licenţiază, supraveghează, controlează etc. persoanele care desfăşoară
activitate de întreprinzător, deţinând în aceste raporturi o poziţie dominantă. Prin
aceste mecanisme juridice, statul şi autorităţile publice intervin în relaţiile economice,
realizând cel puţin patru scopuri majore: asigurarea populaţiei cu mărfuri, produse şi
servicii de o calitate satisfăcătoare, inofensive pentru viaţa şi sănătatea ei; strângerea
minimului de mijloace băneşti şi mijloace materiale pentru asigurarea bunei
funcţionări a statului; protecţia şi dezvoltarea concurenţei; protecţia mediului
înconjurător împotriva impactului negativ al unor activităţi productive.
Prin utilizarea termenului întreprinzător, se realizează unificarea noţiunilor
utilizate în legislaţie care, în diferite situaţii, referindu-se la persoanele care
desfăşoară activitate de întreprinzător, foloseşte termenii de agent economic,
antreprenor, întreprindere, comerciant.
 Potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal, din Legea cu privire la protecţia
consumatorilor, Legea contabilităţii, Legea cu privire la activitatea de audit etc.,
agent economic înseamnă persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător sau
care ţine evidenţă contabilă, sau care, în genere, desfăşoară o activitate economică.
Astfel, evidenţa contabilă este ţinută de un cerc mai mare de persoane, inclusiv de
cele care nu desfăsoară activitate de întreprinzător, cum ar fi avocaţii, notarii,
organizaţiile de binefacere, autorităţile publice, organele altor state (ambasadele,
reprezentanţele etc.) Şi activitatea economică (în sens de activitate care are ca obiect
bunuri materiale) este desfăşurată de un cerc mai larg de persoane. Rezultă că
noţiunea de agent economic are un sens mai larg, incluzând atât întreprinzătorii, cât şi
alte subiecte.
Noţiunea de întreprinzător şi noţiunea de antreprenor.
Legiuitorul a utilizat termenul antreprenor pentru a desemna toate persoanele care
desfăşoară activitate de antreprenoriat. Înţelegem că aceasta ar fi un sinonim al
cuvântului întreprinzător. Faptul rezultă din art. 2 al Legii nr.845/1992, potrivit căruia
se înţeleg cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, fie individual ori în
comun, persoanele juridice, considerate antreprenori. Termenul antreprenor însă mai
are un sens juridic consacrat, prin care se desemnează partea contractului de
antrepriză prin care persoana se angajează să îndeplinească o lucrare pentru clientul
său. Acest sens al termenului antreprenor a fost dat în Codul civil din 1964 (art.356)
şi este în Codul civil din 2002 (art.931 şi 946). Prin urmare, antreprenorul este un
întreprinzător, dar nu toţi întreprinzătorii sunt antreprenori. De exemplu, nu sunt
antreprenori în acest din urmă sens industriaşii (fabricanţii) şi comercianţii (cei care
obţin profit din activitatea de comerţ), aceştia însă fiind întreprinzători.
Noţiunea de întreprinzător şi noţiunea de întreprindere.
În doctrina contemporană se duc discuţii privind necesitatea recunoaşterii
întreprinderii ca subiect de drept. Susţinătorii acestei concepţii motivează necesitatea
prin faptul că, în condiţiile actuale, întreprinderea dispune de unele elemente ale
personalităţii juridice, şi anume: a) poate avea propria denumire de firmă, iar conform
legislaţiei unor ţări, dacă se află într-o altă localitate, întreprinderea poate fi înscrisă
în registrul comercial ca o filială (sucursală) a întreprinzătorului; b) la întreprindere
se ţine o contabilitate proprie şi se întocmeşte un bilanţ autonom. Dacă întreprinderea
aparţine unui întreprinzător individual, contabilitatea şi bilanţul nu se fac pentru
averea proprie, dar dacă întreprinderea aparţine unei persoane juridice, contabilitatea
şi bilanţul final al întreprinderii este o parte componentă a contabilităţii şi a bilanţului
persoanei juridice.
Termenul de întreprindere ca obiect al dreptului de asemenea este consacrat în
legislaţie. În special Codul civil, în art.817, arată că întreprinderea este un complex
patrimonial unic, adică un bun complex. „Întreprinderea” ca „un complex patrimonial
unic” aparţine întreprinzătorului (persoanei fizice sau persoanei juridice) cu drept de
proprietate. „Complexul patrimonial” include averea (bunurile) întreprinzătorului, ca
un ansamblu unic, organizat de către întreprinzător, astfel încît asigură un ciclu de
fabricare a mărfurilor, de executare a lucrărilor ori de prestare a serviciilor, în scopul
obţinerii de beneficii. Acest ansamblu de bunuri ca un tot întreg poate servi ca obiect
al contractelor de vînzare-cumpărare, gaj, arendă etc. Un întreprinzător persoană
fizică sau juridică poate avea o întreprindere sau mai multe sub formă de uzină,
fabrică, magazin, depozit etc.
Cei care aplică normele juridice trebuie să ştie şi să ţină cont de faptul că termenul
întreprindere are două sensuri: unul ca subiect de drept şi altul ca obiect, ambele fiind
utilizate în legislaţie. Este important ca, în fiecare caz concret, acestei noţiuni să i se
dea interpretarea cuvenită.
Din cele menţionate rezultă aşadar că noţiunea întreprinzător nu corespunde
noţiunii întreprindere nici chiar în sens de subiect de drept.
Noţiunea de întreprinzător şi noţiunea de comerciant.
În legislaţia României, Franţei, Germaniei în sensul termenului nostru de
întreprinzător se foloseşte termenul comerciant. În doctrina română, prin comerciant
se înţelege persoana fizică sau juridică ce desfăşoară o activitate comercială, adică
săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional. În acest sens, am putea pune
semnul de egalitate între termenul întreprinzător şi cel de comerciant.
Comerciant înseamnă şi negustor, adică persoană care face comerţ şi obţine profit
din operaţiunile de vânzare-cumpărare.
Legea nr.119/2004 defineşte comerciantul ca persoană fizică sau juridică,
înregistrată în calitate de întreprindere, care deţine licenţa pentru importarea şi
comercializarea produselor.
Prin urmare, comerciantul este un întreprinzător care desfăşoară afaceri în
domeniul comerţului, adică săvârşeşte operaţiuni de vânzare-cumpărare, pentru a
obţine profit. Calitatea de întreprinzător însă o deţin şi fabricanţii sau industriaşii.

Persoana fizică ca subiect al dreptului afacerilor

Deci conform art.34 din CC al RM, persoana fizică are dreptul să practice activitate
de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de
stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
dreptul de a desfășura activitatea de întreprinzător și, implicit, calitatea de
întreprinzător le obțin personnele fizice cu capacitate de exercitiu deplina care:
- s-au inregistrat in Registrul de stat al intreprinzatorilor individuali;
- au obținut patenta de întreprinzător;
- au înregistrat o gospodărie țărănească;
- s-au inregistrat la Serviciul Fiscal de Stat in calitate de persoană fizica care
desfășoară activități independente.
Capacitatea de exercițiu deplină se dobândește la atingerea majoratului. Pot
dobândi această capacitate și persoanele care nu au atins această vârstă, dar care s-au
căsătorit sau au fost emancipate. Dreptul de a desfășura activitatea de întreprinzător
apare din momentul înregistrării de stat, iar înregistrarea poate fi efectuată doar dacă
cetățeanul are capacitatea deplină de exercițiu.
Persoana fizica are o capacitate civila universală care îi acordă dreptul să încheie în
nume propriu orice act juridic neinterzis de lege, inclusiv acte specifice
întreprinzătorilor. Legea a instituit obligația celui care dorește să
desfășoare activitatea de întreprinzător, de a se înregistra la organul de stat
competent. Fără această înregistrare, desfășurarea activității de întreprinzător este
interzisă și se pedepsește administrativ, sau după caz chiar și penal.
Întreprinzătorul persoana fizica va utiliza in activitate toate bunurile din patrimoniul
său, indiferent de modul lor de dobândire, precum si mijloacele atrase. Legea îi
obligă chiar să țină evidență contabilă in partidă simplă sau, când este necesar, in
partidă dubla, pentru bunurile si sumele de bani utilizate in afaceri. De la aceasta
regula fac excepție titularii de patentă de întreprinzător.
Legea califică drept incompatibilă practicarea activității de întreprinzător ori
administrare persoanelor juridice în paralel cu deținerea unor funcții publice.
Funcționarii publici nu pot desfășura activitate în baza patentei de întreprinzător, nu
pot fi fondatori de întreprinderi individuale, membri a unor societăți in nume colectiv.
Această interdicție se răsfrânge asupra Președintelui Republicii Moldova, asupra
deputaților in Parlament, membrilor Guvernului, judecătorilor, asupra consilierilor si
membrilor organelor executive de toate nivelurile, asupra procurorilor,
colaboratorilor din organele de interne, organele de securitate, asupra militarilor si
altor categori de persoane carora le este interzisă orice altă activitate.
Pot afirma ca între întreprinzătorul individual si asociația societăților in nume
colectiv si comandități există deosebiri. De exemplu, dacă întreprinzătorul individual
desfășoară activitatea in nume propriu si răspunde personal pentru obligațiile
asumate, asociatul societății pe persoane nu activeaza in nume proprin, ci in numele
si pe seama societății comerciale. Societatea este subiectul care dobândește drepturi si
obligații in urma actelor semnate de asociați.
Nu au calitatea de întreprinzător acționarii, asociații societăților cu răspundere
limitată si nici membrii cooperativei de producție, deoarece aceasta calitate o au
societățile comerciale însele, iar a fi asociat nu inseamnã a participa neaparat la
activitatea de întreprinzător a societății. Deținerea acțiunilor ori a unei părți sociale nu
înseamnă practicarea activității de întreprinzător.

Întreprinzătorul persoana juridică

În calitate de subiect de drept al afacerilor apare persoana juridică. Conform

dispoziţiilor din Codul civil, persoanele juridice sunt de drept public şi de drept
privat, situate, în raporturile civile, pe poziţii de egalitate.
Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ-teritoriale,
alte autorităţi publice. Deşi sunt în drept să participe la raporturi juridice civile, ele nu
au calitatea de întreprinzător şi nu desfăşoară afaceri în nume propriu.
Dacă sunt de un interes public major, activităţile se decretează ca monopol de stat
şi se permite a fi desfăşurate exclusiv de către întreprinderile de stat sau chiar de
organele statului.
Statul poate constitui sau participa la constituirea unor alte persoane juridice, cum
ar fi societăţile comerciale pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. Având
calitatea de fondator, asociat sau acţionar, statul se supune tuturor normelor juridice
pe care le-a stabilit pentru aceste tipuri de persoane juridice.
Unităţile administrativ-teritoriale sunt în drept să înfiinţeze şi să gestioneze
întreprinderi municipale care să desfăşoare activităţi de întreprinzător de interes
public local. De asemenea, ele au dreptul să participe la constituirea de societăţi
comerciale pe acţiuni şi cu răspundere limitată dacă în acest sens decide consiliul
local.
Persoana juridică de drept privat.
Potrivit art.59 din Codul civil, persoanele juridice de drept privat pot avea scop
lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial).
Divizarea persoanelor juridice de drept privat în societăţi comerciale şi
necomerciale este cunoscută legislaţiilor dreptului continental de la apariţia primelor
codificări. Această clasificare are la origine scopul pe care şi-l propun fondatorii la
constituirea persoanei juridice. Dacă ei îşi propun să obţină beneficiu, o astfel de
persoană are scop lucrativ, asupra ei dobândind drepturi patrimoniale şi transmisibile.
Dacă îşi propun alte scopuri decât obţinerea de profit (de exemplu, ocrotirea naturii,
protecţia salariaţilor, susţinerea culturii, artelor, învăţământului, cercetarea diferitelor
fenomene etc.), fondatorii vor constitui o persoană juridică cu scop nelucrativ
dobândind asupra ei, de regulă, drepturi nepatrimoniale şi netransmisibile.
Persoane juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale, întreprinderile de
stat şi municipale, cooperativele de producţie şi cooperativele de întreprinzător.
Fondatorii societăţilor comerciale urmăresc scopul de a obţine beneficii din
activitatea societăţii şi a le împărţi între ei cu titlu de dividend. Acelaşi scop, în
principiu, este urmărit şi de fondatorii întreprinderilor de stat şi municipale, precum şi
de membrii cooperativelor de întreprinzător şi a cooperativelor de producţie. Altfel
spus, persoanele juridice cu scop lucrativ sunt constituite şi gestionate de fondatori,
asociaţi, membri, acţionari pentru obţinerea anumitor foloase materiale. Acestui scop
îi este dedicată întreaga viaţă socială a acestor persoane juridice, din care considerent,
legiuitorul a interzis donaţiile dintre ele.
Persoanele juridice cu scop lucrativ iau naştere (dobândesc calitatea de subiect)
prin înregistrare de stat şi înmatriculare în Registrul de stat al întreprinderilor, fapt
demonstrat de certificatul de înregistrare, eliberat de Camera Înregistrării de Stat. La
data constituirii, persoana juridică cu scop lucrativ dobândeşte dreptul de a desfăşura
orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de
constituire, inclusiv activitatea de întreprinzător. În cazul în care pentru un anumit tip
de activitate se cere autorizaţie specială, persoana juridică va obţine această
autorizaţie (licenţă).
Persoanele juridice cu scop lucrativ au, prin definiţie, calitatea de întreprinzător,
sunt principalii operatori ai vieţii economice şi subiecte cărora le este dedicată cea
mai mare parte din materialul prezentului curs. Natura juridică a relaţiilor dintre
persoana juridică cu scop lucrativ şi persoanele care au calitatea de fondator, asociat,
membru sau acţionar constă în faptul că ultimele au faţă de persoana juridică un drept
de creanţă complex din care se evidenţiază dreptul de a participa la activitate şi
conducerea ei, dreptul la informaţii privind activitatea persoanei juridice, şi,
principalul, o cotă din profitul obţinut, precum şi din activele rămase în caz de
lichidare.
Persoana juridică cu scop nelucrativ (necomercial) se fondează pentru
satisfacerea intereselor spirituale, profesionale, culturale, ştiinţifice, sociale etc., ceea
ce necesită mijloace materiale, inclusiv băneşti, obţinute din cotizaţiile de membru,
din donaţii, dar şi din activităţi economice aducătoare de profit. Prin urmare, în
anumite condiţii, şi persoanele juridice cu scop nelucrativ au dreptul, cu titlu de
excepţie, să desfăşoare activitate de întreprinzător. În acest sens, art.60 alin.(3) din
Codul civil dispune că o persoană juridică poate desfăşura numai activitatea
prevăzută de lege şi de actul de constituire. În dezvoltarea acestei dispoziţii,
legiuitorul determină că organizaţiile necomerciale sunt în drept să desfăşoare orice
activitate neinterzisă de lege care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut sau
care decurg din ele. Dacă o astfel de activitate este supusă licenţierii, organizaţia
necomecială o va putea desfăşura doar după ce va obţine licenţă.
Persoanele juridice care nu au scop lucrativ sunt organizaţii necomerciale,
constituite în formă de asociaţii, instituţii, fundaţii, sindicate, patronate, partide,
asociaţii religioase uniuni de persoane juridice etc.