Sunteți pe pagina 1din 2

Nr.

Legea penală se clasifică în următoarele categorii:

1. în funcție de întinderea domeniului de reglementare ( sunt generale și speciale ).

Legile penale generale sunt reprezentate de codurile penale, care cuprind un ansamblu complet și
sistematizat de norme generale și speciale ce conțin majoritatea instituțiilor de drept penal, atât norme
cu valoare de principii, cât și majoritatea normelor incriminătoare.

Legile penale speciale reprezintă acele legi care conțin dispoziții cu caracter penal, derogatorii de la
dreptul penal comun, privind situații deosebite, care necesită o reglementare specială. Astfel, aceste legi
conțin norme penale speciale, prin care sunt prevăzute și sancționate ca infracțiuni unele fapte
prejudiciabile, neprevăzute de Codul penal, completând Partea Specială a Codului Penal.

2. în funcție de caracterul legilor ( sunt ordinare și extraordinare).

Legile penale ordinare reprezintă legile care au fost adoptate în condiții normale de desfășurare a vieții
economico-sociale și a evoluției fenomenului criminalității.

Legile penale extraordinare sunt cele care apar într-o situație extraordinară prin care trece societatea
(de ex. starea de război), aprobarea acestora fiind impusă de necesitatea unei mai bune apărări a
valorilor sociale. Aceste legi penale conțin reguli derogatorii de la drept penal comun și privesc, fie
includerea unor fapte care devin periculoase în astfel de situații, fie că instituie pedepse mai grave
pentru fapte deja incriminate.

3. în funcție de durata de aplicare a legii ( permanente și temporare ).

Legile penale permanente nu conțin o perioadă de aplicare determinată. Se aplică chiar și atunci când în
conținutul lor se produc careva modificări. Acestea urmează să fie abrogate în totalitate dacă nu mai
servesc necesităților timpului.

Legile penale temporare conțin o durată de aplicare în timp, prevăzută chiar din momentul apariției lor,
deoarece în cuprinsul acestei legi, de obicei, este stabilit și momentul ieșirii din vigoare.

Nr. 2

Infracțiunea este o faptă prejudiciabilă, săvârșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă penală. Astfel,
pentru ca o faptă să fie considerată infracțiune, ea trebuie să întrunească următoarele trăsături:

fapta prejudiciabilă;

ilegalitatea penală;

vinovăția;

pasibilitatea de pedeapsă.

Prin fapta prejudiciabilă se înțelege orice acțiune sau inacțiune, prin care se lezează una dintre valorile
arătate în articolul 2, alin (1) al RM și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

Legea penală a Republicii Moldova prevede două modalități de realizare a faptei prejudiciabile:
acțiunea și inacțiunea.

Acțiunea constă într-o intervenție activă și ilegală a infractorului, fiind o activitate periculoasă,
prohibită de legea penală. Astfel, este o formă activă a conduitei omului, o comportare conștientă, care
poate fi comisă fie printr-o mișcare a corpului, fie prin săvârșirea unui act pe care legea îl interzice, fie
reprezintă o activitate prejudiciabilă mai puțin sau mai mult îndelungată.
Inacțiunea reprezintă o atitudine pasivă a subiectului, iar această pasivitate presupune că ea nu
săvârșește anumite acțiuni de oportunitate în interesul altor oameni, a societății și statului său le
săvârșește necorespunzător. Inacțiunea se caracterizează prin faptul că subiectul nu îndeplinește
obligațiile prescrise și prin aceasta oferă posibilitatea să acționeze forțelor care prejudiciază obiectele
ocrotite de legea penală. Deci, presupune întodeauna prezența obligației care persoana era îndatorată și
putea să o îndeplinească.

Conform art. 15 CP al RM, gradul prejudiciabil al infracțiunii se determină conform semnelor ce


caracterizează elementele infracțiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă.

Obiectul infracțiunii îl constituie relațiile sociale, dacă acestea sunt lezate sau puse în pericol, nu în
mod direct ci prin mijlocirea valorii sociale direct amenințate prin fapta ilicită.