O scrisoare pierdută

Comedia „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri. Sunt satirizate aspecte greșite ale
societății vremii autorului, însă aceste rămân de actualitate și astăzi, întrucât contextul social
românesc se modifică prea puțin de la un veac la altul. În prim-plan se află bătălia politică în care
„scopul scuză mijloacele”, adică protagoniștii se folosesc fără scrupule de orice cale – chiar dacă
imorală – pentru a câștiga puterea. În plan secundar se află un triunghi conjugal. Comicul îmbracă o
multitudine de forme (de moravuri, de limbaj, de situație, de nume). Personajele sunt inferioare,
specfice comediei, dar construcția lor se depărtează de tiparul comediei clasice, întrucât autorul le
individualizează, oferindu-le trăsături ale mai multor tipologii umane.
Textul este dramatic prin: organizarea sa în acte, scene și tablouri; intervenția directă a autorului
doar prin didascalii; desfășurarea acțiunii operei prin replici; prin lista cu „persoanele” de la începutul
operei. Fiind destinată jocului actoricesc, acțiunea este limitat spațial și temporal. Astfel, de la
pierderea scrisorii până la împăcarea generală trec trei zile.
Conflictul dramatic principal este între gruparea reprezentaților aflați la putere (Trahanache, Zoe,
Tipătescu) și opoziția organizată în jurul lui Cațavencu. Motivul este numele candidatului pentru locul
de deputat. Cațavencu se foloseș te scrisoarea de amor compromițătoare pentru a-i șantaja ce cei de
la putere. Tipătescu reacționează violent și în loc să rezolve ceva, adâncește tensiunea, iar
Trahanache caută răbdător un mijloc de a scăpa de amenințarea șantajului. Zoe acceptă condițiile
șantajistului și promite că soțul ei va face întocmai. Conflictul secundar este provocat de gruparea
Farfuridi-Brânzovenescu ce se teme exagerat de trădarea prefectului. Pretinsa lor luptă pentru
dreptate este o caricatură a virtuții unde la tot pasul ies la suprafață prostia și mândria. Conflictele au
la bază contrastul din aparență și esență. Fruntașii politici declamă victoria adevărului și a valorii, dar
în fond nu doresc decât satisfacerea propriilor interese, iar în privința conflictului secundar cei doi
politicieni cu nume din domeniul culinar se văd pe sine ca unii îndreptățiți să conducă, pe când în
fond sunt la tot pazul confuzi și incapabili.
Moravurile sancționate sunt la nivel de societate: corupția, folosirea puterii politice pentru
belșugul propriu precum și la nivel de familie: infidelitatea. Discursul dramatic are o structură
preponderent dialogică, aparte-ul și monologul fiind puțin prezente. Tesiunea dramatică este
menținută la un nivel ridicat prin: modificarea raporturilor dintre personaje, răsturănări bruște de
situație, elemente-surpriză, anticipări, amânări.
Într-un orășel de provincie, Zoe – soția reprezentantului parditudului aflat la putere, Zaharia
Trahanache – are o relație extraconjugală cu prietenul de familie Ștefan Tiptescu, prefectul. Pretextul
dramatic îl reprezintă pierderea unei scrisori de amor dintre Zoe și Tipătescu. Intriga o reprezintă
găsirea acestei scrisori de către Nae Cațavencu, reprezentatul opoziției. Cațavencu îi șantajează pe
cei sus-menționați cu publicarea scrisorii dacă nu îi vor susține candidatura. Viața operei izvorăște din
tensiunea aceasta care se menține de la început până la sfârșit. Zoe și Tipătescu acceptă să-l susțină
pe opozant. E important de precizat că Zoe, deși fără drept de vot, promite un vot lui Cațavencu, pe
cel al soțului ei. Trahanache pe de altă parte caută cu răbdare un mijloc de a ieși din încurcătură și
găsește un document falsificat de Cațavencu, compromițător pentru acela. Situația se rezolvă într-un
mod surprinzător, de la centru fiind trimis numele candidatului pentru locul de deputat. Finalul aduce
o împăcare generală.
Comicul îmbracă diverse forme: de limbaj, de intenție, de situație, de nume, de caracter. Comicul
de intenție trădează esența de mediocritate, incultură ce stă în spatele pretențiilor de virtute și
erudiție ale personajelor. Cațavencu declamă pricipiul „scopul scuză mijloacele”, dar îl încurcă pe
autorul Machiavelli cu Gambetta. Tot el stâlcește dictonul latin, pronunțând „oneste bibere”. Logica
exprimării sale este mai mult satirizată decât cea a lui Trahanache. Truismul este de asemenea
prezent spunând că: un popor care nu merge înainte, stă pe loc sau dă înapoi. Echivocul este prezent
în exprimarea sa când spune că: vrea ceea ce merită într-un oraș de gogomani în care el este cel
dintâi între fruntașii politici, adică se face pe sine gogoman. El realizează și asocieri incompatibile
spunând că: industria este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.
 Comicul de situație surpinde absurdul ori ineditul unor momente. Se remarcă pierderea și găsirea
succesivă a scrisorii, scena de la începutul piesei când Trahanache expune o naivitate artificială sau
naturală privind scrisoarea de amor dintre soția sa și Tipătescu, arestarea cu scandal a lui Cațavencu,
acțiunile „împotriva trădării” ale lui Farfuridi și Brânzovenescu, agitația iscată de Pristanda la alegeri,
cofuzia pe care Dandanache o face că Zoe ar fi soția lui Tipătescu.
Comicul de limbaj arată incultura personajelor, servește intenției autorului de a-i satiriza pe cei ce
vor să pară mai mult decât sunt, pe parveniți ori pe ambițioși. Este de remarcat comicul de limbaj
realizat în discursul lui Pristanda când ticul verbal „curat” se asociază cu „murdar”, evident
incompatibil. Comicul de nume e regăsit aproape pentru fiecare personaj. Trahanache vine de la
trahana – o cocă moale, fapt care sugerează ușurința manipulării acestui personaj de către soția sa,
Cațavencu sugerează demagogia, potopul de cuvinte inutile, Farfuridi și Brânzovenescu au sonoritate
culinară și sugerează prostia, iar Agamiță Dandache este format din diminutivul lui Agamenon și de la
dandana – încurcătură.
Personajele sunt reprezentative pentru tipologii umane. Recunoaștem tipul demagogului
(Cațavencu), tipul ticăitului (Trahanache), primul amorez (Tipătescu), cocheta (Zoe). Tiparul comediei
clasice nu este îndeaproape respectat, căci unele personaje adună în repertoriul de trăsături și dintre
cele ale altor tipuri umane. Astfel, Zoe este și femeia voluntară, stăpână pe acțiunile ei. Personajele
operei au un repertoriu fix de trăsături și o dominantă de caracter.
Zaharia Trahanache este liderul grupării locale a partidului aflat la putere, președinte a numeroase
comisii și comitete. Reprezintă tipul încornoratului simpatic, dar în același tip și politicianul abil. Este
de o viclenie rudimentară, dar lucrativă. Șantajului lui Cațavencu răspunde tot cu un șantaj. Trăsătura
sa fundamentală este precizată prin autocaracterizare: într-o societate fără principii, trebuie să ai
puțină „diplomație”. Această „diplomație” reprezintă naivitatea afișată față de soție și Tipătescu că el
nu crede în scrisoarea de amor, ci o consideră o adevărată plastografie. Este vădită artificialitatea
naivității în mai multe momente dintre care îl putem enumera pe cel în care a vorbit despre motivul
rămânerii lui Tipătescu în oraș în loc să plece la București. El precizează că soția sa și cu sine au ținut
ca Ștefan să nu plece, mai cu seamă soția sa, fiind aceasta o formă foarte subtilă de a demonstra că
știe ce se întâmplă în familia sa. Caracterizarea directă este prezentă în didascalii, iar cea indirectă o
recunoaștem în dialog, gesturi, mimică.
Comedia „o scrisoare pierdută” este una de moravuri care se menține actuală și astăzi, după mai
mult de un veac. Autorul prezintă mentalitatea celor care doresc să folosească puterea politică în
folosul personal. Sunt surprinse tipurile: demagogul, încornoratul simpatic, cocheta, senilul,
funcționarul public, cetățeanul. Comicul este savuros și îmbracă diverse forme, iar moravurile
satirizate sunt atât la nivel de societate, cât și la nivel de caracter.