PETRU MAIOR

Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș — d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și
scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.

BIBLIOGRAFIA

A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni). Și-a
efectuat studiile primare la Căpușu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod
(Mureș). După studii la Colegiul Reformat din Târgu Mureș (1769-1772) și la Blaj (1771-1774) a urmat
studiul filosofiei și teologiei la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774-1779), apoi a făcut studii
de drept la Universitatea din Viena (1779-1780).

Devine profesor de logică, metafizică și dreptul firii la gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), preot în
Reghin-sat și protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), „crăiesc revizor” (revizor crăiesc) și corector al
cărților românești care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).

A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alți
reprezentanți ai Școlii Ardelene - la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor
transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.

În lucrarea Procanon a exprimat unele poziții anticuriale, pe fondul conflictului său cu episcopul Ioan
Bob. Aceste poziții au fost prezentate în mod diacronic în timpul perioadei comuniste ca fiind îndreptate
împotriva dogmei primatului papal, deși această dogmă a fost adoptată de-abia în anul 1870.

A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici; a tradus și prelucrat lucrări cu caracter
economic. În lucrările sale istorice a combătut opiniile lui Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann
Christian von Engel și Jernej Kopitar, care contestau romanitatea și continuitatea românilor pe teritoriul
fostei Dacii.

Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înțelesul cel deplin și desăvârșit al canoanelor și a
toată tocmeala bisericețască spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost
prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la București, în 1894, apoi de preot profesor Grigorie
Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.).

Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor românești din Ardeal
(1795, rămasă în manuscris, publicată fragmentar de preotul Grigore Silași în foaia "Sionul Românesc",
Viena, (1865 - 1866).

Protopapadichia, ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Chindriș, Cluj-Napoca, 1997.

Protopopadichia , prefață de Pompiliu Teodor, ediție îngrijită, studiu introductiv, note, glosar, indici,
bibliografie selectivă de Laura Stanciu, Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, 1998.

Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809, 5 f + 304 p. (cu 40 predici și 11 "iertăciuni";
reeditată de Elie Dăianu, Cluj, 1906.

Didahii, adecă învățături pentru creșterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morți, Buda, 1809, 3 f + 139 p.
(cu 15 cuvântări).

Didahii, adecă învățături pentru creșterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morți, ediție, studiu
introductiv, glosar și note de Laura Stanciu și Ioan Adrian Circa, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2011.

Prediche sau învățături la toate duminicile și sărbătorile anului, 3 volume, Buda, 1810 - 1811, 237 + 296 +
92 p. (cu 63 predici, reeditată de Elie Dăianu, în 2 volume, Cluj, 1906.

Prediche sau învățături la toate duminicile și sărbătorile anului, ediție îngrijită de Laura Stanciu și Alin-
Mihai Gherman, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2017.

Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum și a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813, 4 f +
392 p.

Petru Maior, Istoria bisericii românilor, ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Chindriș, I, București,
1995.