Nume.

Rus Florina Ana

Clasa. a-XI-a Servici
Obiceiuri/ritualuri de construcție, din
trecut si actuale, la romani.
Lemnul era un material de construcție important în
trecut. Mulți cred că locuințele din lemn sunt specifice
zonelor de munte, dar lemn există și în locuințele de la
șes, chiar dacă nu este la fel de vizibil. La munte, fiind
păduri pe suprafețe întinse, lemnul nu reprezenta o
problemă și casele erau făcute din bușteni întregi sau din
grinzi pătrate. În zonele de câmpie, cu mai puține păduri,
lemnul era folosit la structura de rezistență a casei și apoi
acoperit cu tencuială de lut. Arborii fiind mai rari, lemnul
era un material scump și cine îi avea în curte, avea
bogăție.
Era apreciată fiecare bucată de lemn ce provenea de la
arbore și nimic nu se risipea. Crengile erau folosite pentru
a face pereții. Așezate pe orizontală, între stâlpii de
rezistență, formau o împletitură care se rigidiza cu lut.
Pereții se tencuiau tot cu lut și se vopseau cu var în care
se adăuga o picătură de colorant albastru – sineală pentru
a avea un alb strălucitor. Rămâneau, însă, la vedere stâlpii
prispelor, pazia de la streașină, ușile, ferestrele care se
împodobeau cu sculpturi și decupaje ce păreau adevărate
broderii. Pe lângă rolul estetic, elementele incluse în
decorare aveau și rolul de a proteja casa.
Simboluri sculptate în lemn se întâlnesc și pe alte
construcții tradiționale din țară. Descoperim arta
meșterilor populari pe vechile biserici și mânăstiri din
lemn, pe casele și porțile maramureșene, la stâlpii și
cerdacurile caselor din Bărăgan, Oltenia sau Dobrogea, la
gospodăriile sașilor și secuilor din Ardeal sau la cele din
Bucovina, pe troițele din sate sau pe băncile de la porți.
Simbolurile sculptate vin din trecutul îndepărtat,
majoritatea lor, din perioada precreștină și erau făcute cu
scopul de a proteja și purifica casa, satul și membrii
comunitatii.
Simboluri și superstiții de care se ținea cont la
construirea caselor din lemn.
Credințele și superstițiile populare își făceau apariția încă
înainte de începerea construcției, oamenii fiind foarte
atenți la perioada de tăiere și locul de unde provenea
copacul. Arborele nu era tăiat niciodată din adâncul
pădurii, din zonele întunecate unde se ascundeau
spiritele rele. Era tăiat pe lună plină și adus acasă doar în
zilele lucrătoare din săptămână în care nu se mânca post.
Doar așa casa era protejată și muncitorii aveau spor.
Arborii doborâți, ce urmau a fi folosiți la construcția casei,
erau împodobiți înainte pentru a aduce noroc și belșug.
Când scheletul casei era ridicat, se punea în zona cea mai
înaltă a acoperișului un brad tânăr îmbodobit. El avea
rolul de a-i proteja de foc și trăznet, atât pe cei care
lucrau, cât și noua construcție. Este o tradiție păstrată și
acum în satele din Bărăgan și în Moldova.
Din primii arbori care se tăiau erau lăsate în pădure patru
bucăți pentru foc, apă, trăznet și Dumnezeu. Astfel sperau
să îmbuneze spiritele și casa construită din acei copaci să
fie apărată de relele pomenite și de altele la care nu se
gândeau. Dacă vreun arbore era atins de trăznet nu era
folosit sub nicio formă la construcția caselor.
Dar credințele populare sunt diverse și nu se opresc doar
la obiceiuri legate de construcție. Multe dintre ele erau
legate de felul cum se lucra sau de întâmplări din timpul
construcției. Erau și superstitii legate de viața în sine. De
exemplu, în Muntenia se credea că dacă o femeie gravidă
va aduna în poală rumegușul rezultat de la gealăul cu care
se geluiau scândurile, va naște un copil cu părul creț.
Cele mai întâlnite simboluri ale arhitecturii
populare.
Încă din timpul construcției erau încrustate în lemn
diverse simboluri ce aveau rolul de a proteja muncitorii,
casa și pe viitorii locuitori. Sursele de inspirație erau
natura înconjurătoare, activitățile zilnice și astrele boltei
cerești. Fiecărui element i se atribuia un rol de protecție și
era sculptat cu credința că vor fi mai apărați de relele
lumii. Iată câteva dintre aceste simboluri și semnificația
lor:
-funia răsucită – simbolizează infinitul, legătura dintre cer
și pământ, viața cu binele și răul ce merg împreună
-soarele – reprezintă viața și are mai multe reprezentări:
cerc, stea, un chip rotund
-colacul – aduce belșug în casă
-arborele vieții – viața fără sfârșit, viața fără de moarte,
dar și verticalitatea
-bradul – viața, verticalitatea
-șarpele – păzitorul gospodăriei (șarpele casei)
-dintele de lup – apărător împotriva farmecelor
-capul de cal – mareție, paznic împotriva spiritelor rele
(era sculptat la capetele grinzilor acoperișului de la
colțurile caselor)
-cocoșul – hărnicie, măndrie; speranță, deoarece cântatul
lui alungă întunericul asociat cu relele
-păunul – frumusețea vieții
-stâlpul vieții – legătura dintre cer și pământ, aspirația
către divinitate (sursa de inspirație a lui Brâncuși pentru
Coloana Infinitului)
-coarne de berbec – curaj, virilitate, fertilitate
-triunghiul – sfânta Treime
-crucea – credința.
Aceleași simboluri erau folosite și la adăpostul animalelor,
garduri sau porți. Nimeni nu ignora rolul protector al
simbolurilor și nu risca pedeapsa divină ignorându-le.
Simboluri care purifică și înfrumusețează.
Simbolurile erau bine evidențiate și pe porți. Cel mai bine
se observă pe porțile maramureșene, cele din Bucovina
sau pe cele din satele săsești și secuiești. Chiar și trecerea
pe sub poartă avea valoare de simbol. În vremurile vechi,
bărbatul era cel care pleca la muncă, la târg sau la luptă.
La întoarcerea acasă se presupunea că venea încărcat de
relele lumii, de boli, blesteme și farmece, iar intrarea pe
poarta încărcată de simboluri îl purifica. Doar așa, curățat
de rele, putea merge lângă soție și copii.
Tradiția împodobirii caselor și porților s-a păstrat în unele
locuri până în prezent. Pe lângă simbolurile vechi au
apărut și imagini care redau viața de zi cu zi a membrilor
comunității. Meșterii populari încearcă astfel să
imortalizeze în lemn prezentul, fiind și acesta un mod de a
scrie istoria locurilor.
Casele vechi transmit informații despre noi, despre istoria
și obiceiurile noastre. Sunt rădăcini care ne țin legați de
aceste locuri. În loc să le demolăm am putea încerca să le
modernizăm, păstrându-le aspectul și istoria încrustată în
ele. Am locuit cu ani în urmă, fiind în vacanță într-un sat
din Germania, într-o casă veche de câteva sute de ani.
Fusese modificată la interior pentru a fi introduse
facilitățile lumii moderne, dar transformarea fusese
făcută cu grijă și atenție, elemente din vechea structură
fiind îmbinate cu cele contemporane. La exterior arăta ca
o casă foarte veche, fără a fi însă dărăpănată. Aspectul
inițial fusese păstrat în întregime. Casa nu fusese
înstrăinată niciodată, actuala proprietară fiind urmașa
celor care construiseră casa cu sute de ani în urmă.
Ar trebui să încercăm și noi să salvăm casele vechi
țărănești. Soluțiile constructive moderne sunt atât de
diverse și putem locui într-o astfel de casă fără să ne
privăm de beneficiile civilizației. Iar dacă este imposibil de
salvat întreaga casă, putem încerca să salvăm părți din ea,
grinzi, pazii, porți vechi de lemn, care să transmită ideea
de continuitate. Să rămână simbolurile sculptate în ele și
astfel să aflăm despre noi.