Aspecte ale Daciei romane

Dacia romană a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271,
deci un total de 165 de ani.
Cum Dacia nu fusese cucerită complet, deseori aveau loc incursiuni ale dacilor liberi cu scopul de a hărțui legiunile romane din această zonă.
De asemenea, au existat și multe revolte împotriva stăpânirii romane în interiorul provinciei, astfel că ocupația romană nu a fost deloc ușoară. În
aproximativ 100 din cei 165 de ani au existat conflicte armate.
Localizare
Provincia romană Dacia, după Ptolemeu sau Constantin Giurescu[1], își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpați, în sud Dunărea, iar
spre răsărit râul Hierosos. Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi[2].
La granițele Daciei a fost liniște cât timp a trăit împăratul Traian.
După moartea sa (11 august 117) încep năvăliri ale migratorilor și ale dacilor liberi din nord[3].
Procesul de colonizare
În perioada stăpânirii romane (106 - 271), în provincia cucerită au loc evenimente și transformări importante:

 construirea a numeroase orașe, cetăți, castre și monumente:

o Tropaeum Traiani
o În 108 - 110 se construiește noua capitală a provinciei Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica (în sud-vestul
Depresiunii Hațegului)
o În jurul lui 210 este refăcut în piatră castrul de la Porolissum
 construirea unei bogate rețele de drumuri pietruite:
o În 107 - 109 romanii prelungesc drumul care lega Dunărea (la Dierna) cu interiorul Daciei până la Apulum (Alba-
Iulia), Potaissa (Turda), Napoca (Cluj-Napoca) și Porolissum (Moigrad). Acesta este unul dintre cele mai vechi drumuri de piatră de
pe teritoriul României.
 exploatarea masivă a bogățiilor subsolului (aur, argint, sare etc.)
Coloniile erau locuite de coloni, adică cetățenii romani cu toate drepturile. Coloniile au constituit o lovitură grea pentru viața tradițională
autohtonă, deoarece pe ele se sprijinea întreaga viață constituțională iar dacii au trebuit în cei 170 de ani să se adapteze prezenței zecilor de mii de
romani, sau astfel spus, venirii printre ei a atâtor vorbitori de limbă latină.
Colonizatorii erau de două tipuri: civili și militari. Colonizarea cu civili în Dacia e aproape caz unic în vremea împăraților romani (conform
lui Nicolae Iorga). Cei mai mulți coloniști au venit, firesc, din împrejurimile Daciei[4], și foarte puțini din inima imperiului, din Italia de astăzi,
deoarece populația se rărise acolo, iar împărații au interzis colonizările cu cetățenii născuți în Peninsula Italică. Cei veniți din apropierea Daciei
erau de obicei traci, înrudiți cu geții (dacii), vorbeau aceeași limbă, fapt ce a dus la o apropiere între ei. Din Imperiu au mai venit cei mai
prigoniți, mai ales creștinii[5] și preoții lor.
Deși a avut o perioadă relativ scurtă, colonizarea Daciei cu oameni proveniți din toate provinciile imperiului a fost cea mai intensă, iar limba
latină s-a impus ca lingua franca.

Armata
Pentru apărarea Daciei, erau necesare trupe numeroase. Conform surselor, armata Daciei era estimata la 30-40 000 de soldați, o zecime din
trupele Imperiului. Armata romana era alcătuită din legiunile următoare:

 Legiunea a XIII-a Gemina - la Apulum

 Legiunea a V-a Macedonica - la Potaissa
Aceste trupe erau alcătuite din unități de infanterie de elită, recrutate numai din cetățeni romani, și din trupe auxiliare, recrutate dintre provincialii
care nu aveau cetățenie romană: cohortele și cavaleria. Trupele auxiliare au staționat pe cuprinsul provinciei, fiind multi-etnice: britani, asturi,
lusitanieini, bosporani, iturei, batavi, commageni, gali, ret, vindelici, numizi, mauri, antiohieni, ubi, panoni, bessi, traci. Din trupele auxiliare
făceau parte numeri, garda guvernatorului și alte detașamente. După terminarea serviciului roman de 25 de ani, soldații trupelor auxiliare
dobândeau cetățenie romană și primeau loturi de pământ în provincia în care serviseră, constituind un factor de romanizare.
Legiunea a XIII-a Gemina, o legiune de elită a armatelor romane, a participat la multe evenimente istorice însemnate. Spre deosebire de restul
legiunilor romane, care aveau ca simbol taurul și acvila, simbolul „Legiunii a XIII-a Gemina” era leul. O altă particularitate era culoarea albastră
a mantiilor și scuturilor. Culoarea celorlalte legiuni a fost roșul. Datorită problemelor financiare, Iulius Cezar a fost nevoit sa recruteze din centrul
și sudul Italiei mulți condamnați la moarte. Legiunea xiii Gemina a fost înființată de Felix Sylla prin grațierea feluriților condamnați, în număr
mare în sudul Italiei pentru vocația de miles, ostaș roman. Combativitatea deosebită a acestora a determinat instituirea unei tradiții în recrutarea
ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_romană
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legiunea_a_XIII-a_Gemina
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legiunea_a_V-a_Macedonica
membrilor legiunii. Cu timpul, membrii cohortelor auxiliare vor fi recrutați din afara Italiei. Astfel, arcașii erau sirieni iar cavaleria era alcătuită
din sarmați.

Legiunea a V-a Macedonica a fost o legiune a armatei romane, care a fost înființată în anul 43 î.e.n. de Octavian, mai târziu augustus, și de
consulul Gaius Vibius Pansa Caetronianus. Legiunea a existat până în secolul al V-lea în Moesia. Domitian a așezat veterani ai acestei legiuni
la Scupi în Macedonia, de unde provine supranumele legiunii. Legiunea a V-a a fost folosită în campania din anul 88 împotriva dacilor, unde a
ieșit victorioasă în Bătălia de la Tapae, iar în secolul al II-lea a fost una din cele două legiuni romane staționate permanent în provincia Dacia.

 Dacia din timpul domniei lui Traian ( 106-118 d.Hr.) a fost condusă de un legatus Augusti pro praetore de ordin senatorial și de rang consular,
având în vedere că, în această perioadă, în Dacia au staționat 3 legiuni, toate cu sediul la Appulum:   a-VIII-a Gemina, a-IV-a Flavia și I Adiutrix.
În timpul mandatului său  a întemeiat primul oraș roman pe pământul dacic, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

                 Dacia din timpul domniei lui Hadrian(118-168 d.Hr.) a cunoscut numeroase transformari, însă cea mai important este aceea de
împărțire a Daciei, provincie unitară, în 3 provincii separate :  Dacia Inferior, Superior și Porolissensis, fiecare primind o conducere proprie,
independent una de cealaltă.

                 Lucrurile se vor schimba fundamental după reforma lui Marcus Aurelius, când conducerea administrativă și militară supremă a celor 3
Dacii este încredințată unui singur guvernator cu sediul la Apulum. Acesta purta titlul de “legatus Augusti pro praetore trium Daciarum”  și pe
cel de consular al celor trei Dacii , “ Consularis trium Daciarum ”.

Organizare

Provincia romană Dacia cuprindea Transilvania (fără partea sud-estică dintre Olt și Carpați), Banatul și vestul Olteniei, restul teritoriilor ocupate
fiind alipite Moesiei Inferioare. Noua provincie era una imperială, subordonată împăratului, fiind administrată de un guvernator numit de Senat și
purta titlul de "legatus Augusti pro praetore", fiind de rang consular. Capitala provinciei era Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fondată în 108-110 din
ordinul guvernatorului Daciei romane, Decimus Terentius Scaurianus.
După ce o revoltă autohtonă sprijinită de dacii liberi și sarmați a fost suprimată, împăratul Hadrian a abandonat sudul Moldovei și o parte din
Muntenia pentru a se ocupa de reorganizarea provinciei. Din celelalte teritorii ce aparțineau provinciei Moesia Inferioară împreună cu vestul
Olteniei, a format provincia Dacia Inferioară, pe când provincia organizată de Traian era denumită Dacia Superioară. În Dacia Superioară,
guvernatorul senatorial era de rang pretorian căci trupele ce staționau erau mai puține numeric decât înainte. Legatul imperial era comandantul
legiunii XIII Germina la Apulum, fiind ajutat de un procurator cu atribuții financiare care rezidă la Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia. În Dacia
Inferioară staționau trupe mai numeroase, conduse de un procurator presidial cu reședința la Drobeta. În 124, are loc o a două reorganizare,
împăratul desprinzând din Dacia Superioară regiunea nordică de cursul superior al Mureșului și de valea Arieșului, formând Dacia Porolissensis
cu capitala la Napoca, guvernată de un procurator.
Împăratul Antonius Pius a dus războaie cu dacii liberi de la hotarele nordice și estice în 143 și 157-158. Sub Marcus Aurelius, Dacia este din nou
reorganizată. Determinat de războaiele cu marcomanii, împăratul a reorganizat Dacia în două rânduri:

 168: desființează Dacia Inferioară, alipind-o Daciei Superioare, denumind-o Dacia Apulensis
 169: desprinde Banatul de vest din Dacia Apulensis și îl transformă în Dacia Malvensis cu capitala la Malva.
Toate cel trei provincii erau guvernate de un guvernator ce purta denumirea de "legatus augusti pro praetore Daciarum trium". Dacia Malvensis
era condusă de un procurator presidial, iar Dacia Porolissensis era condusă de un guvernator fiscal. Guvernatorul din Dacia Apulensis îl înlocuia
la nevoie pe guvernatorul suprem. Reședința se afla la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.[12] Sub împăratul Commodus, populația autohtonă s-a
răsculat conform Historia Augusta. Succesorul său, Septimius Severus a acordat câtorva așezări rangul de oraș, refăcând drumurile și ridicând
fortificații pentru a apară Oltenia și teritoriul roman din stânga Oltului, construind un val de pământ "limes Transalutanus" și un șanț, precum și o
serie de castre și fortificații. Caracalla a dus războaie împotriva carpilor și a fortificat granițele nord-vestice ale provinciei. Sub Severus
Alexandrus, a fost înființat conciliul reprezentativ al Daciei-"concilium Daciarum trium", din care făceau parte delegați ai orașelor și ai
districtelor rurale. Conciliul își desfășura ședințele la metropola Sarmizegetusa, fiind prezidat de marele preot al cultului imperial "coronatus
Daciarum trium", discutând problemele și nevoile provinciei și formulând plângeri împotriva dregătorilor abuzivi, aducând elogii guvernatorului
în funcție și exprimându-și loialitatea față de împărat.[13] Succesorii săi, printre care Maximian Tracus sau Aurelian s-au confruntat cu năvălirile
dacilor liberi, sprijiniți de goți. Fostul guvernator al Moesiei și împărat, Decius, a dus războaie cu carpii și goții și a reorganizat provincia,
sprijinind orașele din Dacia după expedițiile de jaf ale goților conform inscripției descoperite la Apulum, prin care colonia îi mulțumea
împăratului prin oferirea titlului de reîntemeietor al Daciilor.

ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_romană
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legiunea_a_XIII-a_Gemina
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legiunea_a_V-a_Macedonica