Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ST Indiv1
ST Indiv1
Bacal Ecaterina
Gr. AM 101
Prof. V.Sobotovici
2021
CELULA
Celula este unitatea structurala functionala si genetica a materiei vii,capabila sa si duca viata
independent si interdependent.Cel care a introdus pentru prima oara notiunea de celula a fost
Robert Hooke in anul 1665.
Mult mai tarziu,o data cu perfectionarea microscopului optic,a devenit posibil si studiul a
catorva componete celulare precum membrana,citoplasma,nucleul,vacuolele,etc.
Celulele se impart, dupa absenta sau prezenta unui nucleu individualizat in celule procariote
si eucariote.
Proprietati chimice ale celulei:
Structura celulei
Aparatul Golgi este asezat tot in aproprierea nucleului. El este format din niste cisterne plate
in forma de disc,dilatate la capete si inconjurate de vezicule.Are rol secretor,fiind deyvoltat
mai ales in celulele secretoare.Este implicat si in formarea membranei celulare.
Vacuolele sunt vezicule pline cu suc vacuolar.Se gasesc si in celulele animale,dar sunt mici
si au caracter temporar.Pozitia vacuoleor,forma si numarul lor sunt determinate de varsta si
tipul de celula.
Functiile celulei
Tesuturile
Tesuturile sunt grupari de celule care au forma si structura asemanatoare si care s-au
diferentiat in vederea unei anumite functii.
Tesutul conjunctiv. Tesutul conjunctiv cuprinde mai multe tipuri de tesuturi, cum sunt:
tesutul conjunctiv lax, tesutul fibros, adipos, cartilaginos, osos.
Din punct de vedere al structurii, tesutul conjunctiv este format din celule, substanta
fundamentala si din sisteme de fibre colagene, elastice si reticulare, inglobate in substanta
fundamentala.
A. Tesutul conjunctiv lax. Tesutul conjunctiv lax este un tip de tesut conjunctiv in care
celulele, substanta fundamentala si fibrele se afla in proportii relativ egale. Are rol de
sustinere si rol trofic, formeaza tesutul subcutan si se gaseste in muschi si insoteste vasele si
nervii in traiectul lor spre organe.
B. Tesutul conjunctiv dens. Tesutul conjunctiv dens sau fibros cuprinde tesuturile in
constitutia carora predomina fibrele conjunctive, colagene sau elastice, avand rol mecanic.
E. Tesutul osos. Tesutul osos este cel mai rezistent si dur tesut din grupa tesuturilor
conjunctive. Substanta sa fundamentala, impregnata cu saruri minerale, ii asigura duritatea si
rezistenta. El este un tesut conjunctiv calcifiat.
Tesutul nervos. Tesutul nervos este format din celule care s-au diferentiat
pentru functia de a genera si a conduce influxul nervos.
Prelungirile neuronului:
La periferia tecii Schwann se afla o teaca continua ce insoteste axonul pana la ultimile
sale ramificatii, denumita teaca Henle.
А. Epiderma: 1 – structuri
celulare, 2 – membrana bazală;
B. Țesut conjunctiv liber: 1 -
celule, 2 - fibre, 3 – substanță
întercelulară;
C. Țesut conjunctiv dens; 1 -
celule, 2 - fibre, 3 - substanță
întercelulară;
D. Țesut lipidic (gras): 1 - celule,
2 – vacuolă cu grăsime;
E. Tesut cartilaginos: 1 - celule, 2
- substanță întercelulară;
F. Țesut osos;
G. Sângele: 1 -plazma , 2 –
elemente figurate;
H. Țesut muscular neted (în pereții
vaselor sanguine);
I. Țesut muscular striat;
J. Țesut nervos: 1 - neuroni, 2 -
substanță întercelulară, 3 – alte
elemente celulare.
– Aparatul excretor;
– Aparatul respirator.
Planuri anatomice iar axele sunt suprafețe imaginare care împart corpul uman pentru a
facilita atât descrierea structurii sale, cât și denominația și studiul. Avioanele sunt suprafețe
imaginare bidimensionale, iar axele sunt de asemenea linii imagistice unidimensionale de
tăiere.
Caracteristica principală care diferențiază un plan de o axă este că un plan este
bidimensional, în timp ce o axă este unidimensională. Când adăugați a treia dimensiune, nu
mai vorbiți despre avioane și axe și începeți să vorbiți despre spații și cavități.
index
1 Poziție anatomică
Planurile anatomice
o 2.1 - Planul sagital sau lateral
o 2.2 - Planul coronal sau frontal
o 2.3 - Plan orizontal, transversal sau axial
o 2.4 - Plan oblic
3 Axe ale corpului
o 3.1 - Sagittal
o 3.2 - longitudinal
o 3.3 - Transversal
4 Termeni anatomici ai relației
5 Referințe
AXELE CORPULUI
În acest context anatomic al descrierii, conceptul de axă se referă la punctul în care se face o
tăiere imaginară pentru a stabili poziția și situația structurilor corpului.
Funcția lor este de a distinge distanța sau situația unui anumit organ sau structură; de
exemplu, dacă unul este medialian (aproape de linia mediană) sau mai lateral (separat de
linia mediană).
- Sagittal
- Longitudinal
- Transversal.
CLASIFICAREA OASELOR
Există mai multe tipuri de oase, fiecare fiind proiectat să funcționeze în diverse moduri.
După raporturile și dimensiunile lor (lungime, lățime, grosime), oasele se clasifică
în: oase lungi, oase plane și oase scurte. Datorită faptului că forma unor oase este foarte
neregulata, se utilizează și alte criterii de clasificare, adăugându-se celor trei categorii de
oase amintite alte patru tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale şi oase
neregulate. La aceste tipuri de oase nu se ține seama de forma lor, ci de caractere
arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de situarea lor în organism (oasele sesamoide și
oasele suturale).
1. Oasele lungi
La aceste oase, lungimea depășește lățimea și grosimea.
2. Oasele plane
La aceste oase, lungimea și lățimea sunt aproape egale între ele, dar depășesc grosimea;
Oasele plane sunt turtite și prezintă două fețe și un număr variabil de margini și unghiuri;
3. Oasele scurte
Aceste oase au cele trei dimensiuni aproape egale, forma lor apropiindu-se de cea cubică.
Oasele scurte se găsesc în acele regiuni unde este necesară o mare soliditate și unde există
mișcări foarte variate însă cu amplitudine mica (coloana vertebrala, carp, tars).
4. Oasele pneumatice
5. Oasele sesamoide
Aceste oase sunt de obicei lentiforme, mici, și se se dezvoltă în vecinătatea unor articulații
(sesamoide periarticulare) sau chiar în tendoanele unor mușchi (sesamoide intratendinoase).
Aceste oase glisează de obicei pe o altă suprafața osoasă. Unele se află în grosul
capsulei articulare și mărind suprafața fosei articulare, se unesc cu capul articular. (Ex:
oasele din articulația degetului mare al labei piciorului), altele sunt adâncite în
tendoanele mușchilor ce trec pe deasupra articulației.
Exemple de oase sesamoide: rotula (patella) și unele oase de la nivelul mâinii și
piciorului.
6. Oasele suturale
Aceste oase se mai numesc și oase wormiene. Sunt oase mici, plane şi inconstante. Se
dezvolta din puncte de osificare speciale independente de oasele învecinate, fie la nivelul
suturilor craniului, în special în sutura lambdoidă, fie la nivelul fontanelelor. Mai exista un
grup de oase wormiene, numite insulare, care se dezvolta în centrul oaselor
boltii craniene (în special în parietal și frontal).
7. Oasele neregulate
Datorită formei și arhitecturii lor complicate nu pot fi încadrate în nici unul din grupurile
precedente (ex: palatinul, sfenoidul).
SISTEMUL ARTICULAR
Articulatia coxofemurala (soldul)
Articulatia scapulohumerala (umarul)
Articulatia cotului (cotul)
Articulatia genunchiului (genunchiul)
Articulaţia sacro-iliacă
Articulația temporo-mandibulară
Clasificarea articulatiilor:
- diartroze (articulatii sinoviale)
- sinartroze: sinostoza, sincondroza, sindesmoza.
- gomfoze: localizate la nivelul dintilor- alveolele dentare.
Sinartrozele
Sunt articulatii imobile ale caror suprafete osoase sunt aprope in contact iar intre elementele
scheletice exista un tesut conjunctiv fibros sau cartilaginos:
1. Articulatii fibroase – intre suprafetele articulare exista tesut conjunctiv bogat in fibre de
colagen si tesut fibro-elastic (suturi, gomfoze, sindesmoze)
2. Articulatii cartilaginoase – in acest caz elementele osoase sunt unite de un cartilaj hialin
sau de un disc fibrocartilaginos (sincondroze, simfize) .
Diartrozele
Sunt articulatii cu mobilitate crescuta. Acestea unesc oasele lungi (articulatia genunchiului,
a cotului). .
Structura capsulei diartozelor este diferita in functie de articulatie, dar in majoritatea
cazurilor, acesteia i se descrie un strat extern fibros si un strat intern sinovial.
O particularitate a diartrozelor este ca legatura dintre capetele osoase se realizeaza prin
intermediul unor ligamente si a unei capsule de tesut conjunctiv. Aceasta capsula cuprinde
cavitatea articulara care la randul ei contine lichid sinovial. Acesta are rolul de a facilita
glisarea suprafetelor articulare acoperite de cartilaj hialin dar si de a hrani cartilajul articular.
Cartilajul articular contine fibre de colagen care sunt asezate in forma de arcada ogivala,
aceasta dispozitie avand rolul de a distribui uniform fortele generate prin aplicarea unei
presiuni, asupra masei tisulare. Un element important care contribuie la elasticitatea
cartilajului este respingerea electrostatica reciproca a gruparilor SH (sulfat) si COOH
(carboxil), ambele electronegative, din cadrul moleculei de glicozaminoglicani.
Socurile mecanice intermitente la care sunt supuse permanent articulatiile sunt atenuate de
cartilajul articular elastic. La nivel molecular, responsabili sunt proteoglicanii care retin
cantitati mari de apa, functionand astfel ca un amortizor biomecanic. In momentul aplicarii
unei presiuni, apa din matrice este deplasata in lichidul sinovial.
Clasificarea diartrozelor:
Structura diartrozelor:
1. Suprafete articulare
2. Cartilaj articular
3. Structuri intra-articulare (discuri articulare, meniscuri articulare, labrumuri, ligamente)
4. Capsula articulara: este alcatuita dintr-o membrana fibroasa si una sinoviala.
Toate articulatiile sinoviale sunt articulatii mobile, care permit, in functie de morfologia lor,
urmatoarele miscari:
- alunecare: miscarea prin care o suprafata osoasa plata se deplaseaza fata de o alta suprafata
osoasa, din fata in spate, dintr-o parte in alta fara ca unghiul dintre aceste doua oase sa se
modifice semnificativ.
- miscari unghiulare (flexie, extensie, abductie, adductie, circumductie) : aceste miscari
maresc unghiul dintre cele doua oase care formeaza articulatia.
- rotatia: miscarea unui os in jurul axei sale longitudinale
- miscari speciale (protractia, retractia, dorsiflexiunea, inversiunea, eversiunea) .
Bursele si tecile tendinoase
Sunt invelisuri protectoare localizate la punctele de frecare, in mod special la nivelul
articulatiilor. Rolul acestora este de a amortiza miscarile corpului care se articuleaza.
Bursele sunt situate pe piele si pe oase, intre tendoane si oase, intre muschi si oase sau intre
ligamente si oase, bursele nefacand parte propriu-zis din articulatii. Ele seamana cu capsulele
articulare si sunt ca niste saculeti aplatizati cu peretii alcatuiti din tesut conjunctiv fibros si
sunt inveliti de o membrana sinoviala si contin o cantitate redusa de lichid sinovial. Rolul
acestor burse este de a reduce frecarea intre articulatii dar si intre structurile vecine, cand o
parte a corpului se afla in miscare.
Lichidul sinovial
Este continut si de burse si tecile tendinoase (un fel de burse cu aspect tubular care
inconjoara tendoanele supuse frecarii intense) si are rolul de a absorbi socurile, de a asigura
oxigenul si nutrientii necesari celulelor cartilajului dar si de a elimina dioxidul de carbon si
deseurile metabolice din cartilaj. Datorita faptului ca lichidul sinovial contine si fagocite,
acesta are si rolul de a elimina microorganismele si deseurile rezultate din uzura fiziologica
sau patologica a articulatiei.
BIOMECANICA ARTICULATIILOR