Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BOALA HODGKIN
Limfomul Hodgkin este localizat la nivelul sistemului limfatic. Sistemul limfatic reprezinta o
retea de vase si ganglioni interconectati. El dreneaza limfa si o parte din produsii toxici de
metabolism, eliminandu-i, pe ultimii, din organism.Ganglionii limfatici sunt organizati in statii
ganglionare ce functioneaza precum niste filtre si pot opri microorganismele cu potential
patogen. Foarte multe din particulele exogene care pot dauna organismului sunt captate de
celulele sistemului imun, si indepartate, astfel incat echilibrul mediului intern sa nu fie
perturbat.
Celulele sistemului limfatic pot sa recunoasca si alte celule din corp care au suferit insa
modificari patologice, cum este cazul celulelor neoplazice, si in unele cazuri le distrug,
stopand proliferarea lor. Tesutul limfatic, cel prin care circula limfa, este continut in anumite
organe specializate, cum ar fi splina, timus (glanda prezenta numai la copii, avand localizare
retrosternala), amigdale sau maduva osoasa. De asemenea, exista zone de tesut limfatic si la
nivel intestinal, acestea fiind numite foliculii sau placile Peyer.
Sistemul limfatic are trei functii principale in economia organismului, anume inlaturarea
fluidului interstitial din tesuturi, absorbtia si transportul acizilor grasi si lipidelor catre sistemul
circulator si vehicularea celulelor imunitatii prin organism. Limfa transporta celule
specializate in preluarea antigenelor din periferie (acestea se numesc celule reprezentatoare
de antigen) pana la ganglionii (nodulii) limfatici, unde este declansat raspunsul imun. Limfa
transporta de asemenea si limfocite. Limfocitele sunt si ele importante in lupta impotriva
diversilor agenti infectiosi cu care organismul poate veni in contact: bacterii, virusuri
sau fungi.
Ori de cate ori organismul incearca sa faca fata unei infectii, observam ca ni se maresc
ganglionii din regiunea afectata (daca acestia au localizare superficiala, desigur). Acest
lucru este foarte normal si este considerat chiar un indicator ca imunitatea functioneaza si ca
nu exista stari de imunodepresie, cand organismul este usor de invins de catre patogenii
din mediul extern, sau chiar de unele bacterii saprofite care devin agresive. Limfoamele sunt
cancere cu originea in celulele sistemului imun, care devin insa tumori solide. Ele apar cand
celulele acestea incep sa se multiplice haotic si scapa de sub control.
Noile celule nu sunt doar mult mai numeroase, ci au si caracteristici mult mai agresive, pot
invada tesuturi, pot metastaza, pot pacali restul celulelor imune, astfel incat sa nu fie
distruse. In prezent exista doua tipuri principale de limfoame, anume limfomul Hodgkin si
limfomul non-Hodgkin, fiecare dintre ele fiind caracterizate in functie de particularitatile
morfologice pe care le prezinta.
Clasificare
Conform specialistilor, exista 5 tipuri de limfom Hodgkin. Patru dintre acestea sunt incluse in
boala Hodgkin clasica, in timp ce al cincilea tip (boala Hodgkin cu predominanta
limfocitara), constituie o entitate patologica separata, avand un tablou clinic si un tratament
diferit.
DRAGOMIR RODICA III - A
In boala Hodgkin clasica (limfomul Hodgkin) celula neoplazica este considerata celula
Reed-Sternberg, chiar daca aceasta reprezinta doar 2% din masa tumorala. Restul tumorii
contine plasmocite, limfocite, neutrofile, eozinofile si histiocite. Majoritatea celulelor Reed-
Sternberg provin din limfocite B dar isi pierd capacitatea de a exprima anticorpi, devenind
deci nefunctionale.
2. Boala Hodgkin cu celularitate mixta: apare in 15-30% din cazuri. Se caracterizeaza printr-
un infiltrat difuz, celulele Reed - Sternberg au aspect clasic. Acest tip este localizat in
principal la nivelul ganglionilor abdominali si splinei. Boala este diagnosticata in acest caz
dupa o lunga evolutie, pacientii avand si afectare sistemica importanta. Specialistii au
observat ca acest tip particular apare mai frecvent in cazul pacientilor cu infectie HIV.
3. Boala Hodgkin cu depletie limfocitara: este diagnosticata in mai putin de 1% din cazuri.
Exista foarte multe variante ale acestei boli, infiltratul prezent in ganglioni variind de la
limfocitar la sarcomatos. Apare mai ales la pacientii varstnici sau la cei infectati cu HIV.
Pacientii se prezinta foarte tardiv la medic si din acest motiv si diagnosticarea acestui tip
de limfom se face in stadii avansate.
4. Boala Hodgkin limfocitara clasica: reprezinta 5% din totalitatea cazurilor. Din punct de
vedere clinic, simptomatic si al supravietuirii, se aseamana foarte mult cu tipul mixt. Spre
deosebire de tipurile clasice, forma cu predominanta limfocitara nu prezinta celulele tipice
Reed - Sternberg. In schimb, ea are numeroase celule in popcorn (denumirea este sugerata
de faptul ca nucleul seamana foarte mult cu popcornul), limfocite si histiocite, totul pe un
fond format din celule inflamatoare.
Cauze
Limfomul Hodgkin pare a fi mai frecvent si in cazul pacientilor cu infectie HIV, cu sindroame
congenitale caracterizate prin imunodepresie, in cazul celor aflati sub tratament
imunosupresor (post transplant, glucocorticoizi). In ciuda faptului ca limfomul Hodgkin apare
DRAGOMIR RODICA III - A
mai frecvent la pacientii cu infectie HIV, aceasta neoplazie nu este incadrata in grupul
bolilor ce caracterizeaza stadiul de SIDA (sindrom al imunodeficientei umane dobandite).
Predispozitia genetica poate avea si ea un rol important in dezvoltarea cancerului.
Aproximativ 1% dintre pacienti au un istoric familial de boala Hodgkin. La randul lor, rudele
unui pacient cu limfom au un risc de 3-7 ori mai mare de a dezvolta, la randul lor, aceasta
afectiune. Cel mai mare risc il au gemenii monozigoti.
Simptomatologie
De retinut!
Principalii factori de risc identificati de catre specialisti pentru aparitia limfomului Hodgkin
sunt:
- Sexul masculin;
- Varsta: intre 15-40 sau peste 55 de ani;
- Istoric famial de limfom Hodgkin;
- Istoric de mononucleoza infectioasa;
- Utilizare prelungita a preparatelor hormonale pe baza de hormon de crestere;
- Stari de imunodepresie marcata.
DRAGOMIR RODICA III - A
Diagnostic
Limfomul Hodgkin trebuie diferentiat de alte limfoame sau alte cauze de adenopatie (marire
in volum a ganglonilor). Diagnosticul de certitudine se stabileste doar prin realizarea de
biopsii ganglionare si identificarea particularitatilor tesutului analizat. Pacientului i se vor
recolta si probe de sange, in principal pentru a se stabili statusul hematologic anterior
inceperii chimioterapiei. Investigarea pacientului suspectat de limfom Hodgkin este inceputa
insa cu anamneza, care va stabili debutul simptomelor si evolutia acestora.
Procedura care stabileste diagnosticul si care poate orienta urmatoarele investigatii este
biopsia ganglionara. Se prefera biopsia ganglionara excizionala, deoarece felul in care s-a
modificat arhitectura si anatomia nodulului limfatic sunt esentiale si pentru stadializare si
pentru clasificarea histologica a afectiunii. Daca pacientul prezinta limfadenopatie cervicala,
se prefera biopsia aspirativa cu ac fin. Fragmentul tisular se va analiza microscopic,
anatomopatologul stabilind care sunt caracteristicile piesei si cum variaza ele fata de
normal.
simptome sistemice sau ai celor cu factori de risc. Biopsia de maduva poate fi omisa in
cazul pacientilor diagnosticati cu limfom in stadiul I sau II dar care nu au si anomalii
hematologice concomitente.
- Hemograma: isi propune sa stabileasca daca pacientul are anemie, limfopenie, neutropenie
sau eozinofilie. Limfomul Hodgkin asociaza relativ frecvent anemia, datorita caracterului
cronic al bolii. Citopeniile sunt mai frecvente in stadiile avansate ale limfomului;
- Masurarea nivelului lactat dehidrogenazei: LDH poate sa apara crescut, insa aceasta
analiza nu ofera informatii specifice;
- Masurarea fosfatazei alcaline: ea apare crescuta cand exista si afectarea ficatului sau a
osului. Pacientii pot prezenta de asemenea si hipercalcemie, hipernatremie, hipoglicemie;
- Determinarea VSH-ului (vitezei de sedimentare a hematiilor): VSH este considerat un
marker general al inflamatiei, iar nivelurile sale pot fi crescute in limfomul Hodgkin.
Cresterea VSH indica un prognostic mai prost.
Stadializare
Pacientii, dupa ce afla diagnosticul, doresc sa stie doua lucruri importante: care este
prognosticul si care va fi tratamentul. Aceste doua aspecte esentiale sunt insa influentate
de stadiul limfomului. In prezent, pentru limfomul Hodgkin se utilizeaza stadializarea Ann
Arbor, care cuprinde:
- Stadiul I: afectarea unui singur grup ganglionar sau a unei singure arii extraganglionare;
DRAGOMIR RODICA III - A
- Stadiul II: afectarea a doua sau mai multor grupuri ganglionare, toate situate de aceeasi
parte a diafragmei;
- Stadiul III: afectarea mai multor grupuri ganglionare, de ambele parti ale diafragmei sau
extinderea la nivelul splinei;
- Stadiul IV: limfomul s-a extins la alte organe din afara sistemului ganglionar.
Afectarea ficatului sau a maduvei osoase este clasificata drept stadiul IV.
Limfomul Hodgkin se extinde pe cale limfatica, hematogena, sau direct, din aproape in
aproape. Specialistii au intocmit si o lista cu factorii care influenteaza nefavorabil evolutia
limfomului, in principal raspunsul la tratament (sau mai degraba rezistenta neoplaziei la
terapie). Acestia sunt: extinderea limfomului la mai mult de 3 grupe ganglionare, afectarea
organelor din jur, existenta unei mase tumorale mediastinale mai mari de 35% din diametrul
total al mediastinului la nivelul vertrebrelor T5-6, un VSH de minim 50 mm/ ora la un pacient
asimptomatic, existenta a cel putin una din: febra (constant peste 38 de grade), transpiratii
nocturne, pierdere in greutate.
Tratament
Scopul tratamentului limfomului Hodgkin este distrugerea celulelor maligne si inducerea
remisiei bolii, cu afectarea minima a tesutului sanatos, si cu aparitia cat mai redusa a
reactiilor adverse la tratament, a complicatiilor si a sechelelor pe termen lung. De-a lungul
terapiei pacientii sunt sfatuiti sa discute cu medicul personal orice reactie adversa pe care o
vor resimti.
Prognostic si supravietuire
Rata supravietuirii este calculata la majoritatea cancerelor la 5 ani. Ea se refera la procentul
pacientilor care ajung, in urma efectuarii tratamentului complet, sa supravietuiasca atat de
mult. In cazul limfomului Hodgkin, rata de supravietuire variaza dupa cu urmeaza:
- In cazul bolii diagnosticate in stadiul I: 90-95%
- In stadiul II: 90-95%
- In stadiul III: 85-90%
- In stadiul IV: 65-80%.
Deoarece majoritatea recurentelor apar in primii ani dupa terapie, specialistii recomanda
efectuarea investigatiilor paraclinice frecvente care sa stabileasca evolutia generala a
pacientului si care sa includa:
- Anamneza, examen fizic general;
- Hemograma completa;
- Realizarea de tomografii computerizate si de PET: sunt recomandate la fiecare 6-12 luni in
primii 2-5 ani. Daca afectiunea a debutat subdiafragmatic, se pot realiza si CT-uri de
abdomen la fiecare 6 luni in primii 2-3 ani;
- Femeile care au un istoric de iradiere toracica ar trebuie sa faca o mamografie de control in
fiecare an.
Complicatii
DRAGOMIR RODICA III - A
Tratamentul aplicat in cazul limfomului Hodgkin este destul de agresiv. Deci, chiar daca
neoplazia in sine se vindeca, pot sa ramana sechele si pot sa apara complicatii asociate
tratamentului. Un procent relativ redus din pacienti pot face leucemii, cancer de san si
afectiuni cardiace cronice. De aceea, este esential ca si dupa ce boala este vindecata,
pacientul sa se prezinte la vizitele periodice la medic.
Complicatiile cardiace includ: pericardita cronica, boala coronariana, valvulopatii, aritmii.
Pacientii iradiati toracic (mediastinal) au un risc de 3 ori mai crescut de moarte cardiaca
subita.
Bibliografie:
http://www.sfatulmedicului.ro/Leucemii-si-limfoame/limfomul-hodgkin_5619