Moromeții

-Volumul I a apărut în 1995, este capodopera scriitorului și capodopera literaturii

noastre contemporane. În romanul său, scriitorul a valorificar întreaga experiență de viață și
artistică, expreriență dobândită ulterior. Romanul are un caracter atobiografic, fapt mărturisit
de autor în volumul „Imposibia întoarcere” și în volumul „Viața ca o pradă”.
-În romanul său, scriitorul reia personajele și episoade din schițele și nuvelele publicate
anterior.
-Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri paralele în localitatea Siliștea
Gumești, o comună situată în Câmpia Dunării, în vara anului 1937. Acțiunea se desfășoară pe
mai multe planuri paralele într-o perioadă scurtă de timp, o vară :

1. Destinul familiei țăranului mijlocaș, Ilie Moromete. Acesta și-ar fi dorit să mențină familia
unită și averea intactă dară până la urmă familia i se destramă iar eroul principal sărăcește.

2. Destinul țăranului revoltat Tugurlan. Acesta vrea să-și răzbune prietenul, pe Ion al lui Mihai
pentru bătaia primită de la Tache, feciorul primarului Aristide. El îl va bate pe Tache și întrucât
în ajutorul acestuia intervin jadarmul și primarul, îi bate și pe aceștie și întrucât îl va dezarma pe
jandarm, Tugurlan va fi închis.

3. Destinul țăranului Botoghină care îmbolăvindu-se de tuberculoză, își vinde o parte din
pământ. El va trebui să-și convigă soția cu argumente dure.

4. Conflictul latent dintre Moromete și cheabunul Tudor Bălosul. Acesta îl invidia și chiar îl ura
pe Moromete pentru calitățile sale și de aceea ar dori să-l vadă sărăcit, bătând cu timiditate la
ușa lui și lăsându-se umilit. În acest scop, Bălosu va profita de strâmtoarea financiară în care se
găsea vecinul său pentru a cumpăra fie un salcâm, fie un lot de pământ.

5. Dragostea dintre tânărul țăran Birică și fiica lui Bălosu. Cei doi formează un cuplu idilic din
care se desprinde latura plină de inițiativă a fiicei lui Bălosu.

-Narațiunea textului se desfășoară pe două planuri paralele :

1) Acțiunea propriu-zisă a romanului.
2) Analaiza stărilor sufletești ale personajului în care un rol important îl are monologul
interior.

Romanul „Moromeții” este o monografie socială și a satului din Câmpia Dunării în etapa imediat
premergătoare Celui D-al Doilea Război Mondial. Viața acestui sat se desfășoară ciclic cu
momentele ei fundamentale (nașterea, nunta și moartea). Copilăria și viața de flăcău, muncile
agricole(treieratul, macinatul, seceratul), obiceiurile satului(cătușarii și claca), cu îndeletnicirile
zilnice (mulsul oilor, masa cu întregul ei ritual), instituțiile (școala, biserica, primăria)
Monografia satului:
 Siliștenii sunt niște oameni dârji, aspri ca arșița și gerul ținutului, ageri, firi dinamice,
voluntare, oameni cu um simț practic faorte dezvoltat. Ei nu cunosc sfiala, resemnarea și
fatalismul. Nu acceptă umilința, nu se milogesc și nu cerșesc bunăvoița nimănui. Ei își cuceresc
prin luptă un loc în viață și nu se complac în mizerie, impunându-și punctul de vedere. Siliștenii
își cresc copiii în așa fel încât să fie pregătiți pentru viață, să lupte, să înfrunte asperitățile vieții.
Îi învață sa fei dârji și să se apere singuri. Astfel, Tugurlan îi cere băiatului său Anto să-i spargă
capul celui care i-a {.cred ca „dat bataie”..} că altfel îl omoară în bătaie și îi și trage o palmă pe
loc. Achim îl obligă pe Niculae să se bată cu băieții care l-au ciomăgit la câmp învățându-l să se
apere și să lovească. Irina, fiica lui Boțoghină, deși era premiantă la școală, este pusă la seceră
pentru a suplini absența tatălui său plecat la spital. Învățătura nu se bucura de prea multă
considerație în sat, aceasta și pentru că directorul școlii Toderici era un exemplu negativ,
remarcându-se prin ignoranță, prostie și vulgaritate. Părinții nu-și lăsau copiii la școală, având
nevoie de ei la muncă. Din cei 450 de elevi înscriși la școala din sat doar o zecime frecventa
școala. Tocmai de aceea atunci când un copil ajungea la o școală secundară, faptul acesta
provoca senzație în sat. Siliștenii nu sunt prea bisericoși, exceptând femeile care se spovedesc
încercând să scape de gânduri negre (Catrina visează o turmă de porci negri). Ei se expirimă
ireverențions despre cele sfinte. Astfel, Maria Moromete, poreclită Guica, sora lui Moromete se
întreba ce este iadul și dacă s-a întors cineva de acolo. Ilie Moromete vorbeșete injurios despre
preot.
Siliștenii sunt niște oameni sobrii, închiși în sine, cumpliți la mânie. Ei nu se exteriorizează, îți
maschează sentimentele, de teamă să nu pară sentimentali, slabi de înger, proști. Elocvente
sunt în acest sens scenele cu internarea lui Boțoghină în spital, când acesta încerca să își
mascheze mânia strigându-i soției să se dea la o parte din fața căruței și cu Țugurlan care
apreciează indirect priceperea culinară a soției sale, sfătuindu-și băiatul să-și ia și el o soție care
știe să facă mămăligă ca mama sa și cu admirația lui Birică, fată de Polina, înjurând liniștit dar
supărat cu un glas bun și calm ca și când ar mângâia-o.
Viața acestor oameni se desfășoară fără drame zguduitoare. În ei nu clocotește răzvrătirea.
Există totuși și aici încăierări între ginere și socru (Birică și Bălosu), între tată și copii (Moromete
și feciorii lui) și între țărani și autorități (Țugurlan , janddarmul și primarul). Totuși ciocnirile au
un caracter izolat și sunt reduse la ridicol printr-o replică a unui țăran mintos, Cocoșilă: „ești
prost”
Acești oameni au obligații numeroase: fonciirea, impozite, datorii la bănci dar și timpul se
arată răbdător cu oamenii.
În timpul liber, duminica, se adunau în „poiana lui Iocan”, în fața fierăriei țiganlui Iocan unde
citeau ziarul, făceau politică, stăteau la taifas, glumeau, spuneau anecdote și „dialogau
inteligent”. Sufletul, animatorul, sarea și piperul acestor întâlniri era Ilie Moromete. Alături de
el trebuie să-i amintim pe Cocoșilă, Dumitru lui Nae și Constantin (din Vasilescu), cel care va
modela în lut capul lui Moromete.
Datinile noi introduse în sat cum ar fi instrucția duminicală sau premilitara li se par „o glumă
tâmpită”. Traiul acestor oameni nu e deloc ușor dar nici prea amărât nu e. Totuși există familii
înstărite de la masa cărora nu lipsea pâiniea albă și proaspătă. Familiile mai nevoiașe se
hrăneau cu mămăligă, urzici, fasole, lapte și brânză de oi. Membrii familiei lui Moromete
mănâncă în jurul unei străclini și luptând cu lingurile pentru a pescui bucățile de mămăligă.
Cizmarul Traina Pisică amăgește foametea copiiilor lui antrenându-i în jocuri zgomotoase și
învățându-i să fumeze.
Acești oameni nu sunt încinși de fiorul muncii și nici de dragostea pentru pământ ca și eroii
lui Agârbiceanu, Slavici sau Rebreanu. Astfel Toderici stăg toată ziua în cancelarie și face
politică. Victor Bălosu s-a făcut voiajor comercial, își dă aere de om învățat, gonește cu
motocileta prin sat și începe să îmbrace cămașa verde. Totuși ei sunt dornici de îmbogățire :
Bălosu ajută pe cineva în așa fel încât să i se întoarcă ajutorul de 5 ori mai mare. Tot el face
negoț cu cereale la munte și cumpără de la sătenii aflați în strâmtoare, fie un salcâm, fie un lot
de pământ. Aristide accesptă să se facă la moara lui acea inovație „o țeavă prin propriilor avuții
și agonisirii acestora prin ruinarea micilor proprietari (Bălosu).
Eroii romanului se remarcă prin mobilitatea mișcărilor fizice și psihice care contrastează cu
ținuta lor rigidă, cu vorbirea mai bolovănoasă. Totuși au vorbire mlădioasă apropiată de limba
literară, folosind frecvent neologismele. Astfel, Moromete spunea că 3 chestiuni rezultă din cele
care făina nu ajungea toată în satul gospodarului”. Bogătașii satului au voluptatea contemplării
spuse de Țugurlan. Birică tatăl considera că un anumit lucru nu-l aranjează pe fiul său. Până și
Achim spune că vinderea oilor la București are un beneficiu pentru familia lor. Vorbirea
siliștenilor denotă rafinament intelectual, utilizând ca modalitate vorbirea ironică. Astfel Birică,
supărat că nu-i poate oferi Polinei nici măcar un bordei, îi promite că va construi o casă cu 2
etaje. Polina îl va răspunde ironic că nu-i place casa cu 2 etaje. Mormete îi strigă lui Nilă la
seceriș să apeleze la o barză pentru a aduna spicele rămase în urmă.

Ilie Moromete :
Este un personaj foarte bine realizat, un țăran relativ înstărit, posedând 15 pogoane de
pământ(7 ale sale, 8 ale Catrinei) și o casă cu 6 copii, proveniți din căsătorii succesive: Paraschiv,
Nilă și Achimi sunt proveniți dintr-o căsătorie anterioară; Tita, Ilinca și Niculae sunt copiii
amândurora. Eroul are sentimentul valorii personale. E conștient că e cineva în satul său: a fost
multă vreme consilier comunal(primarul Aristide insistă pe lângă el să revină în comnsiliu), este
membru în comitetul bisericesc la ale cărui ședințe nu participă, declarându-se ateu iar din
acestă cauză popa îl demite din comitet. Face politică liberală, fiind chiar abonat la ziarul
partidului, însă confirmă că la alegeri îl va vota pe Iorga despre care se spune că are doi creieri.
El chiar îi spune lui Țugurlan în „Poiana lui Iocan” : „Suntem aici, un număr de oameni care
avem pretenția că e ceva de capul nostru”. Moromete nu este ostil principiului culturii dar nici
un adept împăcat al acestuia. Rezistența sa în fața mezinului Niculae care dorește să urmeze
liceul se explică prin faptul că își considera copiii ca făcând parte din inventarul său agricol,
având nevoie de brațe de muncă și pentru că se găsea la acea vârstă între tinerețe și bătrânețe
când nenorociri mari sau bucurii mari pot schimba firea cuiva.
Este adeptul unei străvechi ordini familiale care nu trebuie atinsă. Într-o zi le bate pe Tita și
pe Catrina dar cum fata se arăta nemulțumită de acest tratament mama îi spune să tacă și să
nu-și răspundă tatălui care a făcut-o, și a pătimit cu ea. Moromete nu este totuși un tiran
absolut caci se consultă cu familia atunci caând trebuie să ia o hotărâte legată de economia
familială. Astfel, lăsa pe Achim să plece cu oile. De asemenea, el cere părerea fetelor înainte de
a se împrumuta cu bani de la primarul Aristide.
 Moromete reușise să își organizeze o economie aparent stabilă prin amânarea timp de 17 ani
a datoriilor către stat, fapt care, stânește admirația sătenilor, socotinu-l priceput în problemele
financiare. Adevărul este cu totul altul. Moromete nu numai că nu se pricepea la problemele
financiare, ba chiar disprețuia banii, existența banilor îi provoca o furie nuputincioasă iar când
trebuia să-i dea o făcea cu dispreț, blestemând mărime, culoarea și mirosul lor.
Personajul greșește când își face impresia că e liber de pământ și bani. El se remarcă prin
stăpânire de sine și echilibru interior, calități pe care le invidiază Tudor Bălosu. Este mare
iubitor de armonie și liniște deplină, tocmai de aceea el se străduiește să domine ura care
mocnește între feciorii săi mai mari și mama lor vitregă, ură întreținută de Guica. Adeseori, el va
apela, în acest scop, la violența verbală și chiar la bătaie
Mormete era văzut de multe ori stând pe prispa casei, pe spănoaga poniștei, stând degeaba.
Chiar la seceriș, în timp ce membrii familiei sale se străduiau să adune repede recolta, el prefera
să contemple sau să discute cu vecinul de lot.
Eroul este o personalitate dominată de contemplare, care este voluptatea sa supremă, sau
rațiunea sa de-a fi. Eroul este mare iubitor de oamenil și de taifas. În lipsa unui interlocutor, era
văzut deseori monologând într-un colț ferit al gospodăriei, monolog ce se transforma într-un
dialog cu Catrina, cu copiii, sau cu un personaj imaginar. Întrebat de ce vorbește singur, el
răspune că asta este din pricină că nu are cu cine vorbi, în sensul că nimeni nu merită să îi
asculte gândurile. ... şi simţul umorului. Lui îi place să se amuze pe socoteala altcuiva, să își bată
joc de cei mărginiți la minte, chiar daca acestea sunt persoane apropiate lui. Îi place să stea de
vorbă cu un om inteligent și în stare să glumească. Ilustrative sunt în acest sens câteva scene:
-cand Cocosila il intreaba daca e gata poarta, Moromete ii raspunde ca nu e gata fiindca mai
lipseste un vitel sa se uite la ea
-sotiei care se roaga pana noaptea tarziu la icoana ii cere sa mai si termine odata ca Dumnezeu
mai are si alta treaba noaptea, nu numai sa o asculte pe ea.
-tot Catrinei, care fuge dupa caine sa ii ia bucata de branza destinata cinei, ii zice sa-i de-a apa
cainelui.
-il ironizeaza pe flacaul Gheorge Udubasca, o figura stearsa care nu se remarca prin nimic si
tocmai de aceea Moromete il intreaba ca unde fusese ziua anterioara ca nu l-a vazut.
Personajul romanului poseda capacitatea de-a simula si de-a disimula care-l ajuta sa-si apere
armonia si calmul interior. Exista in roman mai multe scene in care Moromete simuleaza si
disimuleaza:
-discutia de la inceputul romanului, cu Tudor Balosu, in legatura cu salcamul
-scena cu agentul fiscal care vine dupa foncire
-scena cu jandarmul si pandasul mosiei
-scena de la seceris cand Paraschiv se arde cu fiertura de fasole
-scena cu acelasi Paraschiv care vrea sa se insoare cu o fata bogata dar nu prea inteligenta, si
al carui tata nu use remarca prin inteligenta in nimic. Moromete ii lauda in asa masura pe cei
doi incat Paraschiv isi da seama ca tatal sau isi bate joc de el, si renunta la fata.
Naratorul nu si-a idealizat personajul prezentandu-i si limitele, defectele, astfel el afirma ca
moromete nu putea intelege unele fapte si fenomene manifestand o toatala neputinta de-a
intelege. El nu intelege cauzele grevei de la grivita unde murise un frate de-ai lui Tugurlan. Nu
intelege fenomenul exploatarii si nici reprosul lui Tugurlan ca din cauza sa si a altor cativa
impropietarit, la reforma agrara de dupa primul razboi mondial, multi tarani au ramas fara
pamant. Personajul se caracterizeaza prin egoism social, el considerand ca nenorocirile sunt
numai ale altora, iar pe el il ocolesc. El isi va aduce aminte de popor doar atunci cand se va afla
la stramtoare. Presiunea financiara la care este supus(obligatia de-asi plati datoriile) este
socotita de catre el o crima fata de poporul asta, de tara asta. Lui Dumitru ii spune ca nu va
accepta un popor intreg sa i se ia bucatele pe nimic. Lui Moromete nu-i surade nici
parvenitismul economic nici cel politic. El refuza propunerile de ascensiune politica a le lui
Aristide. Cata vreme fusese consilier comunal, el n-a profitat ca altii pentru a folosi pe gratis
islazul comunei. El accepta cu greu sa plece alaturi de Balosu la munte, pentru a face comert cu
cereale, si daca pana la urma va merge, o va face din dorinta de-a cunoaste si alti oameni, de-
agasi alti insi destepti si in stare sa glumeasca inteligent. El prefera chiar sa piarda, numai sa
poata pedepsi lacomia feciorilor sai, lasandu-i pe acestia sa plece cu cereale la munte, desi stia
ca anul respectiv fusese o recolta buna, iar cerealele nu aveau pret.
In finaul volumului intai, Moromete se ruineaza ca proprietar(Achim plecase cu oile la
Bucuresti dar nu s-a mai intors; Paraschiv si Nila au fugit cu caii la Bucuresti; V-a trebui sa-i
vanda lui Balosu nu numai salcamul, ci si o parte din pamant, ca sa-si cumpere alti cai si sa-si
plateasca datoriile), dar ca om n-a dat indarat, n-a renuntat la virtutile sale, asa ca Balosu nu v-a
avea acea satisfactie pe care si-o dorea. Totusi intervine o schimbare in felul de-a fi al
personajului. Acum, Dupa ce a saracit, il va lasa pe Niculae sa termine liceul, dar nu mai poate fi
vazut ceasuri intregi pe prispa sau pe stanoaga, si nu poate fi auzit raspunzand cu multe cuvinte
la salutul drumetilor. Nu mai frecventeaza acele adunari din poiana lui Iocan. Locul sau aici fiind
luat de capul pe care-l modelase din lut. Si fusese asezat pe polita fierariei lui Iocan. Moromete
devine acum tot mai tacut. Si acea mutenie in care intra e o stare de criza si in mod simbolic o
disparitie. Sfarsitul lui Moromete este sfarsitul unei mentalitati de origine arhaica. El conserva
o lume imaginara, una in care sa poata trai detronat brutal de „timpul care nu mai avea
rabdare”, Moromete devine un fel de „rege fara tara”, el isi intelege drama, ceea ce face din el
un personaj superior. Criticul literar Mihail Ungheanu afirma ca pana la Marin Preda, taranul
era studiat sub unghiul existentei sale automatice, insa la Marin Preda, Taranul este constrans
sa medeiteze asupra conditiei sale, sa mediteze la adevarata sa conditie, Moromete este deci
nu numai taranul gospodar, ci si taranul filozof. Este un personaj exponential, iar prin
profunzimea spiritualitatii sale e un personaj monumental.