PROIECT DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
(2ore)
Autor:
Cebotari Valentina, conf. universitar,
Doctor în drept.

1. Tema:Obligaţia de întreţinere dintre membrii familiei

2. Obiectivele:
 să definească obligaţia de întreţinere şi caracterele ei;
 să explice importanţa principiului de ajutor material reciproc ca temei de
apariţie a obligaţiei de întreţinere;
 să identifice condiţiile de apariţie a obligaţiei de întreţinere dintre
membrii familiei;
 să stabilească persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere;
 să analizeze veniturile din care se încasează pensia de întreţinere şi
cuantumul acesteia pentru copiii minori, pentru soţi sau alţi membri ai
familiei;
 să elucideze rolul contractului privind plata pensiei de întreţinere pentru
executarea obligaţiei de întreţinere;
 să identifice modalităţile de încasare a întreţinerii în diferite situaţii (lipsa
locului de muncă, plecarea peste hotare, privaţiune de libertate etc.);
 să caracterizeze temeiurile stingerii obligaţiei de întreţinere.

3. Bibliografia:
1.Cebotari V. Dreptul familiei. Ediţia a III-a. Revăzută şi completată.–
Chişinău, 2014,
2. Cebotari, Valentina, Noţiunea, caracterele juridice şi categoriile
obligaţiei legale de întreţinere // Revista Institutului Naţional al Justiţiei
Nr.2 ,3, 2014 pag.24-30, 16-21.
3.Cebotari, Valentina, Particularităţile contractului privind plata pensiei
de întreţinere. Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională cu
genericul „Integrare prin cercetare şi inovare”, 10-11noiembrie 2014,
Chişinău.
5.Florian E. Dreptul familiei ediția a 4a , – Bucure;ti. Editura C.H.Beck
Lumina lex, 2011;
6.Filipescu Ion P. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti, : Editura ALL,
1996, p.1-10;
7.Антокольская М.В. Семейное право. – Москва. Юристъ. 1996;
8.Гражданское право.Учебник. Часть 3 / Под.ред. Сергеева А. П. и
Толстого Ю.К. – Москва. Проспект. 1998 ;
9.Mareş C. Dreptul familiei. – Bucureşti, ed.C.H.Beck, 2013
10.Lupaşcu D.,Crăciunescu C.M. Dreptul Familiei, ed. a II-a emendată şi
actualizată.—Bucureşti, Universul juridic, 2012.

4. Tezele principale:
 Noţiuni generale privind obligaţia de întreţinere şi caracterele ei;
 Obligaţia părinţilor de a-si întreţine copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă;
 Dreptul părinţilor inapţi de muncă de a primi întreţinerea de la copiii majori;
 Obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc;
1
  Obligaţia altor membri ai familiei de a se întreţine reciproc;
 Contractul privind plata pensiei de întreţinere;
 Executarea întreţinerii;
 Plata pensiei de întreţinere în cazul când debitorul î-si stabileşte domiciliul în
străinătate;
 Temeiurile de stingere a obligaţiei de întreţinere.

5. Probleme, abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera de interes
al unor studenţi:
 Contractul privind plata pensiei de întreţinere şi corelaţia acestuia
cu contractele civile;
 Reglementarea juridică a pensiei de întreţinere cu elemente de
extranietate;
 Veniturile din care se încasează întreţinerea pentru membrii familiei.

Capitolul XI. Obligaţia de întreţinere dintre membrii familiei

§ 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale obligaţiei de întreţinere.

§ 2. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii. § 3. Obligaţia de întreţinere dintre soţi şi foştii
soţi. § 4. Obligaţia de întreţinere dintre alţi membri ai familiei

§ 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale obligaţiei de întreţinere

Obligaţia legală de întreţinere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei
persoane mijloace necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale şi – în cazul obligaţiei
de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, învăţătura şi
pregătirea lor profesională98.
Obligaţia de întreţinere mai poate lua naştere şi ca urmare a unei donaţii cu sarcini sau a unui
legat cu sarcină, sau a unui contract de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Deci,
nu trebuie confundată obligaţia legală de întreţinere reglementată de Codul Familiei cu obligaţia de
întreţinere ce ia naştere în urma încheierii unui act juridic şi care este reglementată de Codul Civil.
Obligaţia legală de întreţinere apare ca efect al:
– rudeniei;
– căsătoriei;
– unor relaţii asimilate de lege cu relaţii de familie.

98
Filipescu Ion P., Filipescu Andrei I. Tratat de dreptul familiei. – Bucureşti: ALL, 2001, p. 443.
2
 Baza obligaţiei de întreţinere este afecţiunea şi prietenia care există între membrii familiei, cît
şi regulile de convieţuire socială. Ea realizează un scop personal prin ajutarea celui aflat în nevoie
din cauza incapacităţii de a munci şi un scop social, deoarece societatea nu poate lăsa în voia soartei
persoanele care necesită ajutor material şi susţine îndeplinirea obligaţiei de întreţinere de către
membrii familiei.
Ca relaţie juridică obligaţia de întreţinere ia naştere în baza unui acord dintre părţi sau în baza
hotărîrii instanţei judecătoreşti conform căreia unii membri ai familiei sunt îndreptăţiţi să primească
întreţinerea, iar alţii sunt datori să o presteze.
Din scopul şi din reglementarea obligaţiei de întreţinere se desprind anumite caractere ce sunt
specifice acestei obligaţii şi care o deosebesc de alte obligaţii. Acestea sunt următoarele:
– caracterul strict personal, care reiese din faptul că există o legătură strînsă a persoanei care
beneficiază de pensia de întreţinere, precum şi a persoanei obligate să o presteze cu însăşi
obligaţia. Ea nu poate fi transmisă prin moştenire, nu poate fi obiect al contractelor, nu
poate fi cedată de creditor unor terţe persoane, iar debitorul nu poate trece datoria sa la
alţii;
– obligaţia de întreţinere, de regulă, este reciprocă. Asta nu înseamnă că acest caracter se
realizează întodeauna. Este posibil cazul cînd părinţii, care au întreţinut copii minori, să
nu aibă nevoie de întreţinerea copiilor la o vîrstă înaintată. Dar prevederile legale în marea
majoritate stabilesc întreţinerea reciprocă între membrii familiei. Există şi excepţii, de
exemplu, obligaţia copiilor vitregi de a plăti întreţinerea părinţilor vitregi (art. 89 Codul
Familiei) sau obligaţia copiilor de a plăti întreţinerea educatorilor care i-au educat (art. 90
Codul Familiei). Aşadar, caracterul reciproc nu este prevăzut în relaţiile asimilate de lege
cu relaţiile de familie;
– are un caracter îndelungat sau succesiv. Aceasta se manifestă prin faptul că din momentul
naşterii obligaţiei şi pînă la încetarea ei se scurge un timp destul de îndelungat (de
exemplu, părinţii plătesc întreţinerea pentru copii până la vîrsta de 18 ani, soţul plăteşte
întreţinerea celuilalt soţ pe viaţă sau pe tot timpul cît celălalt este inapt de muncă şi
necesită spijin material);
– temeiurile naşterii obligaţiei de întreţinere sunt stabilite de lege, ceea ce înseamnă că ea
este o îndatorire ce se impune pe tot timpul cît creditorul se află în nevoie din cauza
incapacităţii de a munci, ceea ce fac părţile să n-o poată înlătura sau restrînge anticipat
prin acte juridice.
Obligaţia de întreţinere ia naştere în baza faptelor juridice expres prevăzute de legislaţia în
vigoare:

3
 – existenţa dintre subiectele raportului juridic de întreţinere a relaţiilor de familie la
momentul încasării pensiei de întreţinere sau pînă la încasare (foştii soţi);
– existenţa condiţiilor prevăzute de lege pentru apariţia obligaţiei de întreţinere
(incapacitatea de muncă, starea de nevoie, mijloace suficiente pentru plată etc.);
– hotărîrea instanţei de judecată sau contractul privind plata pensiei de întreţinere.
1. Una dintre condiţiile necesare naşterii raportului juridic de
întreţinere este existenţa relaţiilor de familie, сare se exprimă prin rudenie, căsătorie,
afinitate, creşterea şi educarea unui copil în familie. Obligaţia de întreţinere există
numai între rudele în linie dreaptă de gradul I (părinţi-copii), gradul II (bunici-nepoţi),
în linie colaterală de gradul II (fraţi-surori), între afini (părinţi vitregi-copii vitregi) şi
între educatorii care au întreţinut şi educat copii minori, adică între persoanele care au
avut relaţii asimilate de lege cu relaţiile de familie.
2. Pentru ca o persoană să poată cere întreţinere, ea trebuie să
îndeplinească în mod cumulativ două condiţii, şi anume: să fie inaptă de muncă şi să
necesite spijin material, adică să fie în stare de nevoie.
Inaptă de muncă persoana se consideră atunci cînd ea nu are posibilitatea de a realiza un
cîştig din motive obiective. Acestea pot fi: minoritatea, invaliditatea de gradul I, II, III, bătrîneţea,
adică vîrsta de pensionare prevăzută de lege (57 ani femei, 62 ani bărbaţi), starea de graviditate a
femeii şi atunci cînd unul dintre soţi îngrijeşte un copil comun până la o anumită vîrstă.
Necesitatea sprijinului material sau starea de nevoie este atunci cînd persoana nu are
mijloace materiale pentru a-şi procura cele necesare traiului şi îngrijirii sănătăţii (alimente, locuinţă,
îmbrăcăminte, medicamente etc.). Se află în nevoie persoana care nu are venituri – fie dobândite
prin muncă, fie produse de bunurile sale ori alte bunuri de valoare care depăşesc ceea ce îi este
necesar existenţei, care, eventual, ar putea fi vîndute pentru a-şi procura cele necesare întreţinerii. În
doctrină se consideră că persoana care nu are venituri suficiente, dar care are economii sau bunuri
de valoare (lucruri de preţ, obiecte de lux, colecţii de artă, imobile pe care nu le foloseşte personal
etc.) ce nu-i sunt necesare şi pe care le-ar putea vinde, ca astfel să-şi poată asigura în mod curent
întreţinerea pe un anumit timp, nu poate fi considerată în tot acest timp ca fiind în stare de nevoie.
Pentru ca o persoană să fie obligată la plata întreţinerii, ea trebuie să aibă mijloace suficiente.
Prin mijloace suficiente înţelegem toate posibilităţile materiale de care dispune debitorul întreţinerii,
de exemplu:
– mijloacele băneşti cu caracter permanent de continuitate (salariu,
activitate de întreprinzător, din gospodăria de pe lîngă casă, gospodăria de fermier,
activitatea intelectuală);

4
 – economiile şi bunurile debitorului care pot fi vîndute în scopul
asigurării prestării întreţinerii;
– orice alte venituri;
– aptitudinea de a munci a debitorului obligaţiei de întreţinere, care este
izvorul obţinerii mijloacelor materiale.
În cazul cînd părinţii datorează întreţinerea copiilor minori, cît şi în cazul cînd adoptatorul
datorează întreţinerea copilului adoptat, legislaţia nu impune îndeplinirea condiţiei ca părintele şi
adoptatorul să dispună de mijloace suficiente.
Legiuitorul nu precizează în ce constă obiectul obligaţiei de întreţinere. A întreţine o persoană
înseamnă a-i asigura existenţa. Obligaţia de întreţinere are ca obiect prestarea a tot ceea ce este
necesar traiului: alimente, locuinţă, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijirea sănătăţii, care toate la un
loc formează cuprinsul noţiunii de întreţinere în înţelesul ei general99.
În obiectul întreţinerii intră şi îngrijirea sănătăţii persoanei întreţinute. Cheltuielile
corespunzătoare obişnuite se au în vedere la stabilirea întinderii obligaţiei. În cazul în care, într-o
anumită perioadă, o boală gravă generează cheltuieli suplimentare, sumele necesare spre a se putea
face faţă acestor cheltuieli se pot cere în mod separat conform art. 79 şi 81 Codul Familiei.
Conţinutul obligaţiei de întreţinere constă în obligaţia plătitorului de a achita şi dreptul
beneficiarului de a o primi.
Obligaţia de întreţinere poate fi stabilită pe un termen ( până la împlinirea de către copil a
vîrstei de 3 ani, a vîrstei de 18 ani) sau fără termen (obligaţia unui soţ de a-l întreţine pe celălalt
care este inapt de muncă şi necesită sprijin material pe viaţă).
Totodată trebuie de menţionat că obligaţia de întreţinere este susceptibilă de modalităţi.
Articolul 110 Codul Familiei prevede că, în cazul cînd starea materială şi familială a uneia dintre
părţi s-a schimbat, instanţa judecătorească poate să modifice cuantumul pensiei de întreţinere sau
să-l scutească pe debitor de plată. Modificarea se efectuează la cererea oricăreia dintre părţi,
avîndu-se în vedere nu numai starea materială şi familială a părţilor, dar şi alte circumstanţe
importante (de exemplu, comportamentul amoral al celui care necesită întreţinerea, violenţa faţă de
membrii familiei ca rezultat al abuzului de alcool sau droguri, săvîrşirea unei crime faţă de soţ sau
copii etc.).
Temeiurile generale de stingere a obligaţiei de întreţinere sunt prevăzute în art. 111 Codul
Familiei. Dacă obligaţia de întreţinere a luat naştere în baza acordului dintre plătitor şi beneficiarul
obligaţiei de întreţinere, ea se stinge la expirarea termenului acţiunii contractului, la decesul uneia
dintre părţi sau în baza altor temeiuri prevăzute de acest contract.

99
Eugen A. Barasch, Aurelian Ionaşcu, Petre Anca, Virgil Economu, Ion Nestor, Ion Rucăreanu, Savelly Zilberstein.
Rudenia în dreptul Republicii Socialiste România. – Bucureşti, 1966, p. 265.
5
 Dacă pensia de întreţinere este încasată în baza hotărîrii instanţei de judecată, obligaţia se
stinge o dată cu decesul plătitorului sau al beneficiarului pensiei de întreţinere. Plata pensiei de
întreţinere pentru copiii minori se stinge din momentul atingerii majoratului sau obţinerii capacităţii
de exerciţiu sub vîrsta de 18 ani în rezultatul încheierii căsătoriei sau emancipării. Obligaţia de
întreţinere faţă de copiii minori de asemenea încetează din momentul adopţiei copilului.
Obligaţia de întreţinere care se plăteşte în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti persoanelor
inapte de muncă şi care necesită sprijin material încetează din momentul restabilirii capacităţii de
muncă sau îmbunătăţirii situaţiei materiale.
La fel obligaţia de întreţinere încetează în caz că cel obligat să plătească, avînd mijloacele
suficiente, pierde aceste mijloace, înrăutăţindu-şi starea materială întru atît că nu mai este în stare
mai departe să-şi îndeplinească obligaţia.
Obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi se stinge în caz că soţul beneficiar a încheiat o nouă
căsătorie.
Unele temeiuri enumerate (de exemplu, decesul plătitorului sau al beneficiarului, atingerea
majoratului de către copil) duc la stingerea obligaţiei de întreţinere fără a fi nevoie de hotărîrea
instanţei de judecată.
Ca raport juridic concret, obligaţia de întreţinere se stinge în mod obişnuit, prin executare,
adică prin plată, aşa cum îndeobşte se sting şi celelalte obligaţii100.
Dar existenţa unor circumstanţe, cum ar fi îmbunătăţirea stării materiale a beneficiarului sau
micşorarea bruscă a mijloacelor necesare ale plătitorului, trebuie neapărat să fie stabilite prin
instanţa judecătorească, care va pronunţa o hotărâre ce va stinge obligaţia de întreţinere dintre părţi.
Codul Familiei a clasificat, după subiecte, obligaţia de întreţinere în trei grupe:
1) obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii;
2) obligaţia de întreţinere dintre soţi şi foştii soţi;
3) obligaţia de întreţinere dintre alţi membri ai familiei.

§ 2. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii

2.1. Dreptul copiilor minori de a primi întreţinerea de la părinţi

Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care
necesită sprijin material (art. 74 alin.1Codul Familiei). Această obligaţie aparţine în egală măsură
atît mamei, cît şi tatălui copilului care sunt indicaţi în certificatul de naştere al copilului.
Obligaţia de întreţinere, de regulă, este înfăptuită fără nici un amestec în viaţa familiei. În caz
că familia se destramă şi părinţii nu mai locuiesc împreună, ei pot încheia un contract privind modul
100
Albu I. Dreptul familiei. – Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1975, p. 318.
6
de plată şi cuantumul mijloacelor pentru întreţinerea copilului. Dacă întreţinerea nu se plăteşte în
mod benevol şi nici nu există un contract privind plata întreţinerii pentru copii, pensia de întreţinere
se încasează în baza unei hotărâri a instanţei judecătoreşti.
Întreţinerea pentru copii minori se achită din momentul naşterii copilului şi pînă la atingerea
majoratului de către acesta, adică până la vîrsta de 18 ani. Chiar dacă copiii îşi continuă studiile
după această vîrstă, pensia de întreţinere nu poate fi încasată.
Legislaţia în vigoare prevede o excepţie de la regula stabilită în conformitate cu care obligaţia
de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor se stinge la momentul dobîndirii de către acesta a
capacităţii depline de exerciţiu sub vîrsta de 18 ani (art. 111 alin. 2 lit. „a” şi lit. „c” Codul
Familiei). Acesta este cazul cînd minorul se căsătoreşte în condiţiile prevăzute de lege şi dobîndeşte
capacitatea deplină de exerciţiu sau este declarat de autoritatea tutelară sau instanţa judecătorească
ca fiind emancipat, adică dobîndeşte capacitatea deplină de exerciţiu la vîrsta de 16 ani. Dobîndirea
capacităţii depline de exerciţiu la vîrsta de 16 ani nu duce la recunoaşterea copilului ca fiind major,
dar aceasta presupune că copilul devine economic de sine stătător.
Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copil apare ca rezultat al legăturii de rudenie dintre
copil şi fiecare din părinţi stabilită în modul prevăzut de lege. Dacă provenienţa copilului este
stabilită numai de la mamă, copilul poate pretinde întreţinerea numai de la ea. Locuirea împreună cu
tatăl biologic nu duce la naşterea obligaţiei de întreţinere, dacă nu este dovedită legătura de rudenie
dintre copil şi tată prin actul de stare civilă. Poate pretinde întreţinerea copilul minor, care nu a
împlinit vîrsta de 18 ani, cu excepţiile arătate mai sus, deoarece el este considerat inapt de muncă pe
tot parcursul minorităţii sale. Dreptul de a cere întreţinerea de la părinţi este un drept subiectiv al
copilului, indiferent de faptul că cererea este depusă de unul dintre părinţi, tutorele copilului sau
autoritatea tutelară. Dacă copilul nu ar fi subiect al dreptului la întreţinere, atunci în caz de deces al
reprezentantului legal care a depus cererea ar fi necesară o nouă acţiune în instanţa judecătorească
pentru stabilirea cuantumului întreţinerii.
Aşadar, creditorul obligaţiei de întreţinere este copilul minor, fără a face deosebire între cel
născut din căsătorie sau din afara căsătoriei. De asemenea, are dreptul la întreţinere adoptatul minor.
Debitorii obligaţiei de întreţinere sînt părinţii ori adoptatorii.
Obligaţia de a plăti întreţinerea pentru copiii minori apare indiferent de faptul dacă părinţii au
sau nu au mijloacele suficiente, sînt minori sau majori, au capacitatea deplină de exerciţiu sau sînt
limitaţi în ea, sînt apţi sau inapţi de muncă şi indiferent de faptul dacă copiii minori au sau nu au
nevoie de pensia de întreţinere.
Legislaţia în vigoare a stabilit încasarea pensiei de întreţinere pentru copiii minori în trei
forme:
1) pe cote-părţi din veniturile părinţilor;
7
 2) într-o sumă bănească fixă;
3) în cumularea acestor două forme de plată.
De regulă, plata pensiei de întreţinere se stabileşte în cote-părţi aşa cum prevede art. 75 Codul
Familiei, reieşind din numărul copiilor care urmează a fi întreţinuţi şi anume; pentru un copil – ¼,
pentru 2 copii – 1/3 şi pentru 3 şi mai mulţi – ½ din salariul sau veniturile părinţilor.
Utilizarea acestei forme de plată a pensiei de întreţinere pentru copiii minori este optimă,
deoarece satisface interesele copiilor minori şi a părinţilor care sînt obligaţi la plată. Totodată
această formă acordă instanţei judecătoreşti posibilitatea de a soluţiona cauzele cu privire la
cuantumul pensiei de întreţinere ce urmează a fi încasate din venitul părinţilor pentru copiii minori,
bazîndu-se pe un principiu unic care, concomitent, micşorează numărul adresărilor privind
modificarea cuantumului întreţinerii în legătură cu micşorarea sau majorarea veniturilor
plătitorului. Din norma juridică prevăzută la articolul menţionat reiese că cotele stabilite nu sunt
fixe, ci doar plafonate.
Încasarea pensiei de întreţinere se face din salariu şi din toate tipurile de venituri ale
părintelui după ce acestea au fost impozitate în ordinea stabilită de legislaţia fiscală. Se iau în
consideraţie toate tipurile de retribuire a muncii asupra cărora se aplică cotele de asigurare de stat,
atît la locul de muncă de bază, cît şi la locul de muncă prin cumul, primite de părţi fie în valută
naţională, străină sau în natură. La fel se consideră venituri cele dobîndite de pe cotele de pămînt,
cît şi de pe terenul de pămînt de pe lîngă casă. Se încasează pensia de întreţinere pentru copiii
minori şi din pensiile pentru muncă şi invaliditate plătite din sistemul asigurărilor de stat, din
bursele studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor. De la militari încasarea pensiei de întreţinere se
face din soldă şi din toate adausurile calculate la ea.
Încasarea pensiei de întreţinere la persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în privaţiune de
libertate sau se află la tratament în instituţiile de tratare a alcoolismlui sau narcomanismului se face
din veniturile pe care le au părinţii pentru munca depusă în aceste instituţii.
Copiii, ai căror părinţi fiind obligaţi să plătească pensia de întreţinere sînt urmăriţi de către
organele afacerilor interne în baza deciziilor instanţei de judecată şi a organelor de anchetă în
legătură cu eschivarea lor de la plata pensiei de întreţinere sau cu urmărirea penală pentru săvîrşirea
infracţiunilor sau îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare sau se află la tratament fără a
primi salariu sau îndemnizaţii pentru asigurarea socială, sau dacă din alte motive încasarea pensiei
de întreţinere este imposibilă, beneficiază de îndemnizaţii stabilite pentru familiile cu copii în
conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 769 din 25.11.1992 privind măsurile
de ameliorare a situaţiei materiale a minorilor, ai căror părinţi se eschivează de la achitarea pensiei
alimentare101.
101
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1992. – Nr. 11.
8
 Articolul 75 alin. 2 Codul Familiei prevede că, instanţa judecătorească poate micşora sau
majora cuantumul cotelor pensiei de întreţinere stabilite pentru copiii minori de la alineatul întîi al
acestui articol, ţinînd cont de starea materială şi familială a părinţilor şi de alte circumstanţe
importante.
De regulă, micşorarea cuantumului se poate face numai în cazuri cînd există careva motive
temeinice, spre exemplu:
a) părintele obligat să plătească întreţinerea are gradul I sau II de invaliditate şi ca
rezultat nu mai poate activa în cîmpul muncii, ceea ce a dus la micşorarea veniturilor lui;
b) debitorul are mai mulţi copii sau alte persoane (părinţi, soţ) care este obligat să le
întreţină şi ei sînt mai puţin asiguraţi decît copilul care primeşte întreţinerea în cuantumul
stabilit iniţial. Aceste circumstanţe au intervenit mai tîrziu decît data stabilirii întreţinerii;
c) copilul care primeşte întreţinerea s-a angajat în cîmpul muncii şi are un venit
suficient pentru întreţinere, iar părintele obligat este şomer sau starea sănătăţii nu-i
permite să practice o muncă mai bine plătită;
d) părintele cu care copilul locuieşte este asigurat foarte bine, iar cel care plăteşte
întreţinerea se află într-o situaţie materială grea. Pot fi luate în consideraţie şi alte
circumstanţe pe care instanţa judecătorească le va considera întemeiate pentru micşorarea
cuantumului întreţinerii încasate pentru copilul minor.
Cuantumul pensiei de întreţinere pentru copiii minori poate fi majorat pentru motive
întemeiate, cum ar fi boala copilului şi necesitatea învăţămîntului special pentru el, tratament
îndelungat sau îngrijire permanentă etc. Cazurile de majorare a pensiei de întreţinere se întîlnesc
mai rar în practica judiciară, deoarece legislaţia prevede atragerea părintelui debitor la cheltuielile
suplimentare (art. 79 Codul Familiei) care vor fi examinate în continuare.
Pensia de întreţinere pentru copiii minori poate fi stabilită şi într-o sumă bănească fixă (art.
76 Codul Familiei), în cazurile cînd părintele care datorează întreţinerea:
– are un salariu şi (sau) alte venituri neregulate sau fluctuabile, ceea ce
este caracteristic pentru perioada economică actuală, cînd cetăţenii ocupaţi cu activitatea
de întreprinzător nu-şi pot asigura venituri stabile;
– primeşte salariu şi (sau) alte venituri total sau parţial în natură.
Aceasta poate fi producţie agricolă sau de alt ordin, cu care el, la înţelegerea cu creditorul,
ar putea achita pensia de întreţinere;
– nu are salariu şi (sau) alte venituri. În cazul dat pensia de întreţinere ar
putea fi încasată din bunurile debitorului, ceea ce presupune că trebuie să se cunoască
mărimea întreţinerii;

9
 – alte cazuri, cînd încasarea pensiei de întreţinere sub forma unei cote
din salariu şi (sau) alte venituri este imposibilă, dificilă sau lezează substanţial interesele
uneia dintre părţi. Aici se poate întîmpla că debitorul se eschivează de la plată, deoarece
nu lucrează, dar de fapt are avere considerabilă. La stabilirea întreţinerii într-o sumă
bănească fixă se va calcula venitul anual al debitorului, situaţia materială şi familială a
părţilor şi, reieşind din acestea, se va stabili mărimea pensiei de întreţinere pentru copiii
minori, avîndu-se în vedere, pe cît este posibil, nivelul anterior de asigurare materială a
copilului.
Această metodă de încasare a întreţinerii este mai puţin frecventă, deoarece plata întreţinerii
este îndelungată şi schimbările care au loc în situaţia materială şi familială a părţilor, cît şi inflaţia
economică impune adresarea periodică a părţilor în instanţa judecătorească pentru a modifica suma
bănească fixă.
Instanţa judecătorească poate stabili plata pensiei de întreţinere şi în cumularea acestor două
forme de plată. Se aplică metoda dată în cazul în care unii copii locuiesc cu un părinte, iar alţii cu
celălalt. De exemplu, un copil va locui cu tatăl, iar 2 copii – cu mama. Tatăl trebuie să plătească 1/3
din toate veniturile sale pentru cei doi copii care locuiesc cu mama, iar aceasta la rîndul ei trebuie să
plătească ¼ din veniturile copilului care locuieşte cu tata. Conform art. 75 alin. 3 Codul Familiei,
plata se va efectua într-o sumă bănească fixă în favoarea părintelui mai puţin asigurat care şi este
diferenţa dintre cotele calculate iniţial pentru plata întreţinerii celor 3 copii de către părinţii lor.
Această metodă mai poate fi folosită şi la încasarea întreţinerii pentru copiii minori de la părintele
care are o parte din venituri în bani, iar alta în natură (de pe lotul de pămînt de lîngă casă, o altă cotă
de pămînt sau produse care se produc la locul de muncă şi achitarea salariului se face în natură,
remunerarea muncii în gospodăria ţărănească etc.).
Pentru copiii care au rămas fără ocrotire părintească din cauza că părinţii au fost decăzuţi din
drepturile părinteşti, limitaţi în aceste drepturi, declaraţi incapabili, au abandonat copiii etc., pensia
de întreţinere se stabileşte în aceeaşi mărime, conform regulilor examinate mai sus şi se plăteşte
tutorelui sau curatorului copilului (art. 77 alin. 1 Codul Familiei).
Copilul rămas fără ocrotire părintească poate fi plasat într-o instituţie educativă, curativă, de
asistenţă socială sau altă instituţie similară pentru ca să-i fie asigurată o îngrijire şi educaţie
respectivă. Aflarea copilului în aceste instituţii nu-i eliberează pe părinţi de plata pensiei de
întreţinere chiar şi dacă copilul este la întreţinerea deplină a statului.
Conform art. 77 alin. 2 Codul Familiei, cincizeci la sută din pensia de întreţinere încasată de
la părinţi se transferă pe contul instituţiei respective şi se ţine evidenţa pentru fiecare copil în parte,
depunerile folosindu-se pentru întreţinerea copilului. Restul de cincizeci la sută se transferă pe un
cont deschis pe numele copilului la o instituţie financiară.
10
 2.2. Dreptul copiilor majori inapţi de muncă de a primi întreţinerea de la părinţi
Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii minori se stinge o dată cu împlinirea de către
copil a vîrstei de 18 ani.
La prezenţa unor condiţii, dreptul de a primi întreţinerea de la părinţi o au şi copiii majori care
au împlinit vîrsta de 18 ani.
Conform art. 78 alin. 1 Codul Familiei, părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii majori inapţi
de muncă care necesită sprijin material. Se consideră inapt de muncă copilul major care şi-a pierdut
capacitatea de muncă, fiind încadrat în unul dintre gradele de invaliditate stabilite de lege (gradul I,
II sau III). La stabilirea gradului se iau în vedere natura, graviditatea, particularităţile şi evoluţia
bolii, precum şi influenţa acesteia asupra capacităţii de muncă, posibilitatea de recuperare a
acesteia.
Pentru gradul I de invaliditate este caracteristică pierderea totală a capacităţii de orice muncă
cu necesitatea îngrijirii şi supravegherii permanente din partea altei persoane.
Gradul II de invaliditate implică o pierdere totală a capacităţii de muncă, dar cu posibilitatea
îngrijirii personale.
În gradul III de invaliditate se încadrează persoana care şi-a pierdut cel puţin jumătate din
capacitatea de muncă şi poate desfăşura o activitate cu program redus de lucru.
Numai incapacitatea de muncă a copilului major nu serveşte temei pentru a încasa întreţinerea
de la părinţi. Trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ ambele condiţii, necesitatea sprijinului
material care se datorează incapacităţii de muncă. Cuantumul întreţinerii pentru copiii majori
inapţi de muncă se stabileşte nu ca pentru copiii minori în cote-părţi, dar într-o sumă bănească fixă,
care se determină reieşind din situaţia materială şi familială a părinţilor şi copiilor care necesită
ajutor material.
La stabilirea cuantumului întreţinerii pentru copilul major inapt de muncă instanţa
judecătorească poate ţine cont şi de alte circumstanţe importante, cum ar fi:
– necesitatea copilului major inapt de muncă într-o alimentare
adăugătoare, într-un tratament costisitor sau periodic, în îngrijire din partea altor
persoane;
– existenţa nu numai a veniturilor, dar şi a bunurilor;
– existenţa altor persoane care sunt obligate de a le acorda întreţinerea;
– dacă există alte persoane cărora copilul major le este obligat plata
întreţinerii etc.
De asemenea, trebuie de avut în vedere că primirea de către copilul major inapt de muncă a
pensiei, a îndemnizaţiilor sau a altor venituri nu-i scuteşte pe părinţi de obligaţia de a plăti pensia de
întreţinere, dacă instanţa judecătorească va constata că sumele primite nu sunt destule pentru
11
asigurarea lui. La fel şi faptul că copilul major inapt de muncă şi care necesită ajutor material este
căsătorit nu serveşte temei pentru refuzul de a încasa pensia de întreţinere de la părinţi. Astfel, dacă
fiul major inapt de muncă este căsătorit şi soţia sa lucrează, avînd obligaţia legală de a-l întreţine,
instanţa judecătorească va stabili cuantumul întreţinerii de la părinţi, ţinînd cont de aceste fapte. Şi
în cazul cînd copilul major inapt de muncă care pretinde întreţinerea de la părinţii săi are copii
majori, se va proceda la fel.
Aşadar, legislaţia în vigoare nu stabileşte ordinea în care membrii familiei sunt obligaţi la
plata pensiei de întreţinere, de aceea copilul major inapt de muncă şi care necesită ajutor material
poate înainta în instanţa judecătorească o cerere privind încasarea pensiei de întreţinere şi atunci
cînd copilul inapt de muncă este căsătorit sau are copii majori.
2.3. Participarea părinţilor la cheltuielile suplimentare în favoarea copiilor
Legislaţia în vigoare reglementează obligaţia părinţilor de a participa la cheltuielile
suplimentare generate de circumstanţe excepţionale în favoarea copiilor (art. 79 Codul Familiei).
Mijloacele acordate de către părinţi pentru cheltuielile suplimentare sunt considerate o
particularitate a pensiei de întreţinere. Părinţii sunt obligaţi să participe la cheltuielile suplimentare
atît pentru copiii minori, cît şi pentru cei majori, care necesită sprijin material adăugător. Temeiul
prevăzut de legislaţie pentru încasarea mijloacelor suplimentare sunt circumstanţele excepţionale la
care pot fi atribuite boala gravă a copilului, mutilarea copilului minor sau a celui major inapt de
muncă, necesitatea achitării cheltuielilor privind îngrijirea acestora etc. Principalul este că aceste
circumstanţe necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinerea copilului, astfel ca plata pentru
lecuire, protezare, îngrijire personală din partea altei persoane, învăţămînt special etc.
La cheltuielile suplimentare participă ambii părinţi prin modalitatea indicată de instanţa
judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi copiilor şi alte
circumstanţe importante.
Din această prevedere rezultă că instanţa judecătorească poate determina participarea
părinţilor la cheltuielile suplimentare în mod egal, dar poate şi să se abată de la această egalitate.
Cuantumul cheltuielilor suplimentare se stabileşte într-o sumă bănească fixă, care se achită lunar,
indiferent de faptul dacă copiii primesc pensia de întreţinere, adică aceste două tipuri de întreţinere
sunt achitate concomitent.
Instanţa judecătorească poate obliga părinţii să participe la cheltuielile suplimentare deja
făcute, precum şi la viitoarele cheltuieli suplimentare (art. 79 alin. 3 Codul Familiei). Cheltuielile
viitoare pot fi: operaţia medicală care urmează a fi efectuată în alt oraş; plecarea copilului împreună
cu părintele care îngrijeşte de el la un sanatoriu; protezarea etc. Părintele care s-a adresat în instanţa
judecătorească pentru încasarea cheltuielilor suplimentare trebuie să prezinte probe ce ar confirma

12
cheltuielile deja făcute sau calculele pentru cheltuielile viitoare confirmate prin orice probă admisă
de lege.
Codul Familiei prevede că, cheltuielile suplimentare, fiind stabilite într-o sumă bănească fixă,
se achită lunar. Practica judiciară în domeniu şi anume Hotărîrea PCSJ nr. 4 din 15.04.2013 prevede
că, participarea debitorului pensiei de întreţinere la cheltuielile în viitor se determină într-o sumă
bănească fixă, care este încasată lunar până la ameliorarea stării sănătăţii,şi situaţiei materiale a
copiilor.
2.4. Obligaţia copiilor majori de a-şi întreţine părinţii
Constituţia Republicii Moldova în art. 48 alin. 4 a stabilit un principiu de bază conform căruia
copiii sunt obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor. Această prevedere constituţională
este detalizată în art. 80 alin. 1 Codul Familiei care concretizează că, copii majori apţi de muncă
sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin
material.
Grija copiilor majori presupune acordarea ajutorului multilateral, susţinere şi atenţie faţă de
părinţi.
Relaţiile familiale dintre părinţi şi copii, desigur, se bazează pe afecţiune, prietenie,
bunăvoinţă în acordarea ajutorului şi susţinerii reciproce morale şi materiale. În caz contrar copii
sunt impuşi prin lege de a avea grijă şi a acorda ajutor material părinţilor. Deci, obligaţia copiilor
majori apţi de muncă de a-şi întreţine şi de a îngriji de părinţii săi este, în primul rînd, o datorie şi o
obligaţie morală şi numai în ultimul rînd o obligaţie legală executarea căreia este posibilă prin
intermediul constrîngerii de stat.
Pentru ca obligaţia legală de întreţinere să se nască, este necesar să fie îndeplinite următoarele
condiţii:
– legătura de rudenie dintre părinţi şi copii să fie dovedită prin actele de
stare civilă;
– copilul să fie major (18 ani) şi să fie apt de muncă. Copiii care au
dobîndit capacitatea de exerciţiu sub vîrsta de 18 ani nu pot fi impuşi la plata întreţinerii;
– părinţii să fie inapţi de muncă, adică invalizi de gradele I, II, III sau să
aibă vîrsta generală de pensionare (57 ani – femei, 62 ani – bărbaţi);
– părinţii să necesite sprijin material, ceea ce înseamnă că ei nu au
posibilitatea să-şi asigure existenţa şi traiul său din cauza că nu primesc pensie
(îndemnizaţie) sau din cauza că acestea sunt mici, precum şi din cauza lipsei altor surse de
venit. Stabilirea necesităţii în sprijin material se examinează în instanţa judecătorească de
la caz la caz, fiind comparate veniturile părinţilor şi necesităţile lor (alimentarea,
tratamentul, procurarea îmbrăcămintei, a bunurilor de uz casnic etc.).
13
 Legea nu prevede expres ca copiii majori să aibă mijloace suficiente pentru întreţinere. Astfel,
copiii majori sunt obligaţi să-şi întreţină părinţii, indiferent de faptul dacă au mijloace suficiente sau
nu. De aceea obligaţia de întreţinere ia naştere chiar şi atunci cînd copiii majori apţi de muncă se
află într-o situaţie materială grea. Desigur, de această situaţie se va ţine cont la stabilirea
cuantumului pensiei de întreţinere.
Conform art. 80 alin. 3 Codul Familiei, cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte de
instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi
familială a părinţilor şi a copiilor, de alte circumstanţe importante.
Părinţii sunt în drept să pretindă pensia de întreţinere de la unul sau de la toţi copiii majori
apţi de muncă. Dacă părinţii înaintează acţiunea către unul dintre copiii majori, instanţa
judecătorească este în drept să atragă la examinarea cauzei şi stabilirea cuantumului pensiei de
întreţinere pe toţi copiii majori apţi de muncă şi să încaseze întreţinerea de la toţi, ţinînd cont de
situaţia materială şi familială a părţilor. În caz că părinţii nu doresc ca pensia de întreţinere să fie
încasată de la toţi copiii, instanţa judecătorească poate obliga la plată numai pe unul dintre copii, dar
la stabilirea cuantumului se va lua în vedere că ceilalţi copii acordă întreţinerea în mod benevol.
Obligaţia de întreţinere a copiilor faţă de părinţi nu este o obligaţie solidară, deoarece
legislaţia nu prevede răspunderea solidară a persoanelor obligate la plată concomitent. Fiecare
debitor este obligat să plătească cuantumul stabilit de instanţa judecătorească pentru el indiferent de
ceilalţi copii. Obligaţia de întreţinere apare între fiecare copil şi părinţii săi, deci, este o obligaţie
separată a fiecăruia dintre copii şi cuantumul este determinat de instanţa judecătorească pentru el.
De aceea nu se admite încasarea integrală a pensiei de întreţinere de la un copil ca ulterior acesta să
înainteze o acţiune privind încasarea sumelor plătite de la fraţii şi surorile sale.
Copiii sunt obligaţi să-şi întreţină părinţii indiferent de faptul dacă aceştia au locuit sau nu
împreună cu ei pe tot parcursul minorităţii, i-au întreţinut total sau parţial. Chiar dacă copiii au
crescut la bunici, obligaţia de întreţinere faţă de părinţii inapţi de muncă şi care necesită sprijin
material există. Sînt însă cazuri cînd părinţii nu şi-au onorat obligaţiile de părinte din motive
neîntemeiate; s-au eschivat de la plata pensiei de întreţinere; de la educarea copilului, nu i-au
asigurat instruirea şi locuinţa abandonîndu-l etc. Codul Familiei în art. 80 alin. 5 prevede că, în
astfel de cazuri copilul poate fi eliberat de plata întreţinerii pentru părinţi, dacă la examinarea cauzei
de către instanţa judecătorească aceste fapte au fost dovedite prin probe admise de lege.
În cazul cînd părinţii au fost decăzuţi din drepturile părinteşti printr-o hotărâre a instanţei
judecătoreşti, ei nu pot pretinde plata pensiei de întreţinere de la copiii în privinţa cărora şi-au
pierdut drepturile.
Copiii majori sunt obligaţi nu numai să-şi întreţină părinţii, dar şi să-i îngrijească, adică să le
acorde sprijin moral, îngrijire în caz de boală, ajutor pentru a primi asistenţa medicală atunci cînd ei
14
nu se pot deplasa până la unitatea sanitară, să le procure alimente, să-i viziteze şi alte acte de
îngrijire prevăzute de normele morale. Obligaţia de îngrijire prevăzută în art. 80 alin. 1 Codul
Familiei nu prevede nici o modalitate de a impune copiii să o îndeplinească şi respectiv nici o
răspundere juridică în afară de sancţionarea morală.
Pentru unele cazuri excepţionale art. 81 Codul Familiei prevede că, copiii majori apţi de
muncă pot fi obligaţi de către instanţa judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare pentru
părinţi.
Temei pentru cheltuielile suplimentare pot fi mai multe circumstanţe excepţionale, printre
care: boala gravă, mutilarea sau alt viciu al părintelui, necesitatea îngrijirii permanente a părintelui
invalid de către alte persoane; necesitatea protezării; a unei operaţii costisitoare etc.
Modul de participare a copiilor majori la cheltuielile suplimentare în favoarea părinţilor şi
cuantumului acestor cheltuieli se determină ca şi în cazul stabilirii pensiei de întreţinere, adică de la
fiecare copil în parte, ţinîndu-se cont de situaţia lui materială şi familială.
Instanţa judecătorească este în drept să elibereze copiii majori de participarea la cheltuielile
suplimentare în favoarea părinţilor, dacă se va stabili că aceştia s-au eschivat de la îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti faţă de aceşti copii, chiar în cazul cînd copiii plătesc pensia de întreţinere.

§ 3. Obligaţia de întreţinere dintre soţi şi foştii soţi

3.1. Obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc

Legislaţia familială prevede că soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă. Această
obligaţie între soţi, în timpul căsătoriei, se realizează prin ducerea gospodăriei casnice comune,
participarea la cheltuielile casnice fie cu mijloacele dobîndite de fiecare dintre soţi din activitatea de
muncă, antreprenoriat, intelectuală, etc., fie cu munca proprie în gospodărie şi pentru educarea
copiilor. Soţii pot să-şi acorde unul altuia sprijin material indiferent de faptul dacă sînt sau nu sînt
apţi de muncă. De regulă, soţii nu încheie nici un acord în această materie, cu rarele excepţii cînd ei
au încheiat un contract matrimonial în care este reglementată ordinea de acordare a întreţinerii de
către un soţ celuilalt.
În caz că un soţ se eschivează de la plata întreţinerii sau nu îndeplineşte prevederile
contractului matrimonial privind acordarea întreţinerii şi între soţi nu există un contract privind
plata pensiei de întreţinere, unul dintre soţi este în drept să pornească o acţiune în instanţa
judecătorească.
Cererea soţului privind plata pensiei de întreţinere poate fi satisfăcută dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
15
 1) soţii sunt în căsătorie legală;
2) soţul care cere întreţinerea este inapt de muncă şi necesită sprijin material sau este expres
prevăzut în lege ca cel ce poate pretinde întreţinerea;
3) soţul care datorează întreţinerea dispune de mijloace materiale suficiente pentru plata
întreţinerii celuilalt soţ.
Neputinţa de a munci şi starea de nevoie se determină ca şi în cazul altor obligaţii de
întreţinere.
Inapt de muncă se consideră soţul care a împlinit vîrsta de pensionare (57 ani – femei, 62 ani
– bărbaţi) şi invaliditatea de gradul I, II, III. Nu are nici o importanţă cînd soţul a devenit inapt de
muncă, pînă la căsătorie sau în timpul căsătoriei.
Articolul 82 Codul Familiei acordă dreptul de a cere întreţinerea soţiei în timpul gravidităţii şi
soţului care îngrijeşte copilul comun: pînă la vîrsta de 3 ani, invalid pînă la vîrstă de 18 ani sau
invalid de gradul I din copilărie.
Starea de nevoie a soţului inapt de muncă se determină de către instanţa judecătorească în
fiecare caz concret. Persoana care primeşte pensie pentru limita de vîrstă sau invaliditate se poate
afla în stare de nevoie parţială, ceea ce nu îl lipseşte de dreptul la întreţinere. Aprecierea stării de
nevoie se face în raport cu nivelul de trai al fostului soţ, avut în timpul căsătoriei, fără însă a fi
obligatorie asigurarea unui asemenea nivel de trai.
În cazul soţiei gravide şi care îngrijeşte de copilul comun până la vîrsta de 3 ani de zile,
legiuitorul nu invocă cerinţele de neputinţă de a munci şi a stării de nevoie.
Graviditatea femeii duce la micşorarea potenţialului ei de a munci şi uneori la imposibilitatea
totală de a munci, ceea ce atrage după sine lipsa mijloacelor necesare întreţinerii. Chiar şi în
cazurile cînd femeia gravidă este angajată şi primeşte salariul de mai înainte, oricum ea are dreptul
la întreţinere, deoarece în perioada gravidităţii, cît şi după naşterea copilului apare necesitatea
cheltuielilor adăugătoare, cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte specială, odihnă, proceduri speciale etc.
Şi, desigur, aceste cheltuieli trebuie să fie suportate de ambii soţi. În cazul cînd soţul refuză
acordarea întreţinerii, legislaţia familială reglementează condiţiile de impunere la plata acesteia.
În majoritatea cazurilor îngrijirea copilului nou-născut pînă la 3 ani de zile este asigurată de
mama copilului, dar poate fi cazul cînd ea, avînd un serviciu bine plătit, cedează acest drept soţului,
care urmează a fi susţinut material. Deci, din prevederile legale (art. 82 p. 2 lit. „c” Codul Familiei),
dreptul de a primi întreţinerea în timpul îngrijirii copilului comun până la vîrsta de 3 ani la rînd cu
femeia îl are şi bărbatul.
Dreptul de a primi întreţinerea de la soţ îl are soţul care îngrijeşte pînă la vîrsta de 18 ani un
copil comun invalid sau care îngrijeşte un copil comun invalid de gradul I din copilărie. Dreptul
acestui soţ de a primi întreţinerea de la celălalt soţ nu este dependent de neputinţa lui de a munci.
16
Invalizii de gradul I din copilărie necesită îngrijire personală şi de aceea soţul care îngrijeşte de el
nu lucrează sau lucrează cu o zi de muncă redusă, respectiv veniturile lui sunt mici sau lipsesc.
Întrucît ambii părinţi au obligaţii egale faţă de copiii lor, atunci cînd un soţ îngrijeşte de copilul
comun invalid de gradul I din copilărie, aflîndu-se în stare de nevoie, celălalt are obligaţia de a-l
întreţine.
O condiţie obligatorie pentru realizarea dreptului la întreţinere a unuia dintre soţi este ca
celălalt soţ să dispună de mijloace materiale suficiente. Pentru determinarea acestora se ţine seama
de veniturile din muncă, activitatea de antreprenor, activitatea intelectuală şi alte bunuri ale soţului
debitor, precum şi de obligaţiile de întreţinere faţă de alţi membri ai familiei acestuia.

3.2. Obligaţia foştilor soţi de a se întreţine reciproc

Dreptul de a pretinde întreţinerea de la fostul soţ pe cale judecătorească îl are:

a) fosta soţie în timpul gravidităţii. Dreptul la întreţinere apare dacă graviditatea soţiei a
început până la desfacerea căsătoriei;
b) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de
3 ani după naşterea acestuia;
c) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun invalid
până la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun invalid de gradul I din copilărie;
d) fostul soţ, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei
sau timp de un an după desfacerea acesteia. Cauza din care fostul soţ a devenit inapt de
muncă nu are nici o importanţă, este important numai momentul care stabileşte cînd fostul
soţ a devenit invalid sau a atins vîrsta de pensionare;
e) fostul soţ, care necesită sprijin material şi a atins vîrsta de pensionare, în termen de
cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soţii au fost căsătoriţi cel puţin 15
ani. Norma dată este prevăzută în scopul ocrotirii intereselor soţului care nu a lucrat în
timpul căsătoriei şi s-a ocupat de ducerea gospodăriei casnice şi educarea copiilor.
Respectiv, el nu a putut acumula vechime în muncă pentru a pretinde o pensie pentru
limita de vîrstă. Conform Legii privind asigurarea cu pensii de stat pentru a avea dreptul la
o pensie de stat pentru muncă este necesar o vechime în muncă de cel puţin 5 ani, iar în
cazul cînd unul dintre soţi nu a lucrat 5 ani, el nu are dreptul la pensie pentru limita de
vîrstă nici chiar cu o vechime de muncă incompletă.
Aşadar, pentru ca să se nască obligaţia de întreţinere între foştii soţi, este necesar ca unul
dintre ei să se afle în condiţiile enumerate mai sus (art. 83 Codul Familiei).

17
 A doua condiţie: soţul care pretinde întreţinerea să fie inapt de muncă şi să necesite sprijin
material neavînd un venit propriu suficient. Această regulă nu se aplică în cazul fostei soţii care este
gravidă. Starea de nevoie a soţului care pretinde întreţinerea se stabileşte de către instanţa
judecătorească în fiecare caz concret.
A treia condiţie: soţul obligat la plata întreţinerii trebuie să aibă mijloace suficiente pentru
întreţinerea sa şi pentru plata întreţinerii atît fostului soţ, cît şi altor membri ai familiei. Articolul 84
Codul Familiei prevede că, cuantumul pensiei de întreţinere pentru soţ sau fostul soţ se stabileşte de
către instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinîndu-se cont de situaţia
materială şi familială a soţilor (foştilor soţi), de alte circumstanţe importante.

3.3. Scutirea soţului (fostului soţ) de obligaţia de întreţinere sau limitarea în termen a acestei
obligaţii

Conform art. 85 Codul Familiei, instanţa judecătorească este în drept să-l elibereze pe unul
dintre soţi (foştii soţi) de obligaţia de întreţinere sau să limiteze această obligaţie la un anumit
termen dacă:
a) incapacitatea de muncă a soţului (fostului soţ) inapt de muncă, care necesită sprijin
material, este rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau substanţe stupefiante ori al unei
infracţiuni premeditate. Acest temei a eliberării de obligaţia de întreţinere are un suport
juridic bazat pe morală. Ar fi incorect de a asigura din mijloacele băneşti ale familiei pe
acela care prin comportamentul şi atitudinea sa nedostoinică n-a contribuit la păstrarea
familiei sau din culpa sa şi-a creat situaţia de incapacitate de a munci şi a se afla într-o
situaţie materială grea;
b) soţul (fostului soţ), care necesită sprijin material, a avut o comportare amorală în
familie. Prin comportament amoral se înţeleg purtările rele ale fostului soţ faţă de celălalt
sau alţi membri ai familiei, manifestate prin acte de grosolănie, cruzime, încălcarea sau
neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti, infidelitatea conjugală, violenţa etc. Se poate
considera comportament amoral şi neîndeplinirea de către unul dintre soţi a obligaţiilor de
întreţinere şi educaţie a copiilor, încălcarea drepturilor şi intereselor lor. Este important
faptul că comportamentul amoral să fi avut loc în timpul căsătoriei sau după desfacerea ei.
Nu poate fi luat în consideraţie comportamentul amoral al soţului sau al fostului soţ care a
avut loc înainte de încheierea căsătoriei şi celălalt soţ a cunoscut acest fapt;
c) soţii (foştii soţi) s-au aflat în relaţii de căsătorie cel mult 5 ani. O astfel de căsătorie,
fiind de o durată neîndelungată, nu poate duce la stabilirea unor relaţii familiale trainice şi,

18
 respectiv, la obligaţia unuia dintre soţi de a plăti întreţinerea care poate fi pentru toată
viaţa;
d) s-a dovedit pe cale judecătorească că căsătoria a fost desfăcută din culpa fostului soţ
care necesită sprijin material.
Instanţa judecătorească este în drept, dar nu obligată, de a elibera pe unul dintre soţi de plata
pensiei de întreţinere sau limitarea ei la un anumit termen. Deci, este important dovada motivelor
stipulate în art. 85 Codul Familiei prin probe incontestabile, analizate de instanţa judecătorească în
fiecare caz concret. Sunt luate în consideraţie oricare probe admise de lege care pot cu certitudine
dovedi că soţul (fostul soţ) a avut un comportament amoral, a devenit inapt de muncă din cauza
abuzului de alcool sau droguri sau în urma săvârşirii unei infracţiuni premeditate (în acest caz
trebuie să existe o sentinţă a instanţei judecătoreşti), ori căsătoria a fost desfăcută din culpa lui.
Deoarece la desfacerea căsătoriei instanţa judecătorească nu stabileşte vinovăţia soţilor, faptul poate
fi dovedit la examinarea cererii soţului debitor privind eliberarea sau limitarea plăţii pensiei de
întreţinere.
Obligaţia de întreţinere dintre soţi se stinge dacă au dispărut condiţiile prevăzute în art. 82-83
Codul Familiei sau soţul beneficiar s-a recăsătorit.

§ 4. Obligaţia de întreţinere dintre alţi membri ai familiei

Părinţii şi copii, precum şi soţii sunt cei mai apropiaţi membri ai familiei care au obligaţia de
a se întreţine reciproc. Legislaţia în vigoare, pentru unele cazuri cînd încasarea pensiei de întreţinere
de la părinţi, copii, soţi este imposibilă, impune această obligaţie altor membri ai familiei. Aceşti
alţi membri ai familiei sunt fraţii şi surorile minore şi majore inapte de muncă, bunicii, nepoţii
minori şi majori inapţi de muncă, părinţii vitregi inapţi de muncă şi persoanele inapte de muncă care
au întreţinut şi educat copii minori (numiţi educatori).
Obligaţia de întreţinere dintre membrii familiei ia naştere numai atunci cînd nu există
posibilitatea de a primi întreţinerea de la soţi, părinţi şi copii majori şi, deci, este o obligaţie
subsidiară.
Raportul juridic de întreţinere se bazează, în unele cazuri, pe relaţiile de rudenie dintre
creditor şi debitor; fraţi şi surori, bunei şi nepoţi – rude de gradul II în linie colaterală şi în linie
dreaptă.
În alte cazuri, obligaţia de întreţinere se bazează pe relaţiile de afinitate şi întreţinere
anterioară a plătitorului, cum ar fi obligaţia copiilor vitregi de a-şi întreţine părinţii vitregi.

19
 În al treilea caz, obligaţia apare între persoane care nu au nici o legătură juridică nici de
rudenie, nici de afinitate, dar relaţiile dintre care sunt asimilate de lege cu relaţiile de familie. Aşa
sunt educatorii, care în trecut au întreţinut şi educat copii minori.
Articolul 86 alin. 1 Codul Familiei prevede că, fraţii şi surorile minore au dreptul de a primi
întreţinerea de la fraţii şi surorile majore apte de muncă dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
– necesită sprijin material, adică fraţii şi surorile minore nu au nici un
fel de venituri sau veniturile de care dispun sunt insuficiente;
– fraţii şi surorile minore sunt în imposibilitatea de a primi întreţinerea
de la părinţi din cauza că aceştea au decedat, sunt declaraţi dispăruţi , sunt grav bolnavi, se
eschivează de la plata întreţinerii etc.
Obligaţia de întreţinere poate fi impusă numai surorilor şi fraţilor majori, apţi de muncă şi
care dispun de mijloacele suficiente pentru a plăti întreţinerea.
Este de menţionat faptul că obligaţia dată de întreţinere are loc atît între fraţii şi surorile care
au ambii părinţi comuni, cît şi între cei care au numai un părinte comun. Obligaţia se impune tuturor
fraţilor şi surorilor majore ale celui care necesită sprijin material.
De asemenea, conform art. 86 alin. 2 Codul Familiei, surorile şi fraţii majori apţi de muncă
sunt obligaţi să-şi întreţină surorile şi fraţii majori dacă aceştia:
– sunt inapţi de muncă (invalizi de gradul I, II, III sau au atins vîrstă de
pensionare);
– necesită sprijin material, adică nu au venituri;
– nu au posibilitatea de a primi întreţinerea de la persoanele obligate la
plata în primul rînd (părinţi, copii majori, soţ sau fost soţ).
Surorile şi fraţii obligaţi la plată trebuie să fie majori apţi de muncă şi să posede mijloace
suficiente. Nu are nici o importanţă faptul că fraţii sau surorile inapte de muncă au participat ori n-
au participat în trecut la educarea şi întreţinerea surorilor şi fraţilor minori de la care în prezent cer
întreţinerea, important este faptul rudeniei de sînge.
Dispoziţia art. 87 Codul Familiei prevede obligaţia bunicilor de a-şi întreţine nepoţii. Această
obligaţie a bunicilor apare faţă de nepoţii minori care necesită sprijin material şi sunt în
imposibilitatea de a primi întreţinerea de la părinţi. Faţă de nepoţii majori inapţi de muncă, obligaţia
ia naştere atunci cînd aceştia din urmă necesită sprijin material pe care nu-l pot primi de la soţ,
fostul soţ, copii majori sau părinţi. Pentru ca buneii să fie impuşi la plata întreţinerii, ei trebuie să
dispună de mijloace suficiente. Capacitatea lor de muncă nu are importanţă la determinarea apariţiei
obligaţiei de întreţinere, deoarece buneii pot fi impuşi la plată chiar şi în cazul cînd sunt pensionari,
dar dispun de mijloace suficiente pentru întreţinerea lor şi a nepoţilor.
Obligaţia nepoţilor de a-şi întreţine bunicii este prevăzută de art. 88 Codul Familiei, conform
20
căruia ei pot pretinde întreţinerea de la nepoţii majori apţi de muncă care dispun de mijloace
suficiente în cazul cînd:
– sunt inapţi de muncă din cauza invalidităţii sau a vîrstei generale de
pensionare;
– necesită sprijin material neavînd mijloace care le-ar asigura un nivel
de trai decent;
– sunt în imposibilitatea de a primi pensia de întreţinere de la copiii
majori apţi de muncă, de la soţ sau fostul soţ.
În acest caz trebuie de menţionat că, dacă instanţa judecătorească le-a refuzat bunicilor
încasarea pensiei de întreţinere de la fii şi fiice din motivul că ei nu şi-au îndeplinit în modul cuvenit
îndatoriile părinteşti, atunci şi nepoţii nu pot fi impuşi la plata pensiei de întreţinere pentru aceşti
bunici. Obligaţia de întreţinere apare între nepoţi şi bunici din partea mamei, cît şi din partea tatălui
în egală măsură.
O altă obligaţie prevăzută de legislaţie şi atribuită la categoria obligaţiilor de întreţinere dintre
alţi membri ai familiei este cea stabilită de art. 89 Codul Familiei şi anume – obligaţia copiilor
vitregi de a-şi întreţine părinţii vitregi.
Părinţilor vitregi li se acordă dreptul de a pretinde plata pensiei de întreţinere de la copiii
vitregi în următoarele cazuri:
– nu au posibilitatea să primească întreţinerea de la copiii lor fireşti,
majori apţi de muncă sau de la soţi sau foştii soţi;
– sunt inapţi de muncă avînd un grad de invaliditate sau au atins vîrsta
de pensionare şi necesită sprijin material;
– copiii vitregi majori apţi de muncă dispun de mijloace suficiente
pentru plata pensiei de întreţinere.
Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii vitregi de obligaţia de a-şi întreţine
părinţii vitregi dacă aceştia i-au întreţinut şi educat mai puţin de 5 ani sau nu şi-au onorat obligaţiile
de educare şi întreţinere a copiilor vitregi. Acesta este un drept al instanţei de judecată şi nu o
obligaţie, de aceea la examinarea cauzei se iau în vedere astfel de circumstanţe ca: din ce motive
părinţii vitregi n-au participat la creşterea şi educarea copiilor şi sînt sau nu ele oare întemeiate, au
avut ei oare un comportament părintesc faţă de copii, i-au întreţinut şi după majorat au săvîrşit
abuzuri faţă de copii, se eschivau de la întreţinerea lor etc.
Articolul 90 Codul Familiei reglementează relaţii asimilate de lege cu relaţiile de familie,
avînd în vedere creşterea, educarea şi întreţinerea copiilor de către persoane care nu au întocmit acte
privind tutela, curatela sau adopţia copilului. Aceste persoane, denumite educatori, au educat şi
întreţinut unul sau mai mulţi copii în familia sa şi ca rezultat între ei s-au creat raporturi
21
asemănătoare cu raporturile dintre părinţi şi copii. Dacă între copii şi persoanele care i-au educat şi
întreţinut au fost întocmite acte privind instituirea tutelei, curatelei, sau plasarea în casele de copii
de tip familial, obligaţia de întreţinere nu apare (art. 90 alin. 3 Codul Familiei).
Aceste relaţii, apărute în mod benevol, nu duc la încetarea raporturilor dintre copii şi părinţi şi
alte rude ale copilului. Obligaţia copilului care a fost educat şi întreţinut de educator ia naştere
indiferent de faptul că el are părinţi sau alte rude cărora le poate datora întreţinerea.
Conform legislaţiei, dreptul educatorilor de a primi întreţinerea de la copiii educaţi şi
întreţinuţi de ei apare în următoarele condiţii:
– educatorul este inapt de muncă;
– el necesită sprijin material;
– s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii educatorului de către proprii
copii majori apţi de muncă sau de către soţ, fostul soţ.
Copiii educaţi pot fi impuşi la plata pensiei de întreţinere dacă sunt majori apţi de muncă şi
dispun de mijloace suficiente pentru a plăti întreţinerea.
Tot la fel, ca şi în cazul părinţilor vitregi, art. 90 alin. 2 Codul Familiei prevede că instanţa
judecătorească este în drept să scutească copiii de obligaţia de a-şi întreţine educatorii dacă aceştea
i-au întreţinut şi educat mai puţin de 5 ani sau nu şi-au onorat obligaţiile.
Cuantumul pensiei de întreţinere dintre alţi membri ai familiei (fraţi şi surori, bunici şi nepoţi,
părinţi vitregi şi copii vitregi, educatori şi copii) se stabileşte într-o sumă bănească fixă, plătită
lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a persoanei care datorează întreţinerea precum
şi de alte circumstanţe importante
(art. 91 Codul Familiei).
Prin starea materială înţelegem prezenţa sau lipsa salariului, pensiei şi a altor venituri,
mărimea lor, prezenţa bunurilor care aduc venit, capacitatea de muncă a persoanei, prezenţa sau
lipsa ajutorului material din partea altor membri ai familiei.
Prin starea familială se înţelege starea civilă – căsătorit, divorţat, celibatar, văduv, prezenţa
sau lipsa copiilor biologici, adoptaţi sau a altor membri ai familiei.
Dacă un membru ai familiei are dreptul de a primi întreţinerea concomitent de la mai multe
persoane, instanţa judecătorească este în drept să ia în considerare toate persoanele, indiferent de
faptul dacă acţiunea a fost pornită faţă de una, cîteva sau toate persoanele în cauză. De exemplu, un
copil minor care nu are părinţi poate pretinde întreţinerea de la doi fraţi majori care îi are şi de la
bunicul din partea mamei şi bunicul din partea tatălui. Aceştea vor fi impuşi la plata întreţinerii dacă
posedă mijloace suficiente, cuantumul întreţinerii fiind determinat pentru fiecare, ţinîndu-se cont de
starea lor materială şi familială. În caz că acţiunea este înaintată şi susţinută numai faţă de un
membru ai familiei, cuantumul se va stabili ţinîndu-se cont de faptul că minorul poate pretinde plata
22
întreţinerii şi de la ceilalţi membri ai familiei şi, deci, cuantumul obligaţiei de întreţinere va fi mai
mic.

23