Analiză matematică

Ecuaţii diferenţiale

Ecuaţii diferenţiale

Capitolul 1
Ecuaţii diferenţiale de ordinul ı̂ntâi
1.0 Introducere
Definiţia 1.0.1. O ecuaţie de forma F (x, y, y ′ , y ′′ , . . . , y (n) ) = 0 cu F : D → R,
continuă, D ⊂ Rn+2 şi x ∈ I, I interval, se numeşte ecuaţie diferenţială de
ordinul n.
Într-o astfel de ecuaţie, necunoscuta este o funcţie y care apare ı̂mpreună cu
derivatele sale de ordin cel mult n. Prin soluţie pe intervalul I1 ⊂ I ı̂nţelegem
orice funcţie y : I1 → R de clasă C n (adică derivabilă de n ori şi având derivata
y n de ordinul n continuă) cu proprietatea

∀x ∈ I1 F (x, y(x), y ′ (x), . . . , y (n) (x)) = 0.

Vom studia ı̂n acest capitol doar cazul n = 1. Aşadar, să considerăm un
interval I, o mulţime D ⊂ R3 şi o funcţie continuă F : D → R. Ecuaţia
F (x, y, y ′ ) = 0 se numeşte ecuaţie diferenţială de ordinul ı̂ntâi. Variabila
dy
independentă este x ∈ I, y : I → R este funcţia necunoscută iar y ′ = este
dx
derivata de ordinul ı̂ntâi a funcţiei necunoscute. Cum o ecuaţie diferenţială
modelează deseori procese fizice, chimice, economice etc., ı̂n astfel de cazuri
variabila independentă este timpul iar ecuaţia poate fi scrisă F (t, x, x′ ) = 0
cu funcţia necunoscută x = x(t). O soluţie a ecuaţiei diferenţiale de ordinul
ı̂ntâi F (x, y, y ′ ) = 0, x ∈ I pe intervalul I1 ⊂ I este o funcţie derivabilă
y = φ : I1 → R astfel ca

∀x ∈ I1 F (x, φ(x), φ′ (x)) = 0.

În anumite situaţii, ecuaţia poate fi scrisă ı̂ntr-o formă mai simplă, numită
forma normală: y ′ = f (x, y), x ∈ I cu f : U ⊂ R2 → R. O soluţie pe
intervalul I1 ⊂ I este o funcţie derivabilă y = φ : I1 → R astfel ca

∀x ∈ I1 φ′ (x) = f (x, φ(x)).

1
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

Observaţia 1.0.1. În general o ecuaţie diferenţială de ordinul ı̂ntâi admite

o infinitate de soluţii pe un interval.
Observaţia 1.0.2. Pentru a individualiza o soluţie a ecuaţiei diferenţiale
se impune o condiţie suplimentară: y(x0 ) = y0 . Astfel obţinem problema
Cauchy: F (x, y, y ′ ) = 0; y(x0 ) = y0 , respectiv y ′ = f (x, y); y(x0 ) = y0 .
Observaţia 1.0.3. Din punct de vedere geometric, o soluţie a ecuaţiei
diferenţiale de ordinul ı̂ntâi este un arc de curbă ı̂n planul x0y. În cazul prob-
lemei Cauchy, soluţia este un arc al acelei curbe soluţie care trece prin punctul
(x0 , y0 ).

1.1 Ecuaţii cu variabile separabile

O ecuaţie cu variabile separabile are forma

y ′ = f (x)g(y), f : I1 → R, g : I2 → R,

unde f , g sunt funcţii continue. În cel mai simplu caz, g(y) = 1 şi ecuaţia devine
y ′ (x) = f (x), ecuaţie a cărei rezolvare se reduce la calculul unei primitive F a
lui f. Astfel, soluţia generală a ecuaţiei este x 7→ y(x) = F (x) + C; C ∈ R.
Revenind la cazul general de ecuaţie cu variabile separabile, rezolvăm ecuaţia
g(y) = 0. Pentru fiecare soluţie y0 , funcţia constantă x 7→ φ(x) = y0 este o
soluţie a ecuaţiei y ′ = f (x)g(y) deoarece g(y0 ) = 0 iar derivata funcţiei constante
y0 este 0.
Presupunem acum g(y) ̸= 0 pentru orice y ∈ I2 şi φ soluţie. Ecuaţia
dy dy
= f (x)g(y) este echivalentă cu = f (x)dx, adică am separat variabilele
dx g(y)
x şi y. Integrăm ambii membri şi obţinem

G(y) = F (x) + C,
1 1
unde G este o primitivă a lui , iar F este o primitivă a lui f . Deoarece ̸= 0,
g g
primitiva G este strict monotonă pe I2 şi prin urmare inversabilă. Rezultă
soluţia generală
y = G−1 (F (x) + C).

2
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

În practică se poate să fie dificil să calculăm G−1 pentru a obţine soluţia
generală explicită y = G−1 (F (x) + C). Dacă nu putem calcula soluţia ex-
plicită, ne mulţumim cu soluţia generală ı̂n formă implicită G(y) = F (x) + C.
Exerciţiul 1.1.1. Rezolvaţi ecuaţia y ′ = (y 2 + 1)(x2 + 1).
dy
Soluţie. Ecuaţia este = (y 2 + 1)(x2 + 1) şi, observând că y 2 + 1 ̸= 0. putem
dx
separa variabilele:
3
( 3 )
dy x x
2
= (x2 + 1)dx ⇔ arctgy = + x + C ⇔ y = tg +x+C .
y +1 3 3
2
Exerciţiul 1.1.2. Rezolvaţi problema Cauchy xy ′ = y ln y, x > 0; y(1) = e.
Soluţie. Rezolvăm ecuaţia y ln y = 0. Rezultă y = 0 sau ln y = 0, adică y = 1.
Cum logaritmul este definit pe (0, ∞), rezultă că singura soluţie este y = 1.
Prin urmare, obţinem soluţia particulară x 7→ y(x) = 1 (funcţia constantă 1).
Pentru y ∈ (0, 1) ∪ (1, ∞) putem separa variabilele şi obţinem
dy dx
= .
y ln y x
Pentru calculul integralei din membrul stâng, ∫facem schimbarea de variabilă
1 dt
t = ln y care ne dă dt = dy (1) şi obţinem = ln |t| + C. Prin urmare,
y t
ecuaţia diferenţială (1) este echivalentă cu ln | ln y| = ln |x| + k; k ∈ R Ţinând
cont că x > 0, putem scrie |x| = x. Scriind k = ln C1 cu C1 > 0, ecuaţia
devine ln | ln y| = ln x + ln C1 , C1 > 0 echivalentă cu ln | ln y| = ln C1 x, C1 > 0,
echivalentă la rândul său cu | ln y| = C1 x, C1 > 0. Obţinem ln y = ±C1 x,
unde C1 > 0 şi, notând ±C1 = C2 , ln y = C2 x, C2 ̸= 0. În final, obţinem
y = eC2 x , C2 ̸= 0. Observăm că soluţia particulară y = 1 poate fi scrisă y = e0·x
deci toate soluţiile se regăsesc ı̂n soluţia generală y = eCx , C ∈ R.
Rezolvăm acum problema Cauchy, impunând condiţia y(1) = e. Rezultă
e = eC deci C = 1 şi soluţia problemei Cauchy este y = ex . 2
Exerciţiul 1.1.3. Rezolvaţi problema Cauchy yy ′ + xe−y = 0, y(0) = 1.
Rezolvare. Este o ecuaţie cu variabile, care poate fi scrisă:
∫ ∫
dy −y
y = −xe ⇔ ye dy = −xdx ⇔ ye dy = − (−x)dx.
y y
dx
3
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

∫ ∫
Integrând prin părţi, obţinem yey dy = yey − ey dy = yey − ey + C. Rezultă
soluţia generală
−x2
ye − e =
y y
+ C.
2
Din condiţia Cauchy y(0) = 1, rezultă 1e1 − e1 = 0 + C deci C = 0. În concluzie,
−x2
soluţia problemei Cauchy este ye − e =
y y
. 2
2
1.2 Ecuaţii omogene
(y )
′
O ecuaţie diferenţială de forma y = g se numeşte ecuaţie omogenă.
x y
Pentru rezolvare facem schimbarea de funcţie = u. Rezultă y = xu deci
x
y ′ = u + xu′ . Astfel, ecuaţia se transformă ı̂n ecuaţia diferenţială cu funcţia
necunoscută u :
u + xu′ = g(u),
care este o ecuaţie cu variabile separabile deoarece o putem scrie sub forma
1
u′ = (g(u) − u). După ce obţinem soluţia u, ţinem cont că y = xu.
y y ( π)
x
′ y
Exerciţiul 1.2.1. Rezolvaţi ecuaţia y = + tg ; ∈ 0, .
x x x 2
Soluţie. Cu schimbarea y = xu ecuaţia devine xu′ = tg u (o ecuaţie cu variabile
separabile). Rezultă
1 dx
du =
tg u x
şi integrând obţinem ln | sin u| = ln |x| + ln k, k > 0, ecuaţie echivalentă cu
| sin u| = k|x|, k > 0, adică sin u = ±kx, k > 0. Cum ±k, k > 0 ı̂nseamnă
y
o constantă C ̸= 0, iar y = x · u, obţinem soluţia generală sin = Cx, adică
x
y = x arcsin Cx cu C ̸= 0 şi Cx ∈ [−1, 1]. 2
x+y
Exerciţiul 1.2.2. Rezolvaţi problema Cauchy y ′ = ; x > 0 cu condiţia
x
y(1) = 0.
y
Soluţie. Ecuaţia este echivalentă cu y ′ = 1 + , o ecuaţie omogenă. Cu schim-
x
x 1
barea de funcţie u = , ecuaţia devine u + xu′ = 1 + u ⇔ xu′ = 1 deci u′ = .
y x
Rezultă u(x) = ln |x| + C = ln x + C deci soluţia generală este

y(x) = x ln x + Cx; C ∈ R.

4
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

Pentru y(1) = 0 obţinem 1 = C deci soluţia problemei Cauchy este dată de

y(x) = x ln x + x = x(1 + ln x). 2

1.3 Ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene

Vom considera ecuaţiile de forma

( )
′ a1 x + b1 y + c1
y =f .
a2 x + b2 y + c2
Sunt posibile două cazuri: a1 b2 − a2 b{
1 ̸= 0, respectiv a1 b2 − a2 b1 ̸= 0.
a1 x + b1 y + c1 = 0
Dacă a1 b2 − a2 b1 ̸= 0, sistemul are soluţie unică
a2 x + b2 y + c2 = 0
(x0 , y0 ). Efectuând schimbarea de variabilă X = x − x0 şi schimbarea de funcţie
Y = y − y0 , rezultă
( ) ( ) ( )
a1 x + b1 y + c1 a1 X + a1 x0 + b1 Y + b1 y0 + c1 a1 X + b1 Y
f =f =f =
a2 x + b2 y + c2 a2 X + a2 x0 + b2 Y + b2 y0 + c2 a2 X + b2 Y
( )
Y
a1 + b1 X
=f Y
. Obţinem astfel ecuaţia omogenă
a2 + b2 X
( )
Y
dY a 1 + b1X
=f Y
.
dX a2 + b2 X
Dacă a1 b2 − a2 b1 = 0,
( atunci există k astfel
) ca a1 x + b1 y = k(a2 x + b2 y).
k(a2 x + b2 y) + c1
Ecuaţia devine y ′ = f = g(a2 x + b2 y). Cu schimbarea
a2 x + b2 y + c2
de funcţie u = a2 x + b2 y = obţinem u′ = a2 + b2 g(u), o ecuaţie cu variabile
separabile.

1.4 Ecuaţii liniare

O ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I este o ecuaţie de forma

y ′ = f (x)y + g(x)

cu f, g : I → R continue.

Pentru rezolvare, considerăm ı̂ntâi ecuaţia omogenă: y ′ = f (x)y. Termenul

ecuaţie omogenă este folosit ı̂n sensul că termenul liber (fără y) este zero,

5
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

nu ı̂n sensul din Secţiunea 1.2. Aşadar, obţinem soluţia particulară y = 0 iar
dy
pentru y ̸= 0 obţinem ecuaţia = f (x)dx. Prin integrare obţinem
y
ln |y| = F (x) + ln k = ln eF (x) + ln k, k > 0,

unde F este o primitivă a lui f. Rezultă |y| = keF (x) , adică y = ±keF (x) . Cum
±k = c este o constantă diferită de zero iar soluţia particulară y = 0 corespunde
cazului c = 0, rezultă soluţia generală a ecuaţiei y ′ = f (x)y, soluţie dată de

y = CeF (x) ; C ∈ R.

Rezolvăm acum ecuaţia neomogenă prin metoda variaţiei constantelor

(metoda lui Lagrange): ı̂nlocuim C cu o funcţie C(x) ı̂n soluţia ecuaţiei omo-
gene, obţinând astfel ecuaţia y = C(x) · eF (x) . Determinăm C(x) astfel ca y să
fie soluţie a ecuaţiei neomogene. Aşadar, rezultă

C ′ (x) · eF (x) + C(x) · f (x)eF (x) = f (x) · C(x)eF (x) + g(x),

adică C ′ (x) · eF (x) = g(x), o ecuaţie cu variabile separabile din care rezultă
∫
C(x) = e−F (x) · g(x)dx = P (x) + K, K ∈ R,

unde P este o primitivă a funcţiei x 7→ e−F (x) · g(x). Obţinem astfel soluţia
generală a ecuaţiei neomogene iniţiale:

y = (P (x) + K) · eF (x) .

Exerciţiul 1.4.1. Rezolvaţi ecuaţia y ′ = yctg x + 2x sin x.

Soluţie. Rezolvăm ı̂ntâi ecuaţia omogenă y ′ = yctg x (ecuaţie cu variabile
separabile). Pentru y ̸= 0,
dy cos x
= dx ⇒ ln |y| = ln | sin x| + ln k ⇒ |y| = k| sin x|
y sin x
cu k > 0. Prin urmare, soluţia generală este y = ±k sin x, k > 0, adică y =
C sin x, C ̸= 0. Pentru y = 0, obţinem o soluţie care corespunde lui y = c sin x
cu c = 0. Aşadar, soluţia generală a ecuaţiei omogene este y = C sin x; C ∈ R.

6
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

Aplicăm metoda variaţiei constantelor, căutând soluţii ale ecuaţiei neomo-

gene de forma y(x) = C(x) sin x pentru ecuaţia neomogenă. Rezultă y ′ (x) =
C ′ (x) sin x + C(x) cos x. Înlocuind ı̂n ecuaţia iniţială, obţinem
cos x
C ′ (x) sin x + C(x) cos x = C(x) sin x + 2x sin x ⇒ C ′ (x) sin x = 2x sin x,
sin x
de unde C ′ (x) = 2x. Rezultă C(x) = x2 + k deci soluţia generală este

y(x) = (x2 + k) sin x, k ∈ R.

2
1.5 Ecuaţii Bernoulli

O ecuaţie de forma y ′ = P (x)y + Q(x)y α P, Q : I → R continue, α ∈ R, se

numeşte ecuaţie Bernoulli. Dacă α = 0 ecuaţia este liniară iar dacă α = 1, se
obţine o ecuaţie cu variabile separabile. Pentru rezolvare, facem schimbarea de
funcţie: u = y 1−α şi obţinem o ecuaţie liniară. Dacă α > 1, trebuie să observăm
că schimbarea este permisă doar pentru y ̸= 0. Pe de altă parte, observăm că
y = 0 este o soluţie particulară a ecuaţii Bernoulli.
Exerciţiul 1.5.1. Rezolvaţi ecuaţia x2 y ′ − 2xy = y 2 , x > 0, y(1) = 1.
2 1
Rezolvare. Ecuaţia se poate scrie sub forma y ′ = y + 2 y 2 , o ecuaţie Bernoulli
x x
cu α = 2. Observăm că funcţia constantă y = 0 este soluţie particulară. Pentru
1 1 ′ −u′
y ̸= 0, facem schimbarea de funcţie u= y 1−2
= . rezultă y = şi y = 2 .
y u u
Ecuaţia Bernoulli se transformă in
−u′ 2 1 1 1
= · + · .
u2 x u x2 u2
2 1 2 1
Înmulţind ambii membri cu u2 obţinem −u′ = · u + 2 , adică u′ = − · u − 2 ,
x x x x
o ecuaţie liniară.
2
Rezolvăm ecuaţia omogenă u′ = − · u. Observăm că u = 0 este o soluţie
x
du dx
particulară. Pentru u ̸= 0, ecuaţia devine = −2 · . Integrând, rezultă
u x
±k
ln |u| = −2 ln |x|+ln k, k > 0, adică u = 2 , k > 0. Obţinem soluţia generală a
x
C
ecuaţiei omogene u(x) = 2 , C ∈ R, care cuprinde şi soluţia particulară u = 0.
x
7
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

Aplicăm metoda variaţiei constantelor pentru rezolvarea ecuaţiei liniare. Prin

C(x)
urmare, presupunem că u(x) = 2 este soluţie a ecuaţiei liniare deci
x
C ′ (x) · x2 − C(x) · 2x
u′ (x) =
x4
şi obţinem
C ′ (x) 2C(x) 2 C(x) 1
− = − · − .
x2 x3 x x2 x2
−x + k
Rezultă C ′ (x) = −1 deci C(x) = −x + k, k ∈ R. În concluzie, u(x) =
x2
deci soluţia generală a ecuaţiei Bernoulli este
x2
y(x) = , k ∈ R,
k−x
la care se adaugă soluţia particulară y = 0.
1
Impunând condiţia Cauchy y(1) = 1, obţinem 1 = , de unde k = 2.
k−1
x2
Astfel, soluţia problemei Cauchy este y(x) = . 2
2−x
1.6 Ecuaţii Riccati

O ecuaţie de forma y ′ = P (x)y 2 + Q(x)y + R(x), P, Q, R : I → R continue.

se numeşte ecuaţie Riccati. Pentru a determina soluţia generală trebuie să
cunoaştem o soluţie particulară yp .
Cu schimbarea de funcţie u = y − yp , obţinem y = u + yp şi ecuaţia devine

u′ + yp′ = P (x)(u + yp )2 + Q(x)(u + yp ) + R(x),

echivalentă cu

u′ + yp′ = P (x)yp2 + Q(x)yp + R(x) + P (x)u2 + 2P (x)uyp + Q(x)u

şi, ţinând cont că yp′ = P (x)yp2 + Q(x)yp + R(x), rezultă

u′ = 2P (x)yp u + P (x)u2 ,

o ecuaţie Bernoulli.

8
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

x−1
Exerciţiul 1.6.1. Rezolvaţi ecuaţia y ′ + 2xy 2 = y + , x > 0 ştiind că
c x2
admite o soluţie particulară de forma y = .
c x
Rezolvare. Dacă y(x) = este soluţie, atunci
x
−c c2 c 1 1
+ 2x = + − ,
x2 x2 x x x2
de unde, prin ı̂nmulţire cu x2 , −c+2x = cx+x−1. Rezultă −c = −1 şi 2 = c+1
1
deci c = 1. În concluzie, obţinem soluţia particulară yp (x) = .
x
1 1
Cu schimbarea de funcţie u = y − yp , obţinem y = u+ deci y ′ = u′ − 2 .
x x
Ecuaţia Riccati devine
( )
′ 1 2u 1 1 1 1
u − 2 = −2x u + 2
+ 2 + u + + − 2,
x x x x x x
adică u′ = −2xu2 − 3u, o ecuaţie Bernoulli.
Ecuaţia Bernoulli are soluţia particulară are soluţia particulară u = 0 iar
1
pentru u ̸= 0, cu schimbarea de funcţie v = u1−2 = , obţinem
u
−v ′ −3 2x
2
= − 2,
v v v
adică v ′ = 3v + 2x, o ecuaţie liniară.
Ecuaţia omogenă v ′ = 3v are soluţia generală v(x) = Ce3x , C ∈ R. Aplicând
metoda variaţiei constantelor, v(x) = C(x)e3x şi ecuaţia neomogenă devine
C ′ (x)e3x + 3C(x)e3x = 3C(x)e3x + 2x, adică C ′ (x)e3x = 2x. Rezultă astfel
C ′ (x) = 2xe−3x deci
∫ ( −3x ∫ )
−3x xe 1 −3x 2 2
C(x) = 2 xe dx = 2 + e = − xe−3x − e−3x + C.
−3 3 3 9
Rezultă
2 2
v(x) = − x − + ke3x , k ∈ R.
3 9
În consecinţă, soluţia generală a ecuaţiei Bernoulli este
1
u(x) = , k ∈ R,
− 23 x − 29 + ke3x

9
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

la care se adaugă soluţia particulară u(x) = 0.

În final, soluţia generală a ecuaţiei Riccati este
1 1
y(x) = + , k∈R
− 23 x − + ke3x
2
9
x
1
şi, ı̂n plus, ecuaţia are soluţia particulară y(x) = . 2
x
1.7 Ecuaţii Lagrange

O ecuaţie diferenţială de forma y = xφ(y ′ ) + ψ(y ′ ), φ, ψ ∈ C 1 (I), se numeşte

ecuaţie Lagrange.

Cu schimbarea de funcţie y ′ = p ecuaţia devine

dy dp dp
y = xφ(p) + ψ(p) ⇒ = φ(p) + xφ′ (p) + ψ ′ (p) ⇒
dx dx dx
dp dp dp ′
⇒ p = φ(p) + xφ′ (p) + ψ ′ (p) ⇔ (φ (p)x + ψ ′ (p)) + φ(p) − p = 0 ⇔
dx dx dx
dx
⇔ (φ(p) − p) + (φ′ (p) + ψ ′ (p)) = 0 → ecuaţie liniară de ordin 1
dp
{ φ(p) − p ̸= 0 ⇒ . . . x = g(p, c) ⇒ soluţie parametrică generală
a)
x = g(p, c)
y = g(p, c) · φ(p) + ψ(p).
b) φ(p0 ) = p0
p = p0 soluţie a ecuaţiei liniare
y = φ(p0 )x + ψ(p0 ) = p0 x + ψ(p0 ) soluţie singulară.

1.8 Ecuaţii Clairaut

O ecuaţie diferenţială de forma y = xy ′ +ψ(y ′ ), ψ ∈ C 1 (I) se numeşte ecuaţie

Clairaut. Se observă că o ecuaţie Clairaut este o ecuaţie Lagrange cu φ(p) = p.
Cu schimbarea de funcţie y ′ = p ecuaţia devine y = xp + ψ(p) ⇒
dp dp dp
p=p+x + ψ ′ (p) ⇒ (x + ψ ′ (p)) = 0.
dx dx dx

10
 Analiză matematică
Ecuaţii diferenţiale

dp
a) = 0 ⇒ p = C ⇒ y(x) = Cx + ψ(C) soluţie generală.
dx
{
′
x = −ψ ′ (p)
b) x + ψ (p) = 0 ⇒ soluţie singulară.
y = −pψ ′ (p) + ψ(p)
Exerciţii
Rezolvaţi următoarele ecuaţii diferenţiale:
1. y ′ = x ln x;
2. y ′ = esin x cos x, y(0) = 1;
1
3. y ′ = x(y 2 − y), y(0) = ;
y 2
′ − xy
4. y = + e , x > 0, y(1) = 0;
x ( π π)
′
5. y cos x + y = tg x, x ∈ − ,
2
, y(0) = 0;
2 2
6. x2 y ′ − xy = y 3 .

11