Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Editura Rao
2011
TONY PARSONS
My Favourite Wife
„Ştii, am iubit-o.
A fost dragoste la prima vedere,
la ultimă vedere, la orice
vedere.’’
Lolita
1Joc de cuvinte posibil datorita faptului că în limba engleza acelaşi cuvânt people
desemnează „poporul", ca un tot unitar, si „oamenii", luaţi fiecare în parte, (n.tr.)
nevoie ca să fii făcut partener, atunci erai terminat.
Firma n-avea să te târască după ea până la pensie. Te
mişcai în sus, adică promovai - sau erai dat afară.
— Desigur, zise Shane. Majoritatea - cred că 85%
- dintre avocaţii noştri asociaţi au ajuns parteneri.
Cei care n-au ajuns sunt ca fetele acelea care sunt
lăsate deoparte. Ştii tu - avocaţi de genul Bridget
Jones, ca o fată nemăritată care priveşte schimbarea
fără Hugh Grant lângă ea.
Bill se scutură de parcă ar fi fost cuprins de un
fior rece.
— Atunci ce caută aici? întrebă el. Mitch
Nebunul, vreau sa spun.
— Mitch Nebunul a lucrat în biroul din Hong
Kong, dar n-a putut să ţină pasul după preluare. Ani
de zile, tipii de la Hong Kong are făcut rapid bani, dar
situaţia a devenit mult mai grea când au plecat
britanicii. Mitch a fost trimis aici, atunci când
Shanghaiul era o opţiune uşoară. Shane oftă. Trist,
nu-i aşa colega? În vârstă de patruzeci de ani şi încă
lucrează pe salariu de sclav. Şi nu putem s-o ducem
aşa la infinit, nu? Cel puţin, nu în stilul nostru de
lucru. Anii avocatului sunt ca anii câinelui - se scurg
mai rapid decât anii omeneşti. Shane luă fotografia
de pe biroul lui Bill. Dar de la tine se aşteaptă lucruri
mari, spuse el, dând din cap cu gravitate. Studie în
linişte mica familie, apoi puse la loc fotografia pe
birou. Eşti un tip norocos, Bill.
— Da, recunoscu Bill, îndreptând rama argintie.
Sunt norocos.
4 Joc de cuvinte în limba engleză în original intre throwing out şi throwing up,
adică „a voma“, pe seama particulei out versus up din verb. (n.tr.)
singurătate. Un bol de fructe cu o singură banană
înnegrită. O revistă deschisă la pagina cu programul
TV, cu emisiunile ei preferate încercuite cu roşu. O
carte de cuvinte încrucişate, deschisă la un careu pe
jumătate rezolvat. Nu părea genul de fată care
rezolvă cuvinte încrucişate. Dar apoi se gândi: „Mă
rog, ce ştii tu despre ea?”
Apartamentul era imaculat decorat, dar cu mult
mai mic decât cel în care locuia el. Găsi singurul
dormitor şi o întinse pe pat peste cuvertură, încă
îmbrăcată cu haina lui. „în filme, se gândi el, în filme
aş fi dezbrăcat-o şi aş fi băgat-o în pat, iar a doua zi
ea nu şi-ar mai aminti nimic." Dar nu putea să facă
nimic altceva decât să o lase adormită pe pat şi să
stingă lumina în drum spre ieşire. Vocea ei îl ajunse
din urmă, tocmai când închidea uşa în urma lui.
— Nu are pe nimeni altcineva decât pe soţia lui
şi pe mine, şopti ea, fără să se mişte în întuneric. Sunt
sigură de asta.
— Pare o partidă bună, spuse Bill cu un dispreţ
care îl surprinse şi pe el şi ieşi din apartament cât de
încet putu.
6 Ouă fierte tari învelite în came tocata şi prăjite în ulei; arată în final ca o
gălușcă mai mare. (n.tr.)
părut? Hilar, dragă!” Aruncătorul de ouă era un
flăcău numai muşchi, cu un pulover de caşmir roz şi
blugi Levi’s. Uneori, indivizii ăştia erau masivi.
Făcuseră ceva sporturi pe la şcolile la care îi
trimiseseră mămicile şi tăticii lor.
Era o fată cu el - una dintre acele fete, se gândi
Bill, una dintre acele blonde de Fulham Broadway -
care încerca să-l facă să se oprească. Tipa arăta pe
jumătate umană. Bill îi dădu ceva credit pentru că
părea supărată. Pentru că nu i se părea totul de-a
dreptul hilar. Atunci fusese prima oară când o văzuse
pe Becca.
Bill îi ceruse politicos jucătorului de bowling cu
ouă să plece. El îi răspunse să dispară naibii şi să-i
aducă o halbă de Fosters. Aşa că Bill repetă cererea
mai puţin politicos. Acelaşi răspuns. Du-te naibii şi o
halbă de Fosters. Aşa că Bill îl apucase de braţ fără să
stea pe gânduri şi o pornise cu el spre uşă. Munca pe
şantierele de construcţii îl întărise fizic. Nu conta cât
sport făcuseră ei la şcolile lor private, pur şi simplu
nu se putea compara cu munca fizică.
„Un flăcău plin de muşchi, dar moale pe
dinăuntru", se gândea Bill. Îi dădu un brânci la uşă -
un pic mai tare decât ar fi fost strict necesar - de fapt,
mult mai tare decât ar fi fost strict necesar -, iar
rapidul jucător de bowling cu ouă se împiedică şi
căzu în şanţ.
La mesele de afară, lumea se prăpădea de râs.
— Într-o zi, ai să aduci băuturi copiilor mei, îi
spuse el lui Bill, ridicându-se roşu la faţă.
— Abia aştept, zise Bill. Erau cam de aceeaşi
vârstă, se gândi el. Bill putea să pună pariu că mama
lui nu murise încă.
— Iar tu vei fi un boşorog fără dinţi, cu un mucii
atârnând de bărbie,cu o viaţă de rahat şi tot ai să
serveşti unii ca mine!
Bill râse şi se uită la fata blondă.
— Sper ca urmaşii tăi să le semene mamei lor, îi
ură el, întorcându-se pe călcâie.
Nu se aştepta s-o mai vadă niciodată.
Însă Becca se întoarse să-şi ceară scuze în
numele prietenului ei şi se oferi să plătească pentru
mâncare şi toată mizeria, şi ajunse tocmai la timp ca
să vadă că proprietarul îl concediază pe Bill, căci nu-i
plăcuse faptul că el folosise mai multă forţă decât ar
fi fost necesar ca să-l arunce în stradă pe rapidul
aruncător de ouă, acuzându-l că nu era acolo ca să-i
supere pe clienţii care plăteau, era acolo ca să
oprească scandalul, nu ca să-l înceapă, iar Bill spunea
că nu poate să-l concedieze, pentru că el îşi dă
dracului demisia, bine?
Becca îl urmă afară şi-i spuse:
— Nu pleca.
Iar Bill ripostă:
— Trei lire sterline pe oră ca să fiu insultat de
cretini? De ce nu?
Dar nu asta dorise ea să spună.
Îi ceru din nou scuze şi spuse că prietenul ei e un
tip de treabă, pe bune, aşa era, iar Bill fu un pic
nedumerit, pentru că pe prietenul ei chiar aşa îl
chema, Guy,7 iar ei râseră pe seama acestui lucru, iar
asta era bine, pentru că ea avea o faţă atât de
frumoasă atunci când râdea, iar apoi ea mai zise că
Bill n-ar trebui să creadă că erau cu toţii nişte idioţi,
iar Bill îi spuse să nu-şi facă griji în legătură cu asta,
că pe el nu îl deranja să-i răsfeţe pe bogătaşii fără
maniere, trebuie şi ei să bea undeva, iar ea răspunse
că nu era cazul ei, iar el n-o cunoştea deloc, se enervă
acum, iar el îi zise: „Ei bine, demonstrează - dă-mi
numărul tău de telefon şi poate am să te sun cândva",
pentru că pur şi simplu nu-i mai păsa absolut deloc şi
se săturase să nu aibă şi el o prietenă care să arate ca
ea şi se săturase să fie singur şi să simtă că nu
avusese niciodată ocazia să se bucure de tinereţea
lui.
Aşa că ea li scrise numărul de telefon în palmă şi,
când ajunse în camera lui închiriată de la periferia
oraşului, se simţi foarte deznădăjduit pentru că cele
opt cifre aproape se şterseseră.
Dar reţinuse totuşi numărul. Exact.
7 Joc de cuvinte în limba engleză în original, intre substantivul comun „guy“ - tip,
ins, individ, şi substantivul propriu Guy. (n.tr.)
Şi aşa o cunoscuse pe Bece a, iar ea era prima din
acel loc, prima şi singura, care nu privise prin el şi
nici nu se uitase la el ca la un gunoi, iar el avea s-o
iubească întotdeauna pentru asta.
Şi câteodată se speria. Pentru că nici nu-şi putea
imagina viaţa fără ea. Pentru că se întreba ce s-ar fi
întâmplat cu el dacă n-ar fi întâlnit-o pe Becca. Se
întreba: „Ce-ar fi fost atunci? Cine m-ar fi iubit?”
10
12
11 în limba engleză în original, jocul de cuvinte este şi mai picant, pentru că „sex
oral" conţine cuvântul job (expresia în original este blow-job), care poate însemna şi
„meserie", „treabă", „afacere". (n.tr.)
— Revin imediat, mormăi el.
Nu-i observă pe cei patru bărbaţi de la altă masă
care se ridicară şi îl urmară afară din sala de bal, în
holul hotelului. Era cu ochii la telefon, aşteptând să
apară semnalul, aşa că nu-i văzu nici când ieşi din
hotel în noaptea de "ară. Doar când apăru semnalul
şi el formă numărul Beccăi ridică privirea şi îi văzu în
faţa lui.
Patru bărbaţi în haine de seară pe care nu-i
recunoscu, holbându-se la el ca şi cum ar fi trebuit
să-i cunoască.
— Alo? spuse Becca, dar Bill nu o auzea, pentru
că închisese telefonul dându-şi seama imediat că
trebuia să stea departe de bărbaţii aceştia.
Pentru că acum îi recunoscuse. Şi-i amintea.
Parcă îi şi vedea pe ringul de dans de la Suzy
Two, râzând ca nişte câştigători la loterie, în timp ce
o pipăiau pe JinJin Li.
Bill vru să treacă pe lângă ei, dar unul dintre ei
îşi aruncă ţigara şi se posta în faţa lui.
— Îţi dau un sfat, zise el.
Erau toţi ca unul, reflectă Bill. Tineri, dar
începând să se îngraşe, cu feţele acelea imobile,
dispreţuitoare, pe care le ştia foarte bine.
Concetăţeni de-ai lui din Anglia.
— Nu mai încerca să ne spui tu nouă ce putem şi
ce nu putem să facem cu o curvă chinezoaică! spuse
bărbatul şi îi trase un pumn în faţă. Prietenii lui îl
aprobară chiuind.
Bill văzuse pumnul venind, dar fu prea şocat ca
să se mişte. Stătuse acolo ca un idiot, iar lovitura îl
nimerise în plin cu o forţă care îl dădu câţiva paşi
înapoi, se lovi de cineva care aştepta la coada de
taxiuri şi auzi o fată ţipând. Apoi fu lovit din nou,
simţi un obiect dur care îi sparse buza - „poate o
verighetă", se gândi el - şi se împiedică de ceva. Se
chinui să-şi recapete echilibrul şi văzu că era imul
din cei doi lei chinezeşti care păzeau intrarea în
hotel. Se juli la mâini de leul din piatră, dar rămase în
picioare.
Îşi duse degetele la gură. Simţi mirosul de sânge,
rânced şi metalic. Se întoarse pe jumătate şi văzu că
trei dintre ei erau în faţa lui acum. Cu pumnii strânşi,
pregătiţi să-l atace. Cu buzele strânse pe feţele lor
răutăcioase şi stupide. Oh, acum îi cunoştea. Cel care
îl lovise părea că voia cu tot dinadinsul să-i explice
ceva.
— Unde crezi că te afli? La discoteca şcolii? Ea ar
fi fost fericită să şi-o pună cu noi toţi pentru 500 de
yuani, spuse el. Al dracului turist ignorant!
„Turist” era cel mai jignitor apelativ cu care
puteai să numeşti pe cineva în Shanghai. „Turist”
făcea ca „idiotul dracului" să pară ca un compliment.
Un alt pumn, dar Bill îşi dădu seama că ar putea
face un efort să pareze lovitura, aşa că aceasta doar îi
juli fruntea. Apoi altul pe care nu-l văzu îi trase una
între coaste şi-şi pierdu respiraţia şi căzu în palme şi
în genunchi, gemând de şoc şi de spaimă, pentru că
durerea pe care o simţea într-o parte era de
nesuportat. Se întreba cum o să se termine toate
astea şi dacă aveau de gând să-l omoare.
Apoi, de undeva de departe, auzi vocea lui Shane.
Îl striga, îi făcea pe ei ticăloşi şi le spunea să-l lase în
pace. Şi la început păru că asta vor face.
Loviturile încetară şi, în vreme ce Bill se ţâra pe
trotuar spre holul hotelului, conştient de oamenii de
la coada de taxiuri care se dădeau înapoi din calea
lui, de parcă ar fi fost purtătorul vreunei boli noi, i se
păru ca un miracol. Dar de fapt nenorociţii doar îşi
întorseseră atenţia spre prietenul lui.
Îşi înălţă privirea şi îl văzu pe Shane înconjurat
de cei patru. Bill se ţinu de leul de piatră şi se ridică
în picioare. Shane vorbea urât şi înjura, dar unul
dintre bărbaţi se năpusti spre pieptul lui, iar pumnii
îl loveau ca nişte pistoane, în timp ce ceilalţi îl
îngenuncheaseră, punându-l la pământ, făcându-l să
urle de durere. Se auzeau strigăte în chineză şi în
engleză. Oamenii ieşeau din hotel ca să privească
bătaia.
Bill era din nou pe picioare, ţinându-se cu mâna
de coaste, în timp ce se apropia împleticindu-se de
prietenul său. Ceva îi explodă în ureche ca un flash
de lumină roşie şi căzu la pământ, aproape comic
după toate cele întâmplate. Văzu feţele a doi dintre
ei, întorcându-se de la Shane spre el, unul din ei cu
sânge pe cămaşă. „Sângele meu“, se gândi Bill.
Ceilalţi doi continuau să-l lovească pe Shane. În
cap, între picioare, în coaste. El se chirci şi bărbaţii
continuau să-l lovească.
Bill era conştient că trebuie să facă ceva. Dar
totul se întâmpla prea repede şi nenorociţii erau
prea mulţi, iar el nu avea în el furia pe care o avusese
atunci când îi văzuse cu JinJin Li şi îşi simţise sângele
clocotind de mânie la vederea acelui trup tânăr,
mânjit de mâinile lor. În seara asta, toată furia era la
ei.
Cei care îl loveau pe Shane respirau greu,
încetinind ritmul. Cravatele li se lărgiseră la gât.
Shane se oprise şi el din urlat. Era chircit pe jos, fără
să se mişte. Bill merse spre el, dar cel care vorbise la
început îi ieşi în cale şi-l lovi între picioare, cu pumnii
strânşi de-o parte şi de alta a trupului. Avea
pantalonii cu genul acela de dungi lungi de satin care
le plac atât de mult avocaţilor. Faptul că toţi purtau
cravată neagră făcea scena să pară cumva şi mai
grotescă şi-i făcea pe cei patru să pară o adunătură
de pinguini psihopaţi.
— Îi apărai onoarea, nu-i aşa? zise cel care se
gândea întruna la JinJin Li. Ce crezi tu, cretin prost ce
eşti, că nu se fute pentru bani?
Îl lovi pe Bill cu putere în stomac, dar atunci
dintr-odată totul se termină pentru că paza hotelului
ajunse pe trotuar, iar cei patru plecară, fără nici o
grabă, dându-şi unul altuia salutul de „high five", de
parcă tocmai câştigaseră un meci de baschet,
exultând şi râzând, şi strigând obscenităţi peste
umăr. Cei de la securitatea hotelului se uitară după ei
şi apoi la Bill şi la Shane cu aceeaşi ostilitate. Shane
era aşezat în fund acum, dar aplecat peste burtă şi
gemând cu capul strâns în piept. Vomitase pe cămaşa
lui de gală.
Bill îl ajută pe Shane să se ridice în picioare şi
simţi toată greutatea prietenului său lăsându-se
peste el. Se clătinară până în stradă, unde Tiger se
precipită să iasă din maşină şi se uita la ei cu groază.
Zicea ceva, dar Bill nu mai auzea.
„Da, exact asta cred, se gândea Bill, în timp ce
umilinţa de a fi fost bătut punea stăpânire pe el.
Chiar cred asta, porcule!
Cred din tot sufletul că nu şi-a pus-o cu nimeni
pentru bani.”
13
14
15
16
17
18
19
20
22
Ea îi ciocănise la uşă.
După ce Holly şi Becca se întorseseră, iar ea ştia
că erau aici, JinJin făcuse ceva de necrezut:
traversase curtea şi ciocănise la uşa lui cu un zâmbet
pe faţă. Acesta fusese lucrul care îl şocase atunci
când deschisese uşa şi o văzuse stând acolo - faptul
că zâmbea.
— Negare, spuse Shane mai târziu. Aşa numesc
ei chestia asta, colega: negare. Bill nu ştia dacă fusese
negare. Cum poate cineva să-şi nege soţia şi copilul?
Dar nu putea să creadă că era un lucru care ţinea de
răutate. În ciuda a tot ce văzuse pe lume, era ceva
inocent la JinJin. Probabil că pur şi simplu fata dorise
să-l vadă. Pur şi simplu. Ea îşi urmase impulsul
inimii. Şi pur şi simplu ? fusese practică.
— Dar JinJin, spuse el, fără să poată înţelege ce
căuta ea aici, întrebându-se ce s-ar fi întâmplat dacă
Becca ar fi deschis uşa, ce s-ar fi întâmplat dacă soţia
şi fiica lui n-ar fi dormit încă din cauza diferenţei de
fus orar şi a oboselii de după zborul cu avionul. Nu se
poate să vii aici!
Şi ea nu mai veni. Plecă. Şi plânse câteva zile.
Totul era o nebunie. La ce se aşteptase ea oare? Şi
când în cele din urmă el se duse la noul ei
apartament, trebui s-o ţină în braţe şi să-i explice cât
de blând putea ceea ce îi spusese cu mult timp în
urmă şi ceea ce ea nu se poate să fi uitat - „Nu sunt
liber“ - şi s-o mai tină puţin în braţe şi s-o lase să i se
frângă inima în braţele lui până când ea fu pregătită
să-l conducă în pat.
— Cine era la uşă? întrebase Bece a.
— Nimeni, răspunsese el.
Prietenul lui avea dreptate. I se spune negare.
23
24
25
26
13Oriunde mergi, orice faci - eu rămân aici şi te aştept, versurile unui cântec de
Richard Marx. (n.tr.)
Bill începu să meargă, repede, dar fără direcţie
sau scop. Ploaia îl orbea.
„Poate să te aibă, se gândi el.
La dracu’, poate să te aibă!”
28
29
30