Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii

Moldova .Colegiu de Medicină Veterinară și Economie Agrară

din Brătușeni

Referat
La disciplina ,, Economie Agrară”
Al elevei grupei V-2021 anul ll
Specialitate Medicină Veterinară

Tema: Economia sectorului vegetal și zootehnic

1) Economia Bovinelor
2)Economia Suinelor
3)Economia Ovinelor și a Căprinelor
4)Economia Aviculturii
5) Economia Furajelor

A elaborat eleva
Nistor Anna
1)Economia Bovinelor
După cum este unanim recunoscut, creşterea bovinelor reprezintă ramura de bază a agriculturii.Pe acest
concept trebuie să se fundamenteze întreaga strategie de redresare şi dezvoltare a ei deoarece pe plan
mondial bovinele asigură 96% din producţia de lapte, 33% din cea de carne, 90% din totalul pieilor şi cca
70% din producţia de gunoi.Datele statistice din ţări cu performanţe deosebite în producţia agricolă, atât
din Europa cât şi de pe alte continente, arată că producţia de origine animală reprezintă 65-75% din
totalul producţiei agricole faţă de numai 35-40% în România, deşi condiţiile naturale şi practicile
tradiţionale din ţara noastră sunt favorabile desfăşurării acestei activităţi.În ceea ce priveşte taurinele,
acestea reprezintă în România, fără îndoială, una dintre cele mai importante specii în cadrul şeptelului
naţional.Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui procent însemnat din hrana
populaţiei. Creşterea bovinelor ocupă şi va ocupa locul prioritar în economia producţiei
animale.Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează:

ü. produse principale: lapte, carne;

ü. produse secundare: piei, gunoi degrajd;

ü. subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc., forţă de muncă.Laptele este cel mai
important produs, datorită compoziţiei chimice complexe, valorii biologice ridicate şi gradului înalt de
digestibilitate.Conţine peste 100 de substanţe necesare organismului uman, din care 20 de
aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 vitamine şi 45elemente minerale.Exprimată în calorii, valoare nutritivă
a unui litru de lapte este echivalentă cu circa 400 g carne de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500
g peşte, 2,6 kg varză, 125 g pâine etc.Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă
deosebită, ci şi în faptul că poate fi transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste
1000), ceea ce contribuie la diversificarea alimentaţiei umane.Hrana consumată este transformată
cel mai economic în lapte; astfel, la acelaşi consum de hrană, vacile de lapte dau o producţie
echivalentă din punct de vedere energetic cu 1000 Kcal, pe când animalele supuse îngăşării produc,
prin depunerile de carne şi seu, cca. 840 Kcal.Din producţia totală de lapte produsă pe glob, mai
mult de 90% este dată de vaci.CarneaDeşi producţia de carne furnizată de bovine reprezintă cca.
35-40% din producţia mondială de carne, se estimează o creştere a ponderii acesteia în consumul
mondial.Creşterea cerinţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea nutritivă şi dietetică a
acesteia.Alte produseBovinele furnizează de asemenea şi produse secundare deosebit de
valoroase, respectiv peste 90% din pieile folosite în industrie şi 75% din gunoiul de grajd produs de
toate speciile.Creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la creşterea eficienţei
economice datorită faptului că foloseşte judicios furajele fibroase şi suculente, precum şi toate
produsele secundare din producţia vegetală.
2)Economia suinelor
Încă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor[1], în ţara noastră, a constituit o preocupare
importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural.Pentru început, a predominat o
creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având la bază rasele Stocli şi Mangaliţa,
precum şi alte populaţii locale.La sfârşitul secolului trecut şi începutul actualului secol, au fost
importate unele rase mai perfecţionate) în special din Anglia, atât pentru creşterea în sine, cât şi
pentru ameliorarea populaţiilor existente.Această activitate a reprezentat întotdeauna pentru fermieri
o sursă de hrană şi de materie primă pentru satisfacerea nevoilor familiale, dar şi pentru
comerţ.Creşterea porcilor, în condiţiile ţării noastre, este o ramură economică foarte importantă,
aceasta caracterizându-se prin intensivizarea producţiei, începând cu producerea de purcei şi
terminându-se cu livrarea continuă, ritmică şi constantă, a indivizilor îngrăşaţi pentru sacrificare.Între
ramurile zootehnice, creşterea porcilor ocupă locul al II-lea după bovine.Produsul principal care se
obţine de la porcine este carnea, mult solicitată şi apreciată de consumatori, datorită valorii ei
hrănitoare, suculenţei şi frăgezimii, uşurinţei cu care se prepară într-un bogat sortiment de preparate
culinare, posibilităţii de conservare sub diferite forme şi pe timp îndelungat etc.Prin conţinutul său
superior de proteine şi grăsimi, valoarea sa energetică (exprimată în Kcal/kg) este superioară
celorlalte specii:   – 2700 Kcal. la carnea de porc;

– 1600 Kcal. la carnea de taurine;

– 1400 Kcal. la carnea de ovine;

– 1050 Kcal. la carnea de pasăre;

– 750 Kcal. la un ou de 50 grame,etc.

După recomandările F.A.O., O.M.S. ca şi ale unor specialişti români, o persoană “standard” trebuie
să primească zilnic între 2800-3000 kcal. şi circa 1g proteină pentru fiecare kg greutate, pentru care
sunt necesare anual circa73 kg carne (în carcasă), din care:

– 13,3 kg de bovine,

– 5,1 kg de ovine,

– 27,9 kg de porcine,
 – 15,9 kg de pasăre

– 10,5 kg din alte resurse (în principal din carne de peşte), alături de circa 240 kg lapte şi produse
din lapte şi 280 ouă.

Creşterea porcilor prezintă şi unele particularităţi biologice economice:

 adaptabilitate ridicată la condiţiile creşterii intensive;

 asigură industriei alimentare o valoroasă materie primă (carnea), iar pe piaţa externă constituie o sursă
sigură de aport valutar;

 consum specific de furaje redus (pentru obţinerea unui kg spor de creştere in greutate vie sunt
necesare circa 5 U.N.- în sistem gospodăresc, respectiv 2,5-3 U.N.- in sistem industrial);

 productivitatea pe animal matcă superioară (1,5 -2 tone carne in viu/scroafă/an);

 prolificitate şi precocitate ridicată (anual de la o scroafă se pot obţine peste 20 de purcei, iar după circa
9 luni scrofiţele se pot folosi la reproducţie) ;

 randament la sacrificare ridicat (75-75%);

 valorifică superior majoritatea produselor secundare obţinute in ramurile vegetale, unele reziduuri
industriale, precum şi resturile menajere.

Pe lângă aceste particularităţi, trebuie evidenţiat şi faptul că în creşterea porcilor, consumul de furaje
concentrate este foarte mare, determinând o pondere ridicată a cheltuielilor cu furajele (în medie 75-
80%).În urma sacrificării porcilor rezultă, faţă de celelalate animale de fermă, proporţii relativ mari de
ţesut adipos (slănină şi osânză), suficient de mari decarne, suculentă şi cu valoare energetică
ridicate şi proporţii reduse de oase şi subproduse, unele mult întrebuinţate în diverse industrii
alimentare, de nutreţuri combinate şi farmaceutice.De la porcine se mai obţine şi grăsimea animală,
precum şi o serie de produse secundare, cum ar fi: piei, oase, copite, păr, gunoi etc. Prezentăm, pe
scurt, producţiile obţinute în urma sacrificării porcilor şi principalele domenii de utilizare:

Carnea de porc
– este producţia principală şi se caracterizează prin valoarea energetică mare, în comparaţie cu cea
rezultată de la alte specii, ca urmare a prezenţei substanţelor grase.Conţinutul cărnii în substanţe
grase îi conferă frăgezime şi savoare.Carnea de porc reprezintă cca. 54% din greutatea animalului
viu, sacrificat la 100 kg, cu variaţii între 50-60%.Aceasta poate fi consumată o perioadă relativ
îndelungată de timp, deoarece are un conţinut redus de apă şi se poate prelucra sub formă de
semipreparate, mezeluri, afumături, conserve etc.De menţionat că, în multe reţete, carnea de porc
se introduce în componenţa diverselor tipuri de salamuri, pentru îmbunătăţirea valorii energetice şi a
calităţii gustative.În tehnologia curentă, prin “carne de porc” se înţelege ţesutul muscular cu bazele
anatomice osoase respective.

Grasimea
– este producţia secundară şi se compune, în principal, din slănină şi osânză.Ambele sortimente
sunt utilizate sub formă de preparate în alimentaţia umană, iar topite atât în hrana oamenilor cât şi
pentru diverse industrii.Slănina reprezintă cca. 20% din greutatea vie a animalului, iar osânza între
2-3%.Grăsimea constituie o componentă importantă în echilibrarea energetică a alimentaţiei umane,
deoarece posedă peste 8000 kcal/kg.Slănina, ca atare, de porc, are o importanţă mai redusă pentru
alimentaţia umană, deoarece posedă o valoare biologică redusă, însă osânza este preferată
în preparate culinare (cofetării).În alimentaţia animalelor, grăsimea se utilizează sub formă topită
pentru echilibrarea energetică a raţiilor de hrană, mai ales la categoriile tinere de porcine şi păsări.

Subprodusele
– rezultate în urma sacrificării porcilor sunt utilizate în alimentaţia umană, în industria alimentară şi în
cea farmaceutică.Acestea reprezintă cca. 20% din greutatea animalului viu, din care, cca. 11%, sunt
comestibile, iar cca. 9% necomestibile.Dintre subprodusele comestibile, utilizate în alimentaţia
umană, enumerăm: ficatul, creierul, inima, limba, urechile, testicolele, rinichii, picioarele şi chiar
plămânii.Subprodusele utilizate în diversele industrii sunt: pielea (4,5 kg), stomacul, intestinele,
vezica urinară, sângele (3,3 kg), părul, extremităţile, unghiile, grăsimea rezultată de la răzuirea pielii
şi din curăţarea intestinelor şi mai rar conţinutul aparatului digestiv.În urma sacrificării unui porc, în
greutate vie de 100 kg, mai rezultă şi cca. 3,0 kg deşeuri.Subprodusele utilizate în industria
farmaceutică sunt: glanda tiroidă, timusul, pepsina stomacală şi uneori, glandele sexuale.Gunoiul de
grajd poate fi utilizat în fertilizarea terenurilor agricole calcaroase, mai ales când este preparat în
amestec cu cel rezultat de la alte animale de fermă (rumegătoare).

3)Economia Ovinelor și a Căprinelor

4)Economia Aviculturii
Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre din
lume și un exportator net de produse avicole, cu o producție anuală de aproximativ 13,4
milioane de tone.În general, UE importă produse cu valoare ridicată (ex. piept de
pasăre, preparate din carne de pasăre) în principal din Brazilia, Thailanda și Ucraina și
exportă produse cu valoare mai mică.Păsările de curte fac parte din organizarea
comună a piețelor între țările UE, care are mai multe funcții. De exemplu, oferă o plasă
de siguranță pentru piețele agricole și stabilește cerințe minime de calitate. În același
timp, crescătorii de păsări pot beneficia de sprijin pentru venit sub formă de plăți directe.
Măsuri de piață și standarde de comercializare
De obicei, UE nu intervine pe piețele avicole. Uneori însă sunt necesare măsuri
excepționale de sprijinire a pieței, de exemplu atunci când apar boli animale și scade
încrederea consumatorilor.UE aplică standarde de comercializare pentru păsările de
curte. Ele sunt concepute pentru a îmbunătăți calitatea produselor, pentru a proteja
consumatorii și pentru a asigura uniformitatea pe întreaga piață a UE.Standardele
stabilesc norme detaliate pe care trebuie să le îndeplinească produsele avicole pentru a
putea fi comercializate în UE. În general, acestea prevăd:
 denumiri comerciale;
 categoria de calitate;
 conținutul minim de apă, inevitabil din punct de vedere tehnic, absorbit în timpul
prelucrării;
 definițiile și etichetarea diferitelor metode alternative de producție a produselor avicole.
Informații pe aceeași temă
Ce sunt măsurile de piață
Măsuri comerciale
Licențe de import
Păsările de curte importate din afara UE fac obiectul unor licențe – o altă metodă
utilizată de Comisia Europeană pentru a monitoriza fluxurile comerciale. Importurile sunt
permise numai dacă respectă standardele UE în materie de sănătate animală
și siguranță alimentară.
Taxe de import
Importurile de păsări de curte din țări din afara UE sunt supuse taxelor la import.
Acestea îi permit UE să se asigure că operatorii săi economici din același sector pot
concura pe piața internă a UE cu țări din afara UE.
Contigente tarifare
Importurile sunt organizate printr-un sistem de contingente tarifare. Unele se bazează
pe alocări specifice anumitor țări, în timp ce altele sunt deschise tuturor țărilor (erga
omnes). Volumele anuale ale contingentelor se pot modifica în funcție de creșterea
programată, de eventuale noi negocieri sau de o eventuală aderare la UE.
Taxe suplimentare la import
Importurilor de carne de pasăre li se pot aplica taxe de import suplimentare pentru a
contrabalansa eventualele efecte nefavorabile asupra pieței UE. Aceste taxe se aplică atunci
când produsele importate au un preț mai mic decât nivelul notificat de UE Organizației Mondiale
a Comerțului (prețul de declanșare).

5)Economia furajelor