Psihologie – 08.10.

2019
Prof. Gondor Denisia, cls. a X-a

PROCESE COGNITIVE SUPERIOARE

GANDIREA
Sunt considerate procese cognitive superioare sau procese intelectuale:
 gândirea
 memoria
 imaginația
Gândirea este un proces cognitiv instinctiv de reflectare generalizată și abstractă a
obiectelor și a relațiilor dintre ele, sub formă de concepte noțiuni judecăți și raționamente
Conceptul este un ansamblu de imagini și cuvinte care au legătură strânsă între ele
și care înseamnă ceva, se referă la un obiect sau la o categorie de obiecte. Există două tipuri de
concepte:
 concepte concrete - care se referă la clase mici de obiecte de exemplu măr
 concepte abstracte care se raportează la categorii mari de obiecte de exemplu conceptul
de libertate.
Caracterul finalist al gândirii
De ce gândim? În mod sigur pentru că trebuie să găsim soluţionări problemelor cu
care ne confruntăm. Cu alte cuvinte demersurile noastre au o finalitate, un scop bine
definit: elaborarea unui model mintal a unor explicaţii şi a unor răspunsuri cu privire la
implicaţiile concepţiilor situaţiei problematice.
Caracteristicile gandirii
 gândirea abordează nu numai realul ci și posibilul, ipoteticul și chiar fantasticul
 prin percepție omul constată dar prin gândire găsește explicații pentru fenomenele
constatate
 imaginea perceptivă nu conține esența nu surprinde relațiile dintre obiecte,
fenomene, dar gandirea cuprinde întotdeauna esența, relațiile, ceea ce face posibil
explicarea și prevederea
 gândirea nu este posibilă fără limbaj
 gândirea este un proces central, nu periferic.
In procesele centrale intermediarii comportamentului sunt amintirea, așteptarea, etc., pe când
spre cele periferice intermediarii comportamentului sunt produși de mișcările musculare
Gândirea funcţionează prin operaţii numite în general activităţi mintale. Există
modalităţi fundamentale de operare ale gândirii, prezente în orice act de gândire, numite
operaţii fundamentale şi există operaţii specifice pentru anumite domenii, numite
algoritmi.
Psihologie – 08.10.2019
Prof. Gondor Denisia, cls. a X-a

Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea,

concretizarea, l\individularizarea şi generalizarea.
Forme de manifestare cognitivă:
1. Analiza – operaţia de descompunere ( în minte) a unui obiect în părţile sale componente
şi de apreciere a semnificaţiei fiecărei părţi în cadrul întregului.
2. Sinteza – este operaţia inversă analizei şi constă în reconstituirea/recompunerea (în
minte) a unui obiect , a unui întreg, din elementele /însuşirile sale , date separat.
3.Comparaţia – reprezintă operaţia gândirii de precizare a asemănărilor şi deosebirilor
dintre obiecte, pe baza unui criteriu bine stabilit. Pe baza unor criterii diverse, se pot
realiza numeroase comparaţii, simple sau combinate.
4.Abstractizarea – este operaţia gândirii de sesizare şi reţinere a unor caracteristici/însuşiri
esenţiale ale obiectelor şi eliminarea unor caracteristici mai puţin importante ale acestora.
5.Concretizarea - este operaţia de aplicare a noţiunilor, principiilor şi legilor generale în
varietatea laturilor şi formelor particulare ale realului. Concretizarea este operaţia inversă
abstractizării.
6.Generalizarea – este operaţia gândirii care presupune extinderea unei însuşiri, noţiuni,
principii sau legi asupra tuturor cazurilor particulare care deţin proprietăţile date.
7.Individualizarea – este operaţia inversă generalizării ce constă în scoaterea/extragerea
unui singur caz dintr-o mulţime cu aceleaşi caracteristici generale şi identificarea unor
însuşiri unice pentru cazul /individul în cauză.
Gândirea are două mari componente: una informaţională şi una operaţională.
Latura operaţională a gândirii este alcătuită din operaţii şi procedee mintale de
transformare a informaţiilor, de prelucrare şi relaţionare, de combinare şi recombinare a
noţiunilor şi a schemelor cu scopul obţinerii unor noi cunoştinţe, a luării unei decizii sau a
rezolvării de probleme. Latura informaţională este alcătuită din ansamblul noţiunilor şi
conceptelor, ca forme generalizate de reflectare a însuşirilor şi fenomenelor.
In afară de concepte din continutul gândirii mai face parte și raționamentul care
reprezintă o înlănțuire de idei, care la rândul lor combina diverse concepte.
Forme ale raționamentului:
a) raționament inductiv - atunci când producem o concluzie generală pornind de la o
înlănțuire de cazuri particulare. De ex: atunci cand inducem o proprietate de genul:
dacă unele păsări au pene atunci toate păsările au pene. Raționamentul inductiv nu este
întotdeauna sigur 100% deoarece puteam să întâlnim și situații în care păsările nu au
pene. Asadar ar putea exista astfel de situații și atunci noi nu putem fi siguri când
realizăm o inducție că rezultatul este cu totul general, că el se aplică tuturor obiectelor din
acea categorie.
Psihologie – 08.10.2019
Prof. Gondor Denisia, cls. a X-a

De asemenea o altă formă de raționament inductiv este inducerea unei structuri

atunci când descoperim relațiile constante între elementele unor mulțimi. De ex: avem
afirmația avocatul este pentru c;ientul său ceea ce medicul este pentru pacient. Prin urmare am
indus o structură, am descoperit niște relații între mulțimea prestatorilor de servicii și mulțimea
beneficiarilor acestor servicii.
b) raționament deductiv - atunci când producem concluzii particulare pornind de la
premise generale. Ex silogismul (înseamnă aplicarea unei relații generale de cauzalitate
la o situație concretă). Acest rationament ipotetico-deductiv este de tipul dacă …
atunci … De ex: dacă e ziua atunci e lumina. Deci noi știm că în toate situațiile în care e
ziua este lumină afară
c) raționamentul linear - este stabilirea unei relații complexe prin coordonarea relațiilor
elementare. De ex: avem trei frați între care vrem să stabilim relațiile de vârstă care este
mai mare și care este mai mic și știu că Ion este mai mare decât Mihai iar Vasile este mai
mic decât Mihai putem prin corelarea celor două relații să stabilim ordinnea lor.
Rezolvarea de probleme
Rezolvarea de probleme este o activitate a gândirii care presupune depășirea unui
obstacol intern sau extern. Prin rezolvarea de probleme trecem de la blocajul pe care-l
reprezintă problema, la deblocarea acestei situații reprezentată de soluția problemei.
Componentele unei probleme sunt mediui problemei (problemă reală) și spațiul
problemei (imaginea subiectului despre problema). Nu întotdeauna cele două coincid.
Putem să avem o problemă reală care să fie percepută greșit de către subiect și atunci spațiu
problemei nu coincide cu mediu problemei adică poți să ai de exemplu o problemă și reală și tu
să îți creezi probleme imaginare, să percepi alte probleme care de fapt nu există.
Rezolvarea problemelor se realizează prin diverse strategii rezolutive care pot fi:
1. algoritmice, bazată pe o succesiune de pasi prestabilită, cum ar fi exercițiile de la
matematică (algoritmi de rezolvare a ecuatiilor de gradul I, II )

2. Strategii rezolutive euristIce care la rândul lor pot fi:

a) retrospective - atunci când plec pornind de la soluția la datele problemei. Când
vrem de exemplu să demonstrăm o teoremă dar la matematică pornind de la soluții și
ajungem la datele problemei, urmam drumul invers obisnuit rezolvarii.
b) analogice – rezolvam o problem ape baza asemanarii cu alte probleme care deja au
fost rezolvate. De ex: cunoastem ca o situatie se poate rezolva intr-un anumit fel si
tragem concluzia ca si o alta situatie se poate rezolva cam tot in acelasi fel, prin
analogie.
c) analiza mijloace – scopuri, folosită frecvent în economie și management. Atunci când
ni se dau o serie de scopuri pe care trebuie să le atingem și trebuie să vedem care sunt
mijloacele pe care le avem și după ce stabilim scopurile si mijloacele necesare atingerii
acelor scopuri, alcătuim și o strategie.
Psihologie – 08.10.2019
Prof. Gondor Denisia, cls. a X-a

Când ne referim la gândire nu putem să neglijăm nici problema tulburărilor de vedere

există două mari categorii de astfel de tulburari: nepatologice si patologice (boli psihice)
Nepatologice
1. Orbirea gândirii - atunci când nu putem sesiza esențialul între o problemă cu foarte
multe date inutile și ajungem la idei înguste. De exemplu dacă la clasele primare
elevilor li se dau o probleme prea încărcate cu prea multe date dintre care nu toate sunt
utile pentru atingerea soluției vom ajunge la această orbire a gândirii Deci nu vor mai
vedea Care sunt datele cu adevărat necesare pentru rezolvarea problemei .
2. Stereotipia gandirii – continuam cu aceeași direcție și atunci când datele problemei
s-au schimbaț, ajungem la ceea ce se numește dominantA.
3. ideile fixe (fixitatea funcționala) - constă în imposibilitatea de a depăși soluțiile
convenționale atunci când noutatea problemei o cere și ca pot fi folosite și în alt scop
decât cel pentru care ele au fost create. De ex: o cutie de chibrituri este greu să ne
imaginăm că poate fi folosită și la altceva.
Ptologice
1. idei obsesive - idei false care paraziteaza gândirea și produc discomfort. O chestier
care te obsedează de exemplu poate fi o melodie probabil
2. ideile delirante – idei false, care sunt susținute cu convingere și schimba
comportamentul persoanei, omul care nu mai gândește rațional care are niște idei
pe care nimeni nu le împărtășește care sunt bizare ciudate
3. barajul gândire - întreruperea bruscă și nemotivată