Labiş

prioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.
 tata la deal printre târşuri,
zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
 oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.
r-un loc unde încă mai sună,
undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.
 ştejit răsuflă valea.
re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
 ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!
ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.
 tata la deal printre târşuri,
zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
 oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.
r-un loc unde încă mai sună,
undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.
 ştejit răsuflă valea.
re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
 ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!
ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ş

rioarei

s orice boare de vânt.

opit şi a curs pe pământ.
ul fierbinte şi gol.
din fântână nămol.
tot mai des focuri, focuri
lbatice, satanice jocuri.

tata la deal printre târşuri,

zgârie, răi şi uscaţi.
ndoi vânătoarea de capre,
oametei în munţii Carpaţi.
ruie. Fierbe pe piatră
prelins din cişmea.
ă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
nsă, străină şi grea.

r-un loc unde încă mai sună,

undelor line, izvoarele.
păta soarele, când va licări luna,
în şirag să se-adape
a căprioarele.

mi-i sete şi-mi face semn să tac.

pă, ce limpede te clatini!
t prin sete de vietatea care va muri
de lege şi de datini.

ştejit răsuflă valea.

re înserare pluteşte-n univers!
e sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
de sânge pe piept mi le-am şters.

ar ard ferigi cu flăcări vineţii,

mite clipiră printre ele.
vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
rtfă a pădurii mele!

ăltând şi se opri
c-un fel de teamă,
bţiri înfiorară apa
necoase de aramă.

hii-i umezi ceva nelămurit,

muri şi c-o s-o doară.
că retrăiesc un mit
cută-n căprioară.
na palidă, lunară,
ana-i caldă flori stinse de cireş.
eam ca pentru-ntâia oară
tatii să dea greş!

ă. Căzută în genunchi,
apul, îl clătină spre stele,
i, stârnind pe apă
negre de mărgele.
astră zvâcnise dintre ramuri,
oarei spre zările târzii
cu ţipăt, ca păsările toamna
iburi sure şi pustii.
am dus şi i-am închis
şi, trist străjuiţi de coarne,
t tăcut şi alb când tata
cu bucurie: - Avem carne!

mi-i sete şi-mi face semn să beau.

pă, ce-ntunecat te clatini!
t prin sete de vietatea care a murit
de lege şi de datini...
i deşartă şi străină
noi cu greu se mai anină,
mila sunt deşarte,
ea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

şca tatii scoate fum.

aleargă frunzarele duium!
c înfricoşat.
ult pădurea s-a schimbat!
ind în mâini fără să ştiu
u clinchet argintiu...
tata scoate-n unghii
arei şi rărunchii.

Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...

fecioară - tu, căprioara mea!
e nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
ndeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!