Paralizia de plex brahial

ETIOLOGIE-Se descriu trei tipuri etiologice: paraliziile traumatice, paraliziile medicale şi cele obstetricale.

1.Paraliziile traumatice, apar după un traumatism direct sau mai frecvent unuia indirect.
-TRUMATISM DIRECT: sunt consecutive unor plăgi supraclaviculare, interesează mai frecvent trunchiul superior şi
mijlociu. Un tip special este paralizia consecutivă compresiunii prelungite în regiunea axilară, prin cârjă (paralizia
cârjelor), ce afectează în special trunchiul secundar posterior,paralizia fiind mai frecventă în domeniul nervului radial.
-TRAUMATISM INDIRECT: sunt consecutive unei fracturi de claviculă, luxaţii ale umărului ce determina o paralizie.
Majoritatea cazurilor paraliziile se pot produce prin elongarea sau smulgerea rădăcinilor.

2.Paraliziile medicale, pot fi determinate de diferite infecţii şi intoxicaţii. Un tip special de paralizie în constituie
paralizia de plex brahial, în care simptomele predomină pe plexul brahial superior, cu dureri scapulare, paralizia
deltoidului, bicepsului şi marelui dinţat.

3.Paraliziile obstetricale, se întâlnesc la nou născut, fiind provocate prin traumatisme în timpul naşterii. O tracţiune
puternică determină ruperea rădăcinilor şi chiar smulgerea lor din inserţia de pe maduva.

Paralizia de plex brahial are 4 tipuri topo-clinice:

1 total- lezarea intregului plex. Membrul superior este flasc,hipoton,atarna pe langa corp,tulburari de sensibiitate pe
intregul membru.

2 superior- cel mai frecvent, determina paralizia deltoidului,bicepsului. Umar ridicat si hipoton,brat rotat
intern,antebrat pronat. Tulburari de sensibilitate in regiunea externa a bratului si antebrat.

3 mijlociu- paralizia tricepsului, pătratului şi rotundului pronator.deficit motor pe extensia antebraţului, extensia
mâinii şi a primei falange,tulburările de sensibilitate sunt minime,pe faţa externă a mâinii.

4 inferior-paralizia degetelor,muşchilor intrinseci, tenari şi hipotenari. deficitul motor pe mişcarea de flexie a pumnului,
adducţia şi abducţia policelui, adducţia şi abducţia degetelor, extensia falangei a doua şi a treia;tulburările de
sensibilitate pe faţa palmară a mâinii şi marginea internă a antebraţului.

Prognostic- depinde de etiologie si forma clinica. De obicei au un prognostic mai sever.

Tratament- medicamentos cu vit B,E, strisnina.

Etapizare-
1.Etapa I – va fi reprezentată fie de intervenţia chirurgicală, cu repaus în poziţie funcţională traumatism deschis sau de
poziţionare corectivă, în cazul traumatismelor închise.
2. tratamentul kinetoterapeutic se va adresa segmentelor neafectate, respectiv membrului superior opus sau integru.
3.Etapa a II-a – este perioada după îndepărtarea aparatului gipsat şi începerea tratamentului de recuperare
prorpiu-zis, durată poate varia de la 1la 3 luni. Lucrez pana ajung la Forta 1.
4.Etapa a III-a - începe în momentul în care muşchii au forţă 1 până ajung la F3.
5.Etapa a IV-a – este perioada în care muşchii afectaţi recuperează toată forţa musculara.

Obiective-
1.Prevenirea redorilor articulare şi a poziţiilor disfuncţionale;
2. reeducarea musculaturii paralizate;
3.Menţinerea imaginii kinestezice;
4.Menţinerea troficităţii;
5.Menţinerea mobilităţii articulare;
6.Prevenirea şi tratarea tulburărilor vasculo-trofice;
7. reeducarea sensibilităţii;
8.Recâştigarea coordonării şi abilităţii;

PARAPLEGIE- deficitul de forţă musculară a membrelor inferioare. Afectarea neuronului motor central se poate
realiza prin leziune la nivelul encefalului sau al măduvei.

-prin leziune encefalica: leziuni bilaterale ale lobului paracentral.Cauze: tumori,traumatisme de vertex;leziuni bilateral
pontine prin interferarea căilor piramidale; cauza este vasculară;leziuni diseminate cerebrale aterosclerotice (dublă
hemipareză);în encefalopatiile infantile.

-prin leziune medulara: Este mult mai frecventă decât cea encefalică. Paraplegia spinală prin leziune de
NervMotorCentral poate apărea:brusc (traumatism medular, infecţii) sau lent (compresii medulare - tumori,leziuni
degenerative medulare, mielite;paraplegia începe prin a fi flască evoluând apoi spre spasticitate.

paraplegia prin lezarea NMC se caracterizează prin prezenţa sindromului piramidal cu:
hiper-reflectivitate;
clonus;
reflex Babinschi;
reflexe cutanate abdominale abolite;
prezenţa tulburărilor de sensibilitate;
tulburările genitale.
pareza interesează în special musculatura flexoare a coapsei, gambei, flexorii dorsali ai piciorului, extensorii având un
tonus mai bun.
Deseori dificultatea la mers nu este determinată de pareză ci de spasticitate, care determină 2 forme clinice de
paraplegie:in flexie si in extensie.

clasificare a gradului lezionat in paraplegie prin afectarea NMP astfel:

A. Completă: leziune completă cu interes senzitivo-motorie totală sub nivelul segmentului medular lezat
B. Incompletă: interesare motorie totală, prezervă parţial sensibilitatea;
C. Incompletă: funcţia motorie prezentă, dar fără a putea fi practic utilizată;
D. Incompletă: prezervă funcţie motorie voluntară utilizabilă (pacienţii pot chiar merge) - forţa mai mare decât 3;
E. Vindecată: fără semne neurologice motorii, senzitive sau sfincteriene;reflexele pot rămâne abolite.

Tetraplegia- diminuarea sau pierderea funcţională motorie şi/sau senzitivă în segmentele cervicale ale măduvei
spinării datorate leziunii elementelor neurale înăuntrul canalului rahidian. Tetraplegia constă în diminuarea funcţiei
membrelor superioare, membrelor inferioare, trunchiului şi a organelor pelvine. Nu include leziuni de plex brahial sau
ale nervilor periferici în afara canalului rahidian.
Paraplegia- diminuarea sau pierderea funcţiei motorii şi/sau senzitive în segmentele: toracic, lombar sau sacral al
măduvei spinării.În paraplegie funcţia MS este menajată, dar în funcţie de nivelul leziunii pot fi afectate trunchiul, MI şi
organele pelvine.

Lezarea măduvei spinării determină paralizia membrelor inferioare, tulburări de sensibilitate şi tulburări
sfincteriene de la formele grave ca urmare a întreruperii totale medulare, până la cele cu parapareze fruste.

Paraplegia poate apărea atât prin lezarea fasciculului piramidal (leziune de neuron motor central) cât şi prin lezarea
neuronului motor periferic. Poate fi flască sau spastică.
Etiologia este multiplă dar influenţează mai puţin alcătuirea unui program kinetic de recuperare.

În planul de recuperare a paraplegicului se descriu patru stadii:

Stadiul I - perioada de şoc medular, când deficitul este total. Din punctul de vedere al kinetoterapiei se indică
realizarea unor posturi corecte ale corpului şi membrelor inferioare şi efectuarea din două în două ore a unor mişcări
pasive ample ale tuturor segmentelor membrelor.
Stadiul II - perioada de independenţă la pat, când se începe intensiv programul kinetoterapeutic la pat sau în
sala de gimnastică şi care are drept obiectiv redobândirea poziţiei în şezând.
Stadiul III - de independenţă în scaun (cu rotile) - urmăreşte pregătirea pentru a ajunge la poziţia de ortostatism şi
mers, moment în care se trece la stadiul următor.
Stadiul IV - de reeducare a mersului - la început protezat, apoi deplasare fără sprijin.

Scopurile recuperării sunt orientate pe trei direcţii principale:

1.Reeducarea vezicii şi intestinului.
2.Reeducarea neuro - motorie.
3. Reeducarea sensibilităţii.
Primul este de datoria cadrelor sanitare, iar reeducarea neuro-motorie şi reeducarea sensibilităţii este realizată
de kinetoterapeuţi. În general se pune accent pe reeducarea motorie, reeducarea sensibilităţii se poate realiza şi în
paralel cu cea motorie, dar şi în şedinţe scurte de 5 – 7 minute
Evaluarea funcţională cuprinde:
testarea muşchilor cheie pentru stabilirea nivelului funcţiona medular;
testarea sensibilităţii tactile, termice, dureroase la nivelul dermatoamelor şi a kinesteziei;
testingul muscular după scala 0 – 5;
exprimarea cantitativă a forţei.ce greutate - în kg - poate fi deplasată.
gradul de spasticitate musculară sau de hipotonie;
testingul articular;
testarea gradului de independenţă funcţională.

După evaluarea funcţională se stabileşte diagnosticul funcţional. Evaluarea se va repeta săptămânal, iar programul de
lucru se va stabili după fiecare testare, în funcţie de rezultatele obţinute.

Reeducarea la pat se realizează în primele două stadii respectând trecerea progresivă din poziţia decubit dorsal, decubit
lateral dreapta, stânga, apoi decubit ventral şi cuprinde următoarele obiective:
1.Prevenirea retracturilor şi a poziţiilor vicioase
Se vor folosi posturările trunchiului şi a membrelor inferioare. Muşchii flexori şi adductori ai şoldului sunt primii care
pot fi afectaţi de contractură, motiv pentru care membrul inferior se va poziţiona cu piciorul în flexie dorsală, genunchi
şi şold extinse, coapsele în uşoară abducţie şi rotaţie neutră.

2. Menţinerea imaginii kinestezice a musculaturii paralizate

Se vor folosi mobilizările pasive ale segmentelor paralizate care se execută localizat, progresiv, articulaţie după
articulaţie, pe toată amplitudinea posibilă, cu blândeţe din poziţia decubit dorsal, apoi decubit lateral şi ulterior ventral.
Fiecare membru este antrenat timp de 15 minute până la 1 oră, de două ori pe zi în primele 6 săptămâni, apoi o dată pe
zi, astfel:
decubit dorsal mobilizări pasive ale degetelor piciorului, kinetoterapeutul blocând cu mâna antepiciorul;
decubit dorsal, kinetoterapeutul mobilizează piciorul în inversie-eversie, flexie-extensie şi circumducţii;
decubit dorsal mobilizarea rotulei în sus, în jos lateral şi oblic;

3. Favorizarea apariţiei răspunsului motor la nivelul musculaturii paralizate, prin stretch-reflexului, respectiv
întinderi rapide de scurtă durată pentru stimularea reflexului miotatic şi declanşarea contracţiei musculare. Se
realizează mai multe repetări (4-8), pentru toate grupele musculare, importantă fiind poziţia segmentului cu
excluderea gravitaţiei.

4. Menţinerea unei bune circulaţii sanguine la nivelul membrelor inferioare,Masajul şi mobilizările pasive au rolul
de a favoriza circulaţia de întoarcere venoasă şi limfatică.

5. Menţinerea şi tonifierea musculaturii membrelor superioare şi a trunchiului superior, astfel:

se folosesc extensoare prinse la capul patului, precum şi mici haltere pentru tonifierea musculaturii;
se utilizează diagonalele Kabat ale membrului superior
6. Ameliorarea mobilităţii controlate şi tonifierea trunchiului inferior- urmăreşte promovarea influxului nervos de la
musculatura puternică a trunchiului superior spre musculatura slabă a trunchiului inferior.

7. Modificarea voluntară a poziţiei în pat- se realizează prin rostogolire, cu sau fără ajutorul membrului superior.
Bolnavul va fi antrenat în vederea păstrării pentru un anumit timp a oricărei poziţii luate în pat, inclusiv decubit
ventral.

8. Educarea/reeducarea musculaturii respiratorii-Exerciţiile respiratorii vizează antrenarea respiraţiei toracice şi

abdominale, precum şi promovarea evacuării secreţiilor bronşice. Iniţial pacienţii sunt învăţaţi cum să respire corect
toracic şi abdominal, apoi se folosesc vibraţiile sau tapotamentul pentru desprinderea şi eliminarea secreţiilor.

9. Readaptarea la verticalitate-Paraplegicii au un control vasomotor deficitar, ceea ce poate determina lipotimii la

trecerea în poziţie verticală.

REEDUCAREA MERSULUI- Mersul poate începe când muşchii coborâtori şi adductori ai umărului pot ridica o
greutate de cel puţin 15 kg (pentru mersul în cârje) sau când cvadricepsul este în posesia unei forţe de ridicare de
30-35kg (pentru mersul fără protezare-ortezare). Există 3 tipuri fundamentale de mers al paraplegicului cu cârjele:
1. Mersul cu paşi alternanţi: poate fi în 4 timpi. Mersul alternant în 4 timpi este mai stabil, căci pe sol se găsesc în
permanenţă cel puţin 3 puncte de sprijin, concomitent.
2. Mersul cu paşi târâţi: se avansează cu cârjele apoi se târăsc picioarele pe sol până în dreptul cârjelor sau chiar puţin în
faţa lor. Este de asemenea un mers cu stabilitate mare şi chiar mai puţin obositor
3. Mersul cu pendulare: se duc ambele cârje înainte, greutatea corpului transferându-se prin intermediul braţelor
pe ele; apoi, prin balans ambele membre inferioare sunt aruncate înaintea cârjelor, picioarele părăsind contactul cu
solul -este un mers cu mai mică stabilitate, dar este mai rapid.
PATOLOGIA SISTEMULUI EXTRAPIRAMIDAL
KINETO ÎN BOALA PARKINSON
Diagnosticul funcţional se va stabili după o evaluare clinică şi funcţională care va cuprinde:
evaluarea atitudinii;
evaluarea motricităţii voluntare şi involuntare;
evaluarea mobilităţii articulare;
evaluarea coordonării;
evaluarea echilibrului static şi dinamic;
evaluarea ADL-urilor

Obiective
Prevenirea atitudinilor vicioase şi a poziţiilor disfuncţionale;
Inducerea relaxării musculare şi generale;
Menţinerea/creşterea mobilităţii articulare;
Prevenirea atrofiilor musculare;
Reeducarea unei respiraţii corecte toracice şi abdominale;
Reeducarea mimicii;
Menţinerea funcţionalităţii în ADL-uri şi creşterea vitezei de execuţie;
Reeducarea unui mers stabil şi echilibrat;
Educarea/reeducarea limbajului;

Principii specifice
Exerciţiile vor fi atent dozate cu pauze de odihnă;
şedinţele de kinetoterapie scurte şi realizate de 2 ori/zi;
Exerciţiile respiratorii sunt utile pentru creşterea mobilităţii toracice şi diafragmatice, şi scăderea rigidităţii;
Mobilizările active şi pasive se efectuează de mai multe ori pe zi;
Se recomandă tehnicile de facilitare neuro-musculară şi proprioceptivă: Iniţierea ritmică (bradikinezie), contracţie-
relaxare, rotaţii ritmice, strechingul pasiv;
Exerciţiile trebuiesc legate de funcţiile de autoîngrijire deoarece cresc motivaţia şi reduc apatia şi depresia;
Diagonalele Kabat ale extremităţilor sunt eficiente pentru antrenarea rotaţiei, componentă care este tipic pierdută
în boala Parkinson;
Exerciţiile de respiraţie vor fi folosite pentru creşterea mobilităţii toracice şi diafragmatice şi vor fi combinate cu
mişcări ale membrelor superioare şi trunchiului superior iar pe zonele de expansiune toracică slabă se vor aplica
presiuni manuale;
Comenzile verbale, muzica, oglinzile sunt utile pentru ritmizarea mişcărilor şi creşterea vitezei de execuţie;
Pot fi folosite atele/orteze intermitente pentru prevenirea retracturilor musculo-tendinoase;
Stimulările auditive şi verbale ajută la creşterea conştiinţei mişcării (comenzile verbale, muzica, bătutul din palme,
marşul) iar oglinzile, marcajele pe podea sunt de mare ajutor;Pentru îmbunătăţirea ritmului de mers se foloseşte un
metronom sau chiar numărarea paşilor. Pantofii cu talpa îngroşată la vârf pot diminua mersul propulsiv;
Mişcările faciale cum ar fi: zâmbitul, grimasele vor fi efectuate în faţa oglinzii pentru realizarea feed-back-ului vizual.

Tehnici, procedee şi metode folosite in parkinson

-Din decubit dorsal Rotaţii ritmice (pentru relaxare) pentru membrul superior, realizate cu cotul extins sau flectat.
- Învăţarea respiraţiei toracice şi abdominale cu plasarea mâinilor pe torace şi abdomen.
-din dv Palmele lateral la nivelul umerilor, se realizează extensia capului şi a coatelor cu sprijin pe palme şi menţinere 20
secunde minim.
-patrupedie Transferul greutăţii sub formă de legănare în plan antero-posterior, lateral şi oblic.

SCLEROZA MULTIPLA- Boala demielinizantă a sistemului nervos central (SNC),este caracterizată prin leziuni
focale sau difuze ale tecilor de mielină ale fibrelor nervoase, care apar în diferite regiuni ale SNC. Distrugerea
tecilor de mielină, dar cu conservarea cilindraxului duce la dificultăţi de conducere repetitivă a impulsurilor şi la apariţia
rapidă a oboselii.Boala cronică, evoluând cu remisiuni şi acutizări de intensitate şi durată variabile. De obicei
debutează în tinereţe, simptomele sunt:
-Tulburări de la care se adaugă pareze extraoculare, nistagmus;
-Scăderea forţei în membrele inferioare (în special) şi superioare;
-Parestezii la una sau la toate extremităţile;
-Tulburări urinare ;
-Ameţeli, vertij;

Principii:
programul de recuperare se orientează spre deficitul motor;
 oboseala musculară apare repede, motiv pentru care se va acorda o atenţie deosebită dozării efortului
electrostimularea se aplică doar pe musculatura flască;
crioterapia este benefică pentru că ameliorează conductibilitatea nervoasă;
evitarea expunerii la soare sau a folosirii căldurii sub diverse forme;

Obiective:
1.Inducerea activităţii motorii voluntare- Se vor aplica tehnicile cunoscute de promovare a activităţii motorii: strech-
reflexul, mobilizările pasivo-active asociate cu elementele de facilitare etc.
2.Ameliorarea feed-backului senzorial-Cea mai bună metodă de reantrenare a propriocepţiei este utilizarea bio-feed-
back-ului cu semnalizare vizuală şi acustică.
3.Inhibarea schemelor motorii nedorite- efortul intens apărut determină iradierea exitaţiei spre alţi muşchi ai unei
scheme similare sau controlaterale, situaţie care determină mişcări nedorite, incoordonare, agravând deficitul
funcţional.
4.Ameliorarea coordonării
5.Prevenirea şi tratarea redorilor articulare şi retracturii musculare
6.Ameliorarea tulburărilor cerebeloase

ACCIDENTE VASCULARE CEREBRALE- determină tulburări masive ale circulaţiei într-un teritoriu
arterial important cu aspect ischemic, hemoragic sau edemul cerebral hipertensiv.

Ischemia cerebrală- apare ca urmare a perturbării funcţionale şi/sau anatomice a parenchimului cerebral
datorită diminuării sau întreruperii circulaţiei cerebrale într-un anumit teritoriu. Se poate prezenta sub diferite aspecte:
Atac ischemic complet – infarctul cerebral;
Atac ischemic progresiv;
Atac ischemic regresiv;
Atac ischemic tranzitoriu
infarctul cerebral -este necroza ţesutului cerebral consecutivă unei ocluzii arteriale trombotică sau embolică. Ca
factori de risc avem: hipertensiunea arterială, fibrilaţia atrială, diabetul zaharat, boli ischemice cardiace, obezitatea şi
abuzuri alimentare, etilismul, fumatul excesiv, anomalii ale lipidelor sanguine, traume psihice, contraceptivele
orale.

Etiologia A.V.C. trombotice:

ateroscleroza, hipertensiunea arterială, hipotensiunea arterială, scăderea activiţii fibrinolitice nocturne;
arterite infecţioase: luetice, tifice;
arteriopatii: trombangeita obliterantă;
boli de sange: anemie, coagualopatii;
alte cauze: traumatisme cranio-cerebrale, malformaţii intracraniene, graviditate, etc.

Etiologia A.V.C. embolice:

de origine cardiacă: stenoza mitrală, fibrilaţia atrială, infarctul de miocard, endocardite bacteriene, boli
congenitale ale inimii şi complicaţii ale chirurgiei cardiace;
de origine extracardiacă: ateroscleroza aortei şi a arterelor carotide, trombi din venele pulmonare, embolii
grăsoase după fracturi, embolii gazoase, embolii tumorale

in producerea infarctului cerebral pe langă embolie şi tromboză, intervin şi alte elemente: spasmul cerebral,
insuficienţa circulatorie cerebrală şi staza vasculară cerebrală.

Simptomatologie
Tromboza cerebrală - debutul este mai lent şi precedat de semne premonitori ca: ameţeli, cefalee, parestezii,
hemianopsii urmate de instalarea unei hemiplegii flasce. Coma lipseşte în general, dar în leziunile întinse se poate asocia
o stare comatoasă cu instalare lentă.
Embolia cerebrală - debutul este brusc, uneori dramatic în raport cu mărimea embolusului, lipsesc semnele
premonitorii. semne premonitorii: cefalee, vărsături, vertij iar convulsiile sunt rar întalnite. De cele mai multe ori
emboliile se produc în cursul zilei, când bolnavul este în activitate (prin detaşarea trombilor determinaţi de
contracţiile mai energice ale inimii).

a.Sindromul arterei cerebrale anterioare determină simptome diferite în raport cu localizarea

procesului oclusiv distal sau proximal:
în sindromul oclusiv proximal apare o hemipareză contralaterală predominent faciobrahială, dizartrie şi tulburări
psihice;
sindromul oclusiv distal prezintă o hemipareză contralaterală predominentă crural, cu tulburări de sensibilitate,
afazie motorie, apraxia mersului, incontinenţă urinară.
b.Sindromul arterei cerebrale mijlocii sunt cele mai frecvente şi se disting:
ramolisment total: hemiplegie totală opusă, hemianestezie, hemianopsie, afazie globală, deviaţia conjugată a
globilor oculari şi capului urmată de comă apoi exitus;
ramolismentul superficial: hemiplegie predominent facio-brahial, tulburări de sensibilitate (stereognozie şi
sensibilitatea discriminativă), afazie predominent motorie (emisferul dominant), fenomene apraxo-agnozive;
ramolismentul profund: hemiplegie sau hemipareză predominent distal şi afazie totală (emisferul dominant).
c.Sindromul arterei cerebrale posterioare: sindrom talamic, hemianopsie omonimă, tulburări afazice cu alexie şi
uneori agnozie vizuală.
d.Sindroamele ocluzive ale ramurilor trunchiului vertebro-bazilar : sindroame alterne cu interesarea nervilor
cranieni de aceeaşi parte cu leziunea şi hemiplegie sau modificări cerebeloase şi senzitive de partea opusă.
e.Ocluzia arterei carotide interne: este precedată de fenomene tranzitorii de hemipareză, afazie sau
ambliopie, alteori se instalează hemiplegia masivă ca primă manifestare.Evoluţie - accidentul vascular cerebral
ischemic complet determină moartea în primele 4 săptămani. Formele mai uşoare pot avea o evoluţie favorabilă cu
recuperare în cateva luni.

2. Atacul ischemic tranzitoriu A.I.T. – se caracterizează prin simptomatologia descrisă la ischemie dar cu o
durată de la 15-20 minute la câteva ore, după care bolnavul îşi revine total. Atacul ischemic tranzitoriu se pot repeta şi
reprezintă un semnal de alarmă, în sensul că se pot transforma în accidente vasculare cerebrale constituite.

Hemoragiile cerebrale – se caracterizează prin prezenţa de focare hemoragice difuze ce infiltrează

parenchimul cerebral.
Etiologie: hipertensiunea arterială, ateroscleroza, anevrismele, boli sanguine, unele medicamente anticuagulante,
traumatisme, insolaţii, stări septice, intoxicaţii, tumori cerebrale.
Factori favorizanţi: vârsta între 40 – 60 ani, obezitatea, eforturi fizice şi intelectuale, excese alimentare, alcoolism,
traume psihice.
Simptomatologie – debutul este brusc asociat cu pierderea conştiinţei. Se pot semnala de scurtă durată: cefalee,
vertij, greţuri şi vărsături, după care se instalează fenomene neurologice urmate sau nu de comă.
În perioada de stare - bolnavul e în comă profundă, stertoroasă, febră, T.A. crescută.
70 – 80% din cazuri au sfârşit letal.

KINETO ÎN HEMIPLEGIE/HEMIPAREZĂ
evaluare funcţională cuprinde:
evaluarea atitudinii;
evaluarea motricităţii voluntare şi involuntare (sincinezii);
evaluarea spasmului muscular;
evaluarea sensibilităţii;
evaluarea mobilităţii articulare (goniometrie);
evaluarea controlului postural
evaluarea coordonării;evaluarea echilibrului static şi dinamic;
evaluarea limbajului;
evaluarea ADL-urilor (testul GIF);

Obiective
Prevenirea poziţiilor disfuncţionale la nivelul hemicorpului afectat;
Relaxarea spasmului muscular;
Inducerea activităţii motorii voluntare la nivelul musculaturii afectate;
Menţinerea imaginii kinestezice a musculaturii paralizate;
Favorizarea apariţiei răspunsului motor;
Menţinerea mobilităţii articulare;
Prevenirea atrofiei musculare şi a tulburărilor vasculo-trofice;
Reeducarea sensibilităţii exteroceptive şi a propriocepţiei;
Ameliorarea coordonării şi abilităţii prin antrenarea bilaterală a celor două membre;
Reeducarea stabilităţii şi echilibrului în poziţiile: şezând, patrupedie, pe genunchi, cavaler servant şi ortostatism;
Reeducarea unui mers corect şi echilibrat;
Educarea/reeducarea respiraţiei toracice şi abdominale la nivelul hemitoracelui afectat;
Creşterea capacităţii de efort a organismului

Principii specifice
-În stadiul de hemiplegie se folosesc mobilizările pasive pentru menţinerea imaginii kinestezice a musculaturii
paralizate, apoi stretch-reflexul pentru stimularea răspunsului motor pe toată musculatura afectată a membrului
superior şi inferior;
-În perioada în care este prezent spasmul muscular la începutul programului se urmăreşte obţinerea relaxării
musculare folosind mobilizările pasive ritmice, iniţierea ritmică, rotaţiile ritmice sau poziţiile reflex-inhibitorii ;
- Este de preferat să se înceapă relaxarea din poziţia decubit lateral pe partea sănătoasă,
-După relaxarea spasmului, se realizează trecerea progresivă de la mobilizări pasive, pasivo-active, active asistate
la mobilizări active cu control vizual;
- iniţial antrenarea globală a musculaturii membrelor, pe diagonale, apoi se pot folosi şi mişcările analitice pe
segmente;
-Este necesară o dozarea atentă a efortului pentru prevenirea oboselii şi a spasmului muscular;
- Feed-back-ul vizual şi participarea voluntară la realizarea mişcărilor sunt esenţiale pentru facilitarea apariţiei
controlului motor voluntar.

Tehnici, procedee şi metode folosite în hemiplegie

-Posturi corective:
oDecubit dorsal, cu membrul superior afectat abdus 600, rotat extern, cotul extins, antebraţul în supinaţie, mâna şi
degetele extinse; membrul inferior abdus 450, genunchiul flectat 30, piciorul în flexie dorsală, un săculeţ de nisip în
partea laterală a piciorului pentru prevenirea rotaţiei externe a şoldului ;
oDecubit lateral pe partea sănătoasă cu membrul superior afectat flectat 600, sprijinit pe un suport, cotul
extins, iar membrul inferior sprijinit pe un suport (triunghi între membre), 3-50 flexie din genunchi şi flexie
dorsală picior;
oDecubit lateral pe partea afectată, cu membrul superior flectat 600, cotul extins, antebraţul în supinaţie,
mâna în flexie dorsală, degetele extinse iar membrul inferior flectat 30 din genunchi, flexie dorsală picior.
-Masaj stimulativ;
-Mobilizări pasive pentru toate articulaţiile;
-Stretch-reflex pentru toate grupele musculare;
-Reeducarea unei respiraţii toracice şi abdominale astfel;
-Schimbarea poziţiei la minim 2 ore (decubit dorsal, lateral dreapta /stânga) iar adoptarea poziţiei şezând se
realizează progresiv.

Tehnici, procedee şi metode folosite în hemipareză

-Posturi corective prin folosirea de orteze intermitente pentru membrul superior
-Membrul superior - din decubit lateral pe partea sănătoasă cu o priză la nivelul umărului şi cealaltă la nivelul
scapulei, va realiza iniţierea ritmică pentru relaxarea musculaturii pe mişcarea de ridicare-coborâre a umărului,
abducţia-adducţia acestuia;
-Rotaţii ritmice la nivelul umărului cu membrul superior extins din cot, apoi flectat;
-La membrul inferior, din decubit lateral, ridicarea şi coborârea hemibazinului afectat cu genunchiul flectat;
-Decubit lateral - realizarea secvenţialităţii pentru întărire pentru cvadriceps şi flexorii dorsali folosind flexorii
şoldului;
-Aceeaşi poziţie – inversarea lentă pentru flexorii şi extensorii genunchiului, kinetoterapeutul în spatele pacientului;
-Decubit lateral, stretching pentru relaxarea tricepsului sural (20-30 sec.),apoi stretch-reflex pentru flexorii dorsali,
urmate de contracţii repetate (varianta pentru forţă 0-1, în ordinea: stretch-reflex, mişcarea cu rezistenţă în
funcţie de forţa muşchiului, contracţie izometrică la final, revenire la poziţia iniţială);
-Decubit dorsal – membrul superior – Iniţiere ritmică pe diagonala D1F, urmată de inversare lentă, apoi inversare lentă
cu opunere;
-Inducerea relaxării prin folosirea poziţiei reflex-inhibitorii (membrul superior abdus, cotul extins va facilita extensia
pumnului şi degetelor);
-Aceeaşi poziţie - rotaţii ritmice cu cotul extins sau flectat;
-Inversarea agonistică pentru flexorii cotului sau miotensive/stretching;
-Stretching /iniţiere ritmică pentru pumn şi degete pentru obţinerea relaxării;
-Realizarea diagonalelor bilaterale asimetrice la nivelul membrelor superioare (choping şi lifting), iniţial pasiv,
apoi pasivo-activ, activ şi în final cu rezistenţă opusă la nivelul mâinilor şi capului;
-Disocierea centurilor (desolidarizarea centurilor), prin abducţia orizontală a membrelor superioare pasiv, pasivo-
activ şi cu rezistenţă;
-Genunchii flectaţi, sprijin pe plante, se realizează abducţia membrelor inferioare în dreapta-stânga;
-Aceeaşi poziţie membrele inferioare abduse în dreapta, iar cele superioare abduse în stânga;Din aceeaşi poziţie
abducţia-adducţia coapselor, pasivo-activ, activ, apoi inversarea lentă şi inversarea lentă cu opunere;
-Aceeaşi poziţie, ridicarea bazinului pasiv, pasivo-activ, apoi cu rezistenţă în cadrul inversării lente;
-Decubit dorsal, abducţia-adducţia membrelor inferioare cu genunchii extinşi activ şi cu rezistenţă;
-Decubit ventral – cu membrul superior afectat la marginea mesei, flexia şi extensia în cadrul iniţierii ritmice până la
1800 , cu palma sprijinită pe masă;
-Rotaţia internă şi externă din coxo-femurală cu genunchiul flectat 900 pasiv – iniţierea ritmică;
-Flexia şi extensia genunchiului afectat pasiv, pasivo-activ, apoi activ –apoi realizarea bilaterală a flexiei/extensiei;
-Stretching/miotensive pentru tricepsul sural;
-Flexia-extensia, inversia-eversia, circumducţia piciorului cu genunchiul flectat;
-Patrupedie – trecerea se realizează progresiv din decubit ventral cu sprijin pe antebraţe, apoi sprijin pe palme,
patrupedie, kinetoterapeutul stă de partea afectată;
-Din această poziţie se realizează încărcarea părţii afectate prin transferul greutăţii anterior-posterior, lateral
dreapta-stânga şi pe direcţie oblică;
-Din patrupedie se aplică tehnica inversare lentă, inversare lentă cu opunere, izometrie alternantă şi stabilizare
ritmică pe direcţiile amintite anterior;
-Aceeaşi poziţie, se realizează flexia membrului superior, apoi a membrului inferior afectat, iar ulterior cu membrele
sănătoase şi într-o etapă mai avansată se realizează flexia sau abducţia cu membrul superior şi inferior opus;
-Mers alternativ din patrupedie iniţial normal, apoi mers cu spatele şi lateral;
-Din poziţia pe genunchi, se folosesc aceleaşi tehnici ca în patrupedie, inclusiv mersul, dar se pot folosi şi exerciţii cu
bastonul, mingea, gymball-ul pentru stabilitate şi echilibru;
-Trecerea în poziţia cavaler servant se poate realiza cu ajutorul kinetoterapeutului cu sprijin la spalier sau fără
sprijin, apoi progresiv trecerea în ortostatism;
-Şezând, la marginea mesei/patului, kinetoterapeutul în faţa pacientului, se realizează exerciţii de ridicare şi revenire în
şezând, plantele sprijinite pe sol;
-Din această poziţie se poate antrena stabilitatea, echilibrul prin folosirea tehnicilor izometrie alternantă şi
stabilizare ritmică, dar şi prin folosirea unei mingi, baston etc.;
-Din ortostatism cu sprijinul membrelor superioare la spalier, se realizează încărcarea şi transferul greutăţii pe
planta afectată urmărind echilibrarea bazinului şi extensia genunchiului;
-Din aceeaşi poziţie se realizează pasul anterior şi revenire cu ambele membre, pentru realizarea corectă a mersului;
-Mers normal,
-Mers lateral, cu spatele, peste obstacole, urcatul şi coborâtul scărilor;
-Pentru coordonare, abilitate şi realizarea prehensiunii, pacientul va fi în poziţia şezând la o masă, kinetoterapeutul
în faţa lui, se vor realiza mobilizări pasive, iniţierea ritmică, stretching-ul pentru relaxarea spasmului, apoi
stretch-reflexul pentru facilitarea contracţiei musculare, urmat de contracţii repetate atunci când muşchii au forţă 1-2
-3;
-Realizarea de exerciţii combinate cu membrul superior sănătos, exerciţii cu benzi elastice, baston, rulou, etc.