Bilet 1.

-LP40
1. Transportul glucozei de la nivel intestinal la receptorii pentru insulina
Transportul glucozei la nivelul enterocitelor necesită acțiunea sinergică a pompei de Na/K și
a SGLT1 (simportul Na/glucoza localizat în zona apicală a plasmalemei)
-SGLT1 este un transportor implicat într-un proces de transport activ care folosește
gradientul electrochimic al Na creat de pompa de Na/K pentru a facilita absorbția intestinala
a glucozei;
-Uniporterii GLUT 5 aflați în zona bazolaterală a membranei enterocitului facilitează
transportul glucozei din enterocit în fluxul sangvin, având ca efect creșterea glicemiei;
-Uniporterii GLUT 4 aflați la nivelul adipocitelor și mușchilor sunt activați de insulină (hormon
hipoglicemiant) având ca efect pătrunderea glucozei în aceste țesuturi și scăderea glicemiei;
2. Conexiunea dintre termenii fagozom si heterofagie
Transportul prin vezicule presupune endocitoza, exocitoza și transcitoza (cuplajul celor
două). Endocitoza presupune înglobarea în celulă a unei particule sub forma unei vezicule și
se clasifică în pinocitoză (pentru fluide) și fagocitoză (pentru solide). Celulele specializate în
fagocitoză sunt macrofagele și neutrofilele, acestea fiind regăsite în splină, ganglioni
limfatici, ficat, vase sangvine etc. Față de organismele mai rudimentare, unde fagocitoza are
rol de hrănire, în organsimul uman, acest proces are rol de protecție. Fagocitoza presupune
mai multe etape: chemotactism, recunoașterea materialului de ingerat, înglobarea și
distrugerea celulelor fagocitare. Înglobarea particulei are loc prin emitere de pseudopode
care înconjoară particula, fuzionează la capete, formând o veziculă numită fagozom.
Heterofagia presupune degradarea corpilor străini organismului, adică a fagozomilor care
conțin particule exogene. Fagozomii fuzionează cu lizozomii formând fagolizozomul, cu
funcția de a degrada particulele fagocitate.

pag. 1
Bilet 2.
1. Importanta prezentei fosfatidilinozitolului in monostratul intern al bistratului lipidic
Fosfatidilinozitolul este substrat pentru fosfolipaza Cβ care îl va degrada la
IP3(inozitoltrifosfat) și DAG (diacilglicerol), aceștia fiind mesageri secunzi în această cale de
semnalizare celulară (calea fosfolipazei Cβ). Receptorii iplicați prezintă 7 domenii
transmembranare și sunt cuplați cu o proteină Gq. Activarea acestei proteine va determina
formarea de IP3 și DAG din fosfatidilinozitol. IP3 va activa canalele de Ca ++ din reticulul
endoplasmatic, acesta împreună cu DAG vor activa o enzimă, protein-kinaza C. PKC va
fosforila diferite proteine țintă cum ar fi spre exemplu canalele de Ca ++ din celulele nervoase
pentru a produce răspunsul celular, în acest caz depolarizarea.
2.Vaculopatia imbatranirii
Senescența = îmbătrânirea celulară;
Odată cu îmbătrânirea, apar caracteristici specifice ale sistemului vascular ca adaptare a
organismului senescent. Acestea cuprind modificări morfologice, arhitecturale și moleculare
ale celulelor endoteliale precum: diametrul vaselor se mărește, se mărește grosime tunicii
mijlocii musculare și a celei interne, matricea extracelulară devine mai bogată în
glucozaminoglicani și colagen, fibrele elastice se dezorganizează favărizând intrarea unor
macromolecule precum LDL în spațiul endotelial. Acest ultim fapt crește riscul de
ateroscleroză. De asemenea, permeabilitatea endoteliului vascular crește, iar capacitatea de
a produce substanțe vaso-active scade. Abilitatea celulelor endoteliale de a prolifera și de a
repopula zone denudate scade. A fost observat faptul că lungimea telomerilor cromozomilor
celulelor somatice scade direct proporțional cu înaintarea în vârstă.

LP-biletul nr.12 +:

Boala Niemann Pick este o tezaurismoză lizozomală care implică fie absența unei enzime lizozomale,
fie acumularea de substrat:

Afecțiune Enzima afectată Substrat acumulat

Boala N-P A și B Sfingomielinază Sfingomielină
Boala N-P C NPC1 și 2 Colesterol și sfingolipide

pag. 2
Bilet 3. -LP38
1. Metode de reglare a ph-ului celular
Reglarea PH celular se poate realizz fie pe seama pompelor ionice de tip V, fie pe seama
Antiporturilor de Na+ HCO3-/Cl- și Na+/H+.
-pompe ionice de tip V: -transportă doar protoni;
-se găsesc în vezicule tapetate cu clatrină, endozomi, complex Golgi,
plasmalema osteoclastelor și a celulelor tubilor renali;
-acestea acidifiază citosolul cu rolul de a disocia liganzii de receptori și
de a activa hidrolazele lizozomale;
-Antiportul de Na+ HCO3-/Cl-: -importă un Na+ și un HCO3- și exportă un Cl-
- această acțiune se desfășoară sub acțiunea enzimei anhidrază
carbonică
-scopul acestui transport determină creșterea pH intracelular
prin consumarea de protoni;
-Antiportul Na+/H+: -cuplează influzul unui Na+ cu efluxul unui H+
-rezultatul este creșterea pH intracelular
În cazul unei creșteri peste 7,5 a pH intracelular, un transportor de tip antiport pentru
HCO3-/Cl- va exporta HCO3- și va importa Cl- în sensul scăderii pH-ului Intracelular.
2. Mecanisme de disipare a protonilor H+ in membrana interna mitocondriala
Ionoforii sunt molecule mici hidrofobe care măresc permeabilitatea membranei celulare
pentru anumiți ioni. FCCP realizează transportul de H+ în sensul gradientului de concentrație
și este utilizat pentru disiparea gradientului electrochimic prezent la nivelul membranei
interne mitocondriale blocând astfel producția mitocondrială de ATP.

pag. 3
 Bilet 4. -LP 26 + 30
1.Pompe care absorb Na/CL (pag 160)
În ansa Henle există o acțiune sinergică a ATP-azei de Na+/K+ și a simportului Na+/K+/2Cl-
pentru reabsorbția NaCl.
-Pompa Na+/K+ creează un gradient de Na+
-KCl și Na+ pătrund în celulă prin simport
-K+ părăsește celulele prin canale ionice de la polul apical și bazolateral al celulei;
!Furosemidul, medicament diuretic, inhibă simportul Na+/K+/2Cl- și reduce absorbția de
NaCl
2. Laminine
Lamininele sunt filamente intermediare din alcătuirea citoscheletului, având rol în medierea
contactului intercelular sau celule-matrice extracelulară. Filamentele intermediare se
deosebesc de microtubi și microfilamente prin: stabilitate crescută și nu pot cupla
nucleotide, deci polimerizarea lor este independentă de ATP și GTP. Lamininele fac parte din
Tipul 5 de filamente intermediare, fiind de 3 tipuri: laminine A,B și C, cu distribuție în toate
celulele.

pag. 4
Bilet 5.
1.Apoptoza
Apoptoza = moartea celulară programată;
Apoptoza poate fi de două tipuri: necroză-moarte celulară prematură cauzată de condiții
extreme și moarte celulară programată. Moartea celulară programată reprezintă orice tip de
moarte celulară care are loc după un tipar specific celulei și care se desfășoară coordonat.
Aceasta este de două tipuri: apoptoza și autofagia. Apoptoza este un fenomen fiziologic,
reglator, ce echilibrează numărul celulelor dintr-un țesut normal. Este un proces activ (spre
desoebire de necroză care este un proces pasiv) și este ireversibilă și netoxică pentru celule
adiacente.
Procesul se împarte în următoarele etape:
-etapa timpurie: în care acționează stimulul sau stimulii care conduc la răspunsul
apoptotic ;
-recepționarea și transducția semnalului
-etapa efectoare: include acțiunea proteazelor a reglatorilor pozitivi sau negativi ai
acestora, acțiunea endonucleazelor, transglutaminazelor, acțiunea acestor enzime
determinând fragmentarea nucelară, apoi cea ceralulară și formarea corpilor apoptotici
-etapa post-mortem: are loc fagocitarea corpilor apoptotici
2.Joncțiunile GAP
Joncțiunile de tip GAP reprezintă modalități de comunicare directă între celule, fiind
localizate în porțiunile laterale ale acestora permițând transportul de molecule mici(ioni).
Între două celule există regiuni jonționale de tip GAP prevăzute cu canale fine proteice
pentreu transportul ionic. Îndeplinesc funcții în sinapse elecrtrice, embriogeneză, în glande
salivare, ficat, rinichi, tioridă permite transferul de AMPc ca mesafer secund al semnalizării
celulare. Acțiunea joncțiunilor GAP este dependentă de Ca++ și de pH.

pag. 5
 Bilet 6.
1. Rolul fosfatidilserina
In enterocit fosfatidilserina se gaseste in jumatatea interna si datorita sarcinii electrice
negative creeaza o diferenta de incarcare electrica intre cele doua monostraturi aspect
important in functionatea membrane ( in transmiterea de informatii prin hormoni ).
Este un fosfolipid membranar.
2.Metode de reglare Ca intercelular
Antiportul 3Na/2Ca pentru scaderea fortei muschiului cardiac cu influx de Na, eflux de Ca.
Ca+2-ATP-azele care se gasesc la nivelul membranelor mitocondriele si ale RE. Din mușchi
rezerva de Ca2+ este eliberat la contractie. Se intensifica activitatea Ca2+ din RE daca Ca este
liber in citoplasma, suplimenteaza activitatea Ca din plasmalemma, asigura nivelul de
comcentratie Ca in repaus.
Transporta ioni de calciu inafara celului, impotriva gradientului electrochimic . Activitatea
ATP-azei este reglata de calmodulina, o proteina de legare a Ca2+.

pag. 6
Bilet 7.
1.Proteine uniport de tip caraus
Realizeaza difuziunea facilitate si transporta molecule mici si hidrofile.
- Rata de difuzie facilitate este mult mai mare decat difuziunea simpla
- Exista o viteza de transport V max
- Transportul este specific, fiecare uniport transporta numai un singur tip de molecula
sau un grup de molecule inrudite
- Se face prin mecanismul ping-pong
- Se desfasoare o reactive de cataliza enzimatica conform unei cinetici Michaelis-
menten
- Se realizeaza transportul anionilor, al ureei, al glicerolului, transportul glucozei si a
aminoacizilor

2.Endocitoza
Transportul de materiale de la exterior spre interiorul celulei. Este de doua feluri, fagocitoza
si pinocitoza. Materialele patrund inglobate in vezicule ce se desprind si ajuns in citoplasma
sub forma de fagozomi si endozomi ( pinocitoza).

Fagocitoza este realizata de fagocite prin macrophage si neutrofile si are mai multe etape :

1.Chemotactismul( miscarea dirijata a fagocitelor catre locul de infectie )

2.Recunoasterea materialului ingerat si atasarea fagocitelor.

In cazul vacteriilor este necesara acoperirea lor cu anticorpi.

3.Inglobarea, pseudopodele inconjoara particular de fagocitat, fuzioneaza la capete si se

formeaza vezicula numita fagozom.

4.Distrugerea celulelor fagocitate: fagocitele fuzioneaza cu lizozomi

pag. 7
Bilet 8.
1.Functiile aparatului Golgi pag 312
a) Functii legate de secretia celulara, concentratia produsilor sintetizati in RE,
prelucrarea lor si sinteza a noi componente , sortarea produsilor de secretie,
ambalarea lor sub forma de vezicule, livrarea acestora spre plasmalemma
b) Biogeneza lizozomilor implica segregarea enzimelor lizozomale. Aceste enzime au in
structura lor gruparile glucidice manoza-6-fosfat care determina segregarea lor si
transformarea in lizozomi primary.
c) Dirijarea traficului de membrane sub forma de vezicule

2.Jonctiuni stranse . functii

Au rolul de bariere cu permeabilitate selectiva si separa doua medii fluide de o parte si
de alta a doua celule aflate in contact. La nivelul celulelor epiteliale formeaza complexul
jonctional apical
Realizeaza separarea aproape completa si selectiva a doua medii, avand rol important la
nivelul celulelor epiteliului intestinal si al barierei hematoencefalice
La nivelul intestinului subtire realizeaza separarea lumenului intestinal de sistemul
vascular, printr-o bariera cu permeabilitate selectiva. Apa poate trece prin aceste jonctiuni.
Contribuie la mentinerea asimetriei membranare in celulele epiteliale.
La nivelul barierei hematoencefalice, jonctiunile se gasesc la nivelul celulelor
endoteliale capilare. Bariera permite trecerea glucozei, drogurilor, alcoolului din sange in
LCR. Majoritatea antibioticelor trec dificil, de aceea pot aparea dificultati in tratamentul
patologiei infectioase a SNC.

pag. 8
Bilet 9.
2.Desmozomi si hemidesmozomi
1. Jonctiuni celula-celula: desmozomii
Prin intermediul desmozomilor intra in contact filamentele intermediare ale celulelor
adiacente.
Desmozomii cuprin doua placi citoplasmatice, una de fiecare celula, in care sunt
ancorate elemente ale citoscheletului fiecarei celuli in parte. Filamentele intermediare care
se ataseaza la placa citoplasmatica sunt numite tonofilamente, avand forma de ansa.
Proteinele de legatura sunt porteine de aderenta, dependente de Ca (cadherine E)
2. Jonctiunile celula-matrice: hemidesmozomii
Fac legatura intre celula si matricea extracelulara (de exemplu ataseaza celulele
epiteliului intestinal la membrana bazala). Determina rigiditate si rezistenta.
Linkerul transmembranar este integrina, care cupleaza filamentele intermediare ale
citoscheletului celular cu laminina, component al matricei extracelulare
3.Secretia constitutiva si reglata
Proteinele sunt dirijate la vazicule formate din reteaua trans-Golgi si indreptate direct
spre plasmalemma pentru exocitoza. Aceste vezicule sunt comune pentru anumite protein
unde secretia este emisa in cotinuu realizand un proces de secretie constitutive. Ex :secretia
de colagen, sau secretia de protein serice catre hepatocite.
Exista si vezicule stocate in citoplasma pana la un semnal specific de exocitoza care
initieaza eliberarea continutului acestor vezicule la exteriorul celulei. Acest process se
numeste secretie reglata sau discontinua. Ex: insulina, adenocorticotrop,glucagon, celule
endocrine, enzime digestive.

pag. 9
Bilet 10.
1.Lizozomi secretori se gasesc in anumite tipuri de celule ex limfocite T si stocheaza
proteinele secretorii noi sentitizate.
Ex : granule bazofile, neutrofile, plachete sanguine, granule de ,litiu si limfocite T.
Se deosebesc lizozomii prin depozitarea produsului de secretie specific celulei in care
se afla.
In limfocitele T granulele litice sunt singurele organite de tip lizozomal prezente, in
alte celule ( melanocyte ) sunt prezente si alte tipuri de lizozomi.
2.Molecule de adezivitate Ca+ dependente :Caderine
E- embrionar, epiteliate, jonc de adezivitate
N- SN, plaman, cord, mezoderm embrionar, ectoderm
P-trofoblast, cord, plaman, intestin

pag. 10
 Bilet 11.
1. Ce tip de proteine utilizeaza transportul active, care este utilitatea lor?
Sunt protein de tip caraus si protein de tip canal. Proteinele de tip caraus (uniport)
realizeaza difuziunea facilitata de protein si transporta molecule mici hidrofile prin
membrana.
Proteinele canal sunt protein multipass care realizeaza canale hidrofile prin bistratul
lipidic. Pentru integrarea lor aceste protein exprima helixuri amfipatice. Aceasta structura
permite ionilor si moleculelor mici polare sa traverseze membrana. Au 3 functii, colaboreaza
cu proteinele tip pompa si cu cele caraus pentru mentinerea volumului celular, reglarea
potentialului electric membranar, favorizeaza cresterea intracelulara de Ca2+

pag. 11
 Bilet 12.
1.Semnalizari
Este o modalitate de comunicare intercelulara, se cunosc 3 modalitati
a) Transmitere indirecta a unui semnal prin intermediul substantelor chimice secretate
b) Transmitere directa a unui semnal prin intermediul moleculelor legate de
plasmalemma
c) Transmitere directa printr un semnal prin jonctiunile gap care leaga citoplasmele
celulelor invecinate
Semnalizarea poate avea loc si la distanta si in aproprierea de alta celula.

Paracrin: se dezvolta intre celulele apropriate celulei transmitatoare de semnal si se

face prin mediatori locali cu o durata de viata scurta
Neurocrin: este descris la nivelul neuronilor care comunica intre ei (sinapse chimice si
electrice) unde se produce descarcarea unor mediatori si transportati pe calea
axonala ( neurotransmitatori)
Endocrin: este un sistem de semnalizare care determina toate celulele unui organism
sa se comporte ca un tot
Autocrin: autosemnalizare, in care semnalele emise de o celula sunt receptate tot de
aceeasi celula. Ex: in formarea placentei, proliferarea citotrofoblastelor
2.Tipuri de proteine implicate in ciclul celular
Proteinele implicate în ciclul celular sunt:
1. Ciclinele: reglementează parcurgerea ciclului celular;
a) ciclina D: izoforme D1,D2,D3
b) ciclina E
c) ciclina A
d) ciclina B: B1,B2 în citoplasmă și B3 nucleu
2. Kinazele dependente de cicline: protein-kinaze care inițiază și reglează evenimentele
majore ale ciclului celular (replicare ADN, mitoza și citodiereza, condesnarea
cromozomilor, degradarea învelișului nuclear și asamblarea fusului mitotic)
3. Kinazele activatoare a ciclinelor: Activează prin fosforilare kinazele dependente de
cicline
4. Kinazele dependente de cicline inhibitorii: Inhibă kinazele dependente de cicline
a) familia p21;
b) famila p16;
c) proteina Rb: este supresor tumoral, inhibă etapa S a ciclului celular (ADN-
polimeraza)
d) proteina p53: supresor tumoral; activează transcripția unor compuși care
favorizează desfășurarea normală a ciclului celular și inhibă ciclul celular când
celula este în apoptoză
5. Factorii de transcripție: recunosc și interpretează informațiile stocate la nivelul
genomului; leagă ADN-ul și inițiază transcripția

pag. 12
 6. Factorii de creștere: proteine-semnal care intervin în creștere și multiplicare celulară
Ciclul celular este reglat prin degradarea ciclinelor de către sistemul ubiquitină-
proteazom.

pag. 13
 Bilet 13.
1.Mecanisme de reglare a ph-ului celular
Se regleaza prin antiport de Na+ HCO-/Cl, importa un ion de Na si HCO3, exporta Cl,
process catalizat de anhidraza carbonica. Se disocieaza HCO3 in CO si HO. CO2 difuzeaza in
mediul extracellular si se combina ionul hidroxil cu protonii si se formeaza H2O.
Na+/H cupleaza influxul de Na cu efluxul de H+
Antiportul 3Na/2Ca pentru scaderea fortei muschiului cardiac cu influx de Na,
eflux de Ca.

2.Mecanisme de pot influenta concentratia de H+

Pompa de H+/K+ se intalneste la nivelul plasmalemelor celulelor epiteliate gastrice,
relizeaza efluxul de H+ conconmitent cu influxul de K+, se gaseste in plasmalemma
procariotelor.
H+ se combina cu Cl- si se va forma HCl necesar digestiei gastrice. Pompele de protoni
transporta H+ prin membrana organitelor fiind localizat la nivelul membrane mitocondriale ,
membrana endozomilor si a lizozomilor, macrophage, tubii renali in plasmalema, rol in
mentinerea echilibrului acido-bazic

pag. 14
Bilet 14.
1.Aquaproteine
Sunt protein integrale ale plasmalemei, responsabile de reglarea fluxului transmembranar al
apei. Sunt localizate in membranele tuturor celulelor din corpul uman. Se realizeaza prin
difuziune simpla si facilitata. Sunt formate de un tetramer polipeptidic, fiecare cu cate un
canal. O importanta proprietate este selectivitatea canalui ionic.
Tipuri:
-aquaporinele propriu zise
-aquaglicoproteinele care pe langa apa transporta si glucoza
S-au gasit 11 membrei al familiei de aquaproteine notate de la AQP0 la AQP11
AQP1 se gaseste apical in mmbrana tubilor proximali ai ansei Henle, eritrocite, nu
este regladta de ADH(vasopresina)
AQP2 se gaseste in nefrocite in tubii renali, modificarile pot determina diabet insipid
nefrogen congenital.
AQP4 predomina in organele periventriculare.
AQP3,4,5,8,9 se gasesc in neuroni, astrocite si celule ependimare.
2.Miscarea ciliara
Miscari asemanatoare celor unor bici, ondulate mai rare pendulate, iar flagelii au
miscari cvasi-sinusoidale. Este determinate de interactiunea dintre tubulina si dineina
in presents ATP, ioni de Ca si Mg. Implica alunecarea dubletelor microtubilor. Bratele
de dineica , atasate de microtubule A se for deplasa catre – al microtubului B din
dubletul adiacent. Acesta miscare presupune formarea si rupere consecutive de punti
intre bratele de dineina si microtubul B.

pag. 15
Bilet 15.
1.Functionarea jonctiunilor GAP
Reprezinta modalitati de comunicare directa intre celule si sunt localizate laterale ale
celulelor adiacente. Sunt formate din doua unitati proteice numite conexoni. Acestia
realizeaza o retea hexagonala in planul plasmalemei si vor forma un canal ce strabate spatial
intercellular.
Functii:
- Se gasesc in sinapsele electrice si ai un rol important pentru functionarea lor
- Comunicarea intercelulara prin jonctiunile GAP au un rol important in embriogeneza
- Se gasesc in glandele salivare in ficat,rinichi,piele,tiroida.
- Poate trece si AMPc care actioneaza ca mesager secund intracellular
- Au un caracter dynamic , dependenta de Ca si ph.
2.Care sunt circumstantele in care are loc apoptoza?
Apoptoza este un fenomen reglator ce echilibreaza numarul celulelor intru-un tesut
normal. Este ireversibila si nu este toxica pentru celule invecinate.Poate aparea si in
conditii fiziologice(dezvoltarea embrionatam turn-over normal al tesuturilor).
Cirumstantele sunt :
- In cursul dezvoltarii embrionare fetale si postnatale
- In cursul reinnoirii celulare din tesuturile normale la individualul adult
- Hormono-dependenta sau sistemica
- In sistemul imunitar

pag. 16
Bilet 16.
1.Atasul polirobozomilor la RER
Polirobozomii atasati membrane reticulului sunt responsabil de sinteza proteinelor si a unor
proteine intracelulare cum ar fi enzimele lizozomale. Sentetiseaza si proteinele integrale din
membrana celulara. Atasarea ribozomilor la membrana este dictate de riboflovine.
2.Receptori pentru insulina (R cu/fara activitate catalitica)
Sunt receptori de tip tirozin-kinazic care se cupleaza cu un ligand care duce la dimerizarea
receptorilor. Acest tipuri de receptori fosforileaza reziduuri din domeniul cytoplasmatic. Sunt
receptori cu activitate catalitica intriseca, realizeaza degradarea de ATPsi transferal unei
grupari fosfat pe reziduurilr Ser/Thr are proteinelor.
RTK fosforileaza numeroase protein substrat cee ace rezulta intr-o cascada de fosforilari
care au loc in citoplasma.

pag. 17
Bilet 17.
1.Proteine canal
Proteinele canal sunt protein multipass care realizeaza canale hidrofile prin bistratul
lipidic. Pentru integrarea lor aceste protein exprima helixuri amfipatice. Aceasta structura
permite ionilor si moleculelor mici polare sa traverseze membrana. Au 3 functii, colaboreaza
cu proteinele tip pompa si cu cele caraus pentru mentinerea volumului celular, reglarea
potentialului electric membranar, favorizeaza cresterea intracelulara de Ca2+
Este doar ATP-dependent. Sunt controlate de celule pe termen lung : ficare celula
exprima o paleta unica de protein ( ex neuronii si celule musculare exprima canale cu poarta
comandata de voltaj) sau pe termen scurt :celule se inchid/deschid in functie de conditiile
fiziologice
Se caracterizeaza prin:
-selectivitate pentru anumiti ioni
-proprietatea de a fi inchis/deschise
-arhitectura moleculara
Se impart in:
-Canale cu poarta comandata de voltaj
-Canale cu poarta comandata de ligand
-Jonctiuni de tip GAP care reprezinta o functionre mai lenta
2.Transport intracelular vezicular (Golgi)
Un mod special de transport prin membranele biologice îl reprezintă transportul rpin
vezicule. Se disting 3 procese: endocitoza, exocitoza şi transcitoza, după cum transportul are
loc spre interiorul celulei, din citoplasmă la exterior sau, respectiv, prin vezicule ce străbat
complet celula dintr-o parte în cealaltă.
Endocitoza este de 2 feluri după natura substanţelor ce pătrund în celule: fagocitoza
şi pinocitoza. Prin fagocitoză pătrund substanţe solide, pe când prin pinocitoză pătrund
macromolecule în soluţie. În ambele cazuri de endocitoză materialele pătrund în celulă
înglobate în vezicule ce se deprind din plasmalemă şi care ajunse în citoplasmă se numesc
endozomi. Aceştia se unesc apoi cu un lizozom primar, se formează un lizozom secundar în
care materialele încorporate sunt digerate, produşii de digestie trecând în citoplasmă.

pag. 18
Bilet 18.
1.Molecula de adezivitate implicata in recunoasterea celulara. Ce utilizari are si alte
exemple de molecule de adezivitate.
Moleculele de adeziune sunt proteinele exprimate la suprafaţa mem-branelor celulare,
capabile să asigure o adeziune selectivă (specifică) între două celule sau între o celulă şi
matricea extracelulară (membrana bazală sau ţesutul de susţinere).
Selectivitatea unei molecule de adeziune este dată de capacitatea sa de a
interacţiona cu un număr limitat de molecule numite liganzi.
Moleculele de adeziune joacă două posibile roluri în organism:

 structural, prin asigurarea coeziunii ţesuturilor,

 funcţional tranzitor (limitat doar la perioada inducerii procesului) dând posibilitatea
unei celule de a efectua o funcţie biologică determinată.
Exemple: Caderinele:

 sunt o familie formată din numeroase molecule, principalele sunt:

o caderina-E, prezentă în toate epiteliile,
o caderina-N, caracteristică ţesuturilor nervos şi muscular,
o caderina-P prezentă în mezoteliu şi epiderm

2.Gangliozide
Cele mai complexe glicoproteinele sunt gangliozidele ce contin multe reziduuri de acid sialic
ce le confera o incarcare negative, se gasesc mai ales in plasmalemma neuronilor. Pana acum
au fost identificate maim ult de 30 de ganglizide diferite. Ex avem gangliozidul GM1 care are
rol de receptor pentru toxina bacteriana. Ar putea servi si ca receptori ai unor semnale
normale intre celule. Cele localizate la nivelul plasmalemei celulelor epiteliate au rol de
protejare in conditii deosebite:pH scazut, enzime litice etc.

pag. 19
Bilet 19.
1.Proteina de activare a proteinei G
Este o proteina transmembranara multipass cu sapte pasaje transmembranare. Din
acesta familie fac parte rodopsina care este foarte sensibila la radiatiile gasite in spectrul
vizibil, gasita in celule retiniene la vertebrate.
Proteinele G au 2 stari reversibile, una active in care este legata de o molecula de
GTP si una inactive in care este legata de GDP. Diferenta este ca proteina cu GTP poate lega
protein care cea cu GDP nu este capabila.
Sunt structure heterotrimetrice care sunt mentinute in plasmalemma de legaturi
covalente. Sunt formate din 3 subunitati, alfa, beta, sigma.
La cea de-a doua categorie de liganzi: hormonii peptidici (insulina, glucagonul,
hormonul de creştere, ACTH, etc.) sau factorii de creştere, legarea se face la receptorii de la
suprafaţa celulelor, ceea ce va declanşa un lanţ de reacţii intracelulare.
Interacţiunile dintre receptorii de pe suprafaţă şi moleculele ţintă in-tracelulare se
realizează prin intermediul proteinei G. Receptorii cuplaţi cu proteina G (RCPG) sunt
asemănători din punct de vedere morfofuncţional, prezentând şapte pasaje
transmembranare. Proteina G sunt alcătuit din subunităţile α, β, γ şi este în legătură cu
membrana plasmatică. Legarea liganzilor la RCPD va fi urmată de legarea acestuia de o
proteină G, care va fi activată, se va desprinde de receptor, transportând semnalul la o
ţintă intra-citoplasmatică, canal ionic, enzimă (fig. 10).

2.Imagine stereocili
Stereocilii sunt microvili foarte lungi, vizibili în microscopia optică. Pot fi observaţi la
nivelul tractului ge-nital masculin, în epididim (fig. 2), dar şi la nivelul urechii interne.

pag. 20
Bilet 20.
1.Subunitatea Beta-Gamma a proteinei G (pag 182-184)
Exista cinci tipuri de subunitati Beta care difera si 6 tipuri de subunitati Gamma. Are
un rol pasiv , de a pozitiona complexul proteinei G. Interactioneaza direct cu mai
multe tipiri de efectori ( enzyme, canale ionice etc ) are determina inhibarea sau
activarea acestor efectori. Pot inhiba senteza de AMPc prin legarea de adenilciclaza si
legarea la alte subunitati libere din aceeeasi celula impiedicand activarea de
adenilciclaza.
Este in releu de transmisie a semnalului de la receptorul activat la un efector din
membrana plasmatica.
AmpC beta-lactamases (AmpC) are enzymes which convey resistance to penicillins,
second and third generation cephalosporins and cephamycins. They also result in resistance
to combinations of these antibiotics and substances which are actually intended to inhibit
the effect of beta-lactamases
2.Proprietatea de rotire a proteinei in jurul axului, functiile
Asigura schimburile passive intre celule si mediul inconjurator in sensul gradientului
de concentratie fara consum de energie.
Au rol de transport activ, intervin in mentinerea concentratiilor diferite de ioni,
functioneaza ca pompe pentru acesti ioni.
Transmit mesaje care se realizeaza la exteriorul si interiorul celului care sunt primite
de receptori si semnalizeaza celulei fixarea acestora.
Unele intervin in mentinerea celulelor in contact si asocierea lor cu tesuturi prin
intermediul unor zone de cuplaj.
Altele se numesc enzime membranare si indeplinesc un rol biochimic active de
catalizare a proceselor metabolice atasate plasmalemei.

pag. 21
 Bilet 21.
1.Modul de disipare a gradientului electrochimic de H+ la nivelul mitocondriei
Ionoforii sunt molecule mici hidrofobe care măresc permeabilitatea membranei celulare
pentru anumiți ioni. FCCP realizează transportul de H+ în sensul gradientului de concentrație
și este utilizat pentru disiparea gradientului electrochimic prezent la nivelul membranei
interne mitocondriale blocând astfel producția mitocondrială de ATP.
2.Peroxizomi
Au dimensiuni intre 0,1μ si 0,2-1μ, au forma sferica sau ovalara, sunt inconjurati de o
membrana unica si au o matrice cu aspect granular fin. Se pot prezenta sub forma unor
tuburi (reticul peroxizomal), sub forma de microperoxizomi (0,1-0,5 μ) sau in vecinatatea RE.
-Catalaza este prezenta constant in peroxizomi. Alaturi de ea, se evidentiaza oxidaze si
dehidrogenaze.
-Atat membrana, cat si matricea contin proteine numite peroxine, cu rol in biogeneza
organitului, controlul numarului si al volumului acestora si metabolism.
-Nu contin ADN sau ribozomi.
Biogeneza peroxizomilor
Initial, se considera ca ribozomii sunt generati de RE. Ulterior, s-au evidentiat doua
aspecte importante:
 Aproape toate proteinele peroxizomale nu sunt glicolizade
 Atat proteinele matricei, cat si cele ale membranei sunt sintetizate la nivelul
poliribozomilor liberi in citoplasma
Datorita acestor aspecte, s-au propus doua modalitati de geneza:
 Cresterea si fragmentarea peroxizomilor preexistenti
 Formarea unui nou organit pornind de la o vezicula membranara pre-peroxizomala

Importul proteinelor peroxizomale

Proteinele din peroxizomi sunt codificate de gene situate in nucleu, sintetizate la
nivelul poliribozomilor liberi din citoplasma (gene PEX)
Mecanismul importului proteinelor peroxizomale implica o serie de peroxine
Astfel, post-translational, proteinele ce prezinta o secventa semnal sunt transferate in
citoplasma, recunoscute de receptori, intregul complex fiind directionat catre membrana
peroxizomului unde se va lega la complexul proteic de translocare.

Functiile peroxizomilor
1. β-oxidarea acizilor grasi cu lant lung de atomi de carbon

pag. 22
2. Sinteza plasmalogenilor
3. Sinteza de steroli si acizi biliari
4. Oxidarea D si L-aminoacizilor
5. Catabolismul purinelor, poliaminelor
6. Mecanismul peroxidului de hidrogen
Catalaza are rolul de a descompune H2O2, prevenind astfel cresterea toxicitatii prin
acumularea de H2O2.
Energia obtinuta din reactiile de oxidare de la nivelul peroxizomilor nu e stocata sub
forma de ATP, ea este utilizata ca energie calorica, in special in tesuturile specializate.
Patologie
Doua mari cauze:
 Datorate deficientei unei singure enzime peroxizomale (boli metabolice
peroxizomale)
 Datorate deficientei biogenezei organitului

pag. 23
 Bilet 22.
1.Proteine transmembranare
Proteinele:
 constituie cea de a doua componentă de bază a plasmalemei,
 sunt de două tipuri:
o extrinseci sau periferice,
o intrinseci sau integrale.

Proteinele extrinseci se găsesc atât pe faţa plasmatică (P) cât şi pe cea externă (E),
fiind mai numeroase însă pe faţa P. Cele de pe faţa plasmatică se mai numesc şi proteine
membranare interne, iar cele de pe faţa externă, proteine membranare de suprafaţă.

Proteinele intrinseci se extind în toată grosimea membranei, motiv pentru care se mai
numesc şi proteine transmembranare sau proteine integrale. Aceste proteine pot delimita
canale transmembranare prin care o serie de molecule hidrosolubile pot difuza între lichidul
intracelular şi cel extracelular. Alte proteine structurale au funcţia de cărăuşi, sunt numite
proteine carrier şi sunt implicate în transportul activ al unor substanţe.

Interacţiunile dintre moleculele lipidice şi cele proteice din plas-malemă sunt de joasă
energie, de aceea moleculele proteice pot fi extrase re-lativ uşor.

2. Matrice extracelulara
Matricea extracelulară este constituită dintr-o reţea de macromolecule bioactive, ce intervin
în numeroase procese de integrare cum ar fi: în adezivitatea şi comunicarea intercelulară, în
controlul creşterii, diferenţierii şi al homeostaziei celulare, în migrarea celulară din
embriogeneză, în fagocitoză, în repararea tisulară ş.a.
Prin intermediul glicocalixului, matricea extracelulară se află în relaţie de continuitate cu
plasmalema tuturor celulelor. În felul acesta, compoziţia matricei extracelulare este
controlată de către numeroasele celule cu care vine în contact, şi la rândul ei, poate
influenţa o multitudine de funcţii celulare.
Este alcătuită din proteoglicani si glicozaminoglicani

pag. 24
Bilet 23.
1.Filamente intermediare
Denumite astfel datorită diametrului lor care are valori între cele ale microfilamentelor
(aprox. 10 nm) şi cele ale microtubulilor (aprox. 25 nm), fi-lamentele intermediare rezultă
prin polimerizarea unor subunităţi proteice, care diferă în funcţie de tipul celular.
*Localizarea şi funcţiile filamentelor intermediare*

Proteină Localizare Funcţii

citocheratină cu celulele epiteliale suport structural; markeri
cele 20 forme pentru tumorile de origine
dis-tincte epitelială.
(acide, bazi-ce,
neutre)
• sunt asociate desmozomilor
şi hemidesmozomilor
•
tonofilamentele
desmină muşchi scheletali, formează o reţea care leagă
muşchi cardiac, muschi miofi-brilele/miofilamentele;
neted marker pen-tru tumorile de
origine musculară
vimentină fibroblaste, celule sunt asociate cu învelişul
endote-liale; nuclear şi cu porii nucleari;
condroblaste, macrofa- marker pentru tumorile
ge, celule ţesutului conjunctiv
mezenchimale, celule
musculare netede din
peretele vacular
proteina glială astrocite, suport structural; marker
fi-brilară acidă oligodendrocite, ce-lule pentru tumorile gliale
Schwan
neurofilamente neuroni suport structural pentru axon
şi dendrite; facilitează starea
de gel a citosolului
lamininele A, B, lamina nucleră organizarea cisternei
C perinucleare şi a cromatinei
perinucleare

pag. 25
Funcţiile filamentelor intermediare diferă în raport cu tipul celular unde se găsesc, astfel:

 intervin în ataşarea celulelor între ele prin ancorarea de proteinele transmembranare

ale desmozomilor;
 intervin în legarea celulelor epiteliale de elementele matricei extrace-lulare, în cazul
hemidesmozomilor;
 la nivelul fibrelor musculare (de toate tipurile), filamentele de desmină au rol
structural, susţin discurile Z şi miofibrilele.

2.Autofagia
Este auto degradarea a componentelor celulare cu ajutorul enzimelor lizozomale
proprii.
Are rol important in remodelarea celulara in timpul diferentierii si dezvoltarii
organismelor multicelulare. Este un mecanism catabolic conservat in decursul evolutiei ce se
intalneste la toate eucariotele. Este esentiala pentru supravietuirea in perioade de nutritive
deficitara. Este reglata de hormoni inclusive glucagon si insulina. Se descriu 3 tipuri de
autofagie: macroautofagie, microautofagie si autofagie chaperone-mediata ( numai la
mamifere ).
Macroautofagia: inglobarea unor parti marti de citiplasma cu organite celulare imbatranite
cat si autofagozomi care fuzioneaza cu lizozomii care se transforma in autolizozomi. Pe
masura ce procesul de degradare avanseaza,autolizozomii se transforma in lizozomi tertiari
sau corpi reziduali.
Microautofagia: reprezinta degradarea lizozomala a proteinelor plasmatice si a celor din
membrana lizozomala. Implica inmugurirea spre interior a membrane lizozomale care
inglobeaza o parte din citoplasma urmata de formarea unor vezicule in lumenul lizozomilor.
Acest mecanism a fost evidentiat in vitro.

pag. 26
Bilet 24.
2.Proteine
Paginile 94-95 carte, sunt chestii prea generale despre proteine.
3.Membrana bazala
Reprezinta suportul flexibil al matricei extracelulare care se afla la baza tuturor straturilor
sau tibilor formati. Inconjoara de asemenea celule musculare individuale, celule adipoase si
celule Schawann.
Separa celule epiteliate de tesutul conjuctiv subdiacent.
Roluri:
-determina polaritatea celulara, influenteaza metabolismul celular, organizeaza proteinele si
membranele plasmatice, cai de comunicare specifice pentru migrarea celulara.
-rol de bariera selectiva a mebranei bazale
-regenerare tisulara dupa lezare
-in migrarea celulelor embrionare
Este constituita din 2 straturi lamina lucida si lamina densa situate imediat sub lucida. Sunt
formate de colagen de tip IV, proteoglicanul heparan si laminina si entactina.

pag. 27
Bilet 25.
1.Reactia celulei atunci cand concentratia de Ca creste peste normal

În activitatea pompei de Ca2 din membrana plasmatică este foarte im-portantă o proteină
din citosol numită calmodulină. Concentraţia mare a io-nilor de Ca2 din citosol determină
legarea calciului de calmodulină, care va suferi o modificare conformaţională şi se va lega de
Ca2 ATP-ază. În acest mod Ca2 ATP-aza va fi activată şi va elimina ionii de Ca2 în spaţiul
ex-tracelular.

La nivelul celulelor musculare, eliberarea ionilor de Ca2 în citosol este urmată de

contracţie, iar prin activitatea Ca2 ATP-azei, ionii de Ca2 din ci-tosol vor fi pompaţi în
interiorul reticulului sarcoplasmic, urmarea fiind relaxarea musculară. Pentru desfăşurarea
activităţii pompei de Ca2 este nece-sară prezenţa ionilor de Mg2.

La nivelul suprafeţei citosolice Ca2 ATP-aza are o mare afinitate pen-tru ionii de Ca2. Un
singur polipeptid , prin hidrloliza unei molecule de ATP, poate transporta doi ioni de Ca2.
2.Vaculopatia imbatranirii
Este rezultatul unor modificari adaptive ale organismului senescent ( deterioriat). Se mareste
diametrul vaselor, se ingroasa tunica medie, creste in volum matricea extracelulara, se
dezorganizeaza fibrele de elastina.
Permeabilitatea endoteliului vascular creste odata cu varsta in timp ce capacitatea acestuia
de a produce substante vaso-active scade. Este afectata si abilitatea celulelor de a se
prolifera si de a repopula zonele unor leziuni vasculare.

pag. 28
Bilet 26.
1.Caracteristicele celulei senescente
Caracteristici ale celulelor senescente:
 Scaderea volumului celular
 Modificari nucleare
 Carioliza (disparitia nucleului)
 Cariorexisus (fragmentarea nucleului)
 Anormalitatile cromozomiale
 Reducerea ratei transcriptiei, translatiei si degradarii proteice
 Scaderea bazofiliei citoplasmei cu acumulare de pigmenti si lipide
 Cresterea numarului si marirea lizozomilor
 Acumularea de proteine alterate
 Supraexpresia unei gene care inhiba sinteza de ADN
 Diminuarea potentialului proliferativ
 Scaderea masei celulare (probabil de natura apoptotica)

2.Mecanisme care determina polaritatea unei celule

Polaritatea celulei se referă la diferențele spațiale în formă, structură și funcție în interiorul
unei celule . Aproape toate tipurile de celule prezintă o anumită formă de polaritate, care le
permite să îndeplinească funcții specializate. Exemple clasice de celule polarizate sunt
descrise mai jos, inclusiv celule epiteliale cu polaritate apico-bazală, neuroni în care
semnalele se propagă într-o direcție de la dendrite la axoni și celule migratoare . Mai mult,
polaritatea celulelor este importantă în timpul multor tipuri de diviziune celulară asimetrică
pentru a stabili asimetrii funcționale între celulele fiice.

pag. 29
Bilet 27.
1.Centrul celular
În citoplasma din vecinătatea nucleului şi adeseori în apropierea com-plexului Golgi se
găsesc în mod normal doi centrioli, care împreună formează un organit numit centrul celular.
Centrul celular este responsabil de iniţierea diviziunii celulare şi formarea fusului de
diviziune. Astfel, înainte de începerea profazei, centriolii suferă un proces de duplicare şi
fiecare din cele două perechi migrează înspre unul din polii celulei. O serie de microtubuli se
vor organiza în jurul fiecărei perechi de centrioli sub forma unei structuri radiare ce poartă
numele de aster. Alţi microtubuli vor forma fusul de diviziune care se dispune între cele două
perechi de centrioli. O parte dintre microtubulii fusului de diviziune se întind de la un pol la
altul, dar mulţi microtubuli se întind de la unul dintre poli, până la kinetocorul cromatidelor,
legând astfel fiecare cromatidă de unul dintre poli.
Prezenţa microtubulilor este necesară în timpul diviziunii pentru mi-grarea celor două seturi
de cromozomi spre polii celulei, aspect demonstrat de faptul că substanţele
medicamentoase care interferează cu polimerizarea tubulinelor (ex. colchicina, vinblastina,
vincristina) blochează celulele în me-tafază şi determină în final moartea celulelor.
2.Receptori fara activitate catalitica
Sunt receptori asociati cu canale ionice. Se cupleaza proteina-canal iar ligandul ii
modifica acesteia permeabilitatea ionica. Este cazul neuromediatorilor care odata eliberati
se leaga de receptori atasasi canalelor ionice din membrana post-sinaptica. Aceasta legarea
duce la deschiderea canalelor . Acesti receptori apartin unei familii de protein multi-pass ex:
receptorii pentru acetilcolina la nivelul jonctiunii neuromusculare.

pag. 30
Bilet 28.
1.Etapa intramembranara din calea adenilatciclaza
a) Activarea proteinei G de catre receptori
Legarea unui ligand la un receptor cuplat cu proteina G determina schimbari in conformatia
receptorilor si creste afinitatea acestuia pentru proteina G aferenta.
b) Transmiterea semnalului de la proteina G la efector
Se schimba GDP cu GTP care modifica conformatia subunitatii G alpha care determina
disocierea acesteia de receptori si de celelalte doua subunitati (Complexul Gbeta gamma).
Fiecare subunitate Galpha activeaza o molecula efector care va adduce in actiune sistemul
mesagerului secund .
In acest caz activarea adenilciclaza duce la formarea de AMPc si ATP.
Se desface si complexul ligand-receptor.
2.Specificitatea membrane mitocondriale interne si externe
Membrana externă are grosimea de aprox. 6 nm şi o structură lipopro-teică. În compoziţia
ei chimică intră 50% proteine şi 50% lipide, structura a-cestei membrane fiind asemănătoare
cu cea a reticulului endoplasmic. Mem-brana externă conţine aproape tot colesterolul
existent în mitocondrie. Ea es-te relativ rigidă şi foarte permeabilă. La nivelul ei se realizează
schimburile dintre organit şi citosol şi se desfăşoară o serie de activităţi enzimatice, dar nici
una dintre acestea nu are legătură cu producerea de ATP.
Membrana internă are şi ea structură lipoproteică şi grosimea de 6 nm. Caracteristic este
faptul că această membrană este plisată, formând nume-roase creste (criste) mitocondriale
care proemină în interiorul matricei mito-condriale, mărindu-i de peste cinci ori suprafaţa,
comparativ cu membrana externă. Forma cristelor poate fi lamelară, aşa cum este în cazul
majorităţii mitocondriilor, sau poate fi tubulară în celulele care secretă hormoni steroizi
(celulele corticosuprarenalei, celulele interstiţiale din ovar şi testicul).
Compoziţia chimică a membranei interne se deosebeşte de cea a mem-branei externe. Ea
conţine 80% proteine şi 20% lipide, funcţia ei fiind pre-ponderent metabolică. Membrana
mitocondrială internă este străbătută de proteine integrale. Ea prezintă un conţinut ridicat
de cardiolipină ceea ce face ca această membrană să aibă o permeabilitate foarte redusă
(inclusiv pentru ioni). Transportorii proteici existenţi în grosimea ei o fac să prezinte per-
meabilitate selectivă pentru acele molecule ce urmează să fie metabolizate în spaţiul
matricei mitocondriale sau pentru intermediari metabolici care ur-mează să fie expulzaţi din
mitocondrie.În general, membrana mitocondrială internă conţine trei mari grupe de
proteine:
-proteinele lanţului respirator (respectiv lanţul transportor de electroni),

pag. 31
-proteine de transport specific (care reglează trecerea metaboliţilor sau a ionilor spre
interiorul sau exteriorul mitocondriei),un complex enzimatic responsabil de producerea şi
eliberarea în matri-cea mitocondrială a ATP-ului:

1.Internalizarea LDL
Lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) conțin o cantitate mult mai mică de trigliceride
decât precedentele, dar prezintă o concentrație mare de colesterol și de esteri ai
colesterolului. Două treimi din LDL cedează colesterolul și esterii colesterolului în ficat, iar
cealaltă treime în țesuturile extrahepatice, în ambele cazuri fiind necesară legarea unei
apoproteine specifice LDL (apo B100) de receptorii celulari pentru LDL. Prin legarea de
receptori, are loc internalizarea moleculelor de LDL, rezultatul metabolismului celular fiind
creșterea concentrației intracelulare a colesterolului.
2.Clasificare lizozomi si implicatii in patologie
Clasificare:
1. Lizozomi primari (protolizozomi)
2. Lizozomi secundari
 Heterolizozomi/fagolizozomi/vacuole de digestie, rezultati in urma fuziunii
lizozomilor primari cu veziculele de fagocitoza (heterofagie)
 Autolizozomi/citolizozomi, rezultati in urma fuziunii lizozomilor primari cu vezicula
autofagica (autofagie)
 Crinolizozomi, rezultati in urma fuziunii cu granule de secretie (crinofagie)
2. Corpi reziduali/telolizozomi/lizozomi tertiari/corpusculi densi

Functia principala este cea de digestie. Include mai multe procese:

1. Heterofagia: fagozomul fuzioneaza cu lizozomul, formeaza fagolizozomul, iar acesta
degradeaza particulele fagocitate
2. Autofagia: sunt degradate componente citoplasmatice, avand rol in remodelarea celulara.
Exista trei tipuri :
 Macroautofagia: inglobarea unei parti mari de citoplasma care contine parti si
organite imbatranite in autofagozomi. Acestia fuzioneaza, impreuna cu lizozomii,
autolizozomi
 Microautofagia: degradarea proteinelor citoplasmatice si a celor din membrana
lizozomala
 Autofagie chaperone-mediata
3. Crinofagia moduleaza cantitativ produsul de secretie ce urmeaza a fi eliminat
Lizozomii in patologie
Lizozomii sunt implicati in patologie in trei moduri:

pag. 32
-acumularea de materiale nedegradate (tezaurismoze lizozomale)
-ruperea membranei
-secretia necontrolata a hidrolazelor acide in mediul extracelular
Tezaurismozele sunt boli congenitale, avand manifestari clinice permanente si
progresive
Bilet 30.
1. Endocitoza fier
Prin endocitoză celulele introduc în citoplasmă particule din mediul extracelular, prin
vezicule formate din membrana celulară. După modul în care particulele sunt interiorizate,
deosebim două tipuri de endocitoză:

 fagocitoza, procesul prin care particulele sunt endocitate fără fluid intercelular;
 pinocitoza, procesul de endocitare a unei cantităţi oarecare de lichid in-terstiţial
împreună cu particulele pe care le conţine.
2. Lant respirator componente
Lanțul este alcătuit dintr-o serie de enzime cu rol de donor și acceptor de electroni. Fiecare
donor de electroni va transfera electronii unui acceptor mai electronegativ, care la rândul
său va transfera electronii pe următorul acceptor, iar procesul continuă până la acceptorul
final cel mai electronegativ, oxigenul. În urma acestui transport al electronilor între donor și
acceptor se eliberează energie, iar energia va fi utilizată pentru generarea unui gradient de
protoni de o parte și de alta a membranei mitocondriale. Procesul poartă numele
de fosforilare oxidativă, iar ADPul est fosforilat la ATP folosindu-se energia generată în lanț.
În momentul în care electronii nu sunt transportați prin întreg lanțul și nu ajung la molecula
de oxigen, are loc formarea de specii reactive de oxigen, radicali liberi precum superoxidul.

pag. 33
Bilet 31.
1.Microvili
Sunt structuri bine organizate, prezentând în interior un mănunchi format di 20-30 de
filamente de actină dispuse paralel care se întind de la vârf pâna la rețeaua citoscheletală
corticală. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum villina și fimbrina.
Microvilii sunt acoperiți de plasmalemă, care prezintă, către mediul extracelular, un
glicocalix bogat, format din reziduuri glucidice ale glicoproteinelor
2.Internalizare LDL
Lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) conțin o cantitate mult mai mică de trigliceride
decât precedentele, dar prezintă o concentrație mare de colesterol și de esteri ai
colesterolului. Două treimi din LDL cedează colesterolul și esterii colesterolului în ficat, iar
cealaltă treime în țesuturile extrahepatice, în ambele cazuri fiind necesară legarea unei
apoproteine specifice LDL (apo B100) de receptorii celulari pentru LDL. Prin legarea de
receptori, are loc internalizarea moleculelor de LDL, rezultatul metabolismului celular fiind
creșterea concentrației intracelulare a colesterolului.

pag. 34
pag. 35
pag. 36