Ştefan cel Mare (1433 – 1504)

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504,
Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.
A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În
timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman,
Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul
domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.
Prezentare generală
Calitățile de om politic, strateg și diplomat, acțiunile sale pentru apărarea
integrității țării și inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația
contemporanilor, acesta devenind un erou popular în tradiție.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit “Athleta Christi” (Luptător pentru Hristos).
Grigore Ureche îl descrie astfel în cronica sa: “Fost-au acest Ștefan, om nu mare la
statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara
giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu
găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca
văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l
biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor.
Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști
cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.”

După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu
oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești. După înfrângerea lui
Petru Aron în “tina de la Doljești”, la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 –
merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de
scaun, întreabă pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Adunarea în
frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și “toată țara” proclamară
pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei.