Sunteți pe pagina 1din 6

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm, Imperiul German – d.

18 aprilie 1955, Princeton, New


Jersey, SUA) a fost un fizician teoretician evreu, născut în Germania, apatrid din
1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor
universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți
oameni de știință ai omenirii.
În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică[24].
Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905),
care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care
extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice
ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării
browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor
pentru gazul monoatomic, proprietățile termice ale luminii (al căror studiu a condus la elaborarea
teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și
geometrizarea fizicii.
Cea mai cunoscută formulă a lui Einstein este , care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe
această formulă se bazează atomistica, secțiunea din fizică care studiază energia nucleară.
Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al
cauzei poporului evreu.
Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.[25][26]

Educația

Albert Einstein în 1893 (14 ani),


înainte de a pleca în Italia.
Copilăria
Einstein s-a născut la 14 martie 1879 la Ulm, în Germania, într-o familie de evrei nepracticanți,
[27]
fiul lui Hermann (comerciant) și al Paulinei Einstein.
Din copilărie se manifestau tot mai clar înclinațiile sale către dispozitive mecanice și
modele fizice, precum și pasiunea și înțelegerea sa pentru matematică.

München
În 1880 familia lui s-a mutat la München, unde tatăl și bunicul lui și-au deschis un atelier de
produse electrice.
În anul 1884, la vârsta de cinci ani, micul Albert a primit de la tatăl său o busolă care l-a fascinat,
producându-i - cum avea să declare mai târziu - „o impresie adâncă și de durată", inspirându-i
dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața, .[28] La insistențele
mamei, la 6 ani, Einstein a luat lecții de vioară și, deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere
lucrări ca „Sonata pentru vioară" a lui Mozart.
Între 1885 și 1888 Einstein a fost trimis la școala elementară catolică din München și, deși părinții
săi nu erau religioși, ca o contrapondere, el a primit acasă și lecții de iudaism.[29]
Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie, în anul 1888, la gimnaziul Luitpold
din München (astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).
Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (era perioada conflictului dintre adepții
învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern,
care avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina,[30] rutina și modelul militar pe
baza căruia funcționau școlile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și
supunere absolută.[30] Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era
eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.
Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină,[31] îl inițiază pe micul Einstein la vârsta de
10 ani, în anul 1889, în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și
prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure)
și Elementele lui Euclid. Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va
denumi „cartea sacră a geometriei”.[32]. De la Euclid, viitorul mare savant va
înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie
euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein învață
mai mult acasă decât la școală. La numai 10 ani, Albert începe să studieze
singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură precum și
abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur
decât la școală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe
toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era
simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie.
La vârsta de 12 ani (1891) a învățat geometria euclidiană și la 15 ani, rămâne la München pentru
a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia din cauza eșecurilor repetate
ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia, părăsind școala.[30]

Elveția
Albert vrea să urmeze învățământul superior dar ratează examenul de admitere la Universitatea
Politehnică elvețiană, în anul 1895, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule),[33] deși avea
note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori
care i-au promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obținute la examenul
de maturitate. Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și completa studiile liceale și pentru a-și
lua diploma necesară.
Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania, la școala elvețiană, profesorii
respectau personalitatea elevilor și stimulau libertatea de gândire. Pentru Einstein, anii petrecuți
în Elveția au contribuit la socializarea și la exteriorizarea sa, deși avea un caracter introvertit și
singuratic.
Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein începe să viseze și să se
aprofundeze în teoriile sale, formulând una din primele sale întrebări teoretice:
„Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să călătorim prin intermediul acesteia?"
La 17 ani, în anul 1896, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea
Federală Politehnică (ETH) din Zürich care, deși era una dintre instituțiile de învățământ de
elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, l-au dezamăgit pe
Einstein. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii și predau
după vechile principii ale fizicii. Albert urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de
laborator citea reviste științifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri și teorii.
Lipsea adesea de la ore, folosindu-și întregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau
pentru a cânta la vioară.
Mileva Marić, o colegă sârboaică de la ETH (singura femeie de acolo, studentă la
matematici), atrage atenția lui Einstein și acesta se îndrăgostește de ea, în 1898. La 20 de
ani (1899), Albert își încheie cea mai mare parte a studiilor și cercetărilor care vor sta la baza
teoriilor sale. Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematică și fizică în
anul 1900.[34] Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul de vedere al
profesorilor care aveau o părere negativă despre Einstein (nu îi recomandaseră nici
continuarea studiilor).

Cariera
Elveția
 1901: Șomer fiind, caută de lucru. Găsește de lucru ca tutore, meditator și apoi
ca profesor la o școală privată în Schaffhausen.
 1902: Einstein primește o slujbă la Institutul de Patente din Elveția ca examinator
de brevete (expert tehnic, clasa a III-a).[35]
 1905: Einstein primește titlul Doctor în Fizică în cadrul Universității din Zürich, în
urma unei dizertații privind determinarea dimensiunilor moleculare.
 1906: Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa
a II-a) la Biroul de Patente.
 1908: Obține un post de lector la Universitatea din Berna.
 1909: Părăsește postul de la Oficiul de Patente deoarece este numit profesor
asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zürich.
 1911: Einstein se mută cu familia la Praga și este numit profesor titular la
Universitatea Germană de acolo (unde rămâne până în 1912).
 1912 - 1914: Einstein se mută la Zürich și obține postul de profesor de fizică
teoretică la Universitatea ETH și aceasta la recomandarea Mariei Curie, care a
remarcat valoarea lucrărilor sale științifice. Aici găsește un mediu favorabil
studiilor și cercetărilor sale: i se permite să efectueze orice experiment dorește.
Berlin
 1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin (secția de cercetare
în cadrul Academiei Prusiene), dar și profesor de fizică teoretică la Universitatea
din Berlin, toate acestea la recomandarea fizicianului german Max Planck.
 1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin
 1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea din Leiden.
 1921: 5 mai: este ales membru străin al Royal Society
Princeton
În 1933 ascesiunea naziștilor și a ideologiei antisemite îl determină pe Einstein să emigreze
în SUA și astfel că, împreună cu o parte din studenții săi, se stabilește la Princeton, unde va
rămâne pentru tot restul vieții.

 1932: Numit profesor la The Institute for Advanced Study, Princeton.


 1943: Primește funcția de consultant la Divizia de Cercetare și Dezvoltare, secția
Muniții și Explozibili în cadrul Armatei americane.

Contribuții științifice
Prima sa lucrare științifică o scrie de la vârsta de 16 ani (1894 sau 1895).[36]
Pasionat de cercetarea științifică, studiază lucrările lui Minkowski (care i-a fost
profesor), Michelson, Fizeau.
În urma unor publicații, Einstein se impune ca un remarcabil om de știință. Astfel, în
anul 1901 trimite, la revista de fizică Annalen der Physik, o lucrare având ca
subiect capilaritatea.

"Annus mirabilis"
Anul miraculos al lui Einstein, când se dezvoltă Teoria Relativității, a fost 1905. În acest an,
Einstein își dă doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teză asupra determinării
dimensiunilor moleculare. Dar ceea ce face ca acest an să fie un adevărat annus
mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul de fizică german Annalen der
Physik:[37]

1. 17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul "Un punct de vedere


euristic privind producerea și transformarea luminii", în care sugerează (din
considerente termodinamice) că lumina poate fi considerată ca fiind compusă
din cuante de energie independente. Articolul avea să apară la sfârșitul lunii
mai;
2. 30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată cum se pot calcula
Numărul lui Avogadro și dimensiunea moleculelor, studiind mișcarea lor într-
o soluție. Acest articol a fost acceptat și ca teza de doctorat, apărând
în Annalen der Physik doar în ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate,
dar pe unul din primele locuri privind numărul de citări de care s-a bucurat în
acei ani. Einstein dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann,
fost coleg la ETH.
3. 11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre mișcarea
browniană – "Despre mișcarea particulelor mici suspendate în lichide
staționare, conform cerințelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii";
4. 30 iunie: Marele articol "Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare"
5. 27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini și se
intitulează "Depinde inerția unui corp de conținutul său energetic?" (Ist die
Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul
conține – conform unui obicei care avea sa se întâlnească frecvent la
Einstein - gândurile sale de după publicarea marelui articol despre
relativitatea specială.
În 19 decembrie 1905 scrie al doilea articol dedicat mișcării browniene, dar acest articol va fi
publicat în ianuarie 1906.

Teoria Relativității Restrânse


Fizica modernă

Ecuația lui Schrödinger și Ecuația Klein–Gordon

Fondatori[arată]

Concepte[arată]

Ramuri[arată]

Oameni de știință[arată]

Categorii[arată]
 v
 d
 m

Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, "Asupra electrodinamicii
corpurilor în mișcare", conținea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativității
restrânse, una dintre cele mai celebre contribuții ale sale, în care demonstrează că teoretic
nu este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în
același moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16
ani (deci cu 10 ani în urmă).
Încă de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuți fizicienii și chimiștii)
încercaseră să înțeleagă natura materiei și a radiației, precum și felul în care interacționau
într-o imagine unificata a lumii. Ideea că legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscută
drept concepția mecanicistă asupra lumii, în timp ce ideea că legile electricității sunt
fundamentale era cunoscută drept concepția electromagnetică asupra lumii. Totuși, niciuna
dintre idei nu era capabilă să ofere o explicație coerentă asupra felului cum radiația (de
exemplu lumina) și materia interactionează atunci când sunt văzute din sisteme de referință
inerțiale diferite, adică interacțiile sunt urmărite simultan de un observator în repaus și un
observator care se mișcă cu o viteză constantă.
În primăvara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein și-a
dat seama ca esența problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării.
Esența acestei teorii speciale a relativității era constatarea că toate măsurătorile timpului și
spațiului depind de judecăți asupra simultaneității a două evenimente diferite. Aceasta l-a
condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe două postulate:

 Principiul relativității, care afirmă că legile fizicii sunt aceleași în toate sistemele
de referință inerțiale
 Principiul invariabilității vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o
constantă universală.
Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referință, lucru preconizat și de teoria
lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:
. ("Echivalența masă-energie")
Această ecuație exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp și care poate fi
eliberată atât în procesul de fisiune cât și în cel de fuziune nucleară, procese care stau la
baza funcționării bombei atomice.
Iată câteva din consecințele relativității restrânse:[38]

 "Contracția Lorentz" sau "contracția lungimilor" însoțită de "dilatarea timpului":


Micșorarea aparentă a dimensiunilor obiectelor care se deplasează față de
observator cu viteze relativiste.
 "Efectul Doppler": În astronomie, constă în micșorarea frecvenței ("deplasarea
spre roșu") radiației emise de corpurile cerești îndepărtate ca urmare a
expansiunii Universului.
 "Aberația luminii": Imaginea unui obiect în mișcare (cu viteză apropiată de cea a
luminii) apare comprimată asemeni unui con cu vârful indicând sensul deplasării
 Masa nu mai este constantă și nici timpul nu se mai scurge cu aceeași viteză,
mai ales la viteze foarte mari.
Teoria relativității restrânse aduce o explicație clară celebrului experiment Michelson-
Morley (1887) putând fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.
Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborând
teoria relativității restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepții geniale, clădite cu peste
două secole în urmă, de către Isaac Newton în a sa Philosophiae naturalis principia
mathematica (1686), dovedind o intuiție și un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil să
ofere o descriere consistentă și corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de
referință inerțiale fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiației,
sau a felului cum ele interacționează.

S-ar putea să vă placă și