Albert Einstein

Albert Einstein a fost un excepțional fizician german, cel care se află la originea uneia dintre cele
mai mari descoperiri științifice din istorie, teoria relativității, considerată și acum, ca fiind cea mai mare
realizare a minții umane în privința Universului. Însă marele savant a avut și alte contribuții importante
în domeniul științei – în cosmologia relativistă, în teoria capilarității, în mecanica statistică și cuantică,
în domeniul mișcării browniene a moleculelor, în probabilitatea tranziției atomice sau proprietățile
termice ale luminii și, mai ales în celebra formulă E=mc² , care cuantifică energia disponibilă a materiei
– dar a fost și un militant activ al păcii și un susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea.
Activitatea sa a fost prezentată în nu mai puțin de 300 de lucrări științifice și în peste 150 apariții
editoriale în variate domenii și a fost încununată, în anul 1921, prin câștigarea Premiului Nobel pentru
fizică, pentru explicarea efectului fotoelectric, o realizare, totuși, mai puțin importantă din vastele sale
preocupări științifice.

Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, într-o familie de origine
evreiască, tatăl său fiind comerciantul Hermann Einstein, iar mama, Pauline Einstein, era casnică.

În anul 1880, familia Einstein s-a mutat la München, unde tatăl, fratele acestuia și bunicul
viitorului savant și-au deschis un mic atelier de produse electrice – Elektrotechnische Fabrik J. Einstein
&Cie.

Primii ani de viață ai micului Albert au însemnat o luptă a părinților săi pentru a-l determina să
pronunțe primele sunete, să lege primele sale cuvinte, însă copilul nu dădea semne că ar dori să învețe să
vorbească, familia sa fiind îngrozită că acesta ar putea avea probleme mintale. Abia la vârsta de cinci
ani, Albert a început să lege câteva cuvinte, iar biografii săi glumeau, peste ani, că viitorul geniu chiar
nu a avut ce să spună până la acea vârstă. Ulterior, s-a descoperit că această anomalie a întârzierii
vorbirii poate fi caracteristică unor copii extraordinar de bine dotați intelectual, iar economistul,
filosoful și scriitorul american Thomas Sowell i-a dat chiar și un nume – sindromul Einstein.

Tot la vârsta de cinci ani, Einstein s-a îmbolnăvit, a trebuit să stea la pat, iar tatăl său i-a furnizat
o preocupare, dându-i spre studiu o busolă, care l-a fermecat iremediabil pe cel mic. Momentul – avea să
mărturisească Einstein – i-a produs „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i curiozitatea de a
cerceta misterele lumii înconjurătoare, care îl va urmări pe tot parcursul vieții.

În perioada 1885 – 1888, Einstein a studiat la școala elementară catolică din München, apoi a
frecventat, începând cu anul 1888, școala primară de la Gimnaziul Leopold din München (actualul
Gimnaziu Einstein), fiind efectiv chinuit de metodele rigide de predare – bazate pe învățarea prin
memorare mecanică și lipsită de imaginație – și manifestând deficiențe reale de exprimare, pornite de la
un ritm încet de vorbire și lungi pauze pentru a pregăti ceea ce voia să spună. Era atras, în schimb, de
muzica clasică, lua lecții de vioară și interpreta cu pasiune „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.

În anul 1889, familia Einstein a invitat un student polonez la medicină care avea o situație
materială precară, Maz Talmud, să vină în casa lor în fiecare joi pentru cină, acesta devenind meditator
neoficial pentru tânăr, mai ales la matematică și filosofie. Pornind de la o carte de științe pentru copii în
care autorul și-a imaginat o plimbare alături de electricitatea care circula printr-un cablu de telegraf,
Einstein a început să-și pună diferite întrebări tehnice, mai ales gravitând în jurul subiectului vitezei
relative fată de puncte fixe. Curiozitatea sa științifică a stat la baza publicării, la vârsta de 16 ani, a
primei sale lucrări, intitulată „Analiza stării de eter în câmpurile magnetice”.

În anul 1894, familia Einstein se mută la Milano, iar tânărul Albert a rămas la un internat din
München, pentru a-și putea încheia studiile la Gimnaziul Luitpold.

Însă tânărul renunță la studii, ba mai mult, refuză să fie înrolat în armată, folosindu-se de un
certificat medical fals, ajungând la Milano, alături de familia sa.
 Einstein se înscrie la Școala Federală Politehnică Elvețiană (Eidgenössische Polytechnische
Schule) din Zürich, cu un punctaj excepțional la matematică și la fizică, dar cu condiția de a-și termina
prima parte a studiilor, care au fost finalizate la un liceu special din Aarau, condus de un oarecare Jost
Winteler.

Albert se îndrăgostește nebunește de fiica acestuia, Marie Winteler, și renunță la cetățenia

germană, pentru a evita stagiul militar.

Mai târziu, la școala din Zurich, în anul 1898, avea să o cunoască pe viitoarea sa soție, Mileva
Maric, pe atunci studentă la fizică, însă tânărul Albert a continuat să fie total dezinteresat de cursuri –
fiind, mai degrabă, un autodidact -, stârnind mânia profesorilor săi.

După absolvire, acesta a fost și motivul pentru care, ca urmare a recomandărilor negative pe care
profesorii săi le-au scris, Einstein a avut reale probleme în găsirea unei funcții academice.

În ianuarie 1902, Einstein și Mileva Maric – care își continuau relația în pofida opoziției
părinților lui, au devenit părinții unei fetițe pe nume Lieserl, care, se pare, a murit la scurtă vreme din
cauza unei boli incurabile.

În tot acest timp, Einstein era șomer cu acte în regulă, singurele sale venituri fiind cele obținute
din meditații.

La finalul anului 1902, Albert primește o recomandare pentru un post de funcționar la oficiul de
brevete elvețian din Berna, apoi tatăl său trece la Domnul, nu înainte de a-i da fiului binecuvântarea de a
se căsători cu aleasa sa.

La 6 ianuarie 1903, cei doi tineri se căsătoresc, iar în mai 1904 se naște primul fiu al cuplului,
Hans Albert.

În anul 1905, Albert Einstein (1879-1955) a publicat teoria relativității restrânse (sau
relativitatea specială) care postulează că legile fizicii sunt aceleași în orice sistem de referință inerțial și
că viteza luminii este o constantă universală. Printre consecințele acestei teorii se numără echivalența
dintre masă și energie (E=mc2), variația masei în funcție de viteza de deplasare și dilatarea temporală,
timpul scurs între două evenimente depinde de mișcarea relativă a sistemelor de referință ale
observatorilor.
Biografia sa ajunge și la anul 1905, adesea numit și „anul miraculos” al lui Einstein, în care
acesta scrie o lucrare pentru doctorat – obținut cu un studiu privind determinarea dimensiunilor
moleculare – , apoi îi sunt publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul
dintre cele mai celebre jurnale de fizică ale epocii, privind efectul fotoelectric, mișcarea browniană,
relativitatea specială și echivalența dintre materie și energie. Aceste teme aveau să schimbe pentru
totdeauna pilonii fizicii moderne. Deși privite inițial cu scepticism, teoriile lui Einstein au stârnit
interesul unor mari oameni de știință – precum Max Planck, autorul teoriei cuantice și cel mai influent
fizician al generației sale – iar de aici până la celebritate în lumea academică nu a fost decât o chestiune
de timp.

În anul 1906, Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la
Biroul de Patente, în anul 1908 obține un post de lector la Universitatea din Berna, iar în anul 1909,
părăsește postul de la Oficiul de Patente, pentru a fi numit profesor asociat de fizică teoretică la
Universitatea din Zürich.

În anul 1910 i se naște cel de-al doilea fiu, Eduard, au urmat prelegeri la cele mai influente universități
din Europa, oferte de muncă de la prestigioase instituții și o celebritate în ascensiune fulminantă.

În 1911 se mută cu familia la Praga, unde este numit profesor titular la Universitatea Germană,
iar în perioada 1912 – 1914, se mută la Zürich, unde obține postul de profesor de fizică teoretică la
Universitatea ETH – la recomandarea celei care a fost Marie Curie, care a remarcat valoarea lucrărilor
sale științifice.
 În perioada Primului Război Mondial, el a fost unul din puținii savanți germani care au
condamnat public implicarea Germaniei în conflict, chiar în anul declanșării războiului, în 1914,
semnând celebra proclamație „Manifest către europeni”, iar în 1915, a aderat la mișcarea pacifistă „New
Fatherland League”.

Tot în anul 1915, fizicianul a terminat teoria generală a relativității, capodopera sa, prin care a
prezis, printre altele, periheliul orbitei lui Mercur în jurul Soarelui sau devierea măsurabilă a luminii în
jurul Soarelui când o planetă sau un alt soare arbitrează în jurul acestuia.

În anul 1916, Einstein a publicat teoria generală a relativității, o teorie fundamentală a naturii
spațiului, timpului și gravitației, care afirmă că gravitația este un efect al curburii continuumului spațiu-
timp.
În anul 1921, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru fizică, dar nu pentru remarcabila
teorie a relativității, care încă stârnea controverse, ci pentru explicarea efectului fotoelectric. Însă
prestigiul profesional, timpul alocat cercetării și conferințelor, aveau să-i afecteze grav viața de familie,
în cele din urmă căsnicia lui Einstein destrămându-se în anul 1919, nu înainte ca mama copiilor săi, care
avea să-i preia pe cei mici în grijă, să-i pună condiția ca în eventualitatea în care Albert va obține
premiul Nobel, recompensa financiară ce-l va însoți să se îndrepte către ea și către copii. La scurtă
vreme, Albert a început o aventură cu o verișoară, Elsa Löwenthal, cu care avea să se căsătorească mai
târziu și care s-a declarat cucerită mai ales de felul în care Einstein îl interpreta pe Mozart la vioară.
Omul de știință declara, în mai multe rânduri, că un rol important în descoperirile sale l-au avut vioara și
pianul, fiindcă muzica îi limpezea creierul și îi dădea mereu noi și interesante idei…

În anul 1923, vizitează Palestina – aflată pe atunci sub mandat britanic – , unde este primit de
guvernator și în coloniile evreiești, iar pe muntele Scopus inaugurează Universitatea Ebraică din
Ierusalim, un vis mai vechi la materializarea căruia a contribuit personal prin strângeri de fonduri.

Au urmat anii de cercetări în noua știință a cosmologiei, care au concluzionat că universul este
dinamic, fiind mereu în expansiune sau în contractare, studii confirmate, în anul 1929, de munca
astronomului Edwin Hubble.

Însă acea perioadă avea să consemneze și ascensiunea nazismului, care găsea adepți inclusiv
dintre fizicienii oportuniști, cei care deveniseră promotorii propagandei și adversarii teoriilor de „fizică
evreiască” ale lui Einstein.

Au apărut legi care interziceau funcții oficiale pentru evrei, inclusiv cele de profesori, precum și
articole defăimătoare la adresa acestora, liste negre – toate incluzându-l și pe marele om de știință – ,
totul culminând cu un material de presă cu poza lui Einstein, sub care era scris: „nu este încă spânzurat”.

Ca urmare, când situația devenise insuportabilă, în decembrie 1932, Einstein părăsește

Germania, stabilindu-se peste Ocean, unde a devenit profesor la Institutul de studii avansate din
Princeton, New Jersey.

În anul 1939, Einstein a primit-o în SUA și pe sora sa mai mică, Maja, care avea să locuiască
alături de fratele său până la finalul vieții.

În vara anului 1939, cu un an înainte de a deveni oficial cetățean american, Einstein, alături de
alți savanți fugiți din calea nazismului, a scris o scrisoare președintelui american de atunci, Franklin D.
Roosevelt, pentru a-l avertiza în privința pericolului realizării, de către naziști, a bombei atomice. După
toate probabilitățile, demersul oamenilor de știință avea să se afle la originea declanșării, în SUA, a
cercetărilor privind bomba atomică, sub titulatura de „Proiectul Manhattan”, fără să îl includă și pe
Einstein – ci doar folosind din plin descoperirile sale -, care fusese asociat cu ideologia și organizațiile
socialiste. Totuși, marele savant a sprijinit Marina Militară a SUA prin evaluarea designului și
funcționalităților altor sisteme de arme și a contribuit la aceste proiecte cu fonduri consistente rezultate
din licitații de manuscrise personale aflate la mare preț. Spre exemplu, în anul 1944, manuscrisele
celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas City,
pentru 6 milioane de dolari, sumă care a mers, drept contribuție a sa, la efortul de război american.
 La 6 august 1945, a fost lansată bomba atomică de la Hiroshima, Japonia, iar Einstein s-a alăturat
eforturilor internaționale care încercau să țină bomba atomică sub control, pentru ca un an mai târziu,
acesta să înființeze Comitetul de Urgență pentru Cercetătorii Energiei Atomice, alături de fizicianul Leo
Szilard.

În anii ce au urmat, fizicianul s-a implicat în numeroase demersuri în care și-a manifestat
sprijinul pentru existenta armei atomice doar ca efect descurajant, inclusiv la dispoziția ONU, a
manifestat sprijin pentru drepturile civile și pentru o viață mai bună pentru populația de culoare, a
găzduit chiar afro-americani și a plătit școlarizarea pentru mai mulți studenți ai acestei populații
defavorizate.

După Război, în ultimii ani ai vieții, Albert Einstein a abandonat viața publică, dedicându-se
călătoriilor, plimbărilor lungi în jurul orașului și discuțiilor profunde cu prietenii, mai ales despre
politică, religie, fizică și – una din pasiunile vieții sale – teoria câmpurilor unificate.

În 14 martie 1951, Einstein își aniversa ziua de naștere, iar după petrecere fotoreporterii se
înghesuiau să îl imortalizeze. De aici a apărut celebra fotografie a omului de știință, care era obosit, și
neavând chef să zâmbească, a scos limba la fotografi.

În anul 1949, Israelul a fost recunoscut ca stat, la un an după crearea sa, iar primul președinte al
tarii, până în 9 noiembrie 1952, a fost Chaim Weizmann. La scurtă vreme după încheierea mandatului
acestuia, premierul israelian David Ben-Gurion i-a propus lui Einstein să preia președinția tarii, dar
omul de știință a refuzat, explicând că nu are calități și experiență pentru o astfel de poziție importantă.

La 3 ianuarie 1954, el scria, într-o epistolă adresată filosofului Eric Gutkind, ceea ce ar putea
reprezenta concepția sa unitară despre religie: „Cuvântul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine
decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive,
care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi
poate schimba opinia.”

La 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs prin care se pregătea să marcheze cea de-a
șaptea aniversare a statului Israel, Einstein a suferit un anevrism abdominal, dublat de o hemoragie
internă, a fost dus de urgenta la Centrul Universitar Medical din Princeton pentru tratament, dar a
refuzat operația, declarând că și-a trăit viața și că este mulțumit cu ce a realizat: „Dacă e momentul să
mă sting din viață, prefer să fac asta într-un mod elegant”, ar fi declarat el.

Einstein a murit a doua zi dimineața, la 18 aprilie 1955, la vârsta de 76 de ani.

Interesant este că în timpul autopsiei, doctorul Thomas Stoltz Harvey, avizat de inteligenta
uimitoare de care a dat dovadă omul de știință în timpul vieții, a decis să fure efectiv creierul lui
Einstein, fără acordul familiei, pentru conservare și cercetări amănunțite, mai ales că trupul lui Einstein
urma să fie incinerat, iar cenușa a fost aruncată într-un râu din New Jersey. Imediat anatomo-patologul a
fost concediat, însă a luat și creierul lui Einstein cu el. Harvey a fotografiat creierul, după care l-a tăiat în
240 de bucăți pe care le-a păstrat într-o substanță rășinoasă, iar unele dintre aceste bucăți au fost ulterior
secționate, din nou, în 2.000 de felii subțiri, care au fost studiate cu ajutorul microscopului. Ulterior,
aceste studii microscopice și fotografiile cu creierul lui Einstein au fost distribuite către 18 cercetători
din întreaga lume. Cu excepția lamelor microscopice păstrate de Harvey, nimeni nu știe unde se găsesc
astăzi multe din specimenele din creierul lui Einstein, cele mai multe fiind pierdute pe măsură ce
cercetătorii s-au pensionat sau au murit.

La câțiva ani după plecarea lui Einstein, oamenii de știință au descoperit un nou element chimic,
cu numărul atomic 99, pe care l-a denumit, în cinstea omului de știință, Einsteinium.

După moartea savantului, mulți biografi au încercat să elucideze contextul în care marile
descoperiri ale lui Albert Einstein au putut schimba cursul științei. Între nenumăratele amănunte s-a aflat
și o descoperire inedită: savantul nu suporta … ciorapii, iar explicația stă într-o anomalie a degetelor de
la picioarele sale, care făceau ca textilele să se rupă frecvent. Ca urmare, chiar și la întâlnirile „cu ștaif”,
Einstein se prezenta fără să poarte ciorapi.

În altă ordine de idei, unii dintre cercetătorii vieții sale pun accent pe faptul că Einstein nu era
tocmai interesat de felul în care arăta, de ținuta sa, nu se pieptăna și, în contextul în care frecventa locuri
în care se punea un accent deosebit pe etichetă, rămânea totuși un cuceritor, un veritabil magnet pentru
sexul frumos, mai ales prin prisma felului său deschis, glumeț, de maestru al replicilor savuroase, de abil
și romantic interpret la vioară…

Pe de altă parte, se spune că înainte de a se îndrăgosti de verișoara sa, Elsa, i-a făcut o curte
asiduă uneia din fiicele acesteia, care era mai tânără decât el cu 18 ani. Cum nu a reușit să o înduplece,
Einstein s-a mulțumit cu mama sa, care era cu trei ani mai mare ca el. După ce s-a căsătorit cu aceasta,
biografii săi i-au contabilizat nu mai puțin de șase amante „clare”, iar amantlacurile erau cât se poate de
publice.

În ultimii ani, lucruri care au aparținut lui Albert Einstein au făcut obiectul a numeroase licitații,
în întreaga lume, preturile plătite pentru acestea ajungând la niveluri exorbitante.

Spre exemplu, în octombrie 2017, o notă scrisă de mână de Albert Einstein, în Japonia anului
1922, cu privire la secretul fericirii, a fost vândută la Ierusalim pentru 1,56 milioane de dolari, după ce
inițial fusese estimată la 5.000 – 8.000 de dolari. Pe bilet, o foaie cu antetul Hotelului Imperial din
Tokyo, Einstein scrisese doar atât: „O viață simplă și liniștită aduce mai multă bucurie decât căutarea
succesului într-o neliniște constantă”.

În martie 2018, o scrisoare a lui Albert Einstein trimisă unui coleg matematician, de la Berlin, în
anul 1928, a fost vândută, tot la Ierusalim pentru suma de 103.700 de dolari. Epistola este scrisă de
mână, în limba germană, și are drept subiect teoria gravitației.

O parte din creierul lui Albert Einstein, una dintre cele mai sclipitoare minți care s-au putut
întâlni în istorie, cu celebrul IQ estimat la 160, este expus, în prezent, la Centrul Universitar Medical din
Princeton, iar altă parte este prezentată la Muzeul Naţional pentru Sănătate și Medicină din Silver
Spring, Maryland, lângă Washington D.C. O cercetare, efectuată cu ajutorul a 14 fotografii recent
descoperite, realizate de către Thomas Stoltz Harvey, în care creierul lui Einstein fusese imortalizat la
scurt timp după moarte, a permis concluzia că Einstein avea un creier neobișnuit, prezentând
circumvoluțiuni suplimentare și pliuri aparte, care au influențat abilitățile extraordinare ale fizicianului.
 În încheiere, redau un citat favorit al lui Albert Einstein, care pare a cuprinde un adevăr dureros,
cu care ne-am putea confrunta în prezent și în anii care urmează: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia
va fi mai importantă ca relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți”.