Albert Einstein

„Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și
ți se va părea un minut. Aceasta este relativitatea.”– Albert Einstein
Albert Einstein, excepţional fizician german, cel care se află la originea uneia dintre cele mai mari
descoperiri ştiinţifice din istorie, teoria relativității, considerată şi acum, ca fiind cea mai mare
realizare a minţii umane în privinţa Universului. Însă marele savant a avut şi alte contribuţii
importante în domeniul ştiinţei – în cosmologia relativistă, în teoria capilarității, în mecanica statistică
şi cuantică, în domeniul mișcării browniene a moleculelor, în probabilitatea tranziției atomice sau
proprietățile termice ale luminii şi, mai ales în celebra formulă E=mc² , care cuantifică energia
disponibilă a materiei – dar a fost şi un militant activ al păcii și un susținător al cauzei poporului evreu
căruia îi aparținea. Activitatea sa a fost prezentată în nu mai puţin de 300 de lucrări științifice și în
peste 150 apariţii editoriale în variate domenii şi a fost încununată, în anul 1921, prin câştigarea
Premiului Nobel pentru fizică, pentru explicarea efectului fotoelectric, o realizare, totuşi, mai puţin
importantă din vastele sale preocupări ştiinţifice.
Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, într-o familie de origine
evreiască, tatăl său fiind comerciantul Hermann Einstein, iar mama, Pauline Einstein, era casnică.
În anul 1880, familia Einstein s-a mutat la München, unde tatăl, fratele acestuia și bunicul viitorului
savant și-au deschis un mic atelier de produse electrice – Elektrotechnische Fabrik J. Einstein &Cie.
Primii ani de viaţă ai micului Albert au însemnat o luptă a părinţilor săi pentru a-l determina să
pronunţe primele sunete, să lege primele sale cuvinte, însă copilul nu dădea semne că ar dori să înveţe
să vorbească, familia sa fiind îngrozită că acesta ar putea avea probleme mintale. Abia la vârsta de
cinci ani, Albert a început să lege câteva cuvinte, iar biografii săi glumeau, peste ani, că viitorul geniu
chiar nu a avut ce să spună până la acea vârstă. Ulterior, s-a descoperit că această anomalie a întârzierii
vorbirii poate fi caracteristică unor copii extraordinar de bine dotaţi intelectual, iar economistul,
filosoful şi scriitorul american Thomas Sowell i-a dat chiar şi un nume – sindromul Einstein.
Tot la vârsta de cinci ani, Einstein s-a îmbolnăvit, a trebuit să stea la pat, iar tatăl său i-a furnizat o
preocupare, dându-i spre studiu o busolă, care l-a fermecat iremediabil pe cel mic. Momentul – avea să
mărturisească Einstein – i-a produs „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i curiozitatea de a
cerceta misterele lumii înconjurătoare, care îl va urmări pe tot parcursul vieţii.
În perioada 1885 – 1888, Einstein a studiat la școala elementară catolică din München, apoi a
frecventat, începând cu anul 1888, școala primară de la Gimnaziul Luitpold din München (actualul
Gimnaziu Einstein), fiind efectiv chinuit de metodele rigide de predare – bazate pe învățarea prin
memorare mecanică și lipsită de imaginație – şi manifestând deficienţe reale de exprimare, pornite de
la un ritm încet de vorbire şi lungi pauze pentru a pregăti ceea ce vroia să spună. Era atras, în schimb,
de muzica clasică, lua lecţii de vioară şi interpreta cu pasiune „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.
În anul 1889, familia Einstein a invitat un student polonez la medicină care avea o situație materială
precară, Maz Talmud, să vină în casa lor în fiecare joi pentru cină, acesta devenind meditator neoficial
pentru tânăr, mai ales la matematică și filosofie. Pornind de la o carte de științe pentru copii în care
autorul și-a imaginat o plimbare alături de electricitatea care circula printr-un cablu de telegraf,
Einstein a început să-şi pună diferite întrebări tehnice, mai ales gravitând în jurul subiectului vitezei
relative faţă de puncte fixe. Curiozitatea sa ştiinţâifică a stat la baza publicării, la vârsta de 16 ani, a
primei sale lucrări, intitulată „Analiza stării de eter în câmpurile magnetice”.
În anul 1894, familia Einstein se mută la Milano, iar tânărul Albert a rămas la un internat din
München, pentru a-și putea încheia studiile la Gimnaziul Luitpold.
Însă tânărul renunţă la studii, ba mai mult, refuză să fie înrolat în armată, folosindu-se de un certificat
medical fals, ajungând la Milano, alături de familia sa.
Einstein se înscrie la Școala Federală Politehnică Elvețiană (Eidgenössische Polytechnische Schule)
din Zürich, cu un punctaj excepţional la matematică și la fizică, dar cu condiţia de a-și termina prima
parte a studiilor, care au fost finalizate la un liceu special din Aarau, condus de un oarecare Jost
Winteler.
Albert se îndrăgosteşte nebuneşte de fiica acestuia, Marie Winteler, şi renunță la cetățenia germană,
pentru a evita stagiul militar.
Mai târziu, la şcoala din Zürich, în anul 1898, avea să o cunoască pe viitoarea sa soţie, Mileva
Maric, pe atunci studentă la fizică, însă tânărul Albert a continuat să fie total dezinteresat de cursuri –
fiind, mai degrabă, un autodidact -, stârnind mânia profesorilor săi.
După absolvire, acesta a fost şi motivul pentru care, ca urmare a recomandărilor negative pe care
profesorii săi le-au scris, Einstein a avut reale probleme în găsirea unei funcţii academice.
În ianuarie 1902, Einstein şi Mileva Maric – care îşi continuau relaţia în pofida opoziţiei părinţilor
lui au devenit părinţii unei fetiţe pe nume Lieserl, care, se pare, a murit la scurtă vreme din cauza unei
boli incurabile.
 În tot acest timp, Einstein era şomer cu acte în regulă, singurele sale venituri fiind cele obţinute din
meditaţii.
La finalul anului 1902, Albert primeşte o recomandare pentru un post de funcționar la oficiul de
brevete elvețian din Berna, apoi tatăl său trece la Domnul, nu înainte de a-i da fiului binecuvântarea de
a se căsători cu aleasa sa.
La 6 ianuarie 1903, cei doi tineri se căsătoresc, iar în mai 1904 se naşte primul fiu al cuplului, Hans
Albert.
Biografia sa ajunge şi la anul 1905, adesea numit şi „anul miraculos” al lui Einstein, în care acesta
scrie o lucrare pentru doctorat – obţinut cu un studiu privind determinarea dimensiunilor moleculare
– , apoi îi sunt  publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul dintre cele
mai celebre jurnale de fizică ale epocii, privind efectul fotoelectric, mișcarea browniană, relativitatea
specială și echivalența dintre materie și energie. Aceste teme aveau să schimbe pentru totdeauna
pilonii fizicii moderne. Deşi privite iniţial cu scepticism, teoriile lui Einstein au stârnit interesul unor
mari oameni de ştiinţă – precum Max Planck, autorul teoriei cuantice şi cel mai influent fizician al
generației sale – iar de aici până la celebritate în lumea academică nu a fost decât o chestiune de timp.
În anul 1906, Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la
Biroul de Patente, în anul 1908 obține un post de lector la Universitatea din Berna, iar în anul 1909,
părăsește postul de la Oficiul de Patente, pentru a fi numit profesor asociat de fizică teoretică la
Universitatea din Zürich.
În anul 1910 i se naşte cel de-al doilea fiu, Eduard, au urmat prelegeri la cele mai influente
universităţi din Europa, oferte de muncă de la prestigioase instituţii şi o celebritate în ascensiune
fulminantă.
În 1911 se mută cu familia la Praga, unde este numit profesor titular la Universitatea Germană, iar în
perioada 1912 – 1914, se mută la Zürich, unde obține postul de profesor de fizică teoretică la
Universitatea ETH – la recomandarea celei care a fost Marie Curie, care a remarcat valoarea lucrărilor
sale științifice.
În perioada Primului Război Mondial, el a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat
public implicarea Germaniei în conflict, chiar în anul declanșării războiului, în 1914, semnând celebra
proclamație „Manifest către europeni”, iar în 1915, a aderat la mișcarea pacifistă „New Fatherland
League”.
Tot în anul 1915, fizicianul a terminat teoria generală a relativității, capodopera sa, prin care a
prezis, printre altele, periheliul orbitei lui Mercur în jurul Soarelui sau devierea măsurabilă a luminii în
jurul Soarelui când o planetă sau un alt soare orbitează în jurul acestuia.
În anul 1921, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru fizică, dar nu pentru remarcabila teorie a
relativităţii, care încă stârnea controverse, ci pentru explicarea efectului fotoelectric.Însă prestigiul
profesional,  timpul alocat cercetării şi conferionţelor, aveau să-i afecteze grav viaţa de familie, în cele
din urmă căsnicia lui Einstein destrămându-se în anul 1919, nu înainte ca mama copiilor săi, care avea
să-i preia pe cei mici în grijă, să-i pună condiţia ca în eventualitatea în care Albert va obţine premiul
Nobel, recompensa financiară ce-l va însoţi să se îndrepte către ea şi către copii. La scurtă vreme,
Albert a început o aventură cu o verișoară, Elsa Löwenthal, cu care avea să se căsătorească mai târziu
şi care s-a declarat cucerită mai ales de felul în care Einstein îl interpreta pe Mozart la vioară. Omul de
ştiinţă declara, în mai multe rânduri, că un rol important în descoperirile sale l-au avut vioara şi pianul,
fiindcă muzica îi limpezea creierul şi îi dădea mereu noi şi intersante idei…
În anul 1923, vizitează Palestina – aflată pe atunci sub mandat britanic – , unde este primit de
guvernator și în coloniile evreiești, iar pe muntele Scopus inaugurează Universitatea Ebraică din
Ierusalim, un vis mai vechi la materializarea căruia a contribuit personal prin strângeri de fonduri.
Au urmat anii de cercetări în noua știință a cosmologiei, care au concluzionat că universul este
dinamic, fiind mereu în expansiune sau în contractare, studii confirmate, în anul 1929, de munca
astronomului Edwin Hubble.
Însă acea perioadă avea să consemneze şi ascensiunea nazismului, care găsea adepţi inclusiv dintre
fizicienii oportunişti, cei care deveniseră promotorii propagandei şi adversarii teoriilor de „fizică
evreiască” ale lui Einstein.
Au apărut legi care interziceau funcţii oficiale pentru evrei, inclusiv cele de profesori, precum şi
articole defăimătoare la adresa acestora, liste negre – toate incluzându-l şi pe marele om de ştiinţă – ,
totul culminând cu un material de presă cu poza lui Einstein, sub care era scris: „nu este încă
spânzurat”.
Ca urmare, când situaţia devenise insuportabilă, în decembrie 1932, Einstein părăseşte Germania,
stabilindu-se peste Ocean, unde a devenit profesor la Institutul de studii avansate din Princeton, New
Jersey.
În anul 1939, Einstein a primit-o în SUA şi pe sora sa mai mică, Maja, care avea să locuiască alături
de fratele său până la finalul vieţii.
În vara anului 1939, cu un an înainte de a deveni oficial cetăţean american,  Einstein, alături de alţi
savanţi fugiţi din calea nazismului, a scris o scrisoare președintelui american de atunci, Franklin D.
Roosevelt, pentru a-l avertiza în privinţa pericolului realizării, de către nazişti, a bombei atomice.
După toate probabilităţile, demersul oamenilor de ştiinţă avea să se afle la originea declanşării, în
SUA, a cercetărilor privind bomba atomică, sub titulatura de „Proiectul Manhattan”, fără să îl includă
şi pe Einstein – ci doar folosind din plin descoperirile sale -, care fusese asociat cu ideologia şi
organizaţiile socialiste. Totuşi, marele savant a sprijinit Marina Militară a SUA prin evaluarea
designului şi funcţionalităţilor altor sisteme de arme și a contribuit la aceste proiecte cu fonduri
consistente rezultate din licitații de manuscrise personale aflate la mare preţ. Spre exemplu, în anul
1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la
licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, sumă care a mers, drept contribuție a sa, la efortul
de război american.
 La 6 august 1945, a fost lansată bomba atomică de la Hiroshima, Japonia, iar Einstein s-a alăturat
eforturilor internaționale care încercau să țină bomba atomică sub control, pentru ca un an mai târziu,
acesta să înfiinţeze Comitetul de Urgență pentru Cercetătorii Energiei Atomice, alături de fizicianul
Leo Szilard.
În anii ce au urmat, fizicianul s-a implicat în numeroase demersuri în care şi-a manifestat sprijinul
pentru existenţa armei atomice doar ca efect descurajant, inclusiv la dispoziţia ONU, a manifestat
sprijin pentru drepturile civile şi pentru o viaţă mai bună pentru populaţia de culoare, a găzduit chiar
afro-americani şi a plătit şcolarizarea pentru mai mulţi studenţi ai acestei populaţii defavorizate.
După Război, în ultimii ani ai vieţii, Albert Einstein a abandonat viaţa publică, dedicându-se
călătoriilor, plimbărilor lungi în jurul oraşului şi discuțiilor profunde cu prietenii, mai ales despre
politică, religie, fizică și – una din pasiunile vieţii sale – teoria câmpurilor unificate.
În 14 martie 1951, Einstein îşi aniversa ziua de naştere, iar după petrecere fotoreporterii se
înghesuiau să îl imortalizeze. De aici a apărut celebra fotografie a omului de ştiinţă, care era obosit, şi
neavând chef să zâmbească, a scos limba la fotografi.
În anul 1949, Israelul a fost recunoscut ca stat, la un an după crearea sa, iar primul preşedinte al ţării,
până în 9 noiembrie 1952, a fost Chaim Weizmann. La scurtă vreme după încheierea mandatului
acestuia, premierul israelian David Ben-Gurion i-a propus lui Einstein să preia preşedinţia ţării, dar
omul de ştiinţă a refuzat, explicând că nu are calităţi şi experienţă pentru o astfel de poziţie importantă.
La 3 ianuarie 1954, el scria, într-o epistolă adresată filosofului Eric Gutkind, ceea ce ar putea
reprezenta concepţia sa unitară despre religie: „Cuvântul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru
mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar
primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de
subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”
La 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs prin care se pregătea să marcheze cea de-a șaptea
aniversare a statului Israel, Einstein a suferit un anevrism abdominal, dublat de o hemoragie internă, a
fost dus de urgenţă la Centrul Universitar Medical din Princeton pentru tratament, dar a refuzat
operația, declarând că și-a trăit viața şi că este mulţumit cu ce a realizat: „Dacă e momentul să mă
sting din viață, prefer să fac asta într-un mod elegant”, ar fi declarat el.
Einstein a murit a doua zi dimineaţa, la 18 aprilie 1955, la vârsta de 76 de ani.
Interesant este că în timpul autopsiei, doctorul Thomas Stoltz Harvey, avizat de inteligenţa uimitoare
de care a dat dovadă omul de ştiinţă în timpul vieţii, a decis să fure efectiv creierul lui Einstein, fără
acordul familiei, pentru conservare și cercetări amănunţite, mai ales că trupul lui Einstein urma să fie
incinerat, iar cenuşa a fost aruncată într-un râu din New Jersey. Imediat anatomo-patologul a fost
concediat, însă a luat şi creierul lui Einstein cu el. Harvey a fotografiat creierul, după care l-a tăiat în
240 de bucăţi pe care le-a păstrat într-o substanţă răşinoasă, iar unele dintre aceste bucăţi au fost
ulterior secţionate, din nou, în 2.000 de felii subţiri, care au fost studiate cu ajutorul microscopului.
Ulterior, aceste studii microscopice şi fotografiile cu creierul lui Einstein au fost distribuite către 18
cercetători din întreaga lume. Cu excepţia lamelor microscopice păstrate de Harvey, nimeni nu ştie
unde se găsesc astăzi multe din specimenele din creierul lui Einstein, cele mai multe fiind pierdute pe
măsură ce cercetătorii s-au pensionat sau au murit.
La câţiva ani după plecarea lui Einstein, oamenii de ştiinţă au descoperit un nou element chimic, cu
numărul atomic 99, pe care l-a denumit, în cinstea omului de ştiinţă, Einsteinium.
După moartea savantului, mulţi biografi au încercat să elucideze contextul în care marile descoperiri
ale lui Albert Einstein au putut schimba cursul ştiinţei. Între nenumăratele amănunte s-a aflat şi o
descoperire inedită: savantul nu suporta … ciorapii, iar explicaţia stă într-o anomalie a degetelor de la
picioarele sale, care făceau ca textilele să se rupă frecvent. Ca urmare, chiar şi la întâlnirile „cu ştaif”,
Einstein se prezenta fără să poarte ciorapi.
Spre exemplu, în octombrie 2017, o notă scrisă de mână de Albert Einstein, în Japonia anului 1922,
cu privire la secretul fericirii, a fost vândută la Ierusalim pentru 1,56 milioane de dolari, după ce iniţial
fusese estimată la 5.000 – 8.000 de dolari. Pe bilet, o foaie cu antetul Hotelului Imperial din Tokyo,
Einstein scrisese doar atât: „O viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă bucurie decât căutarea
succesului într-o nelinişte constantă”.
În martie 2018, o scrisoare a lui Albert Einstein trimisă unui coleg matematician, de la Berlin, în
anul 1928, a fost vândută, tot la Ierusalim pentru suma de 103.700 de dolari. Epistola este scrisă de
mână, în limba germană, şi are drept subiect teoria gravitaţiei.
O parte din creierul lui Albert Einstein, una dintre cele mai sclipitoare minţi care s-au putut întâni în
istorie, cu celebrul IQ estimat la 160, este expus, în prezent, la Centrul Universitar Medical din
Princeton, iar altă parte este prezentată la Muzeul Naţional pentru Sănătate şi Medicină din Silver
Spring, Maryland, lângă Washington D.C. O cercetare, efectuată cu ajutorul a 14 fotografii recent
descoperite, realizate de către Thomas Stoltz Harvey, în care creierul lui Einstein fusese imortalizat la
scurt timp după moarte, a permis concluzia că Einstein avea un creier neobişnuit, prezentând
circumvoluţiuni suplimentare şi pliuri aparte,  care au influenţat abilităţile extraordinare ale
fizicianului.
În încheiere, redăm un citat favorit al lui Albert Einstein, care pare a cuprinde un adevăr dureros, cu
care ne-am putea confrunta în prezent şi în anii care urmează: „Mi-e teamă de ziua în care
tehnologia va fi mai importantă ca relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți”.