Viața lui Albert Einstein

Un băiat neobişnuit. În copilărie, geniul lui Albert Einstein era departe de a se

întrevedea. Era un copil retras, fapt pentru care era adesea batjocorit de către
colegii de şcoală. Nu era un elev strălucit, în schimb, îi plăcea să citească tot felul
de cărţi de popularizare a ştiinţei. Avea obiceiul să analizeze detaliat, din orice
punct de vedere, orice gând, idee sau informaţie pe care o avea, păstrând însă
tăcerea până când considera că mintea sa a epuizat acest subiect, lucru ce îi
determina pe cei din jurul său să creadă că este retardat şi să-l dispreţuiască.
Vedea şi observa lucruri pe care alţi copii de vârsta sa nici nu puteau să le
conceapă. Această capacitate a sa va fi renumită în viitor, însă, în copilărie,
micuţul Albert era considerat „îndărătnic” şi diferit.

Albert Einstein şi sora sa, Maria

S-a născut în Ulm, un oraş mic, din Germania. Tatăl său, Hermann, era fiul cel mai
mare al familiei Einstein, de origine evreiască. Se spune că mama tui Albert, când
l-a văzut prima dată pe nou-născut, era să leşine. Micuţul cântărea mai mult decât
un copil normal şi avea capul umflat şi pătrăţos. Părinţii săi erau neliniştiţi şi se
întrebau dacă pruncul pe care li l-a dăruit Dumnezeu era normal. Când Albert a
ajuns la vârsta de trei ani, fără să articuleze un cuvânt, părinţii săi au crezut că
este retardat şi şi-au pierdut orice speranţă. Însă mare le-a fost uimirea, când,
într-una din zile, micuţul a deschis gura şi a început să vorbească cu fluenţa şi
vocabutarul unui adult. Ce se întâmplase? Copilul analizase până atunci utilizarea
cuvântului, iar apoi a exteriorizat ceea ce învăţase.
Metoda autodidactă, dezvoltată încă din pruncie, a continuat să îi folosească şi pe
durata anilor de şcoală. În timp ce interesul său pentru anumite materii
plictisitoare de la şcoală era simulat, acest lucru nu se întâmpla când venea vorba
despre fizică şi filozofie, materii care l-au captivat în mod real.

Hermann şi Pauline Einstein

Părinţii lui Albert Einstein. Tatăl său, Hermann, era un mic întreprinzător, aşa cum
erau cei mai mulţi evrei care trăiau în Europa în acea perioadă. După naşterea lui
Albert, familia s-a mutat la Munchen, iar Hermann, împreună cu frratele său Iacob
au pus bazele unui atelier de producere a echipamentelor electrice. Mama lui
Einstein, Paulina, iubea mult muzica, era o pianistă remarcabilă, iar casa familiei
răsuna întotdeauna de muzică. Datorită insistenţei acesteia, micuţul Albert a
început lecţiile de vioară, devenind ulterior un bun violonist.

Când era foarte mic, tatăl său i-a arătat o busolă. Faptul că acul rămânea nemişcat
indiferent de mişcarea busolei i-a provocat micuţului Albert o surpriză
extraordinară, întrucât a conştientizat că există o putere nevăzută şi
independentă, pe care nu o poate percepe. Ceea ce ţinea nemişcat acul busolei
era magnetismul, care a fost descoperit în secolul al XIX-lea şi care a contribuit la
obţinerea unor progrese tehnologice remarcabile. Einstein a simţit de mic copil că
lumea văzută este guvernată de principii şi legi nevăzute.

Fuga din Germania La vârsta de 11 ani, Albert Einstein a început să frecventeze

un gimnaziu din Munchen, care oferea o educaţie de elită. Era o şcoală care
funcţiona pe baza modelelor militare ale Germaniei . Profesorii făceau abuzuri de
putere şi pretindeau elevilor respect şi supunere absolută. Albert ura disciplina şi
activităţile colective, iar profesorii care îi aşezau pe elevi în rânduri, ţinând în
mână cravaşe, i-au provocat repulsie şi desigur nu s-a putut adapta cerinţelor
mediului şcolar.

Când a ajuns la vârsta de 15 ani, afacerile tatătui său nu mergeau prea bine în
Germania, acesta hotărând să-şi caute norocul în altă parte. Şi-a mutat atelierul
într-un oraş mic, de lângă Milano. Aşadar, familia sa a plecat în Italia, lăsându-l pe
Albert singur, în Munchen, pentru a-şi continua studiile, într-o şcoală pe care el o
detesta. Pe lângă regulile stricte, care reglementau viaţa şcolarilor, Albert avea un
motiv mai important care nu-i permitea să mai rămână în ţara sa. În Germania,
serviciul militar era obligatoriu după vârsta de 16 ani, iar Albert era hotărât să
facă orice pentru a evita această obligaţie. Şi-a întocmit un plan pentru a nu
rămâne la şcoala cu regim strict şi pentru a evita serviciul militar. L-a rugat pe un
medic, pe care-l cunoştea, să-i elibereze o adeverinţă prin care susţinea că
rămânerea sa în acea şcoală era riscantă pentru sănătatea sa mintală. În acest
mod, Einstein a fugit din Germania, ţara în care îşi petrecuse anii copilăriei, şi a
plecat în Italia, la familia sa.

Einstein în perioada liceului

Elveţia, ţara libertăţii Deşi au fost dezamăgiţi că fiul lor fusese respins de la
şcoală şi îşi părăsise ţara, părinţii săi l-au sprijinit. Astfel, cum a împlinit 16 ani,
Albert a dat examen de admitere la Politehnica din Zurich, în Elveţia. Chiar dacă
nu a reuşit la examen, rezultatele sale la ştiinţe şi la matematică au f ost
remarcate de unii profesori. I-au promis că o să fie admis la facultate în următorul
an, pe baza notelor obtinuţe la examenul de maturitate. Astfel, Albert s-a înscris la
liceul din Aarau, pentru a-şi putea lua diploma necesară.

Primul lucru care l-a uimit pe Albert la această şcoală a fost faptul că profesorii nu
făceau abuz de autoritatea şi de puterea lor. Spre deosebire de ceea ce se
întâmpla în Germania, profesorii respectau personalitatea fiecărui elev, aici
predominând libertatea de gândire. În această perioadă, Albert a locuit în casa
profesorului său de istorie, Jost Winteler, şi a simţit pentru prima dată fiorul
dragostei, pentru fiica acestuia, Mari.
În ciuda caracterului său introvertit şi singuratic, şederea sa în Elveţia a contribuit
la socializarea şi la exteriorizarea sa. În acest timp, Albert începuse să viseze şi să
se piardă în teoriile sale. Neatenţia şi dispoziţia de a visa, care au fost elementele
caracteristice ale vieţii şi cercetării lui de mai târziu, au fost exprimate în prima sa
întrebare teoretică: „Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina şi să călătorim
prin intermediul acesteia?” Mai târziu, această inspiraţie a sa, referitoare la
noţiunile de spaţiu şi de timp, va constitui baza revoluţionarei sale teorii a
relativităţii, însă, deocamdată, tânărul de 16 ani nu dispune de suficiente resurse
spirituale pentru a dezvolta ideea.

În 1896, Albert s-a înscris la facultate pentru a obţine diploma de profesor de

fizică. În acea perioadă, Politehnica din Zurich era una dintre instituţiile de
învăţământ de elită din Europa şi dispunea de unul dintre cele mai dotate
laboratoare. În ciuda acestor facilităţi, Albert a fost dezamăgit. Majoritatea
profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii şi predau după
vechile principii ale fizicii. Albert nu urmărea cursurile, iar la orele de laborator
citea reviste ştiinţifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri şi teorii.
De asemenea, îşi petrecea multe ore în cafenele, unde se întâlnea cu colegii şi
discutau. Printre colegi, exista o studentă de origine sârbă, Mileva Maric.
Cunoaşterea acestei femei emancipate va juca un rol determinant în viaţa sa.