I.P.L.

T ,, Principesa Natalia Dadiani’’

Referat la Fizică
Tema: Realizările Științifice ale Dinastiei Curie

A elaborat eleva clasei a XII-a ,,B’’

Negară Marina
Profesor: Petrușca Andrei
Cuprins
Introducere......................................................................................................................................................3
Despre Maria Curie.........................................................................................................................................4
Realizările........................................................................................................................................................7
Pierre Curie...................................................................................................................................................10
Dinastia Științifică.........................................................................................................................................13
Concluzia........................................................................................................................................................13
Bibliografia....................................................................................................................................................14

2
 Introducere
Scopul acestui referat este de a arăta ce importanță a avut dinastia Curie în fizică, și povestea Mariei
Curie. În acest referat mă voi axa pe familia Curie, succesele, și realizările lor în fizică. Pentru
început voi începe cu aceea că despre această dinastie mulți au auzit, dar nu știu anume despre
succesul lor. Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska, Varșovia, Imperiul Rus – d. 4 iulie 1
Sanatorium de Sancellemoz, Rhône-Alpes, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța,
dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două
domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este
cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și
al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre
Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève
Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice. Publicația Time a considerat-o
una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea. Irène Joliot-Curie (n. 12 septembrie
1897, Paris, Île-de-France, Franța – d. 17 martie 1956, Paris, Franța) a fost o chimistă franceză,
laureată a Premiului Nobel pentru chimie (1935) pentru descoperirea radioactivității artificiale. A
fost fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie, și ei laureați ai Premiului Nobel. Pierre Curie (n. 15
mai 1859, Paris, Franța – d. 19 aprilie 1906, Paris, Franța) a fost un fizician francez, pionier în
studiul radioactivității, laureat (împreună cu Antoine Henri Becquerel și Marie Curie) al Premiului
Nobel pentru Fizică în 1903. Printre alte contribuții științifice remarcabile, Pierre Currie a
descoperit, împreună cu fratele său, Jacques Curie, efectul piezoelectric, în 1880. Pierre sa născut la
Paris, Franța, în familia lui Sophie-Claire Depouy, fiica producătorului, și a dr. Eugène Curie, un
medic care gândește liber. Tatăl său a susținut familia cu o practică medicală modestă, satisfăcându-
i, în mod obișnuit, dragostea sa de științele naturii. Eugene Curie a fost un republican idealist și
arzător, și a fondat un spital pentru răniți în timpul Comunei din 1871. Pierre a primit educația
preuniversitară la domiciliu. El a învățat mai întâi de mama sa, și apoi - tată și frate mai mare,
Jacques.. La vârsta de 14 ani, el a arătat o tendință puternică de științe exacte și a început să studieze
cu un profesor de matematică, care l-au ajutat să se dezvolte darul lui în această disciplină, în special
reprezentarea spațială. Curie Boy a observat experimentele efectuate de tatăl său și a găsit o
pledoarie pentru cercetarea experimentală.

3
 Despre Maria Curie
Tinerețea în Polonia
S-a născut la Varșovia, într-o perioadă în care țara se afla sub stăpânirea Rusiei țariste, într-o familie
de profesori, care îi insuflă de timpuriu dragostea pentru învățătură. Astfel, încă din tinerețe își
manifestă interesul pentru studiu, pasiune moștenită probabil de la tatăl ei, Vladislav Skłodowski,
profesor de matematică și fizică la un liceu, care a studiat la Universitatea din Sankt Petersburg.
Acesta era un bărbat inteligent care excela în aproape orice domeniu, inclusiv lingvistică și istorie.
Mama sa, Bronisława Bugoska, era instructoare și apoi directoare la un pension de fete. Tânăra
Maria Maria Skłodowska nu a avut parte de o copilărie prea fericită. În 1876, sora ei, Zofia, moare
de tifos exantematic, iar mama, care suferea de tuberculoză (pe atunci nevindecabilă), se internează
într-un sanatoriu și se stinge din viață în 1878, pe când Maria avea doar zece ani. Tatăl este înlăturat
din funcție pentru atitudinea sa împotriva stăpânirii țariste, care devenise foarte apăsătoare
(interzisese chiar și folosirea limbii poloneze). În fața loviturilor destinului, tânăra Maria se
refugiază în studiu, unde obține rezultate maxime. La vârsta de zece ani, studia în aceeași clasă cu
sora ei mai mare, Helena, de 12 ani. Directoarea acestei școli introdusese pe ascuns o materie în
planul de învățământ al elevilor săi. În locul orelor de limbă și istorie rusă, impuse de stat, a introdus
studiul culturii poloneze. Inspectorii din partea autorității de ocupație rusă veneau periodic să
verifice dacă predarea se făcea în limba rusă. Elevii ascundeau manualele, iar profesorii o solicitau
pe Maria, fiind cea mai bine pregătită, să răspundă (în rusă) la diverse întrebări ale inspectorului. Cel
mai greu moment pentru ea era clipa când trebuia să răspundă la întrebarea referitoare la conducerea
Poloniei. Maria și-a menținut în continuare antipatia față de guvernarea rusă și resimte o deplină
satisfacție la aflarea veștii asasinării țarului Alexandru al II-lea (1881). În 1883, la 15 ani, Maria este
absolventă a cursurilor secundare cu medalia de aur. Maria se înscrie la cursuri la care puteau
participa și femei. Intră în organizația clandestină feministă Universitatea Ambulantă și ia legătură
cu concepțiile pozitiviste ale lui Auguste Comte. Maria ar fi dorit să își continue studiile la
Universitatea din Varșovia. Deoarece în Polonia acelei epoci, aflată sub dominația Rusiei țariste,
femeile nu aveau dreptul la studii universitare, Maria se decide să își continue studiile peste hotare.
Nici acest lucru nu era posibil din motive financiare, mai ales că tatăl ei pierduse foarte mult
investind într-o afacere sortită eșecului. Din cauza acestor dificultăți financiare și pentru a putea
finanța studiile de medicină pe care sora sa, Bronisława, le începuse la Paris, la 17 ani, Maria începe
să lucreze ca guvernantă. Bronisława pornește la Paris în ianuarie 1886, cu promisiunea că, după ce
va deveni medic, să finanțeze și studiile Mariei. Marie Curie predă patru ore zilnic fiicei celei mari a
familiei și trei ore celei mai mici ale unei familii înstărite din Varșovia. Deoarece în acea epocă
guvernatele ajutau și la treburile casei, puținul timp liber pe care îl are la dispoziție Marie Curie îl
dedică studiului științific ajungând să se relaxeze rezolvând probleme de matematică. Dar inteligența
și valoarea ei nu întârzie să iasă la lumină: Maria reușește să adune toți copiii din vecinătate și să îi
învețe pe ascuns citirea și scrierea în limba polonă. În perioada sărbătorilor de iarnă ale acelui an,
Kazimir, fiul cel mare al familiei respective, care studia matematica la Universitatea din Varșovia,
revine acasă și este plăcut surprins de calitățile guvernantei surorilor sale. Între cei doi au loc diverse
discuții intelectuale ca între cei doi să se înfiripe și o relație sentimentală. Mai mult, cei doi pun la
cale planuri de căsătorie, dar se lovesc de opoziția familiei angajatoare, care nu o considera pe
Maria, o guvernantă săracă, ca fiind potrivită pentru fiul cel mare. Marie Curie este dezamăgită, mai
4
ales că nici Kazimir nu pare să opună rezistență acelor concepții elitiste. Din fericire, încheierea
perioadei de slujbă ca guvernantă coincide cu succesul tatălui ei, care, în aprilie 1888 primește o
slujbă mai bine plătită. Astfel puteau fi finanțate și studiile Mariei care reușește să își achiziționeze
echipamente cu care putea derula experimente științifice. [1]

Fig.1 Marie Curie

Pregătirea universitară în Franța
La Paris, Bronisława se logodește cu un medic polonez, pe care îl chema tot Kazimir, și o invită pe
sora sa, Maria să locuiască la ei. Aceasta descoperă atmosfera de libertate din Paris și adoptă numele
de Marie. În 1891 este admisă la Universitatea din Paris (Sorbona), unde reușește să se acomodeze,
dar cu o anumită dificultate, atât datorită faptului că nu stăpânea bine limba franceză, dar și datorită
faptului că, la 24 de ani, se considera prea în vârstă față de colegii săi. Soțul Bronisławei, polonez
patriot, activează împotriva guvernării țariste și primește vizite de la persoane cu astfel de simpatii
revoluționare. Este la rându-i invitat la concertele susținute de Ignacy Paderewski, muzician care va
deveni conducător al Poloniei după eliberarea țării. Pentru a găsi mai multă liniște, Marie Curie se
mută în propriul ei apartament, situat în apropierea universității. Duce o viață modestă, însă studiază
cu asiduitate. Totuși privațiunile pe care este nevoită să le îndure o fac să cedeze. Hrănindu-se la
limita subzistenței, este găsită aproape fără viață de către cumnatul ei, Kazimir, care o readuce în
casa surorii sale. Aici își reface sănătatea, dar, o dată revenită în apartamentul ei, continuă stilul de
viață auster. În 1893 este absolventă a cursurilor superioare magna cum laude și devine licențiată în
fizică. Dar situația financiară precară își spune din nou cuvântul și Maria este nevoită să se întoarcă
în Polonia. Aici, grație demersurilor prietenei sale, Jadwiga Sikorska, Marie primește un ajutor
neașteptat: o bursă din partea guvernului Poloniei. Își reia studiile la Universitatea din Paris, iar un
an mai târziu, în 1894, obține licența în matematică. [1]
Colaborarea cu Pierre Curie
Destinul îi rezervă o surpriză fericită, care avea să îi deschidă porțile către o nouă lume de
oportunități și de noi orizonturi: întâlnirea la Paris cu viitorul soț, Pierre Curie. Pe acesta îl cunoaște
datorită faptului că avea nevoie de un fizician cu experiență care să o ajute în cercetările privind

5
proprietățile magnetice ale oțelului, temă de cercetare încredințată Mariei de către profesorul
îndrumător Gabriel Lippmann. Prin intermediul lui Josef Kovalsky, profesor de fizică de la
Universitatea din Freiburg ce tocmai venise la Paris pentru a ține o conferință, în 1894, Marie îl
cunoaște pe Pierre Curie. Deși avea numai 35 de ani, acesta era deja celebru în lumea academică
pentru cercetările sale cu privire la natura magnetismului. Deși între cei doi se leagă o relație
puternică, Marie se reîntoarce în țara natală, de care o legau sentimente puternice. Nu stă acolo decât
o scurtă perioadă și revine la Paris. Se căsătorește cu Pierre Curie pe 26 iulie 1895, cu o ceremonie
modestă, lipsită de fast. La fel de simplă este și luna de miere pe care cei doi o petrec colindând
Franța pe biciclete. Marie Curie începe cercetările în domeniul radioactivității, la care se va alătura
curând și soțul său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul și radiul. Pentru aceste
cercetări primesc amândoi Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel. În
septembrie 1897 se naște prima fetiță a cuplului de savanți și anume Irène. A doua fetiță, Ève, se
naște în 1904. Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie primește o puternică lovitură din partea destinului. În
timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecție aglomerată,
Pierre Curie este lovit de un atelaj greu și își pierde viața, la numai 46 de ani. Marie Curie va scrie o
biografie în care evocă viața și activitatea soțului. Descoperirea radioactivității aducea o nouă
lumină în ceea ce se cunoștea până atunci despre atom. Marie Curie nu era interesată să descopere
legile naturii și universale ale materiei, asemeni fizicianului, ci, asemeni, chimistului, s-a concentrat
pe natura și structura lucrurilor. Cu toate acestea, abordarea sa în studiul radiației a constituit un
punct de plecare pentru investigațiile asupra structurii atomului care vor fi inițiate în secolul XX. În
comparație cu soția sa, Pierre Curie își desfășura activitatea cu prudență și logică, bazându-se pe
deducție, în timp ce Marie se baza pe inducție. Astfel se poate spune că Pierre era fizicianul, iar
Marie chimistul. Numai prin colaborarea a două firi aparent contrarii, dar complementare, s-ar fi
putut ajunge la rezultate novatoare. [1]

Fig.2 Soții Curie și fiica lor, Irène

6
 Realizările
Radioactivitatea naturală
În toamna anului 1895, soțul ei, Pierre, intră ca profesor universitar și astfel cei doi soți proaspăt
căsătoriți își continuă împreună cercetările și în special în domeniul legat de magnetism. Marie își
continuă și pregătirile pentru susținerea doctoratului. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, studiul
descărcării electrice în gaze rarefiate îmbogățește domeniul fizicii particulelor cu noi descoperiri:
Hittorf descoperise, în 1869, radiația catodică, Röntgen, în 1895, razele X, iar Becquerel descoperă,
un an mai târziu, radioactivitatea spontană a uraniului. În 1897, Marie se decide ca tema ei de
doctorat să se refere la studiul acestor radiațiilor. În acest scop, electrometrul construit de Pierre
Curie se va dovedi de o reală utilitate. În timp ce lucra cu diferite componente care includeau
uraniul, Marie a descoperit că toriul (ce fusese descoperit de Berzelius în 1829) emite unde
radioactive chiar mai intense decât uraniul. La fel de intense erau și cele emise de pehblendă (forma
metamictă a uraninitului), un minereu bogat în uraniu. Marie și-a dat seama că a descoperit un nou
element chimic. Pierre Curie și-a suspendat cercetările proprii pentru a colabora cu Marie. În aprilie
1898, cei doi prezintă Academiei de Știință o teză privind radioactivitatea uraniului și a toriului.
Deoarece nu erau membri ai Academiei, prezentarea descoperirii este realizată de către Gabriel
Lippmann. Cei doi își continuă cercetările și ajung la concluzia că pehblenda conține două elemente
responsabile de emisia unor puternice unde radioactive. În iulie 1898, ei reușesc să izoleze unul din
aceste elemente și prezintă rezultatul Academiei de Științe. Acest nou element se va numi "poloniu",
după numele țării de origine a Mariei. Astfel, Marie Curie a demonstrat că misterioasa radiație este o
proprietate atomică și denumește fenomenul "radioactivitate", iar elementele chimice cu această
proprietate, "elemente radioactive". Descoperirea radioactivității va avea un impact incomensurabil
în lumea fizicii și mai ales a fizicii particulelor. S-a înțeles și mai bine structura atomului dovedindu-
se că acesta poate fi descompus în particule elementare mai mici. [1]

Fig.3 Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de
Chimie
7
Descoperirea radiului
Pe când cerceta diferite tipuri de minereu, Marie a descoperit unul care emitea o radiație mai
puternică decât uraniul pur. Cu alte cuvinte, emisia radiațiilor nu era un domeniu exclusiv al
uraniului, deci ar exista și alte elemente care pot emite radiații. Soții Curie au raportat, pe data de 26
decembrie 1898, că un nou element diferit de poloniu a fost găsit de ei. Mai târziu, Marie Curie l-a
izolat din uraninit, denumindu-l "radiu". Dar, pentru a demonstra acest lucru, ei trebuie să continue
cercetările și ajung la concluzia că au nevoie de cantități mari de pehblendă. Reușesc să obțină o
tonă de reziduuri de la o mină. Amândoi lucrează atât de intens, că nu părăsesc laboratorul nici
pentru a lua masa. În plus, pe lângă grija pe care trebuie să o acorde fiicei lor, în anul 1900, Marie
începe să predea cursuri de fizică pentru a-și ajuta financiar familia. În 1901 s-a descoperit că radiul
putea vindeca anumite afecțiuni dermatologice. Adevăratele rezultate apar în primăvara anului
următor, 1902, când soții Curie reușesc să extragă 1 decigram de clorură de radiu pur dintr-o mare
cantitate de pehblendă. În 1903, un industriaș american le solicită celor doi savanți să le cedeze
drepturile de autor pentru metoda de purificare a radiului și primește răspuns favorabil din partea
acestora. În iunie 1903, Marie Curie primește titlul de doctor în științe din partea Universității din
Paris pentru teza sa de doctorat privind cercetarea asupra radioactivității. În luna noiembrie a
aceluiași an, Comitetul Nobel din Suedia decide să confere Mariei și lui Pierre Curie, dar și lui Henri
Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică. Faptul că o femeie de origine poloneză a primit o astfel de
decorație a stârnit un puternic ecou. Însă participarea celor doi soți la ceremonia de decernare a fost
amânată din cauza gradului ridicat de oboseală la care ajunseseră datorată muncii excesive, astfel că
abia în anul următor cei doi se prezintă pentru a susține discursurile de primire a prestigioasei
decorații. În 1904, Pierre Curie devine profesor universitar la Universitatea din Paris, astfel că Marie
este nevoită să continue singură munca de cercetare, dar și să se ocupe de familie, mai ales că în acel
an se năștea Ève, a doua fetiță a cuplului. Decesul lui Pierre Curie, reprezintă o puternică lovitură
pentru Marie. Trece peste acest eveniment nefericit și continuă munca, nu fără rezultate. Un
document publicat de către Lord Kelvin susține că radiul nu era un element chimic, ci doar un
compus al heliului și al plumbului. Aceasta o impulsionează pe Marie Curie să demonstreze că
radiul este un element nou și începe să lucreze la izolarea radiului pur în locul unei simple cloruri de
radiu, operație dificilă care necesita o deosebită îndemânare. Dificultatea provenea și din faptul că
acesta există în natură în cantități mult mai mici decât ar putea pune în evidență un simplu
instrument de măsură. Pentru detectarea radiului, Marie a utilizat electrometrul construit de către
soțul său. Acest nou instrument i-a permis să detecteze undele radioactive emise de radiu în aer.
Pentru aceasta a utilizat metoda de distilare fracționată. Marie va topi ani întregi pehblendă în
recipiente special concepute pentru acest scop. Deoarece nu cunoștea temperatura de topire a
radiului, Marie va folosi procedeul încercare și eroare pentru a determina temperatura pe care
trebuia să o utilizeze. De asemenea, exista posibilitatea ca cea mai mică neatenție în procesul
cristalizării fracționate să compromită întreaga activitate de cercetare dusă până atunci. Din acest
motiv, soții Curie au dedicat foarte puțin timp altor activități. Luau masa în grabă și se întorceau la
recipientele cu minereu de uraniu, încălzit la temperaturi de sute de grade. Mai mult, laboratorul
utilizat de soții Curie era localizat într-o zonă cu umiditate crescută și cu schimbări bruște de
temperatură, nefiind cel mai bun loc pentru derularea unor cercetări atât de minuțioase. Cu toate
acestea, Marie a afirmat ulterior că cei mai frumoși ani din viața sa au fost cei petrecuți în
8
laboratorul său de cercetare. După ani de experiențe obositoare, desfășurate aproape monoton, soții
Curie reușesc să izoleze un decigram de clorură de radiu, o cantitate infinitezimală în raport cu
volumul imens de minereu utilizat. La nici o lună după decesul lui Pierre, Mariei i se propune să
preia atribuțiile acestuia la catedra Universității din Paris. În paralel, Marie Curie continuă munca de
cercetare și, în 1910, după mulți ani de efort, reușește să izoleze radiul metalic. În anul următor,
primește cel de-al doilea Premiu Nobel. [1]

Fig.4 Lucrarea publicată de Marie Curie în 1903 referitoare la cercetările ei asupra

radioactivității Fig.5 Radiu

9
 Pierre Curie
Cunoștințele lui Pierre în sfera fizică și matematică i-au adus în 1875 o diplomă de licență la vârsta
de șaisprezece ani. La vârsta de 18 ani a primit o diplomă echivalentă în Sorbona, cunoscută și sub
numele de Universitatea din Paris, dar nu a solicitat imediat studii de doctorat din cauza lipsei de
fonduri. În schimb, el a servit ca un asistent de laborator la mater lui alma în 1878, devenind un
asistent Paul DeSena, responsabil pentru activitatea de laborator de studenți-fizicieni. În timp ce
fratele său, Jacques a lucrat în laboratorul de mineralogie la Sorbona, și au început o perioadă
productivă de cinci ani de colaborare științifică. În 1894, Pierre-a cunoscut viitoarea sa sotie - Maria
Sklodowska, care a studiat fizica și matematica la Sorbona, și sa căsătorit cu ea 25 iulie 1895, după
ce a făcut o ceremonie simplă de nunta civilă. Primit ca bani prezent nunta Maria utilizate pentru
achiziționarea a două biciclete, pe care cuplul a făcut o călătorie de nuntă pentru provinciile franceze
și care au fost mijloacele primare de recreere pentru mulți ani. În 1897 au avut o fiică, iar câteva zile
mai târziu, mama lui Pierre a murit. Dr. Curie sa mutat la un cuplu tânăr și a ajutat să aibă grijă de
nepoata sa, Irene Curie. Pierre și Maria s-au dedicat lucrărilor științifice. Împreună au identificat
poloniu si radiu, au fost pionieri în studiul radioactivității și a fost primul care a folosit acest termen.
În lucrările sale, inclusiv faimoasa teză de doctorat Maria, au folosit date de la un electrometru
piezoelectric sensibil, creat de Pierre și fratele său Jacques. În 1880, el și fratele său mai mare
Jacques au arătat că, atunci când un cristal este comprimat, apare un potențial electric,
piezoelectricitatea. La scurt timp după aceea (în 1881) sa demonstrat efectul opus: cristalele pot fi
deformate sub acțiunea unui câmp electric. Aproape toate circuitele electronice digitale utilizează
astăzi acest fenomen sub formă de cuarț generatoare. Înainte de faimoasa disertație doctorală despre
magnetism pentru măsurarea coeficienților magnetici, fizicianul francez a dezvoltat și perfecționat
scale de torsiune extrem de sensibile. Modificările lor au fost, de asemenea, utilizate de cercetătorii
ulteriori în acest domeniu. Pierre studiază feromagnetismul, paramagnetismul și diamagnetismul. El
a descoperit și a descris dependența capacității substanțelor de magnetizare asupra temperaturii,
cunoscută astăzi drept legea Curie. Constanta în această lege este numită constanta Curie. Pierre a
stabilit, de asemenea, că substanțele feromagnetice posedă o temperatură de tranziție critică, peste
care își pierd proprietățile feromagnetice. Acest fenomen este numit punctul Curie. Principiul
formulat de Pierre Curie, doctrina simetriei, este că acțiunea fizică nu poate provoca asimetrie, care
este absentă în cauza ei. De exemplu, un amestec accidental de nisip în greutate nu are asimetrie
(nisipul este izotrop). Ca urmare a gravitației, o asimetrie apare datorită direcției câmpului. Cerealele
sunt "sortate" în densitate, care crește cu adâncimea. Dar acest nou aranjament direcțional al
particulelor de nisip reflectă de fapt asimetria câmpului gravitațional care a cauzat separarea. [2]

10
 Fig.6 Marie și Pierre Curie
Realizările
Secretul succesului lor constă în noua metodă de analiză chimică aplicată de Curie, bazată pe
măsurarea precisă a radiației. Fiecare substanță a fost plasat pe una dintre plăcile condensatorului și
un electrometru folosind un cuarț piezoelectric și conductivitatea măsurată a aerului. Această
valoare a fost proporțională cu conținutul substanței active, cum ar fi uraniul sau toriu. Cuplul
verificat un număr mare de conexiuni de elemente, practic, toate cunoscute, și a constatat că numai
uraniu și toriu este radioactiv. Cu toate acestea, ei au decis să măsoare radiația emisă de minereu din
care se extrag uraniu și toriu, cum ar fi halkolit și uraninite. Orezul a prezentat activitate, care a fost
de 2,5 ori mai mare decât cea a uraniului. După tratamentul cu un rest de acid și hidrogen sulfurat,
au descoperit că substanța activă în toate reacțiile însoțite de bismut. Cu toate acestea, ei au realizat
o divizare parțială, menționând că sulfura de bismut este mai puțin volatil decât sulfura este un
element nou, pe care l-au numit poloniu în onoarea patria Poloniei Marie Curie. [2]

Fig.7 Poloniu Fig.8 Descoperirea poloniului

26 decembrie 1898 și Jacques Curie Bemoni, șef de cercetare în „Școala Municipală de Fizică și
Chimie Industrială“, în raportul său la Academia de Științe a anunțat descoperirea unui nou element,
pe care au numit radiu. fizician franceză, împreună cu unul dintre elevii săi pentru prima dată
dezvăluit energia atomului, gasirea unui continuu particule de radiații de căldură elementul nou

11
descoperite. El a investigat, de asemenea, radiația substanțelor radioactive, și cu ajutorul câmpurilor
magnetice, el a fost în măsură să determine că unele dintre particulele emise sunt încărcate pozitiv,
celălalt - în negativ, în timp ce altele au fost neutre. Astfel, au fost detectate radiații alfa, beta și
gamma. Curie a împărțit Premiul Nobel pentru Fizică în 1903 împreună cu soția și Henri Becquerel.
A fost acordată ca o recunoaștere a serviciilor extraordinare pe care le-au oferit cu investigațiile lor
asupra fenomenelor de radiații descoperite de profesorul Becquerel. [2]

Fig.9 Premiul Nobel

Dinastia Științifică
Copiii și nepoții fizicienilor au devenit, de asemenea, oameni de știință proeminenți. Fiica lor Iren sa
căsătorit cu Frederic Joliot și în 1935 au primit împreună Premiul Nobel pentru Chimie. Ea, cea mai
tânără fiică, născută în 1904, sa căsătorit cu un diplomat american și cu un director al Fondului
Națiunilor Unite pentru Copii. Ea este autorul biografiei mamei sale "Madame Curie" (1938), tradus
în mai multe limbi. Nepoata - Hélène Langevin-Joliot - a devenit profesor de fizica nucleara la
Universitatea din Paris, și nepotul său - Pierre Joliot-Curie și numit în onoarea bunicului său - un
biochimist bine-cunoscut. [2]

Concluzia
În concluzie pot spune că Pierre și soția sa a jucat un rol-cheie în descoperirea radiu și poloniu,
substanțele care au avut un impact semnificativ asupra umanității cu proprietăți practice și nucleare.
Căsătoria lor a întemeiat o dinastie științifică: copii și nepoți fizicieni renumiți au devenit, de
asemenea, oameni de știință celebri. Au avut o importanță, radioactivitatea radiului îl face un
element chimic extrem de periculos. Oamenii de știință dat seama că numai după utilizarea
substanței pentru a ilumina cadrane, panouri, ceasuri și alte instrumente de la începutul secolului al
XX-lea a început să aibă un impact asupra sănătății consumatorilor și a tehnicienilor. Cu toate
acestea, radioul clorurii este utilizat în medicină pentru a trata cancerul. Polonius a primit diverse
aplicații practice în instalațiile industriale și nucleare. Este, de asemenea, cunoscut ca o substanță
foarte toxică și poate fi folosit ca o otravă. Poate că cel mai important este utilizarea sa ca siguranțe
12
neutronice pentru armele nucleare. În onoarea lui Pierre Curie la Congresul radiologic din 1910,
după moartea unui fizician, o unitate de radioactivitate egală cu 3,7 x 1010 se descompune pe
secundă sau 37 de gigabeeker. Pierre Curie, ale cărui descoperiri inițial nu au fost acceptate pe scară
largă în Franța, care nu ia permis să ia scaunul de chimie fizică și mineralogie la Sorbona, a mers la
Geneva. Măsura de a schimba lucrurile care pot fi explicate prin opiniile sale de stânga și
dezacordurile asupra politicilor Republicii terțe în raport cu știință. După candidatura lui a fost
aruncat în afara în 1902, în 1905 a fost admis la Academia. Premiul Premiului Nobel la determinat
pe parlamentul francez în 1904 să creeze un nou profesor pentru Curie la Sorbona. Pierre a spus că
nu va rămâne la Școala de Fizică până când nu va exista un laborator complet finanțat, cu numărul
necesar de asistenți. Cererea lui a fost îndeplinită, iar Maria a condus laboratorul său. La începutul
lui 1906, Pierre Curie a fost gata, în cele din urmă, să înceapă munca pentru prima dată în condiții
adecvate, deși era bolnav și foarte obosit. 19 aprilie 1906 la Paris, în timpul pauzei de prânz, trecând
de la o întâlnire cu colegii de la Sorbona, care trece alunecos de ploaie Rue Dauphine Curie a
alunecat în fața caleasca. Omul de știință a murit ca urmare a unui accident. moartea sa prematură,
deși tragică, cu toate acestea, l-au ajutat să scape de moarte din faptul că Pierre Curie a descoperit -
expunerea la radiatii, iar mai târziu a ucis soția. Cuplul este îngropat în cripta Pantheonului din
Paris. [2]

13
Bibliografia

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marie_Curie
2. https://olnafu.ru/formare/147532-curie-pierre-realiz%C4%83ri-%C8%99tiin%C8%9Bifice-
premiul-nobel.html
Imagini
Fig.1,2,3,4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Marie_Curie
Fig.5 https://ro.wikipedia.org/wiki/Radiu
Fig.6 https://olnafu.ru/formare/147532-curie-pierre-realiz%C4%83ri-%C8%99tiin%C8%9Bifice-
premiul-nobel.html
Fig.7 https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%9F%D0%BE%D0%BB%D0%BE%D0%BD
%D0%B8%D0%B9
Fig. 8,9 https://olnafu.ru/formare/147532-curie-pierre-realiz%C4%83ri-%C8%99tiin%C8%9Bifice-
premiul-nobel.html

14