Marie Curie

Maria Skłodowska-Curie

Maria Skłodowska-Curie.

Născută 7 noiembrie 1867

Varșovia Polonia

Decedată 4 iulie 1934

Sancellemoz, Franța

Naționalitate poloneză
Domeniu fizician și chimist
Instituție Universitatea din Paris
Alma Mater Universitatea din Paris
Conducător de
Henri Becquerel
doctorat
Doctoranzi Gheorghe Manu
André-Louis Debierne
Marguerite Catherine Perey
Cunoscută pentru radioactivitate
Premii Premiul Nobel pentru
Fizică (1903)
Premiul Nobel pentru
Chimie (1911)
Copii Irène Joliot-Curie
Ève Curie
 Note
căsătorită cu Pierre Curie

modifică 

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie
1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a
Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel și singurul savant care a
primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în
fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor
radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui
laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel
(Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma
cariere științifice.

Biografie
Tinerețea în Polonia

Se naște la Varșovia, într-o perioadă în care țara se afla sub stăpânirea Rusiei țariste, într-o
familie de profesori, care îi insuflă de timpuriu dragostea pentru învățătură. Astfel, încă din
tinerețe își manifestă interesul pentru studiu, pasiune moștenită probabil de la tatăl ei, Vladislav
Sklodowski, profesor de matematică și fizică la un liceu, care a studiat la Universitatea din Sankt
Petersburg. Acesta era un bărbat inteligent care excela în aproape orice domeniu, inclusiv
lingvistică și istorie. Mama sa, Bronisława Bugoska, era instructoare și apoi directoare la un
pension de fete.

Tânăra Maria Sklodowska nu are parte de o copilărie prea fericită. În 1876, sora ei, Zofia, moare
de tifos exantematic, iar mama, care suferea de tuberculoză (pe atunci nevindecabilă), se
internează într-un sanatoriu și se stinge din viață în 1878, pe când Maria avea doar zece ani.
Tatăl este înlăturat din funcție pentru atitudinea sa împotriva
stăpânirii țariste, care devenise foarte apăsătoare (interzisese
chiar și folosirea limbii poloneze).

În fața loviturilor destinului, tânăra Maria se refugiază în studiu,

unde obține rezultate maxime. La vârsta de zece ani, studia în
aceeași clasă cu sora ei mai mare, Helena, de 12 ani. Directoarea
acestei școli introdusese pe ascuns o materie în planul de
învățământ al elevilor săi. În locul orelor de limbă și istorie rusă,
Casa natală din Varşovia

impuse de stat, a introdus studiul culturii poloneze. Inspectorii din

partea autorității de ocupație rusă veneau periodic să verifice dacă
predarea se făcea în limba rusă. Elevii ascundeau manualele, iar
profesorii o solicitau pe Maria, fiind cea mai bine pregătită, să răspundă (în rusă) la diverse
întrebări ale inspectorului. Cel mai greu moment pentru ea era clipa când trebuia să răspundă la
întrebarea referitoare la conducerea Poloniei. Maria și-a menținut în continuare antipatia față de
guvernarea rusă și resimte o deplină satisfacție la aflarea veștii asasinării țarului Alexandru al II-
lea (1881)

În 1883, la 15 ani, Maria este absolventă a cursurilor secundare cu medalia de aur.Maria se

înscrie la cursuri la care puteau participa și femei. Intră în organizația clandestină feministă
Universitatea Ambulantă și ia legătură cu concepțiile pozitiviste ale lui Auguste Comte.Maria ar
fi dorit să își continue studiile la Universitatea din Varșovia. Deoarece în Polonia acelei epoci,
aflată sub dominația Rusiei țariste, femeile nu aveau dreptul la studii universitare, Maria se
decide să își continue studiile peste hotare. Nici acest lucru nu era posibil din motive financiare,
mai ales că tatăl ei pierduse foarte mult investind într-o afacere sortită eșecului. Din cauza
acestor dificultăți financiare și

Marie Curie la 16 ani

pentru a putea finanța studiile de medicină pe care sora sa, Bronisława, le începuse la Paris, la 17
ani, Maria începe să lucreze ca guvernantă. Bronisława pornește la Paris în ianuarie 1886, cu
promisiunea că, după ce va deveni medic, să finanțeze și studiile Mariei.

Marie Curie predă patru ore zilnic fiicei celei mari a familei și trei ore celei mai mici ale unei
familii înstărite din Varșovia. Deoarece în acea epocă guvernatele ajutau și la treburile casei,
puținul timp liber pe care îl are la dispoziție Marie Curie îl dedică studiului științific ajungând să
se relaxeze rezolvând probleme de matematică. Dar inteligența și valoarea ei nu întârzie să iasă
la lumină: Maria reușește să adune toți copiii din vecinătate și să îi învețe pe ascuns citirea și
scrierea în limba polonă.

În perioada sărbătorilor de iarnă ale acelui an, Kazimir, fiul cel mare al familei respective, care
studia matematica la Universitatea din Varșovia, revine acasă și este plăcut surprins de calitățile
guvernantei surorilor sale. Între cei doi au loc diverse discuții intelectuale ca între cei doi să se
înfiripe și o relație sentimentală. Mai mult, cei doi pun la cale planuri de căsătorie, dar se lovesc
de opoziția familiei anagajatoare, care nu o considera pe Maria, o guvernantă săracă, ca fiind
potrivită pentru fiul cel mare. Marie Curie este dezamăgită, mai ales că nici Kazimir nu pare să
opună rezistență acelor concepții elitiste.

Din fericire, încheierea perioadei de slujbă ca guvernantă coincide cu succesul tatălui ei care în
aprilie 1888 primește o slujbă mai bine plătită. Astfel puteau fi finanțate studiile Mariei care
reușește să își achiziționeze echipamente cu care putea derula experimente științifice.

Pregătirea universitară în Franța

La Paris, Bronisława se logodește cu un medic polonez, pe care îl chema tot Kazimir, și o invită
pe sora sa, Maria să locuiască la ei. Aceasta descoperă cu surpriză atmosfera de libertate de aici
și adoptă numele de Marie. În 1891 este admisă la Universitatea din Paris (Sorbona), unde
reușește să se acomodeze, dar cu o anumită dificultate, atât datorită faptului că nu stăpânea bine
limba franceză, dar și datorită faptului că, la 24 de ani, se considera prea în vârstă față de colegii
ei.

Soțul Bronisławei, polonez patriot, activează împotriva guvernării țariste și primește vizite de la
persoane cu astfel de simpatii revoluționare. Este la rându-i invitat la concertele susținute de
Ignacy Paderewski, muzician care va deveni conducător al Poloniei după eliberarea țării. Pentru
a găsi mai multă liniște, Marie Curie se mută în propiul ei apartament, situat în apropierea
universității. Duce o viață modestă, însă studiază cu asiduitate. Totuși privațiunile pe care este
nevoită să le îndure o fac să cedeze. Hrănindu-se la limita subzistenței, este găsită aproape fără
viață de către cumnatul ei, Kazimir, care o readuce în casa sorei sale. Aici își reface sănătatea,
dar, o dată revenită în apartamentul ei, continuă stilul de viață auster.

În 1893 este absolventă a cursurilor superioare magna cum laude și devine licențiată în fizică.
Dar situația financiară precară își spune din nou cuvântul și Maria este nevoită să se întoarcă în
Polonia. Aici, grație demersurilor prietenei sale, Jadwiga Sikorska, Marie primește un ajutor
neașteptat: o bursă din partea guvernului Poloniei. Își reia studiile la Universitatea din Paris, iar
un an mai târziu, în 1894, obține licența în matematică.

Colaborarea cu Pierre Curie

Destinul îi rezervă o surpriză fericită, care avea să îi deschidă porțile către o nouă lume de
oportunități și de noi orizonturi: întâlnirea la Paris cu viitorul soț, Pierre Curie. Pe acesta îl
cunoaște datorită faptului că avea nevoie de un fizician cu experiență care să o ajute în
cercetările privind proprietățile magnetice ale oțelului, temă de cercetare încredințată Mariei de
către profesorul îndrumător Gabriel Lippmann. Prin intermediul lui Josef Kovalsky, profesor de
fizică de la Universitatea din Freiburg ce tocmai venise la Paris pentru a ține o conferință, în
1894, Marie îl cunoaște pe Pierre Curie. Deși avea numai 35 de ani, acesta era deja celebru în
lumea academică pentru cercetările sale cu privire la natura magnetismului. Deși între cei doi se
leagă o relație puternică, Marie se reîntoarce în țara natală, de care o legau sentimente puternice.
Nu stă acolo decât o scurtă perioadă și revine la Paris. Se căsătorește cu Pierre Curie pe 26 iulie
1895, cu o ceremonie modestă, lipsită de fast. La fel de simplă este și luna de miere pe care cei
doi o petrec colindând prin Franța pe biciclete.

Marie Curie începe cercetările în domeniul radioactivității, la care se va alătura curând și soțul
său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul și radiul. Pentru aceste cercetări
primesc amândoi Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel.
Soții Curie şi fiica lor, Irène

În septembrie 1897 se naște prima fetiță a cuplului de savanți și anume Irène. A doua fetiță, Ève,
se naște în 1904. Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie primește o puternică lovitură din partea
destinului. În timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o
intersecție aglomerată, Pierre Curie este lovit de un atelaj greu și își pierde viața, la numai 46 de
ani. Marie Curie va scrie o biografie în care evocă viața și activitate soțului.

Descoperirea radioactivității aducea o nouă lumină în ceea ce se cunoștea până atunci despre
atom. Marie Curie nu era interesată să descopere legile naturii și universale ale materiei, asemeni
fizicianului, ci, asemeni, chimistului, s-a concentrat natura și structura lucrurilor. Cu toate
acestea, abordarea sa în studiul radiației a constituit un punct de plecare pentru investigațiile
asupra structurii atomului care vor fi inițiate în secolul XX. În comparație cu soția sa, Pierre
Curie își desfășura activitatea cu prudență și logică bazându-se pe deducție, în timp de Marie se
baza pe inducție. Astfel se poate spune că Pierre era fizicianul, iar Marie chimistul. Numai prin
colaborarea a două firi aparent contrarii, dar complementare, s-ar fi putut ajunge la rezultate
novatoare.

Lupta pentru știință continuă

Decesul lui Pierre Curie, reprezintă o puternică lovitură pentru Marie. Trece peste acest
eveniment nefericit și continuă munca, nu fără rezultate. Continuă singură cercetările și reușește
izolarea radiului. Drept apreciere, în 1911 i se decernează Premiul Nobel pentru Chimie.

În 1914, fiica sa, Irène este admisă la aceeași Universitate din Paris și va studia științele asemeni
mamei sale. Spre sfârșitul acelui an, izbucnește Primul Război Mondial.

În 1921, Marie Curie merge în America (împreună cu cele două fete) pentru a achiziționa radiu.
Este primită cu multă căldură de președintele Warren Harding, care îi acceptă solicitarea. Marie
Curie primește un gram de radiu pe care îl va utiliza în cercetările sale ulterioare. În 1934, Marie
Curie are parte de o ultimă satisfacție din domeniul științei: fiica sa, Irène, alături de soțul,
Frédéric Joliot-Curie, descoperă radiația artificială.

Moartea
Intensa ei activitate, privațiunile la care s-a supus, o fac pe Marie Curie vulnerabilă din punct de
vedere al sănătății. Suferă de o inflamare a pelvisului renal și este nevoită să se opereze. Petrece
câteva luni de refacere în Anglia, apoi întreprinde câteva excursii în Suedia, împreună cu fetele și
însoțită de colegul și prietenul ei, Albert Einstein.

Ca urmare a expunerii la radiații și a efortului intens, starea de sănătate a Mariei se înrăutățește.

Nu se proteja deloc de undele radioactive pe care le cerceta. Auzul și vederea i se deterioraseră și
suferea atacuri din ce în ce mai dese. Într-o zi din primăvara anului 1934, Marie resimte un fel de
febră și părăsește institutul de cercetare mai devreme ca de obicei. Din acel moment, starea ei de
sănătate începe să se deterioreze extrem de rapid. Tot ceea ce medicii au putut face a fost să
precizeze boala, anemie aplastică, un fel de leucemie datorată expunerii îndelungate la radiații și
faptul că sunt puține șanse de recuperare. Marie a pornit spre un azil într-o zonă montană pentru
a se trata, dar era prea târziu.

Marie Curie se stinge din viață la sanatoriul din Sancellemoz în 1934, la două decenii după
decesul soțului. A fost înmormântată alături de acesta într-o zonă rurală din afara capitalei
Franței. În 1937, fiica cea mica, Ève, scrie biografia Madame Curie.

Activitate științifică

Marie şi Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie

Radioactivitatea naturală

În toamna anului 1895, soțul ei, Pierre, intră ca profesor universitar și astfel cei doi soți proaspăt
căsătoriți își continuă împreună cercetările și special în domeniul legat de magnetism. Marie își
continuă și pregătirile pentru susținerea doctoratului.

În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, studiul descărcării electrice în gaze rarefiate îmbogățește
domeniul fizicii particulelor cu noi descoperiri: Hittorf descoperise, în 1869, radiația catodică,
Röntgen, în 1895, razele X, iar Becquerel descoperă, un an mai târziu, radioactivitatea spontană
a uraniului.
În 1897, Marie se decide ca tema ei de doctorat să se refere la studiul acestor radiațiilor. În acest
scop, electrometrul construit de Pierre Curie se ve dovedi de o reală utilitate. În timp ce lucra cu
diferite componente care includeau uraniul, Marie a descoperit că toriul (ce fusese descoperit de
Berzelius în 1829) emite unde radioactive chiar mai intense decât uraniul. La fel de intense erau
și cele emise de pechblendă (uraninit), un minereu bogat în uraniu. Marie și-a dat seama că a
descoperit un nou element chimic. Pierre Curie și-a suspendat cercetările proprii pentru a
colabora cu Marie. În aprilie 1898, cei doi prezintă Academiei de Știință o teză privind
radioactivitatea uraniului și a toriului. Deoarece nu erau membri ai Academiei, prezentarea
descoperirii este realizată de către Gabriel Lippmann.

Cei doi își continuă cercetările și ajung la concluzia că pechblenda conține două elemente
responsabile de emisia unor puternice unde radioactive. În iulie 1898, ei reușesc să izoleze unul
din aceste elemente și prezintă rezultatul Academiei de Științe. Acest nou element se va numi
"poloniu", după numele țării de origine a Mariei.

Astfel, Marie Curie a demonstrat că misterioasa radiație este o proprietate atomică și denumește
fenomenul "radioactivitate", iar elementele chimice cu această proprietate, "elemente
radioactive".

Descoperirea radioactivității va avea un impact incomensurabil în lumea fizicii și mai ales a

fizicii particulelor. S-a înțeles și mai bine structura atomului dovedindu-se că acesta poate fi
descompus în particule elementare mai mici.

Lupta pentru radiu

Lucrarea publicată de Marie Curie în 1903 referitoare la cercetările

ei asupra radioactivității

Pe când cerceta diferite tipuri de minereu, Marie a descoperit unul

care emitea o radiație mai puternică decât uraniul pur. Cu alte
cuvinte, emisia radiațiilor nu era un domeniu exclusiv al uraniului,
deci ar exista și alte elemente care pot emite radiații.

Soții Curie au raportat, pe data de 26 decembrie 1898, că un nou

element diferit de poloniu a fost găsit de ei. Mai târziu, Marie Curie
l-a izolat din uraninit, denumindu-l "radiu".

Dar, pentru a demonstra acest lucru, ei trebuie să continue cercetările

și ajung la concluzia că au nevoie de cantități mari de pechblendă.
Reușesc să obțină o tonă de reziduuri de la o mină. Amândoi
lucrează atât de intens, că nu părăsesc laboratorul nici pentru a lua
masa. În plus, pe lângă grija pe care trebuie să o acorde fiicei lor, în anul 1900, Marie începe să
predea cursuri de fizică pentru a-și ajuta financiar familia. În 1901 s-a descoperit că radiul putea
vindeca anumite afecțiuni dermatologice. Adevăratele rezultate apar în primăvara anului
următor, 1902, când soții Curie reușesc să extragă 1 decigram de clorură de radiu pur dintr-o
mare cantitate de pechblendă.
În 1903, un industriaș american le solicită celor doi savanți să le cedeze drepturile de autor
pentru metoda de purificare a radiului și primește răspuns favorabil din partea acestora.

În iunie 1903, Marie Curie primește titlul de doctor în științe din partea Universității din Paris
pentru teza sa de doctorat privind cercetarea asupra radioactivității. În luna noiembrie a aceluiași
an, Comitetul Nobel din Suedia decide să confere Mariei și lui Pierre Curie, dar și lui Henri
Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică.

Faptul că o femeie de origine poloneză a primit o astfel de decorație a stârnit un puternic ecou.
Însă participarea celor doi soți la ceremonia de decernare a fost amânată din cauza gradului
ridicat de oboseală la care ajunseseră datorată muncii excesive, astfel că abia în anul următor cei
doi se prezintă pentru a susține discursurile de primire al prestigioasei decorații.

În 1904, Pierre Curie devine profesor universitar la Universitatea din Paris, astfel că Marie este
nevoită să continue singură munca de cercetare, dar și să se ocupe de familie, mai ales că în acel
an se năștea Ève, a doua fetiță a cuplului. Decesul lui Pierre Curie, reprezintă o puternică
lovitură pentru Marie. Trece peste acest eveniment nefericit și continuă munca, nu fără rezultate.

Un document publicat de către Lord Kelvin susține că radiul nu era un element chimic, ci doar
un compus al heliului și al plumbului. Aceasta o impulsionează pe Marie Curie să demonstreze
că radiul este un element nou și începe să lucreze la izolarea radiului pur în locul unei simple
cloruri de radiu, operație dificilă care necesita o deosebită îndemânare. Dificultatea provenea și
din faptul că acesta există în natură în cantități mult mai mici decât ar putea pune în evidență un
simplu instrument de măsură. Pentru detectarea radiului, Marie a utilizat electrometrul construit
de către soțul său. Acest nou instrument i-a permis să detecteze undele radioactive emise de
radiu în aer. Pentru aceasta a utilizat metoda de distilare fracționată. Marie va topi ani întregi
pechblendă în recipiente special concepute pentru acest scop. Deoarece nu cunoștea temperatura
de topire a radiului, Marie va folosi procedeul încercare și eroare pentru a determina
temperatura pe care trebuia să o utilizeze. De asemenea, exista posibilitatea ca cea mai mică
neatenție în procesul cristalizării fracționate să compromită întreaga activitate de cercetare dusă
până atunci. Din acest motiv, soții Curie au dedicat foarte puțin timp altor activități. Luau masa
în grabă și se întorceau la recipientele cu minereu de uraniu, încălzit la temperaturi de sute de
grade. Mai mult, laboratorul utilizat de soții Curie era localizat într-o zonă cu umiditate crescută
și cu schimbări bruște de temperatură, nefiind cel mai bun loc pentru derularea unor cercetări
atât de minuțioase. Cu toatea acestea, Marie a afirmat ulterior că cei mai frumoși ani din viața sa
au fost cei petrecuți în laboratorul său de cercetare.

După ani de experiențe obositoare, desfășurate aproape monoton, soții Curie reușesc să izoleze
un decigram de clorură de radiu, o cantinate infinitezimală în raport cu volumul imens de
minereu utilizat. La nici o lună după decesul lui Pierre, Mariei i se propune să preia atribuțiile
acestuia la catedra Universității din Paris. În paralel, Marie Curie continuă munca de cercetare și,
în 1910, după mulți ani de efort, reușește să izoleze radiul metalic. În anul următor, primește cel
de-al doilea Premiu Nobel.

Angajare socială
Patriotism

Tot timpul vieții, Marie Curie nu și-a uitat patria natală. În tinerețe, a promovat și a dat lecții de
poloneză, în clandestinitate, deoarece ocupația țaristă o interzicea.

După izbucnirea Primului Război Mondial, guvernul Franței ia măsuri pentru protejarea
rezervelor sale de radiu. Marie Curie susține acest efort, ajutând la transportul cutiilor cu acest
element la Bordeaux. Marie face tot posibilul pentru a susține Franța în acest război. Aflând
despre insuficiența ajutorului medical acordat soldaților răniți, susține utilizarea radiațiilor X de
către medicii militari. Alături de alți numeroși voluntari, pornește spre câmpul de luptă cu opt
vehicule echipate cu instalații care utilizează raze X, de care vor beneficia zeci de mii de soldați.
Utilizarea radiului pentru tratamente medicale se va dezvolta în următorii ani.

Sfârșitul conflagrației mondiale va aduce deplină satisfacție femeii-savant: Tratatul de la

Versailles stipulează și independența Poloniei. Ca expresie a dragostei pentru patria natală, la
înmormântarea Mariei Curie, fratele ei, Jozef, și sora sa, Bronislava, au presărat pământ polonez
peste sicriul ei.

Relația cu alți savanți contemporani

Einstein si Marie Curie în călătoriile pe care le-au efectuat împreună

Fizicianul Lord Kelvin a fost printre primii savanți care au recunoscut valoarea științifică a
operei soților Curie. Între cei trei s-a legat o relație strânsă și se întâlneau discutând teme de
interes reciproc. În momentul când soții Curie au primit recunoașterea academică, Kelvin nu a
ezitat să își exprime satisfacția. Mai mult, într-una din întâlniri, soții Curie i-au oferit un grăunte
de radiu drept suvenir.

În 1912, Albert Einstein devine profesor al universității pe care o absolvise în Elveția și aceasta
la recomandarea Mariei Curie, care a adus ca argument lucrările sale excelente, recunoscute
aproape de orice membru al comunității științifice. Marie Curie a fost unul dintre puținii oameni
care au înțeles pe deplin teoriile dificile ale lui Einstein, încă din momentul când au fost
publicate. În numeroase rânduri, cei doi au discutat teme de fizică, în special în călătoriile pe
care Marie le-a făcut, alături de fiicele sale.

Promovarea științei

În 1907, împreună cu savanții și colegii Émile Borel și Jean Perrin, Marie Curie pune bazele
unei școli particulare, ale cărei cursuri se țineau la casele copiilor respectivi. Aceasta amintea
oarecum de școlile de fete clandestine la care fusese educată Maria pe când era mică.

În același an, Marie angajează mai mulți oameni pentru a-i acorda asistență la munca de
cercetare, lucru posibil prin contribuțiile financiare ale omului de afaceri american Andrew
Carnegie.

În 1914, sub egida Universității din Paris, este înființat un institut de cercetare a radiului sub
conducerea Mariei Curie. În 1920, prin actele de caritate ale familei Rothschild și ale altora, a
fost înființat Institutul Curie. În 1926 se înființează și la Varșovia un institut de cercetare a
radiului.

Discriminarea femeii

Deși plină de succese științifice răsunătoare, viața Mariei Curie a fost umbrită și de efectele
umilitoare ale discriminării femeii, care încă era predominantă în acea epocă. Mai întâi de toate,
nu i s-a permis să efectueze studii superioare în patria natală deoarece era femeie.

Pe când era studentă la Paris, mai ales datorită faptului că numărul femeilor în universități era
extrem de mic, era adesea acostată de tinerii ei colegi. Se spune că prietena ei, Jadwiga Sikorska,
intervenea adeseori, astfel că Marie, care pe atunci nu era interesată de vreo relație, putea să se
ocupe liniștită de studiile sale.

Apariția ei la catedra Universității din Paris (spre a lua locul soțului de curând decedat)
reprezintă un moment unic în istoria academică a Franței, pentru care era un lucru neobișnuit ca
o femeie să dețină o astfel de funcție.

În 1911 se supune la vot admiterea Mariei Curie în cadrul Academiei de Științe. Într-o epocă în
care discriminarea femeii era încă predominantă, propunerea a fost respinsă. Eforturile de
denigrare a femeii-savant nu se opresc aici: Un ziar parizian din același an sugerează existența
unei posibile relații sentimentale între Marie Curie și Paul Langevin. Langevin provoacă la duel
pe autorul articolului din acel ziar. Borel și Perrin sunt indignați de această campanie de
denigrare. Unii chiar i-au cerut Mariei să renunțe la cel de-al doilea Premiu Nobel care urma să i
se decerneze.
Ulterior, ca o ironie a sorții, nepoata Mariei Curie și nepotul lui
Langevin s-au căsătorit. Este vorba de Hélène Joliot și Michel
Langevin.

Activitatea plină de succes a Mariei Curie va deschide calea către

mai multe posibilități pentru femei de a se implica în societate.

Concepții religioase

Născută într-o țară majoritar catolică, tânăra primește numele de

botez al Sfintei Maria, considerată și o ocrotitoare a țării.[1] Dacă
tatăl nu era un religios evlavios, în schimb mama era o catolică
ferventă și își ducea copiii la biserică în fiecare duminică. Mai
mult, când aceasta se îmbolnăvește de tuberculoză, consideră
boala ca fiind o încercare la care o supune divinitatea. Remarcând că mama ei nu se
însănătoșește în ciuda repetatelor rugăciuni, Maria începe să piardă credința. Moartea mamei o
determină să piardă interesul pentru religie (pe care îl manifestă doar formal) și să aibă tot mai
mult încredere în știință.

De asemenea, căsătoria cu Pierre Curie a fost doar civilă; în memoriile ei amintește "Pierre nu
aparține nici unei religii și eu nu practic nici una"

Însemnătatea operei sale

Opera Mariei Curiei nu înseamnă numai descoperirea radiului și inventarea termenului de
radiație. Lucrările sale vor avea un impact deosebit și în afara conceptualizării universului fizicii.
Studiul mecanismului radioactivității, realizat de soții Curie și ulterior cercetările lui Ernest
Rutherford, au sugerat existența unei activități la nivel atomic și subatomic și au deschis noi
drumuri în știința modernă. Mai mult, s-a ajuns la ideea că atomul nu este indivizibil și au fost
propuse mai multe modele pentru structura atomului, toate având ca esență ideea că acesta este
format dintr-un nucleu și un înveliș de electroni, nucleul fiind cel care emite undele radioactive.

Marie Curie a militat și pentru utilizarea în medicină a substanțelor radioactive, un exemplu

constituindu-l folosirea radiului în tratamentul cancerului.

Curiozitatea intelectuală arzătoare față de necunoscut a Mariei Curie deschide drumul

comunității științifice spre un nou univers de descoperiri și marchează un pas important în istoria
cercetării științifice. Astfel, principalul motiv pentru care marele savant își desfășura munca de
cercetare nu era unul pragmatic, ci curiozitatea științifică:

"Mă număr printre cei care cred că știința are o frumusețe aparte. Un om de știință în laboratorul
său nu este numai un tehnician; el este asemeni unui copil aflat în fața unor fenomene naturale
care îl impresionează ca și cum s-ar afla într-un basm."
Recunoaștere și distincții

Casa Memorială
Maria Skłodowska-Curie
din Varșovia

 1903: Premiul Nobel pentru Fizică (împreună cu soțul, Pierre Curie și cu Henri
Becquerel)
 1903: (împreună cu Pierre Curie) Medalia Humphry Davy
 1910: Medalia Legiunii de Onoare, dar pe care Marie Curie o respinge
 1910: la o conferință internațională pe teme științifice organizată la Bruxelles (și la care
participă și Marie Curie) se propune ca unitatea de măsură a radioactivității să fie "curie".
 1911: al doilea Premiu Nobel, de data aceasta pentru chimie
 1922: devine membră a Academiei Franceze de Medicină
 1922: devine membră a Comitetului de Cooperare a Ligii Națiunilor și ulterior
vicepreședinte al acestuia.

Elementul chimic cu numărul atomic 96 este denumit curiu în memoria celor doi savanți. În
1914 este înființat Institutul de cercetare a radiului, iar în 1920 Institutul Curie.

În 1984 își deschide porțile unul dintre cele mai mari spitale de copii din România, oferit ca
ajutor din partea guvernului polonez după cutremurul din 1977. Ca semn de recunoștință pentru
marea femeie-savant, acesta poartă numele Spitalul Maria-Sklodowska Curie.