Atunci se îndrăgosti, mai cu seamă, de studiul cristalogiei, încântat de formele cristalelor,

care în tăieturile lor regulate și simetrice, realizau visul său de unitate și armonie. „Stancile și
cristalurile mele, erau pentru mine ca o oglindă, în care puteam să descopăr dezvoltarea
umanității și isoria sa”.

Fr. Fröbel fu cuprins de o mare curiozitate pentru studiul limbilor orientale, pentru limba
ebraică si pentru arabă, dar aceasta curiozitate nu a durat foarte mult. Dupa ce a recunoscut legile
naturii fizice și absoluta unitate a universului sau după cum spunea el „conexiunea sigură a
întregii dezvoltări cosmice”, el pretindea să caute și să descopere aceleași legi în lumea
oamenilor, ca urmare studiind istoria, politica,economia, politica. „Omenirea in ansamblul ei,
devenise grija mea dominantă”.

De la 1811 până la 1813 au fost ani de muncă intensă și continuă; studia toată ziua și
medita seara până la miezul nopții, plimbându-se sub cerul înstelat, nu fără a se interesa de
faimoasa cometă din 1811. In anul 1813 i se deschide cariera militară și astfel se înrolează ca
voluntar. El considera, ca este o datorie strictă pentru un educator, urmand sa-i învețe și pe elevii
săi datoriile către patrie începând prin a se da exemplu. Pacea de la Paris din 1814 puse capăt
acestei treceri scurte în meșteșugul armelor si cum zicea el „oprind armata pe malurile Rinului,
m-am impiedicat de a vedea Parisul”. Acest intermediu militar întrerupse cursul studiilor lui
Fröbel, dar avuse avantajul de a-l pune în raport cu oameni tineri, își facuse prieteni și mai târziu
colaboratori, adepții săi docili. El era încorporat în faimosul corp al lui Lutzow, în același
batalion cu doi studenți din Berlin, Middendorf și Langenthal. Între ei se lagă o strânsă prietenie.
Cei trei tovarăși de arme vorbeau între ei de chestiuni legate de educație, ei schițau planuri de
învățământ. Frăția militară îi pregătea de frăția școlară. Middendorf trebuia să fie cel mai
credincios colaborator al lui Fröbel, nedespărțit de dânsul. În 1817 Middendorf deveni asociatul
lui Fröbel când acesta a întemeiat Institutul Universal German de Educatie stabilit întâi la
Griesheim și transferat în anul următor la Keilham, în vecinătatea Stadt-Ilmului. Lagenthal, ca și
Middendorf îl urmă pe Fröbel la Keilham. Ei aduseră mai târziu și unul și altul, în 1826
legăturile sângelui la acelea ale amiciției, luând în căsătorie unul o fiică a lui Cristian Fröbel,
industriașul, celălalt pe fiica adoptivă a d-nei Fröbel.

De la 1816 Keilhan a fost centrul acțiunii lui Fröbel unde în anul 1820 a adresat
scrisoarea sa poporului german. Acolo a publicat o serie de scrieri: în 1821 -„Principiile,
mijloacele și viața interioara a institutului de la Keilham”, în anul 1822 – „Educatiunea
Germană”, studiu pe care l-a continuat în 1823; în anul 1826 „Jurnalul educatiunii familiei’. La
această activitate a condeiului și a cugetării se adugă munca asidua a învățământului oral. În
1818 Fröbel se căsătorește cu femeia divorțată a unui pastor, inteligenta și instruita , d-na
Wilhelmina Klepper. Ea aduse cu ea pe fiica sa adoptivă Ernestina, care avea să se căsătorească
cu Langethal.

Keilhan și-a avut zilele sale de prosperitate. A fost timp de câțiva ani, dupa Yverdon,
„Mecca educației”, unde veneau în pelerinaj o mulțime de admiratori ai lui Pestalozzi.
 La început nu a avut elevi decât pe cei trei fii ai lui Cristof Fröbel, mort în 1913, și pe cei
doi fii ai lui Cristian: cinci în total. Al șaselea fu tânărul frate a lui Langethal, apoi numarul
elevilor crescu și se ridică la 12 și cu timpul se mai mări fără să treacă însă de 50. Instituția era
numită „ Eldorado școlarilor”. Se distingeau , mai cu seamă în sporturile atletice.

Dar Keilhan cunoscu și momente de lipsuri și de criză. Sub titlul „Momente critice ale
comunității fröbeliene” credinciosul său colaborator Barop,care a făcut parte din comunitate la
1828, a istorisit greutățile financiare care îl colpeșeau pe Fröbel. Dar, desigur că a găsit și
ajutoare generoase. Fratele sau Cristian, consacrase operei lui întreaga sa avere. Middendorf, și
el, aruncase întregul său avut în tezaurul comun. „Dar” spune Barop, „aceste daruri se pierdeau
tot atat de repede ca și niste picături de apă, care cad pe un pământ uscat”.

In 1827 numărul elevilor scădea, nu mai erau decât 5-6.Creditorii îl asaltau din toate
părțile. Fröbel a fost nevoit să se ascundă, lăsând totul în grija lui Middendorf. In 1826 guvernul
prusac hotărî să închidă Keilhan-ul și nu renunța decât cu condiția ca elevii să nu mai poarte
costumele celor care erau numiți „demagogii”, vechiul costum german cu parul lung.

In anul 1829 a încercat , fără succes să-l convingă pe ducele de Meiningen să înființeze la
Helba o școală de copii mici.

In 1831, fară a părăsi complet Keilham, pe care il lăsă în grija lui Langethal, apoi în cea a
lui Barop se stabileste în Elveția, lângă Lucerna în castelul din Wartensee, pus la dispoziție de
compozitorul de muzică Schnyde,unul din prietenii sai din Frankfurt. El deschisese acolo un nou
institut, care fu transferat în anul următor la Villisan......Berniei.

In 1835, susținut de autoritățile din Berna înființează un orfelinat la Burgdorf, chiar în

orașul în care Pestalozzi își făcuse primele începuturi ca institutor. Atunci și-a publicat lucrarea
sa cea mai curioasă, o carte profetică: „Anul 1836 cere o reînnoire a vieții”. Ideea care avea să-i
facă numele nemuritor se întrupa din ce în ce mai mult, în mintea sa: „ideea educatiei celor mici
de tot”. Renunțând la institutele hibride, pe jumătate primare, pe jumătate secundare pe care le
condusese până atunci, el visa să întemeieze scoli pentru popor destinate numai copiilor. El se
convinsese că pentru a întineri omenirea, pentru a o regenera, prin educație, trebuia început de la
baza. In 1837 el deschidea la Blankenbourg o instituție pentru educația copiilor mici. In 1835 ia
ființa o fundație asemănătoare la Dresda după o conferință a lui Fröbel la care a asistat si regina
Saxoniei.......Dar ce nume să le dea? „Dacă aș putea găsi o numire potrivită pentru a boteza pe
noul meu născut...îi spunea el lui Middendorf și lui Barop plimbandu-se împreună în
împrejurimile Blankenburg-ului. Deodată se opri ca țintuit în loc; ochii săi luceau ca o strălucire
minunată și scoase către cele patru vânturi ale cerului acest țipăt răsunător, pe care ecoul
munților il repetară ‹‹ Eureka, am gasit: Kindergarten va fi numele scolii noi››”

Timp de 12 ani a fost o grabdnică răspândire de „grădini de copii”,îmboldită de neobosita

hărnicie a bătrânului pedagog, care-și cheltuia viața în excursii, în conferințe și în congrese de
propagandă. Instituția primi acreditare ceea ce făcu să crească numărul grădinilor de copii în
diverse țări. Statele Unite, in 1904 nu număra mai putin de 2997 grădini de copii, cu 4534
„teachers”, institutoare, cea mai mare parte fiind formate din scoli normale speciale.

In Olanda unde entuziastul apostol al lui Fröbel d-na de Marenholtz-Bulow, a propagat

ideile sale spre 1855 , scolile Fröbeliene sau cum se numesc în această țara, scolile păzitoare sunt
cele mai numeroase și există la Lujda o școală normală de institutoare Fröbeliene condusă de un
educator al cărui nume e o autoritate în țara sa, M. W. Haamsk.

Nu numai în Europa si America s-a răspândit opera lui Fröbel dar și în Asia, în tânăra și
arzătoarea civilizație japoneză. In 1876 a fost înființată la Tokio o primă grădină de copii, iar în
1901 Japonia avea 254 gradini de copii.

Dar cat de greu i-a fost lui Fröbel să înfăptuiască primele grădini de copii în Germania
Centrala! Cu toate acestea a avut bucuria de a vedea fiind încă în viată, luând ființă aproximativ
15 gradini. La 28 iunie 1840 fu deschisă prima grădină de copii la Blankenbourg. A doua urmând
în decembrie la Rudolstadt. A continuat la Gera în ianuarie 1841, la Darmstad în 1844, la Quotz
în 1846. Doar in 1847 s-au creat 10 la Hamburg, Dresda, Gratz, Marienberg, Annabourg, Zollitz,
la Erfurt, Lünen, Gotha. De asemenea a reusit să întemeieze și o școală normală pentru a-i
pregăti pe profesorii și profesoarele școlilor sale. Stabilită întâi la Liebenstein, în 1849, a fost
apoi transferată în 1850 la Marienthal. La 7 august 1851 Bavaria urmă exemplul prusian și
pronunță interdicția grădinilor de copii, în afara celor care erau afiliate bisericii protestante
ortodoxe. Interdicția pronunțată de guvernul prusian pare să fi fost rezultatul unei neînțelegeri.
Fröbel fusese confundat cu unul din rudele sale, care avea același nume și care se compromisese
prin ideile sale socialiste.Aceasta fu o lovitură puternică pentru Fröbel. Vestea i se părea
neverosimilă. El nu voia să creadă, iar atunci când i-a fost confirmată a avut momente de
descurajare. La un moment dat se gândește să exileze în Statele Unite la un popor nou ca și când
ar fi.....succesului care trebuia, mai tarziu, să primescă acolo opera lui. Dar ideile sale trebuiau să
meargă singure în America. Moartea îl împiedică de a face el însuși o calătorie peste ocean. Insă
această lovitură nu l-a făcut să-și piardă încrederea în dreptatea cauzei sale „Am cunoscut
asemenea furtuna în Elveția, și am ieșit din ea victorios” zicea el. După o ultimă încercare de
propagandă pe care o făcu participând la un congres de educație la Göta, în aprilie 1852, el se
stinse încet în prezența soției sale și a câtorva amici. Middendorf fu acela care îi închise ochii
nedespărțitului său prieten care avea sa-l urmeze deoarece muri la 27 nov 1853 și care a povestit
ultimele momente ale lui Fröbel, într-o povestire emoționantă „Trecerea din viață a lui Fröbel”