Sunteți pe pagina 1din 34

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD (JUDEȚUL ALBA)

scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
dentist specialist confirmat în specialitatea Endodonție în cadrul Direcției de Asistență socială a municipiului Aiud, Compartiment
Cabinete medicale și Asistență medicală comunitară din subordinea Consiliului Local al municipiului Aiud.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) autorizație de liberă practică implicit asigurare de răspundere civilă valabilă în anul 2021;
k) certificat de integritate comportamentală.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul și pe site-ul Primăriei municipiului Aiud: www.aiud.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul instituției, str. Cuza Vodă nr. 1, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț. În
cazul în care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi
lucrătoare după expirarea celor 15 zile. Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața
medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul primăriei și la tel.: 0258.861.310, int. 1013.

REPUBLICARE
SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN (JUDEȚUL MEHEDINȚI)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă în cadrul Secției Cronici Vânju Mare;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă în cadrul Centrului Multifuncțional Vânju Mare - Cabinet
Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie în cadrul Centrului Multifuncțional Vânju Mare – Cabinet Pediatrie;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Neonatologie în cadrul Secției Neonatologie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice în cadrul Secției Diabet zaharat,
nutriție și boli metabolice;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgență în cadrul Unității de Primiri Urgențe;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Boli infecțioase în cadrul Secției Boli infecțioase;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Gastroenterologie în cadrul Secției Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Gastroenterologie în cadrul Compartimentului Endoscopie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală în cadrul Laboratorului de Radiologie și
imagistică medicală – Compartiment CT;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Boli infecțioase în cadrul Serviciului de Supraveghere și prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale (SPIAAM).
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Condițiile oferite sunt prezentate pe site-ul spitalului: http://www.spitjudseverin.ro.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic și va fi afișată pe site-ul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț. În cazul în care ultima zi
de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea
celor 15 zile. Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0252.313.751, int. 105.

SPITALUL DE PSIHIATRIE SĂPUNARI (JUDEȚUL CĂLĂRAȘI)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie II.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate, copia certificatului de naștere și a certificatului de căsătorie (după caz);
j) curriculum vitae.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN (JUDEȚUL MEHEDINȚI)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Secției Chirurgie generală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Condițiile oferite sunt prezentate pe site-ul spitalului: http://www.spitjudseverin.ro.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic și va fi afișată pe site-ul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț. În cazul în care ultima zi
de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea
celor 15 zile. Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0252.313.751, int. 105.

SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI TROPICALE „DR. VICTOR BABEȘ” BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de biochimist specialist, specialitatea Hematologie pentru laboratorul de Analize medicale, Compartiment
Hematologie;
• un post cu normă întreagă de biolog specialist, specialitatea Biochimie medicală pentru laboratorul de Analize medicale,
Compartiment Biochimie;
• un post cu normă întreagă de biolog principal, specialitatea Imunologie clinică pentru laboratorul de Analize medicale,
Compartiment VIBM;
• un post cu normă întreagă de biolog principal, specialitatea Biochimie medicală pentru Laboratorul de Analize medicale,
Compartiment VIBM.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de principal/specialist sau adeverință de confirmare în gradul profesional pentru
biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea
nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea OBBCSSR;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.);
k) curriculum vitae.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica și bibliografia de concurs sunt cele afișate pe site-ul OBBCSSR, se pot ridica de la sediul spitalului și sunt publicate și pe
site-ul: www.spitalulbabes.ro – secțiunea „Anunțuri”.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, șos. Mihai Bravu nr. 281, sector 3, București, serviciul RUNOS, în termen de 15 zile
calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viața medicală”.

SPITALUL MUNICIPAL „DR. ALEXANDRU SIMIONESCU” HUNEDOARA (JUDEȚUL HUNEDOARA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
primar confirmat în specialitatea Medicină de familie, având atestat/competență în Medicină de urgență, în cadrul UPU.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic primar în specialitatea postului și pot fi găsite pe site-ul
Ministerului Sănătății: www.ms.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0254.713.820, int. 210.

REPUBLICARE
SPITALUL MUNICIPAL „DR. ALEXANDRU SIMIONESCU” HUNEDOARA (JUDEȚUL HUNEDOARA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea Radiologie-imagistică medicală în cadrul Laboratorului de Radiologie și imagistică medicală.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului și pot fi găsite pe site-ul
Ministerului Sănătății: www.ms.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0254.713.820, int. 210.
CENTRUL DE TRANSFUZIE SANGUINĂ MEHEDINȚI
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Medicină de laborator în cadrul Laboratorului de Control biologic și de calitate al sângelui.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria CTS Mehedinți.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Bibliografia și tematica de concurs sunt cele publicate pe site-ul: www.ms.ro la rubrica Informare/ Cursuri, concursuri, examene/
Tematici.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, între orele 9–14, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Mehedinți, str. Mihai Viteazu nr. 6D, Drobeta-Turnu
Severin, sau la tel.: 0352.401.413, fax: 0252.311.018.

SPITALUL DE PSIHIATRIE CRONICI SIRET (JUDEȚUL SUCEAVA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, următoarele funcții:
• șef Secția Psihiatrie cronici I;
• șef Secția Psihiatrie cronici II.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate;
e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil
cu funcția pentru care dorește să concureze;
f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției;
l) chitanță de plată a taxei de concurs.
Taxa de concurs este de 400 de lei și se va achita la casieria spitalului.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod
curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist).
Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele
cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau cele care au
împlinit vârsta de pensionare conform legii, nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică
sau practică.
Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare și legislația secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen
de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare cu privire la regulament, criteriile de selecție, temele pentru proiectul de management și bibliografia se obțin de
pe site-ul spitalului: www.psihiatriesiret.ro și la tel./fax: 0230.280.061.

SPITALUL MUNICIPAL „DR. GHEORGHE MARINESCU” TÂRNĂVENI (JUDEȚUL MUREȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Pneumologie la Compartimentul Boli infecțioase.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, care se vor certifica de un reprezentant al angajatorului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului, str. Dr. Victor Babeș nr. 2, mun. Târnăveni, jud. Mureș, Biroul RUNOS, în termen de
15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea
în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul unității și la tel.: 0265.446.161, int. 150.

SPITALUL ORĂȘENESC PUCIOASA (JUDEȚUL DÂMBOVIȚA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă în cadrul Compartimentului
ATI;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie în cadrul Compartimentului Neonatologie;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină fizică și de reabilitare în cadrul Secției Recuperare
medicală;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie în cadrul CPIAAM;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență în cadrul CPU;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurologie în cadrul Ambulatoriului integrat;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie în cadrul Ambulatoriului integrat;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie în cadrul Dispensarului TBC.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele de medic specialist în specialitatea postului și se află afișate pe site-ul: www.ms.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Republicii nr. 95, Biroul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la
apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0245.760.510, int. 110.

REPUBLICARE
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV (JUDEȚUL BRAȘOV)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea Pneumologie la Secția Pneumologie I Stejăriș.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Brașov, Aleea Dealul Spirii nr. 12, în termen de 15 zile
calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0268.477.011 – Compartimentul RUNOS, la avizierul unității și pe site-ul:
www.pneumologie.ro.

REPUBLICARE
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU (JUDEȚUL SIBIU)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea Anestezie și terapie intensivă în cadrul Secției clinice ATI.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat de integritate comportamentală;
h) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
i) chitanță de plată a taxei de concurs;
j) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și h) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0269.215.050, int. 305.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DEVA (JUDEȚUL HUNEDOARA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD Deva;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD Deva;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de
Radiologie și imagistică medicală;
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția ATI;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Urologie la Secția Urologie;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Secția Obstetrică-ginecologie;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie toracică la Secția Chirurgie generală –
Compartiment Chirurgie toracică;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie orală și maxilo-facială la Secția Chirurgie
generală – Compartiment Chirurgie Maxilo-facială;
• un post cu normă întreagă de medic dentist cu drept de liberă practică la Cabinetul de Medicină dentară de urgență.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0254.215.051, int. 133.

SPITALUL ORĂȘENESC FĂGET (JUDEȚUL TIMIȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Otorinolaringologie la Cabinetul ORL din cadrul Ambulatoriului integrat.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica și bibliografia de concurs cor fi afișate pe site-ul: www.spitalfaget.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0256.320.860, int. 19.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV (JUDEȚUL BRAȘOV)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția clinică Medicină internă I;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția clinică Medicină internă I.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Calea București nr. 25-27, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț,
iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
SPITALUL MUNICIPAL CALAFAT (JUDEȚUL DOLJ)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, următoarele funcții:
• șef Secția Pediatrie;
• șef Secția TBC Pneumologie Poiana Mare;
• șef Secția Obstetrică-ginecologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate;
e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil
cu funcția pentru care dorește să concureze;
f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției;
l) chitanță de plată a taxei de concurs.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod
curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist).
Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele
cărora le-a încetat contractul de administrare în ultimii 2 ani în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr.
1.406/2006, sau cele care au împlinit vârsta de pensionare conform legii, nu pot participa la concurs. În situația în care persoanele
sancționate contestă conform legii sancțiunea aplicată fie de unitatea angajatoare, fie de Colegiul Medicilor din România, interdicția
de a participa la concurs produce efecte de la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică
sau practică.
Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare și legislația secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Biroul Resurse Umane, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Municipal Calafat, Biroul Resurse Umane, sau la tel.: 0251.230.606, int. 144.

SPITALUL MUNICIPAL CALAFAT (JUDEȚUL DOLJ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Pneumologie în cadrul Secției exterioare TBC Pneumologie Poiana Mare.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru obținerea gradului de medic specialist în specialitatea postului, aflată pe site-ul: www.ms.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Biroul Resurse Umane, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț,
iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Municipal Calafat, Biroul Resurse Umane, sau la tel.: 0251.230.606, int. 144.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. CONSTANTIN OPRIȘ” BAIA MARE (JUDEȚUL MARAMUREȘ)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la Farmacia cu
circuit închis a spitalului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se plătește la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin.
La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de farmacist în Farmacie generală. Pentru proba scrisă un subiect va fi din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” cu sediul în
Baia Mare, str. George Coșbuc nr. 31, tel.: 0262.218.712.

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE „TUDOR VLADIMIRESCU” RUNCU (JUDEȚUL GORJ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală (aparat
radiologic și CT).
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității
pentru postul pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.).
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul unității.
Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, care se vor certifica de un reprezentant al angajatorului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului și se găsesc la Biroul
RUONS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0253.278.691, int. 107.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BUZĂU (JUDEȚUL BUZĂU)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de farmacist
specialist confirmat în specialitatea Farmacie clinică la Farmacia Maternității.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL DE BOLI PULMONARE BREAZA (JUDEȚUL PRAHOVA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pneumologie în cadrul Secției Pneumologie;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie în cadrul Secției Pneumologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
La depunerea dosarelor candidații vor prezenta documentele în original pentru a fi certificate pentru conformitate. Documentele
prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica și bibliografia de concurs este cea aprobată de Ministerul Sănătății pentru examenul de medic primar respectiv specialist în
specialitatea postului și se va afișa pe site-ul spitalului: www.spital-breaza.ro precum și la sediul acestuia din Breaza, str. Miron Caproiu
nr. 42-46.
Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului, str. Miron Caproiu nr. 42-46, Compartimentul Resurse Umane, în termen de 15 zile
calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul RUNOS, tel.: 0244.340.419, int. 19.

REPUBLICARE
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI TELEORMAN
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea Medicină de familie în cadrul Compartimentului de Evaluare și promovare a sănătății.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs, malpraxis;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.), după
caz;
k) curriculum vitae, model European;
l) copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverință care să ateste confirmarea și vechimea în specialitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Actele prevăzute la lit. b) și c) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea. Documentele
prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Cererea de la lit. a) va fi însoțită de declarația privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, conform
prevederilor Legii nr. 190/2018, cu modificările ulterioare.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul instituției și publicată pe site-ul DSP Teleorman.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț. În cazul în care ultima zi
de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea
celor 15 zile.
După finalizarea perioadei de înscriere, dosarele se verifică și se confirmă documentele din acestea. Pentru dosarele incomplete se
stabilește un termen de 5 zile lucrătoare pentru completarea lor. Ulterior expirării acestui termen nu se admit completări ale dosarului, iar
dosarele necompletate se resping.
Situația privind dosarele admise sau respinse se afișează la sediul DSP Teleorman din Alexandria, str. Av. Alexandru Colfescu nr. 79.
Contestațiile privind dosarele respinse se adresează, în termen de două zile lucrătoare din momentul afișării, directorului executiv al
DSP Teleorman, care are obligația de a le soluționa în termen de două zile lucrătoare de la depunere.
Concursul se organizează la sediul Direcției de Sănătate Publică a Județului Teleorman din Alexandria, str. Av. Alexandru Colfescu
nr. 79, sala de ședințe, în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”, dată ce va fi comunicată ulterior.
Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS al DSP Teleorman, tel.: 0247.311.221, int. 22 și 26.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII BRAȘOV (JUDEȚUL RAȘOV)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția clinică Pediatrie II.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR „DIMITRIE CANTEMIR” BREAZA (U.M. 02525)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,
un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină generală/Medicină de familie – personal civil
contractual de execuție.
Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir (U.M. 02525 Breaza), str.
Republicii nr. 75, localitatea Breaza și va cuprinde următoarele acte:
a) cerere de înscriere la concurs adresată comandantului unității – se obține de la Biroul Personal;
b) copie a actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz în termen de valabilitate;
c) copie a certificatului de naștere, a certificatului de căsătorie și/sau alte documente care atestă schimbarea numelui potrivit legii,
după caz;
d) certificat de cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că persoana care doreşte să candideze nu are antecedente
penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obţinerea certificatului în cauză, care se prezintă
cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
e) curriculum vitae – model EUROPASS;
f) copie de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință
de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
g) copie a documentelor de absolvire a unor cursuri sau atestate profesionale, după caz;
h) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
i) copie a poliței de asigurare de malpraxis;
j) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările ulterioare;
k) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
l) copie a carnetului de muncă, conformă cu originalul și/sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie
și/sau specialitatea studiilor;
m) certificat medical/adeverință din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității
pentru postul pentru care candidează, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului
sau de către unitățile sanitare abilitate;
n) acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații
clasificate, corespunzător fișei postului, în condițiile în care este declarată „admisă” la concurs – se obține de la Biroul Personal;
o) chitanță de plată a taxei de concurs în valoare de 150 de lei.
Documentele privind identitatea, studiile, cursurile sau specializările se prezintă și în original în vederea verificării conformității cu
acestea. Adeverința medicală care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în
formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Condiţiile generale și specifice pentru ocuparea postului, rezultatul selecției dosarelor de concurs, tipul probelor de concurs, locul,
data și ora desfășurării acestora, tematica și bibliografia de concurs vor fi afișate pe site-ul Colegiului Național Militar „Dimitrie
Cantemir”, precum și la avizierul acestuia, aflat la Punctul de control.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN MUREȘ


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de farmacist
cu drept de liberă practică.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
c) copie a certificatului de căsătorie – unde este cazul;
d) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
e) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
f) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
g) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
h) cazierul judiciar;
i) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
j) chitanță de plată a taxei de concurs în valoare de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. f), h) și i) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica și bibliografia de concurs vor fi afișate la sediul instituției și pe site-ul: www.ambulantamures.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității din Tg. Mureș, str. Secuilor Martiri nr. 16, jud. Mureș în termen de 15 zile calendaristice
de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează la sediul instituției, în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul RUNOS, tel.: 0265.213.061.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. APOSTOL ANDREI” CONSTANȚA (JUDEȚUL CONSTANȚA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• trei posturi cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Medicină de urgență în cadrul UPU-SMURD;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurochirurgie în cadrul Secției clinice Neurochirurgie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare (Certificat Profesional Curent);
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează – A5;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) curriculum vitae;
j) copia actului de identitate în termen de valabilitate, copia certificatului de naștere, a certificatului de căsătorie (după caz).
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL MUNICIPAL PLOIEȘTI (JUDEȚUL PRAHOVA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Oncologie medicală în cadrul Cabinetului de Oncologie medicală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, afișată pe site-ul Ministerului Sănătății:
www.ms.ro la rubrica: Specialiști/ Examene și concursuri naționale.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Ana Ipătescu nr. 59, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț,
iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0244.523.904, int. 156.

SPITALUL CLINIC DE CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ „PROF. DR. DAN THEODORESCU” BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la Farmacia cu
circuit închis a spitalului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverința/certificatul de specialist sau primar;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar – în original;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează – în original;
h) chitanță de plată a taxei de concurs – în original;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate și alte documente relevante (certificate de naștere, căsătorie etc.);
j) copie carnet de muncă, conform cu originalul și/sau adeverință/e care să ateste vechimea în muncă;
k) copie asigurare de malpraxis în termen de valabilitate;
l) curriculum vitae model Europass;
m) certificat de integritate comportantală – în original.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt
valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin.
La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională.
La depunerea dosarului candidații vor completa o declarație privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și o
declarație pe propria răspundere cunoscând prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații și art. 352 cu privire la
zădărnicirea combaterii bolilor infectocontagioase.
Tematica de concurs se poate accesa pe site-ul: www.spitalomf.ro și la avizierul unității. Pentru proba scrisă un subiect va fi din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului din București, Calea Plevnei nr. 17-21, sector 1, în termen de 15 zile calendaristice de
la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare privind înscrierea și participarea candidaților la concurs se pot obține la sediul spitalului – Compartimentul
Resurse Umane, sau la tel.: 031.405.20.14.

REPUBLICARE
CENTRUL DE TRANSFUZIE SANGUINĂ TELEORMAN
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea Medicină de familie în cadrul Compartimentului Recoltare, procesare, conservare, distribuție sânge.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria CTS Teleorman.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul unității.
Înscrierile la concurs se fac la sediul instituției, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL DE BOLI CRONICE CÂMPENI (JUDEȚUL ALBA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de laborator.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs se găsește pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

REPUBLICARE
SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA (JUDEȚUL CLUJ)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea ATI.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Bibliografia și tematica de concurs pot fi consultate pe site-ul spitalului: www.recuperarecluj.ro, la Serviciul RUNOS și la avizierul
unității
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, str. Viilor nr. 46-50, sau la tel.: 0264.207.021, int. 206.

SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IAȘI (JUDEȚUL IAȘI)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la Farmacia
spitalului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverința/certificatul de specialist sau primar;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Înscrisurile în copie vor fi însoțite de originale pentru certificare. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se
depun la dosar în termen de valabilitate.
La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin.
La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională.
Bibliografia și tematica de concurs vor fi afișate pe site-ul spitalului. Pentru proba scrisă un subiect va fi din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0232.266.044, int. 105.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „LOUIS ȚURCANU” TIMIȘOARA (JUDEȚUL TIMIȘ)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare și cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.706/2007 cu modificările și completările ulterioare, următoarele
funcții:
• șef Secția clinică Pediatrie I;
• șef Secția clinică Pediatrie II;
• șef Secția clinică Pediatrie III;
• șef Secția clinică Pediatrie IV;
• șef Secția clinică Pediatrie V;
• șef Secția clinică Chirurgie pediatrică;
• șef Secția clinică Ortopedie pediatrică;
• șef Secția clinică ATI;
• șef Secția clinică Psihiatrie pediatrică;
• șef Secția clinică Neurologie pediatrică;
• șef Secția clinică Neonatologie prematuri;
• șef Secția clinică Pneumologie;
• șef Laborator clinic Analize medicale;
• șef Laborator Radiologie și imagistică medicală;
• șef Serviciu Anatomie patologică;
• șef Unitate de Primire Urgențe.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox acte identitate;
c) copie xerox de pe diploma de studii;
d) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate;
f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil
cu funcția pentru care dorește să concureze;
g) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
h) certificat privind starea de sănătate;
i) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
j) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
k) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
l) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului/unității;
m) chitanță de plată a taxei de concurs în valoare de 200 de lei.
În secțiile universitare clinice, laboratoarele clinice și serviciile medicale clinice, funcția de șef de secție, șef de laborator și șef de
serviciu medical se ocupă de către un cadru didactic universitar medical desemnat pe bază de concurs.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod
curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic
specialist).
Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele
cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. 1.406/2006. În situația în care
persoanele sancționate contestă conform legii sancțiunea aplicată fie de unitatea angajatoare, fie de Colegiul Medicilor din România,
interdicția de a participa la concurs produce efecte de la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Medicii care au împlinit vârsta standard de pensionare conform legii, nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management (permite evaluarea
manageriale a candidatului), probă scrisă (constă în alegerea prin tragere la sorți a 10 titluri din tematica anunțată prin publicația de
concurs), probă clinică sau practică.
Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare și legislația secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist.
Bibliografia de concurs, tematica și temele-cadru pentru proiectul de specialitate se găsesc pe site-ul spitalului: https://www.spital-
copii-timisoara-info/birou-presa.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen
de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0732.890.504, e-mail: resurseumane@spitalcopiitm.ro.

UNITATEA MILITARĂ 01531 BRĂILA din cadrul Ministerului Apărării Naționale


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
dentist/stomatolog cu drept de liberă practică pentru Cabinetul de medicină dentară– funcție de personal civil contractual.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cererea de înscriere (document tipizat);
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ord. m.s. nr. 869/2015, cu modificările și completările
ulterioare;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) dovada achitării de către candidați a taxei de concurs de 150 de lei;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Actele prevăzute a fi
depuse în copie se prezintă însoțite de documentele originale pentru a fi certificate pentru conformitate cu originalul.
Procedura de concurs presupune parcurgerea următoarelor etape:
– înscrierea la concurs – se face la sediul U.M. 01531 din str. Aleea Industria Sârmei nr. 2, Brăila, în termen de 15 zile calendaristice
de la apariția acestui anunț în „Viața medicală” și postarea lui la sediul unității la punctul de relații cu publicul;
– selecția dosarelor de concurs se realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de înscriere la selecție,
perioadă în care candidații ale căror dosare sunt incomplete le pot completa. Ulterior expirării acestui termen nu se admit completări ale
dosarului, iar dosarele incomplete se resping;
– afișarea rezultatelor verificării îndeplinirii condițiilor de participare la concurs se afișează la sediul unității organizatoare în cel mult
24 de ore de la expirarea termenului pentru selecția dosarelor de concurs;
– contestațiile privind dosarele respinse se adresează comandantului unității militare organizatoare, în termen de două zile lucrătoare
din momentul afișării rezultatului selecției;
– soluționarea contestațiilor – în termen de două zile lucrătoare de la depunerea contestației.
Concursul va cuprinde trei probe (analiza și evaluarea activității profesionale și științifice, proba scrisă și proba clinică sau practică) și
se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea anuntului de concurs în „Viața medicală”.
Informații suplimentare se pot obține la sediul U.M. 01531 Brăila, pe site-ul: forter.ro și la punctul de relații cu publicul al U.M.
01531 Brăila sau la tel.: 0239.684.697, int. 130, persoană de contact Militaru Iulian.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BISTRIȚA (JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD;
• un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul: www.ms.ro la rubrica:
Informare/ Cursuri, concursuri, examene/ Tematici.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNO, tel.: 0263.214.818.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. JIU (JUDEȚUL GORJ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de farmacist
specialist confirmat în specialitatea Farmacie generală la Farmacia cu punct de lucru farmaceutic nr. 2 – str. Tudor Vladimirescu.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității
pentru postul pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.).
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul unității.
Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, care se vor certifica de un reprezentant al angajatorului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Spitalul oferă toate drepturile prevăzute în Contractul colectiv de muncă, Regulamentul intern și legislația în vigoare.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de farmacist specialist și împreună cu bibliografia se găsesc la Serviciul RUONS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Județean de Urgență Tg. Jiu, str. Progresului nr. 18 – Serviciul RUONS, în termen de
15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea
în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0253.237.233, int. 307 sau la sediul spitalului din str. Progresului nr. 18 – Serviciul RUONS.

SPITALUL MUNICIPAL „DR. EUGEN NICOARĂ” REGHIN (JUDEȚUL MUREȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, următoarele funcții:
• șef Laborator Analize medicale (biolog);
• șef Secția Chirurgie;
• șef Secția Pediatrie;
• șef Secția Boli infecțioase;
• șef Laborator Radiologie și imagistică medicală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate;
e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil
cu funcția pentru care dorește să concureze;
f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România/Ordinul Biologilor, Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din
România (după caz);
i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului;
l) chitanță de plată a taxei de concurs.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la casieria spitalului.
Pentru funcția de șef Laborator Analize medicale la concurs se pot prezenta biologi cu cel puțin 5 ani în specialitatea respectivă.
Vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist.
Pentru celelalte funcții, la concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care
o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării
ca specialist).
Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România/Ordinul Biologilor,
Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (după caz), precum și cele cărora le-a încetat contractul de
administrare în ultimii 2 ani în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau cele care au împlinit vârsta de
pensionare conform legii, nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică
sau practică.
Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare și legislația secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic/biolog specialist.
Tematica de concurs și bibliografia se vor afișa la sediul și pe site-ul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen
de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului sau la tel.: 0265.511.161.

SPITALUL ORĂȘENESC ZIMNICEA (JUDEȚUL TELEORMAN)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă în cadrul Secției Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă în cadrul Compartimentului Medicină internă
– Cronici;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Secției Chirurgie generală;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie în cadrul Compartimentului Pediatrie;
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală în cadrul Laboratorului de
Radiologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de obținere a gradului de medic specialist/primar în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane sau la tel.: 0247.366.995 sau 0752.443.808.

SPITALUL ORĂȘENESC ZIMNICEA (JUDEȚUL TELEORMAN)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, următoarele funcții:
• șef Secția Medicină internă;
• șef Secția Chirurgie generală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate;
e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil
cu funcția pentru care dorește să concureze;
f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției;
l) chitanță de plată a taxei de concurs.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod
curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist).
Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele
cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau cele care au
împlinit vârsta de pensionare conform legii, nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică
sau practică.
Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare și legislația secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen
de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane sau la tel.: 0247.366.995 sau 0752.443.808.

SPITALUL ORĂȘENESC MIOVENI (JUDEȚUL ARGEȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Obstetrică-ginecologie;
• un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Obstetrică-ginecologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele afișate pe site-ul Ministerului Sănătății pentru examenul de medic specialist în
specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la Biroul RUNOS al spitalului, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS al spitalului, bd. Dacia nr. 131A, localitatea Mioveni, jud. Argeș, tel.:
0730.013.970.

REPUBLICARE
UNITATEA MILITARĂ 01714 PITEȘTI din cadrul Ministerului Apărării Naționale
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în
specialitatea Medicină generală/Medicină de familie în cadrul Cabinetului medical.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:
a) cerere de înscriere la concurs adresată comandantului U.M. 01714 Pitești, în care se menționează postul pentru care dorește să
concureze – se va completa la sediul unității;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști (diplomele/ atestatele/ certificatele vor avea
anexate și foile matricole/suplimentul descriptiv);
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) curriculum vitae, model european;
g) certificatul de cazier judiciar;
h) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează (conține, în clar, numărul, data, numele și prenumele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit
de Ministerul Sănătății);
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații
clasificate, corespunzătoare fișei postului, în condițiile în care este declarată „admis” la concurs – se va completa la sediul unității;
h) chitanță de plată a taxei de concurs în valoare de 150 de lei (se plătește la depunerea dosarului, la casieria unității).
Actele vor fi prezentate în original și în copie. Documentele prevăzute la lit. d), g) și h) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în
termen de valabilitate.
Înscrierile la concurs (depunerea dosarelor de candidat) se fac la sediul U.M. 01714 Pitești, str. Negru Vodă nr. 55 (intrarea dinspre
str. Căpitan Cuțui) în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț în „Viața medicală”, în zilele lucrătoare, între orele
08,00-15,00, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicare, după parcurgerea evaluărilor
psihologice și medicale.
Tematica și bibliografia este cea stabilită de Ministerul Sănătății pentru examenele de medic pentru fiecare specialitate în parte și va fi
afișată la sediul unității.
După afișarea selecției dosarelor de înscriere la concurs, candidații vor fi evaluați psihologic și medical în conformitate cu
reglementările aplicabile Ministerului Apărării Naționale, astfel:
1) evaluarea psihologică – se va desfășura la structura de psihologie a U.M. 02630 București, str. Antiaeriană nr. 6-8, iar rezultatul
testării este eliminatoriu (apt/inapt). Evaluarea psihologică nu se contestă! Evaluarea psihologică este gratuită, dar consturile de transport
cad în sarcina candidatului.
La data afișării rezultatelor de selecție a dosarelor de concurs, se va afișa și planificarea candidaților la evaluarea psihologică. Fiecare
candidat va fi planificat aleatoriu, doar într-o zi din intervalul planificat, în funcție de locurile disponibile pe care le are structura de
psihologie. Rezultatul evaluării psihologice se va afișa la sediul U.M. 01714 Pitești și pe pagina de internet: www.mapn.ro în secțiunea
„Carieră - Anunțuri concursuri de încadrare pentru personal civil”.
2) vizita medicală – se va desfășura la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială, str. Mircea Vulcănescu nr. 88,
București, iar rezultatul este eliminatoriu (apt/imapt).
La data afișării rezultatelor de la evaluarea psihologică, se va afișa și planificarea candidaților la vizita medicală. Fiecare candidat va
fi planificat aleatoriu, doar într-o zi din intervalul planificat, în funcție de locurile disponibile pe care le are Institutul Național de
Medicină Aeronautică și Spațială. După efectuarea examenului medical, candidatul va depune personal fișa de examinare medicală cu
rezultatul final al evaluării de specialitate la sediul U.M. 01714 Pitești. Rezultatul vizitei medicale se va afișa la sediul U.M. 01714 Pitești
și pe pagina de internet: www.mapn.ro în secțiunea „Carieră - Anunțuri concursuri de încadrare pentru personal civil”.
După afișarea rezultatelor la probele de concurs, primii doi candidați declarați promovați vor parcurge etapa verificărilor specifice, în
conformitate cu reglementările aplicabile Ministerului Apărării Naționale.
Relații suplimentare se pot obține la structura resurse umane a unității, tel.: 0248.625.700, int. 103, 159.

SPITALUL „DR. KARL DIEL” JIMBOLIA (JUDEȚUL TIMIȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.);
d) copie a certificatului de membru emis de Colegiul Medicilor sau avizul de practică temporară sau ocazională a profesiei valabil, din
care să rezulte că profesionistul este avizat pe specialitățile și competențele în care urmează să își desfășoare activitatea;
e) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările ulterioare;
f) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
g) cazierul judiciar;
h) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
i) aviz neuropsihiatric eliberat de medic psihiatru din care să rezulte că este apt din punct de vedere neuropsihic pentru exercitarea
activității pentru postul pentru care candidează;
j) chitanță de plată a taxei de concurs în sumă de 150 de lei;
k) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, pentru a fi certificate de un reprezentant RUNOS.
Documentele prevăzute la lit. e), h) și i) sunt valabile trei luni, iar cazierul judiciar are valabilitate șase luni. Documentele se depun la
dosar în original, în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Biroul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului „Dr. Karl Diel” Jimbolia, str. Contele Csekonics nr. 4, jud. Timiș, sau la tel.:
0256.360.655, int. 133.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD (JUDEȚUL ARAD)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Cardiologie, cu competențe în electrofiziologie, la Secția
clinică Cardiologie – Compartiment USTACC;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie la Dispensarul TBC;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie la Serviciul de Prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale;
• un post cu jumătate de normă de medic primar confirmat în specialitatea Alergologie și imunologie clinică la Compartimentul
Alergologie și imunologie clinică;
• un post cu jumătate de normă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția clinică Pediatrie II;
• un post cu jumătate de normă de medic primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală la Secția clinică Chirurgie generală II.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar (după caz) și a certificatului de competență în
electrofiziologie în cazul postului la care se solicită competențe suplimentare;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) certificat de integritate comportamentală conform legii nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele
care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008
privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare;
i) chitanță de plată a taxei de concurs;
j) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului (orar casierie: luni-joi: 08,00-11,00 și 13,30-15,00, vineri: 08,00-
10,00 și 13,30-15,00, în ultima zi lucrătoare din lună programul este de la 08,00-09,30).
Tematica de concurs se va afișa pe site-ul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile
calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS al spitalului cu sediul în Arad, str. Andrenyi Karoly nr. 2-4, tel.: 0357.407.200,
int. 277.

SPITALUL MUNICIPAL TOPLIȚA (JUDEȚUL HARGHITA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Chirurgie generală la Secția Chirurgie generală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul unității.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE SUS (JUDEȚUL MARAMUREȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie în cadrul Secției Pediatrie;
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI în cadrul Compartimentului ATI;
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice în cadrul
Compartimentului Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice;
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Obstetrică-ginecologie în cadrul Secției Obstetrică-
ginecologie;
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie în cadrul Compartimentului Cardiologie;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Compartimentului Chirurgie;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală în cadrul Laboratorului de
Radiologie și imagistică medicală;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență în cadrul CPU.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs în valoare de 150 de lei;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Copiile actelor prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale care se certifică pentru conformitate. Documentele
prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Concursul va consta în susținerea următoarelor probe: proba scrisă și proba practică/interviu.
Tematica și bibliografia de concurs vor fi afișate la sediul și pe site-ul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. 22 Decembrie nr. 1 – Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la
apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”, dată
care se va anunța ulterior la avizierul și pe site-ul spitalului.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0262.352.400.

REPUBLICARE
SPITALUL MUNICIPAL GHEORGHENI (JUDEȚUL HARGHITA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Boli infecțioase;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Secția Obstetrică-ginecologie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgență la Compartimentul de Primire Urgențe;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Secția Pediatrie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Compartimentul ATI;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină generală la Compartimentul de Primire Urgențe;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Neonatologie la Compartimentul Neonatologie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Epidemiologie la Compartimentul de Prevenire a infecțiilor asociate asistenței
medicale;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la Cabinetul de specialitate Diabet
zaharat, nutriție și boli metabolice;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de familie la Cabinetul de Planificare familială.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, afișată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0266.364.008, int. 1024.

REPUBLICARE
SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA (JUDEȚUL IALOMIȚA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Secția Pediatrie;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Secția ATI;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Oncologie medicală la Secția Oncologie;
• două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Cardiologie la Secția Cardiologie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Neurologie la Secția Neurologie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de laborator pentru Laboratorul clinic;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Boli infecțioase la Serviciul de Prevenirea infecțiilor asociate asistenței
medicale;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Endocrinologie la Cabinetul de Endocrinologie;
• un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Pneumologie la Cabinetul de Pneumologie.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți
aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Decebal, nr.3 în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL ORĂȘENESC ORAVIȚA (JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Ortopedie și traumatologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE CLUJ-NAPOCA (JUDEȚUL CLUJ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef în cadrul
Farmaciei spitalului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin.
La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională.
Pentru proba scrisă un subiect va fi din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Bibliografia și tematica de concurs pot fi consultate pe site-ul spitalului: https://infectioasecluj.ro sau la Serviciul RUNOS al unității.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, str. Iuliu Moldovan nr. 23 – Serviciul RUNOS și RP,
în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la
publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS și RP al spitalului, tel.: 0264.130.175.

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ GORJ


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist
confirmat în specialitatea Medicină de laborator pentru Laboratorul de Diagnostic și investigare în sănătate publică/diagnostic microbiologic.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria DSPJ Gorj.
Copiile documentelor de mai sus se prezintă însoțite de documentele în original. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile
trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcției de Sănătate Publică a județului Gorj, str. 22 Decembrie 1989 nr. 22 bis, tel.:
0253.210.061.

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI BRAȘOV


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist
confirmat în specialitatea Igienă în cadrul Departamentului Supraveghere în sănătate publică – Compartiment Evaluare factori de risc din
mediul de viață și muncă – Colectiv Igiena mediului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul instituției.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
primar confirmat în specialitatea Medicină de familie în cadrul Compartimentului Evaluare și promovare a sănătății.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria DSPMB.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul instituției.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, str. Avrig nr. 72-74, sector 2, București,
la Biroul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între
31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul instituției sau la tel.: 021.252.64.60.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ (JUDEȚUL MUREȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Cardiologie, cu competență în cardiologie intervențională, electrofiziologie intervențională și
stimulatoare și defibrilatoare cardiace implantabile, la Secția clinică Cardiologie – Compartiment Cardiologie intervențională.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul
pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) certificat de integritate comportamentală.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt afișate pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Clinic Județean de urgență Târgu Mureș, str. Gheorghe Marinescu nr. 50, în termen de
15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0265,212,111, int. 462.
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. SPIRIDON” IAȘI (JUDEȚUL IAȘI)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD;
• un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD;
• un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD – punct de
lucru Tg. Frumos.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist, respectiv ordinul de conformare în rezidențiat pentru rezidenți;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu
modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.);
k) curriculum vitae.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, pentru a fi certificate în conformitate cu originalul de un
reprezentant al angajatorului, sau în copii legalizate. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în
termen de valabilitate.
Tematica și bibliografia de concurs sunt cele în specialitatea postului., postate pe site-ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, bd. Independenței nr. 1, Iași, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț,
iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, Biroul Personal, tel.: 0232.240.822, int. 248.

INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ „CANTACUZINO” BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi de personal civil contractual:
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de familie în cadrul Cabinetului medical/ Serviciul Sprijin
medical/ Administrativ;
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de laborator în cadrul laboratorului de Biosecuritate/
Serviciul de protecție medicală CBRN/ Centrul Național de Expertiză și Intervenție în Sănătate Publică pentru Agenți Biologici, Chimici,
Radiologici și Nucleari;
• un post cu normă întreagă de biolog debutant în cadrul Laboratorului de Infecții anaerobe zoonotice/ Serviciul de Expertiză în sănătate
publică/ Centrul Național de Expertiză și Intervenție în Sănătate Publică pentru Agenți Biologici, Chimici, Radiologici și Nucleari;
• un post cu normă întreagă de biolog debutant în cadrul Laboratorului de Pregătire medii și sterilizare/ Secție suport/ Centrul Național de
Expertiză și Intervenție în Sănătate Publică pentru Agenți Biologici, Chimici, Radiologici și Nucleari;
• un post cu normă întreagă de biolog specialist în Colecția de culturi bacteriene și celulare/ Serviciul de Protecție medicală CBRN/ Centrul
Național de Expertiză și Intervenție în Sănătate Publică pentru Agenți Biologici, Chimici, Radiologici și Nucleari;
• un post cu normă întreagă de biolog principal în Asigurarea Calității/ Serviciul Asigurarea calității/ Direcția Calitate;
• un post cu normă întreagă de chimist debutant în Teste fizico-chimice/ Laborator Control calitate/ Direcția Calitate;
• un post cu normă întreagă de biochimist debutant în Laborator Infecții cu transmitere prin vectori/ Serviciul de Expertiză în sănătate publică/
Centrul Național de Expertiză și Intervenție în Sănătate Publică pentru Agenți Biologici, Chimici, Radiologici și Nucleari;
• un post cu normă întreagă de biochimist debutant în Laborator Infecții nosocomiale și rezistente la antibiotice/ Serviciul de Expertiză în
sănătate publică/ Centrul Național de Expertiză și Intervenție în Sănătate Publică pentru Agenți Biologici, Chimici, Radiologici și Nucleari;
• un post cu normă întreagă de biochimist debutant în Teste biologice/ Laborator Control calitate/ Direcția Calitate;
• un post cu normă întreagă de biochimist în Asigurarea Calității/ Serviciul Asigurarea calității/ Direcția Calitate;
• un post cu normă întreagă de farmacist cu drept de liberă practică în Laboratorul Formulare/ Secția Formulare-ambalare/ Fabricație;
• un post cu normă întreagă de farmacist specialist confirmat în specialitatea Laborator farmaceutic în Depozitul Produse utilizate în
fabricație/ Secția Depozitare producție/ Fabricație;
• un post cu normă întreagă de farmacist cu drept de liberă practică în Depozite Produse finite/ Secția Depozitare producție/ Fabricație;
• două posturi cu normă întreagă de farmacist cu drept de liberă practică în Asigurarea Calității/ Serviciul Asigurarea calității/ Direcția
Calitate.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință
de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin.
(1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările
ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist,
înființarea, organizarea și funcționarea OBBCSSR;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru
care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei
luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
În cazul posturilor de biolog debutant, biochimist debutant sau chimist debutant, documentele prevăzute la lit. c) și d) se înlocuiesc cu
declarația pe propria răspundere a candidatului.
Tematicile de concurs se pot accesa pe: www.ms.ro, pe site-ul institutului: www.cantacuzino.mapn.ro și la avizierul unității.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, București, Splaiul
Independenței nr. 103, sector 5, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă
între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la sediul unității sau la tel.: 021.306.91.11.

INSTITUTUL CLINIC FUNDENI BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
• două posturi cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția clinică ATI II;
• două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția clinică ATI I;
• un post cu normă întreagă de biolog specialist în cadrul Laboratorului de Analize medicale II.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință
de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin.
(1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările
ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru
care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi afișată la sediul unității.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Institutului Clinic Fundeni, Serviciul RUNOS, camera 10, în termen de 15 zile calendaristice de la
apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Resurse Umane, tel.: 021.319.50.87.

S-ar putea să vă placă și