Baltagul – Mihail Sadoveanu

-roman realist, interbelic, obiectiv

Mihail Sadoveanu este un prozator interbelic valoros care a scris peste 100 de titluri,
valorificând teme numeroase, cum ar fi: istoria, natura, iubirea, timpul etc. Baltagul este un roman
aparut in 1930 care a fost interpretat sub diferite forme, ca roman realist, mitic, simbolic, initiatic,
politist.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist și cel mitic. „Baltagul”
este roman realist prin monografia lumii pastorale, reperele spaţiale, tipologia personajelor, tehnica
detaliului semnificativ, caracterul veridic al intamplarilor etc. Elementele mitice sunt reprezentate de
tradiţiile pastorale, gesturile rituale ale Vitoriei, motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri.
Punctul de plecare al romanului este balada populara „Miorita”, dupa cum arata motoul:
„Stapane, stapane/ Mai chiama si-un cane...”. In planul actiunii, povestea ciobanasului care primeste
vestea complotului din „Miorita” se continua in romanul „Baltagul”, oferindu-se un deznodamant prin
uciderea ciobanului si pedepsirea criminalilor.
Tema romanului este viata spatiului moldovean, cu obiceiurile, traditiile, legile nescrise ale
locurilor si mentalitatile oamenilor. Un alt plan vizeaza tema familiei, a calatoriei, a mortii, a
instaurării dreptăţii, acestea fiind exemplificate prin drumul parcurs de Vitoria Lipan alaturi de fiul ei,
Gheorghita, pentru a găsi ucigasii sotului sau.
O scenă semnificativă pentru ilustrarea temei este visul avut de Vitoria în care îşi vede soţul
„călare cu spatele, întors către ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape”, vis pe care îl spune şi
părintelui din sat. Este un semn care îi transformă neliniștea într-o bănuială sumbră. Asfinţitul este
simbolul morţii, iar Vitoria înţelege mesajul. Adăugându-se și alte semne, ea hotărăște să plece la drum
în căutarea soţului.
O altă scenă semnificativă este cea de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate scena
crimei, surprinzându-i și pe ucigașii Ilie Cuţui și Calistrat Bogza. Siguranţa cu care relatează
amănuntele crimei conferă chipului acestei femei simple o aură misterioasă. Până şi ucigaşul este tentat
să creadă că Vitoria a aflat totul de la Nechifor. Reacţiile lui Bogza dezvăluite prin intermediul
monologului interior devin procedeu de caracterizare indirectă pentru Vitoria: o teamă superstiţioasă îl
cuprinde pe Bogza sugerând că eroina are o cunoaştere magică a faptelor, inclusiv a celor pe care nu le
cunoaşte direct. Când simte că Bogza se infurie, Vitoria îl mai provoacă o dată, oprindu-l să ia baltagul
din mâinile lui Gheorghiţă şi întrebându-l din nou insinuant dacă citeşte ceva pe el. Vitoria vorbește
despre fapte scrise pe baltag, ucigașul se căiește și apoi își recunoaște vina. Vitoria îşi împlinește astfel
datoria nescrisă faţă de sufletul soţului ei și stabilește dreptatea în plan real, social.
Titlul are mai multe conotatii prin valorile pe care le implica termenul baltagul. In sens
propriu, acesta este arma oamenilor de la munte, un topor cu doua taisuri. Cu referire la actiune,
baltagul reprezinta arma cu care a fost ucis Nechifor Lipan, dar si cu care s-a realizat pedepsirea
criminalului, altfel spus este arma crimei, dar si a pedepsei. Un ultim sens vizeaza latura simbolica,
initiatica a romanului. Baltagul primit de Gheorghita inaintea calatoriei este smnul devenirii sale
umane, al trecerii de la adolescenta la maturitate.
Perspectiva narativa este obiectiva datorita naratorului omniscient si omniprezent ce prezinta
evenimentele la persoana a III-a. Aceasta perspectiva are avantajul de a surprinde o viziune ampla a
lumii descrise, atat in plan exterior prin relatiile dintre personaje, cat si in plan interior, analizand
psihologia acestora.
 Incipitul si finalul in Baltagul au valori simbolice, facand trimitere la credinta oamenilor ca
existenta lor se incadreaza intr-o ordine cosmica. Incipitul contine povestea cosmogonica (a
inceputului lumii) spusa de Nechifor Lipan la petreceri. Muntenii s-au infatisat la Dumnezeu mai tarziu
priminda doar „inimi usoare” sa se bucure de ce este al lor si „muieri frumoase si iubăreţe”. Acceptand
ordinea data, Vitoria si Nechifor Lipan si-au dus viata dupa aceasta randuiala. Finalul este constituit
din aflarea si pedepsirea criminalilor lui Nechifor si simbolizeaza restabilirea oridinii cosmice prin
realizarea ritualurilor de inmormantare, cat si stabilirea ordinii sociale.
Acţiunea este cronologică, desfășurată pe parcursul a 16 capitole. In raport cu tema călătoriei,
capitolele pot fi grupate în trei părţi: I. constatarea absenţei și pregătirile de drum, II. căutarea soţului
dispărut, III. găsirea rămășiţelor acestuia, înmormântarea și pedepsirea făptașilor. (De dezv.)
Conflictele operei sunt de dubla natura: interioară si exterioară. Conflictul interior fixeaza
framantarile sufletesti ale Vitoriei trecerile acesteia de la presimtire, la banuiala, la certitudine. Alaturi
de labirintul exterior reprezentat de calatoria in cautarea sotului, ea patrunde si într-un labirint interior,
cel al nelinistilor, dar si cel al sperantei ca sotul ei traieste. Conflictul exterior se realizeaza intre
Vitoria si ucigasii lui Nechifor, acesta incheindu-se odata cu demascarea lor.
In concluzie, Sadoveanu realizeaza o opera monumentala, „Baltagul” avand numeroase forme
de interpretare: roman realist-social, mitic-simbolic, politist. Fiind un roman al perioadei de maturitate,
marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viaţa pastorală, natura, calatoria, iubirea, familia etc.
 Caracterizarea Vitoriei Lipan

Mihail Sadoveanu este un prozator interbelic valoros care a scris peste 100 de titluri,
valorificând teme numeroase, cum ar fi: istoria, natura, iubirea, timpul etc. Baltagul este un roman
aparut in 1930 care a fost interpretat sub diferite forme, ca roman realist, mitic, simbolic, initiatic,
politist.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul”, prezenţă aparţinând lumii
arhaice, respingând noutăţile civilizaţiei. Este o femeie conservatoare, respectă obiceiurile, tradiţiile
satului patriarhal și ale învăţăturilor creștine.
Din punct de vedere social, este soţie de cioban, munteancă și mamă autoritară. Soţie
iubitoare, pornește hotărâtă în căutarea soţului ei: „era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani.
Așa-i fusese drag în tineretă Lipan, așa-i era drag și acum, când aveau copii mari cât dânșii”.
Din punct de vedere moral, se releva imaginea Vitoriei ca om ce crede în adevăr. Ea dă
dovadă de spirit justitar și de capacitate de a disimula. Ea nu crede în dreptatea justiţiei și alege să-și
caute singură dreptatea. Anunţa autorităţilor dispariţia soţului, dar nu așteaptă salvarea din această
zonă. Pleacă la drum și nu-și găsește liniștea până nu are răspunsuri. Prefăcătoria la care recurge e doar
o cale de a se proteja, de a nu da de bănuit că are bani asupra sa ori că este vulnerabilă, feciorul care o
însoţește fiind prea tânăr și neexperimentat în psihologia oamenilor.
Din punct de vedere psihologic, Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă să-și găsească soţul,
curajoasă și lucidă. Are curajul de a depăși hotarul satului, motiv pentru care N. Manolescu o numește
„o femeie în ţara bărbaţilor”. Datorită inteligenţei native și a stăpânirii de sine, Vitoria reușește să
reconstituie drumul parcurs de Lipan, să afle adevărul și să demaște ucigașii în faţa autorităţilor.
O scenă semnificativă pentru ilustrarea personajului este visul avut de Vitoria în care îşi vede
soţul „călare cu spatele, întors către ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape”, vis pe care îl spune şi
părintelui din sat. Este un semn care îi transformă neliniștea într-o bănuială sumbră. Asfinţitul este
simbolul morţii, iar Vitoria înţelege mesajul. Adăugându-se și alte semne, ea hotărăște să plece la drum
în căutarea soţului. Astfel, Vitoria este superstitioasa, crede in visele premonitorii; este un personaj
intors spre noaptea ancestrala din care s-au pastrat obiceiurile, ritualurile si diferitele „semne” pe care i
le da divinitatea.
O altă scenă semnificativă este cea de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate scena
crimei, surprinzându-i și pe ucigașii Ilie Cuţui și Calistrat Bogza. Siguranţa cu care relatează
amănuntele crimei conferă chipului acestei femei simple o aură misterioasă. Până şi ucigaşul este tentat
să creadă că Vitoria a aflat totul de la Nechifor. Reacţiile lui Bogza dezvăluite prin intermediul
monologului interior devin procedeu de caracterizare indirectă pentru Vitoria: o teamă superstiţioasă îl
cuprinde pe Bogza sugerând că eroina are o cunoaştere magică a faptelor, inclusiv a celor pe care nu le
cunoaşte direct. Când simte că Bogza se infurie, Vitoria îl mai provoacă o dată, oprindu-l să ia baltagul
din mâinile lui Gheorghiţă şi întrebându-l din nou insinuant dacă citeşte ceva pe el. Vitoria vorbește
despre fapte scrise pe baltag, ucigașul se căiește și apoi își recunoaște vina. Vitoria îşi împlinește astfel
datoria nescrisă faţă de sufletul soţului ei și stabilește dreptatea în plan real, social.
Pentru caracterizarea ei, autorul utilizeaza mijloace directe și indirecte. In expozitiune este
fixat portretul acesteia, munteanca fiind infatisata „stand singura pe prispa si torcand”. Naratorul
prezintă cateva referiri la infatisarea fizica a femeii: „Ochii ei caprui in care parca se rasfrangea lumina
castanie a parului, erau dusi departe. Acei ochi aprigi si inca tineri cautau gari necunoscute”. Se
contureaza astfel un motiv literar al privirii, indreptata in afara, privirea cuprinde lumea de „sub brad’,
in interiorul careia Vitoria este un personaj exponential, intrunind trasaturile tuturor oamenilor din
Muntii Moldovei: existenta ritualizata, comunicarea cu natura, temperamentul solar, refuzul lumii din
afara (care si-a pierdut valorile sacre). Tot direct o caracterizează și fiul ei, spunând că mamei „i-au
crescut ţepi de aricioaică”, adică a devenit aspră cu el, completând tabloul moral al Vitoriei.
Prenumele Vitoriei semnifica biruinta, in planul profan, munteanca fiind „un Hamlet feminin”
(cum o caracterizeaza G. Calinescu); atata vreme cat crima constituie o stirbire a integritatii, cautarea
si pedepsirea ucigasilor constituie un act necesar si puficator.
+ 2 elemente: titlu, incipit, final, conflicte…

In concluzie, Vitoria Lipan este un personaj remarcabil, înzestrată cu calităţi multiple:

inteligenţă, hotărâre și răbdare. Este tipul femeii voluntare care instaurează dreptatea în plan lumesc și
în plan sacru.