Poemul „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, este considerat de mulți dintre reprezentanțîi criticii

literare române drept cea mai remarcabilă operă a poetului. Această a fost publicată pentru prima
dată în anul 1883, în almanahul societățîi literare „România Jună”, urmând că, peste un an, să
apară în cea dintâi ediție a volumului „Poesii”.Protagonistul poemului „Luceafărul” este
Hyperion, al cărui nume constituie și titlul operei de față. Personaj masculin, individual,
principal, el nu există în formă umană, fiind astrul cel mai strălucitor de pe boltă
cerească.Poemul filozofic Luceafărul, de Mihai Eminescu, constituie o alegorie pe tema
destinului geniului, raportat la destinul omului comun. În poem geniul este simbolizat de
Luceafărul-Hyperion. Cele patru părți ale poemului, evidențiază două ipostaze ale geniului: 1.
ipostază umană, 2. ipostază eonica 1. Ipostaza de om superior, neînțeles de contemporani,
osândit la o suferință inerentă esenței sale, este realizată în prima și ultima parte a poemului, aici
se relevă o față a geniului (cea cunoscută de ceilalți oameni) și acesteia îi corespunde numele de
Luceafărul; tot ceea ce constituie existența umană a geniului se leagă de acest nume și de esența
sa astrală. a) mai întâi, el este steaua carea răsărit din adâncimi de vreme, și a cărei lumină mai
strălucește încă și după trecerea omului-geniu în Neființă. - o poziție aparte este ocupată de cele
două formulări din invocarile fetei de împărat, care pun semnul egalitățîi între viață și norocul
omului comun. spre deosebire de acestea, geniul eminescian n-are moarte, dar n-are nici noroc.
b) situat, prin puterea miintii sale, deasupra tuturor, genilu a fost investit de Creator cu o minte
uriașă, în care încape infinitul. Această idee este sugerată atât în tripticul inițial (om-stea-mare)
din strofă a patra, cât și prin frecvența metaforei marii în întreg poemul. c) coborând în lumea
omului comun, Luceafărul-geniul încearcă o conciliere între finit și infinit, iar invitația pe care i-
o adresează fetei constituie o chemare în absolut. - dar, cum ființă să ține de recea eternitate,
pământeanca îl vede că pe un mort și-și caută o ființă pe măsură ei. - neînțeles de oamenii
obishniuti shi însingurat în lumea lui, geniul este un nefericit, pentru că inteligență lui superioară
îi permite să vadă nimicnicia lumii. -soluția o constituie retragerae în absolut și izolarea
apollinica din finalul poemului. d) esență astrală a geniului mai este sugerată și prin marea lui
capacitate de a iubi; astfel, prin dragostea pentru frumoasă față de împărat, Luceafărul încearcă
să reconstituie unitatea, perechea, că mod de refacere a unității primordiale a lumii. -dar, cea
născută din păcat nu poate să înțeleagă sublimul acestui sacrificiu și va rămâne închisă în cercul
strâmt al orei de iubire pământene; copie imperfectă a unui prototip nerealizat, ea va fi incapabilă
să contemple ideea întrupată a geniului. 2. ipostază de ființă divină a geniului se conturează în
prima și a treia parte a poemului. a) cea de-a două față a geniului este eternă și ei ii corespunde
numele de Hyperion. Hyperion-cel care zboară pe deasupra-geniul este o făptură a primei
Creații, fiind legat de spirit și nu de materie. -geniul constituie o întrupare divină, primind de la
Dumnezeu darul de a crera, așa cum Luceafărul reprezintă a treia parte din însuși Demiurgul. b)
cele două nașteri ale Luceafărului, dar, mai ales, zborul spre Increatul cosmic, se înscriu într-o
"eternă reîntoarcere" la vocația creatoare a începuturilor lumii, geniul îl resprezintă astfel pe
Creatorul de pretutindeni și din totdeuna, calitate care îl că ajută să iasă din fluviul heractilic și să
devină veșnic. Cătălina îl reprezintă pe omul comun, negeniul, care își trăiește clipă într-un
spațiu-timp limitat, în "cercul" strat al soartei sale. La început, prin frumusețe, ea tinde spre
Luceafăr, pentru că o astfel de ființă este o monadă care reflectă cosmicul, așa cum o picătură de
rouă reflectă cerul. pe urmă, oprită de "lutul" care precumpănește în alcătuirea omului obișnuit,
ea își caută un alt "chip de lut" care să-i semene; împreună, vor reface tot o "unitate", dar la
nivelul teluricului.