SUICIDUL

De-a lungul timpului actele de sinucidere au şocat fie prin brutalitatea cu care au
fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat. Niciodată oamenii nu au putut
întelege pe deplin actele de sinucidere arătând în mod aproape constant dispreț, teamă, milă sau
indiferență față de acestea.
Suicidul şi tentativa de suicid sunt, de obicei, expresia unor tulburări instinctivo-
afective foarte profunde; unele dintre cele mai frecvente reacţii antisociale. Suicidul este actul
autoagresiv prin care o persoană, în mod intenţionat, își cauzează moartea. Aparând sporadic la
vârsta copilariei, el creşte brusc în adolescenţă. Deosebim între “suicidul sincer” bine motivat, al
disperării autentice şi “suicidul-șantaj”, cu amprentă isterică, în care este implicată în mod
deosebit responsabilitatea unei persoane . O altă clasificare a suicidului este facută de Durkheim
care diferenţiază 4 tipuri de suicid: suicidul egoist, cauzat de nivelul prea scăzut al integrării
sociale; suicidul altruist, datorat nivelului prea înalt al integrării; suicidul anemic, generat de
nivelul prea redus al reglării sociale; suicidul fatalist, produs de nivelul prea înalt al reglării
sociale.
Suicidul constituie o cauză majoră de moarte, în special la populaţia tânără. În
fiecare an, aproximativ un milion de oameni mor prin acte suicidare, ceea ce reprezintã, statistic,
un deces la fiecare 40 de secunde. Tentativele suicidare, în număr de 20 până la 50 de
milioane/an, sunt mult mai frecvente comparativ cu suicidul realizat. Fiecare deces prin suicid
are implicaţii profunde în cadrul membrilor familiei şi al prietenilor victimei, a căror viaţă va fi
profund afectată emoţional şi social. Între ţările cu rate mari ale suicidului se înscriu cele din
estul Europei, iar o incidenţă scăzută se înregistrează în ţările Americii Latine, ţările arabe şi
asiatice.

Ca modalităţi de realizare a suicidului, acestea sunt fizico-mecanice (spânzurarea,

hemoragia externă, precipitarea, electrocutarea, înnecarea, împuşcarea, etc.) şi chimice
(intoxicaţia dioxid de carbon, ingerarea de medicamente). Se constată că metodele chimice sunt
mai utilizate de către femei, pe care probabil le sperie durerea provocată de metodele fizico-
mecanice, precum şi automutilarea.

S-a ajuns la concluzia că există multe concepţii greşite privind sinuciderea. Există o serie de
„mituri”,de care,cu toate că sunt neconforme cu realitatea,continuă să se ţină seama,fapt ce duce
la o totală lipsă de implicare în rezolvarea sau prevenirea unor cazuri de suicid.
Spre exemplu :

Mit: Oamenii care vorbesc despre sinucidere rar,o şi comit.

Fapte: aproape 80% din cei ce comit o sinucidere,dau semne care avertizează din timp despre
starea lor. Când cineva vorbeşte despre sinucidere ar putea ca acest lucru să fie un semnal. Acest
lucru nu trebuie ignorat.

Mit: Menţionarea sinuciderii, ar putea da persoanei respectiva idee.

Fapte: Sinucigaşii au deja această idee. Nu vă fie frică să vorbiţi despre sinucidere. Întrebând pe
cineva despre gândurile de sinucidere,ar putea-o face pe acea persoană să  se simtă uşurată că
cineva a recunoscut durerea sa emoţională şi să se simtă în siguranţă dacă vorbeşte despre
problemele sale. Vorbind clar despre aceasta,ar putea face ca persoana să nu mai acţioneze.

Mit: Toţi sinucigaşii doresc să moara şi nu se mai poate face nimic în această privinţă.

Fapte: Cei mai mulţi sinucigaşi sunt nedecişi privind viaţa sau moartea. Ei se pot juca cu
moartea,lăsându-i pe ceilalţi sa-i salveze. De obicei ei cheamă un ajutor,înainte sau după o
încercare de sinucidere. De asemenea,perioada de criză ar putea să dureze un timp limitat.
Persoana poate primi ajutor şi deci,poate trece de o asemenea perioadă.

Mit: Sinuciderea este un act impulsiv,ce nu poate fi prevăzut.

Fapte: Cele mai multe sinucideri sunt planificate cu grijă şi gândite timp de săptămâni.

Mit: O persoană sinucigaşă,rămâne aşa mereu.

Fapte: Cele mai multe sinucideri,reapar la aproximativ 3 luni după începerea însănătoşirii,când
individul are destulă energie să-şi ducă la capăt planurile morbide. Dorinţa de a muri poate fi atât
de puternică încât ideea  de sinucidere este o evadare dintr-o situaţie fără speranţă. Insă există şi
persoane care odată ce nu au reuşit să se sinucidă,renunţă la această idee realizând că totul fusese
de fapt o mare greşeală.

Mit: Persoanele sinucigaşe sunt bolnave mintal.

Fapte: Studiile efectuate au arătat faptul că deşi persoanele sinucigaşe sunt extrem de nefericite
şi supărate,nu este necesar să fir şi bolnave mintal.

Concluzii: În timp ce societatea este supusă procesului de hipertrofiere,

indivizii, care nu sunt legaţi prin nimic între ei, se rostogolesc unul peste altul ca moleculele
unui lichid, fără a găsi un oarecare centru de greutate, care i-ar fi reţinut, i-ar fi întărit, iar
fi fortificat” (Durkheim, 1993). Un asemenea centru de greutate trebuie să devină societatea,
pentru a putea să fortifice persoanele cu diverse forme de devianță socială şi să le ajute să
depăşească momentele dificile oferindu-le o viziune mai bună asupra vieţii.