Dezvoltarea durabilă sau sustenabilă- DD

Dezvoltarea economică este strict corelată cu dezvoltarea durabilă.

Noţiunea de dezvoltare durabilă (legătura dintre dezvoltarea economică şi mediul
înconjurător) a fost consacrată în 1992, prin introducerea ei la nivelul Uniunii Europene.
1992 - Tratatul de la Maastricht, al 5-lea program comunitar ” Spre o dezvoltare
sustenabilă „‟ (politica Uniunii Europene pentru mediu) pune accentul pe:
 supraveghere regulată a dezvoltării regionale;
 instrumente financiare, coroborate cu cele legislative, programul integrând
probleme de mediu în toate celelalte programe;
 5 domenii cheie cu componentă de mediu: industrie, energie, transporturi,
agricultură şi turism;
 7 teme specifice: schimbări de climă, calitatea aerului, mediu urban, zonele de
coastă, gestionarea deşeurilor, gestionarea resurselor de apă, protecţia naturii;
 3 domenii sensibile de risc: risc industrial; securitate nucleară şi protecţie
radioactivă ; protecţie civilă şi catastrofe naturale.
Dezvoltare durabilă – DD – este un concept de dezvoltare economico-socială
recomandat tuturor ţărilor de către ONU, prin care se caută armonizarea a trei componente
fundamentale.
Ca punct slab, trebuie subliniat faptul că există încă disparităţi majore în interiorul
regiunilor, unde judeţele preponderent agricole coexistă cu cele mai dezvoltate. Acest
fenomen a luat amploare din cauza ameninţării privind impactul restructurării economice
îndeosebi în zonele mono-industriale, a căror populaţie a fost afectată de şomaj. Afectate au
fost regiunile de la graniţa cu Moldova şi Ucraina – şi regiunile mai puţin dezvoltate de-a
lungul Dunării.
Unul dintre punctele tari ale dezvoltării regionale constă în creşterea importanţei
dezvoltării Bucureştiului. Având 5,4% din populaţia ţării, Bucureşti contribuie cu 21% la PIB
naţional, iar 20% dintre IMM-urile româneşti sunt înregistrate aici. În capitală au fost atrase
51,1% din totalul investiţiilor străine. Bucureşti este de asemenea una din ariile în care se
înregistrează o substanţială migraţie pozitivă a viitorilor studenţi. De asemenea, aici se găsesc
cele mai mari oportunităţi de dezvoltare-cercetare.
Totuşi există un punct slab, şi anume faptul că Bucureşti nu şi-a extins aria de influenţă
spre judeţele învecinate, în împrejurimile capitalei aflându-se câteva dintre cele mai
subdezvoltate judeţe ale ţării.
Din punct de vedere economic, ameninţarea constă în faptul că zonele subdezvoltate
sunt concentrate în nord-est, la graniţa cu Moldova, şi în sud, de-a lungul Dunării, cauza
subdezvoltării fiind corelată cu şomajul şi cu preponderenţa activităţilor rurale, precum şi cu
incapacitatea de atragere a investiţiilor străine directe.
Un alt punct slab îl reprezintă faptul că regiunea Nord-Est este afectată atât de
dependenţa sa de agricultură, cât şi apropierea de graniţa cu Moldova şi cu Ucraina. Acelaşi
lucru este valabil, într-o anumită măsură, pentru regiunea sud, de asemenea dependentă de
agricultură şi unde Dunărea acţionează ca o barieră în comerţul transfrontalier. Un lucru
pozitiv, un punct tare, este faptul că părţile vestice şi centrale ale ţării au fost avantajate de
poziţia lor mai apropiată de pieţele vestice şi de dependenţa lor mai redusă de sectorul primar.
Până acum, ele au beneficiat mai mult de investiţii străine directe.
Cu toate acestea, această dezvoltare economică diferenţiată, asociată cu mecanisme de
politică fiscală, a dus la un fenomen de intensificare a subdezvoltării şi la accentuarea
diferenţelor. Investiţiile de capital în zonele defavorizate au scăzut substanţial datorită unui
declin al cheltuielilor publice, generat de probleme fiscale. Acest lucru, la rândul său, a afectat
investiţiile în infrastructura publică, împiedicând modernizarea şi întreţinerea utilităţilor
publice de bază. Toate aceste lucruri se conturează într-un punct slab. Ca ameninţare se
afirmă din păcate faptul că există oraşe mici şi mijlocii care au dificultăţi în furnizarea
serviciilor de bază de utilităţi publice, ceea ce reprezintă un impediment în atragerea
investitorilor.
Deşi România are o reţea urbană densă, multe centre urbane putând reprezenta
potenţiali poli de creştere economică la nivel regional, există puţine legături economice între
centrele urbane şi zonele înconjurătoare, deoarece modul lor de dezvoltare a fost conceput
independent unul de altul. De asemenea, nu se poate spune că există o piaţă regională a forţei
de muncă, ceea ce explică de ce un şoc pe piaţa muncii într-un oraş monoindustrial a condus
deseori la migraţia forţei de muncă spre zonele rurale.
Totuşi, există un punct tare şi anume, faptul că, în ultimul timp au început să apară
sistemele locale ale pieţei forţei de muncă, rezultat al specializării crescute a producţiei
prelucrătoare.
Ca puncte tari ale României, pe teritoriul ţării noastre există o serie de avantaje naturale,
insuficient exploatate în prezent, care, dacă sunt bine gestionate, pot constitui un mare
potenţial de creştere economică. Acestea includ sectorul primar (agricultura şi silvicultura),
industria agro-alimentară şi zone de atracţie turistică în mediile rural şi urban.
Protecţia mediului înconjurător a devenit o problemă a tuturor. Unul dintre principiile
generale ale strategiei protecţiei mediului este reprezentat de dezvoltarea durabilă. Conceptul
de dezvoltare durabilă este definit ca „un proces de transformare în care exploatarea
resurselor, direcţia investiţiilor, orientarea tehnicilor şi schimbare instituţiilor se desfăşoară
în mod armonios” şi reprezintă criteriul de selecţie a politicii economice şi de ajustare a
structurii în general, şi a politicii de mediu în special.1 .
O altă definiţie spune că „dezvoltarea durabilă reprezintă o punte de legătură între un
deziderat al dezvoltării urmărit patru decenii fără rezultate satisfăcătoare şi o mişcare de
salvare a naturii şi a mediului ambiant”2.. Sintetizând cele două definiţii pot afirma că
dezvoltarea durabilă reprezintă dezvoltarea economică ce asigură satisfacerea necesităţilor
prezente fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.
In condiţiile actuale, când conservarea şi protecţia naturii au căpătat o importanţă tot
mai mare, o semnificaţie profundă şi cuprinzătoare este realizarea unui dublu obiectiv:
protecţia naturii faţă de aspectele nefaste ale evoluţiei societăţii, care au determinat un proces
intens de distrugere a mediului înconjurător, şi conservarea aceluiaşi cadru natural pentru a-l
pune la dispoziţia oamenilor pentru odihnă şi recreare. Politica conservării naturii, a protecţiei
ei împotriva influenţelor negative ale omului vine ca un revers al creşterii tehnologizării
sociale, când nevoile umane de compensare fizică şi psihică se îndreaptă spre natură, în
mijlocul căreia oamenii găsesc condiţii favorabile pentru menţinerea sănătăţii şi reconfortare
necesare pe care şi le pot satisface practicând turismul.
Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor
de viaţă pentru generaţiile viitoare, în special al resurselor naturale regenerabile cel puţin la
nivelul celor existente pentru generaţia actuală precum şi redresarea factorilor de mediu
afectaţi de poluare. În plan spiritual dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult, înseamnă
conservarea moştenirii faptelor de cultură realizate de cei din trecut şi de cei de azi şi
dezvoltarea capacităţii de creaţie în viitor a elitei celor care ne urmează.
De asemenea, dezvoltarea durabilă reprezintă îmbinarea armonioasă a socialului,
economicului şi ecologicului, aşa cum arată şi schema următoare, mai bine zis atractivitatea
zonei trebuie privită prin cele trei puncte de vedere. Cele trei domenii se bazează pe
sustenabilitate şi formează un tot fiind independente dezvoltării durabile.

1
Nistoreanu, Puiu-Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2008, p.12
2
Stănciulescu, Gabriela-Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura
Economică, Bucureşti, 2004, pag.4
 Nevoi ecologice

Nevoi economice Nevoi sociale

Sustenabilitate

Fig.1.1. Dezvoltarea durabilă3

Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al interacţiunii dintre
patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de
funcţionare.

Obiectivul general al dezvoltării durabile

economic uman ambiental tehnologic

Fig. 1.2. Obiectivele generale ale dezvoltării durabile

Există trei elemente ce alcătuiesc împreună dezvoltarea durabilă:
 mediul înconjurător-care trebuie să fie pe deplin integrat dezvoltării turismului,
pentru ca dezvoltarea turistică să lase generaţiilor următoare un capital ecologic
cel puţin egal cu cel lăsat nouă de generaţiile trecute;
 echitatea - care se referă la dezechilibrele lumii contemporane ce participă în
bună măsură la degradarea mediului;
 viitorul - deoarece dezvoltarea durabilă impune o altă scală a timpului. În timp
ce agenţii economici operează sub presiunea concurenţei şi vizează obţinerea
profitului pe termen scurt, scopul dezvoltării este securitatea ecologică pe
termen lung.
Problemele mediului înconjurător au un caracter din ce în ce mai marcant, pe măsură ce
amploarea fenomenelor de poluare creşte. Trebuie luat în considerare faptul ca bunăstarea
generală depinde nu numai de ritmul creşterii economice ci şi de calitatea acesteia. Pentru
realizarea obiectivelor dezvoltării durabile politica economică, politica mediului, politica
investiţiilor şi cea a turismului sunt chemate să-şi coreleze acţiunile în conformitate cu
prevederile propuse de aceasta.
Principiile dezvoltării durabile sunt:
 resursele naturale, istorice, culturale şi alte resurse trebuie conservate pentru
consumul continuu pentru viitor aducând în acelaşi timp beneficii societăţii
actuale;
 dezvoltarea turismului trebuie planificată şi organizată astfel încât să nu
genereze probleme serioase mediului natural şi socio-cultural din zonă;
planificarea protecţiei mediului şi analiza capacităţii de absorbţie sunt tehnici

3
Popescu, Delia-Amenajarea turistică durabilă a litoralului, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2002, pag.
203
 importante în prevenirea problemelor de mediu şi socio-culturale ce rezultă din
derularea activităţilor turistice;
 calitatea generală a mediului în zonele turistice trebuie menţinută, iar acolo
unde este necesar, îmbunătăţită; turismul poate asigura motivaţia şi mijloacele
pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
 beneficiile turismului trebuie extinse la nivelul întregii societăţi.
În ceea ce priveşte mediul şi dezvoltarea durabilă, ONU a organizat trei conferinţe:
 prima conferinţă a avut loc la Stocholm în 1972 şi s-a referit la problemele
mediului deoarece protecţia mediului a început să devină o necesitate din cauza
deteriorării elementelor componente ale mediului înconjurător;
 cea de-a doua conferinţă s-a desfăşurat la Rio de Janeiro în 1992 fiind marcată
de introducerea şi aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă;
 Summmit-ul mondial pentru dezvoltarea durabilă organizat de ONU la
Johannesburg în anul 2002 reprezintă cea de-a treia conferinţă, în care s-au
dezbătut probleme precum sărăcia, degradarea mediului, sănătatea şi în care
dezvoltarea durabilă a fost analizată ca factor ce vizează echilibrul dintre
obiectivele economice, sociale şi ecologice, domenii în care turismul îşi aduce
contribuţia fiind o soluţie mult mai eficientă pentru dezvoltare decât activităţile
din sectorul primar şi secundar.
Printre problemele ce vor trebui soluţionate în dezvoltarea durabilă se numără:
pregătirea forţei de muncă, dirijarea fluxurilor de vizitatori, promovarea turismului rural şi a
circuitelor culturale şi nu în ultimul rând încurajarea eforturilor investiţionale de calitate.

Pregătirea forţei de muncă

Dirijarea fluxurilor de vizitatori

Probleme ce
trebuiesc Promovarea turismului rural
rezolvate

Promovarea circuitelor culturale

Încurajarea eforturilor investiţionale

Fig. 1.3. Ansamblul problemelor ce trebuiesc rezolvate în cadrul dezvoltării durabile

Din perspectiva dezvoltării durabile satisfacerea nevoilor esenţiale ale populaţiei

înseamnă:
 asigurarea unei producţii mai mari de alimente obţinute prin mijloace “curate”
din punct de vedere ecologic;
 acoperirea nevoilor de aprovizionare cu apă;
 asigurarea condiţiilor optime de sănătate şi igienă.
Dezvoltarea durabilă este un proces de îmbunătăţire a calităţii vieţii pentru toată
populaţia globului fără a majora utilizarea resurselor naturale mai mult de limitele
suportabilităţii pământului, ceea ce înseamnă asigurarea creşterii economice a ţării,
echitate socială, protecţia mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale.

Echitate
socială

Asiguarea Protecţia
creşterii Dezvoltarea durabilă mediului
economice înconjurător

Conservarea
resurselor
naturale

Fig. 1.4. Procesul dezvoltării durabile

În concluzie pot afirma că dezvoltarea durabilă favorizează păstrarea şi restabilirea

resurselor naturale, menţinerea echilibrului normal între om şi natură, precum şi menţinerea
potenţialului şi diversitatea de resurse necesare pentru populaţia actuală şi cea de mâine.