Vara începe cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) și durează până la Sfânta Maria Mică (8 septembrie).
Alături de calendarul oficial, recunoscut de către Stat și Biserică, oamenii au
utilizat de-a lungul timpului, în raport cu ocupațiile, educația și convingerile lor, calendare neoficiale, care sunt elemente foarte vechi: respectarea obiceiurilor, practicarea lor după rânduiala îndătinată imprimă vieții colective, familiei și în general vieții sociale a satului, o anumită cadență. În perioada muncilor agricole, ele stabileau un echilibru între muncă și odihnă, prin etapele care marcau sfârșitul anumitor munci și pregătirea pentru altele. Chiar în timpul unei zile de muncă, la coasă și la seceră, se respecta cu multă rigoare prânzul mic și prânzul mare, odihna de după prânzul mare – la care se cânta și se spuneau povești – și cina. Obiceiurile tradiționale ale verii se înfiripă și evoluează pe un calendar neoficial care cuprinde câteva sute de personaje reale sau imaginare, ierarhizate. Calendarul planifică practic întreaga activitate din spațiul tradițional pe sezoane, săptămâni, zile și chiar momente ale acestora, precizând timpul optim pentru arat, semănat, culesul roadelor, formarea turmelor, tunsul pomilor și al viei, zile favorabile pentru pețit, logodit, vrăji, farmece, culegerea plantelor de leac etc.
Folclorul populațiilor rurale păstrează încă reprezentări, mituri și rituri de mare
vechime. Ele înfățișează succesiunea anotimpurilor. Anotimpul aducător de roade al verii, scăldat în energii solare, a determinat ceremonialuri specifice marcând încheierea cu bine a secerișului, al rodului seminței ajunsă holdă.