Iancu de Hunedoara sau Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca fiind românul care a

reuşit să câştige, în vremuri de mare restrişte, atât respectul celor de-un sânge cu el,
cât şi pe cel al maghiarilor şi nu numai.
Prea multe lucruri despre copilăria şi adolescenţa celui ce avea să fie cunoscut drept
Iancu de Hunedoara nu se ştiu, cu excepţia faptului că s-ar fi născut în 1407, într-o
familie ce avea să fie înnobilată peste doi de regele Sigismund al Ungariei. În vreme ce
unii istorici spun că acesta s-ar fi născut undeva în zona Severinului, alţii spun că Iancu
a fost transilvănean get-beget. Se pare că nu i-a plăcut cartea în mod special, dar avea
o înclinaţie naturală spre tehnicile militare, pe care şi le însuşeşte şi desăvârşeşte în
solda unor nobili importanţi ai vremurilor respective, de origine sârbă şi italiană. În anul
1435, Iancu revine în ţară, în acelaşi an el primind din partea regelui Sigismund al
Ungariei, alături de fratele său - Ioan, oraşul şi districtul Comiat din zona Banatului drept
chezăşie pentru suma de 1.500 florini de aur pe care o dăduse cu împrumut tezaurului
regatului. În 1438 ajunge chiar ban al Severinului şi, apoi, de aici, o serie de împrejurări
l-au adus în postura de a avansa extrem de rapid pe scara socială, într-un timp record
pentru acele vremuri.