Congresul de la Viena

Congresul de la Viena (18 septembrie 1814 – 9 iunie 1815) a fost o conferință a statelor

europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a reinstaura în Europa
ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze. Scopul Congresului de la
Viena a fost restabilirea vechilor regimuri absolutiste și înlăturarea urmărilor ocupației franceze
în Europa. Între preocupările majore ale congresului s-a numărat favorizarea autorităților
tradiționale, adică a nobilimii conservatoare și clericale.
Dupa prima abdicare a lui Napoleon, În timpul negocierilor de la Paris s-a hotărât că
trebuie să fie convocat un „congres general” care să aibă loc la Viena, iar invitate ar trebui să fie
„toate puterile din ambele tabere angajate în actualul război”Începutul congresului a fost
programată pentru iulie 1814. În capitala Austriei s-au întrunit 216 delegați ai tuturor puterilor
europene, cu excepția Imperiului Otoman. Ședințele oficiale au avut loc la 1 noiembrie , fiind
purtate de marile puteri victorioase ca Anglia reprezentanta de Lordul Castlereagh, Rusia
reprezentat de Alexandru I , Franța reprezentant ministru de externe Talleyrand, Austria
reprezentant cancelarul Metternich. La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape
toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri.
(Reprezentantii povestesc)
Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegațiile marilor puteri, la marile
conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a
Europei și a întregii lumi, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial.
Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței, în martie 1815, a grăbit încheierea lucrărilor
congresului, semnarea Actului final, și a determinat formarea unei noi coaliții militare
antifranceze (Rusia, Anglia, Austria si Prusia). Actul final, care cuprindea toate tratatele
separate negoicate până atunci, a fost semnat pe 9 iunie 1815 (cu doar câteva zile mai înainte
de bătălia de la Waterloo). Cele mai importante prevederi erau următoarele: 
- Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din ianuarie 1792; în plus, avea obligația de
a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei;
- Austria a recăpătat controlul asupra  Tirolului  și  Salzburgului, asupra fostelor provincii din  Iliria  și a
districtului  Ternopil 

- Rusia primea cea mai mare parte a Ducatului Varșoviei și păstra în continuare controlul asupra  Finlandei-
Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei,
- în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor;
- Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană, condusă de o dietă federativă
prezidată de Austria;
- Suedia primește Norvegia, ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene;
- Elveției i se recunosc independența și neutralitatea ei a fost garantată.
-Britanicilor li s-a confirmat controlul asupra Coloniei Capului în sudul Africii, a
insulelor Tobago și Ceylon și a altor colonii din Africa și Asia. 
Consecintele
Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui
ansamblu de patru puteri: Austria, Prusia, Rusia și Anglia. Pentru a păstra vechile regimuri
dinastice, neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state
proprii, naționale, monarhii Prusiei, Austriei și Rusiei creau, în 1815,  Sfânta Alianță, un pact de
asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor
revoluționare, și care, până în 1823, a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau
naționale europene.
Aerul mistic“ al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I, dar rolul important l-a
avut cancelarul Austriei, Metternich, a cărui operă este „Noua Europă“, care se întemeiază pe
marile principii ale legitimității, dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de
organizare a „concertului european“. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni
pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație
Franța.
Structura sociala a statelor
Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire
a feudalismului în Europa. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au
dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic.
În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia, care era
interesată în toate aceste schimbări.
După 1848, ca urmare a dezvoltării industriei, o nouă clasă socială își face simțită
prezența pe scena politică: muncitorimea. Nemulțumită de condițiile ei de existență, aceasta a
început să se organizeze, la început în sindicate și apoi în partide, pentru a dobândi drepturi
economice și politice, opunându-se de multe ori intereselor burgheziei.
-Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare
măsură respectate.
-Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor, nu a revenit la vechea formulă
absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814, ce cuprindea multe
principii constituționale.
-Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze, Frederic Wilhelm al III-lea s-a angajat
într-un amplu proces de reformare.
-Austria, în schimb, a rămas un imperiu absolutist, ce reunea multe popoare sub autoritatea
dinastiei de Habsburg.
-Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală, deși conducătorul său absolut se
considera „salvatorul Europei".
-Europa de Sud-Est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat
despotic, Imperiul Otoman, care, în diferite forme de dominație, stăpânea mai multe
popoare: români, sârbi, greci, bulgari.