3.

MIŞCAREA NATURALĂ A POPULAŢIEI

(REPRODUCEREA POPULAŢIEI)

Dr. Adriana Vasile

Mişcarea naturală a populaţiei sau reproducerea populaţiei reprezintă fenomenul de

reînnoire permanentă a populaţiei datorită intrării unei generaţii noi în fiecare an în populaţie
şi a ieşirii, în medie, a unei generaţii prin deces. Prin urmare, mişcarea naturală a populaţiei
prezintă două componente: natalitatea şi mortalitatea.
În sens restrâns, prin reproducerea populaţiei se înţelege componenta pozitivă a
procesului de mişcare naturală, constând din sporirea numerică a efectivelor ca urmare a
naşterii de născuţi vii.

NATALITATEA SI FERTILITATEA
Fertilitatea reprezintă problema centrală a demografiei aşa cum atitudinea faţă de
natalitate rămâne principalul criteriu de definire a politicii demografice a oricărei ţări, de
încurajare a natalităţii sau de limitare a ei. Evenimentul biologic “naşterea”, în aparenţă, se
află sub semnul unui număr mare de factori economici, sociali, culturali, frecvenţa naşterilor
în populaţia unei ţări reflectând de fapt modele culturale în care sunt implicate instituţii
sociale, atitudini şi valori, societatea în întregul ei. Demograful şi sociologul american
Norman B. Ryder spunea, în anul 1959: “Nu există în istoria personală un eveniment mai
semnificativ pentru viitor decât acela de a deveni părinte şi nu este o normă de comportament
mai importantă pentru supravieţuirea societăţii decât o fertilitate adecvată”.
Trecând de la naştere ca eveniment biologic la considerarea naşterilor ca fenomen
demografic în populaţii sau subpopulaţii sau în perioade diferite de timp, se constată variaţii
datorate condiţionării social-economice a acestor evenimente. Prin urmare, naşterea exprimă
în maniera cea mai expresivă caracterul dual al fenomenelor demografice: biologic şi social.
Rezultă că analiza demografică trebuie să recurgă la modele şi teorii sociologice şi economice
pe baza cărora să poată explica tipologia fertilităţii, a relaţiilor complexe care există între
variabilele demografice şi cele sociale. Altcumva, va fi greu de înţeles de ce fertilitatea este
mai mare în ţările mai puţin dezvoltate şi înregistrează o tendinţă de scădere în ţările
dezvoltate, de ce, în cadrul unei ţări, fertilitatea înregistrează diferenţe în distribuţia pe medii
sociale (urban/rural), în profil teritorial sau de ce variază pe categorii sociale.
În studiul natalităţii şi fertilităţii se întâlnesc un număr mare de noţiuni, concepte şi
indici, prezentarea succintă a acestora fiind indispensabilă.
Produsul de concepţie – rezultatul fecundării unui ovul de către un spermatozoid,
care a parcurs perioada de gestaţie şi care se soldează prin naştere născut viu, născut mort sau
avort.
Născutul viu – produsul de concepţie expulzat sau extras complet din corpul mamei,
indiferent de durata gestaţiei care, după această separare, respiră sau manifestă orice semn de
viaţă, cum ar fi bătăile inimii, pulsaţiile cordonului ombilical sau contracţia musculară
dependentă de voinţă, indiferent dacă cordonul ombilical a fost secţionat sau nu sau placenta a
fost eliminată sau nu.
Născutul mort – produsul de concepţie care provine dintr-o sarcină de peste 28 de
săptămâni şi care, după separarea completă de corpul matern nu manifestă nici un semn de
viaţă. Determinarea duratei sarcinii este adesea dificilă. Se preferă drept criteriu o informaţie
indirectă, cum este greutatea fătului de peste 1000 de grame sua o lungime de peste 35 cm.
Avorton – produsul de concepţie care provine dintr-o sarcină cu o durată mai mică de
28 de săptămâni şi care, după extragerea completă din corpul matern nu manifestă nici un
semn de viaţă. Din acelaşi motiv ca mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mică
de 1000 de grame sau o lungime mai mică de 35 cm.
Naşterea – evenimentul expulzării unui produs de concepţie după o perioadă a sarcinii
mai mare de 28 de săptămâni. Numărul naşterilor nu coincide în mod necesar cu numărul
născuţilor vii, deoarece există pe de o parte posibilitatea unor naşteri multiple şi, pe de altă
parte, riscul apariţiei născuţilor morţi.
Rangul naşterii – exprimă a câta naştere (vie sau nu) a mamei este cea în cauză.
Rangul născutului - exprimă al câtelea născut viu sau mort este născutul considerat
în suita celor pe care i-a născut mama.
Intervalul protogenezic – este durata medie dintre căsătorie şi naşterea primului
copil.
Intervalele intergenezice – sunt duratele medii care separă naşterile de rang succesiv
(durata medie între prima şi a doua naştere, a doua şi a treia, ş.a.m.d.).
Contingent fertil – cuprinde populaţia masculină în vârstă de 18-54 de ani şi
populaţia feminină în vârstă de 15-49 de ani. In practică, datorită influenţei nesemnificative a
efectivului şi structurii contingentului fertil masculin asupra fenomenului demografic al
născuţilor vii, analiza reproducerii populaţiei se concentrează exclusiv asupra contingentului
fertil feminin.
Fecunditatea – capacitatea fiziologică a femeii, a cuplului de a procrea.
Fertilitatea – capacitatea fiziologică a femeii, a cuplului de a concepe, păstra şi naşte
un născut viu. Este manifestarea efectivă a fecundităţii femeii, cuplului, măsurată prin
numărul de copii obţinuţi.
Comportament reproductiv – atitudinea unui cuplu faţă de propria reproducere,
adică faţă de dimensiunea finală a familiei.
Planificare familială (planning familial) – în mod obişnuit se înţelege “controlul
conştient al fertilitaţii adoptat de cupluri care trăiesc într-o uniune sexuală stabilă” (E.
Grebenik, 1974). Concret, aceasta înseamnă determinarea conştientă de către cuplu a
numărului total de copii şi a eşalonării în timp a naşterii acestora. După V. Trebici şi colab.,
noţiunea ar trebui să aibă un conţinut ceva mai larg, definiţia propusă fiind: “planificarea
familială este determinarea conştienţă, liberă, de către cuplu a numărului de copii şi a
eşalonării naşterilor, ţinând seama de modelele şi valorile existente în societate, dezvoltarea
armonioasă a familiei, îmbunătăţirea nivelului de trai, ocrotirea sănătăţii şi asigurarea
educaţiei familiei”. Planificarea familială este un model cultural, determinat de numeroşi
factori. Exercitarea planificării familiale presupune trei condiţii: cunoaştere, atitudine şi
practicare, în sensul că trebuie să existe o informaţie adecvată, urmată de o motivaţie pentru
adoptarea deciziei de a avea un anumit număr de copii, precum şi disponibilitatea mijloacelor
de a putea pune în practică o asemenea decizie. Convenţional, aceste mijloace se împart în
contraceptive şi abortive. Gradul de extindere a planificării familiale variază de la o ţară la
alta, iar în cadrul populaţiei unei ţări, de la o categorie socială la alta, diferenţiat pe medii
sociale, nivel de instruire etc. Acest lucru este foarte important pentru a înţelege fertilitatea
diferenţială.

A. Natalitatea reprezintă fenomenul demografic al născuţilor vii înregistraţi într-o

populaţie definită, într-o perioadă dată de timp. Intensitatea fenomenului este măsurată cu rata
brută de natalitate care exprimă frecvenţa născuţilor vii la 1000 de locuitori pentru perioada
calendaristică considerată (an, semestru, trimestru, lună).
Informaţiile necesare pentru calcularea indicatorului sunt:
 numărul de născuţi vii;
 numărul de locuitori (fie numărul mediu anual, fie numărul de locuitori la mijlocul
anului calendaristic – 1 iulie, cel mai frecvent utilizat datorită variaţiilor efectivului
populaţiei ca urmare a mişcării demografice).
Sursele de informaţii:
 statistica stării civile (pentru născuţii vii);
 statistica curentă (pentru populaţie).
Formula de calcul:
nr. n. vii
RBN =--------------x 1000
nr. loc.

Avantajele ratei brute de natalitate sunt reprezentate de:

 simplitatea calculului;
 disponibilitatea datelor în condiţiile înregistrărilor de tip exhaustiv.
Dezavantajele decurg, în principal, din faptul că numitorul raportului nu exprimă populaţia
expusă riscului de naştere şi din dependenţa faţă de structura populaţiei. Altfel spus, dacă
dintr-o populaţie efectivul persoanelor de sex feminin de vârstă fertilă (15-49 ani) diferă faţă
de o altă populaţie, indicele brut de natalitate va diferi, chiar dacă în ambele situaţii se vor
naşte anual acelaşi număr mediu de descendenţi. Acest dezavantaj este comun tuturor
indicatorilor bruţi şi se corectează prin indici mai elaboraţi sau prin metoda de standardizare a
structurilor. Cu toate acestea, rata brută de natalitate este utilă, fiind întâlnită în toate
statisticile naţionale şi internaţionale, pentru identificarea tendinţelor generale în evoluţia
fenomenului şi, împreună cu rata brută de mortalitate este folosită pentru periodicizarea
istoriei demografice şi descrierea “tranziţiei demografice”.
 Evoluţia natalităţii
Conform datelor din literatura de specialitate, nivelul maxim al reproducerii umane se
situează în jurul valorii de 50 de născuţi vii la 1000 de locuitori pe an. Asemenea valori s-au
întâlnit în trecutul ţărilor astăzi dezvoltate economic, şi se mai înregistrează încă valori
apropiate şi astăzi în unele ţări mai puţin dezvoltate. Din a doua jumătate a secolului XIX, în
ţările care au început să se dezvolte economic, pe măsura industrializării, urbanizării şi
ridicării nivelului de instrucţie, reproducerea umană a început să diminue. Factorii care au
acţionat au fost numeroşi şi cu acţiune câteodată contradictorie de la un teritoriu la altul.
Dintre aceştia cităm:
 intensificarea şcolarizării şi prelungirea progresivă a duratei studiilor;
 ocuparea femeii în viaţa economică şi socială;
 avansarea vârstei medii la căsătorie şi instabilitatea familiei prin divorţ;
 schimbarea comportamentului reproductiv al populaţiei migrate din mediul rural în
mediul urban, populaţie care a împrumutat destul de rapid comportamentul populaţiei
urbane, caracterizat printr-un nivel redus de reproducere;
 ridicarea nivelului de cultură care a avut drept consecinţă apariţia unei atitudini
conştiente faţă de reproducere şi descendenţi;
 scăderea mortalitaţii la descendenţi ceea ce implică creşterea numărului membrilor
familiei;
 creşterea costului de întreţinere a unui copil în condiţiile trecerii de la economia agrară
a familiei la familia ocupată în industrie;
 creşterea mai rapidă a cerinţelor decât a posibilităţilor de satisfacere a acestora
(accentuarea diferenţelor dintre cantitatea şi varietatea bunurilor produse şi
posibilităţile de achiziţionare a acestora).
Toţi aceşti factori, la care am mai adăuga, în epoca modernă, cunoaşterea şi răspândirea
metodelor contraceptive, au acţionat, în general, în sensul scăderii natalitaţii, prin intervenţia
voluntară a cuplurilor asupra contracepţiei. Creşterea nupţialitaţii, scurtarea perioadei de
alăptare, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, în general, în special a femeilor, au
reprezentat factori care au avut un efect opus, dar de o importanţă mai mică. Importanţă
majoră în stabilirea nivelului reproducerii populaţiei are şi politica statului care prin măsuri
economice, sociale, legislative şi educaţionale poate interveni în modelarea fenomenului.
Nivelurile iniţial ridicate ale natalitaţii nu au fost capabile să genereze şi sporirea
rapidă a numărului populaţiei, deoarece au coexistat nivele aproape tot atăt de ridicate ale
mortalităţii (rata brută de mortalitate). Cu începere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
consecinţă a industrializării, urbanizării, creşterii nivelului de trai şi apoi a altor succese în
domeniul ştiinţelor medicale, mortalitatea a început să diminue ca intensitate în ţările
considerate astăzi dezvoltate. Abia după un oarecare interval de timp a fost antrenată şi
natalitatea în tendinţa de scădere.
 Între cele două războaie mondiale ambii indicatori tind să se stabilizeze şi să evolueze
paralel. Dupa cel de-al doilea război mondial şi până în prezent rata de natalitate coboară
continuu, ajungâd în Europa în jurul valorii de 11.7o/oo (1995).
Evoluţia natalităţii în România a urmat aceeaşi tendinţă descrisă pentru ţările
europene avansate, dar cu o întârziere, datorită dezvoltării economice şi industrializării tardive
(grafic nr.1).
În perioada 1930 – 1935 nivelele depăşeau 30‰. In perioadal celui de-al doilea război
mondial ritmul reproducerii scade datorită dezorgănizării familiilor determinate de strămutări,
concentrări, mobilizări, de scăderea nupţialităţii, precum şi a climatului psihologic de teamă şi
incertitudine. Pentru această perioadă nu se cunosc valorile exacte ale ratei de natalitate. După
terminarea războiului, reproducerea populaţiei este reluată cu o intensitate sporită, nivelul
ratei crescând în anul 1949 pâna la valoarea de 27.6 o/oo. Urmează apoi o perioadă de
descreştere a valorii, întreruptă în unii ani de redresări ale indicelui. Din 1957, în condiţiile
practicării întreruperilor chirurgicale ale cursului sarcinii la cerere, scăderea natalităţii a fost
mai rapidă astfel încât în anul 1966 se înregistrează cea mai mică valoare - 14.3 o/oo. In acel an,
prin Decretul 770/1966, se interzice avortul chirurgical. Consecinţa acestei măsuri coercitive a
fost creşterea bruscă a nivelului fenomenului în 1967 – 27.4 o/oo. In perioada următoare, în
condiţiile unei politici demografice pronataliste şi a menţinerii măsurilor legislative amintite
anterior, s-a constatat o evoluţie a fenomenului asemanatoare cu cea înregistrată în perioada
1957-1966, respectiv o tendinţă de scădere continuă, dar într-un ritm ceva mai lent,
ajungându-se în 1983 la valoarea din 1966. Ca urmare a unor noi măsuri coercitive, după
anul 1983 nivelul fenomenului cunoaşte o uşoară tendinţă de creştere ajungând la valori de 16
o
/oo în 1986, pentru ca în perioada 1986-1989 să se menţină la valori relativ constante. In 1990,
ca urmare a liberalizării avorturilor şi a programului naţional de planning familial, nivelul
ratei de natalitate a scăzut la 13.6 o/oo (grafic nr.2). După 1990, se înregistrează o scădere
continuă a valorii indicatorului ajungând în anul 1996 la 10.2 o/oo. In următorii ani (1997-
2000) rata brută de natalitate s-a situat la nivele constante – 10.5‰.
Variaţii ale ratei de natalitate în funcţie de unele caracteristici.
a. Distribuţia pe medii sociale a valorilor ratelor de natalitatea se caracterizează prin
nivele mai ridicate în mediul rural până în anul 1976. Dupa 1976 pâna în anul 1988 s-au
înregistrat în mod constant valori mai mari pentru ratele de natalitate din mediul urban faţă de
cele din mediul rural. Incepând cu anul 1989, frecvenţa născuţilor vii la 1000 de locuitori a
fost mai mare în mediul rural, astfel în 2000, rata brută de natalitate a fost de 12.3‰ în mediul
rural şi de 8.9‰ în urban (graficele nr. 1 şi 2).
 Evolutia ratei de natalitate, Romania, 1930 - 1989

44

40

36

32

28
n .v ii/1 0 0 0 lo c .

24 Total
Urban
20 Rural

16

12

ani
Sursa datelor: INS

Grafic nr. 1

Evolutia ratei de natalitate, Romania, 1990 - 2000

15.5

14

12.5
n.vii/1000 loc.

11
Total
Urban
Rural
9.5

6.5

5
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
ani
Sursa datelor: INS

Grafic nr. 2
 b. În profil teritorial tendinţa istorică în România este aceea a unei reproduceri mai
scăzute în judeţele din vestul ţării.
Pentru anul 2000, judeţele cu valori mai mici faţă de valoarea pe ţară au fost:
Municipiul Bucureşti (7.8‰), Cluj (8.8‰), Teleorman (8.9‰), Caraş-Severin şi Hunedoara
(9.0‰). La polul opus s-au situat judeţe din Moldova: Vaslui (14.6‰), Iaşi (13.8‰),
Botoşani (13.5‰), Suceava (13.3‰).
c. Structura născuţilor vii în funcţie de sex se caracterizează printr-o pondere mai
mare a născuţilor de sex masculin – 51.5% din totalul născuţilor vii înregistraţi în Romănia,
anul 2000.
B. Fertilitatea
Fertilitatea, fenomenul demografic al născuţilor vii în populaţia feminină de vârstă
fertilă (15-49 de ani), permite o mai bună aprofundare a studiului reproducerii popuaţiei.
Indicatorii folosiţi pentru măsurarea fenomenului sunt mai omogeni şi mai puţin
influenţaţi de structura populaţiei. În analiza fertilităţii există două modalităţi de abordare:
 transversală (măsurarea, descrierea şi analiza fertilităţii la un moment dat, de regulă
un an calendaristic);
 longitudinală (studiul fertilităţii pe o generaţie); abordarea longitudinală se poate
realiza prospectiv sau retrospectiv.
1. În analiza transversală a fertilităţii se calculează următorii indicatori:
a. Rata generală de fertilitate (RGF) exprimă frecvenţa născuţilor vii la 1000 de
femei de vârstă fertilă (15-49 de ani).
Dezavantajele indicatorului constă în faptul că numitorul indicatorului se referă la
femei de vârstă 15-49 de ani, incluzând femei necăsătorite, căsătorite, văduve şi divorţate,
deci cu probabilităţi diferite de a naşte nascuţi vii. De asemenea, unele femei sunt fecunde,
altele (o pondere mică) sunt sterile. Valoarea ratei de fertilitate generală este influenţată atât
de fertilităţile specifice pe grupe de vârstă cât şi de structura pe grupe de vârstă a populaţiei
feminine.
Prin urmare, un următor pas în măsurarea, descrierea şi analiza fertilităţii îl reprezintă
calcularea unor indici mai detaliaţi.
b. Rata specifică pe vârstă a fertilităţii reprezintă raportul dintre numărul de născuţi
vii aduşi pe lume de femei de o anumită vârstă şi numărul femeilor de vârsta respectivă. Se
pot calcula pe grupe anuale (mai rar) sau pe grupe cincinale de vârstă (cel mai frecvent).
Distribuţia ratelor de fertilitate pe grupe de vârstă redă expresiv tipul de fertilitate
caracteristic populaţiei luate în studiu. Astfel, dacă fertilitatea maximă se înregistrează la
grupa de vârstă 20-24 de ani, vorbim de tipul de fertilitate “precoce”. Dacă grupa de vârstă
modală este 25-29 de ani, tipul de fertilitate sugerat este “tardiv” sau “întârziat”, în timp ce, în
situaţiile în care ratele de fertilitate înregistrează nivele apropiate pentru grupele de vârstă
“20-24” şi “25-29” tipul de fertilitate este “intermediar” sau “mediu”.
 În general, pe măsura dezvoltării socio-economice a societăţii, a prelungirii perioadei
de instrucţie profesională, cu efect asupra deplasării vârstei la căsătorie către vârstele 24-25 de
ani pentru femei, există tendinţa de a se trece de la modelul de fertilitate “precoce” –
predominent în zilele noastre, către tipul de fertilitate “întârziată” prin tipul de fertilitate
“intermediară”.
În cazul României, ratele de fertilitate specifică pe grupe de vârstă ilustrează existenţa
încă a unui model de fertilitate precoce, valoarea maximă fiind înregistrată la grupa de vârstă
20-24 de ani (grafic nr.3). Analizând însă evoluţia fertilităţilor pe grupe de vârstă în timp
(grafic nr.4), se constată tendinţa de apropiere de modelul de fertilitate intermediară, deoarece
diferenţele între nivelul fertilităţii la grupa “20-24” şi “25-29” au tendinţa de diminuare, mai
ales în mediul urban. In paralel se înregistrează, în ultimii ani, tendinţa de creştere a valorilor
ratelor de fertilitate la grupele de vârstă 30-34 şi 35-39 de ani şi de scădere la grupa 15-19 ani.
Trebuie precizat faptul că un model de fertilitate “precoce” creşte perioada fertilă, favorizând,
teoretic, reproducerea lărgită a populaţiei.
Fertilitatea, în ansamblu, este dependentă şi de structura populaţiei feminine de vârstă
fertilă (15-49 ani) în funcţie de starea civilă. In funcţie de starea civilă a mamei se determină
intensitatea fertilitaţii conjugale (legitime) şi extraconjugale (nelegitimă).
Rata de fertilitate conjugală exprimă frecvenţa născuţilor vii a mamelor căsătorite în
subpopulaţai feminină de vârstă fertilă (15-49 ani) căsătorite. Similar, rata de fertilitate
nelegitimă se obţine raportând numărul de născuţi vii de către mame cu alte stare civilă decât
“căsătorite” la numărul de femei de vârstă fertilă (15-49 ani) care nu au statut de “căsătorite”.
În România, ca de altfel în majoritatea ţărilor, fertilitatea extraconjugală deţine o
pondere mică, practic neglijabilă. Acest aspect atrage atenţia asupra faptului că nivelul
fertilitaţii generale este determinat şi de ponderea femeilor căsătorite din totalul femeilor de
vârstă fertilă. Cu alte cuvinte, este scos în evidenţă şi rolul fenomenului nupţialităţii în
evoluţia fertilităţii şi deci a frecvenţei născuţilor vii într-o populaţie. De fapt, nivelul ratei de
natalitate este determinat de un factor calitativ, reprezentat de intensitatea fertilităţii generale
şi de doi factori cantitativi, externi fenomenului: structura pe sexe a populaţiei şi ponderea
populaţiei feminine fertile din totalul populaţiei feminine.
Elementele de măsurare şi analiză a fertilităţii prezentate până acum conduc către
ideea că apar o serie de factori cantitativi (ce ţin de structura populaţiei) a căror influenţă
trebuie măsurată pentru a nu desprinde concluzii eronate atunci când se compară fertilitatea
înregistrată în populaţii diferite d.p.d.v. al caracteristicilor “timp” sau “spaţiu”. In acest scop,
se recomandă a fi aplicate metodele de standardizare a fertilităţii. Compararea fertilităţilor pe
judeţe, medii, localităţi, ţări trebuie să se facă cu ajutorul ratelor standardizate de fertilitate,
rate care reţin numai influenţa factorului/factorilor calitativ/calitativi, permiţând o analiză
fundamentată ştiinţific.
 Ratele de fertilitate pe grupe de varsta si medii, Romania, 2000

140

120

100

80
n.vii/1000 femei pe grupe
de varsta Total
60 Urban
Rural

40

20

0
15-19
20-24
25-29
30-34
35-39
grupe de varsta 40-44
Sursa datelor: INS 45-49

Grafic nr. 3

Fertilitatea pe grupe de virsta, Romania, 1990-2000

150

135

120

105
n. vii/1000 femei

90 15-19

20-24

75 25-29

30-34

60 35-39

40-44

45 40-44

30

15

0
1990 1991 1992 1993 1884 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Sursa datelor : INS ani

Grafic nr. 4
 c. Calendarul fertilităţii reprezintă distribuţia născuţilor vii după vârsta la naştere a
mamelor, respectiv a ratelor de fertilitate specifică pe grupe de vârstă. Este necesar pentru
determinarea vârstei medii şi mediane la naştere. Vârsta medie la naştere a mamelor este un
indicator care are importanţă pentru determinarea tipului de fertilitate. De asemenea, acest
indicator este folosit ca măsură a distanţei între două generaţii, la calculul valorilor populaţiei
stabile etc. Pentru România, vârsta medie la naştere oscilează în jurul valorii de 26 de ani,
înregistrându-se tendinţa de creştere în ultimii 10 ani (24.5 ani în 1991 comparativ cu 25.5 ani
în 2000).
Vârsta medie a mamelor la naşterea copiilor este influenţată de distribuţia născuţilor
după rangul acestora, de structura în funcţie de starea civilă, de vârsta la căsătorie etc.
d. Distribuţia născuţilor vii după rangul lor permite desprinderea unor aspecte
importante pentru aprecierea fenomenului de reproducere (natalitate, fertilitate).
În statistica ţării noastre distribuţia născuţilor vii după rang se evidenţiază pentru
fiecare nivel, până la rangul al 8-lea şi peste. De asemenea, distribuţia născuţilor vii după rang
este corelată cu distribuţia după vârsta mamei la naştere.
Ponderea cea mai mare o deţin născuţii vii de rang I (51.5%), urmată de cea a
născuţilor de rang II (29.4%). Prin urmare, peste 80% din născuţii vii ai anului 2000
reprezintă rangurile unu şi doi. Dacă adăugăm faptul că în acelaşi an născuţii vii ale căror
mame aveau vârsta sub 30 de ani reprezentau 80.3%, avem o informaţie valoroasă despre
modelul fertilităţii populaţiei României: este de tip precoce, concentrată pe rangurile unu şi
doi, deci cu o dimensiune relativ redusă.
Comparând cu anul 1990, se constată o creştere a proporţiei născuţilor vii de rang I în
timp ce ponderea născuţilor vii de rang III şi peste înregistrează o tendinţă de scădere.
Rang n.viu 1965 1970 1980 1990 2000
(% din total (% din total (% din total (% din total (% din total
n.vii) n.vii) n.vii) n.vii) n.vii)
Primul 43.2 31.6 42.5 43.5 51.5
Al 2-lea 30.2 30.0 28.2 29.0 29.4
Al 3-lea 11.8 19.0 12.3 12.1 9.2
Al 4-lea 5.9 10.7 6.4 6.3 4.2
Al 5-lea 3.2 4.0 3.8 4.3 2.2
Al 6-lea 2.0 1.9 2.5 2.2 1.4
Al 7-lea 1.4 1.1 1.7 1.1 0.8
Al 8-lea şi 2.3 1.7 2.6 1.5 1.3
peste
Nedeclarat - - - - -
Rangul 2.2 2.4 2.3 2.16 1.89
mediu
Rata de 14.5‰ 21.1‰ 18.0‰ 13.6‰ 10.5‰
natalitate

Tabel nr. I.7 - Distribuţia născuţilor vii în funcţie de rang, rangul mediu al născuţilor vii
şi rata de natalitate, România, anii 1965, 1970, 1980, 1990 şi 2000
 Rangul mediu al născuţilor vii, calculat pentru un an calendaristic, aproximează
“descendenţa finală” în optica analizei transversale (de moment). Analiza evoluţiei în timp a
modificărilor survenite în structura născuţilor vii după rang, precum şi evoluţia rangului
mediu al născuţilor vii aduce elemente suplimentare în cunoaşterea tendinţelor natalităţii.
Urmărind datele din tabelul nr.1 constatăm existenţa unei corelaţii între structura născuţilor vii
după rang şi intensitatea natalităţii, evidenţiată prin evoluţia în acelaşi sens – descrescător, a
nivelurilor ratei de natalitate şi cele ale rangului mediu, adică scăderea natalitaţii este însoţită
de scăderea valorii rangului mediu al născuţilor vii prin creşterea ponderii născuţilor vii de
rangul I, ceea ce reflectă orientarea populaţiei României către familia de tip restrâns din punct
de vedere al componenţei.
c. Rata totală de fertilitate (RTF) sau suma naşterilor reduse (SNR) sau indicele
conjunctural al fertilitaţii reprezintă unul din principalii indicatori de măsurare a intensităţii
fertilităţii de moment (transversale). Reprezintă numărul mediu de copii pe care l-ar naşte o
generaţie fictivă de 1000 de femei (sau o femeie dintr-o generaţie fictivă de 1000 de femei) în
condiţiile unui model dat de fertilitate specifică pe grupe de vârstă şi în absenţa mortalităţii.
După anul 1989, în România, valoarea acestui indicator înregistrează o tendinţă de scădere.
Astfel, nivelul ratei totale de fertilitate în 1989 a fost de 2.2, pentru ca în 1990 să scadă la 1.8,
iar din anul 1993 până în anul 2000 se menţine la valoarea de 1.3.
Pe medii sociale se înregistrează diferenţe în sensul unei valori mai mari în mediul
rural – 1.7 comparativ cu cea obţinută pentru mediul urban – 1.0.
d. Indicii de reproducere permit o apreciere sintetică a fenomenului.
Întregul comportament reproductiv este sintetizat în numărul mediu de descendenţi de
sex feminin pe care o femeie îi naşte în perioada fertilă. In situaţia în care, în medie, o femeie
naşte mai mult de o fetiţă, deci generaţia-mamă a fost înlocuită de o generaţie-fiică cu un
efectiv mai mare, asistăm la o reproducere lărgită. Dacă numărul mediu de fetiţe născute de o
femeie în cursul perioadei fertile este subunitar, generaţia-mamă este înlocuită de o generaţie-
fiică mai redusă numeric, modelul de reproducere fiind de tip “îngust”. Valoarea unitară
indică o populaţie staţionară.
În practică, indicele de reproducere cel mai adesea folosit este rata brută de
reproducere care reprezintă numărul mediu de fete pe care le-ar naşte o generaţie de femei
care ar fi supuse unui model dat de fertilitate specifică şi nu ar fi supuse riscului mortalităţii
(de la naştere până la vârsta de 50 ani).
Pentru calcularea acestui indicator, datele necesare sunt:
 rata totală de fertilitate;
 ponderea sexului feminin la naştere.
Formula de calcul:
RBR=RTF*ponderea sexului feminin la naştere
Rata netă de reproducere este bazată pe acelaşi principiu de calcul, dar cu luarea în
consideraţie şi a modelului de mortalitate specifică pe grupe de vârstă pentru populaţia
feminină fertilă (15-49 ani).
 Începând cu anul 1990, rata brută de reproducere a înregistrat valori subunitare, ceea
ce caracterizează un model de reproducere îngust (din anul 1995, valoarea indicatorului este
de 0.6). Pentru anul 2000, distribuţia pe medii sociale a ratei brute de reproducere se
caracterizează printr-o valoare mult mai mică în mediul urban - 0.49 comparativ cu cea
calculată pentru mediul rural - 0.84. Judeţele care se caracterizează printr-un model de
reproducere lărgit, rata brută de reproducere fiind supraunitară sunt: Vaslui (1.31), Botoşani
(1.16) şi Iaşi (1.15).
2. Analiza longitudinală a fertilităţii constă în abordarea fenomenului pe generaţii
sau cohorte reale ceea ce implică, în primul rând asigurarea informaţiilor necesare pentru
observarea longitudinală (prospectivă sau retrospectivă) şi constă în urmărirea unei generaţii
de femei în raport cu numărul de copii născuţi în fiecare an calendaristic, în fiecare interval de
vârstă.
Cele mai frecvente surse de informaţii necesare abordării longitudinale a fertilităţii
sunt reprezentate de recensământ sau anchete asupra fertilităţii când se reconstituie
“fertilitatea”, adică femeile supravieţuitoare la data recensământului sau anchetei declară din
memorie sau pe bază de documente numărul de născuţi vii în decursul vieţii lor, data naşterii
lor. Pe baza informaţiilor obţinute se reconstituie fertilitatea pe fiecare generaţie, rata totală de
fertilitate care reprezintă, de fapt, descendenţa finală reală a generaţiei, descendenţa la fiecare
vârstă etc.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA FERTILITATEA

Factori demografici:
 structura populaţiei pe sexe;
 structura populaţiei feminine pe grupe de vârstă;
 intensitatea nupţialităţii şi a divorţialităţii.
Factori medico-biologici:
 sterilitatea feminină (primară şi secundară);
 sterilitatea masculină;
 patologia genitală;
 igiena sexuală.
Factori sociali:
 prelungirea şcolarizării;
 gradul de angajare a femeilor în activităţile socio-economice;
 apartenenţa la o anumită categorie socială şi mobilitatea între aceste categorii.
Migraţia populaţiei ca fenomen de masă determinat de factorii politici, economici,
sociali sau culturali.

Factori legislativi:
 prevederile Codului muncii şi Codului familiei;
 sistemul de alocaţii pentru copii;
  programe de protecţie materno-infantilă;
 politica de planificare familială inclusiv legislaţia privind avorturile.
Factori subiectivi care pot fi înglobaţi în noţiunea de planificare familială:
 atitudinea faţă de copii, existenţa sau lipsa unei atitudini conştiente faţă de numărul
copiilor doriţi şi realizaţi şi faţă de creşterea copiilor realizaţi;
 numărul de copii doriţi;
 numărul de copii realizaţi;
 metodele şi mijloacele contraceptive;
 motivaţiile subiective ale comportamentului demografic.
Factori locali-tradiţionali legaţi de specificul dezvoltării istorice a zonei, nivelul cultural,
obiceiuri locale, religie.
Toţi aceşti factori au acţionat, în general, în direcţia scăderii nivelului reproducerii, prin
intervenţia voluntară a cuplurilor asupra concepţiei.
Un efect opus, dar de o importanţă mai mică, l-ar juca statusul familial. Din acest punct de
vedere, o influenţă favorabilă asupra fertilităţii ar avea:
 producerea căsătoriilor la vârsta maximă de fecunditate a femeii (sau cu puţin înainte);
prin urmare o vârstă medie la căsătorie mai mică;
 pondere mare a femeilor căsătorite din totalul femeilor de vârstă fertilă (15-49 de ani)
adică o intensitate mare a nupţialităţii;
 stabilitatea familiei, adică o frecvenţă mică a divorţurilor.
Printre factorii care influenţează natalitatea şi fertilitatea am menţionat:
 fecunditatea – fenomenul demografic al sarcinilor înregistrate în populaţia feminină de
vârstă fertilă (15-49 de ani); intensitatea fenomenului se măsoară cu rata de
fecunditate, care reprezintă raportul (în promile) dintre numărul de sarcini (nr. născuţi
vii+numărul de născuţi morţi+numărul de avorturi) şi numărul de femei de vârstă
fertilă (15-49 de ani);
 nupţialitatea – fenomenul demografic al căsătoriilor înregistrate într-o populaţie dată,
într-o perioadă de timp (de obicei un an calendaristic); intensitatea fenomenului se
măsoară cu rata de nupţialitate care este raportul dintre numărul căsătoriilor şi numărul
de locuitori (exprimat în promile);
 divorţialitatea – fenomenul demografic al divorţurilor înregistrate într-o populaţie
dată, într-o perioadă de timp (de obicei un an calendaristic); fenomenul se măsoară, în
mod curent, cu rata de divorţialitate care măsoară frecvenţa divorţurilor la 1000 de
locuitori.